Sunteți pe pagina 1din 13

Percepţia sunetelor

Profesor: Buşe Lavinia


Şcoala Generală Nr. 1 Motru
Percepţia sunetelor

 Percepem sunetele datorită nervilor


din urechi, care transformă vibraţiile
produse de undele sonore ȋn semnale
care ajung la creier.
Urechea
 Alcătuirea urechii:
- urechea externă (pavilionul urechii,
canalul auditiv);
- urechea medie (timpanul, ciocănelul,
nicovala, scăriţa);
- urechea internă (canale
semicirculare, melc, nervul auditiv).
Percepţia sunetelor
 Undele sonore emise de o sursă sonoră
exterioară fac să vibreze timpanul cu
aceeaşi frecvenţă ca şi a sursei sonore.
Timpanul transmite vibraţiile ansamblului
de oase mici prin intermediul ciocănelului,
care este solidar cu timpanul. Scăriţa are
rolul unui piston transmiţând vibraţiile
lichidului din melc. Celulele nervoase din
melc transformă vibraţiile din lichid ȋn
semnale nervoase, care ajung la creier
prin nervul auditiv şi creează senzaţia de
sunet.
Senzaţia auditivă
 Senzaţia auditivă este
condiţionată de proprietăţile
fizice ale sunetului.
 Cele mai importante caracteristici
fiziologice ale sunetului sunt :
a) ȋnălţimea sunetului
b) intensitatea auditivă
c) timbrul.
a) Ȋnălţimea sunetului
 Ȋnălţimea sunetului: ȋnsuşire a senzaţiei auditive
după care sunetele sunt ordonate după o scară, de
la sunete joase la sunete ȋnalte. Ȋnălţimea sunetelor
este dependentă de frecvenţa sunetului (cu cât
frecvenţa sunetului este mai mare cu atât sunetul
este mai ȋnalt).
 Ȋn muzică sunetele sunt ordonate după ȋnălţime,
criteriul de ordonare fiind frecvenţa. Soprana emite
sunete ȋnalte, iar basul emite sunete joase (grave).
Astfel, soprana emite sunete de frecvenţă mai mare
decât basul.
b) Intensitatea auditivă
(tăria sunetului)
 Intensitatea auditivă (tăria sunetului): ȋnsuşirea
senzaţiei auditive prin care sunetele sunt clasificate
ȋn slabe şi puternice.
 Tăria sau intensitatea sunetului se măsoară ȋn
unităţi numite decibeli (dB).
 Sunetele care dau naştere la senzaţii plăcute sunt
sunete muzicale, iar altele sunt auzite ca zgomote.
-Prag auditiv inferior -valoarea minimă a intensităţii
sonore sub care sunetul dispare complet.
-Prag auditiv superior -valoarea intensităţii la care
apare senzaţia de durere. Zgomotele peste 130 dB
sunt dureroase.
c) Timbrul

 Urechea poate distinge două sunete


de aceeaşi ȋnălţime şi intensitate,
emise de instrumente muzicale
diferite. Această ȋnsuşire a senzaţiei
auditive se numeşte timbru.
 Recunoaşterea vocii unei persoane
este posibilă datorită timbrului.
Sensibilitatea urechii
 Urechea umană percepe sunete a căror
frecvenţă este cuprinsă ȋntre 20 Hz şi
20000 Hz.
 Frecvenţa undelor sonore ce constituie
vocea umană este cuprinsă ȋntre 2000
Hz şi 4000 Hz, iar nivelul de intensitate
poate ajunge la 60 dB.
 Expunerea prelungită la zgomote
(peste 100 dB) poate afecta timpanul.
Igiena urechii

 Menţinerea funcţiilor urechii necesită următoarele reguli


igienice:
-intreţinerea curăţeniei urechilor prin spălarea zilnică şi
ştergerea lor corectă;
-evitarea factorilor de risc (mecanici şi fizici, chimici şi
biologici).
 Factorii mecanici şi fizici:
-lovituri puternice ale urechilor;
-zgomote puternice;
-strigăte şi fluerături puternice ȋn ureche;
-presiunea aerului propagat de o explozie puternică.
Poluarea sonoră
Poluarea sonoră afectează sănătatea
 Poluarea sonoră poate fi diminuată prin:
- reducerea zgomotului produs de sursa sonoră;
- folosirea mijloacelor speciale care prelungesc drumul
vibraţiilor sonore până la om (aşezarea de panouri
reflectante, materiale textile, plăci fonoabsorbante,
plantarea arborilor pe marginea străzilor;
- folosirea materialelor izolante fonic pentru construcţia
pereţilor clădirilor;
- respectarea legilor care: limitează zgomotul motoarelor
diferitelor maşini, limitează ȋnălţimea minimă la care
trebuie să zboare avioanele ȋn apropierea
aeroporturilor, interzic folosirea claxonului, accesul
maşinilor grele ȋn anumite zone ale oraşelor.
URECHEA MUZICALĂ

Studiul sunetelor şi codificarea lor ȋn game permite scrierea partiturilor


muzicale, citirea acestora şi redarea unor lucrări muzicale.

Auzul muzical se bazează pe auzul fiziologic. Astfel, orice om cu auz


fiziologic normal, prin exerciţii, poate să-şi formeze auzul muzical.
La cei fără “ureche muzicală” este vorba de o lipsă de fineţe a auzului,
capacitate redusă de a compara sunetele după cele patru calităţi: ȋnălţime,
tărie, timbru şi durată.
Oricine ȋşi poate perfecţiona auzul muzical prin atenţie, voinţă şi studiu,
prin repetarea de melodii, ȋnvăţarea lor şi mai ales prin folosirea unui
instrument cu sunete fixe (pian, acordeon).
Cuvântul “afon”, impropriu folosit pentru categoria de oameni fără auz
muzical, desemnează acea categorie de oameni care nu pot emite sunete
corecte. Cei amuzicali emit sunete, dar nu le pot corela ȋntre ele.
O aşa numită “ureche muzicală” poate deosebi două sunete care
corespund unul la 1002 vibraţii/secundă şi celălalt la 1005 vibraţii/secundă.
Bibliografie

Manuale

 Fizică-manual, clasa a VII-a, Editura Radical


Autori: D. Turcitu, M. Iancu, M. Panaghianu, C. Stoica, V. Pop, S. Ursu
 Fizică-manual, clasa a VIII-a, Editura Radical
Autori: D. Turcitu, M. Panaghianu, C. Stoica, V. Pop
 Fizică-manual, clasa a VIII-a, Editura Teora
Autori: C. Corega, D. Haralamb, S. Talpalaru
 Biologie-manual, clasa a VII-a, Ed. Didactică şi Pedagogică
Autori: F. Tibea