Sunteți pe pagina 1din 1

Cenaclul Flacăra

Cenaclul Flacăra a fost un fenomen cultural din anii 1970 și prima parte a anilor 1980 organizat de
CC al UTC -Nicu Ceausescu-condus de poetul Adrian Păunescu. De la poezia compusă de însuși
Adrian Păunescu (uneori și instant, pe scenă) și până la versurile recitate din poeziile poeților
consacrați, de la muzica timid îngânată de debutanți anonimi, care urcau pentru prima dată pe scenă
și până la unele piese deja cunoscute a unor formații sau grupuri muzicale și a unor soliști deja
afirmați, Cenaclul Flacăra a delectat publicul cu muzică începând de la melodii populare și până la
muzică clasică, folk și rock.

Spectacolele aveau loc la început luni după-masa/seara în sala teatrului Ion Creangă din București,
dar mai târziu s-au făcut turnee în toată țara, spectacolele desfășurându-se pe stadioane, sălile de
spectacol devenind neîncăpătoare. Printre cei care au participat au fost: Mircea Vintilă, Doru
Stănculescu, Dan Andrei Aldea, Adrian Ivanițchi, Dan Chebac, Valeriu Sterian, Evandro
Rosetti, Florian Pittiș, Anda Călugăreanu, Tatiana Stepa, Vasile Șeicaru, Alexandru Zarnescu , Ștefan
Hrușcă. Începând cu anul 1980 toamna, a venit la C.F. formația Continental (N. Enache, Nucu Mazilu,
Alexandru Zărnescu și Romeo Beianu) care acompania întreg spectacolul, formație cu care s-a scos
și singurul disc cu C.F. După plecarea lui Nicolae Enache trupa a luat o nouă turnură. A devenit trupa
FlaPo (A. Zărnescu, Romeo Beianu, Jerry Schwartz -formatia a incercat mai multi clapisti , dar
niciunul permanent) și acompania majoritatea soliștilor și a cântecelor de grup. Alexandru Zărnescu a
apărut și cu activitate solistică (Dor de Eminescu, Castelul, Dusă-i tinerețea).

Membrii Flapo aveau și un microrecital în cadrul cenaclului, în care fiecare devenea solist,
interpretând piese internaționale: Beatles, Stevie Wonder, Ricchi e Poveri ș.a. .

Din 1973 (prima oară) până în 1985 (ultima oară) au avut loc 1.615 spectacole de muzică și poezie.

Spectacolele au fost interzise în anul 1985, motivul oficial fiind busculada care a avut loc la stadionul
Petrolul din Ploiești în timpul unui spectacol, care s-a soldat cu mai mulți (9) morți.