CENTRUL ROMÂN DE STUDII TRANSCULTURALE

CONSTANȚA, AGIGEA

INTRODUCERE ÎN CONSILIEREA BIBLICĂ

CONSILIEREA CREȘTINĂ A
ADOLESCENTULUI

Profesor:
Drd. Daniel Bujeniță

Student:
Maghiar Marinela

Mai 2011
 Cuprins

I. Introducere
II. Provocările adolescenței
1. Transformările fizice
2. Transformările psihologice și emoționale
III. Cum îl abordăm pe adolescent?
IV. Concluzii

Consilierea creștină a adolescentului

I. Introducere

„Există un singur mod de a-ți crește copilul astfel încât să meargă pe calea pe care
trebuie s-o urmeze, acela de a merge împreună cu el pe ea”, spunea Abraham Lincoln.

Însăși părintele este ca o „carte vie” pentru copilul său care va citi ce scrie pe
paginile ei, fie lucruri plăcute, fie lucruri neplăcute. Exemplul personal este cel mai puternic
factor de influență. Un copil respectuos față de părinții lui dovedește înțelepciunea acestora de a
se face respectați în mod natural, de a fi prețuiți de copilul lor. Un copil care își desconsideră
părinții arată incapacitatea acestora de a se relaționa corect față de copilul lor, ori au fost prea
distanți și aspri, ori au lăsat copilul în voia sorții, fără să fie lângă el ca să-i ofere sprijinul de care
are nevoie în fiecare perioadă de creștere. Părintele trebuie să știe cum să se facă plăcut de
propriul copil, astfel încât atunci când va intra în perioada de pubertate, copilul să se simtă liber
să discute cu tata sau cu mama orice frământare, orice temere, orice neliniște pe care o are.
 Îmi place foarte mult un citat pe care îl dă Paraschiva Pop în cartea ei Copilul ca
dar și responsabilitate: „Toată ziua cuvintele noastre sunt înregistrate și comportamentul nostru
este evaluat. Chiar și fără plan de lecție sau grad didactic, astăzi tu ai predat toată ziua. Și nu
numai astăzi, ci în fiecare zi până acum. Fiecare zi este o școală și oriunde mergi cu copiii tăi
constituie o oră la care ei iau notițe. Examenul va avea loc în momentele lor dificile, când vor
trebui să aleagă între calea cea dreaptă și cea ușoară. Încă nu s-au încheiat mediile, așa că trebuie
să ne punem următoarea întrebare: În momentele în care vor trebui să decidă, își vor aminti ei de
comportamentul nostru, sau de ceea ce i-am învățat? Prioritățile unui părinte devin principiile
unui copil.”1

II. Provocările adolescenței

Adolescența este perioada de tranziție între copilărie și vârsta de adult tânăr. Când
vorbesc despre adolescență, oamenii se referă în special la transformările fizice prin care trece un
copil, dar vârsta adolescenței presupune mai mult decât atât. Transformările au loc pe plan
biologic, psihologic și emoțional. Nu există perioadă în viața noastră mai plină de transformări,
de schimbări majore într-un timp foarte scurt și de presiuni fantastice, atât din interior cât și din
exterior, cum este perioada adolescenței.

1. Transformările fizice

Vorbind despre transformările fizice ne referim la maturizarea organelor genitale

și vocii, în special. Adolescentul trebuie să fie informat în legătură cu aceste schimbări încă din
perioada preadolescenței. După dr. James Dobson, există patru subiecte care trebuiesc atinse într-
o discuție cu un preadolescent înainte ca acesta să intre în pubertate:

1. Creșterea rapidă care are loc consumă cea mai mare parte a energiei și
puterii. Adolescentul are nevoie de mai mult somn și de o hrană mai consistentă decât atunci
când era mic.
2. Spuneți-i copilului dumneavoastră că trupul lui se va transforma foarte
repede într-un organism adult. Organele sale sexuale se vor maturiza, dar el nu trebuie să se
îngrijoreze în legătură cu acest lucru.

1
Paraschiva Pop, Copilul ca dar și responsabilitate, editura Cartea Creștină, Oradea, 2007, p.200.
 3. Toate detaliile legate de ciclul menstrual trebuie clarificate împreună cu
fata preadolescentă înaintea apariției lui. Este îngrozitor pentru o fată să treacă prin acest aspect
al maturității fără să fi fost avertizată mai înainte.
4. Este foarte important să vorbiți copiilor dumneavoastră despre perioada
pubertății deoarece ea poate produce tulburare și îngrijorare. Acest timp, de profunde
transformări și de dezvoltare sexuală, poate avea loc pentru băieți între 12 și 19 ani, iar pentru
fete între 10 și 17 ani. Deci, decalajul poate fi de șapte ani. Cei care se dezvoltă fie prea devreme,
fie prea târziu se confruntă cu serioase probleme psihologice.2

Trebuie să preîntâmpinăm aceste probleme ce pot să apară în cazul unui

adolescent la care maturizarea întârzâie să apară. El/ea poate fi ținta ironiilor altora, e
considerat/ă a fi copil încă, ridiculizările par să nu mai înceteze, iar toate acestea duc la o stimă
de sine scăzută și neîncredere în capacitățile proprii. Maturizarea devreme poate aduce un
sentiment de rușine în cazul fetelor, dar nu întotdeauna, pe când în cazul băieților s-a dovedit că
maturizarea devreme aduce mai multe beneficii, printre care: stabilitate emoțională, încredere în
sine, acceptare socială, responsabilitate. Totuși, cred că părinții ar trebui să fie atenți cu partea
spirituală a unui asemenea băiat, care tinde să facă pe grozavul la un moment dat. Trebuie
apreciat mereu pentru ceea ce face, fără a fi suprasolicitat, și are nevoie de îndrumare continuă
din partea părinților, pentru a evita tendința generală a băieților de a deveni un tânăr rebel.

2. Transformările psihologice și emoționale

Empatia înseamnă înțelegerea lumii interioare a altei persoane și identificarea cu

sentimentele acesteia. Pentru consilier empatia reprezintă modalitatea de-a împărtăși viața
interioară a celeilalte persoane. Din „exterior” consilierul poate înțelege diferite părți ale
interiorului consiliatului.3 Fiecare copil este o creație unică a lui Dumnezeu. Copiii sunt
asemenea fulgilor de nea: niciunul nu este identic cu celălalt. 4 Fiecare este un amestec distinct de
elemente fizice, mentale și emoționale. Fiecare este o combinație de calități și slăbiciuni
potențiale. Ceea ce vor deveni în viitor este determinat de diferitele forțe din jurul lor și de
răspunsul pe care-l vor da ei acestor forțe.

2
James Dobson, Creșterea copiilor, Editura Noua Speranță, Timișoara, 2002 , p. 65.
3
Lena și Otto Rimas, Empatia – Consilierea creștină în biserică, , Editura Colegiul Biblic Est European, Oradea, 2001,
p. 36
4
David G. Burkholder, Și voi părinților, Christian Aid Ministries, Ohio, S.U.A, 1999, p. 170.
 Unii părinți își consumă energia și viața ca să ofere copiilor lor o moștenire, sau o
educație, sau o firmă, o casă, ori o fermă. Însă cel mai important lucru pe care îl poate dărui
părintele propriului copil este un caracter sănătos. Caracterul este suma valorilor pe care și le
însușește o persoană. Este legea care-i guvernează răspunsurile la problemele din viață. Sarcina
părinților nu este aceea de a vârî copiilor pe gât un caracter ideal, pentru că nu avem control total
asupra a lucrurilor pe care le va accepta și care nu le va accepta. Nu putem nici să-i mituim, nici
să-i înșelăm. Oportunitatea noastră constă în influența pe care o avem asupra lor atâta vreme cât
sunt sub autoritatea noastră. Când vine vremea să nu mai fie sub supravegherea noastră se va
vedea dacă au ales să prețuiască și să respecte ceea ce am încercat să-i învățăm. Vrem ca fiii și
fiicele noastre să aibă caracteristicile spirituale ale ascultării și supunerii față de Dumnezeu. Apoi
trăsăturile de caracter morale: cinste, integritate, responsabilitate, puritate absolut necesare
datorită presiunilor din partea societății. Când un copil învață toate acestea din familie, e prea
puțin probabil să ajungă la un consilier din cauza problemelor de caracter.

„Predispoziția are de-a face cu alcătuirea emoțională a unei persoane. Ea cuprinde

starea afectivă predominantă, sau perspectiva acelei persoane. Ea este, de asemenea tiparul
răspunsurilor omului față de evenimentele din viață.”5 Noi trebuie să-i ajutăm pe copiii noștri să-
și dezvolte latura emoțională pozitivă. Spre exemplu, un copil tăcut poate fi încurajat să
vorbească, un copil mai tot timpul trist trebuie înveselit, un copil lipsit de ambiție trebuie
încurajat, un copil dezintresat trebuie motivat, un copil agresiv trebuie temperat. Unii au tendința
să spună „așa e felul lui”, făcând mai nimic pentru a-l ajuta pe copil să-și depășească slăbiciunile.
Este de datoria părinților să lucreze la acele aspecte din viața copilului care i-ar putea crea
probleme mai târziu.

Care e responsabilitatea părinților în legătură cu personalitatea copilului? Trebuie

lăsat în pace și „să sperăm că lucrurile vor ieși așa cum trebuie”? Bineînțeles că nu. Aceștia
trebuie să intervină confruntându-se cu ceea ce este de nedorit și îndrumându-i spre scopurile pe
care părinții le-au stabilit pentru copiii lor. După cum am mai spus, noi nu încercăm să facem din
copiii noștri ceva ce Dumnezeu nu a făcut. Pur și simplu, vrem să-i ajutăm să devină persoane
normale, folositoare, plăcute celor din jur - și în special lui Dumnezeu.

5
David G. Burkholder, op. cit., p. 174.
 Proverbe 22:6 spune: „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când
va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Dar ce facem cu părinții care au ajuns într-un punct din
care nu mai este cale de întoarcere și și-au neglijat copiii, sau au înțeles greșit ce înseamnă să
crești un copil? Îl dăm afară din casă? Despre asta vreau să vorbesc în capitolul următor.

III. Cum îl abordăm pe adolescent?

„Prăpastia dintre generații„ este cea mai folosită expresie pentru diferențele și
conflictele pe care le au părinții cu copiii lor și care inspiră frică părinților. Această formulare
sugerează separare și distanță, tocmai când, atât copiii cât și părinții, au cea mai mare nevoie de
comunicare. Pe parcursul acestor ani în care progresează spre maturitate, copiii ar trebui să se
simtă apropiați de părinți în mod natural; dar tocmai aceștia sunt anii în care apar fisuri între cele
două generații. Adulții pot părea prea înțelepți, prea sfătoși, prea arbitrari, pretinzând că știu cum
e să fii adolescent, doar „au trecut și ei pe acolo; nu e un lucru atât de grav”. Acest lucru e
interpretat de adolescent mai degrabă ca o îngâmfare.
Unul dintre modurile de a lărgi prăpastia dintre generații este neglijența. Aceasta
începe, de obicei, când copiii sunt mici. Dacă petreci suficient de mult timp cu ei când sunt mici,
nu va fi greu să păstrezi acest obicei în adolescență, iar copiii vor aprecia asta. Comunicarea este
una din pietrele de temelie ale succesului în calitate de părinți. Ea este legătura dintre generații.
Este puntea pe care ne întâlnim. Ea trebuie să fie clădită cu grijă și întreținută bine. Datorită
schimbărilor inerente ale vârstei adolescenței, nevoia de comunicare este mai stringentă decât
oricând. În comunicarea cu copiii lor adolescenți, părinții trebuie să fie atenți să transmită
dragoste și respect. E perioada în care copiii își dezvoltă spiritul de proprietate și de intimitate.
Părinții nu trebuie nici să le invadeze „teritoriul”, nici să manifeste indiferență față de viața lor
personală. Cea mai bună abordare a unui părinte care, spre exemplu vrea să citească scrisoarea/e-
mailul copilului este aceea de a-i cere voie. În acest fel se dezvoltă o relație transparentă și bazată
pe respect între copil și părinte.

Conform unui studiu, au apărut pe un site câteva întrebări pe care adolescenții le

urăsc și aș vrea să le listez în cele ce urmează.6

6
http://www.a1.ro/young/despre-tineri/7-intrebari-pe-care-adolescentii-le-urasc-113420.html - 29.04.2011
 1. Ce-ai facut azi?
Întrebările generale precum „Cum a fost la școală?” sau „Te-ai distrat aseară?” nu
îi încântă foarte mult pe adolescenți. Aceștia privesc întrebările de acest gen cu neîncredere și le
consideră mult prea previzibile. De aceea, niciodată părinții nu vor obține un răspuns mai
elaborat decât „A fost bine.”

2. De ce nu i-ai spus să te lase în pace?

Studiile arată că tinerii se feresc să le spună părinților că sunt victima unui abuz
datorită fricii de a fi umiliți. Copilul trebuie să simtă sprijinul adultului în asemenea situații, nu
să fie pus într-o situație stânjenitoare.

3. Cu ce te-ai îmbracat azi?

Adolescenții sunt mai dispusi sa creadă că hainele și brandurile îi descriu și le
definește statutul, având un impact puternic asupra statutului lor, dar și asupra aspirațiilor pe care
le pot avea (75% dintre copiii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani își doresc să se îmbogățească).

4. De ce ești atât de sensibil/ă?

Pubertatea este o perioadă destul de intensă, mai ales din cauza transformărilor
hormonale prin care trece corpul unui adolescent. Iar aceste schimbări tind să aibă loc din ce în
ce mai devreme cu fiecare nouă generație de copii.

Cele mai recente cercetări arată că zona creierului care reglează emoțiile este încă
în dezvoltare la preadolescenți și adolescenți. Cel mai bine e sa nu îi tachinezi pentru că este
posibil să o ia foarte personal. Și niciodată nu le ține morală sau nu îi disciplina în fața unui
prieten sau coleg.

5. De ce ai făcut așa ceva? (sau, mai rău: Unde ți-a fost capul?)
E de așteptat ca adolescentul tău să fie un pic cam impulsiv sau să se poarte
nebunește. De aceea, dacă îi judeci sau le ceri să se justifice, de multe ori nu vei obține decât o
atitudine de nedumerire sinceră, sau mai rău, de revolta că i-ai întrebat.
 6. De ce nu ai zis "nu" pur și simplu?
Nevoia de integrare este foarte puternică, la fel ca și presiunea exercitată de
părerea pe care o au ceilalți despre ei. De fapt, niciodată nu va fi atât de mare ca acum. Ei caută
strategii pentru a face față presiunii într-un mod în care să se simtă bine față de alegerea făcută,
să arate tărie de caracter sau o trăsătură de personalitate, nu doar simplul refuz pentru că așa le-
au spus părinții.

Învățați să deveniți aliatul adolescentului dumneavoastră. Adolescenții nu se

asteaptă ca voi să aveți răspunsurile la toate întrebările și temerile lor, însa vor să știe că va
străduiți să fiți acolo pentru ei și apreciază efortul vostru prin sinceritate și respect față de
educația și valorile primite în familie.

IV. Concluzii

Dacă educația în familie nu se desfășoară pe temelia prieteniei și a comunicării în

dragoste, ea nu se va întipări în ființa lui, ci va ricoșa, respinsă fiind cu revoltă. „Părinții sănătoși
au mari șanse să crească copii sănătoși. Copiii sănătoși au mari șanse să formeze familii
sănătoase. Concluzia este că părinții sănătoși sunt cele mai bune ingrediente pentru a forma copii
sănătoși.”7

Exemplul personal al părinților, împletit cu natura relațiilor care aceștia le

stabilesc cu copilul, este determinant în formarea acestuia. De ce? Pentru că, după cum am mai
arătat, copilul și adolescentul au tendința de a interioriza sistemul de valori al persoanei pe care o
respectă și o îndrăgesc. Ei au tendința de a se identifica cu cel drag. Cu cât relația cu figura de
autoritate în preajma căreia crește copilul este mai strânsă (relație de dragoste și de prietenie), cu
atât identificarea lui cu adultul respectiv, implicit cu valorile acestuia, este mai probabilă.
Influența familiei este determinantă în formarea caracterului.

7
Paraschiva Pop, op. Cit., p. 201
 V. Bibliografie
1) Dobson, James, Creșterea copiilor, Editura Noua Speranță, Timișoara, 2002.
2) Rimas, Lena și Otto, Empatia – Consilierea creștină în biserică, Editura Colegiului
Biblic Est European, Oradea, 2001.
3) David G. Burkholder, Și voi părinților, Christian Aid Ministries, Ohio, S.U.A, 1999.
4) Pop, Paraschiva, Copilul ca dar și responsabilitate, editura Cartea Creștină, Oradea,
2007.

SURSE ELECTRONICE

http://www.a1.ro/young/despre-tineri/7-intrebari-pe-care-adolescentii-le-urasc-113420.html -
29.04.2011