Mateiu I.

Caragiale

Fiu nelegitim al ironicului I. L Caragiale și a Mariei Constantinescu, Mateiu Caragiale

vede lumina zilei la data de 24 martie 1885, la București, și va crește o bună parte a copilăriei
sale, alături de familia tatălui.

Încă de mic, dovedește un temperament dificil, ce îi va aduce dezaprobarea tatălui, cu

care va fi într-un conflict continuu până la moartea acestuia. Nu este un elev prea studios nici
în timpul liceului urmat la Sfântul Sava, dar nici pe durata relativ restrânsă petrecută la
Berlin, ca student la Facultatea de Drept, pe care o va și abandona la scurt timp.

Celebritatea tatălui, resentimentele tânărului Mateiu, care suferă pentru că nu își are
mama alături, precum și incompatibilitatea tată-fiu, îl fac pe scriitor să devină un complexat
și să înceapă să trăiască într-o lume imaginară, asemeni unui dandy.

Începe să studieze heraldica, să reconstituie steaguri, blazonuri nobiliare și să își

inoculeze ideea că este descendentul unei familii aristocratice, lucru pentru care bătrânul
Caragiale îl persifla mereu, spunându-i că provin dintr-o familie de plăcintari, iar ca dovadă îi
aducea forma craniilor lor, un pic aplatizate, ca urmare a faptului că strămoșii lor purtau
tăvile de plăcintă pe cap.

Viața lui se aseamănă foarte bine cu ceea ce Adriana Babeți descrie în cartea ”
Dandismul. O istorie ” : imaginați-vă un personaj visător, îmbrăcat extravagant și în același
timp cu eleganță, care se imagina nobil și arunca în vânt o groază de bani pentru a-și
satisface capricii inexplicabile, pentru a-și crea steaguri, sau pentru a-și întreține moșia.
Posteritatea îl condamnă pentru căsătoria pe care a încheiat-o cu Marica Sion, fiica poetului
Gheorghe Sion, exclusiv cu scopul de a pune mâna pe moșia soției, și pentru a-și realiza
visul de a trăi ca un aristocrat.

Moartea lui Mateiu Caragiale, survine la 17 ianuarie 1936, la doar 51 de ani, o vârstă
la care scriitorul nu își încheiase încă socotelile cu viața și nici proiectele literare.

Ca scriitor, nu este prolific și lasă puține pagini, cantitav, în urma sa, însă sunt scrieri
originale, care uimesc posteritatea și îl clasează printre autorii de geniu ai literaturii române.

Romanul Craii de Curtea Veche, scris pe parcursul a zece ani, reprezintă capodopera
sa, opera emblematică în care va descrie și caracteriza, cu mare acuratețe, Bucureștiul
interbelic, lumea mahalalelor și a cârciumilor de cea mai joasă speță, unde aveai ocazia să
întâlnești personaje stranii precum Pantazi, Gore Pirgu, sau Pașadia, povești tulburătoare ca
cea a Penei Corcodușa, îndrăgostită iremediabil de un nobil rus, dar și decoruri fantastice,
construite de mintea sclipitoare a autorului.

Nuvele Remember și Sub pecetea tainei, sunt scrise cam în același mod, dar tratează
subiecte diferite : prima aduce în prim plan modelul unui dandy, un personaj fabulos, pe
nume Audrey de Vere, a cărui sexualitate nu este precizată, dar pe care îl întâlnim atât ca
bărbat cât și ca travestit cu cele șapte safire de Ceylan, răsfirate pe degetele-i lungi, iar cea
de-a două este narațiunea lui conu Rache, un polițist pensionat, care povestește, la un pahar
de bere, despre trei cazuri de dispariții misterioase.

Ca o ironie a sorții, deși este un autor genial, Mateiu Caragiale este foarte puțin
studiat în școală, iar contemporanii știu despre el doar că este fiul unui tată celebru, care îl
eclipsează chiar și după atâția ani.