Sunteți pe pagina 1din 3

Contabilitatea activelor fixe în instituțiile publice – lucrări practice

Problema 1Instituţia înregistrează un spectacol de teatru pentru care cheltuieşte 10000 lei.
Problema 2În anul N la inventarierea generală se constată o depreciere suplimentară faţă de cea normală,
calculată şi înregistrată pe baza amortizării de 500 lei. Să se inregistreze deprecierea temporară și variantele în care
aceasta devine definitivă și cazul in care acesta se remediază.

Problema 3O instituţie publică realizează în cursul anului N un program de informatică pentru care a efectuat
cheltuieli în valoare de 20 mil., care constau din:
o 5000 lei materiale consumabile,
o 5000 lei servicii şi lucrări efectuate de terţi,
o 10 000 lei salarii acordate personalului.
La finele anului, programul nu este terminat, acesta terminându-se în anul N+1. În anul N+1, instituţia a mai
consumat 10 000 lei ce au constat din salariile acordate personalului.
Problema 4Instituţia, prin departamentul propriu de cercetare-dezvoltare elaborează un proiect necesar
creşterii productivităţii muncii. Cheltuielile efectuate în decursul anului 2009 au fost de 5000 lei, din care în primele
11 luni acestea au fost considerate cheltuieli de cercetare.
Începând din decembrie 2009 proiectul a prins contur şi a fost recunoscut drept cheltuială de dezvoltare în
valoare de 1.000 lei.
În anul 2010, proiectul de dezvoltare a fost finalizat, cheltuielile fiind de 1.200 lei.
În cursul efectuării cheltuielilor de cercetare, înregistrările în contabilitate au constat, de fapt, în recunoaşterea
cheltuielilor curente, după natura lor;

Problema 5O instituţie publică de învăţământ superior ia cu chirie o clădire pentru desfăşurarea activităţii
didactice, pentru care plăteşte o chirie anuală de 50. 000 lei. Valoarea clădirii este de 4.000.000 lei.
Problema 6Un institut de cercetări efectuează în regie proprie reparaţii la o instalaţie pentru care face
următoarele cheltuieli:
- cheltuieli cu consumul de piese de schimb – 200
- cheltuieli cu manopera – 4000
- cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială – 19,75%, 6%, 2%
- cheltuieli cu amortizările - 100

Problema 7O instituţie publică face modernizări efectuate de o societate de construcţii la activele fixe
corporale astfel:
- o modernizare efectuată unei clădiri care face parte din domeniul privat al statului în valoare de 2.000.000
lei;
- o modernizare efectuată unei clădiri care este proprietara instituţiei, în valoare de 1.500.000 lei.

Problema 8Instituţia calculează şi înregistrează amortizarea unei instalaţii a cărei valoare este de 20.000 lei,
iar durata de viaţă utilă este de 10 ani. În anul 8 instalaţia este modernizată, iar cheltuielile cu modernizarea sunt de
10.000 lei. Pentru recuperarea valorii, instituţia, cu acordul ordonatorului de credite majorează durata de amortizare cu
20%.

Problema 9În anul N la inventarierea generală se constată o depreciere suplimentară faţă de cea normală,
calculată şi înregistrată pe baza amortizării de 1.500 lei. Să se înregistreze deprecierea suplimentară și variantele în
care aceasta devine definitivă și situația în care aceasta se remediază.

Problema 10În anul N se înregistrează o creştere de valoare a clădirilor de 50.000 lei.


În anul N+1 se constată o descreştere de valoare a programelor de informatică de 55.000 lei, iar în anul N+2 se
constată o nouă creştere de 30.000 lei.

Problema 11O instituţie publică scoate din funcţiune calculatoare în valoare de 80.000 lei, preţ de
înregistrare.
Amortizarea calculată şi înregistrată a fost de 68.000 lei.
O parte din calculatoarele ( 40.000 lei valoare de înregistrare, amortizare – 35.000 lei)) casate au fost
dezmembrate, iar din dezmembrare s-au obţinut piese de schimb de 12.000 lei, care au fost utilizate în instituţie pentru
înlocuirea unor componente.
Cealaltă pate a computerelor a fost donată unor grădiniţe.

Problema 12Instituţia publică A face un schimb de active fixe corporale cu altă instituţie publică B astfel:
- valoarea activelor cedate gratuit de A este de 30.000 lei, valoare amortizată 8.000 lei;
- valoarea activelor primite gratuit de la instituţia B 45.000, valoare amortizată 25.000 lei.

Problema 13O instituţie publică vinde un activ fix corporal (construcţie) a cărui valoare înregistrată în
contabilitate de 200.000 lei. Amortizarea calculată şi înregistrată a fost de 150.000 lei, iar preţul de valorificare al
activului este de 80.000 lei.
Problema 14În urma inventarierii se constată lipsa unui computer în valoare de 2.400 lei, amortizare
înregistrată de 1.800 lei. Lipsa este datorată persoanei care îl deţinea în gestiune şi se impută acesteia la preţul de
înlocuire de 2.800 lei.

Problema 15 O instituţie publică acordă antreprenorului un avans de 1000000 lei, în vederea începerii lucrării
de construcţie a unei clădiri. În anul în curs, antreprenorul efectuează lucrări de 1300000 lei, pe care le facturează
instituţiei (lucrarea nu se finalizează).

Studii de caz
Studiul 1Un activ fix necorporal în valoare de 6.500 lei este achiziţionat de la terţi şi are o durată de viaţă
utilă de doi ani. După primul an, proiectul nu mai este utilizat şi este vândut altei întreprinderi la 4.000 lei.
Studiul 2O instituţie publică realizează în regie proprie o construcţie, pe parcursul a două exerciţii financiare. În cei
doi ani instituţia a efectuat următoarele cheltuieli:
Cheltuieli Anul N Anul N+1
Materii prime 100.000 120.000
Materiale consumabile 80.000 70.000
Obiecte de inventar 20.000 30.000
Amortizarea activelor fixe corporale 30.000 30.000
Salarii 150.000 160.000
Lucrări executate de terţi 100.000 110.000
Total 480.000 520.000

La finele anului N+1, investiţia este recepţionată ca activ fix, durata de viaţă utilă fiind de 20 ani.
În anul 5, activul fix se reevaluează, diferenţele din reevaluare fiind de 150.000 lei.
În anul 10, se constată o depreciere suplimentară a activului fix de 20.000 lei, pentru care instituţia constituie o
ajustare.
În anul 11, instituţia efectuează reparaţii pentru aducerea activului la starea normală de funcţionare, printr-o
întreprindere specializată care-i facturează suma de 22.000 lei, iar ajustarea constituită este reluată la venituri.
În anul 14, instituţia efectuează lucrări de modernizare printr-o firmă specializată, valoarea lucrărilor fiind de
300.000 lei şi prelungesc durata de viaţă cu 4 ani.
La începutul anului 16, activul fix este vândut la un preţ de vânzare de 700.000 lei.

Studiul 3.
O instituţie publică achiziţionează o instalaţie în valoare de 100.000 lei, a cărei durată de utilizare este de 5
ani.
În anul 2, instalaţia suferă o depreciere suplimentară de 7.000 lei, iar în anul următor se constată că
deprecierea este definitivă. (la finele anului)
În anul 3, se reevaluează activul fix, diferenţa din reevaluare fiind de 15.000 lei.
La mijlocul anului 5, activul este scos din funcţiune, iar din dezmembrarea sa se obţin piese de schimb în
valoare de 20.000.

S-ar putea să vă placă și