Drumul francezilor la Santiago

de Compostella

Ciupitu Anemona
Istoria Artei
Anul II, sem. I
Artă romanică
• Camino Frances devenise cel mai important
drum de acces dinspre continent către Santiago
de Compostela pentru marea masă a pelerinilor
care doreau să atingă moaştele Sf. Iacob.
• De la St. Jean-Pierre-du-Pont până la destinaţie
se întinde pe 778 km, parcurgând unele dintre
cele mai mari oraşe din nordul Spaniei printre
care Burgos şi Leon.
Mânăstirea Santa Maria Real de Las
Huelgas, Burgos
• Santa Maria la Real de Las Huelgas este o mânăstire ce face parte
congregaţia de mânăstiri cisterciene de maici. Ea a fost ridicată în
1197 la iniţiativa regelui Alfonso VIII de Castilia (1156-1214) şi a
reginei sale, Elena, fiică a Elenei de Acvitania şi soră a lui Richard I
şi a lui Ioan Fără Ţară. Regina aduce cu ea în Spania creştină
tradiţia mânăstirilor autonome de călugăriţe, care era menită să fie
panteonul regilor castilieni. De-a lungul timpului, mânăstirea se
consolidează într-o putere suficient de mare ca să atragă represalii
din partea papei Inocentiu al III-lea.
• Situată în partea de vest a oraşului Burgos, mânăstirea preia
numele locului “las huelgas” care însemna teren imposibil de cultivat
şi folosit, în schimb, ca păşune pentru bovine. Spre deosebire de
cele din Franţa, maicile de aici angajau locuitori săraci din oraş
pentru a avea grijă de animale şi a obţine produsele de pe urma lor.
• Cu timpul, bogata biserică a mânăstirii Santa Maria la Real de Las
Huelgas ajunge să adăpostească 60 de minunate sarcofage
sculptate şi pictate ale familiei regale, dintre care 12 au aparţinut
regilor şi reginelor care au condus cu drepturi depline.
Sarcofagul regelui Alfonso VIII
 Arhitectura

• La exterior, mânăstirea este înconjurată de ziduri

groase, străjuite de turnuri.
• În ansamblul ei, aceasta păstrează specificul casei
romane ( o caracteristică importantă a arhitecturii
romanice), menţinând o curte centrală descoperită,
înconjurată de o galerie acoperită.
• Pe latura nordică se află biserica, iar pe celelalte sala de
mese (trapeza), dormitoarele, magaziile, bucătăriile şi
spitalul.
• Şcoala şi sala de administraţie au fost adăugate mai
târziu, când mânăstirea concura deja cu catedralele
gotice pentru atragerea enoriaşilor.
• Lucrările au început în a doua jumătate a secolului XII şi
au continuat şi pe durata celui următor.
• Se ştie că partea cea mai veche, curtea interioară
romanică a fost proiectată de maestrul Ricardo, du care
au urmat biserica, într-un stil ce ar putea fi numit
protogotic, a doua curte interioară în manieră gotică şi
diverse decoraţii în gips preluate din cultura musulmană.
• Galeria care înconjoară prima curte interioară este
susţinută pe un rând de coloane duble unite la bază într-
un fel de balustradă masivă din piatră, iar sus sunt unite
de capiteluri (claustrillas) în formă de trapez cu partea
îngustă în jos; pe fiecare faţetă prezintă o decoraţie
distinctă, dar care care urmează totuşi modelul unor
arcade sau timpane, formele circulare predominând în
întreaga ornamentaţie.
El claustro de San Fernando
• Se caracteriează prin simplitate şi sobrietate. Ferestrele
circulare care încununează cupola sunt transparente, iar
culorile sunt doar răzleţ elemente de ornamentaţie.
• Planul bisericii urmăreşte modelul cistercian, cu trei nave
alungite în formă de cruce în care ultima este separată
de primele două printr-un perete care sporea astfel
intimitatea apropierii de divinitate.
• Se particularizează prin introducerea unor noi forme
arhitecturale decorative în biserică; un exemplu îl
constituie bolţile angevine, utilizate pe scară largă în
Angers (Franţa), aduse în Spania de către arhitecţii şi
artiştii reginei Leonora. Acestea au plan rectangular
boltit, iar nervii sunt subţiri ce creează impresia de
preţios.
Decoraţie de influenţă musulmană
Elemente gotice, sarcofag
Altar, stânga – sculptură (Isus pe tron), dreapta - basorelief (Madona
înconjurată de îngeri îl pune pe Sf. Benedict în slujba Sa)
Un monument viu ce aminteşte de epocile înfloritoare de
pe Camino Frances, Pelerinul din Burgos, Burgos.
 Bazilica San Isidoro, Léon

• Numită şi Biserica Regală Sf. Isidoro din Sevilla, ea îşi începe

existenţa ca o simplă mânăstire construită în 960 de regele Sancho
cel Mare. Multe din zidurile acesteia nu au rezistat armatei lui Al-
Mansur (cca. 938-1002) în încercarea sa de a distruge mânăstrirea
Santiago de Compostela.
• Mânăstirea a fost reconstruită de regele Ferdinand I şi regina sa,
Sancha ca panteon pentru familia regală, sfinţită în decembrie 1063,
când i s-au donat moaştele Sfântutlui Isidor.
O atracţie permanentă o reprezintă Pantonul Regilor aşezat la baza
bisericii, care adună pe parcursul Evului Mediu mormintele regilor şi
reginelor din regatul Léon.
• Panteonul este un spaţiu rectangular cu portic, ce are 8
metri lăţime, în mijlocul căruia domină 2 coloane masive
pe care se sprijină 6 arce ce împart spaţiul în 3 nave.
• Frescele sunt considerate unul din cele mai frumoase
cicluri picturale din perioada romanică.
• De-a lungul pereţilor şi pe cele 6 bolţi se desffăşoară
cele trei cicluri liturgice: Naşterea, Răstignirea şi
Învierea, formând un itinerariu care porneşte de la
peretele meridional în direcţia acelor de ceasornic
terminându-se la uşa de acces în biserică.
• Frescele sunt completate de semnele zodiacale şi de un
calendar agricol. Ultimele investigaţii susţin că nu este
un calendar propriu-zis, ci o metaforă a trecerii timpului.
• Modelele din care s-a inspirat pictura de la Léon au cele
franco-romanice , cu largă răspândire în acea vreme,
alături de modele bizantine, prin intermediul Italiei.
• Influnţele franceze înlătură simbolismul excesiv şi
supraasaturaţia de podoabe în favoarea unei imagini
elegante, cu fond alb şi cu ornamente vegetale cu rol pur
estetic.
• Fiind prima mânăstire romanică din regiunea Léon, lucru
care determină funcţia ei de prototip; astfel se explică
dimensiunile iniţiale foarte mici: avea în total 16 metri în
lăţime, cu trei nave, nava centrală având 12 metri
înălţime, iar celelalte 2 câte 7 metri.
• La început nu exista o formă de cruce la intersecţia
transeptului cu naosul. Acestea au apărut odată cu
modficările infantei Urraca, fiica regelui Alfonso VIII.
Absidă laterală cu boltă rotundă
Navă laterală
Curtea interioară, cu stâlpi masivi din piatră şi pilaştii în stil
corintic încastraţi.
Coperta Bibliei de la San Isidoro
Sarcofag din lemn, începutul sec. XII
Potir