Capitolu 1.

Extinderea Uniunii Europene dincolo de Europa celor 27

1.1. Introducere

Viziunea despre o Europă unită a fost tratată de filosofi, împăraţi, istorici, jurnalişti şi
politicieni, de-a lungul anilor în diferite împrejurări, dar nimeni nu a reuşit acest lucru până
după al Doilea Război Mondial. În vremea aceea, când Europa era într-un declin economic,
politic, chiar şi cultural a început să se manifeste două direcţii opuse: cea din vest şi cea din
est.

Orice încercare de a realiza unitatea europeană eşuase pentru că de fiecare dată un

stat dorea suveranitatea, însă după 1945 au existat ţării care doreau să se unească prin
respecta şi menţinerea suveranitatei statelor, urmărind să propună o cooperare a guvernelor
europene în cadrul unor instituţii permanente lipsite însă de putere de constrângere şi ţării
care s-ar putea numi de tip federal, întrucât nu ezitau să supună statele membre unei
autorităţi supranaţionale.
Aceasta viziune se realizează după multe războaie pe cale paşnică purtând numele de
Uniune European (UE) şi având drept scop menţinerea păcii şi a stabilităţii economice,
siguranţa şi securitatea, solidaritate economică şi socială şi principalul obiectiv reunificarea
continentului european.

Extinderea UE este un proces prin care statele din uniune vor să împartă cu celelalte
ţării beneficiile obţinute odată cu crearea unei zone stabile, ajutând la dezvoltarea şi
sprijinirea din punct de vedere economic şi democratic. Pentru popoarele care au fost sub
regim comunist aprope jumătate de secol, UE simbolizează valorile la care ei aspirau să se
reîntoarcă. Reîntoarcerea la democraţie, la economia de piaţă şi la refacerea prosperităţii
economice, dorind să adere la UE, ca membrii nu este uşor şi nu nu toati au beneficiat de
aceste oportunităţii.

ÄCosturile reale ale extinderii nu pot fi cuantificate prin prisma bugetului UE: efectele
cele mai considerabile ale adaptării au fost deja resimţite în viitoarele state membre. Pentru
popoarele din actuala Uniune Europeană, stabilitatea şi democraţia din Europa Centrală şi de
Est au dus deja la obţinerea unor beneficii semnificative, nu numai pe planul securităţii, ci şi

c
YY 

al prosperităţii: dezvoltarea rapidă a comerţului a contribuit la crearea de oportunităţi pentru
libera iniţiativă, investiţii, noi locuri de muncă şi o creştere economică marcată în Europa
Occidentală.´ 1

1.2. Europa celor 27

La 9 Mai 1950, ministrul de externe al Franţei, Robert Schuman, propune un plan de

pace, prezentând ideea creerii unei comunităţi de interese paşnice, ideea fiind inspirată de
Jean Monnet, consilier economic şi politic al Franţei în vremea aceea. Actul de constituire al
primei comunităţi europene este semnat în aprilie 1951 de şase ţări fondatoare: Franţa,
Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg şi Italia. Uniunea Europeană a luat naştere în 1958
având acelaşi ţării fondatoare şi acelaşi tip de organizare.

După 15 ani s-a realizat prima extindere a UE, pe 1 ianuarie 1973, când celor şase state
fondatoare li se alătura: Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda, astfel numărul statelor
membre ale UE devenind nouă.

Următoarea extindere a avut loc pe 1 ianuarie 1981 când numărul statelor membre ale
UE ajunge la zece odată cu aderarea Greciei. La împlinirea a 28 de ani de existenţă, mai precis
în anul 1986 Spania şi Portugalia aderă la UE, numărul statelor membre ajungând la
doisprezece.

O altă extindere s-a realizat în 1995 Austria, Finlanda şi Suedia aderă la UE, cele 15
state membre acoperind aproape toată Europa de Vest.

La 1 mai 2004 are loc cea mai mare extindere a Uninii Europene, aderând zece state,
opt ţări din Europa Centrală şi de Est - Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia,
Slovenia şi Slovacia şi Cipru şi Malta~

Încă două ţări din Europa de Est, Bulgaria şi România, aderă la UE, la 1 ianuarie 2007,
numărul statelor membre ridicându-se, acum, la 27.

1.3. Probleme şi costuri ale extinderii Uniunii Europene

Extinderea Uniunii Europene spre Est, spre fostele ţării comuniste este un subiect
foarte dezbătut de toate mediile de informare din uniune. Condiţiile şi premisele acestei

1
Wim Kok, •
 
•
 Raport prezentat Comisiei Europene;
c
 Y 

extinderii sunt total diferite de celelalte extinderii şi de aceea se discută mult deoarece se crede
că aceasta extindere va cauza multe problem în unele domenii ale uniunii. Aceste state se crede
că vor întării democraţia şi pacea din Europa. Aceste state sunt la începutul democraiei şi
necesită reforme în toate domeniile şi o relansare a economiei, trecând la economia de piaţă.

Procesul de aderare a statelor din estul Europei au durat din cauza opoziţiei unor state
membre datorită intereselor proprii, reformelor care se realizează mai greu, opoziţiei
cetăţenilor în cadrul referendumurilor, cât şi ca odată aderate ţările recent aderate vor
exercita influente în ceea ce priveşte luarea deciziilor.

În present se amână unele aderări ale statelor datorită crizei economice după care
majoritatea statelor din Uniunea Europeană au avut şi încă mai au unele ţării.

Pe plan extern sunt de menţionat doua aspect principale:

† scopul pentru care a fost create Uniunea Europeană a fost să creeze o organizaţie care
să concureze cu statele dezvoltate ca SUA sau Japonia, dar şi din partea ţărilor
ÄBRICK´ (Brazilia, Rusia, India, China), care a determinat adoptarea unor măsuri
protecţioniste (aşa numitul Äpatriotism economic, atât de criticat în cercurile
internaţionale);

† şi responsabilitatea pe care Uniunea Europeană o are, ca organizaţie economică

mondială, fata de ţările sărace, majoritatea din Africa.

În primul rând, creşterea diversităţii şi a numărului de membri va face procesul

decizional mai dificil, în ceea ce priveşte crearea unei zone europene a libertăţii, securităţii şi
justiţiei, care să îndeplinească nevoia cetăţenilor de acţiuni eficiente împotriva criminalităţii
internaţionale şi a imigraţiei ilegale.

În al doilea rând, cooperarea pe probleme de justiţie şi securitate necesită o

administraţie onestă, eficientă şi calificată, pe care această cooperare să se poată baza.
Posibilitatea noilor state membre de a-şi asuma un rol activ în cadrul cooperării judiciare
europene va depinde de capacitatea lor naţională. În ciuda reformelor considerabile şi
impresionante, ţările care au aderat nu au reuşit să indeplineaca pe deplin aceste condiţii,
adică mai au unele probleme care trebuiesc rezolvate, cum ar fii mita sau acoperirea unor
ilegalităţi. Acesta este desigur un domeniu în care există probleme şi în actualele state
c
·Y 

membre, însă experienţa şi moştenirea istorică din viitoarelor state membre au pus probleme
deosebite.

În al treilea rând, multe din noile state membre au minorităţi etnice sau lingvistice, sau
comunităţi de kurzi. Procesul de pre-aderare le-a obligat să acorde o atenţie sporită
drepturilor acestor comunităţi. Cadrul legal şi instituţional de protejare a minorităţilor a fost
consolidat şi s-au stabilit planuri de acţiune destinate îmbunătăţirii situaţiei comunităţilor de
romi, inclusiv de aplicare a legislaţiei anti-discriminare, în conformitate cu legislaţia
europeană şi cu instrucţiunile Consiliului Europei.

Criminalitatea, terorismul şi imigraţia ilegală ocupă un loc important în preocupările

cetăţenilor europeni, fără legătură cu extinderea UE; statele membre ale UE trebuie să se
străduiască mai mult pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor. Extinderea poate avea
consecinţe deosebit de positive asupra securităţii interne, deoarece ea va intensifica cooperarea
între forţele de ordine, de frontieră şi justiţie pe tot continentul european. Uniunea Europeană
încurajează libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor pe întreg
teritoriul Uniunii, în beneficiul tuturor cetăţenilor săi. Dar aceste libertăţi pot crea şi condiţii
pentru creşterea criminalităţii, mai ales a crimei organizate transfrontaliere ± fenomene pe
care autorităţile naţionale nu le pot rezolva singure. Aceasta este, de altfel, şi una din
provocările la care UE încercă să răspundă prin întărirea cooperării pe probleme de
securitate internă.

Una din temerile cetăţenilor este aceea legată de imigraţia ilegală. Când condiţiile
politice, economice şi sociale ale unei ţări îi încurajează pe cetăţenii acesteia să caute
oportunităţi mai bune în altă parte, crima organizată se adaptează şi ea cerinţelor acestei
³pieţe´. Astfel, traficul de imigranţi ± mulţi dintre aceştia provenind din alte ţări decât din
statele candidate la aderare dar ajunşi în UE trecând prin acestea ± practicat de către
organizaţiile criminale constituie un aspect grav al imigraţiei ilegale, deşi este dificil de
calculat numărul imigranţilor care recurg la traficanţi. Sumele mari plătite de imigranţi
pentru serviciile traficanţilor, fac ca aceştia din urmă să acumuleze profituri mari din
activitatea criminală. În plus, imigranţii sunt frecvent exploataţi de traficanţi şi obligaţi să
cerşească sau să se prostitueze, adeseori că plată pentru serviciile de contrabandă de care au
beneficiat. Traficul de imigranţi pus la cale de către crima organizată afectează, prin urmare,

c
^Y 

din punct de vedere infracţional, atât societăţile din ţările de tranzit, cât şi pe cele din ţările de
destinaţie.

Imigraţia ilegală nu constă numai din traficul de persoane, ci şi din folosirea abuzivă a
vizelor (şederea după expirarea termenului de valabilitate a vizei, muncă fără permis),
precum şi căsătoriile de formă. Mulţi imigranţi nu au un statut legal, deşi nu au legătură cu
activitatea infracţională. Statutul de imigrant ilegal împiedică însă accesul acestor persoane la
sistemul bancar sau la asistenţa juridică corespunzătoare, şi aceasta stimulează săvârşirea de
delicte minore. Nu există soluţii simple pentru rezolvarea acestor probleme, pentru că ele au
implicaţii care ţin de drept, de politică socială şi de drepturile omului. Acestii imigranţii nu
contribuie la serviciile medicale, ajutor de şomaj şi altele lucruri de care ei vor avea nevoie la
un moment dat, acest lucru constituind o formă de frauda fiscală.

Datorită imigrantiilor ilegale, a muncitorilor care lucrează fără carte de muncă, adică
la negru, care beneficiază de condiţiile oferite de acel stat şi a a traficului de tutun şi droguri
poate conduce la pierderi de milioane de euro afectând bugetul şi conducând la o posibilă criză
dacă nu va fii controlată de statele în curs de aderare.

Atât în actualele 27 state membre Uniunii Europene, cât şi în viitoarele state membre,
există preocupări privind impactul extinderii asupra mediului înconjurător. Viitoarele state
membre sunt îngrijorate de costurile alinierii legislaţiei lor la legislaţia UE privitoare la
mediu.Ca atare, mediul a fost privit iniţial ca o ³problemă în procesul de extindere´. Însă este
clar acum că acesta este un domeniu în care procesul extinderii generează beneficii
substanţiale. Perspectiva aderării la UE a mărit importanţa politicilor de mediu din viitoarele
state membre şi le-a ajutat să cureţe zonele industriale poluate, să îmbunătăţească starea de
sănătate a populaţiei, să reducă gradul de deteriorare al pădurilor, a câmpurilor şi fermelor
piscicole, să protejeze mai bine habitatele naturale şi să gestioneze mai sigur şi mai eficient
deşeurile. Investiţiile în protecţia mediului şi tehnologiile moderne vor mări eficienţa
economică şi productivitatea din domeniu.

Importanţa securităţii alimentare în actualele state membre a crescut în ultimii ani, ca

urmare a crizelor survenite (precum boala ³vacii nebune´, de exemplu), generate de
practicarea agriculturii intensive, o practică mai puţin răspândită în viitoarele state membre.
Uniunea Europenă a lansat o reforme, care să îmbine toate aspectele securităţii alimentare, la

c
uY 

toate nivelurile lanţului trofic, de la prevederi privind igienă, la cerinţe privind sănătatea
animalelor asociată cu sănătatea plantelor. Obiectivul este de asigura un nivel înalt de
sănătate publică şi de protecţie a consumatorului pe teritoriul UE extinse.

Viitoarele state membre au acceptat să aplice toate regulile de securitate alimentară şi

să instituie mecanisme de control. Nu s-a admis, în acest domeniu, nici o excepţie cu ocazia
negocierilor de aderare; produsele alimentare care nu respectă regulile Uniunea Europeană,
nu se vor putea comercializa în alte state membre. Obiectivul este că extinderea UE să nu
ducă, în nici un fel, la scăderea nivelurilor actuale de securitate alimentară.

Extinderea va promova un set de reguli comune în noile state membre, ridicând astfel
nivelul general de siguranţă. Ea va oferi garanţia aşadar că noile graniţe ale Uniunii Europene
sunt capabile să asigure protecţie împotriva riscurilor care ar putea ameninţa sănătatea
publică, cea a plantelor şi animalelor, într-o Uniune Europeană extinsă. Alinierea la aceste
standarde este însă o sarcină grea pentru viitoarele state membre. Uniunea Europeană oferă
asistenţă financiară în acest sens, iar Comisia monitorizează situaţia din punctul de vedere al
securităţii alimentare, pentru a verifica dacă regulile se aplică întocmai.

Ä Noile eventuale aderări ar putea spori suprafaţa Uniunii Europene cu 35% şi

populaţia sa cu 27%.´2 Dar ele ar spori Produsul Intern Brut global cu doar 4% şi ar reduce
PIB pe cap de locuitor cu 18%. Potrivit criteriilor actuale, aceste schimbări ar necesita un
buget suplimentar de 150 miliarde euro pentru Fondurile Structurale 2007-2013, în plus faţă
de cele 308 miliarde aprobate deja pentru această perioadă.
În următorul table este prezentată statele candidate şi cele posibile candidate
populaţia şi suprafaţa care ar creşte Uniunea Europeană. O data cu aderarea celor patru state
canditatea la Uniunii Europene populatia va creste cu 16,16 % si suprafata cu 22,34 % , UE
avand 31 de state din Europa de Vest , Centrala si de Est si o bucatica din Asia, adica partea
Turciei care este situata pe continental Asia.


2
Markus Pieper, 





prezentat
Comisiei Europene, 23 aprilie 2007
c
ÎY 

 Tabel 1 3

Statul Populaţia (mil. loc.) Suprafaţa km2

Turcia 71,5 780.580

Croaţia 4,4 56.542

Fosta Republică Iugoslava a Macedoniei 2,05 25.433

Islanda 0,3 103.000

Total fara E-27 78,25 965.555

Europa celor 27 484,3 4.322.989

Total 562,55 5.288.544

Capitolul 2. Ţările oficial candidate la Uniunea Europeană

2.1 Situaţia ţărilor din Sud Estul Europei

ÄTragediile individuale şi colective au marcat viaţa celor mai mulţi dintre cetăţenii din
S-E Europei, mai ales din statul fostei Iugoslavii. Raboaiele dintre noile state apărute,
conflictele etnice şi religioase, luptele intense pentru redefinirea hărţii politice a regiunii au
creat cadrul unor inimaginabile suferinţe pentru milioane de oameni. Sfârşitul ultimului
conflict militar nu înseamnă că S-E Europei (Balcani) s-a aşezat, situaţia din Kosovo nu este
mai puţin complicată după război decât înainte.´4 Conflictele din ultimii ani au demonstrat că
S-E Europei, mai bine zis zona fostei Iugoslaviei este o regiune foarte bolnavă a continentului,
aflată în reconstructive din cauza distrungerilor ale războiului şi într-un curs de dezvoltare
către democraţie.

Unele dintre marile entităţi rezultate din fosta Iugoslavie sunt încă în căutarea unei
stabilităţi, iar din punct de vedere economic, într-o situaţie de epuizare şi suferinţă. Croaţia şi

3
Sursa: http://europa.eu
4
Daniel Dăianu, Ô




,Editura Polirom, Iaşi, 2000, pag. 146
c
6Y 

Macedonia se confruntă cu situaţii economice foarte complicate. Albania reprezintă cel mai
grăitor exemplu al problemelor pe care o ţară în tranziţie poate să le depăşească pentru a
construi instituţii solide. Este regiunea cel cel mai puţin dezvoltată de pe continent.

Ţările oficial candidate la Uniunea Europeană sunt Turcia, Croaţia şi Fosta Republică a
Iugoslaviei, iar ţările potenţial candidate sunt Albania, Bosnia ± Herţegovina, Muntenegru,
Serbia şi Kosovo, a cărei independenƒă a fost proclamată în cadrul unei rezoluƒii a Consiliului
de Securitate ONU, nefiind însă recunoscută de toate statele membre UE.

2.2. Turcia

Turcia este un candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană. ÄEuropa are nevoie
de o Turcie stabilă, democratică şi prosperă, care să adopte valorile noastre, statul de drept şi
politicile noastre comune.´5

Turcia a început negocieri preliminare la 3 octombrie 2005. Totuşi, analiştii considera

că această ţară nu va adera mai devreme de 2015, datorită numărului mare de reforme
economice şi sociale care trebuie întreprinse. De la acordarea statutului de ţara candidata,
Turcia a implementat reforme permanente în privinţa drepturilor omului, a abolit pedeapsa
cu moartea, a oferit drepturi culturale minorităţii kurde, şi a avansat în rezolvarea
diferendului cipriot. Totuşi, datorită diferenţelor religioase şi culturale în relaţie cu restul
Europei, Turcia se loveşte de o opoziţie puternică din partea unor state membre: Franta,
Germania, Austria, Grecia, Cipru şi Slovenia. Prin deschiderea negocierilor de aderare, şi fără
a se exprima asupra rezultatului final, statele membre UE au decis în mod unanim să
recunoască vocaţia europeană a Turciei. Istanbul a fost dintotdeauna un important centru al
istoriei şi al culturii europene.

Ca să devină membru al UE, Turcia trebuie să îndeplinească toate criteriile stricte de

aderare, totuşi mulţi se întreabă dacă vor fi realizate toate aceste condiţii sic and vor fii
finalizate. În Uniunea Europeană trăiesc aproximativ 12 milioane de musulmani, cetăţenii ai
statelor respective sau aflaţi la munca în acele ţării, trăind împreună cu cei de alte credinţe.
Toleranţa religioasă şi respectul pentru diversitate sunt valori de bază ale Uniunii: Europa a
avut prea multe războaie religioase în trecut. Prin urmare, credinţa religioasă nu a


5
Dacian Cosmin Dragos, 
•



, Editura CH. Beck,Bucureşti, 2007, pag.34
c
 Y 

reprezentat niciodată un criteriu de aderare. Turcia este un stat laic, unde o mare parte din
populaţie este musulmană, majoritatea aparţinând ramurii moderate a Islamului.

Totuşi, libertatea religioasă, protecţia minorităţilor şi nediscriminarea sunt criterii

politice cheie pentru a deveni membru. Ca o condiţie necesară, Turcia trebuie să
îmbunătăţească în mod substanţial respectul faţă de drepturile comunităţilor religioase altele
decât cele musulmane pentru a atinge standardele europene.

Unele state ale Uniunii Europene se opun aderării Turciei din cauza unor problem
cum ar fii migrarea forţei de munca din Turcia care va duce la creşterea şomajului în unele
state membre, Turcia este considerate o tara săraca, mult prea diferită, chiar neeuropeana din
cauză că ea se întinde pe două continente.

Guvernul Turciei estiamu ca anul acesta vor înregistra o creştere economică de la

3,5 % la 6,4 % şi au mai afirmat că ei au înregistrat o creştere de 10,3 % a economiei în al
doilea trimestru al anului 2010.

2.3. Croaţia

Croaţia a început negocierile de aderare în octombrie 2005, putând deveni a 28-a

membră a Uniunii Europena din cauză că negocierile de aderare putând fi încheiate în prima
jumătate a anului 2011, a spus comisarul pentru extindere, Stefan Füle, deputaţilor europeni
pe 9 noiembrie.

Potrivit unui raport al institutului de economie din Zagreb, calitatea de membră a

Uniunii Europene va genera Croaţiei costuri de 1.6 mld. Euro. De asemenea, potrivit acestui
raport rata şomajului că scădea până la 10 %, postaderare, faţă de actuală de 16%. PIB-ul
ţării va spori ca şi rata de creştere economică. Moneda naţională va rămâne stabilă, va creşte
fluxul de investiţii străine directe, iar preţurile vor rămâne stabile, cu o majorare de maxim de
1.4 %.

Raportorul parlamentar pentru Croaƒia, Hannes Swoboda este optimist, afirmând

atunci că ÄCroaƒia ar putea încheia negocierile în cadrul următoarei pre edinƒii a UE ³. Alƒi
eurodeputaƒi sunt de părere însă că Uniunea nu ar trebui să specifice o dată pentru aderare.
ÄAltfel va avea probleme în a- i recâ tiga credibilitatea ³, a remarcat liberalul german
Alexander Lambsdorff.
c
GY 

 Problema care rămâne în relaƒiile cu Croaƒia este cooperarea deficitară cu Tribunalul
Penal Internaƒional pentru fosta Iugoslavie. ÄRămân probleme legate de accesul la documente
importante. Grupul de lucru special creat de guvern trebuie să î i continue activitatea de
localizare a documentelor legate de artilerie, documente cerute de procurorul Tribunalului
Penal Internaƒional pentru fosta Iugoslavie ³, arată raportul Comisiei Europene.

2.4. Fosta Republică a Iugoslaviei Macedonia

Şi a dobândit statutul de ţara candidate, începând negocierile de aderare la UE în luna
noiembrie 2005. Parlamentarii europeni au decis că problema controversată a denumirii
oficiale a ţării nu va constitui parte a cererilor pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Raportul realizat de către Parlament, salută progresele realizate de Macedonia din

2004, când a aplicat pentru aderarea la UE, însă accentuează că reformele ar trebui
menţinute, iar legislaţia adoptată trebuie aplicată corect. Principalele probleme apar în
implementarea reformelor din domeniul poliţienesc, judiciar şi cel administrativ public,
precum şi lupta împotriva corupţiei. De asemenea, Parlamnetul European a lăudat guvernul
macedonean pentru cooperarea în cadrul Politicii Externe şi de Securitate Economică şi al
Securităţii europene şi Politicii de Apărare.

Cea mai controversată problemă rămâne denumirea oficială ţării. Parlamentul

European a apreciat faptul că Macedonia şi-a schimbat drapelul şi a amendat unele articole
din Constituţie pentru a confirma că nu are pretinderi teritoriale faţă de ţările vecine.

Ca urmare a reformelor substanţiale în 2009, progrese suplimentare au fost realizate,

coaliţia de guvernământ este stabilă şi nu există cooperare între forţele politice. Unele
progrese au fost realizate în ceea ce priveşte reforma a Parlamentului, poliţiei, justiţiei,
administraţiei publice şi respectarea şi protecţia minorităţilor. Cu toate acestea, sunt necesare
eforturi suplimentare în majoritatea domeniilor legate de criteriile politice, în special
preocupări importante care sunt în curs de desfăşurare în ceea ce priveşte independenţa
sistemului judiciar, reforma de public administrarea şi libertatea de exprimare în mass-media.
Dialogul politic trebuie să fieconsolidate.

c
Y
Y 

 2.5. Islanda

Este membră a Asociaţiei Europeană a Liberului Schimb şi a început negocierile de

aderare ăla Uniunea Europeană în luna iunie anul acesta, 2010, şi conform comisarului
european pentru extindere va adera accelerat odată cu Croaţia în 2011. Oficiali europeni cred
că deşi criza financiară a adus-o la faliment, aderarea să nu ar trebui să pună problem.

Deşi este membră a NATO, Islanda nu şi-a depus niciodată candidatura pentru aderarea
la UE, în principal din pricina politicilor comunitare de pescuit. Aderarea ar trebui să
deschidă apele teritoriale islandeze pescadoarelor din alte state UE, care ar reprezenta o
competiţie de temut pentru principala ramură industrială a ţării.

Sistemul financiar a reprezentat, până la declanşarea crizei de pe Wall Street, o altă

mare sursă de venit pentru Guvernul islandez, care s-a văzut nevoit să naţionalizeze
principalele bănci din această ţară, după ce valoarea acestora s-a prăbuşit pe burse.

Capitolul 3. Concluzii şi propunerii

După părerea mea procesul extinderii Uniunii Europene ar trebui să înceteze pe

perioada crizei financiare cu care ne confruntăm în present datorită faptului că orice grabă
spre a mai primi noi membri, cum este Islanda poate cauza efecte grave asupra uniunii şi
chiar se poate ajunge la destrămarea ei.

Este frumos ce zicea Victor Hugo, aceea că va veni o perioadă când toată Europa se va
uni şi toate ţările din Europa vor fii membre ale uniunii. Orice extindere care va avea loc de
acum în viitor va trebui să fie mai aspră, ţara care vrea să adere la UE să îndeplinească în
totalitate condiţiile aderării. Însă procesul de extindere ar trebui să se desfăşoare în
continuare, deoarece acest fapt ar fi foarte benefic pentru ţările candidate, întrucât tot acest
procedeu de integrare în Uniunea Europeană nu face decât să le ajute să se dezvolte şi mai
mult. Chiar dacă beneficiile aderării la Uniunea Europeană a acestor state, nu sunt vizibile
imediat, acestea se vor observa în viitor când vor fi duse la îndeplinire toate reformele
economice, politice, culturale şi sociale.

c
YYY 

 Bibliografie

1. Dacian, Cosmin Dragoş- 

•



, Editura CH. Beck,
ediţia a-III-a, Bucureşti, 2007;

2. Dăianu, DanielÔ





, Editura Polirom, Iaşi, 2000;
3. Wim Kok, •
 
 •
     Raport prezentat
Comisiei Europene;

4. Markus Pieper, 







prezentat Comisiei Europene, 23 aprilie 2007;

5. www.europa.eu
6. www.euroactiv.com

c
Y Y