Personalitatea jurnalistului : statut, professionalism,

reputatie, credibilitate, vedetism, veneratie

Pentru un jurnalist este nevoie de talent, de perseverenta, dedicare si

pasiune. Stilul de redactare se imbunatateste dupa fiecare creatie si ,pe
masura ce acumulezi experienta poti aborda mai multe subiecte, fiind
capabil sa le prezinti in mod obiectiv, sa sesizezi diferitele modalitati de
abordare a aceleiasi probleme. Creativitatea , imaginatia joaca un rol
fundamental in cariera unui jurnalist, existand si anumite trasaturi de
caracter specifice. Flexibilitatea, adaptabilitatea, disponibilitatea de a
se perfectiona continuu, cautarea permanenta de solutii inovative
pentru problemele cotidiene ,dar si preferinta pentru lucrul individual,
convingerea ca propriile idei sunt importante reprezinta cateva dintre
trasaturile care pot defini personalitatea unui jurnalist. Imaginatia si
creativitatea reprezinta insa baza pentru o cariera in acest domeniu. Un
jurnalist analizeaza semnificatiile profunde ale evenimentelor
cotidiene, incearca mereu sa se autodepaseasca, convins fiind ca astfel
isi va imbunatati calitatea propriilor materiale si va putea accede la un
nivel superior al acestei arte. Pentru un journalist, saptamana nu este
divizata in zile de lucru si weekend, el nu are un program strict ,ci in
fiecare zi, in fiecare moment, priveste cu atentie in jurul sau, ii observa
pe ceilalti, se integreaza in natura pentru a putea da curs potentialului
sau creativ. Ideile pot aparea in mod spontan, uneori chiar fara o
legatura directa cu realitatea inconjuratoare dar acest lucru se explica
prin faptul ca jurnalistul realizeaza conexiuni intre diferite evenimente,
un anumit cadru natural poate produce emotii, trairi intense. A fi
jurnalist inseamna sa ai o perspectiva dubla asupra vietii: pe de o parte
iti analizezi propria viata, trairile, opiniile, modul de relationare cu
ceilalti, iar, pe de alta parte, devii constient de tot ceea ce ne
inconjoara, de rolul unui individ in societate, de efectele actiunilor sale
si, de asemenea intelegi importanta naturii.

Creativitatea umana, dorinta fireasca a oamenilor de a imbunatati

modul de desfasurare al diverselor procese ,de a reduce efortul necesar
pentru realizarea unor sarcini rutiniere sau dificile defineste jurnalistul.

Reprezinta sansa de a gandi liber, de a-ti stabili propria pozitie intr-un

context dat, dar iti poate da si curajul de a incerca sa schimbi cursul
propriei existente, de a privi dincolo de aparente. Munca de creatie
aduce satisfactii insemnate , dar este nevoie de convingere, pentru ca
trebuie sa te adaptezi, sa incerci mereu sa identifici cele mai eficiente
modalitati de comunicare dintre tine si cititor In momentul in care esti
apreciat, atunci cand exista un numar considerabil de cititori fideli si ai
o reputatie solida in domeniu ai confirmarea ca stilul tau de redactare
poate fi remarcat , ca modul in care iti prezinti gandurile si ideile are o
semnificatie aparte pentru cei din jur. Articolele reprezinta o parte
integranta din viata unui jurnalist, ele sunt caracteristice fiecarei etape
din evolutia sa, pot corespunde anumitor evenimente sau pot fi
rezultatul unor emotii puternice.

Jurnalistul avea în sâmburele vocaţiei lui nobleţea acestei profesii.

Comunitatea îl privea ca atare. Din el apărea formatorul de opinie,
adică omul apt să influenţeze mersul comunităţii. Din ecuaţia jurnalist -
consumator de presă, s-a născut marea credibilitate a mass-mediei în
România primilor 10-15 ani de tranziţie.

Uzual, jurnalistul - lider de opinie era şi patronul demersului media. Şi

uite-aşa am avut ziare şi televiziuni care impuneau prin seriozitate şi
atitudine. Ultimii ani de zile au fixat pe piaţă apariţia tabloidelor şi a
televiziunilor în care patronul angajează lucrători în presă, şi nu
jurnalişti. Distanţa dintre aceste două categorii e uriaşă.Tinerii (din
nefericire) cu o vagă spoială culturală ajung în presă ca simpli lucrători.
Şi probabil asta-şi doresc să rămână. Fuga asta de profesionalism în
media ţine de adaptarea superficială la dorinţa pieţei. Cititorul face
ziarul, şi nu jurnalistul. Şi uite-aşa, se schimbă toate datele problemei în
privinţa credibilităţii jurnalistului şi a jurnalismului din România.
Alegerile prezidenţiale prin prestaţia unor televiziuni naţionale ne-au
arătat, din păcare, că patronii fac politica presei şi jurnaliştii ajung prea
uşor lucrători în media.Reacţia de influenţare a electoratului a fost
egală cu zero. E un semn al decredibilizării presei. De fapt, e un semn de
alarmă dat de piaţă înspre adevăraţii jurnalişti.Profesia asta nu e
sinonimă cu alte bresle precum cele de mai jos: a lăcătuşilor, a
măcelarilor, a pantofarilor, a cojocarilor etc. etc. Dar există riscul ca ea
să fie privită de către "clienţi" din această perspectivă. Atunci suveran
va fi lucrătorul în media, şi nu jurnalistul. Cred că e nevoie de o
reevaluare a adevăraţilor jurnalişti şi de o ofensivă a lor împotriva celor
care au încercat în timp să-i anuleze ca personalităţi necesare în
comunităţile unde lucrează.

Fenomenul acesta trebuie să se petreacă repede, altfel va fi prea târziu

şi jurnalistul va fi demn de pus într-un catalog al profesiilor de mult
dispărute din peisaj.
In virtutea faptului ca oricine are libertatea sa faca orice in ziua de azi ,
media vizuala a zilelor noastre, accepta fara tagada sa se produca,
splendoarea anarhismului spiritual in care traim, cam tot ce inseamna
consum, pentru a fi scurt.Fiindca aduce “a ras” caci lumea se distreaza,
a atractie, lumea este sexualizata, proiectandu-si in micul ecran de fapt
propriile laturi ascunse ale personalitatii mai putin acceptate si
constientizate. In mod simplu ecranul devine sursa defulatorie a
fantasmelor personale, publicul devenind victima unei manipulari
posibil dorite de fapt inconstient, din momentul de cand porneste
televizorul, in realitate cu iz sexogen disociativ superficial. Pe romaneste
lumii ii place sa vada ceea ce nu are, dar ar dori – de exemplu – sub
control o “blonda” – ca mecanism eliberator al propriilor frustari sau o
razbunare pe care nu o poate infaptui s.a.

Astfel apare “vedetismul de carton”, o problema a zilelor noastre.

Constituie o problema intrucat nu toata lumea poate sa constate
diferenta intre necesitatea valorii si valoarea exprimata ca atare, avand
falsa impresie ca a fi vedeta, inseamna a avea si o calitate de vreun fel.
Depinde … de vedeta … .Da, evident, sunt vedete- valori, precum au
fost odata, nu se poate tagadui acest fapt, care au tronat micul ecran
zeci de ani ramanand undeva, in sufletul nostru. Dar avand in vedere
acest lucru, in baza unui mecanism invatat si inca bine, telespectatorii,
in automatismul gandirii mai putin sesizabile, au probabil senzatia
particulara ca micul ecran a ramas la fel ca altadat’ ,ca e tot acelasi.

Din pacate la distrugerea scalei moral-valorice in care ne aflam,

televiziunea in general, pe langa multi alti factori precum politicul,
economicul, scoala, sau mai bine zis proasta calitate a acestora, a pus
un serios umar la inglodirea in hiatusul ethosului colectiv prezent.

Ironia din satirele divertisului sau pamfletele Carcotasilor avand ca

obiect diverse “personalitati” din showbiz vin sa ne lumineze asupra
acestui “vedetism” si a inautenticitatii sale, dar se pare ca nu prea
reusesc.

Dar ce sa faci? Traim intr-o piata de consum caci de aceea am

revolutionat acum 20 de ani…nu?

Nu vreau sa fac o culpa celor din media vizuala, intrucat ei sunt doar
adaptati noilor necesitati, insa cer un drept la opinie si stiu asta ar face
mai multi daca, poate si-ar gasi ragaz si sa fac inteles faptul ca,este
adevarat, nu tot ceea ce este toxic ne si intoxica, dar a persista in a nu
intelege ceea ce se intampla, chiar daca se intampla este intr-adevar
daunator; – caci noi nu ne putem opune valului – ne transformam in
niste obiecte cu spirit, manipulati fara sa ne lase sa avem timp si pentru
gandul din noi sau pentru sufletul celorlalti. Preluam si ne integram in
personalitate fara sa stim, parte a nonvalorii promovate – devenind
astfel victime – insa oare de ce? Vedetismul, asa cum se poate vedea,
nu este dacat un produs al propriilor noastre cerinte, pe care in aceasta
aparenta libertate nu avem curajul sa le recunoastem, poate dupa
dictonul cam “ceea ce ai cerut asta ai”, numai ca, in acest caz, ceea ce
am cerut “devenim” noi insine.

Daca vrem sa ramanem sanatosi cu spiritul, ceea ce ar cam fi de dorit,

poate ca ar trebui sa intelegem ca ceva trebuie schimbat. Chiar si
show-ul de consum ar putea sa vina sa faca ceva in acest sens. Macar
atunci cand isi aleg vedetele, cei in drept, sa incerce mai cu blandete sa
aiba grija si de calitatile spirituale ale acestora, sigur fara sa neglijeze
aspectul estetic.

Poate luand ce e mai frumos de peste tot, fizic, spiritual, emotional

obtinem un frumos intreg. Asta ar trebui sa ne ajute sa redobandim
vedetismul autohton sau macar parte din autentica valoare si sa
devenim ceva mai bun pentru noi si pentru ceilalti.

In concluzie, un jurnalist are o existenta complexa, interconectata cu

mediul social si natural, este receptiv la modificarile de nuanta si de
circumstante, poate sa isi schimbe prioritatile rapid, sa interpreteze in
mod creativ fiecare eveniment si, nu in ultimul rand isi poate trai viata
in mod intens deoarece pentru el nu exista momente in care este
plictisit, cand ar vrea sa treaca timpul mai repede si sa vina weekendul,
ci mereu vede in ceea ce se intampla sau in reactiile celorlalti sansa de a
veni cu noi idei, de a descoperi ca existenta noastra nu se reduce
niciodata la ceea ce percepem in mod direct, fara a ne plasa in context.