Rolul imitatiei la copii

 In stransa relatie cu dezvoltarea jocului

 O modalitate de a intelege si a invata
 Constituie o prefigurare a reprezentarii senzorio-motorie

Experientele sunt importante in procesul de dezvoltare, atat pentru animal cat si pentru
fiinta umana. Ele influenteaza nu doar sistemul nervos central, ci are efecte de durata
asupra starii organismului, in general.
Fara a diminua importanta ereditatii, a bagajului genetic, un alt factor central in
dezvoltarea individului il ocupa importanta primelor experiente de viata pe care noua fiinta
le traieste in mediul sau de viata. Mai mult decat atat, ceea ce copilul vede, simte, aude la
membrii familiei sale el va tinde sa copieze sau sa retraiasca acele experiente marcandul in
procesul evolutiei. Aici intra in scena imitatia, prin functiile si rolul pe care le joaca in mintea
copilului. O putem privi atat ca proces de sprijin in invatare cat si ca modalitate de a
evaluaspontaneitatea, creativitatea si posibilitatile de adaptare.
Exista psihologi care sustin importanta preponderenta a ereditatii si care
argumenteaza ca inteligenta va supravietui si se va dezvolta chiar si in cele mai proaste
conditii, diminuand substantial rolul imitatiei. Este adevarat ca exista o baza genetica a
inteligentei umane, dar nu e nimic genetic in rezilienta – capacitatea individului de a-si
depasi experientele nefericite si de a continua sa se dezvolte. In cazul rezilientei, factorii
determinanti tin de interactiunea cu mediul social in primul rand. Exista dovezi ca imitatia
influenteaza sanatatea si dezvoltarea psihica. Teoriile lui Piaget, Freud, Vigotski si mai ales
cele ale teoreticienilor si cercetatorilor din domeniul atasamentului se axaseaza pe
importanta experientei copilului si proiectia ei in mediul sau de viata.
Satisfacerea nevoii de noi experiente este importanta pentru dezvoltarea intelectuala a
copilului. Asa cum hrana este buna pentru cresterea fizica, experientele sunt esentiale
pentru dezvoltarea cognitiva. Jocul si dezvoltarea limbajului sunt cele mai importante in
acest sens. Prin ele, copilul exploreaza lumea si invata sa coopereze cu ea. Jocul
desfasurat, in timpul afectat jocului, in viata de familie, creeaza experiente noi. Limbajul
este cel mai important joc si prin el copilul invata sa gandeasca si sa-si faca relatii sociale.
Nu trebuie doar sa I se vorbeasca, ci este important si ceea ce I se spune si cum I se
spune. Cand copilul intreaba, parintii buni vor raspunde, dandu-I informatii corecte pe
intelesul lui. Pentru un copil acest dialog pe care el il initiaza si il conduce cu adultul este
unul dintre cele mai frumoase jocuri.
Experientele sunt importante pentru a cunoaste lumea si pentru ca, impreuna cu trairile
generate de dragostea de care copilul are parte, pun bazele modelului intern de functionare
a lumii. Unii autori (Fitzgerald, Stomenn, Mckinney, 1982) vorbesc de cinci tipuri de
experienta: maturizare, mentinere, facilitare, sincronizare si inductie. Marea parte a rolului
imitatiei intra in experienta de inductie, acesta fiind tipul de experienta ce conduce la
formarea unor deprinderi pe care, in absenta unor conditii speciale culturale, economice,
tehnice ale mediului, individul nu si le-ar putea achizitiona. De exemplu talentul in muzica
poate fi indus in mediu, familia celui care a fost si ramane gloria muzicii baroce, Johann
Sebastian Bach, reprezinta un exemplu bun.
Pentru un animal, mediul bun se refera la spatiu, numar de animale in aria respectiva
sau hrana, in timp ce pentru un copil mediul inseamna mama, tata, membrii familiei cu care
interactioneaza, activitatile pe care acestia le desfasoara cu copilul. Fiecare individ isi
selecteaza din mediul identic stimuli la care reactioneaza si a caror influenta va fi resimtita
in dezvoltarea sa. Astfel, crescuti intr-un mediu identic, copii vor prelua prin imitatie
elemente diferite care vor constitui lumea lor interioara.Reactiile soaciale ale celor respinsi
in copilarie sunt furia, frica, ura, lipsa de interes, de empatie pentru ceilalti, incapacitatea de
a avea reactii mutuale satisfacatoare. Copiii care cresc intr-o casa cu tensiuni pot, de
asemenea, chiar daca sunt iubiti de ambii parinti, sa dezvolte tulburari emotionale ori sa
devina antisociali. Ostilitatea parentala se perpetueaza de la o generatie la alta intr-un cerc
vicios. Iar un mediu care nu stimuleaza, lipsit de evenimente duce la trairi de frustrare, la
apatie ori la conduita hiperactiva.