SCOALA DOCTORALA DE ECONOMIE

Economia cunoasterii:
creativitate si valoare in capitalism

Drd. Cretu Laura

Drd. Damian Monica
Anul I

- IASI 2010 -
 Economia cunoasterii: creativitate si valoare in capitalism

1. Noua economie a cunoasterii si cunostintele partajate

Lumea se indreapta cu pasi repezi spre un viitor incert, dar cu siguranta interesant.
Criza economică nu este doar o criză temporară, ciclo-productiva, ci o criză sistemică,
care va aduce noutati interesante. Criza actuala se bazeaza pe cele două valori, banii si
locurile de munca, care au fost si sunt piatra de temelie a economiei capitaliste şi a
întregului sistem social, de la prima revoluţie industrială pana astăzi, trecand peste
marxism si leninism.
Jeremy Rifkin, în eseul său “The Decline of the Global Labour Force and the
Dawn of the Post-Market Era” scris în 1995, a anticipat multe din lucrurile care se petrec
astazi, după şocul crizei financiare. Munca si banii sunt doua chestiuni inseparabile şi nu
pot exista una fără cealalalta. Am trecut de la o producţie de masa, unde forţa de muncă
era formata pentru linii de producţie standardizate, la stilul de producţie a fabricii Toyota
(lean production), stil mai flexibil, automatizat şi robotizat, care înlocuieste în întregime
forţa de muncă umană, si totuşi, populaţia este în creştere.
Suntem într-adevăr atât de siguri că un miliard de chinezi vor avea unde lucra în
următorii 20 de ani? Poate fi China noul motor de dezvoltare care va da o noua viaţă
acestei economii ponosite? Dacă sistemul cade, iar locurile de munca devin din ce in ce
mai putine, înseamnă că motorul economic, sau mai degrabă structura socială şi
economică, va depinde din ce in ce mai mult de forta de munca specializata. Deci, banii
în forma lor modernă nu vor mai avea aceeasi istorie, aşa cum o cunoaştem astazi.
Moneda euro a înlocuit deja monedele statelor, Asia este pe punctul de a adopta o
monedă unică, dolarul este moneda crizei ...deci, banii vor deveni, probabil, mult mai
puţini decât cei care existenti pana astăzi, şi în cele din urmă vor disparea. Criza ocupării
forţei de muncă, va deveni endemică si va duce cu siguranţă la o devalorizare a
conceptului de bani. Teoretic, fara lucru nu va exista nici un consumator si, prin urmare,
nicio economie capitalistă.
Si totusi, ce va înlocui banii? Care va fi noul motor economic, care va duce la
dezvoltarea socială şi la prosperitate? Noi credem că noul motor al economiei sau, mai
bine spus, al societatii şi al dezvoltării umane, va fi cunoştinţele. Da, cunoştinţele vor fi
noii bani. În mare parte acest lucru este deja constientizat astazi de lumea intreaga. Cei
care detin know-how-ul detin si puterea economica.
Există un plan foarte subtil şi ingenios care caută să răspândească ignoranta. Dar,
pe de altă parte, există o dezvoltare incredibilă a unor conştiinţe comune, deja vizibile pe
web. Astazi know-how-ul se poate gasi pe internet, împărtăşit de toţi, fără a fi necesar sa
se plătească pentru el. Deja blog-urile, retele sociale, proiectele open source, sunt un
embrion al cunostintelor partajate. Cu toate acestea, este greu de stiut, cel puţin pentru
noi, cum acestea vor sprijini, cel putin din punct de vedere economic, noul sistem social.
Una dintre modalităţile de valorificare a cunoştinţelor sub proprie tutela si un mod de a le
proteja este, fără îndoială, legea privind drepturile de autor, iar în epoca cunoştinţelor şi a
informaţiilor ea ar trebui să fie esentiala.
 Sa vedem ce avem in ziua de azi: ziare si reviste, care scriu, dar nu dau informaţii.
Proprietarii de ziare sunt bancheri, finantatori, detinatori de proprietati industriale majore
etc. Stirile sunt cu mult mai banale şi nesemnificative si lasa un gust amar în gura oricarui
om care le asculta. Informaţiile din acest punct de vedere, se poate spune că sunt total
inexistente. Telejurnalele nu sunt deschise pentru a oferi informaţii reale despre ceea ce
se întâmplă în lume şi de ce. Sa privim inspre informatiile ştiinţifice şi culturale. Unde
sunt canale de televiziune, publice şi private, care sa ofere reportaje interesante? Unde
sunt anchetele, documentarele? Acestea nu sunt suficient de interesante, nu aduc
audienta, dar nci proprietarii nu sunt in masura sa intrige oamenii la cultura.
Din ce in ce mai puţini tineri sunt educaţi să citească, sa cerceteze şi sa descopere.
Priviti modul în care classwork-ul, testes au examenele sunt organizate în şcoli. Nu
exista spaţiu de reflecţie pentru opinii şi idei. Acum, testele sunt la modă. Puteţi alege
între trei răspunsuri, ceea ce este cel mai probabil, şi chiar şi aşa, rezultatele sunt
dureroase.
Cu toate acestea, cunoaşterea ar trebui să fie universala pentru toţi şi nu ar trebui
să existe drepturi de proprietate. Cunostintele, in momentul in care devin obiectul unei
legi de protecţie a proprietăţii, isi pierd din universalitate si din funcţia lor de creştere
socială: dacă noi am avea o idee şi am breveta-o, voi ati ramane fara ea, dacă am avea o
idee si voi alta si le vom schimba reciproc, fiecare din noi va avea două idei. Acesta ar fi
principiul de baza pentru schimbul de cunoştinţe. Dar atunci când cultura şi cunoaşterea
vor deveni temeiul dreptului de proprietate printr-un plan comun social şi politic, atunci
vom putea vorbi despre un nou ev mediu.
Cred că ar trebui să facem un efort supraomenesc pentru a ramane atenti, vigilenţi
şi mai presus de toate trebuie să ne documentam, pentru a nu face ceea ce ni se spune. Şi
cel mai bun lucru ar fi sa putem opri vizionarea ştirilor şi cumpararii de ziare, sa le
cultivam copiilor noştri dorinta de a citi şi de a fi curiosi. Curiozitatea este inerentă la om
şi nu ar trebui să fie suprimată sau împiedicată, ci încurajata cât mai mult posibil.

2. O curiozitate: capitalismul functioneaza?

Pe 21 aprilie 1980, pe coperta revistei Time apare ca titlu: Is Capitalism Working?

Economia americană era într-o situaţie de criză, după de ani de stagflare. Istoria se
repeta: ratele ipotecare au fost de 17%, creditele atingeau o cota de 20%, ratele
dobânzilor şi a productivităţii s-au prăbuşit. Articolul citat il surprinde pe economistul
Robert Lekachman, o înclinaţie de stanga a City University din New York, spunand:
“factorul economiei centrale a zilelor noastre este scăderea vitalitatii şi a elanului
capitalismului şi capitaliştilor”. De partea opusă a spectrului politic, preşedintele
Chrysler Lee Iacocca a fost citat ca afirmând: "întreprinderile libere au disparut".
Acest articol de coperta stabileste necazurile cu care se confruntă capitalismul
într-o criză care a socat economia americana. Povestea de 12 pagini, de două ori mai
mare decat un articol de coperta la momentul respectiv, a subliniat istoria capitalismului
şi argumentele pro si contra acestuia. Nu a existat nici un dubiu cu privire la concluziile
autorului şi suntem de acord cu finalul articolului: "Pentru toate relele sale evidente şi a
reformelor necesare, capitalismul deţine singur cele mai creative şi mai dinamice forte
pe care civilizaţia le-a descoperit vreodata: puterea libertatii si ambitia individuala."
 Astăzi, atacurile asupra sistemului economic american sunt mai mari decât în cele
mai întunecate zile de stagflatie, şi din ce in ce mai puţini oameni doresc acum să apere
filozofia economica ce îşi are rădăcinile în Avutia Natiunilor a lui Adam Smith. Poate că
în cel mai ironic mod, perioada dintre ultima criza economica şi cea prezenta, a fost
epoca de aur a capitalismului. SUA s-a bucurat de o perioadă fără precedent, cu o creştere
puternică, o inflaţie minima, o rată scăzută a şomajului şi putere de inovare mare.
În acest timp, multe alte ţări au apelat, de asemenea, la liberalizarea economiei. In
1978, China si-a revizuit economia controlata de stat pentru a da un rol mai important
sectorului privat, în timp ce India a urmat aceeaşi cale, incepand cu mijlocul anilor 1980.
Colapsul Uniunii Sovietice de la sfârşitul anilor 1980 a condus la liberalizarea economiei
în întreaga Europa de Est.
Fiecare ţară aduce capitalismului propria sa cultură şi istorie, iar mixul direcţiilor
de stat şi initiativelor private variază de la o naţiune la alta. Modelul american de
capitalism diferită de cel japonez, iar cel francez sau rus este unic în felul lui şi nu este
similar cu nici unul dintre celelalte.

2.1 "Distrugerea Creativa" a lui Schumpeter

Capitalismul american este aproape ideologic si se apropie foarte mult de teoriile
îmbrăţişate de Joseph Schumpeter, economist născut în 1883 în Cehia şi educat în
Austria.
Distrugerea creativa înseamnă că vechile societăţi, construite în capitalism, au
tendinţa să-şi piardă dinamismul, iar cu timpul sa se atrofieze sub un strat de birocraţie
corporativa şi automulţumire. Apoi, antreprenorii care au, de obicei, puţine legături cu
trecutul, introduc idei îndrăzneţe pentru noi produse, tehnici de fabricaţie sau de
distribuţie şi inlocuiesc vechea ordine. Procesul este adesea distructiv, dar şi de creaţie.
Această ciclului de viaţă corporativă a se repetă iar si iar în numeroase domenii: Ford
Motor Company a fost inovatoare la inceputul anilor 20, dar companiile auto japoneze au
intrecut Ford şi alte companii auto americane in anii 1970; Sears Roebuck compania
dominanta in comerţul cu amănuntul din SUA din anii 1950, a fost eclipsata acum de
Wal-Mart; IBM care in anii 1960 a domnit in domeniul computerelor mainframe, dar pe
care Apple şi Dell au detronat-o atunci cand au inaugurat calculatoarele personale în anii
1980. Potrivit lui Schumpeter, inovaţia şi antreprenorii sunt forţa motrice a vitalităţii
economice şi de creştere.
În California de Nord în timpul epocii de aur a capitalismului, întreprinzătorii s-au
unit pentru a da nastere unei explozii de inovaţie. Oamenii de afaceri cu idei marete au
găsit capitalul necesar şi au început să infiinteze companii. Desigur nu toate societăţile
noi au reuşit, dar au fost destule care au făcut-o si pentru care a meritat riscul. Oamenii,
cum ar fi Bill Gates, cu un abandon şcolar la Harvard, Steve Jobs, un Reed Dropout
College, au fost simbolul distrugerii creatoare şi au ajutat la începerea unei noi ere a
informaţiei. Ambii au devenit miliardari in timp, şi societatea americană a câştigat un
beneficiu inestimabil.
Silicon Valley, de asemenea, a atras străini ambiţiosi, cum ar fi Michael Sequoia,
un intreprinzator născut în Ţara Galilor, iar acum unul dintre miliardari.
 2.2 Calcaiul lui Ahile al capitalismului
Călcâiul lui Ahile al capitalismului, a fost întotdeauna boom-ul si declinul ciclului
de afaceri, sau spus intr-un alt mod, lăcomia şi frica. Problema a luat amploare în ultimul
timp din cauza crizelor financiare naţionale sau internaţionale. Un studiu efectuat de
Barry Eichengreen de la Universitatea din Berkeley, California, şi Michael Bordo au
gasit 139 astfel de crize între 1973 şi 1997, si numai 39 între 1945 şi 1973.
Fără îndoială, s-au făcut multe greşeli în Statele Unite în ultimele două decenii.
Regulamentul financiar a fost prea relaxat si de multe ori nu a fost pus în aplicare.
Relaţia între autorităţile de reglementare, comisiile de supraveghere legislativă si
companii a fost mult prea confortabila. Salariile din sectorul financiar au fost ruşinoase.
În prezent, este dureros si evident că bancherii şi alţi actori financiari au inteles puţin sau
chiar deloc riscul derivaţilor de investiţii, problema centrală a crizei. Probabil cea mai
înţeleapta declaraţie a fost avertismentul lui Warren Buffett atunci cand a spus că
derivaţii au fost arme financiare de distrugere în masă.
Problema de bază a economiei Statelor Unite, în prezent, este lipsa de încredere a
publicului, dar care va fi rezolvata in timp. Experienţe ca Great Depression şi Japan's
Lost Decade arată că problemele de încredere sunt rezolvate, dar lent.
Modificari bine-intentionate, dar nechibzuit, în natura a capitalismului american
ar putea face daune care vor fi resimţite peste zeci de ani. Funcţionarii publici caută
soluţii, se uita la alte modele de economii libere şi încearca să le adapteze în SUA, fără a
acorda prea multa atentie diferenţelor culturale si istorice dintre tari. În timp ce factorii
de decizie politică de la Washington cauta metode de a rezolva criza economică actuală,
este crucial ca ei tin totusi cont de patrimoniul ţării lor şi de tradiţie. Brandul american de
capitalism se bazează pe creativitate, distrugere, inovare şi, în cele din urmă, pe
antreprenori.

3. Capitalismul cognitiv: rolul cunostintelor si a controlului social

Cand vine vorba de tehnologia de comunicare, de reţele de capital, de societate

bazată pe cunoaştere, se face referire la realităţi diferite, adesea utilizate necorespunzător
şi amestecate între ele. Cand vine vorba de a sti, de formare, de competenţe, de cunoştinţe
se face referire la concepte care, uneori, raman analogii (sinonime), iar alteori, iau
aspecte diferite.
Ipoteza de pornire este faptul că dupa un sfert de secol de criza al paradigmei
tayloriste - fordiste - keynesiană şi după studii şi analize privind noile forme de producţie
şi de organizare socială, este posibil să se evidenţieze, in tarile nord-capitaliste, o noua
paradigmă de producţie, organizatorica şi asistenţă socială, în Nord şi capitaliste pe
planeta pe care o numim “capitalismul cognitiv”.
Producţia averii nu se mai bazează exclusiv pe producţia de materiale, ci pe
dovezi imateriale, "mărfuri" intangibile, dificil de măsurat şi de cuantificat, care derivă
direct din utilizarea unor relaţii de putere, emoţionale şi a mintii omului. Ea nu se mai
bazează pe un model uniform şi standardizat de organizare a muncii, indiferent de tipul
de produse. Producţia are loc în diferite modele de organizare, caracterizate printr-o
structură în reţea, prin dezvoltarea de tehnologii de comunicare lingvistică şi de transport.
Prin urmare, una dintre formele clasice de organizare ierarhică unilaterala a productiei
este înlocuita cu structuri ierarhice realizate de-a lungul lanţurilor de producţie, de
subcontractare, caracterizata prin cooperare şi/sau de comanda.
Performanţa la locul de muncă se va modifica atât cantitativ, cât şi calitativ. În
ceea ce priveşte condiţiile de muncă (aspectul cantitativ), va exista o creştere a timpului
de lucru, adesea, va fi posibila o combinaţie de sarcini de lucru, iar timpul de lucru şi
timpul de viaţă se va separa, facand posibila individualizarea raporturilor de muncă. Prin
urmare, serviciul va atrage mai multe elemente de active necorporale. Relatiile de afaceri,
de comunicare şi mintea umana devin din ce în ce mai importante. Aceste activităţi
necesită pregătire, expertiză şi atenţie: separarea dintre minte şi corp, tipic performanţei
tayloriste, se reduce până la a dezvolta o combinaţie de rutina şi implicarea intensă în
ciclul de producţie.
Ceea ce trebuie să subliniem este rolul jucat de cunoştinţe şi de procesele de
formare.
Cunoaşterea astăzi este un factor central de producţie, în special în zone ale lumii
unde îşi dezvoltă funcţiile de monitorizare tehnologica, financiara şi de organizare a
producţiei materiale. Există un lanţ de subordonare ierarhica oferit de dezvoltarea
puternică în ultimii ani a tehnologiilor de limbaj şi de comunicare pe de o parte, şi
tehnologia de transport virtual şi material pe de altă parte. Trăim într-o lume în care
autostrăzilor pe care se transportă mărfuri le-au fost adăugate autostrăzi care transmit
fluxul de informaţii şi cunoştinţe. Controlul de la distanţă prin intermediul tehnologiilor
şi limbajului permite ţărilor bogate sa supravegheze procesul de producţie realizat la mii
de kilometri depărtare, şi păstrarea aceluiaşi nivel de subordonare, inerent într-o
organizaţie capitalista.
Se va dezvolta o noua divizie internaţională a muncii generata de diviziunea
spaţială a cunoştinţelor şi a comunicaţiilor. Aceasta va fi o noua diviziune internaţională a
proceselor de acumulare care stau la baza dinamicii spatiului la nivel mondial. Geografia
comunicarii şi cunoaşterii este si geografia excluderii. Pe plan internaţional, ne
confruntăm cu o lume în care zonele de hipertehnologizare si legate in retea sunt
înconjurate de zone de foamete şi sete, care includ o buna parte a planetei. Ceea ce
numim decalajul digital nu este altceva decat factorul ce sta la baza acumularii globale
post-fordiste, fără de care pârghiile de control neo-liberale nu ar fi fost in măsură să se
impună. Geo-ierarhiile economice care apar sunt rezultatul diviziunii cunoştinţelor, a
know-how-ului sau a bunei comunicari.
Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că acestea au dezvoltat o piaţă a
cunoştinţelor, o piaţă în care există un schimb de informaţii, schimb de abilităţi,
cunoştinţe şi înţelegere. În general, schimbul de cunoştinţe, chiar dacă piaţa cunoaşterii
este foarte segmentata, se bazează pe faptul că cunoaşterea este o marfă. Întrebarea este,
după cum urmează: cunoaşterea (pe de o parte, procesul de transmitere a cunoştinţelor, şi
anume educaţia şi, în al doilea rând, procesul de generare de cunoştinţe, sau de începere a
cercetării ştiinţifice) poate fi într-adevăr considerată ca o marfă, ca orice alt factor de
producţie? Ştim că, din punctul de vedere al capitalistilor neo-liberali, totul devine un
produs pe care il putem asocia cu o valoare pozitivă (preţul). Cu cat o marfă este din
belşug, cu atat mai mult preţul său va fi mai mic si invers. Aceasta explică de ce există o
diversitate a preţurilor şi a veniturilor. Economia de schimb este de fapt, pentru toate
bunurile, o schimbare de proprietate.
 Schimbul de cunoştinţe este, de fapt, un schimb de emoţii şi experienţe de viaţă.
Dar cunoaşterea nu este pe deplin separata de fiinta umana. În timp ce capacitatea de
lucru este oarecum separabila şi poate fi împărţită de către oameni (mai ales la locul de
muncă), cunoştinţele cognitive şi de activitate sunt o parte integrantă a fiinţei umane. Este
posibil ca acest schimb sa implice transferul drepturilor de proprietate? Evident, nu,
deoarece fiecare transmisie (schimb), de informaţii şi de cunoştinţe, a condus la difuzarea
eficientă a acestora în rândul unui cerc tot mai mare de oameni. Cu alte cuvinte,
schimbul de informaţii şi cunoştinţe nu înseamnă înstrăinarea bunurilor vândute de către
vânzător, ca toate activele materiale şi servicii, pentru un anumit preţ. Cunoaşterea nu
este limitata, nu poate fi niciodată o marfă limitata, ci genereaza o cunoaştere cumulativa,
şi devine mai abundenta. În mod paradoxal, cu cat consumăm mai multe informaţii şi
cunoştinţe, in loc sa scada, acestea tind să se răspândească şi să devină abundente. Din
acest punct de vedere, în conformitate cu teoria clasică liberală, preţul cunoştinţelor
trebuie să fie zero. Aceasta înseamnă că intr-o optica pur capitalista nu este posibil să se
exercite drepturi de proprietate pe cunostinte.
Intelegem deci ca trasaturile esentiale ale cunoasterii sunt urmatoarele:
- valorificarea ei se face cel mai des prin access pe baza de redevente si nu prin
vanzare/cumparare;
- cunoasterea nu este consumptibila, ci dimpotriva, cu cat o acceseaza mai multi cu
atat mai mari sunt efectele favorabile (asa numitul “network effect”);
- producerea de cunoastere este potentata doar de apararea stricta a drepturilor de
access la ea, fenomenul invers de “piratare” a acestui acces avand un efect negativ
si non-stimulativ.
Concluzionand, cunoaşterea nu poate fi o marfă, în sensul capitalist al termenului
si, prin urmare, nu exista o piaţă privată, pe care să se exercite drepturile de proprietate,
cu excepţia cazului în care sunt consideraţe intervenţii ad-hoc (brevete, drepturi de autor,
drepturile de exclusive, etc). Rezultă că cunoaşterea este un bun "comun", în sensul că
aceasta este rezultatul colectiv de interacţiune a dezvoltării umane şi sociale.

Bibliografie:
Dan Nica, Guvern, Cetăţean, Societate informaţională, Editura SEMNE, 2001.
European Commission, eEurope 2005: An information society for all, An action plan,
Sevilla European Council, 21/22 June 2002.
Mihai Drăgănescu, Învăţământul electronic şi societatea cunoaşterii, Academica, aprilie
2002, p.64-68.
Mihai Drăgănescu, Notă deschisă privind ştiinţa, cultura şi societatea românească,
publicată pe Internet, 29 aprilie 2002, http://www.racai.ro/~dragam
Neef, Dale, Anthony Siesfeld şi Jacquelyn Cefola, The Economic Impact of Knowledge,
1998;
OECD Is There a New Economy ?, Paris, 2000
OECD The Knowledge-Based Economy, Paris, 1996
Peter Drucker, Societatea post-capitalistă, Ed.Athena, Bucureşti, 1998
Philippe Busquin, Entrétien sur la recherche éuropéenne, La Recherche, juin 2002.
Rosca, Gh.I. (editor). Societatea cunoasterii, Editura Economica, Bucuresti, 2006