“ De nu ai nimic, poţi da un sfat bun celui ce-ţi cere ceva.

BOBUL DE GRÂU

Un om foarte sãrac şi cu o casã plinã de copii, plecase sã-şi câştige pâinea în alt sat din
apropiere. Dupã o sãptãmânã de lucru, a primit drept platã pentru munca lui un sac cu grâu. S-a
bucurat bietul om, cãci şapte guri flãmânde îl aşteptau acasã. Cu sacul în spinare – pentru a nu
cheltui nimic cu transportul lui – mergea sãracul, pe arşiţa dogoritoare, suflând din greu. Obosit,
se oprise la marginea drumului, la umbra unui copac.

Deodatã vede venind, prin praful drumului, o trãsurã frumoasã, trasã de patru cai. În
lumina soarelui, sclipeau hamurile telegarilor şi hainele vizitiului, de-ţi luau ochii. Un domn,
îmbrãcat în haine scumpe, şedea în fundul trãsurii.

Obosit de atâta frumuseţe şi bogãţie, privea uimit sãracul şi nu-i veni sã creadã ochilor
când trãsura se opri în dreptul lui, iar bogatul, întinzând mâna, îi spuse:

- Dã-mi şi tu ceva!

- Dar sunt sãrac eu, domnule, nu am nimic de dat.

- Dã-mi şi tu ceva!, zise din nou bogatul.

Sãracul privea îngândurat.

- Dã-mi şi tu ceva!, ceru a treia oarã strãinul.

Pentru a scãpa de el, nevoiaşul a dezlegat sacul şi, luând cu zgârcenie un bob, l-a întins,
zicând :

- Iaca, ţine o fãrâmã din pâinea copiilor mei.

Bogatul primi bobul şi fãcu semn vizitiului sã meargã înainte. Porni cu povara şi sãracul.
 Ajuns acasã, rãstoarnã boabele din sac, pentru a le trimite la mãcinat. Dar, mare a fost
mirarea tuturor, când au vãzut strãlucind, în grãmada rãsturnatã, un grãunte de aur. Acum se face
luminã în mintea omului şi pricepe cã darul lui – un bob de grâu – îi fusese întors înmiit:

- O, de-aş fi fost mai darnic, cât de multe boabe de aur aş avea acum!