MANAGEMENTUL INSTITUŢIEI BANCARE ÎN CONTEXTUL

GLOBALIZĂRII – NOILE ABORDĂRI

IOAN TRENCA

Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca

Facultatea de Ştiinţe Economice

Cuvinte cheie: globalizare în sectorul industriei bancare; noile obiective ale

managementului riscurilor bancare în contextul globalizării.

Summary: - The author give some considerations about the objectives of the bank risk management, in
context of the globalization of the industry bank sector.. Also he makes some reference to the importance and
the role of the diferents kind of the risk, with economic and financial nature,wich must to be take in
consideration by the bank managers for to have a good bank’s evolution on the market in the next period.

Viaţa economică contemporană, devenită deosebit de tumultoasă, obligă băncile comerciale să-şi revizuiască
continuu obiectivele strategice în general, cele ce ţin de managementul lor financiar, în special.
În perioada imediată ce a urmat anilor *60 în cele mai renumite bănci managementul financiar şi, în acest
context, managementul riscului bancar, s-a focalizat pe gestiunea activelor (asset management). Specific era
faptul că fondurile, cu deosebire cele atrase, erau procurate la aşa zise „costuri plafonate” (regulatory ceiling).
Aceasta permitea băncilor să fie cât mai productive, să obţină randamente financiare ridicate, întru-cât ele îşi
plasau fondurile în active cu un ridicat nivel de profitabilitate ( high yield assets). Abordând acest principiu,
multe bănci au acordat o atenţie aparte pasivelor, resurselor atrase, mizând pe faptul de a le obţine la costuri cât
mai rezonabile şi a le plasa cât mai profitabil posibil. Într-un astfel de context, găsirea surselor de provenienţă a
fondurilor şi gestiunea costurilor acestora a constituit obiectivul major al gestiunii activelor şi pasivelor în bănci,
implicit a riscului asociat acestora.

Cu timpul, odată cu creşterea volatilităţii dobânzilor în piaţă, fenomen vizibil cu precădere în deceniul *70 –
*80, obiectivul major al managementului riscurilor în bănci s-a schimbat radical. Scopul urmărit de această dată
era menţinerea unei marje considerată adecvată între randament (returns on assets) şi costul fondurilor
achiziţionate. Altfel spus, acest obiectiv viza managementul marjei „ dobândă activă – dobândă pasivă” (GAP),
managementul senzitivităţii dobânzii, managementul maturităţilor (duration), acentul fiind pus pe simulare. Ca
urmare, managementul financiar în băncile comerciale devine mult mai complex, băncile, în calitatea lor de
intermediari financiari, intrînd într-o competiţie deosebită datorată dereglementărilor ce au avut loc în sfera
serviciilor financiare.
În perioada anilor *80 - *90, dereglementarea, dar mai ales intensificarea competiţiei bancare transfrontaliere, a
condus spre apariţia unor probleme mult mai dificil de rezolvat. Punctele slabe ale managementului financiar, în
general, cel al riscurilor bancare în special, a cauzat un oarecare stress în industria economisirii şi creditării, cu
deosebire pentru băncile care operau în regiuni cu o economie slab dezvoltată. A fost nevoie de intervenţii în
planul restructurării instituţiilor financiare, cât şi în cel al reglementărilor şi practicilor de management, care şi-
au făcut resimţite efectele cu deosebire după anii *90.

În prezent, deorece este imposibil să predictezi cu exactitate trendul pe care îl va marca în viitor managementul
financiar şi cel al riscurilor bancare, apreciem că două mari dimensiuni îşi vor pune aprenta asupra evoluţiilor
viitoare şi anume:
- una de natură endogenă, concentrată pe schimbări în domeniul serviciilor financiare, în general, al
bankingului , în special, precum şi al reglementărilor specifice;
- a doua de natură exogenă, ce ţine mai mult de domeniul pieţelor financiare, cu deosebire a celor
externe, în care băncile trebuie să opereze.
Aşa cum apreciază unii specialişti din domeniu1, în perioada imediat următoare, industria serviciilor bancare şi
financiare se va schimba semnificativ. Numărul şi tipul instituţiilor financiare şi bancare se vor reduce
dramatic; barierele geografice şi cele legislative privind afacerile vor fi eliminate; succesiv vor avea loc valuri
de fuziuni şi achiziţii, favorizând concentrarea bancară. Sub impactul globalizării vom asista la apariţia unor noi
şi puternice instituţii financiar-bancare (grupuri financiare) care vor rivaliza cu marile bănci de azi în privinţa,
produselor şi serviciilor, a segmentelor de piaţă, a clientelei. În acest context reglementările cu caracter global,
furnizate de instituţiile de supraveghere a prudenţei bancare, vor pune accentul pe riscul de capital, pe riscul de
lichiditate, pe cel al activelor externe. Deopotrivă acentul va fi pus pe asigurarea depozitelor, iar ca tehnică de
gestiune a riscului, costul istoric, utilizat de instituţiile de depozitare, va fi înlocuit cu valoarea de piaţă.

În ultima perioadă sunt tot mai des prezente opinii ale specialiştilor, teoreticieni şi practicieni de prestigiu,
care susţin cu argumente, greu de combătut, că, în prezent, suntem martorii unei revoluţii în domeniul monetar
şi a celui financiar-bancar.2 Sunt nominalizaţi cu precădere cel puţin cinci factori a căror acţiune conjugată
crează premisele pentru a se înfăptui o astfel de revoluţie, asupra cărora am stăruit, într-o altă intervenţie, în
mod succint3. Trebuie subliniat că această revoluţie are un pronunţat caracter transfrontalier, se extinde dincolo
de graniţele unei ţări sau a unor comunităţi de state, de limitele teritoriale ale unor regiuni bine conturate, mai
mult sau mai puţin dezvoltate ale mapamondului şi primeşte dimensiuni mondiale. Acesta este şi motivul pentru
care se afirmă că mondializarea a cuprins deja sectorul financiar-bancar, fenomen care, la rândul său, sper[m
noi,va crea premise pentru a se înfăptui progresul şi bunăstarea în cele mai diverse regiuni ale globului
pământesc.

Primul factor care determină acest fenomen este globalizarea economică, prezentă din ce în ce mai mult ca o
voinţă politică. Suntem martorii, aproape de zi cu zi a unor activităţi cu caracter panregional şi panmondial,
concretizate în diverse programe regionale, continentale şi de ce nu mondiale,prin care scopul urmărit este acela
de a se realiza, pentru comunităţi şi omenire, în general, o mai bună gospodărire a resurselor Terrei, un climat
economic şi social care să susţină progresul.

Al doilea factor, cu influenţe deosebit de evidente şi remarcate mai ales în ultima perioadă, îl reprezintă
accelerarea dereglementărilor, a cărui esenţă constă în a se elimina barierele juridice, vamale şi monetare, ce
protejau în trecutul imediat sistemele economice naţionale, inclusiv sistemele bancare, de a se realiza o
convergenţă în privinţa principiilor şi reglementărilor după care se pot realiza tranzacţii naţionale şi
internaţionale pe pieţele bancare şi cele de capital..Efectul va consta în aceea că pe piaţă, în perioada imediat
următoare, va exista o ofertă mult mai amplă şi mult mai diversificată de produse şi servicii bancare, la un
nivel calitativ superior şi la un preţ de livrare (cost) cu tendinţă de scădere. În acest context dobândirea de noi
clienţi, de cele mai multe ori sofisticaţi şi a unor noi segmente de piaţă, va face în mod necesar obiectul unei
cocurenţe accerbe între băncile domestice şi cele cu rază internaţională de acţiune.

Un al treilea factor este reprezentat de dinamica fluxurilor transfrontaliere de capital generată fiind de
mondializarea afacerilor. În acest domeniu se doreşte de către orice investitor o mişcare a capitalului în condiţii
de siguranţă, expusă la un risc asumat (controlat) şi care prin finalizarea ei să remunereze cât mai bine efortul
financiar făcut de posesorul de capital. Capitalul se va orienta cu precădere spre acele zone geografice în care
reglementările, certitudinea şi siguranţa afacerii, riscul limitat şi profitabilitatea, vor fi cele mai convenabile
deţinătorilor de capital. Băncile comerciale, prin însăşi raţiunea lor de a fi, sunt implicate în mod obiectiv din
1
.- George H.Hempel, Donald G. Simonson, Bank financial management:strategies and techniques for a changing industry. Jhon
Wiley & Sons Inc. New York, USA. 1991.
2
.-The changing banking enviroment in Europe. Revista Glendale insight (issue no.1) Glendale Consulting Limited. London, UK
1998.
3
.- Ioan Trenca, Coordonate ale activităţii băncilor comerciale în contextual mondializării sectorului financiar-bancar. Revista
Finanţe, provocările viitorului. nr.1/2002.Editura Universitaria Craiova, 2002
punct de vedere organizatoric şi metodologic în derularea operaţiunilor, în susţinerea acestor fluxuri de capital,
oferind clienţilor lor investitori, posesori de capital, atât servicii tradiţionale, servicii speciale (personalizate în
raport de cerinţele clientului) cât şi complementare.
Ele sunt considerate astăzi instituţii de profil ce oferă atât asistenţă consultativă, cât şi asistenţă angajată,
depăşindu-şi astfel caracterul de instituţie bancară tradiţională şi devenind una financiar-bancară cu caracter
universal.

Un alt factor, al patrulea în ordinea prezentării noastre, îl reprezintă ingineria(inovaţia) financiar-bancară,

factor care a revigorat considerabil în ultima vreme şi în proporţii considerabile piaţa financiar-bancară.
Asistăm la reconsiderări de anvergură a operaţiilor bancare şi a celor de asigurări-reasigurări. Iată spre exemplu
operaţiunile de tip options, , futures sau swap, realizate pe rate ale dobânzilor, pe curs valutar sau pe contracte,
toate menite să servească investitorul de capital. S-au perfecţionat produsele cu caracter personalizat oferite
clienţilor de tip private-banking (asset management), care susţin o strategie de firmă a clientelei fidelizate a
băncii.În acest context, în mod inevitabil, avem de a face cu un nou tip de bancher, un “structurist” cum se
spune, care este un specialist al băncii ce se identifică cu clientul, îi defineşte nevoia şi îi oferă produsele şi
serviciile bancare cele mai potrivite cu natura afacerilor sale, supraveghează modul în care sunt folosite şi susţin
prosperitatea clientului. Să nu uităm fenomenul bancassurance promovat în ultima vreme cu multă insistenţă.
Descrierea noastră nu se poate opri aici. În acest domeniu creativitatea poate oricând interveni şi răsturna
judecăţile. Esenţial este ca fiecare bancă să fie în măsură de a indentifica cele mai potrivite metode, mijloace şi
proceduri, prin care, respectând legea, este în măsură să-şi servească clientul pentru a prospera în afacerile sale
şi, odată cu aceasta, să prospere şi banca.

În fine, un ultim factor la care ne referim este inovaţia tehnologică. În ultima perioadă băncile din întreaga
lume, inclusiv din ţara noastră, au făcut eforturi considerabile investind în echipamente performante, lucru ce a
permis conceperea şi livrarea de produse şi servicii specifice bazate pe sisteme electronice. Sunt de acum
cunoscute serviciile de tip “TELE”, adică comandate de la distanţă. Pot fi enumerate aici serviciile de tip
“phone banking, home-banking şi internet banking. Adăugăm aici fără să greşim soluţiile tehnice de a transfera
fonduri în sistem internaţional prin SWIFT, Western Union, Money Gram şi Merchant Bank.
Tehnologia este elementul ce va permite extinderea fără precedent a serviciilor bancare, în special a celor
personalizate, care vor fi facilitate de către societăţile de telefonie. In orizontul de timp imediat serviciile
bancare vor fi cu precădere realizate prin ATM-uri, chioşcuri video, telefonic şi cu ajutorul PC-ului.

In contextul acestor mutaţii, a mondializării serviciilor financiar-bancare, problema majoră a fiecărei bănci este
aceea de a supravieţui. Este necesar a se rezolva două mari obiective considerate esenţiale pentru existenţa ei şi
anume:
 de a exploata la maximum oportunităţile oferite de mondializare, a cărui
rezultat va fi o economie planetară ce se doreşte a fi într-o continuă creştere, o expansiune fără precedent a
pieţelor financiare;
 limitarea la maximum a riscului generat de accentuarea concurenţei şi de incertitudinea pe care o crează
mondializarea serviciilor bancare.

Pentru a se răspunde unor astfel de deziderate se apreciază că băncile au nevoie cu prioritate de4:
• capitalizare corespunzătoare, întrucât numai băncile cu o bază financiară solidă vor putea exploata
oportunităţile oferite de globalizarea serviciilor bancare şi vor putea răspunde pe măsură creşterii
riscurilor şi cerinţelor de prudenţă bancară internaţională;
• cât mai mult know-how, deoarece este nevoie de mult mai multă informaţie, de tehnologie de vîrf, de
specialişti capabili să colecteze să sistematizeze datele, să le folosească eficient în interesul băncii şi al
clienţilor săi;
• strategie bine definită prin care să-şi stabilească coordonatele evoluţiei viitoare, obiectivele
organizaţionale de atins;
• investiţii masive în echipamente performante, în forţă de muncă şi în imagine.
4
- Dragoş Sălăgean, Mondializarea cuprinde şi sectorul bancar. Adevărul economic din 7 mai/1998.
Fiecare bancă va încerca pe măsura ei să-şi sporească cifra de afaceri şi să obţină cât mai mult profit, mărindu-şi
cota de piaţă. O bună parte a acestor probleme de natură strategică sunt rezolvate prin fuziuni şi achiziţii,
fenomen care s-a făcut simţit cu deosebire în ultimii cinci ani în ţările din Europa de Vest precum:Germania,
Franţa, Italia, Anglia. Rezultatul la constituit o concentrare a sectorului serviciilor bancare caracterizată prin
reducerea numărului de operatori pe piaţă, dar şi prin creşterea numărului şi valorii operaţiunilor bancare ce
revin la mia de locuitori.
Implementarea eurosistemului a permis a se opera în sfera serviciilor bancare cu reguli comunitare privind
rezerva minimă obligatorie, nivelul ratei dobânzii, evoluţia masei monetare, supravegherea prudenţei bancare,
monitorizarea lichidităţii şi solvabilităţii băncilor, aspecte care favorizează şi susţin fenomenul mondializării
sectorului bancar. Ele sunt preluate şi în practica bancară din ţările înteresate să adere la Comunitatea
Europeană, în perioada imediat următoare, ceea ce va facilita şi mai mult acest fenomen, dorit a fi un factor de
progres pentru umanitate.

Schimbările de mediu vor afecta managementul financiar al băncilor în multe privinţe, considerate de bază şi
anume:
• băncile vor administra patrimoniul folosind cu preponderenţă valorile de piaţă, sau estimând valoarea
prezentă a viitorului cash-flow generat de afacerile lor;
• managerii băncilor vor fi nevoiţi să acorde mai multă atenţie riscului de capital,în sensul că acesta se va
aloca cu prioritate pentru dezvoltarea afacerilor; valoarea de piaţă a acestuia va fi determinantă; activele
care necesită alocări masive de capital vor fi securizate (provizioane, asigurări şi reasigurări, operaţiuni
de headging etc), precum şi riscului de lichiditate;
• managementul financiar din bănci va vi orientat spre adoptarea de decizii ce privesc ajustarea continuă a
riscului aferent cash-flow-lui viitor, generat de afacerile băncii, care este dependent, la rândul său , de
valorile de piaţă;
• riscul de management din bănci va vi permanent monitorizat şi controlat - evitat sau limitat, după caz -
prin analiza sistematică a cantităţii şi calităţii managerilor, a reglementărilor interne, prin
implementarea unor sisteme de control intern performante.

Am putea spune, fără să greşim, că în prezent, managementul cash-flow-lui (încasărilor) şi managementul

riscului sistemic, sunt menite să devină cuvintele de ordine, pentru perioada imediat următoare, ale
managementului financiar din băncile comerciale.

Legat de risc în bănci, aşa cum am subliniat şi cu altă ocazie5, ceea ce trebuie acceptat este faptul ca
riscul decurge din fiecare tranzacţie luată în parte şi că el se asociază oricărui proces generat de activitatea
bancară. Pentru echipa managerială deosebit de important este să identifice riscurile asociate fiecărei afaceri
derulate. Aceasta deoarece majoritatea tranzacţiilor dau naştere la o combinaţie a riscurilor. Din acest motiv, un
obiectiv major al managementului în bănci, îl reprezintă gestiunea riscului sistemic Se cunoaşte că excistă o
combinaţie de riscuri avînd următoarea structură: - riscul de solvabilitate al clientului băncii; - riscul de
lichiditate a băncii; -riscul ratei dobânzii; - riscul de curs valutar; - riscul de piaţa bancară; - riscul juridic si de
reglementare; - riscul de mediu (ecologic); - riscul de siguranţă şi de calificare a personalului bancar; - riscul
operaţional şi de comunicare.

Ca principiu general, se recomandă băncilor să nu încheie tranzacţii, să nu deruleze acel tip de afaceri,
unde nu pot fi identificate riscurile aferente si unde nu se poate concepe şi aplica un control eficient asupra
acestora. Cea mai mare parte a activităţii băncilor combină riscurile de mai sus. Din cauza complexităţii lor, la
care se adaugă dinamismul şi volumul extrem de mare al operaţiunilor zilnice, se impune în mod necesar
implementarea unui sistem de control intern. Acesta este esenţial, extrem de solicitant si implicit, costisitor
pentru bănci.
Mai întâi de toate, băncile, pentru a câştiga încrederea clienţilor lor, pentru a avea o reputaţie
recunoscută ăn faţa partenerilor, trebuie sa dispună în primul rând de o situaţie financiară solidă, susţinută de
5
Ioan Trenca, Metode şi tehnici bancare. Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca. 2003, p 19
existenţa unui capital de lucru adecvat şi a unui flux rezonabil de încasări şi profituri, iar în al doilea rând, de
un personal calificat şi un management prevăzător, prudent.
Multe bănci pot suferi, datorită greşelilor de management, a lipsei unei structuri de control intern si, nu
în ultimul rând, datorită scandalurilor financiare, în care, cu voie sau fără voie, au fost implicate. Renumele unei
bănci odată cîştigat nu este un risc, dar pierderea renumelui este în orice moment un risc. Aceasta poate fi pusă
pe seama eşecului de a gestiona riscurile, cu care orice bancă comercială, în mod iminent se confruntă.
Consecinţele unui astfel de eşec se pot concretiza în cel puţin următoarele:
- pierderea relaţiilor cu clienţii, care duce, implicit, la pierdere de venituri,
de segmente de piaţă şi de posibilitatea apariţiei unei crize cristalizate de lichiditate;
- pierderea suportului investitorilor, respectiv a acţionariatului considerat
strategic şi a deţinătorilor de obligaţiuni, care rezultă din vânzarea masivă pe piaţă, de acţiuni/obligaţiuni,
generând presiuni asupra preţului acţiunilor. Apar, totodată, opiniile negative ale analiştilor de piaţă care pot să
ducă la reducerea ratingului. Consecinţa acestor opinii o reprezintă creşterea costurilor pentru contractarea de
împrumuturi, pentru atragerea de noi resurse şi implicit pierderea clientelei sofisticate;
- pierderea încrederii în faţa organelor de resort, în principal a autorităţii de
supraveghere, care se poate concretiza, în final, în supravegherea specială şi administrarea specială pe care o
poate institui, în declararea stării de faliment, toate dublate de pierderea autorităţii băncii comerciale.
Toate aceste argumente ne conduc spre necesitatea existentei unor preocupări pentru o abordare
organizată, sistemică, a riscului în bănci.şi pentru controlul acestuia.

Băncile, pentru a atinge un astfel de obiectiv major specific managementului riscului, au nevoie, în
primul rând, de proceduri corespunzătoare, bine elaborate şi implementate, menite să identifice, să
monitorizeze, să măsoare şi să raporteze, într-o manieră precisă şi la timp, orice fel de risc. Numai astfel se pot
lua decizii eficiente, măsuri de prevenire şi înlăturare a disfuncţionalităţilor şi să se înlăture riscul ce se
cristalizează. În acest fel managerii şi fiecare angajat luat în parte, pot să participe la protejarea băncii de riscul
pierderilor, prin a stabili şi executa un control eficient asupra lor. Aceasta este o responsabilitate a fiecăruia şi
necesită un anumit suport de calificare şi chiar ultraspecializare, zicem noi, din partea personalului bancar.
Nu trebuie să existe risc pe care banca să nu-l poată identifica, să nu-l monitorizeze, să nu îşi impună anumite
limite în privinţa expunerii la acest risc.
Trebuie însă să se ţină seama de faptul că si sistemele de control concepute si implementate, oricât de
sofisticate şi eficiente ar fi ele, au totuşi nişte limite inerente, deoarece:
- controalele sunt realizate de oameni si pot fi ineficiente datorită unor erori de judecată, a lipsei de
percepere si comunicare, a altor factori specific umani;
- pot exista sustrageri de la procedurile de control, în urma unor înţelegeri secrete, a caracterului
necorespunzător a managementului sau a calităţii persoanelor implicate în control, de la fiecare nivel
organizatoric al băncii;
- activitatea în bănci este extrem de dinamica şi, deci, riscurile la care acestea se expun se schimba
mereu, atât ca natura, cât mai ales în dimensiuni.

Procedurile de control sunt, în general, costisitoare si mari consumatoare de resurse. Ele pot sa reducă
viteza de realizare şi chiar eficienţa tranzacţiilor. În această privinţă rostul managementului este acela de a găsi
un echilibru între costurile si beneficiile de care poate avea parte banca, aferente controlului. El trebuie sa
analizeze cât de probabil este ca un risc; odată identificat, poate el să genereze o pierdere, ce dimensiuni poate
avea şi care ar fi implicaţiile acesteia asupra poziţiei băncii.
Experienţa privind erorile în derularea operaţiunilor, privind frauda, privind întreruperile de activitate de
orice fel, privind costul ameliorării sistemului, după producerea riscului etc., oferă posibilitatea folosirii unor
indicatori utili de măsurare a efectelor nedorite şi, odată cu aceasta, definirea unor necesităţi pentru ca structura
controlului să devină cât mai puternică posibil. Aceasta structură a controlului trebuie să permită o abordare
sistemică a riscului de orice fel, abordare a cărei elemente principale pot fi considerate următoarele:
- identificarea riscului, constând în stabilirea situaţiilor (factorilor) care ar
putea avea un efect advers asupra băncii. Banca trebuie să dispună de proceduri de analiza a riscului şi de
indicatori specifici de risc. Este utilă şi o autoevaluare sistematică prin care să se confirme că, un sistem de
control, odată implementat, operează efectiv şi că nu au apărut riscuri noi. Acolo unde se găsesc puncte slabe
trebuie să existe neapărat un plan de acţiune care să le corecteze.
- evaluarea şi cuantificarea riscului ce constă în analiza informaţiilor
considerate relevante, care să stabilească posibilitatea ca un anumit eveniment nedorit să poată avea loc,
implicaţiile posibile ale acestuia, importanta şi dimensiunea unei posibile pierderi;
- limitarea efectelor riscului, concretizată în măsuri pentru fiecare domeniu
de activitate al băncii luat în parte, cu scopul să minimizeze probabilitatea ca anumite situaţii, să conducă la
pierderi sau să limiteze cât mai mult nivelul acestora. Important este să se prestabilească nivelul pierderii care
ar fi posibil de suportat, în cazul în care un risc se cristalizează sau să se identifice măsuri de a se transfera
riscul la un terţ;
- evaluarea controlului privind riscul, în sensul ca metodele folosite,
eficienţa controlului în sine, trebuie să fie evaluate în mod regulat, iar caracterul sau intrinsec trebuie să fie
testat. Deşi o evaluare completă nu poate avea loc în orice moment, trebuie să existe o programare sistematică
în privinţa realizării acesteia (spre exemplu, sub forma rapoartelor periodice înaintate conducerii băncii) sau
evaluarea să fie realizată ori de câte ori se identifica un punct slab sau un nivel ridicat de risc, specific unui
anumit tip de operaţiune sau a unei activităţi;
- tehnicile de evaluare a efectelor riscului sunt necesare pentru ca o evaluare
a controlului se face mult mai uşor dacă există o abordare standard a riscului. Aceasta, realizată sistematic,
permite a se identifica şi măsura cu mai multă uşurinţă punctele slabe, care, apoi, să se ierarhizeze în funcţie de
importanţa şi să permită, în final, o repartizare mai corespunzătoare a resurselor în vederea corectării lor. Aceste
tehnici de evaluare nu ar fi suficient de eficiente decât atunci când responsabilitatea de a elabora norme de
control, de a implementa şi de a evalua eficienţa controlului realizat pe baza lor, nu va fi repartizată membrilor
principali ai echipei de management şi, aceasta, precizată în regulamente, ca fiind una din responsabilităţile lor
cele mai de seamă;
- metodologia controlului intern. Fiecare bancă trebuie să-şi prezinte
principiile, metodele şi responsabilităţile în executarea controlului intern şi apoi descrise într-o normă
(regulament) care să fie pusă la dispoziţia fiecărui membru al echipei de management precum şi fiecărui
lucrător bancar implicat.

Această abordare structurată a gestiunii riscului ar fi utilă de prezentat de către fiecare bancă într-un
tablou al riscurilor. Acesta ar putea fi conceput ca o îmbinare de două elementede bază, primul cu referire la
prezentarea factorilor a căror influenţă conduce la pierderi, precum şi la măsurile privind exercitarea controlului
preventiv, prin intermediul căruia se evită sau se limitează riscul. Un al doilea element al tabloului, ar consta în
prezentarea tipului acţiunilor ce trebuiesc întreprinse: controlul cu rol de detecţie, concepţia documentelor
contractuale, rezolvarea litigiilor, tranzacţiile de protejare de tip back-to-back, asigurări şi reasigurări, pe de o
parte, iar pe de alta parte o descriere a consecinţelor unei pierderi cristalizate de valori, estimarea costurilor de
înlocuire a infrastructurii, a personalului, costurile de instruire, obligaţiile de natura contractuală si penală
generate de producerea riscului, dimensiunea pierderii clienţilor, respectiv a segmentului de piaţă, dimensiunea
pierderii încrederii investitorilor si autorităţilor. O astfel de descriere a tipurilor de risc, a potenţialelor pierderi
ce pot afecta banca, dar şi a modalităţilor concrete de exercitare a controlului privind astfel de situaţii probabile,
poate deveni un util instrument ce oferă şansa unei cooperări eficiente între compartimente şi a unei angajări
mai ferme a personalului bancar în gestionarea riscului.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:
1. Santomero, A., Commercial Bank Risk Management: an Analysis of the Process, The Wharton
Financial Institutions Center, 1997
2. Saunders, A., Financial Institutions Management: a Modern Perspective, McGraw-Hill, 2002
3. BASSEL COMMITTEE (2004) International Convergence on Capital Measurement and Capital
Standards, Revised Framework, iunie 2004,
4. BESSIS, JOEL (2002) Risk Management in Banking, second edition, Edit. John Wiley & Sons Ltd.