TEORIILE

SUBDEZVOLTĂRII
CUPRINS
Introducere...............................................................................................2
Esența subdezvoltării..............................................................................3
Teoria modernizării................................................................................5
Teoria convergenței.................................................................................6
Teoria dependenței..................................................................................7
Teoria generală a relației Nord – Sud...................................................9
Teoria dezvoltării asociat-dependente.................................................11
Concluzii.................................................................................................13
 Introducere

Atenţia specială acordată problemelor subdezvoltării de către comunitatea

internaţională se explică prin multe raţiuni, dintre care, în primul rând, prin faptul
că aproape trei sferturi din populaţia lumii trăieşte în aceste ţări, în al doilea rând
prin consecinţele enorme şi multiple ale subdezvoltării, în condiţiile creşterii
interdependenţelor economice mondiale şi, în al treilea rând pentru că, în anii din
urmă, a fost învins conflictul dintre Est şi Vest, dar a rămas, şi s-a adăugat, cel
dintre Nord şi Sud, adică dintre ţările bogate, industrializate, şi cele sărace, agrare.
În “Mecanismele subdezvoltării” (1966) şi “Mecanismele subdezvoltării şi
ale dezvoltării” (1981), J.M.Albertini scoate în evidenţă că lumea subdezvoltată
reprezintă 70% din populaţia mondială, dar deţine numai 20% din PIB mondial,
locul primordial în scară inversă revenind Americii de Nord, care cu 6% din
populaţia lumii deţine peste 25% din PIB. Cele mai slab dezvoltate ţări ale lumii au
cca.21% din populaţie şi un venit naţional mai mic decât 200$ pe locuitor, în timp
ce ţările petroliere, cu numai 13 milioane de oameni au un venit mai mare decât
SUA, dar sunt tot subdezvoltate.
Pentru o înțelegere cât mai bună a noțiunii de subdezvoltare am ales să încep
acest referat prin exemplificarea sensurilor acestui termen privit din mai multe
unghiuri, așa cum reiese din analizele diferitelor personalități cu studii în domeniu
cum ar fi Paul Prebisch și P. A. Samuelson.
De-a lungul timpului s-a încercat de nenumărate ori să se aducă o explicație
cu privire la fenomenul de subdezvoltare. Drept urmare au apărut o serie de teorii,
dintre care am amintit teoria modernizării, teoria convergenței, teoria dependenței,
teoria generală Nord - Sud și teoria dezvoltării asociat – dependente.
 Esența subdezvoltării

Conceptual, sunt folosiţi mai mulţi termeni pentru ţările subdezvoltate: ţări
sărace, ţări rămase în urmă, ţări în curs de dezvoltare, ţări agrare, ţări
neindustrializate, “lumea a treia” etc.
Samuelson arată că termenul de “ţară în curs de dezvoltare” 1 este preferabil
pentru a nu ofensa popoarele acestui grup de ţări şi înseamnă, practic, un venit real
per capital de sub 300$, opus, de pildă, Canadei, SUA, Marii Britanii şi Europei
Occidentale. “Optimist privind lucrurile – spune el – o naţiune subdezvoltată este
una considerată ca fiind capabilă de o sporire substanţială a venitului ei” dând,
astfel, subdezvoltării semnificaţia unei etape pe calea progresului.
Gândirea marxistă şi radicală dă termenului de subdezvoltare un sens de
asimetrie în raport cu acela al ţărilor dezvoltate, un conţinut calitativ total diferit, pe
care, în mare măsură, acesta se sprijină, un conţinut de structură care priveşte
dezintegrarea unor ţări odinioară integrate, sub influenţa relaţiilor externe în ţările
dezvoltate. Raul Prebisch2, de exemplu, scria în 1950 că subdezvoltarea este, de
fapt, o “economie periferică”, “dezarticulată”, unilateral orientată, corespunzător
intereselor “centrului economiei mondiale” pentru materii prime şi energie. Ives
Lacoste scria că subdezvoltarea este definită ca “un ansamblu de fenomene
complexe şi interdependente care se traduc prin inegalităţi flagrante de bogăţie şi
mizerie, prin stagnare, prin întârziere relativă faţă de alte ţări, prin potenţialul de
producţie care nu progresează atât cât ar fi posibil, printr-o dependenţă economică,
culturală şi tehnologică. Subdezvoltarea este, aşadar, o stare specifică, cu un rol, de
1
Samuelson P.A. Economics, VIII McGrow-Hill Caompany Book, 1970, p.759
2
Prebisch R. La dinamica del capitalism periferico y su transformation, “Canereio Lkterion”, Mexic, nr.8, 1980
asemenea, specific, în economia mondială contemporană, prin care statele
respective se deosebesc net de alte grupe de state, în special de grupa celor
dezvoltate din punct de vedere economic.
Deşi există, cum se vede, aprecieri diferite, grupa ţărilor subdezvoltate se
delimitează de cele dezvoltate pe baza criteriului economic (venit mic pe locuitor,
predominanţa agriculturii tradiţionale, industrie şi infrastructură înapoiate,
predominarea tehnicilor depăşite moral, grad scăzut de valorificare a resurselor,
investiţii scăzute şi ineficiente, ritm foarte redus de creştere a producţiei pe
locuitor, nesatisfacerea nevoilor elementare ale populaţiei (nealimentaţie,
subalimentaţie, boli, etc.).
Pentru a ilustra complexitatea noțiunii de sudezvoltare se propun propun
următorii indicatori care să constituie criteriile subdezvoltării: de ordin demografic
(natalitate, fecunditate, mortalitate infantilă, durata medie de viaţă, tinereţea sau
bătrâneţea populaţiei); de consum (alimentar, nealimentar, consum de energie
mecanică, oţel, ciment); de producţie şi organizare economică (ponderea sectorului
primar, secundar, terţiar şi cuaternar, juxtapunerea termenilor şi structurilor
economice, nivelul redus al productivităţii, tehnicile arhaice, randamentele scăzute,
exporturile preponderente de materii prime, slăbiciunea acumulării de capital şi
investiţii etc.); de ordin sociologic (veniturile mici şi nivelul de viaţă, arhaismul
structurilor sociale, absenţa clasei medii, amploarea şomajului, folosirea muncii
copiilor, prezenţa femeii în societate, proporţia analfabetismului, defectuozitatea
sistemului sanitar etc.).3

Teoria modernizării

3
Popescu, S., Doctrine Economice, Editura Renaissance, București, 2010
 Acest model își concentrează atenția asupra modernizării, un proces cultural,
economic și social care transformă o societate preindustrială într-una industrială.
Aceste schimbări au fost cauzate în mare măsură de progresele tehnologice care au
sporit productivitatea economică și au modificat, foarte mult, stilul de viață socială.
În această teorie, societățile moderne au dezvoltat structuri economice care
promovează dezvoltarea, încurajează inovația și folosesc tehnologia, ca să
îmbunatățească eficiența și productivitatea. Sunt create operații bancare vaste,
facilități de transport și comunicații. Instituțiile religioase și legăturile de rudenie
devin mai putin puternice, iar guvernul joacă un rol din ce în ce mai mare în viața
socială. Sistemul familiei nucleare al societății moderne permite o mai mare
mobilitate socială și geografică decât structura familiei extinse din multe țări din
Lumea a Treia. Tradiția este înlocuită de rațiune, ca un principiu social călăuzitor
(Weber), și se pune mare accent pe învățământul formal pentru a dobândi
deprinderi tehnice necesare în societatea modernă.
Psihologia comportamentului individual este considerată ca fiind
transformată de modernizare4. Indivizii din țările dezvoltate au un mai mare
entuziasm pentru realizarea individuală și sunt pregătiți să amâne plăcerea
imediată, pentru atingerea unor obiective personale pe termen mai lung. Ei au un
mai mare sentiment al controlului asupra propriei vieți și o extrem de dezvoltată
etică a muncii. În contrast, cei din țările Lumii a Treia sunt considerați fataliști,
crezând că nu își controlează propria soartă. Ei sunt orientați spre prezent și le
lipsește ambiția mobilizatoare care caracterizează modernitatea.
Teoria modernizării implică ideea că țările din Lumea a Treia trebuie doar să
urmeze modelul societăților occidentale ca să realizeze același scop. Se spune că
forțele motrice sunt interne, iar țările din Lumea a Treia sunt îndemnate să
stabilească politici adecvate. În special, ele sunt susținute să promoveze niveluri
4
Inkeles,A. & Smith, D.H. (1974). Becoming modern. Cambridge, MA: Harvard University Press.
superioare de educație, pentru a reduce analfabetismul, Mai mult, ele sunt
încurajate să-și revizuiască instituțiile economice și politice, ca să asigure
stimulenți și încurajare pentru individualism, în timp ce reduc inegalitățile sociale.
Acest model prezintă o imagine relativ optimistă a capacității societăților din
Lumea a Treia de a se moderniza. Totuși, aceste țări sunt confruntate cu condiții
considerabil deosebite față de cele care au fost societățile contemporane dezvoltate
într-o etapă similară de dezvoltare. Presiunea populației este mai mare, iar lumea a
ajuns atât de legată laolaltă, independentă. De asemenea, simpla raspândire a
tehnologiei nu garantează, în mod automat, progresul, fără schimbările sociale și
culturale considerabile care deseori îl însoțesc, și care presupun timp și efort5.

Teoria convergenței

Într-o variantă a teoriei modernizării, teoria convergenței sugerează că

societățile care se modernizează devin din ce în ce mai asemănătoare ca urmare a
acestui proces6. Ele au un nivel asemănător de dezvoltare tehnologică și o structură
similară a forței de muncă și a instituțiilor politice. Aceste societăți ”converg“
treptat în jurul unui model general de societate modernă.
Ţările din Lumea a Treia se străduiesc să imite societățile mai dezvoltate, fie
că acest lucru este oportun sau nu . Această teorie subapreciază măsura în care
legăturile reciproce ale lumii moderne împing societățile din Lumea a Treia în
această direcție. Ţările dezvoltate au fondurile de capital și cunoștintele tehnologice
de care țările mai puțin dezvoltate au nevoie, iar transferul ambelor implică
acceptarea, din partea celor din urmă, a schimbărilor economice și politice fixate de

5
Ogburn, W. (1922) Social change with respect to culture and original nature. New York: B. W. Huebsch.
6
Rosrow, W. W. 1961. The Stages of Economic Growth: A Non-Communist Manifesto. Cambridge: Cambridge
University Press.
țările dezvoltate, chiar dacă acestea ar putea să nu fie potrivite pentru cultura lor
sau pentru condițiile sociale.

Teoria dependenței

Mulți savanți, nemulțumiți de supozițiile modernizării și de teoriile

convergenței, susțin că țările mai puțin dezvoltate se află într-o lume dominată de
țările dezvoltate7. Ei au formulat o explicație diferită, teoria dependenței, care arată
că motivul pentru care țările din Lumea a Treia nu s-au modernizat a fost că ele au
fost dependente de țările mai dezvoltate, pentru care au fost utile din punct de
vedere economic și politic. Națiunile industrializate au considerat util să mențină
țările din Lumea a Treia ca furnizoare de materii prime de care aveau nevoie și
piețe de desfacere unde să-și vândă produsele finite. Ele nu mai aveau nevoie de
concurenți industriali într-o lume deja extrem de competitivă.
De obicei, țările mai puțin dezvoltate au o recoltă majoră (zahăr sau cafea)
sau o materie primă (cositor sau cauciuc) care este centrul economiei lor. Aceste
țări deseori nu au resurse economice sau tehnologice necesare pentru îmbunătățirea
acestei situații. Prin urmare, aceste resurse trebuie să vină din exterior – de la
societățile mai moderne sau de la agenții internaționale dominate de națiunile
occidentale (e.g., Fondul Monetar International sau Banca Mondială) de care devin
după aceea dependente.
Teoria dependenței susține că țările din Lumea a Treia nu pot, pur și simplu,
să urmeze procesul de modernizare al țărilor dezvoltate, deoarece nevoile lor
economice și tehnologice sunt legate de statutul dependent într-o economie
mondială. Totuși, teoria dependenței nu a definit, în mod adecvat, un model mai
potrivit care să îmbunătățească situația țărilor din Lumea a Treia. Inițial, această 

7
Frank, A.G., Amir, S., L`accumulation dépendente. Sociétés précapitalistes et capitalisme, Ed. Anthropos, Paris,
1975.
teorie a sugerat metode socialiste ca mecanism adecvat pentru îmbunătățirea
calității educației și a asistenței medicale în țările din Lumea a Treia. Totuși, a
devenit evident că, deși economiile socialiste nu pot asigura o mai bună educație și
o mai bună asistență medicală, ele sunt după unii autori mai puțin productive decât
economiile capitaliste.
Există aici un mic paradox: un popor mai educat are și capacități /abilități
mai ridicate, ceea ce constituie o premisă a eficienței sociale, industriale etc. și
totuși o economie de tip socialist este mai puțin productivă!
Mai mult, progresele tehnologice care au dus la societatea modernă nu sunt,
totdeauna avantajoase. De pildă, puterea nucleară și armele moderne au făcut
războiul distructiv. Tehnologia comunicațiilor moderne are puterea de a reduce
libertatea personală și de a invada intimitatea. De asemenea, asocierea modernității
cu progresul presupune că schimbarea socială se mișcă totdeauna într-o linie
dreaptă spre îmbunătățire. Totuși ceea ce nu este totdeauna cazul 8, cei mai mulți
sociologi cred că modernizarea a adus suficient progres și beneficii pentru a
justifica părerea pozitivă pe care cei mai mulți oameni o au despre ea.

Teoria generală a relației Nord – Sud

Conceptul, enunțat de marxistul Frantz Fanon, născut în Martinica, dar

introdus în circulația internațională de către Alfred Sauvy, se bazează pe împărțirea
țărilor lumii din perioada Războiului Rece în :
a. Blocul statelor capitaliste, conduse de S.U.A.
b. Blocul statelor socialiste, având ca lider Uniunea Sovietică.

8
Toffler, A. The Third Wave. Bantam Books, New York, 1981.
c. Lumea a Treia, adică țările mai slab dezvoltate din punct de vedere economic și
al înzestrării tehnologice și care nu aparțineau nici unuia dintre marile blocuri
deja enunțate.9
După încheierea acestui episod mai întunecat în viața internațională a ultimei
jumătăți de veac, economiile aparținând Lumii a Treia au început să fie considerate
și înțelese ca piețe în extindere, ca economii în dezvoltare. Numai că și în cadrul
acestora se pot distinge cu claritate trei niveluri de dezvoltare :
- țări cu dezvoltare rapidă
- țări cu dezvoltare medie, moderată
- țările cele mai puțin dezvoltate, ale căror economii nu se dezvoltă deloc.
Situația acestor tinere economii a făcut obiectul mai multor studii și luări de
poziție, atât din partea economiștilor din statele dezvoltate, dar mai ales din țările
care se găseau în situații total nefavorabile față de cele bogate. În acest context, se
impune introducerea a încă unui concept încă foarte mult folosit în teoria și practica
internațională și anume cel de subdezvoltare. Luând în considerare doar câțiva
dintre autorii cei mai reprezentativi în acest domeniu, precum : G. Myrdal, J.
Freyssinet, A. Sauvy, Y. Lacoste, s.a, putem să creionăm caracteristicile
subdezvoltării :
1. insuficiența producțiilor agricole și de aici nesatisfacerea cerințelor de
alimentație cu produse de bază, lucru datorat caracterului de economie naturală pe
care o au cele mai sărace și înapoiate țări ale lumii.
2. industrializarea inexistentă, în fază incipientă sau redusă ca nivel de
performanță.
3. drept urmare, inexistența sau hipertrofierea sectorului terțiar, sector ce consumă
parazitar, neproductiv, din venitul celorlalte ramuri ale economiei, tocmai datorită
rentabilității foarte scăzute pe care o are.
9
Andrei Ţăranu, Doctrine politice moderne şi contemporane (Bucureşti: Ed. Fundaţiei PRO, 2005);
4. slabă integrare a sectoarelor economice în structuri deformate, anacronice și
asimetrice, precum și o puternică subutilizare a forței de muncă și din care decurge
acel ,,excedent structural de forță de muncă”, adică a ceea ce în opinia lui Ragnar
Nurkse se traduce prin potențialul utilizabil pentru accelerarea acumulării
capitalului și implicit pentru realizarea unor pasi concreți pe calea dezvoltării.
5. slaba preocupare si puține fonduri alocate pentru dezvoltarea capitalului uman
(educație, perfecționare, grad de sănătate), în aceste țări înregistrându-se cel mai
accentuat număr de analfabeți și de îmbolnăviri și decese, datorate lipsei
mijloacelor necesare asigurării unui grad decent de protecție a sănătății oamenilor.
6. puternica explozie demografică10.
Teza de la care pleacă Frantz Fanon este aceea că într-o ţară colonizată nu
există săraci şi bogaţi printre autohtoni, toţi fiind săraci, căci într-o situaţie
colonială inegalitatea socială, exploatarea economică, opresiunea politică se
realizezază în şi prin dominarea unei naţiuni de alta,şi pornind de aici apartenenţa
la naţiunea dominantă oferă privilegii apriori, iar apartenenţa la naţiunea dominată
constituie un criteriu de excludere socială.

Teoria dezvoltării asociat-dependente

Teoria funcţionalistă asupra dezvoltării spre un sistem politic modern ca

direcţie pentru lumea a treia a fost utilizată de o serie de cercetători în aşa-numita
abordare a subdezvoltării. Starea de subdezvoltare nu constituie, în viziunea
autorilor teoriei dependenţei, un punct de plecare ci o stare finală sau un rezultat al
secolelor de exploatare şi dominaţie politică de către puterile europene sau Statele
Unite.

10
Anuarul Institutului de Cercetări Economice “Gheorghe Zane” – Iași, 2006
 Figura cheie ale studiilor noi asupra dependenţei este Cardoso Fernando 11 şi
Enzo Faletto. În primul rând, spre deosebire de analiza generală a şcolii clasice a
dependenţei, metodologia lui Cardoso este una „structural-istorică”. El utilizează
termenul de dependenţă pentru a analiza situaţii concrete din dezvoltarea lumii a
treia şi nu pentru a generaliza un model universal al subdezvoltării. Scopul său este
acela de a identifica noi situaţii de dependenţă, specific istorice, căutând diferenţe
şi diversităţi.
În al doilea rând, spre deosebire de cercetătorii clasici, Cardoso este mai
preocupat de structurile interne ale dependenţei decât de cele externe, mai mult de
aspectele socio-politice – lupte de clasă, conflicte de grup, mişcării politice – decât
de fundamentele economice ale dependenţei. Pentru Cardoso, problema dezvoltării
nu se poate limita doar la o discuţie despre înlocuirea importurilor şi nici măcar la o
dezbatere despre diferitele strategii ale ale creşterii în termeni de politici de export,
pieţe interne şi externe sau orientarea economiei.
În al treilea rând, Cardoso vede dependenţa ca pe un proces de tip open-
ended. În condiţii similare structurale de dependenţă, există o multitudine de
posibile răspunsuri în funcţie de mişcările şi alianţele interne. Astfel, dacă
structurile de dependenţă delimitează o gamă de oscilaţii, atunci luptele politice
dintre clase, grupuri şi stat pot transfigura aceste structuri sau chiar să ducă la
înlocuirea acestora. Spre deosebire de şcoala clasică a a dependenţei ce oferă o
direcţie unilineară a subdezvoltării în ţările din lumea a treia, Cardoso
argumentează că este posibil să existe o dezvoltare dependent-asociată, cu forme
mult mai dinamice de dependenţă decât cele ce caracterizează situaţiile quasi-
coloniale.

11
Cardoso Fernando, Enzo Faletto - Dependency and Development in Latin America, Berkeley, University of
California Press, 1979.
 Cardoso utilizează conceptul de dezvoltare asociat-dependentă combinând
două noţiuni care în general, au apărut ca separate şi contradictorii – dependenţă şi
dezvoltare. Teoriile modernizării accentuează numai modernizarea şi dezvoltarea,
în timp ce teoriile clasice ale dependenţei şi imperialismului văd relaţia dintre o ţară
dependent capitalistă şi una subdezvoltată ca una de exploatare extractivă ce
perpetuează stagnarea.
Cardoso afirmă că a apărut o nouă fază ca rezultat al acţiunii firmelor
multinaţionale, al pătrunderii capitalului industrial in economiile periferice şi al
noii diviziuni internaţionale a muncii.
Într-o anumită măsură a devenit posibilă compatibilitatea dintre interesele
corporaţiilor străine cu prosperitatea internă a ţărilor dependente. În acest sens, este
posibilă promovarea dezvoltării. De vreme ce corporaţiile străine doresc sa producă
şi să vândă bunuri de consum pe piaţa internă, interesele lor coincid cu creşterea
economică în cel puţin câteva sectoare cruciale ale ţării dependente.
Din acest punct de vedere, dezvoltarea implică o articulare clară la
conexiunile tehnolo-gice, financiare, organizaţionale şi de piaţă pe care numai
corporaţiile transnaţionale le pot asigura.
Astfel, spre deosebire de modelul clasic al dependenţei, dezvoltarea asociat-
dependentă are un anumit dinamism în domeniul industrial. Ea nu se bazează pe
ruralizarea produsă în favoarea industrializării şi nu va conduce la o structură a
exportului bazată doar pe materii prime. Cu toate acestea, Cardoso nu merge mai
departe spre şcoala modernizării, întrucât el subliniază costurile dezvoltării asociat-
dependente. Spre exemplu, el arată că dezvoltarea economică rapidă a Braziliei s-a
bazat pe un profil regresiv al distribuţiei venitului, pe o îndatorare imensă,
marginalizarea şi subutilizarea mâinii de lucru şi pe creşterea mizeriei relative.
Există limitări obiective ale acestui tip de dezvoltare.
 Dezvoltarea dependentă este dezavantajată de lipsa autonomiei tehnologice;
ea este obligată să utilizeze tehnologie importată.
Nu are un sector pe deplin dezvoltat al bunurilor de capital. Acumularea,
expansiunea, şi auto-realizarea capitalului local impune şi depinde de un
complement dinamic dincolo de frontierele ţării.

Concluzii

Țările în dezvoltare trebuie să folosească orice posibilitate care li se oferă

pentru a-și accelera ritmul de creștere economică, iar cooperarea, în orice formă a
sa, și în special în producție, este răspunsul. În prezent, un rol major îl au marile
țări în dezvoltare: China, India, Brazilia, etc., care reușesc, prin dezvoltarea
industrială înregistrată în ultima perioadă, să atragă alte state, care să le urmeze
exemplul.
După cum demonstrează și teoriile enunțate mai sus toate țările sunt
interdependente. Fenomenul de globalizare nu se rezumă doar la marile economii
ale lumii și la țările cu o economie moderată ci la aproape toate țările lumii,
inclusiv țările slab dezvoltate. Fiecare țară, indiferent de gradul de dezvoltare
economică, dispune de anumite resurse, fie ele materiale sau umane, care atrag
țările mai dezvoltate și astfel toate țările particpă la evoluția economică și socială.
Din punctul meu de vedere, consider că o soluție pentru a ridica nivelul de
dezvoltare al țărilor „din lumea a treia” ar fi implicarea mai puternică a țărilor
dezvoltate prin investiții majore în toate domeniile, determinând astfel utilizarea
resureselor acestor țări pentru dezvoltarea tuturor domeniilor sociale și economice
BIBLIOGRAFIE:
1. Cardoso Fernando, Enzo Faletto - Dependency and Development in
Latin America, Berkeley, University of California Press, 1979
2. Frank, A.G., Amir, S., L`accumulation dépendente. Sociétés
précapitalistes et capitalisme, Ed. Anthropos, Paris, 1975
3. Ogburn, W. (1922) Social change with respect to culture and original
nature. New York: B. W. Huebsch
4. Popescu, S., Doctrine Economice, Editura Renaissance, București,
2010
5. Prebisch R. La dinamica del capitalism periferico y su transformation,
“Canereio Lkterion”, Mexic, nr.8, 1980
6. Rosrow, W. W. 1961. The Stages of Economic Growth: A Non-
Communist Manifesto. Cambridge: Cambridge University Press
7. Samuelson P.A. Economics, VIII McGrow-Hill Caompany Book,
1970
8. Toffler, A. The Third Wave. Bantam Books, New York, 1981.
9. Ţăranu, A., Doctrine politice moderne şi contemporane (Bucureşti: Ed.
Fundaţiei PRO, 2005);
10.Anuarul Institutului de Cercetări Economice “Gheorghe Zane” –
Iași, 2006