MEDIUL ECONOMIC DIN ASIA-PACIFIC

INTRODUCERE

Regiunea Asia-Pacific reprezintă un grup de 21 de țari care au ieșire la Oceanul Pacific

si reprezinta aproximativ 60% din economia mondială. În ultimele două decenii țarile in curs
de dezvoltare din Asia au avut o creștere economică fulminanta. Estul si S-E Asiei sunt
sustinute de organizații precum Banca Mondiala(World Bank),Fondul Monetar International
(F.M.I) pentru succesul lor in eradicarea saraciei. Deseori aceste țari au fost apreciate ca fiind
miracole economice ale planetei. Urmand exemplul acestor țari ,alte țari din Asia încearca să
urmeze exemplulpentru dezvoltarea economica.

De curand India a intrat in rândul țarilor cu o dezvoltare economica impresionanta.Chiar

si țările din V si centrul Asiei caută modul de a se mula dupa stilul economic al țărilor est
asiatice.

Cauza dezvoltarii accentuate din Asia-Pacific se datoreaza crizei economice care a

început în al-III-lea trimestru al anului 1997,iar o astfel de crestereeste putin probabil sa se
mai întâmple în viitor.Criza din Asia a avut ca urmarerestructurarea la nivel economic si
îmbunătațirea luptei împotriva coruptiei si eliminarii birocratiei.

STABILITATEA SI CREȘTEREA ECONOMICĂ ÎN ASIA-PACIFIC

Desi mediul macroeconomic era stabil,creșterea economică accelerata din această
regiune s-a accelerat datorită investițiilor străine directe(F.D.I) și a reformelor structurale ,
fapt ce a creat un nivel de șomaj foarte scazut. O mare parte din economia zonala depinde de
investitiile straine directe a căror demarare este încetinită din cauza reformei. Îngreunarea
investiților străine sedatorează regiunilor comuniste care vor sa ingreuneze reforma
economică si să o păstreze sub statut statal.

Economia din Asia-Pacific sustine peste 3 miliarde de oameni. Ca in toate regiunile de

pe Terra puterea economica din Asia si Pacific are o marjă diferită de la stat la stat.Acest
lucru se datorează mărimii sale,culturilor existente șidiferitelor regime politice.

Cele mai puternice economii din Asia-Pacific din punct de vederenominal al PIB-ului
sunt China,japonia,Australia și Corea de Sud.

China este prima putere de cumparare ,iar din 2008 ocupa primul loc pe plan mondial.
P.I.B-ul din Asia-Pacific in anul 2009 a fost de 20 trilioane $ cu un PIB/capita de 5.830$,iar
cresterea anuala a PIB-ului/capita este de 7,9%. 0,06 % din populatia Asiei sunt milionari in
dolari,iar somajul este relativ scazut de 3,8 puncte procentuale.
 Diferentele economice dintre țările din regiune sunt o sursa de tensiune majoră,in
timp ce țări precum China,Japonia,India,Corea de Sud,Indonesiaau intrat pe o directie de
crestere economica pe termen lung ,tarile invecinate avand nevoie de sprijin financiar.

Datorita fortei de munca foarte ieftine din aceste tari,in special China multe companii
internationale investesc anual miliarde de dolari.Acumularea de valuta straina in aceste tari
reprezinta un mare pericoreconomic pentru economia mondiala. Țările din regiunea cu cea
mai mare rezerva de valuta straina sunt China cu 2.454 miliarde $ , Japonia cu 1019
miliarde$,Republica Coreea cu 286 miliarde$ si Singapore cu 206 miliarde$.

Este de asteptat ca diferentele economice dintre marile puteri si restul țărilor din
această zonă se mentin pentru o perioadă îndelungată.Economia Chinei,Japoniei si a Coreei
de Sud continua să înflorească in următorii ani. Potrivit Băncii Mondiale China va deveni
prima putere mondiala a Terrei intre anii 2020 si 2030.

Acordul de comert Asia-Pacific (APTA) cunoscut si ca acordul de la Bangkok este

singurul acord prin care țări ca și China,India si Coreea raționalizează din punct de vedere
economic.

Chiar daca partea estica nu este bogată in resurse precum partea vestică a Asiei , partea
estica este puternic industrializată și reprezentata de sectorul de fabricatie,in particular
China,Japonia,Taiwan si Coreea.Acest sector variaza in fabricarea de produse ieftine cu
valoare scăzută cum ar fi jucăriile si imbrăcămintea pănă la produse high-tech de calitate
superioară. Această zonă aprovizionează globul cu 60% din productia totala de imbracaminte.
Regiunea are unele dintre cele mai puternice centre financiare din lume cum ar fi Hong-
Kong,Shangai,Singapore,Sydney ,centre care au beneficiat de boom-ul economic.

CHINA
Republica Populară China este a doua putere economica mondială dupa Statele Unite
ale Americii având totodată cea mai rapidă crestere economică in ultimii 10 ani de
aproximativ 10-11%. China este cel mai mare exportator de bunuri si al II-lea importator de
pe glob. Principalii parteneri de comert sunt Statele Unite ale Americii,Japonia,Hong-
Kong,Coreea,Taiwan si Germania.

În anul 2010 investitile straine directe au trecut pragul de 100 de miliarde de dolari,iar
investitiile companiilor chineze in afara granitelor se ridica la 60 miliarde de dolari.

Evolutia Chinei din 2000 pana in prezent

In luna octombrie a anului 2003 in cadrul plenului Partidului Comunist Chinez, legislatorii
chinezi a prezentat mai multe amendamente propuse la constituţia statului. Una dintre cele
mai semnificative a fost o propunere pentru a asigura protecţia drepturilor de proprietate
privată. Legislatori, au sustinut ca ar fi indicat sa se puna accent pe anumite aspecte ale
politicii guvernamentale economice globale, inclusiv eforturile de a reduce şomajul (acum în
intervalul 8-10% în mediul urban), pentru a reechilibra distribuirea veniturilor între regiunile
urbane şi rurale şi pentru a menţine creşterea economică. Congresul Naţional al Poporului a
aprobat modificările atunci când acesta s-a întâlnit în martie 2004.

Al cincelea plen din octombrie 2005 a aprobat Programului Economic cincinal(2006-2010),

care vizează construirea unei "societăţi armonioase" prin distribuţia mai echilibrată a bogăţie,
o mai bună educaţie, îngrijire medicală şi securitate socială. În martie 2006, Congresul
Naţional al Poporului a aprobat 11 programe de cinci ani. Planul a fost pentru o creştere
relativ conservatoare 45% din PIB şi o reducere cu 20% a intensitatii energetice (consumul de
energie pe unitate din PIB) până în 2010.

Economia Chinei a crescut la o rată medie de 10% pe an în perioada 1990-2004, cea mai
mare rată de creştere din lume. PIB-ul Chinei a crescut cu 10,0% în 2003, 10,1%, în 2004, şi
chiar mai rapid 10,4% în 2005, în ciuda încercărilor guvernului de a controla economiei.
Totalul schimburilor comerciale ale Chinei in 2006 au depasit 1760 miliarde de dolari, ceea
ce face China a treia naţiune din lume din punctul de vedere al comercializarilor, cel mai
mare după SUA şi Germania. O astfel de creştere ridicat este necesară pentru ca statul chinez
sa genereze 15 milioane de locuri de muncă necesare anual.

La data de 14 ianuarie 2009, dupa cum a confirmat Banca Mondială, s-au publicat cifrele
revizuite pentru anul 2007 fiscal în care creşterea s-a petrecut la 13 la sută în loc de 11,9 la
sută (cifre provizorii). In China produsul intern brut a fost de 3400 miliarde dolari în timp ce
PIB-ul Germaniei a fost USD 3.3 mii de miliarde dolari pentru anul 2007. Acest lucru a făcut
din China a treia cea mai mare economie din lume, din punct de vedere produsului intern
brut. Pe baza acestor cifre, în 2007, China a înregistrat cea mai rapida creştere din 1994, cand
PIB-ul a crescut cu 13,1 la sută.

China a lansat Planul de Stimulare a Economiei, din cauza crizei financiare globale din 2008-
2009. Acest plan s-a concentrat în principal pe construirea de locuinţe la preţuri accesibile,
diminuarea restricţiilor de credit ipotecar, impozite mai mici cum ar fi cele privind vânzările
imobiliare şi produsele de bază. Se mai prevedea stimularea de investiţii publice pentru
dezvoltarea infrastructurii(cum ar fi reţeaua de căi ferate, drumuri şi porturi). Până la sfârşitul
anului 2009 se părea că economia chineză arata semne de recuperare. La conferinta
Economic Work din decembrie 2009 a fost adaugată o lista de obiective economice, sugerând
o redresare economică puternică şi o dorinţă de a lua măsuri pentru a le gestiona.

Până în 2010 a fost evident pentru observatorii externi, cum ar fi New York Times că China a
fost gata să se mute de la dependenţa de export la dezvoltarea unei pieţe interne. Salariile au
crescut rapid în toate zonele din ţară şi liderii chinezi aveau asteptari pentru un standard de
viaţă a crescut.
La mijlocul anului 2010, China a devenit a doua cea mai mare economiei mondială, depăşind
economia Japoniei, dar fiind in urma Statelor Unite. În al doilea trimestru al anului 2010,
economia Chinei a fost evaluată la 1330 miliarde dolari. Estimările preliminare din 2010
relevă faptul că PIB-ul total al Chinei ar avea valoarea de 5700 miliarde dolari. China ar
putea deveni cea mai mare economie a lumii intre anii 2020-2030.

China este cel mai mare creditor din lume şi deţine aproximativ 20,8% din toate obligatiunile
straine a Trezoreriei SUA.

Economia regionala
Sistemul de transport inegal al Chinei, combinat cu diferenţe importante în disponibilitatea
resurselor naturale, umane şi a infrastructurii industriale a produs variatii semnificative în
economiile regionale din China.

Dezvoltarea economică a fost în general mai rapidă în provinciile de coastă decât în interior.
Există diferenţe mari în veniturile per cap de locuitor între regiuni. Trei dintre cele mai
bogate regiuni sunt de-a lungul coastei de sud-est( centrate pe Pearl River Delta), de-a lungul
coastei de est( centrate pe Yangtze River de Jos) şi în apropiere de Golful Bohai, în regiunea
Beijing-Tianjin-Liaoning. Datorita dezvoltarii rapide, de la aceste zone se aşteaptă să aibă cel
mai mare efect asupra economiei regionale din Asia ca un întreg. Politica guvernului chinez
este de a elimina obstacolele din calea creşteri accelerate a economiei în aceste regiuni
bogate.

Tendintele macroeconomice
În 1985, Consiliul de Stat al Chinei a aprobat stabilirea SNC (Sistemul Naţional de
Contabilitate) pentru verificarea PIB-ului (Produsul Intern Brut), pentru a măsura economia
naţionala. China a început studiul fundamentul teoretic de ghidare şi contabilitate, pentru
stabilirea unui nou sistem de contabilizare a economiei naţionale. În 1986, Dr. Zhang Fengbo
a fost primul cetăţean al Republicii Populare Chineze care a primit un doctorat în economie
dintr-o alta tara. Acesta a condus o echipa de cercetare macroeconomică, precum şi
completarea şi publicarea PIB-ul Chinei. Rezumatul de mai sus a fost inclusă în cartea
chineză “Structura macroeconomică şi politici” (1988) Editor: Fengbo Zhang. Aceaste sunt
primele date ale PIB-ul care au fost publicate de China. Consiliul de Stat din China a emis
"aviz cu privire la punerea în aplicare a Sistemului Naţional de Contabilitate". In august 1992
sistemul SNC este introdus oficial în China.

Tabelul de mai jos arată evoluţia PIB-ului Chinei la preţuri de piaţă estimate de FMI, cu
cifrele în milioane (yuani chinezeşti).

Inflatia
În timpul iernii 2007-2008, inflaţia a ajuns la aproximativ 7% pe o bază anuală, ridicându-se
la 8,7% în statisticile pentru luna februarie 2008. Sectoarele alimentare şi petroliere au fost
probleme majore, fiind zone care aveau nevoie acuta de carne şi combustibil fapt care ridica
dificultăţi speciale.

Criza de benzină şi motorină s-a acutizat în toamna anului 2007, din cauza reticenţei
rafinăriilor pentru a produce combustibil la preţuri scăzute stabilite de stat. Aceste preţuri au
crescut uşor în noiembrie 2007, combustibilul avand un pret de vânzare cotat la 2.65 dolari pe
galon, puţin sub nivelul preţurilor mondiale. Controlarea preţurilor a fost în vigoare la
numeroase produse şi servicii de bază, dar aceasta actiune a fost ineficienta cu alimente,
preţurile fiind înntr-o creştere continua, la o rată anuală de 18,2% în noiembrie 2007.
Problema inflaţiei a provocat îngrijorare la cel mai înalt nivel al guvernului chinez. La data de
09 ianuarie 2008, guvernul Chinei a emis următoarea declaraţie pe site-ul său oficial:
"Guvernul chinez a decis, miercuri, să ia măsuri suplimentare pentru a stabiliza preţurile
pieţei şi de a creşte severitatea pedepselor pentru cei vinovaţi de conducere la creşterea
preţurilor prin acaparării sau insealaciune ".

Carnea de porc este o parte importantă a economiei chineze cu un consum de o cincime de

kilogram pe cap de locuitor pe zi. Creştere la nivel mondial a preţului de hrană pentru
animale asociate cu creşterea producţiei de etanol din porumb a dus la creşteri abrupte a
preţurilor la carnea de porc în China în 2007. Creşterea costului de producţie a interacţionat
prost cu creşterea cererii rezultata din creştere rapidă a salariilor. Statul chinez a răspuns prin
subvenţionarea preţurilor la carne de porc pentru studenţi si zonele urbane sărace şi a cerut
creşterea producţiei.

Până în ianuarie 2008, rata inflaţiei a crescut la 7,1%, ceea ce BBC News a descris ca fiind
cea mai mare rată a inflaţiei începând din 1997, din cauza furtunilor din lunile de iarna
provocand pagube serioase fapt care a dus la cresterea brusca a inflatiei in China.
De-a lungul verii şi toamnei inflaţia a scăzut din nou la un minim de 6,6% în octombrie 2008.

Până în noiembrie 2010, rata inflaţiei a crescut până la 5,1%, determinată de o creştere de
11,7% anuala a preţurilor la produsele alimentare. Potrivit declaratiilor oficiale, producţia
industrială a crescut cu 13,3%. Livrarile la preturi reduse au fost pe termen scurt, preţurile la
combustibil şi alte produse ridicandu-se in doar cateva luni.

Sistemul financiar si bancar

Cele mai multe dintre instituţiile financiare din China sunt cu capital de stat şi 98% din
activele bancare fiind tot cu capital de stat. Instrumente de control financiar şi fiscal sunt
Populară Bank of China (PBC) şi Ministerul Finanţelor, ambele aflandu-se sub autoritatea
Consiliului de Stat. Banca Populară Chineză înlocuieşte Banca Centrala a Chinei în 1950 şi
treptat a preluat băncile private. Acesta îndeplineşte multe dintre funcţiile altor bănci
comerciale. Acesta emite moneda, controaleaza circulaţia şi joacă un rol important în
distribuirea cheltuielilor bugetare. În plus, administrează conturi, plăţi şi încasări de la
organizaţii guvernamentale şi alte organisme, care îi permite să exercite controlul aprofundat
asupra performantelor lor financiare şi generale în considerare cu planurile economice ale
guvernului. PBC este de asemenea responsabila pentru comerţul internaţional şi alte tranzacţii
de peste mări. Remitenţele Chinei de peste mări sunt gestionate de Bank of China (BOC),
care are un număr de filiale în mai multe ţări.

Alte instituţii financiare care sunt cruciale, includ China Development Bank (CDB), care
finanţează dezvoltarea economică şi direcţionează investiţiile străine; Banca Agricolă a
Chinei (ABC), care este prevazuta pentru gestionarea sectorul agricol; China Construction
Bank (CCB), care este responsabila pentru capitalizarea unei parti din investiţiile globale şi
pentru furnizarea de fonduri de capital pentru anumite întreprinderi industriale şi construcţii;
şi Banca Industrială şi Comercială a Chinei (ICBC), care desfăşoară operaţiuni comerciale
normale şi acţionează ca o bancă de economii pentru public.

Reformele economice a Chinei au crescut foarte mult rolul economic al sistemului bancar. În
teorie orice întreprinde sau persoana fizica pot merge la bănci pentru a obţine împrumuturi în
afara planului de stat, în practică, 75% din credite bancare de stat merg la Întreprinderilor de
Stat. Chiar dacă aproape toate investiţiile de capital au fost anterior furnizate pe bază de
garant în conformitate cu planul de stat, politica are inca de la începutul la baza reforma de
mutare de la o bază de împrumut prin diverse instituţii de stat. Creşterea sumelor de fonduri
acordate este pusa la dispoziţie prin intermediul băncilor în scopuri economice şi comerciale.
Surse externe de capital au crescut de asemenea. China a primit împrumuturi de la Banca
Mondială şi o serie de programe al Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi din alte ţări (în
special Japonia) şi într-o măsură mai mică de la băncile comerciale. Hong Kong a fost un
mediu propice pentru a obtine investiţii, precum şi o sursă de autofinantare.

Cu doua mari burse de valori (Shanghai Stock Exchange şi Shenzhen Stock Exchange), piata
chineza de valori a avut o valoare de 1000 miliarde de dolari până în ianuarie 2007, care a
devenit a treia piata ca nivel de stoc din Asia, după Japonia şi Hong Kong. Se estimează a fi
pe locul trei mondial până în anul 2016.

Tari cu rezerve valutare minus valoarea datoriilor externe

Sistemul valutar
Renminbi ("moneda oamenilor") este moneda nationala din China, avand si o alta denumire
de yuani, împărţita în 10 jiao sau 100 fen. Renminbi este emisă de Banca Populară Chineză,
autoritatea monetară a RPC. ISO 4217 este abrevierea CNY, deşi este frecvent abreviata ca
"RMB". Simbolul Latinised este ¥. Yuan-ul este, în general, considerat de către observatorii
din afara să fie subevaluat cu aproximativ 30%.

Renminbi este ţinut într-un sistem flotant al cursului de schimb reuşind în primul rând faţă de
dolarul SUA. La 21 iulie 2005, China a reevaluate moneda sa cu 2,1% faţă de dolarul SUA şi,
de atunci sa mutat la un sistem de rată de schimb în sensul că schimbului in mai multe valute
şi fapt ce a permis renminbi să fluctueze într-un ritm zilnic de până la 50%.

Rata de schimb (yuani chinezeşti pe US $ 1) pe 31 iulie 2008, a fost RMB 6.846, la mijlocul
anului 2007 a fost RMB 7.45, în timp ce la începutul anului 2006 a fost RMB 8.07: 1 USD =
8.2793 yuan (ianuarie 2000), 8.2783 (1999 ), 8.2790 (1998), 8.2898 (1997), 8.3142 (1996),
8.3514 (1995).

Există o relaţie complexă între balanţa de comerţ a Chinei si inflaţie, măsuratoarea fiind
facuta prin indicele preţurilor de consum şi valoarea monedei sale. În ciuda permiteri valoari
yuan-ului de a fluctua, banca centrală a Chinei are capacitatea de a controla valoarea decisiva
cu relaţia cu alte valute. Inflaţia în 2007, reflectând creşterea preţurilor brusc pentru carne şi
combustibil, a fost probabil legata de creşterea la nivel mondial a cererii pentru produse de
bază folosite ca hrană pentru animale sau combustibil. Astfel creşterile mari în valoare yuan-
ului au fost permise în decembrie 2007 .

Valuta chineza(RMB) raportata la colarul american

Comert exterior
Comerţul internaţional reprezintă o parte importantă a economiei Chinei. Directia comerţului
exterior al Chinei a cunoscut transformări considerabile fata de începutul anilor 1950. În
1950, mai mult de 70 la sută din totalul schimburilor comerciale a fost cu ţările non-
comuniste, dar prin 1954, un an după sfârşitul războiului coreean, situaţia a fost complet
inversat şi comerţul cu ţările comuniste a fost de aproximativ 75 la sută. În decursul următorii
câţiva ani, comerţul cu lumea comunistă a pierdut unele din capacităţii sale, dar a fost numai
după ruptura sino-sovietică din 1960, care a dus la anularea creditelor sovietice şi retragerea
de tehnicieni sovietici. In 1965 schimburile comerciale între China cu alte ţări socialiste era
doar aproximativ o treime din total.

Exporturile Chinei la nivel mondial in anul 2006

Comerţul mondial al Chinei a depăşit 2400 miliarde dolari la sfârşitul anului 2008. Acesta a
trecut pentru prima oara pragul de 100 miliarde dolari in anul 1988, 200 miliarde dolari în
1994, 500 miliarde dolari în 2001 şi 1000 miliarde dolari (1150 miliarde dolari) în 2004. În
tabelul de mai jos creşterea medie anuală (în termeni nominali dolari SUA) a comerţului
exterior al Chinei în timpul epocii reformei.
Investitii straine
Climatul de investiţii din China sa schimbat dramatic, dupa mai mult de două decenii de
reforme. La începutul anilor 1980, investitiile straine cu orientare spre export,au fost
restrictionate de catre statul chinez iar investitorii străini erau nevoiti sa formeze parteneriate
joint-venture cu firme chineze. Catalogul de incurajare a industrie stabileşte gradul de
implicare permis de societatile sau persoanele străine în diverse sectoare industriale. Inca de
la începutul reformelor s-au legalizat investiţiile străine, astfel cresteriel de capital au urmat o
panta ascendenta în fiecare an până în 1999. Investitiile de catre întreprinderile straine au
ajuns sa contabilizeze aproximativ 58-60% din importurile şi exporturile Chinei.

Investiţiile străine rămâne un element puternic în expansiune rapidă a Chinei în comerţul

mondial şi a fost un factor important în creşterea locurilor de muncă urbane. În 1998,
întreprinderile străine au investit aproximativ 40% din exporturile Chinei, iar rezervele
valutare au totalizat aproximativ 145 miliarde dolari. Companiile straine de investitie din ziua
astăzi produc aproximativ jumătate din exporturile Chinei (majoritatea investiţiilor străine ale
Chinei provin din Hong Kong, Macao şi Taiwan). China continua sa atraga fluxuri mari de
investiţii. Cu toate acestea, accentul pus de guvernul chinez pe directoare ISD în fabricaţie a
condus la saturarea pieţei în anumite industrii, lăsând în acelaşi timp sectoarele de servicii
subdezvoltate. Din 1993 până în 2001, China a fost al doilea cel mai mare destinatar de
investiţii străine directe din lume, după Statele Unite. China a primit 39 miliarde de dolari
prin intermediul investitiilor straine directe(ISD) în 1999 şi 41 miliarde de dolari în anul
2000. China este acum unul dintre liderii beneficiarilor de investitii directe straine din lume,
primind aproximativ 80 miliarde dolari în 2005, potrivit statisticilor Băncii Mondiale. În
2006, China a primit 69.47 miliarde dolari în investiţii străine directe.

Rezervele valutare au totalizat 155 miliarde de dolari în 1999 şi 165 miliarde de dolari în anul
2000. Rezervele valutare au depăşit 800 miliarde de dolari in 2005, mai mult decât dublu in
2003. Rezervele valutare au fost 819 miliarde de dolari la sfârşitul anului 2005, 1066 miliarde
de dolari la sfârşitul anului 2006, 1900 miliarde de dolari până în iunie 2008. În plus, până la
sfârşitul lunii septembrie 2008 China înlocuieşte Japonia pentru prima dată, ca cel mai mare
deţinător de valori mobiliare străine in trezorerie din SUA, cu un total de 585 miliarde de
dolari, faţă de Japonia cu „numai” 573 miliarde de dolari. China a depasit acum rezervele
Japoniei,devenind tara cu cele mai mari rezerve valutare din lume.

Economiile sunt ordonate dupa usurinta tarilor pe care le reprezinta a face afaceri, 1-183, cu primul
loc fiind cea mai puternica tara. Uşurinţa de a face un index de afaceri este ca acesta este
reprezentat de media aritmetica a 9 clase de subiecte pe care sunt analizate aceste tari. Compus
dintr-o varietate de indicatori, acordând o atenţie egală pentru fiecare clasa de subiect.
Clasamentele sunt din Doing Business 2011:Raportul intitulat „Efectuarea unei diferente pentru
antreprenori” care acoperă perioada iunie 2009-iunie 2010.