Audit Financiar Suport de Curs PT Acces

AUDIT FINANCIAR – SUPORT SAHLIAN DANIELA
Auditul financiar
 Este o examinare independenta, o expresie de opinie a bilantului contabil al unui agent economic, efectuata de
un auditor delegat, în conformitate cu orice obligatie statutara relevanta (The Auditing Commitee- U.K.);
 Reprezinta un aport de credibilitate asupra informatiilor contabile publicate de agentul economic. Pentru
persoane externe agentului economic, avizul sau opinia unui profesionist contabil independent asupra
documentelor financiare constituie cea mai buna indicatie asupra gradului de incredere, pe care poate sa il
acorde acestor documente. Avizul presupune o examinare completa a documentelor financiar- contabile şi a
actelor justificative, cu scopul de a arata daca acestea prezinta corect sau nu situatia financiara a agentului
economic şi rezultatul operatiunilor privind perioada specificata.
 Este o trecere în revista, o conversatie, o audiere inainte de a se ajunge la o evaluare sau o apreciere, o revedere
critica pentru evaluarea unei situatii financiar- contabile determinate. Sub denumirea de audit se desemneaza
activitatea generala de revizie, principiile şi metodele utilizate, controlul practic conform acestor principii şi
metode.
 Constituie o cercetare sau metodologie aplicata în mod coerent de catre profesionisti, utilizand un ansamblu de
tehnici de informare şi evaluare, în scopul de a produce o judecata motivata şi independenta cu referinta la
normele de evaluare, în vederea aprecierii fiabilitatii şi eficientei sistemelor şi procedurilor unui agent
economic.
Rolul auditului este de a oferi utilizatorilor garanţia :

• respectarii principiilor contabile general admise şi a procedurilor interne stabilite de conducerea intreprinderii;
• reflectarii de catre contabilitate şi conturile anuale a imaginii fidele clare şi complete a patrimoniului, a
situatiei financiare şi a rezultatelor intreprinderii.
De asemenea auditul are rolul de a realiza controlul informatiilor financiare, avand o utilitate interna, pentru
conducere, şi una externa, pentru clienti, banci, şi alte categorii. Este exercitat în scopul protejarii patrimoniului şi
asigurarii credibilităţii informatiilor. Rolul auditului financiar consta în verificarea şi certificarea bilantului contabil
printr-un raport de audit cu sau fara rezerve.
Obiectivele auditului financiar contabil

Conform cadrului general al standardelor de audit, “obiectivul unui audit al situatiilor financiare este acela de a
da posibilitatea auditorului de a-si exprima opinia, daca situatiile financiare sunt intocmite sub toate aspectele
semnificative, în conformitate cu un cadru general identificat de raportare generala”.
Se folosesc expresiile echivalente “prezintă în mod fidel sub toate aspectele semnificative” sau “ofera o
imagine fidela”..
- O conditie esentiala: auditorul sa dispuna de probe de audit suficiente şi adecvate.
Opinia formulata de auditor contribuie la cresterea credibilităţii situatiilor financiare, oferind un nivel inalt de
incredere, dar nu este suficienta.
Criterii ce trebuie respectate:

 Exhaustivitatea şi integritatea înregistrărilor - toate operaţiile privitoare la întreprindere sa fie
înregistrate corespunzător în contabilitate, fără omisiuni sau repetiţii.
 Realitatea presupune ca toate elementele materiale înscrise în documente, corespund cu cele identificabile
fizic. Toate elementele de activ, pasiv, venituri sau cheltuieli reflecta valori rele şi nu fictive sau care nu privesc
întreprinderea în cauza, respectiv trebuie sa fie justificate şi verificabile.
Toate elementele patrimoniale reflectate în contabilitate trebuie sa fie în concordanta cu cele identificabile
fizic prin inventariere sau prin diferite procedee (confirmări primite de la terti, terte de laborator, analize etc).
 Corecta înregistrare în contabilitate şi prezentare în conturile anuale a operaţiilor presupune respectarea

următoarelor aspecte:
• Criteriul perioadei corecte, (independenta exercitiilor, utilizarea unei contabilitati de angajamente şi
folosirea conturilor de regularizare);
• Evaluarea corecta, care cere ca aceste operatii sa fie evaluate conform cu prevederile Legii Contabilitatii
nr.82/1991 republicată. Sumele trebuie sa fie bine determinate, exacte, urmarindu-se respectarea tuturor
regulilor şi principiilor contabile, precum şi a metodelor de evaluare. Toate calculele, care stau la baza
inregistrarilor în contabilitate, trebuie sa fie corecte. Auditorul trebuie sa se asigure de aplicarea principiului
continuitatii activitatii, altfel evaluarea se va face la valoarea de lichidare a firmei (se consulta avocatul, se
verifica fluxurile de trezorerie, se constata daca societatea este în incapacitate de plata).
1
• Imputarea corecta, care are ca obiectiv inregistrarea în conturile corespunzatoare (pot fi mascate fraude,
compensari nelegale, se pot denatura posturi din bilant sau indicatori cum ar fi cifra de afaceri, rezultatul
exercitiului, stocurile, imobilizarile etc).
• Prezentarea corecta în conturile anuale sau intocmirea corecta a bilantului contabil
Indiferent de metodele, mijloacele şi tehnicile utilizate în procesul de prelucrare a datelor, auditorul are rolul de
urmări doua grupe de obiective:
 Realitatea, sinceritatea şi integritatea informaţiilor obţinute din evidenta economica;
 Realitatea, legalitatea, necesitatea şi economicitatea operaţiilor economico- financiare din evidenta,
precum şi integritatea patrimoniului unei întreprinderi.
Tipologia juridica a auditului financiar contabil

 Auditul contractual;
 Auditul legal.
Prima forma, auditul financiar contractual, se exercita de catre auditori, care lucreaza independent sau sunt
organizati în societati comeciale de profil. în cadrul acestuia, relatia referitoare la modul de realizare a lucrarilor de
verificare şi atestare a informatiei financiar contabile, este stabilita pe baze contractuale. Rezultatul acestei activitati este
exprimarea unei opinii independente şi responsabile asupra masurilor organizatorice luate pentru protectia activelor
patrimoniale, administrarea şi utilizarea resurselor economico- financiare, precum şi asupra imagini fidele, clare şi
complete a patrimoniului , situatiei financiare şi rezultatelor obtinute.
Pentru asigurarea principiului independentei şi sinceritatii, expertul contabil sau contabilul autorizat nu
poate verifica şi certifica bilantul pentru agentul economic, caruia ii tine contabilitatea şi ii intocmeste bilantul
contabil.
Auditul financiar legal se caracterizeaza prin faptul ca atributiile de supraveghere a gestiunii societatilor
comerciale, verificarea şi certificarea situatiilor financiare sunt cerute prin lege şi sunt efectuate pe baza mandatului
primit din partea Adunarii Generale a Actionarilor.
Auditul intern şi auditul extern
Auditul intern corespunde controlului de atestare efectuat de catre personalul firmei. Auditul intern sau
controlul intern de atestare sau certificare a documentelor financiar- contabile nu se confunda cu notiunea de control
intern propriu al agentului economic, sub forma controlului financiar preventiv şi de gestiune, care indica ansamblul
dispozitivelor utilizate în cadrul firmei, pentru a obtine o buna cunoastere a desfasurarii activitatii.
Auditul intern este o activitate independenta de apreciere, la nivelul conducerii, prin examinarea operatiilor
contabile, financiare şi de alta natura, privind ansamblul serviciilor. Este un control de natura manageriala, care
opereaza prin masurarea şi aprecierea altor activitati de control.
Auditul intern are ca obiective, în primul rand, verificarea, evaluarea sau estimarea, aprecierea critica, logica a
activitatii de verificare, precum şi remedierea tuturor slabiciunilor constate în maniera în care au fost pregatite
documentele şi rapoartele.
Pentru a ajunge la acest obiectiv final, se parcurg următoarele stadii :
 examinarea şi aprecierea controlului contabil, financiar şi operational, precum şi promovarea unui control
eficient, la cost redus;
 verificarea conformitatii cu politicile, planurile şi procedurile stabilite;
 verificarea exactitatii informatiilor utilizate de conducere;
 evaluarea calitatii actiunii la punerea în executie a responsabilitatilor fixate;
 recomandarea imbunatatirilor operationale.
Auditul extern este o activitate independenta. Rolul sau este de a certifica plauzibilitatea documentelor
financiar- contabile. El presupune existenta controlului profesionist independent, calificat, pentru examinarea
documentelor respective, relizat de catre un auditor. Auditorul, care efectueaza controlul în vederea certificarii
sinceritatii documentelor clientului, trebuie sa actioneze în perfecta independenta. El nu este un functionar al firmei, iar
actele sale nu sunt supuse controlului conducerii agentului economic. Conducerea are obligatia sa adopte practici
contabile corespunzatoare, sa organizeze un sistem contabil eficient şi suficient pentru apararea activelor, precum şi sa
elaboreze un sistem de control intern, care sa contribuie la asigurarea întocmirii satisfacatoare a documentelor
financiar- contabile.
Principiile generale ale auditorilor financiari
Cerinte de baza :
2
 Credibilitatea, datorata nevoii tot mai de a obtine informatii corecte şi credibile, puse la dispozitia intregii
societati;
 Profesionalismul persoanelor ce pot fi identificate cu claritate ca profesionisti în domeniul serviciilor de
audit;
 Calitatea serviciilor, ce deriva din necesitatea asigurarii ca toate serviciile prestate de un auditor financiar,
ating cel mai inalt standard de performanta;
 Increderea, pe care utilizatorii serviciilor de audit o au în existenta unui cadru de etica şi profesionsalism,
care guverneaza desfasurarea acestor servicii.
Principii fundamentale (ISA).

Integritatea Serviciile profesionale trebuie realizate în mod direct şi onest.
Obiectivitatea Auditorul financiar profesionist are obligaţia de a a fi corect şi de a-si păstra obiectivitatea
neafectata de prejudecati, conflicte de interese sau influente externe.
Competenta profesionala şi atentia cuvenita Acest principiu se refera la necesitatea desfasurarii serviciilor
profesionale cu atentia cuvenita, competenta şi constiinciozite, precum şi la datoria auditorului de a-si mentine
permanent cunostintele şi aptitudinile profesionale la un nivel corespunzator cerintelor clientilor.
Confidentialitatea Informatiile dobandite pe parcursul derularii serviciilor profesionale sunt confidentiale şi
nu pot fi dezvaluite fara o autorizare specifica, cu exceptia situatiilor în care un drept sau o obligatie legala sau
profesionala impune acest lucru.
Conduita profesionala Un auditor financiar profesionist trebuie sa acţioneze fata de public conform reputaţiei
sale şi sa evite orice comportament ce ar putea discredita profesiunea. Pentru aceasta, trebuie luate în considerare, în
momentul elaborarii de cerinte etice, responsabilitatile auditorilor fata de public: clienti, terte parti, alti membri ai
profesiunii de auditor financiar, personal, angajatori.
Standardele tehnice Activitatea de audit trebuie sa se desfasoare în concordanta cu standardele tehnice şi
profesionale relevante. Auditorii au datoria de a indeplini cu grija şi competenta instructiunile clientului sau
angajatorului, cu respectarea cerintelor de integritate, obliectivitate şi independenta.
Standardele tehnice şi profesionale sunt elaborate de :
-IFAC ( Standardele Internationale de Audit);
-Comitetul pentru Standarde Internationale de Contabilitate;
-organismele profesionale membre sau alte organisme cu atributii de reglementare.
Codul de etica aplicat tuturor auditorilor financiari
In exercitarea activitatii lor, auditorii financiari trebuie sa respecte urmatoarele principii:

 Integritatea şi obiectivitatea
onestitatea;
desfasurarea corecta a activitatilor şi sinceritatea.
Corectitudine;
eliminarea prejudecatilor, conflictelor de interese şi influentelor externe.
O atentie deosebita se acorda urmatorilor factori :
- evitarea relatiilor care ar favoriza aparitia unor presiuni, prejudecati sau influente din partea altor persoane;
- obligatia de asigurare ca personalul implicat în serviciile de audit adera la principiul obiectivitatii;
- interzicerea acceptării sau oferiri de cadouri de orice natura pentru a se evita situatiile de discreditare
profesionala a auditorilor.
 Soluţionarea conflictelor etice

- Se pot exercita presiuni din partea unui manager, director, partener sau în cazul existentei unor relaţii de
familie sau personale;
- Auditorul poate fi solicitat sa acţioneze contrar standardelor tehnice şi profesionale;
- Pot aparea conflicte intre loialitatea fata de superiorul auditorului financiar şi standardele de conduita.
Toate cele trei stari de conflict urmeaza politica angajatorului şi se analizează problema conflictului cu
superiorii, ulterior urmand a se apela la consultanta şi indrumare, pe baza confidentialitatii, cu un consultatnt
independent pentru o posibila modalitate de actiune.In cazul în care conflictul continua sa se manifeste şi după
epuizarea tuturor nivelelor de analiza, auditorul financiar isi da demisia şi face o prezentare reprezentantului
corespunzator al acelei organizatii cu privire la problemele semnificative (frauda, de exemplu).
 Competenta profesionala şi atentia cuvenita

- atingerea competentelor profesionale: studii generale urmate de studii de specialitate, pregatire profesionala
şi numeroase examinari, precum şi o perioda de experienta, ceruta în unele cazuri;
- păstrarea competentei profesionale- prin cunoasterea permanenta a ultimelor evolutii în domeniu, a
hotararilor relevante nationale şi internationale, adoptarea tehnicilor noi şi a unor programe de control al calitatii
serviciilor oferite.
3
 Confidenţialitatea
Informatiile obtinute în timpul activitatii de audit financiar sunt secrete şi nu trebuie dezvaluite fara autorizarea
corespunzatoare din partea entitatii patrimoniale. Exceptie face doar în situatia în care exista o obligatie legala sau
profesionala, care impune dezvaluirea lor. în acest caz, se poate apela la un consilier juridic. Datoria de confidentialitate
continua, chiar şi după incheierea relatiei dintre auditorul financiar profesionist şi client sau angajator.
Confidentialitatea nu se refera numai la furnizarea de informatii, ci şi la utilizarea acestora în beneficiul personal sau al
unei terte parti.
 Consultanta în domeniul fiscal
 Activitatile internationale
In situatia cand serviciile sunt executate în alta tara decat cea de origine şi exista diferente specifice de
conduita etica şi profesionala, se impun analizei urmatoarele situatii:
> Daca cerintele tarii în care se executa serviciile sunt mai putin severe decat Codul Etic al IFAC, atunci se
impune aplicarea acestuia din urma;
> In situatia inversa, se aplica cerintele etice din tara în care se desfasoara serviciile de audit;
> Cand cerintele etice ale tarii de origine sunt obligatoriu de aplicat pentru serviciile desfasurate în afara acelei
tari şi sunt mai severe decat cele mentionale la punctele anterioare, atunci se impune aplicarea lor.
 Publicitatea
Promovarea serviciilor profesionale ale auditorilor financiari trebuie sa tina cont de urmatoarele aspecte:
> Sa nu se utilizeze mijloace care aduc faima proasta profesiunii;
> Sa nu se practice preturi exagerate pentru serviciile oferite clientilor;
> Sa nu se facă referiri negative cu privire la activitatea altor auditori.
In situaţia în care reclama nu este permisa, publicitatea făcuta de către auditori este acceptabila, daca :
- are ca obiectiv comunicarea stărilor de fapt publicului şi sectoarelor interesate;
- este de bun- gust;
- este profesionala;
- evita repetarea frecventa şi sublinierea excesiva a numelui auditorului financiar profesionist de
practica publica.
Exemple ilustrative pentru situatiile în care publicitatea este acceptabila sunt:
> numirii şi premii; auditorii financiari profesionişti care cauta un loc de munca sau o activitate profesionala în domeniu;
cataloage şi brosuri de firme; carti, anunturi, interviuri, cursuri, aparitii la radio şi televiziune, anunturi în ziar; cursuri
de instruire, seminarii; brosuri şi documente, care contin informatii tehnice; recrutarea de personal; publicitatea în
numele clientilor; papetarie şi ecusoane.
Factorii, ce pot influenta independenta auditorilor, pot fi :

 Legatura financiara cu clientii sau cu afacerile lor
Auditorii trebuie sa evite urmatoarele situatii :
- detinerea unui interes financiar direct sau indirect în activitatea clientului;
- acordarea sau primirea de credite de la clientul sau, de la orice membru al conducerii sau de la
administratorul principal al unei societati cliente;
- detinerea unui interes financiar în asociatie sau cu un salariat sau actionar;
- detinerea unui interes fata de o filiala, sucursala sau entitate care nu este client, care are o relatie de investitor
cu clientul sau o relatie, în care acea entitate are calitatea de subiect de investiţie.
 Independenta auditorilor financiari care au sau au avut functii în cadrul societatii:

Nu permite ca auditorul sa fie sau sa fi fost în timpul auditarii sau imediat anterior acestei activitati, membru al
Consiliului de Administratie, functionar, angajat al clientului sau asociat al unui membru al conducerii. Daca auditorul
se afla intr-una din situatiile de mai sus în perioada imediat precedenta angajamentului, aceasta nu trebuie sa fie mai
mica de doi ani sau decat perioada prevazuta de lege.
 Alte servicii aduse clientilor de audit

Serviciile profesionale necesita aptitudini contabile, ce implica activitati conexe auditului financiar, şi includ
contabilitate, audit, consultanta fiscala şi monetara, servicii de management financiar. Auditorul poate executa
asemenea servicii, în conditiile respectarii unor cerinte, pentru a nu fi afectata integritatea şi independenta sa.
a. Trebuie sa lipseasca orice relatii sau asociere de relatii cu clientul pentru a evita
conflictele de interese.
b. Clientul este responsabil pentru situatiile financiare.
c. Auditorul financiar profesionist de practica publica nu trebuie sa-si asume rolul angajatorului
şi sa nu ia decizii în numele conducerii.
4
d. Este necesara efectuarea unor teste de audit, chiar daca auditorul a preluat sau a facut anumite
inregistrari.
 Relatiile personale şi de familie Auditorul profesionist nu trebuie sa accepte un mandat de audit de la un

client, unde are în conducere rude pana la gradul IV.
 Onorarii
In situaţia în care onorariile succesive de la un client sau grup de clienţi au o pondere mare în onorariile brute
totale, auditorul financiar profesionist de practica publica poate deveni dependent de acel client şi poate genera
suspiciuni privind independenta sa. Este dificil de precizat procentul din onorariile unor asociati, care este la limita
inacceptabilului.
Onorariile profesionale trebuie sa reflecte în mod corect valoarea serviciilor profesionale prestate clientului,
luand în considerare urmatorele aspecte :
- indemanarea şi cunostintele necesare;
- nivelul necesar de pregatire şi experienta al persoanelor angajate;
- timpul petrecut în derularea serviciilor profesionale;
- gradul de responsabilitate în derularea serviciilor impuse.
In mod normal, onorariile sunt calculate pe baza unui tarif /ora sau zi, adecvat derulării serviciilor
profesionale şi sunt în sarcina fiecărui auditor sa le determine. Ele trebuie sa fie influenţate de condiţiile legale, sociale
şi economice ale fiecare tari.
 Onorarii condiţionate
Serviciile nu trebuie sa fie oferite unui client conform unui acord, prin care nu se percepe nici un onorariu, în
afara de cazul obţinerii unui rezultat specificat sau când onorariul este condiţionat în alt mod de descoperirile sau
rezultatele serviciilor respective. Onorariile incasate pe baza unui procent sau unei baze asemanatoare sunt onorarii
conditionate. Exceptie fac cele fixate de o instanta judecatoreasca sau o autoritate publica.
 Bunurile şi serviciile
.
 Proprietatea asupra capitalului
Intregul capital al unei firme de audit ar trebui sa fie deţinut în totalitate de auditorii financiari de practica
publica. Daca intregul capital sau o parte din acesta este deţinuta de terţi sau finantata de aceştia, atunci ei pot influenta
auditorul în misiunea pe care o are, dar nu în mod direct.
Participarea altor persoane la capitalul unei firme de audit este permisa, daca acesta are calitatea de angajat în
firma respectiva şi drepturile de vot apartin în exclusivitate auditorilor financiari.
 Fosti parteneri
Un partener poate părăsi societatea prin demisie, pensionare, încheiere a contractului sau vanzare a cabinetului.
În aceasta situaţie, acest asociat poate accepta o funcţie de la un client al cabinetului, la care a fost responsabil de
misiune în timpul auditului sau al unui alt angajament asumat de cabinet, independenta cabinetului nefiind afectata.
 Litigiile în desfasurare sau iminente
 Asocierea pe termen lung a personalului cu experienţa cu clienţii de audit

O solutie ar fi o rotaţie regulata a personalului cu experienta pe durata unei anumite misiuni de audit. O astfel
de rotaţie trebuie sa ofere o combinatie a personalului cu experienta cu personal nou şi o tranzitie ordonata. în firmele
mici, este dificil sa se realizeze o astfel de rotatie.
In aceasta situatie, trebuie sa fie aplicate masuri de siguranta alternative, cum ar fi incheierea unor acorduri
permanente de consultanta externa cu un alt auditor financiar experimentat sau cu orice alt serviciu disponibil furnizat
de organizaţia profesionala pentru asemenea scopuri.
Etapele auditului financiar contabil

I. Angajamentul de audit şi contractarea lucrarilor
II. Orientarea şi planificarea activitatii de audit
III. Aprecierea controlului intern
IV. Controlul conturilor
V. Controlul bilanţului contabil
VI. Sintetizarea concluziilor în raportul de audit
I. Angajamentul de audit şi contractarea lucrarilor
5
Inainte de a accepta mandatul, auditorul trebuie sa analizeze posibilitatea de a indeplini misiunea în

concordanta cu regulile profesionale şi tehnice existente. Acest lucru presupune existenta a trei categorii de lucrari,
consemnate intr-un dosar permanent, şi anume:
a. Culegerea şi analiza informatiilor despre intreprindere;
b. Completarea unei foi de acceptare a mandatului;
c. Incheierea contractului de audit şi certificare a bilantului contabil.
a. Prima etapa permite auditorului sa precizeze daca va reusi sa indeplineasca în bune conditii angajamentul.
Informatiile obtinute se refera la :
> Identificarea intreprinderii, specificului activitatii, sectorului de activitate, marimii intreprinderii şi a
modului de organizare;
> Stabilirea riscurilor pe care auditorul şi le asuma acceptand angajamentul;
> Analiza respectarii regulilor referitoare la independenta şi compatibilitatea auditorului;
In ceea ce priveste riscurile acceptate, acestea se pot datora :

Lipsei de experienta a auditorului în domeniul respectiv;
Controlului intern insuficient sau cu lipsuri importante;
o Contabilitatii tinute cu nerespectarea regulilor şi principiilor admise şi netinute la zi;
o Atitudinii negative a conducerii fata de compartimentul financiar- contabil;
o Nerespectarii legii privind standardele nationale şi internationale;
o Rotatiei mari a personalului din compartimentul financiar- contabil sau salariatilor
incompetenti;
o Dezechilibrelor financiare importante şi creditelor restante existente;
o Scaderii cifrei de afaceri, rezultatelor financiare nefavorabile, care pericliteaza
continuitatea unitatii;
o Nerespectarii contabilitatii de angajamente, respectiv principiile independentei
exercitiului, prudentei, intangibilitatii bilantului de deschidere şi a celorlalte principii contabile;
o Existentei riscurilor fiscale şi juridice .
De asemenea, se ia legatura cu juristul firmei pentru a lua declaratii privind eventualele litigii cu valoare
foarte mare, care ar putea influenta viitorul firmei.
Se verifica şi procesele existente pe rol, contractele angajate în exercitiul curent în numele firmei pentru
asigurarea capitalului fix, personalului, contractele de inchiriere din exercitiul curent cu incasare în exercitiile viitoare şi
declaratiile de contabilizare a livrarilor de bunuri şi servicii ca venituri, odata cu emiterea facturii.
O importanta deosebita o au şi constatarile referitoare la :
> Provizioanele constituie;
> Ordinele de compensare a datoriilor cu creantele, daca exista;
> Existenta unor conflicte intre conducere şi actionari;
> Refuzul auditorului precedent de a relua contractul cu firma, datorita nerespectarii normelor legale,
neaplicarii masurilor stabilite sau neachitarii onorariilor cuvenite datorita limitarii verificarilor.
Dupa colectarea şi analiza tuturor informatiilor, auditorul poate lua una din urmatoarele decizii :
 Accepta mandatul fara riscuri aparente.
 Accepta mandatul cu masuri de supraveghere suplimentara.
 Refuza mandatul.
b. Daca auditorul accepta mandatul, următorul pas este de a completa o fisa de acceptare a mandatului, care are
urmatoarele obiective:
1. Colectarea şi sistematizarea informatiilor referitoare la unitate, obiectul de activitate şi mărimea sa;
2. Consemnarea lucrarilor efectuate inainte de angajament, şi anume :
- analiza situatiei financiare, a riscurilor;
- vizitarea intreprinderii şi discutiile cu conducerea;
- contractele cu auditorul precedent şi examinarea documentelor intocmite de acesta .
3. Consemnarea unor riscuri constatate în aceasta prima etapa a auditului, pentru a se putea reveni asupra lor în
etapele urmatoare :
- contabilitatea netinuta regulat;
- controlul intern insuficient sau lipsa lui;
- fluctuatia mare a personalului în domeniul financiar- contabil;
- implicarea intreprinderii în activitati riscante sau speculative etc.
4. Estimarea bugetului de timp şi onorariile necesare;
5. Asigurarea indeplinirii obligatiilor profesionale, ce decurg din angajamentul de audit :
- scrisoare catre conducerea intreprinderii;
6
- scrisoare catre auditorul precedent;

- scrisoare de intentie de a prelua mandatul în vedereea semnarii contractului de audit.
c. Acceptarea misiunii de audit se finalizeaza printr-un contract de audit financiar şi certificare a bilanţului
contabil. Acesta se incheie, de regula, pe termen de trei ani, existand posibilitatea de reînnoire a lui.
Auditorul apreciaza daca modificarile intervenite în situatia intreprinderii nu influenteaza principiile
fundamentale de comportament al auditorului. în cazul în care principiile de etica sunt afectate, el trebuie sa refuze şi sa
informeze conducerea intreprinderii despre intentia sa de a rezilia contractul, cu cel putin 60 de zile inainte.
Contractul de audit trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente:
1. Referiri la normele legale şi profesionale, pe care se bazeaza auditul;
2. Interventiile auditorului şi programarea lor pe zile. Sunt vizate :
- cunoasterea generala a firmei;
- aprecierea procedurilor de control intern;
- controlul documentelor justificative;
- controlul registrelor contabile;
- asistenta la inventariere;
- controlul situatiilor financiare.
3. Definirea obligatiilor intreprinderii supuse auditului, în ceea ce priveste tinerea evidentei economice,
intocmirea situatiilor financiare şi punerea lor la dispozitia auditorului;
4. Obligatia auditorului de a respecta principiile deontologice ale profesiei si, în special, confidentialitatea
informatiilor contabile;
5. Durata controlului şi caile de modificare a lui;
6. Conditiile financiare şi de plata a onorariilor;
7. Componenta echipei de auditori;
8. Termenul de depunere a raportului şi obiectivele pe care ar trebui sa le cuprinda.
II. Orientarea şi planificarea activitatii de audit
Pe baza cunoasterii globale a intreprinderii, auditorul poate sa-si orienteze misiunea în functie de domeniile şi
sistemele semnificative. Aceasta orientare are ca obiectiv identificarea riscurilor cu incidenta semnificativa asupra
conturilor, deci şi asiupra programarii şi planificarii misiunii, permitand :
- sa se stabileasca masurile necesare pentru executarea angajamentului eficient şi la termenul
stabilit;
- sa se determine natura şi intinderea interventiilor necesare pe parcursul misiunii în functie de
pragul de semnificatie ales.
Lucrarile efectuate în aceasta etapa sunt grupate în trei clase :
a. Cunoasterea generala a intreprinderii;
b. Identificarea domeniilor semnificative, a riscurilor de audit şi importanta lor relativa;
c. Stabilirea planului de misiune.
a. Prima categorie de lucrari constituie baza de pornire în planificarea auditului. Are ca obiectiv, obtinerea de
catre auditor a unei intelegeri suficiente a particularitatilor intreprinderii şi ale mediului în care functioneaza. Acest
lucru se realizeaza prin analiza principalelor caracteristici, ce pot influenta calitatea de audit :
i. Sectorul de activitate : productie, servicii, comert etc. în fiecare sector, exista reglementari diferite, tehnici
specifice de evaluare a elementelor patrimoniale etc.
ii. Organizarea şi structura intreprinderii, care pun probleme diferite, cu privire la modul de exercitare a misiunii:
1. daca societatea este grup sau independenta;
2. daca activitatea este concentrata sau dispersata teritorial;
3. daca ierarhiile în organigrama şi responsabilitatile sunt riguros stabilite sau prezinta neajunsuri;
4. daca exista sau lipsesc procedurile etc.
iii. Politica generala a intreprinderii : financiara, comerciala, sociala.
iv. Perspectivele de dezvoltare ale intreprinderii;
v. Organizarea administrativa şi contabila, care poate influenta auditul, daca :
- exista un sistem informational adecvat;
- exista un control de gestiune şi preventiv eficient;
- exista un control bugetar asupra cheltuielilor şi veniturilor;
- exista proceduri administrative şi contabile judicioase.
vi. Politicile şi principiile contabile utilizate.
b.Domeniile semnificative sunt diferite de la o intreprindere la alta, dar în general cuprind următoarele elemente :
7
- vanzari;
- cumparari;
- personal;
- productie;
- trezorerie;
- imobilizari etc.
Sistemele semnificative reprezintă pentru auditor orice sistem contabil manual sau informatizat, care tratează
date ce pot influenta semnificativ conturile anuale.
Auditul se bazeaza pe teste şi sondaje, şi ca urmare, prezinta riscul ca unele inexactitati şi omisiuni sa nu fie
descoperite. Auditorii pot confirma daca aceste inexactitati pot fi semnificative: operatii neinregistrate în contabilitate,
inregistrari fictive etc. In aceste situatii, auditorul este obligat sa extinda procesele de verificare pentru a lamuri dubiile
sale, tinand cont de importanta relativa, cat şi de pragul de semnificatie.
Importanta relativa a unei exactitati sau omisiuni se stabileste în raport cu marimea şi natura sa, cu
posibilitatea ca aceasta sa influenteze rationamentul sau decizia utilizatorilor de informatii contabile.
Pragul de semnificatie este marimea sumei, peste care auditorul considera ca o eroare sau inexactitate poate
afecta regularitatea şi sinceritatea conturilor, cat şi imaginea fidela asupra situatiei financiare şi patrimoniale. El se
determina la inceputul angajamentului de audit, în cursul lucrarii şi la sfarsitul ei. La inceputul misiunii, auditorul
determina un prag global de semnificatie, în functie de care se determina domeniile şi sistemele semnificative. Pentru
determinarea acestui prag, se pot utiliza mai multe elemente de referinta:
- capitalurile proprii;
- rezultatul net sau curent;
- cifra de afaceri etc.
Pragurile se stabilesc sub forma procentuala fata de elementele enumerate mai sus.
In timpul lucrarii, pragurile de semnificatie se stabilesc pentru fiecare post de bilant, fiind inferioare pragului
global stabilit la inceput.
La sfarsitul misiunii de audit, pragul global permite sa se aprecieze daca erorile trebuie corectate sau trebuie sa
faca obiectul unei mentiuni speciale în raportul de audit, în situatia în care clientul refuza sa le corecteze.
Riscurile auditului
Din motive de cost şi eficienta, trebuie sa se tina seama de riscuri, în funcţie de care se aleg :
- procedurile de lucru;
- întinderea testelor şi sondajelor;
- durata şi succesiunea intervenţiilor.
Riscurile potenţiale sunt cele mai susceptibile de a se produce, din cauza unui control insuficient, menit sa le
prevină, descopere şi corecteze. Sunt comune tuturor firmelor.
Riscurile posibile sunt formate din acea parte a riscurilor potenţiale, pe care întreprinderea nu încearcă sa le
limiteze prin masuri eficiente si, deci, exista o mare posibilitate ca erorile sa se producă fără a fi detectate.
Tipurile de riscuri sunt multiple, şi cele mai răspândite sunt legate de specificul întreprinderii, de natura
operaţiilor, funcţionarea sistemului şi procedeele şi domeniile semnificative alese de auditor.
 Riscuri specifice întreprinderii
Riscuri legate de situaţia economica a firmei

Daca firma este sănătoasa din punct de vedere financiar, atunci conducătorii vor duce o politica consecventa
sau vor neglija unele funcţii ale întreprinderii. Daca firma se confrunta cu dificultăţi, conducerea poate avea reacţii
periculoase (operaţii ilicite, credite iraţionale, investiţii ineficiente etc).
Riscuri legate de organizarea generala a întreprinderii, care pot fi :
 Legate de natura şi complexitatea regulilor contabile, fiscale, juridice;
 Calitatea gestiunii elementelor patrimoniale;
 Legate de controlul intern;
 Legate de absenta sau de abuzul de proceduri.
Riscuri legate de atitudinea conducerii
O conducere sensibila fata de calitatea informaţiilor urmăreşte permanent implementarea şi utilizarea unor
sisteme fiabile şi performante.
 Riscuri legate de natura operaţiunilor tratate

Datele supuse contabilizării se împart în doua categorii, fiecare dintre ele fiind supuse unor riscuri particulare,
astfel :
Datele repetitive, care sunt înregistrate de doua ori. Pentru acestea, riscurile de erori sunt determinate de
calitatea şi fiabilitatea sistemului de culegere şi prelucrare a datelor.
Datele punctuale
8
Aceste date apar la anumite termene, fie prin rezultatele inventarierii, fie în urma evaluării lor la sfârşitul
exerciţiului financiar- contabil: amortizarea, salariile, provizioanele etc. Riscurile pot apărea daca colectarea lor nu este
realizata de o maniera fiabila.
Datele excepţionale
Rezulta din operaţiuni sau decizii, care nu pot fi incluse în activitatea curenta : reevaluari, fuziuni, restructurari
ale firmei etc. Riscul de a se produce erori sau de nedetectare a lor este mai mare daca intreprinderea nu dispune de
personal experimentat pentru aceasta şi nu are criterii precise stabilite în timp.
 Riscuri legate de conceperea şi funcţionarea sistemelor

Aceste riscuri pot fi uşor limitate în cazul datelor repetitive, daca sistemul de culegere şi prelucrare a datelor
este fiabil.
 Riscul nedetectării erorilor de audit

Alegerea de catre auditor a procedeelor folosite, a interventiilor realizate, se face în functie de experienta şi
pregatirea profesionala. Aceasta alegere prezinta un anumit risc. Riscurile de audit rezulta din faptul ca unele
evenimente semnificative pot sa nu fie descoperite, şi ca urmare, auditorul ajunge în situatia de a exprima o opinie
eronata asupra conturilor anuale.
Auditorul trebuie sa conceapa programul de audit, astfel incat sa obtina o asigurare rezonabila asupra faptului
ca nu exista riscuri semnificative, iar conturile anuale nu contin informatii care sa duca la decizii false.
Pentru fundamentarea deciziei auditorului de acceptare sau mentinere a mandatului se va proceda la o sinteza a
riscurilor.
c. Stabilirea planului de misiune consta în sintetizarea informatiilor obtinute, cu scopul de a orienta şi coordona
intreaga activitate de audit.
Redactarea planului de misiune presupune :
 alegerea membrilor echipei în functie de experienta şi specializarea lor în sectorul de activitate al
intreprinderii, tinand cont de gradul de incarcare şi respectarea regulilor de etica profesionala;
 repartizarea lucrarilor pe oameni, în timp şi spatiu;
 stabilirea modului în care auditorul se sprijina pe controlul intern;
 coordonarea cu auditorii interni şi externi;
 colaborarea cu specialisti din domeniul informaticii, juridic, fiscal, tehnic;
 stabilirea modului de utilizare a registrelor de sedinta ale AGA şi CA;
 stabilirea termenului de depunere a raportului.
Acest program trebuie sa raspunda la intrebari de genul:

‘Ce lucrari trebuie sa efectueze auditorul, data şi succesiunea lor ?’
‘Ce rapoarte şi relatii trebuie sa stabileasca auditorul cu auditorii precedenti şi alti speciialisti ?’
‘De ce mijloace are nevoie auditorul şi care este costul misiunii ?’
Planul de misiune cuprinde:

1. Prezentarea generala a intreprinderii:
- date de identificare;
- scurt istoric;
- obiect de activitate;
- persoanele cu care se va colabora pe parcursul misiunii.
2. Informatii contabile:
- principiile contabile aplicate;
- bugete şi conturile previzionate;
- comparatii pe mai multi ani ale unor indicatori.
3. Definirea misiunii: natura misiunii, alti auditori, experti sau cenzori cu misiuni în inteprindere;
4. Sisteme şi domenii semnificative:
- pragul de semnificatie ales;
- zone de risc;
- puncte slabe şi forte ale sistemului;
- atitudinea intreprinderii fata de controlul intern.
5. Orientarea programului de lucru:
- documentele necesare;
- aprecierea controlului intern;
- confirmari primite de la terti etc.
6. Echipa şi bugetul
- calitatea membrilor.
- numarul de ore planificat;
9
- calculul costurilor estimate;

- compararea numarului de ore astfel stabilit cu limitele precizate prin normele profesionale şi
justificarea diferentelor.
7. Planificarea lucrarilor, repartizarea lucrarilor, datele interventiilor, lista raporturilor, a scrisorilor de confirmare
etc
III. Aprecierea controlului intern
Controlul intern consta în ansamblul masurilor luate intr-o întreprindere pentru a asigura:
 integritatea patrimoniului;
 creşterea eficientei operaţiunilor şi limitarea celor neeconomice şi ineficiente;
 respectarea normelor legale şi dispoziţiilor conducerii;
 fidelitatea şi exactitatea informaţiilor contabile.
Sfera sa de cuprindere este larga, din ea făcând parte:
- controlul administrativ intern, exercitat de persoanele de conducere asupra subordonaţilor;
- controlul gestionar şi controlul preventiv;
- controlul reciproc- intre compartimente şi salariati;
- autocontrolul salariatilor;
- controlul contabil intern, în toate etapele de culegere şi prelucrare a datelor.
Auditorul are obligatia sa urmărească :
a) Daca în intreprindere s-au luat masuri organizatorice corespunzătoare, şi anume :
- sarcinile de serviciu sa fie precis definite şi delimitate pe compartimente şi pe salariati;
- limitele de competenta şi responsabilitatile sa fie riguros stabilite;
- sa existe circuite informationale precis elaborate, care sa asigure o unitate de metoda în prelucrarea
datelor.
b) Daca intreprinderea este asigurata cu personal integru şi competent.
Auditul analizează masura în care intreprinderea exercita un control asupra personalului, care se poate realiza
prin:
1. Controale ierarhice asupra :
- procedurilor de aprobare şi verificare a activitatilor subalternilor;
- persoanelor cu drept asupra miscarii activelor şi de acces asupra lor;
- politicii de angajare a salariatilor .
2. Controale reciproce intre executanti pe baza separarii sarcinilor.
Controlul reciproc intre compartimente şi executanti se bazeaza pe separarea celor trei functii:
 functia de realizare a obiectivelor unitatii : productie, cercetare, comert;
 functia de conservare a patrimoniului : gestionare şi intretinere;
 functia contabila : contabilitate generala, de gestiune, control gestionar.
Separarea sarcinilor de serviciu intre aceste trei functii şi neadmiterea cumularii de catre aceeasi persoana a
acestor functii, constituie baza unui control intern eficient.
Majoritatea operatiunilor intr-o intreprindere antreneaza cel putin doua din aceste functii, ceea ce conduce la
faptul ca o eroare sau o frauda determina o necorelare intre compartimente sau executanti.
c) Auditorul trebuie sa urmareasca daca în cadrul intreprinderii exista un sistem de

documente corespunzator şi daca toate operatiunile sunt verificate şi contabilizate corect.
Un control eficient presupune respectarea criteriilor auditului:
 Exhaustivitatea şi integritatea auditului
 Realitatea înregistrărilor
 Exactitatea înregistrărilor
In acest scop, auditul apelează la comparaţii globale şi controale aritmetice.
Comparaţiile globale au loc atunci cand aceleasi operatii fac obiectul a doua totalizări, existând avantajul
compararii cifrelor obtinute.
Controalele aritmetice constau în a reface sistematic unele calcule.
Sondajele asupra functionarii sistemelor sunt organizate urmarindu-se cele doua tipuri de controale interne :
 Controale de prevenire;
 Controale de detectare.
In realizarea sondajelor de verificare, auditorul dispune de mai multe tehnici:
• Examenul evidentei controlului, care permite realizarea unor esantioane mari în timp foarte scurt;
• Repetarea controalelor;
10
• Observarea executiei unui control care permite auditorului sa inteleaga mai bine maniera în care este realizat
controlul şi sa verifice efectuarea corecta a acestuia.
Auditorul semnaleazaleaza conducerii, oral sau scris, observatiile pe care acesta le are asupra controlului
intern. Daca descopera lacune grave, urmeaza sa aprecieze daca refuza certificarea sau o face cu rezerve. Poate sugera,
de asemenea, ameliorarea sistemului existent.
Comunicarea observatiilor poate fi facuta printr-un raport asupra controlului intern.
Evaluarea auditului intern

Este intocmit un program de verificare, care cuprinde urmatoarele etape:
1. Descrierea procedurilor
Descriptive, ce constau în obtinerea prin chestionare prealabile sau din instructiunile date de administratie
(manualul de proceduri) a procedurilor existente şi a controalelor instituite. Se au în vedere procedurile cele mai
reprezentative ca volum şi importanta pentru unitatea patrimoniala : incasari, plati, vanzari, stocuri etc.
Grafice, care formalizeaza prin scheme, circulatia documentelor în unitatea patrimoniala, precum şi controalele
efectuate de salariatii anume imputerniciti.
2. Testele de conformitate
Obiectul lor este de a obtine confirmarea ca descrierea procedurii a fost corect inteleasa şi este corespunzatoare
procedurilor aplicate în unitatea analizata. Ele permit verificarea existentei procedurii. Modalitatile de realizare a
testelor sunt diferite, şi printre acestea se număra :
o observarea directa;
o confirmarea verbala a utilizatorilor;
o existenta mijloacelor utilizate (ştampile, vize, fişiere);
o observarea ulterioara prin reluarea intregului circuit pentru a-l testa.
3. Evaluarea preliminară
- examinarea sistemului şi căutarea punctelor forte sau slabe ale procedurilor sistemului;
- punerea unor întrebări reunite intr-un chestionar.
4. Testele de permanenta
Prin acestea se verifica daca punctele forte sau slabe fac obiectul unei aplicări efective sau constante. Ele
trebuie sa fie ample pentru a convinge ca procedurile aplicate sunt fara defecţiuni şi permanent.
5. Evaluarea definitiva şi documentul de sinteza
Auditorul poate, în final, sa faca o apreciere definitiva asupra auditului intern al unitatii, determinand:
 punctele forte (dispozitivul de control efectiv şi permanent);
 punctele slabe datorate conceperii defectuoase a sistemului;
 punctele slabe datorate unor aplicari gresite ale procedurilor.
Rezultatul controlului intern este formulat prin ‘Raportul asupra controlului intern’. Acest raport are
urmatoarea structura:
 Nota de introducere şi sinteza, ce cuprinde:
- o recapitulare rapida a misiunii, a locului şi rolului activitatii de apreciere a controlului intern, conditiile de
executare şi metodele utilizate;
- concluziile raportului;
- data şi semnatura.
 Sumarul raportului, ce poate fi prezentat în diferite feluri :
- recapitularea titlurilor şi punctelor, ce vor fi reluate în ultima parte ‘Detalii’;
- reluarea rapida a tuturor slabiciunilor constatate.
 Detaliile raportului, care corespund elementelor anuntate în sumar, sunt
structurate conform anumitor principii:
- prezentarea punctelor în ordinea importantei;
- recapitularea punctelor pe sectiuni, functii sau grupe de conturi;
- prezentarea unor informatii mai putin importante;
- descrierea punctelor, care pot avea o incidenta asupra cuantificarii;
- reluarea sfaturilor date în cursul exerciţiului precedent, daca nu li s-a dat curs.
Fiecare din punctele prezentate trebuie sa contina urmatoarele informatii :
- descrierea punctelor slabe constatate;
- consecinte şi incidente asupra conturilor anuale;
- sfaturi şi masuri pentru ameliorarea situatiei.
Daca controlul intern este bine conceput şi functioneaza corect, auditorul isi poate reduce controalele şi
analizele proprii asupra conturilor şi se poate sprijini pe controlul intern.
IV. Controlul conturilor
11
Obiectiv: reunirea elementelor necesare exprimarii unei concluzii clare asupra conturilor anuale, ceea ce
presupune asigurarea respectarii regulilor legale şi dispozitiile conducerii de către întreprindere. Se au în vedere în acest
scop:
> regulile de prezentare şi evaluare stabilite prin normele legale şi profesionale;
> principiile contabilitatii : prudenta, permanenta metodelor, continuitatea activitatii, independenta exercitiului,
intangibilitatea bilantului de deschidere, noncompensarea;
> reglementarile referitoare la inventariere;
> regulile de organizare a contabilitatii şi de tinere a registrelor;
> existenta activelor şi detinerea lor de catre intreprindere;
> capitalul propriu, datoriile patrimoniale, veniturile şi cheltuielile, ce privesc întreprinderea.
Aceste programe de control pot sa varieze intr-o limita minima şi una maxima.
Programele minime sau restranse se elaboreaza atunci cand exista un grad rezonabil de siguranta asupra
fiabilitatii inregistrarilor contabile. Sondajele se pot limita la soldul conturilor, deoarece rulajele au fost verificate în
etapa anterioara prin testele de conformitate, eveluare preliminare, teste de permanenta, evaluare definitiva. Aceste
rulaje vor fi insa verificare din nou cu ocazia examinarilor analitice.
Programele extinse se elaboreaza în situatia în care auditul nu se poate sprijini pe controlul intern din
intreprindere. în sondaje, se cuprind atat soldurile, cat şi rulajele conturilor. Cu aceasta ocazie se au în vedere punctele
slabe şi riscurile de eroare descoperite cu ocazia cunoasterii caracteristicilor proprii ale intreprinderii şi a controlului
intern.
Programul de control poate fi stabilit pe o foaie de control speciala, care cuprinde rubricile:
 lista controalelor de efectuat;
 intinderea esantionului;
 data la care a fost efectuat controlul, foarte importanta pentru aprecierea calitatii acestei activitati;
 o referinta pentru foaia de lucru;
 problemele intalnite;
 numele şi prenumele specialistului contabil, care verifica obiectivele respective.
Pentru a putea formula o opinie fundamentala asupra conturilor, auditorul trebuie sa obţină, cu ajutorul
procedurilor de conformitate şi valabilitate, elemente probante suficiente şi juste.
Caracterul suficient se apreciaza în functie de criterii variate, cum sunt :
 experienta auditorului;
 tipurile de informatii disponibile, forma de contabilitate, modul de organizare a evidentei analitice şi sintetice;
 riscurile de erori descoperite cu ocazia orientarii şi planificarii misiunii şi a controlului intern.
Importanta riscului de inexactitate depinde de factori de genul celor enumerati în continuare:
 natura operatiilor (curente, exceptionale);
 complexitatea tehnicilor contabile, de evaluare, de calculatie sau de regularizare;
 variatia anormala a soldurilor;
 importanta relativa a elementelor sau operatiunilor (ponderea soldurilor în bilant sau în contul de
profit şi pierdere, rulaje importante etc.);
 calitatea controlului intern;
 situatii deosebite, ce pot influenta comportamentul conducerii (incapacitatea de plata, credite
ruinatoare, recesiune etc.).
Caracterul just al elementelor probante se apreciaza în functie de pertinenta şi fiabilitatea lor. Certitudinea
sporeste daca elementele provenite din surse diferite şi de naturi diferite, sunt concordante intre ele. În caz de
neconcordanta, este necesar sa se foloseasca proceduri suplimentare de control al conturilor.
Fiabilitatea elementelor probante este determinata de originea lor interna sau externa, natura lor scrisa sau
orala, conditiile în care s-au obtinut. Apar astfel anumite diferentieri :
 elementele probante externe (confirmari primite de la terti) sunt mai fiabile decat cele interne;
 elementele interne sunt mai fiabile cu cat în intreprindere exista un control intern mai riguros;
 elementele probante obtinute personal de auditor sunt mai fiabile decat cele furnizate de salariatii
intreprinderii;
 elementele probante materializate în documente sau confirmari scrise sunt mai fiabile decat afirmarile verbale.
Procedurile de conformitate folosite de auditor permit acestuia sa aprecieze daca procedurile descrise în
manualul de proceduri, în instructiuni, în hotararile conducerii sunt puse in practica, sunt eficiente şi concepute în
functie de caracteristicile intreprinderii. De asemenea, se verifica aplicarea lor în permanenta, fara derogari sau abateri.
Procedurile de valabilitate permit auditorului sa stabileasca :
- existenta unor elemente de activ şi de pasiv;
- realitatea operatiunilor consemnate în documente şi reflectate în contabilitate;
- exhaustivitatea inregistrarilor din contabilitate;
- inregistrarea corecta a operatiunilor;
12
- evaluarea exacta şi calculele corecte efectuate asupra elementelor patrimoniale, veniturilor şi

cheltuielilor, care privesc intreprinderea etc.
Procedeele utilizate pentru obtinerea probelor de audit în cadrul acestei etape trebuie sa tina seama de
trasaturile intreprinderii identificate cu ocazia orientarii şi planificarii misiunii.
Tehnica sondajului
Sondajul este definit ca o tehnica ce consta în selectionarea unui anumit numar sau parti dintr-o multime,
aplicarea la acestea a tehnicilor de obtinere a elementelor probante şi extrapolarea rezultatelor obtinute asupra
esantionului la intreaga masa sau multime. Exista doua tipuri de sondaje, de naturi diferite:
 Sondajele asupra atribuţiilor - auditorul căuta sa demonstreze ca elementele obţinute prezinta o caracteristica
umana.
 Sondajele asupra valorilor - auditorul cauta sa verifice valoarea unei mulţimi,.
Auditorul poate folosi, în general, sondajul statistic şi sondajul nestatistic, care este bazat exclusiv pe
experienta sa profesionala. Acesta din urma nu permite o extrapolare riguroasa a rezultatelor obtinute asupra
esantionului la intreaga multime.
Auditorul trebuie sa explice :

Ce urmăreşte să demonstreze. Aceasta etapa ii permite sa definească caracteristicile a ceea ce va trebui sa fie
considerat ca o eroare sau o anomalie. Un exemplu în acest sens este demonstrarea faptului ca, punctajul intre avizele de
expediere şi facturi, realizat de personalul întreprinderii, poate evidenţia toate expedierile în curs de facturare.
Ca rata erorilor existente în mulţime nu depăşeşte rata maxima acceptabila de anomalii de funcţionare, adică
pragul peste care auditorul va considera ca modul de funcţionare al controlului intern este nesatisfacator.
Alegerea naturii multimii sau masei este foarte importanta, ea trebuind sa fie compatibila cu obiectivul
urmarit.
Auditorul trebuie sa defineasca limita de timp- perioada, care va servi ca baza de selectie din intreaga
multime.
Multimea, care serveste ca baza controalelor, este foarte rar omogena. Din acest motiv, analiza masei este
necesara, prin ea realizându-se impartirea în mase cu caracteristici suficient de omogene pentru a nu denatura rezultatele
sondajului.
Masa aleasa trebuie bine identificata :
 Numarul de elemente sau valoarea cumulata în functie de natura sondajului facut;
 Identificarea criteriilor, ce vor permite sa se decida în timpul efectuarii sondajului daca elementul este corect
sau nu;
 Cuantificarea ratei de anomalii şi de erori maxim acceptabile.
Aceasta metoda comporta riscul de a se ajunge la concluzii diferite de cele la care s-ar fi ajuns printr-un
control exhaustiv. Acesta este riscul practicarii controlului prin sondaj. El poate fi redus printr-o organizare
riguroasa a actiunii de audit şi prin alegerea celor mai adecvate tehnici de control.
Elementele- cheie dintr-o multime sunt elementele care, fie datorita naturii lor (conturi intitulate gresit sau
neintitulate), fie datorita valorii lor (elemente care exced pragului de semnificatie fixat), prezinta riscuri. Auditorul
poate decide verificarea integrala a acestora. Daca verificarea elementelor- cheie nu este considerata a fi suficienta, se
pot efectua şi alte sondaje pentru restul multimii.
După definirea obiectivelor sondajului şi alegerea masei, se trece la executarea sondajului, care presupune
următoarele etape:
1. Alegerea tehnicilor, care este influenţata de doua elemente :

> Natura controlului efectuat : sondaje assupra atributiilor sa asupra valorilor;
> Recurgerea sau nu la tehnici statistice, care depinde de raţionamentul auditorului.
Alegerea tehnicii de lucru depinde de urmatorii factori:
> talia masei respective- cu cat este mai mare, cu atât tehnicile statistice sunt mai indicate;
> capacitatea acesteia de a îndeplini obiectivele sondajului;
> raportul cost/eficacitate a tehnicii alese- uneori, costurile impuse pentru realizarea unui sondaj statistic sunt
disproporţionate fata de obiectivele şi utilitatea acestuia.
2. Determinarea taliei esantionului depinde de factori, care difera pentru cele doua tipuri de sondaje: asupra
atributiilor sau asupra valorilor.
3. Selectionarea esantionului, indiferent de metoda prin care se realizeaza, trebuie sa conduca la alegerea unui
easantion reprezentativ. Toate elementele masei trebuie sa fie susceptibile a fi selectate. Aceasta selectie poate
fi facuta, fie prin tragere la intamplare, fie de o maniera sistematica, cu conditia ca primul element sa fie ales la
intamplare sau de o maniera empirica.
4. Studiul eşantionului
13
Pentru ca eşantionul sa aibă un caracter probant, toate elementele selecţionate trebuie sa fie controlate. In
situaţia în care, auditorul se afla în imposibilitatea de a face acest control, se va pune întrebarea daca, considerând
elementele necontrolate ca erori, se depăşeşte pragul de erori acceptabil. în cazul unui răspuns afirmativ, auditorul va
căuta proceduri de control alternative, care sa-i permită exprimarea unei concluzii motivate asupra acestor elemente.
Daca răspunsul este negativ, nu sunt necesare proceduri alternative de control, dar auditorul se poate întreba daca acest
fapt nu este de natura sa pună în discuţie încrederea acordata controlului intern.
5. Evaluarea rezultatelor
Inainte de tragerea unei concluzii generale asupra rezultatelor obtinute, fiecare anomalie constatata este
apreciata a fi reprezentativa pentru masa respectiva sau accidentala.
Anomaliile exceptionale sunt analizate şi tratate separat. Extrapolarea rezultatelor obţinute asupra esantionului
la intreaga multime, care a servit ca baza a sondajului, este posibila numai după izolarea efectelor acestor anomalii.
6. Concluziile sondajului
Concluzia finala asupra postului, tranzactiilor sau operatiilor, care au facut obiectul controlului, va fi suma
concluziilor trase asupra unor aspecte, cum ar fi:
- elementele cheie, care au facut obiectul unui control;
- anomaliile exceptionale constatate;
- restul masei (mulţimii).
Daca concluzia finala este ca, anomaliile sau erorile din mulţimile controlate depăşesc rata de anomalii sau de
anomalii aşteptata, auditorul trebuie sa aprecieze daca este necesar sau nu repunerea în cauza a aprecierii sale asupra
controlului intern.
Tehnica observării fizice

Observarea fizica este cel mai eficient mijloc de verificare a existentei unui activ. Prin ea nu se obţin, insa,
toate elementele probante necesare auditorului, ci doar existenta bunului respectiv. Celelalte elemente necesare, cum ar
fi proprietatea asupra bunului, valoarea atribuita etc. trebuie sa fie verificate prin alte tehnici.
Procedura confirmării directe

Tehnica confirmării directe solicita unui terţ, cu care întreprinderea verificata are legături, sa confirme direct
auditorului informaţiile referitoare la existenta operaţilor, a soldurilor etc.
Întreprinderea trebuie sa-si dea acordul pentru utilizarea acestei tehnici. În caz contrar, auditorul se poate afla
intr-una din următoarele doua situaţii:
 Considera ca tehnicile compensatorii de control aduc elemente de proba suficiente;
 Considera ca elementele obţinute prin alte controale nu sunt probante şi fata de limitele impuse de conducerea
întreprinderii. El va suporta astfel consecinţele necesare cu privire la certificare.
Tehnica verificărilor încrucişate (contraverificărilor)

Prin aceasta, se confrunta diferitele exemplare ale unui document aflate în unitari, compartimente sau locuri
diferite.
Astfel, se confrunta originalul chitanţei aflate la plătitor cu copia rămasa în chitanţier sau anexata în Registrul
de Casa.
In mod asemănător, pentru controlul activităţii de aprovizionare- desfacere, se confrunta factura originala de la
beneficiar cu cea în copie a furnizorului.
Procedura verificarilor reciproce

Documente sau evidente diferite se confrunta, în ele fiind reflectate operaţiuni asemănătoare sau intre care
exista anumitre corelatii.
Astfel, controlul aprovizionărilor se realizează prin compararea informaţiilor din ‘Dispozitiile de livrare- avize
de expeditie’ şi din ‘Facturi’ cu cele din ‘Notele de receptie şi constatare de diferente’, ‘Situatiile materialelor intrate’,
‘Jurnalul cumpararilor’, ‘Fisele de magazie’, din contabilitatea analitica a gestiunilor şi furnizorilor etc.
Probele de laborator şi expertizele tehnice

Atunci cand complexitatea unor operatiuni inscrise în documente depaseste nivelul de pregatire, competenta
legala sau aparatura detinuta de auditor, se recurge la serviciile unor specialisti, unor laboratoare de specialitate sau
organe de control specializate în analize tehnice şi fizico- chimice.
Probele de laborator şi expertizele tehnice stabilesc compozitia unor produse, respectarea retetei de fabricatie,
rezistenta şi fiabilitatea unor bunuri, randamentul energetic al unei instalatii etc.
Pentru verificarea şi intelegerea sistemului de prelucrare automata a datelor, se apeleza la un specialist în
informatica.
Confirmarea constatărilor de catre cei controlati prin intermediul scrisorilor de afirmare sau de catre
auditor
14
Auditorul obtine informaţii verbale sau scrise de la persoanele care participa la efectuarea operatiunilor şi la
intocmirea documentelor, care il ajuta sa inteleaga procedurile folosite. Pentru fundamentarea deciziilor, el trebuie sa
verifice sinceritatea acestor informatii prin alte tehnici. în acest scop, auditorul are obligatia:
 Sa verifice cu ajutorul surselor interne şi externe relitatea şi sinceritatea acestor informatii;
 Sa aprecieze corectitudinea şi coerenta informatiilor cu celelalte elemente probante detinute;
 Sa stabileasca daca cei ce au furnizat aceste informatii sunt documentati şi bine informati.
Auditorul poate utiliza doua metode pentru a obtine informatii :
1. Cere salariatilor sa intocmeasca un document scris- o scrisoare de afirmare a informatiilor.
2. Intocmeste un document, ce sintetizeaza informatiile obtinute oral şi care este semnat de catre personalul
intreprinderii.
Pentru confirmarea sau dovedirea unor nereguli se intocmesc note explicative şi de contestare de catre
organele de control financiar şi gestionar.
Notele explicative sunt declaratii scrise, date de cei controlati şi care constituie un mijloc suplimentar de
informare sau confirmare. Ele se pot intocmi în orice etapa a controlului, cand se constata deficiente sau abateri, care
vor determina masuri de sanctionare disciplinara sau contraventionala a celor controlati.
Ridicarea documentelor originale de catre organele de control

Auditorii, cu ocazia indeplinirii misiunii lor, nu sunt autorizati sa ridice documente de la unitatea
patrimoniala audiata. În cazul în care exista riscul ca unele dintre acestea sa fie sustrase, refacute, distruse sau
completate de catre persoane interesate, auditorii au obligatia de a informa organele în drept asupra neregulilor
constatate.
Examinarea analitica
Este o tehnica comuna controlului conturilor şi al situatiilor anuale de sinteza. Aceasta presupune :
 unor rate specifice analizei economico- financiare;
 comparatii cu date din exercitiile anterioare şi cu cele previzionate;
 comparatii intre rulajele şi soldurile diferitelor conturi din contabilitatea curenta (balanta de verificare);
 analiza fluctuatiilor şi tendintelor (rulaje şi solduri exagerate).
Verificarea documentelor primare intocmite în intreprindere sau primite de la terti vizeaza, insa, atat
continutul, cat şi forma lor.
Sub aspectul formei se verifica :
- daca toate inregistrarile din contabilitate au la baza documentele legale.
- modul de completare al documentelor- la timp, fara omisiuni sau simplificari artificiale.
Orice operatiune patrimoniala se consemneaza intr-un document justificativ.
- respectarea normelor legale referitoare la corectarea erorilor din documente;
- autenticitarea documentele respective;
- daca la baza inregistrarilor în evidenta stau documentele centralizatoare, se verifica ca acestea sa cuprinda
numai operatiuni de aceeasi natura şi din aceeasi perioada de gestiune;
- respectarea graficele de circulatie a documentelor, precum şi intocmirea şi predarea lor la termen şi în numarul
prevazut de exemplare. De asemenea, se verifica daca se exercita corespunzator controlul preventiv inainte de
a prelucra datele. Se mentioneaza daca controlul financiar se acorda numai pe original şi daca exista pe ele o
mentiune de anulare, care le face sa nu mai poata fi utilizate de mai multe ori.
Pentru formularele speciale se verifica daca procurarea lor s-a facut de la furnizori agreati şi daca evidenta
lor operativa la depozitul de imprimante se tine pe fiecare fel de formulare, cu precizarea seriei şi a numerelor de
ordine. Formularele cu regim special neutilizate, gresit completate sau defectuos tiparite, se anuleaza în diagonala fara a
se detasa de registru.
Datele din documentele primare pot conţine erori de natura logica sau sintetica.
Erorile de natura logica se datoreaza aplicarii incorecte sau neintelegerii principiilor completarii documentelor
(codificari gresite etc.).
Erorile de natura sintactica apar ca urmare a omisiunilor sau adaugarii de date, substituirii acestora,
inversiunilor de cifre, consemnarii gresite a unitatilor de masura.
In vederea asigurarii obiectivitatii, exactitatii şi operativitatii informatiilor, procesul de organizare a sistemului
informational economic trebuie sa fie supus unui autocontrol sever din partea consiliului de administraţie, şefilor de
compartimente şi a executanţilor, cat şi controlului comisiilor de cenzori şi organelor de control.
Principalele atributii ale auditului financiar contabil, în aceasta directie, sunt :
 Sa analizeze daca sistemul informational adoptat corespunde reglementarilor legale şi caracteristicilor specifice
ale unitatii.
 Sa urmareasca modul cum se asigura delimitarea atributiilor şi responsabilitatilor intre compartimentele şi
persoanele implicate în culegerea, transmiterea, prelucrarea şi utilizarea informatiilor.
În auditarea conturilor se urmareşte respectarea normelor legale şi se verifică în special, daca :
15
forma de contabilitate aleasa este corect aplicata;

gradul de centralizare sau descentralizare a lucrarilor de evidenta corespunde marimii unitatii, organizarii,
dotarii cu tehnica de calcul, particularitatilor tehnologice, modelelor de conducere;
evidenta operativa şi contabilitatea analitica (financiara şi de gestiune) asigura delimitarea corespunzatoare a
responsabilitatilor pentru evitarea compensarilor nelegale şi a altor situatii pagubitoare;
graficele de circulatie a documentelor şi de prelucrare a informatiilor asigura evitarea paralelismelor din
munca de evidenta, daca se asigura o prelucrare complexa a datelor fara culegerea lor repetata;
personalul din cadrul compartimentului financiar contabil şi din alte compartimente are stabilite, prin decizii
interne, atribuţiuni de serviciu bine delimitate şi coordonate astfel incat sa asigure caracterul unitar al
lucrărilor de evidenta.
Controlul financiar, şi în special cel gestionar se realizeaza în trei etape:
1. Controlul iniţial asupra datelor de intrare:

a. Verificarea corectitudinii întocmirii documentelor primare sub aspectul formei şi al conţinutului;
b. Verificarea prelucrării datelor în tehnica de calcul sau a introducerii lor în registrele contabile în
scopul asigurării preluării integrale. Pentru a se pune în evidenta erorile ce pot aparea, se utilizează procedee de
control, cum ar fi :
 Controlul corelaţiilor dintre solduri şi rulaje, care pune în evidenta inregistrarile contabile anormale;
 Controlul respectării seriilor numerice ale documentelor cu regim special, prin care sunt descoperite
situaţiile în care unele documente nu au fost inregistrate sau au fost inregistrate de mai multe ori;
 Controlul prin jocuri de incercare, ce se bazeaza pe prelucrarea manuala a unui esantion de documente
sau pe baza unui program informatic şi compararea rezultatelor cu cele din contabilitatea intreprinderii.
c. Controlul automat asupra datelor initiale, cu ajutorul procedurilor automate de control sintactic şi semantic
continute de pachelele de programme informatice.
2. Controlul prelucrarii datelor urmareste depasirea erorilor ce pot apărea, fie ca urmare a conceperii gresite a
sistemului, inclusiv a programelor de prelucrare, fie ca urmare a unor greşeli de operare sau manipulare a
suporturilor de date. Cel mai des utilizate sisteme de control sunt ‘controalele prin balanţe’, care pot fi :
 Balante sah, prin care fiecare rezultat se determina prin doua modalitati diferite. La final, aceste rezultate se
compara intre ele.
 Balante permanente, bazate pe obtinerea în cadrul fiecarui program a unor totaluri speciale pentru control,
care se compara cu totalurile obtinute prin alte programe.
3. Controlul final sau al rezultatelor obtinute în urma prelucrarii automate a datelor

Vizeaza forma şi continutul situatiilor de iesire sub aspectul formei şi a continutului şi instrumentele
contabilitatii, şi presupune urmarirea modului cum se asigura:
 Consemnarea operatiunilor în documente;
 Evaluarea elementelor patrimoniale, a cheltuielilor şi a veniturilor;
 Coretitudinea calculelor;
 Gruparea şi sistematizarea datelor în conturi;
 Centralizarea şi verificarea datelor cu ajutorul balantelor de verificare;
 Verificarea cocordantei dintre informatiile contabile şi realitate cu ajutorul inventarierii;
 Sintetizarea şi generalizarea informatiilor contabile cu ajutorul conturilor anuale (bilant, cont de profit şi
pierderi, anexe).
Clasificarea verificărilor documentare

1. Verificarile cronologice au în vedere examinarea documentelor în ordinea în care au fost intocmite,
inregistrate în contabilitate şi arhivate fara a tine cont de continutul lor. Ele nu permit o studiere aprofundata a unei
categorii de operatiuni de la inceput pana la sfarsit. în general, documentele sunt arhivate în practica pe probleme sau pe
grupe de conturi şi trebuie sa fie verificate în acelasi mod. Se utilizeaza la unitatile mici, cu un volum redus de
activitate.
2. Verificarile invers cronologice incep cu documentele cele mai recente. Se utilizeaza de regula cand se
constata emisiuni sau erori de inregistrare, precum şi în situatia descoperirii unor falsuri, neglijente sau abateri.
3. Verificarile sistematice presupun gruparea documentelor pe categorii de operatiuni sau probleme şi
verificarea lor în ordine cronologica sau invers cronologica. Au o frecventa mai mare în practica, usurandu-se munca de
sistematizare a concluziilor, permitand specializarea organelor de control, urmarirea concordantei intre documente şi
reducand posibilitatea aparitiei unor omisiuni a documentelor de la control.
16
V. Controlul bilanţului contabil
Obiectivele principale ale examinarii de ansamblu a bilantului contabil constau în verificarea daca
elementele acestuia:
 sunt coerente, tinand cont de cunoasterea generala a intreprinderii, sectorul de activitate şi mediul social
economic;
 sunt prezentate toate principiile contabile şi reglementarile în vigoare;
 tin cont de evenimentele posterioare datei de inchidere;
 prezinta o imagine clara şi completa a patrimoniului, rezultatelor şi situatiei financiare.
1. Pentru constatarea asigurarii imaginii fidele a patrimoniului, trebuie sa se urmareasca:
− tinerea corecta şi la zi a contabilitatii;

− existenta inventarierii patrimoniului, a corectei verificari a acesteia şi cuprinderii rezultatului în bilant;
− preluarea corecta în balanta de verificare a datelor din conturile sintetice şi concordanta dintre acestea şi
conturile analitice;
− efectuarea corecta a operatiilor de inregistrare sau modificare a capitalului social;
− evaluarea corecta a patrimoniului conform reglementarilor în vigoare;
− intocmirea bilantului contabil pe baza balantei de verificare a conturilor sintetice;
− corelarea datelor din anexe cu cele din bilant.
2. In ceea ce priveste rezultatele, auditorul trebuie sa analizeze:
− intocmirea contului de profit şi pierdere pe baza datelor din contabilitate pentru perioada de raportare;
− stabilirea profitului net şi a destinatiilor acestuia propuse AGA conform dispozitiilor legale.
3. Analizand modul de asigurare a imaginii fidele asupra situatiilor financiare, auditorul trebuie sa verifice:
− existenta garantiilor pentru imprumuturile şi creditele obtinute sau acordate de intreprindere;
− existenta suficienta a resurselor financiare.
In mod deosebit se va urmari ca anexele bilantului contabil sa respecte dispozitiile legale şi sa contina toate
informatiile necesare asigurarii unei depline intelegeri a bilantului contabil de catre destinatarii lui.
Auditorul trebuie sa obtina elemente probante, suficiente calitativ şi cantitativ pentru a se asigura ca anexele,
în continutul lor şi informatiile furnizate sunt sincere şi impreuna cu celelalte documente de sinteza, dau o imagine
fidela a intreprinderii.
Tehnicile de examinare analitica a bilantului contabil se bazeaza în special pe:

− stabilirea unor rate sau indicatori de analiza financiara şi compararea lor cu datele din exercitiile
precedente şi din sectorul de activitate al intreprinderii;
− comparatii intre datele din bilantul contabil şi datele anterioare, posterioare şi previzionare ale
intreprinderii sau ale altor intreprinderi similare;
− comparatii în procente ale cifrei de afaceri şi a diferitelor posturi din contul de rezultate.
In cadrul activitatii de verificare a bilantului contabil, auditorul trebuie sa respecte anumite reguli generale şi
particulare.
Reguli generale
Auditorul trebuie sa se asigure de respectarea anumitor cerinte, care se refera la:
− respectarea principiului prudentei şi celui al continuitatii activitatii. în situatia incetarii totale sau partiale
a activitatii, auditorul va tine cont de incidentele previzibile la închiderea exercitiului;
− aplicarea principiului independentei exercitiului, cand se verifica daca cheltuielile şi veniturile
exerciţiului au fost inregistrate;
− intocmirea sub forma comparativa a bilantului şi mentinerea metodelor de evaluare şi prezentare.
Modificarile trebuie sa fie inscrise şi justificate în anexa;
− evaluarea separata a activelor şi pasivelor, fara compensatii;
− concordanta bilantului de deschidere cu cel de inchidere a exercitiului;
− verificarea fiecarui cont şi a credibilităţii componentelor sale şi ale soldului sau;
− compararea valorilor contabile cu cele de inventar şi aprecierea credibilitati lor.
Reguli particulare
In ceea ce priveste bilantul, auditorul verifica aspecte legate de:
- inregistrarea operatiilor aferente în conturile capitalurilor proprii;
17
- imprumuturile şi datoriile asimilate (documentele permit urmarirea în detaliu a operatiilor aferente);

- imobilizarile (documentele corespunzatoare);
- stocurile şi productia în curs;
- conturile de terti (balantele conturilor analitice şi un inventar al creantelor şi datoriilor existente la finele
exercitiului).
Sunt supuse verificarii si:

 Conturile de regularizare şi asimilate, auditorul urmarind constituirea acestora pe baza documentelor
justificative necesare şi inregistrarea în bilant sau anexe;
 Conturile de provizioane, pentru care se stabileste constituirea şi inregistrarea corecta a acestora;
 Conturile de trezorerie, pentru care auditorul se asigura ca intreprinderea intocmeste periodic o situatie
comparativa a soldurilor fiecarui cont de trezorerie din contabilitate şi din extrasele de cont bancare. El
controleaza aceste situatii comparative cel putin o data pe an.
Pentru contul de profit şi pierderi, la finalul exerciţiului auditorul:

− examineaza unele conturi de cheltuieli, cum ar fi: chiriile, primele de asigurare, impozitele, comisioanele şi
onorariile, salariile diverse contracte şi plati etc.
− examineaza, daca este cazul, cu conducerea intreprinderii, insuficientele, anomaliile constatate şi propuse,
efectuarea inregistrarilor corespunzatoare, în masura în care sunt justificate;
− examineaza situatia comparativa a conturilor de venituri şi cheltuieli, analizand soldurile intermediare de
gestiune rezultate, stabilind concluziile ce se impun.
Auditorul cere sa i se emita anexele la bilantul contabil pentru a analiza:

− evolutia conturilor din anexe, masurile luate sau propuse de conducerea intreprinderi;
− respectarea modului de evaluare a posturilor din bilant şi contul de rezultate;
− metodele utilizate pentru calculul amortizarii şi provizioanelor, precum şi fundamentarea lor.
VI Sintetizarea rezultatelor în raportul de audit
 Evenimente posterioare închiderii exerciţiului
Pentru a se asigura corecta informare a acestor organe, Raportul de audit şi certificare a bilantului contabil
trebuie sa faca referiri şi la evenimente posterioare închiderii exerciţiului.
- între închiderea exerciţiului şi data intocmirii bilantului contabil. Daca originea lor este în perioada
dinaintea datei de 31.12, atunci ele se vor reflecta în bilant. Este cazul pierderilor, riscurilor şi provizioanelor etc.
- între data întocmirii bilanţului şi data raportului evenimente ce trebuie supuse atentiei AGA.
Cercetarea evenimentelor posterioare se realizează prin următoarele tehnici:
1. Se solicita o „Scrisoare de afirmare” din partea reprezentantilor unitatii, prin care se atesta faptul ca nici un
eveniment posterior nu a fost omis. Se obtin informatii cu privire la:
− contabilizarea unor sume prin estimare (provizioane, clienti etc.);
− angajarea unor noi imprumuturi care modifica echilibrul financiar;
− emisiuni de noi actiuni sau obligatiuni;
− cazuri fortuite şi de forta majora aparute;
− aparitia unor conjuncturi favorabile sau nefavorabile;
− reprofilarea intreprinderii, reorganizarea, lichidarea sau fuziunea;
− corectarea unor inregistrari contabile efectuate după închiderea exerciţiului etc.
2. Se cer informatii de la consilierii juridici ai unitatii asupra litigiilor sau reclamatiilor ce vizeaza
intreprinderea;
3. Se verifica documentele de intrare- iesire a bunurilor de gestiune contabilizate după închiderea exercitiului,
pentru a verifica daca nu privesc exercitiul inchis.
4. Se verifica incasarile după închiderea exerciţiului pentru a aprecia corect determinarea provizioanelor pentru
riscul de neincasare a creantelor;
5. Se analizează preturile de vanzare din facturile intocmite după 31.12 pentru a verifica modul de evaluare a
stocului;
6. Se analizează facturile de utilitati (apa, telefon etc.) primite după închiderea exerciţiului etc.
Documentarea lucrarilor de audit
18
Informaţiile adunate de auditor pe parcursul misiunii sale sunt grupate în dosare de lucru, care vor fi
prezentate în continuare.
 Dosarul exerciţiului
Cuprinde toate elementele unei misiuni, a căror utilitate nu depaseste exercitiul controlat. El permite
asamblarea tuturor lucrărilor, de la organizarea misiunii, la sinteza şi formularea raportului.
El cuprinde:
• Planificarea misiunii:
− note asupra utilizării lucrărilor de control efectuate de alţi specialişti (auditori interni etc.)
− date şi duratele vizitelor, locurilor de intervenţie;
− compunerea echipei;
− data pentru emiterea raportului;
− buget de timp şi realizarea lui.
• Supervizarea lucrărilor:
− note asupra studierii dosarelor şi stabilirea soluţiilor la problemele ridicate;
− aprobarea tuturor deciziilor importante, care pot afecta planificarea, programul lucrărilor, executarea
lucrărilor, concluziile lucrărilor, conţinutului raportului.
• Aprecierea controlului intern:

− evaluarea punctelor tari, slabe şi a zonelor de risc;
− foi de lucru privind: bazele stabile a sondajelor asupra sondajelor asupra funcţionarii sistemelor, detalii
asupra sondajelor efectuate;
− comentarii asupra anomaliilor descoperite.
• Obţinerea de elemente probante:

− program de lucru;
− foi de lucru cu obiectul, detalii asupra lucrărilor efectuate, eventuale comentarii, concluzii;
− documente sau copii de documente de la întreprindere sau terţi, justificand cifrele examinate;
− detalii asupra lucrarilor efectuate asupra conturilor anuale: comparatii, explicatii ale variatiilor, concluzii;
− sinteza generala a rezultatelor pe diferite etape ale misiunii sau tratarea distincta a punctelor care ar putea
avea o influenta asupra deciziei de certificare;
− foi de lucru cu privire la faptele delictuale.
Dosarul exerciţiului (E) se imparte în sase sectiuni, simbolizate de la ‚A’ la ‚F’ astfel:
 E.A. „Sinteza planificare şi rapoarte”, care cuprinde elemente privind sinteza misiunii, planul misiunii,
bugetul şi planificarea timpului, diverse rapoarte.
 E.B. „Aprecierea controlului intern”, în care sunt prezentate elemente referitoare la exercitiu şi mai ales,
verificarea functionarii controlului intern.
 E.C. „Controlul conturilor”, ce cuprinde foi de lucru asupra conturilor de bilant şi asupra conturilor
rezultatelor financiare.
 E.D. „Studiul lucrarilor efectuate de terti”; foile de lucru privind aceasta sectiune pot fi clasate la alte sectiuni
ale dosarului.
 E.E. „Verificari speciale”, în care sunt incluse foile de lucru privind lucrarile specifice, o lista a lucrarilor în
suspensie şi o lista a lucrarilor ramase pentru o viitoare interventie.
 E.F. „Interventii conexe”, ce contine toate documentele şi foile de lucru privind evenimente particulare, fapte
delictuale sau operatii particulare, cum ar fi cresteri sau reduceri de capital.
 Dosarul permanent
Unele informatii şi documente primite sau analizate în cursul diferitelor etape ale misiunii pot fi folosite pe
toata perioada mandatului. Ele nu au nevoie sa fie cercetate în fiecare an. Clasarea lor intr-un dosar separat, dosarul
permanent, permite utilizarea după aducerea sa la zi.
Acest dosar permite evitarea repetarii în fiecare an a unor lucrari şi transmiterea de la un exercitiu la altul a
elementelor de cunoastere a intreprinderii.
Elementele cele mai caracteristice continute de dosarul permanent sunt:
− fisa de caracterizare;
− scurt istoric al intreprinderii;
19
− organigrame;
− persoanele care angajeaza intreprinderea;
− conturile anuale ale ultimelor exercitii;
− note asupra organizarii sectorului de activitate, productie etc.
− note asupra statutului;
− procese verbale asupra Consiliului de Administratie şi Adunarii Generale;
− structura grupului;
− contracte, asigurari.
Dosarul permanent seorganizeaza în sectiuni, care usureaza clasarea documentelor şi consultarea lor. Fiecare
sectiune poate fi materializata printr-un despartitor comportand un sumar al continutului. Tinerea la zi se efectueaza pe
sumar, indicand data introducerii documentului.
Sectiunile dosarului permanent (P) sunt de la ‚A’ la ‚F’, după cum urmeaza:
• P.A. „Generalitati”: identificarea intreprinderii;
• P.B. „Control intern”: analiza diferitelor functiuni;
• P.C. „Conturi anuale”: ale ultimelor trei exercitii;
• P.D. „Analize permanente”: ale principalelor rubrici ale conturilor anuale;
• P.E. „Fiscal şi social”: documente privind mediul fiscal şi social al intreprinderii;
• P.F. „Juridic”: statute, procese verbale ale CA şi AGA, diverse contracte sau extrase din aceste documente,
care pot avea o incidenta asupra certificarii sau verificarii specifice.
•
Pentru a-si indeplini rolul de informare, dosarul permanent trebuie sa indeplineasca anumite conditii şi
anume:
− sa fie tinut la timp;
− sa fie eliminate informatiile perimate;
− sa nu contina documente voluminoase ale intreprinderii, ci numai extrasele necesare.
De fiecare data cand se lucreaza asupra unor posturi din conturile anuale sau în alte domenii, auditorul poate:
− sa cerceteze daca informatiile privind subiectul respectiv se gasesc la dosarul permanent;
− sa aduca la zi dosarul permanent.
Raportul de audit
Potrivit standardului de audit nr.700 „Raportul de audit”, trebuie sa contina în scris o exprimare clara a
opiniei asupra situatiilor financiare ca un tot unitar.
− paragraful introductiv şi cel privind intinderea şi natura lucrarilor de audit;
− paragraful de opinii;
− data raportului;
− adresa;
− semnatura auditorului;
1. Titlul raportului
Din punct de vedere al dimensiunilor auditul, se deosebesc:
• Raportul de audit şi certificarea globala a bilantului contabil;
• Raportul de audit şi certificarea limitata a bilantului contabil.
Acesta se intocmeste în situatiile în care contractarea lucrarii s-a facut cu intarziere şi ca urmare
auditorul nu a avut posibilitatea sa parcurga toate etapele auditului.
• Rapoarte de audit speciale. Acestea se refera doar la unele posturi din bilant, la unele operatiuni sau
situatii cerute de beneficiari.
2. Paragraful introductiv
• Identificarea conturilor anuale şi a perioadei pentru care au fost intocmite;
• Identificarea relatiei pe baza careia s-a facut auditarea:
i. mandat pentru auditorii interni;
ii. contract pentru auditorii externi.
• Precizarea raspunderii intreprinderii de a intocmi conturile anuale, auditorul avand sarcina de a exprima
o opinie asupra documentelor anuale de sinteza.
• Precizarea naturii şi intinderii lucrarii, a Standardelor Internationale de Audit (IFAC) şi Normelor de
Audit Interne sau Internationale,respectiv a normelor legale pe baza carora s-au desfasurat aceste lucrari.
20
• Descrierea lucrarilor efectuate de catre auditor pe etape ale angajamentului. De asemenea, se descriu
principiile şi metodele contabile folosite de intreprindere.
3. Paragraful pentru opinii

Raportul trebuie sa prezinte clar opinia auditorului asupra reflectarii în conturile anuale a imaginii fidele,
clare şi complete asupra patrimoniului, rezultatelor şi situatiei financiare şi asupra respectarii normelor legale.
4. Adresa auditorului, data intocmirii raportului, semnatura şi parafa auditorului.
b. Tipurile de opinii exprimate de auditori

Pentru asigurarea unei corecte informari a organelor care verifica bilantul contabil, este necesar ca în raportul
de audit şi certificare a bilantului sase faca referiri şi la evenimente posterioare inchiderii exercitiului.
Auditorul trebuie sa aleaga intre urmatoarele modalitati de exprimare a opiniilor:
a) Opinia fara rezerve
Este exprimata atunci cand auditorul a obtinut o certitudine rezonabila asupra faptului ca toate datele
semnificative incluse în posturile de bilant au fost culese şi sistematizate după o metoda acceptabila şi permanenta,
conform normelor legale.
Daca auditorul a facut unele observatii sau recomandari care sunt folositoare celor ce vor utiliza raportul,
acestea se inscriu intr-un paragraf separat sau intr-o anexa la raport, precizandu-se faptul ca acestea nu reprezinta o
rezerva.
b) Opinia cu rezerve
Este formulata atunci cand auditul nu poate conduce la exprimarea unei opinii fara rezerve, dar limitele
existente în intinderea misiunii şi neconcordantele cu conducerea intreprinderii nu impun o opinie nefavorabila.
Auditorul poate constata abateri sau neregularitati, cum ar fi:
> Provizioane insuficiente;
> Supraevaluarea sau subevaluarea unor posturi de bilant;
> Nerespectarea independentei exerciţiului şi al prudentei;
> Aprecierea eronata a riscurilor etc.
Opinia cu rezerve trebuie sa fie argumentata în raport, aratandu-se natura dezacordului cu conducerea,
cauzele ce au determinat limitarea misiunii sau incertitudinile existente.
c) Opinia defavorabila
Se exprima atunci cand neintelegerile cu conducerea intreprinderii sunt semnificative şi au o incidenta
importanta asupra bilantului contabil, care este incomplet, nesincer, inselator.
d) Imposibilitatea de a exprima o opinie

Aceasta situatie apare atunci cand limitarea intinderii lucrarilor sau incertitudinile sunt de asa natura incat
auditorul nu poate formula o opinie asupra bilantului.
Este de datoria auditorului ca, în acest caz, sa explice în detaliu motivele deciziei sale şi sa estimeze
influentele posibile asupra conturilor anuale.
Circunstante care pot conduce la o alta opinie decat cea „fara rezerve”:
1. Limitarea intinderii lucrarilor de audit

In aceasta situatie, anumite proceduri şi tehnici necesare colectarii elementelor probante sunt imposibil de
folosit.
Limitarile pot fi impuse de:
 imprejurari, cum ar atunci cand contractul de audit s-a semnat după efectuarea inventarierii şi auditorul nu a
putut sa asigure observarea directa asupra etapelor inventarierii. O alta situatie este aceea cand registrele contabile
prezinta neregularitati etc.
 neajunsurile controlului intern, ceea ce determina renuntarea la sondaje şi necesita un control exhaustiv.
2. Dezacordul cu conducerea intreprinderii

Cauzele acestei situatii sunt numeroase, şi printre ele se numara:
 refuzul conducerii de a aplica unele principii sau procedee contabile;
 neacceptarea solicitarii de confirmari din partea tertilor;
 nepunerea la dispozitia auditorului a informatiilor necesare etc.
Incertitudinile asupra estimarilor contabile se datoreaza lipsei de informatii asupra cuantificarilor din conturile
anuale, asupra riscurilor şi deprecierilor, asupra perspectivelor de continuare a activitatii.
Forme de raport de audit:
21
 modelul simplificat, care este destinat utilizatorilor externi;

 modelul în forma lunga, care este destinat conducerii intreprinderii. La acesta din urma, se anexeaza :
 bilantul;
 contul de profit şi pierderi;
 o descriere a regulilor şi metodelor contabile;
 o analiza în dinamica a principalelor posturi de bilant.
22

Audit Financiar Suport de Curs PT Acces

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Audit Financiar Suport de Curs PT Acces

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

AUDIT FINANCIAR – SUPORT SAHLIAN DANIELA

Rolul auditului este de a oferi utilizatorilor garanţia :

Obiectivele auditului financiar contabil

Criterii ce trebuie respectate:

 Corecta înregistrare în contabilitate şi prezentare în conturile anuale a operaţiilor presupune respectarea

Tipologia juridica a auditului financiar contabil

Auditul intern şi auditul extern

Principiile generale ale auditorilor financiari

Principii fundamentale (ISA).

Codul de etica aplicat tuturor auditorilor financiari

In exercitarea activitatii lor, auditorii financiari trebuie sa respecte urmatoarele principii:

 Soluţionarea conflictelor etice

 Competenta profesionala şi atentia cuvenita

Factorii, ce pot influenta independenta auditorilor, pot fi :

 Independenta auditorilor financiari care au sau au avut functii în cadrul societatii:

 Alte servicii aduse clientilor de audit

 Relatiile personale şi de familie Auditorul profesionist nu trebuie sa accepte un mandat de audit de la un

 Litigiile în desfasurare sau iminente

 Asocierea pe termen lung a personalului cu experienţa cu clienţii de audit

Etapele auditului financiar contabil

I. Angajamentul de audit şi contractarea lucrarilor

Inainte de a accepta mandatul, auditorul trebuie sa analizeze posibilitatea de a indeplini misiunea în

In ceea ce priveste riscurile acceptate, acestea se pot datora :

- scrisoare catre auditorul precedent;

II. Orientarea şi planificarea activitatii de audit

 Riscuri specifice întreprinderii

Riscuri legate de situaţia economica a firmei

 Riscuri legate de natura operaţiunilor tratate

 Riscuri legate de conceperea şi funcţionarea sistemelor

 Riscul nedetectării erorilor de audit

Acest program trebuie sa raspunda la intrebari de genul:

Planul de misiune cuprinde:

- calculul costurilor estimate;

III. Aprecierea controlului intern

c) Auditorul trebuie sa urmareasca daca în cadrul intreprinderii exista un sistem de

Evaluarea auditului intern

IV. Controlul conturilor

- evaluarea exacta şi calculele corecte efectuate asupra elementelor patrimoniale, veniturilor şi

Auditorul trebuie sa explice :

1. Alegerea tehnicilor, care este influenţata de doua elemente :

Tehnica observării fizice

Procedura confirmării directe

Tehnica verificărilor încrucişate (contraverificărilor)

Procedura verificarilor reciproce

Probele de laborator şi expertizele tehnice

Ridicarea documentelor originale de catre organele de control

În auditarea conturilor se urmareşte respectarea normelor legale şi se verifică în special, daca :

forma de contabilitate aleasa este corect aplicata;

Controlul financiar, şi în special cel gestionar se realizeaza în trei etape:

1. Controlul iniţial asupra datelor de intrare:

3. Controlul final sau al rezultatelor obtinute în urma prelucrarii automate a datelor

Clasificarea verificărilor documentare

V. Controlul bilanţului contabil

− tinerea corecta şi la zi a contabilitatii;

2. In ceea ce priveste rezultatele, auditorul trebuie sa analizeze:

Tehnicile de examinare analitica a bilantului contabil se bazeaza în special pe:

- imprumuturile şi datoriile asimilate (documentele permit urmarirea în detaliu a operatiilor aferente);

Sunt supuse verificarii si:

Pentru contul de profit şi pierderi, la finalul exerciţiului auditorul:

Auditorul cere sa i se emita anexele la bilantul contabil pentru a analiza:

VI Sintetizarea rezultatelor în raportul de audit

 Evenimente posterioare închiderii exerciţiului

Cercetarea evenimentelor posterioare se realizează prin următoarele tehnici: