UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANŢA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

c
c
c
c
c
c
c
c
c

c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
STUDENT
Popuşoi Ioana ȂAlina
Anul 1, AAI

c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
2011

c
c
c

INTRODUCER
c
c
c
Aparitia asigurarilor este legata de necesitatea ca oamenii sa se ajute reciproc în cazul
daunelor în permanenta crestere. Datorita acuratetei, incertitudinii dar si raspunderilor cu
care se întâlnesc la fiecare pas, asigurarile de bunuri, persoane si raspundere civila,
experienta dar si practica curenta au impus necesitatea reglementarii raporturilor dintre
persoanele fizice si juridice care iau parte la asigurare, în calitate de asigurati, si respectiv
societatile de asigurare, bunurile si persoanele care sunt cuprinse în asigurare, riscurile
acoperite prin asigurare, drepturile si obligatiile ce revin partilor din asigurare, etc.
Conform profesorilor Vacarel Iulian si Bercea Florian Dzasigurarea actioneaza în
strânsa legatura cu existenta unor riscuri comune a caror producere poate provoca pagube
importante economiei nationale si populatieidz .
Profesorul Bistriceanu Gheorghe considera ca: ,,asigurarea este un sistem de relatii
economico-sociale, proces obiectiv necesar al dezvoltarii economice si sociale izvorât din
actiunea legilor economice obiective, care consta în crearea în comun, de catre populatie si
agentii economici amenintate de anumite riscuri, a unui fond din care se compenseaza
daunele si se satisfac si alte cerinte economico-financiare, probabile, imprevizibiledz.
Dictionarul Le Petit Larrousse, editia 1996, precizeaza ca: ,,asigurarea este o garantie
acordata de un asigurator asiguratului sau, de a indemniza eventualele pagube, în schimbul
unei prime sau cotizatiidz.
Conform Legii 32/10.04.2000: ,,asigurarea este operatiunea prin care un asigurator
constituie, pe principiul mutualitatii, un fond de asigurare, prin contributia unui numar de
asigurati, expusi la producerea anumitor riscuri, si îi indemnizeaza pe cei care sufera un
prejudiciu pe seama fondului alcatuit din primele încasate, precum si pe seama celorlalte
venituri rezultate ca urmare a activitatilor desfasuratedz .
Definirea atribuita de Corporatia Lloydǯs, conform careia Ƿasigurarea este contributia
celor multi la nenorocirea celor putinidz , este valabila si în cazul solidaritatii, atât individuale,
cât si al celei colective.
Existenta individuala si socio-umana se greveaza pe necesitati si trebuinte, a caror
satisfacere justifica si orienteaza activitatea omului.

c
c
 Unele trebuinte pot fi satisfacute imediat sau într-un orizont de timp apropiat, altele
sunt posibile într-o anumita eventualitate sub aspectul incertitudinii si al nesigurantei.
Observatiile de ordin statistic evidentiaza regularitatea si realitatea producerii
anumitor evenimente generate de factori naturali sau de însasi activitatea omului, pagubele
produse putând fi evaluate macar cu aproximatie. Incertitudinea consta în faptul ca nu pot fi
identificate subiectele (persoane fizice au juridice) asupra carora planeaza pericolele
respective, intensitatea si momentul producerii evenimentului.
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c

c
c
 Õ c IAŢA SERVICIILOR
c

Õ Õ 

serv  r Ȃ frmă retă de ex steă
re
 r de s mb

c
Prin piaţă se poate înţelege un anumit loc geografic, un punct fizic, unde la anumite
ore, în anumite zile, se întâlnesc cumpărătorii şi ofertanţii pentru a cumpăra şi a vinde
bunuri, acestea fiind un mod restrâns de absorbţie, de piaţă în sens concret, real.
Termenul de piaţă în concepţia sa actuală s-a amplificat în semnificaţii, chiar dacă el
derivă din raţiunea acelor locuri, care se mai găsesc şi astăzi, în cadrul diferitelor târguri,
pieţe şi burse.
PIAŢA, în sens abstract, este o relaţie economică generală între producătorii-
vânzători, purtători ai condiţiilor de producţie în contextul economiei de piaţă, şi
cumpărătorii-consumatori, purtători ai trebuinţelor umane, însoţite de capacitatea
oamenilor de a cumpăra mărfuri oferite şi care se dovedesc a fi convenabile pentru ei, ale
căror garanţie nu sunt în mod necesar definite numai prin aria geografică şi nici prin
clasificările convenţionale de produse1.
Pe parcursul maturizării sale, piaţa şi-a automatizat câteva funcţii specifice, respectiv:
c de determinare a preţului, deoarece prin confruntarea cererii şi a ofertei anumitor
bunuri substanţiale sau servicii se stabileşte preţul acestor mărfuri, cât şi cantitatea
ce urmează a fi schimbată;
c de coordonare, întrucât unităţile economice se orientează pe piaţă potrivit datelor
referitoare la cerere şi ofertă;
c de organizare socio-economică a unităţilor, pentru că prin piaţă se realizează legătura
între ofertanţi şi cumpărători, înfăptuindu-se astfel o comuniune economică;
c de raţionalitate economică, deoarece piaţa îi obligă pe cei ce participă la schimb să
realizeze o activitate economică rentabilă, numai în acest mod putând rezista pe
piaţă.
Toate aceste patru funcţii specifice pieţei asigură realizarea rolului de bază al ei, şi
anume de a face posibil schimbul diferitelor produse.
Privită prin prisma naturii bunurilor ce formează obiectul tranzacţiilor comerciale,
piaţa bunurilor sub formă de fluxuri are ca obiect atât produse fizice sau substanţiale (grâu,
ciment, maşini, etc.) cât şi produse nonsubstanţiale (servicii, informaţii etc.).
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc ccccccccccccccc c


c cccY

  

 

c
c
 Serv  e, ca domeniu socio-economic, face parte din categoria celor ce oferă
produse Dzinvizibiledz, abstracte, ce nu pot fi definite cantitativ şi calitativ decât parţial şi
indirect.
PIAŢA SERVICIILOR reprezintă sfera economică de interferenţă a intereselor
purtătorilor ofertei de servicii, materializată prin producţia de servicii, cu cele ale
purtătorilor cererii de servicii, materializată prin consum.2
Dacă piaţa serviciilor se aseamănă cu alte forme de existenţă ale pieţei în general,
prin rolul şi funcţiile ce-i revin, se distinge de celelalte prin câteva particularităţi ale
raportului ce-o reprezintă, unele vizând aspecte cantitative, iar altele pe cele calitative,
respectiv:
c piaţa serviciilor nu include în totalitate sfera serviciilor, existând şi servicii non-marfă
sau, cum mai sunt numite servicii necomerciale constituite din serviciile publice sau
private care nu se comercializează şi din serviciile Dzgratuitedz pe care şi le fac oamenii
lor înşişi;
c dificultatea comensurării dimensiunilor şi dinamicii pieţei serviciilor, de aceea pentru
cuantificarea ofertei, cererii şi a volumului tranzacţiilor pe piaţa serviciilor trebuie să
se apeleze la o mulţime de indicatori;
c semnificaţia deosebită a elementelor calitative în aprecierea poziţiei unui
întreprinzător sau a unei ţări pe piaţa serviciilor;
c modul specific de manifestare a concurenţei - această particularitate prezintă, la
rândul ei, următoarele aspecte:
Pe piaţa serviciilor poziţia cea mai înaltă sau mai joasă pe grila rarităţii nu poate
constitui un element determinant al nivelului de preţ şi deci al concurenţei, aceasta deoarece
serviciile nu sunt omogene, deci nu sunt comparabile.
Frecvenţa mult mai mare a situaţiilor de monopol sau oligopol, consecinţă a
costurilor mari de intrare sau de ieşire de pe piaţa serviciilor, a dificultăţilor deci obiectiv-
economice de intrare liberă în ramură şi de liberă circulaţie a capitalurilor.
Fiecare întreprinzător din domeniul serviciilor dispune de o varietate de mijloace
pentru a se diferenţia de concurenţii săi, mai întâi prin calitatea prestaţiei sale, chiar dacă ea
nu este întotdeauna percepută integral de către clienţi, dar şi prin atmosfera din unitate şi
relaţia personală pe care producătorul de servicii o întreţine cu clientela sa, şi nu în ultimul

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc ccccccccccccccc c


c cc
   cc

c
c
rând, localizarea geografică care, nu de puţine ori, este principalul criteriu de alegere al
clienţilor pentru servicii.
În cazul pieţei serviciilor, transparenţa este limitată de caracterul imaterial al
acestora. Consumatorii de servicii, fiind supuşi la restricţii de timp, se află în imposibilitatea
de a compara cu rigurozitate relaţia preţ-calitate în cazul tuturor prestaţiilor oferite de piaţă.
c

Õ
Ofert
ş prdu
serv  r

c
Specificul sectorului terţiar determină distincţia ce trebuie făcută între semnificaţiile
a două concepte: Dzoferta serviciilordz şi Dzproducţia serviciilordz.
„
 
 
 grupează ansamblu elementelor care concură la prestarea
serviciilor, respectiv: echipamentul de Dzproducţiedz a serviciilor, diversitatea bunurilor
materiale destinate consumului de servicii, potenţialul natural şi antropic, forţa de muncă
specializată în activităţile proprii sectorului terţiar, infrastructura şi condiţiile de
comercializare (tarife, înlesniri, etc.), precum şi sistemul de relaţii între prestatori şi
consumatori.
   
 
 reprezintă ansamblu de activităţi care mobilizează forţa de
muncă, echipamentul de producţie şi bunurile materiale, şi care, în cadrul unei ambianţe
proprii serviciilor, se concretizează într-un consum efectiv.3
Între oferta serviciilor şi producţia serviciilor există o relaţie strânsă, care,
comparativ cu aceeaşi relaţie de pe piaţa bunurilor fizice, este marcată de următoarele
particularităţi:
Producţia serviciilor (Ps) poate fi cel mult egală cu oferta serviciilor (Os); în timp ce
pe piaţa bunurilor materiale, oferta este cel mult egală cu producţia.
Oferta serviciilor există şi independent de producţia serviciilor, în timp ce producţia
serviciilor nu se poate realiza în afara ofertei.
Structura ofertei serviciilor nu coincide întotdeauna cu structura producţiei
serviciilor.
Oferta serviciilor este fermă, adică ea există atâta timp cât sunt prezente elementele
ce intră în structura ei, pe când producţia serviciilor este efemeră, adică există cât timp se
manifestă consumul, se întrerupe o dată cu întreruperea consumului.

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc ccccccccccccccc c



c cc
   ccc

c
c
 Specificul serviciilor ca sector economic imprimă ofertei şi respectiv producţiei de
servicii câteva caracteristici:
c complexitatea şi eterogenitatea Ȃ constituie principala caracteristică a ofertei
serviciilor, care vizează atât structura ofertei, cât şi structura producţiei şi a
întreprinzătorilor din domeniile serviciilor.
c caracterul artizanal Ȃ reprezintă o altă caracteristică a ofertei serviciilor, asociată
gradului înalt de specializare a prestatorilor.
c capacitatea organizatorică a furnizorilor de servicii de a satisface în anumite condiţii
cerinţele clienţilor
c modul specific de manifestare a raportului diferenţiere/ asemănare Ȃ originalitatea,
pertinenţa, uşurinţa de memorizare şi supleţea sunt cele patru caracteristici ale
numelui serviciului.
c oferta reprezintă un element potenţial aflat într-o stare de aşteptare activă în raport
cu nevoile clienţilor.
c dimensiunea oferteide servicii este însoţită, de regulă, de un risc relativ ridicat Ȃ în
sensul incertitudinii manifestării cererii de servicii.
Creşterea ofertei de servicii, în ritmuri superioare creşterilor celorlalte sectoare ale
economiei ţărilor dezvoltate, se dovedeşte a fi una dintre tendinţele cele mai marcante.
Din statisticile internaţionale rezultă că nu există economii naţionale în cadrul cărora
aportul serviciilor să fie sub 20%.
Nivelul, structura şi calitatea producţiei şi respectiv ofertei de servicii se află
permanent în corelaţie directă cu nivelul şi starea economică generală a ţărilor.
Datele statistice, oferite de analişti, sunt foarte sugestive.
Astfel, la începutul deceniului al nouălea serviciile cotau cu aproape 48% din PIB
creat în ţările mediu dezvoltate, şi deveniseră preponderente în ţările dezvoltate. La
începutul anilor ǯ90 ponderea serviciilor în PIB al ţărilor avansate a început să se apropie
mult şi chiar să depăşească pragul de 70%: SUA 73,2%, Danemarca 72,9%, Olanda 67,6%,
Canada 65,9%.
În România, terţializarea economiei este foarte lentă. Într-un deceniu, ponderea
sectorului serviciilor a crescut de la 48% la abia 49% din PIB.
Şansa reuşitei şi diminuarea riscului pentru o întreprindere de servicii se bazează, în
principal, pe calitatea şi eficienţa prestării serviciului, abordate din punctul de vedere al
satisfacţiei clientului.

c
c
 Studiile din domeniu estimează că unei creşteri a fidelităţii clienţilor cu 2%, în baza
sporirii parametrilor calitativi ai prestaţiei, îi corespunde o creştere a profiturilor similară cu
cea atinsă în cazul reducerii costurilor cu 10%. Firmele prestatoare de servicii nu au altă
alternativă, pentru fidelizarea clientelei, decât asigurarea satisfacţiei clienţilor prin creşterea
nivelului calitativ al serviciilor.
c

Õ  Cerere
petru serv 

c
Punctul de plecare în înţelegerea conţinutului cererii pentru servicii şi a implicaţiilor
ei în economia de piaţă îl constituie nevoia socială privind serviciile.
Conceptul de nevoie, cunoaşte interpretări diferite în literatura de specialitate astfel:
›


 
   Ȃ fiind definită ca dorinţă, pasiune sau ca stare
provocată de diferenţa dintre ceea ce este necesar subiectului şi ceea ce posedă el în prezent.
›


 
 Ȃ reflectând obiective necesare vieţii oamenilor şi
totalitatea bunurilor materiale şi spirituale.
Trebuinţele pentru servicii reprezintă cerinţe obiectiv necesare ale vieţii umane şi
reflectă raporturile oamenilor cu mediul natural şi cel social. Ele apar, în primul rând, ca o
rezultantă a nevoilor individuale ale membrilor societăţii, dar nevoile sociale privind
serviciile cuprind şi o serie de necesităţi condiţionate de organizarea şi funcţionarea
corespunzătoare a colectivităţii în care oamenii trăiesc, cum ar fi cele legate de ocrotirea
sănătăţii publice, funcţionarea administraţiei de stat, protecţia mediului ambiant, etc. a căror
sferă şi intensitate depind de nivelul general al dezvoltării. Rezultă că nevoile sau trebuinţele
pe care le exprimă cererea pentru servicii se formează la intersecţia tuturor parametrilor
existenţei individuale şi sociale, exprimând ansamblul condiţiilor materiale, economice,
sociale şi spirituale de viaţă.
Cererea pentru servicii conturează partea solvabilă a nevoii sociale reale de servicii
care se manifestă pe piaţă.
Între cererea de servicii şi nevoile de servicii există o strânsă legătură, marcată de
mai multe caracteristici ale cererii:
Cererea pentru servicii nu se identifică cu nevoia socială, deoarece cererea acoperă
numai o parte a nevoilor de consum pentru servicii, şi anume numai pe cele care sunt
solvabile;

c
c
 Cererea pentru servicii nu se confundă nici cu consumul de servicii, deoarece aceasta
presupune doar o cheltuială efectiv realizată, o achiziţie de servicii, în timp ce cererea
reflectă doar intenţiile de cumpărare puse în corelaţie cu diverşi factori (venituri, tarife,
ofertă, etc.). Consumul de servicii are şi alte surse în afara pieţei, consumul putând avea prin
urmare o sferă de cuprindere mai mare decât cererea solvabilă de servicii;
O altă caracteristică a cererii pentru servicii o reprezintă mobilitatea ei teritorială.
Sub acest aspect, serviciile pot fi împărţite în trei categorii:
servicii ce impun obiectiv migrarea cererii (serviciile turistice)
serviciile ce permit, în anumite limite, migrarea cererii (comerţ, reparaţii, servicii
personale etc.)
servicii ce nu admit obiectiv migrarea cererii (servicii de distribuţie a apei,
combustibilului, electricităţii, de curăţenie a locuinţei, etc.)
elasticitatea ridicată a cererii, în raport cu factorii care o influenţează (mai ales
veniturile şi tarifele practicate), este o altă caracteristică a cererii pentru servicii. Serviciile
satisfac în general nevoi de intensitate medie şi periferice, şi care acţionează rapid la
modificările intervenite în venituri sau tarife. Sunt însă şi nevoi de servicii ce aparţin
structurii nevoilor primare (de transport, de servicii bancare etc.) motiv, pentru care cererea
în care ele se reflecta are o elasticitate scăzută.
cererea pentru servicii este deosebit de eterogenă, fiind influenţată de un număr de
factori însemnat, ea se manifestă foarte diferit. De aceea, există o diversitate de categorii ale
cererii de servicii.
Aceste caracteristici prezentate se referă, în principal, la cererea de servicii a
populaţiei.
În cazul cererii de servicii pentru agenţii economici se mai adaugă câteva
particularităţi, şi anume:
firmele beneficiare ale serviciilor comerciale, prin importanţa lor, antrenează o
disparitate considerabilă în ceea ce priveşte volumul, structura şi eşalonarea în timp a
cererii de mărfuri-servicii;
cererea de servicii destinate consumului intermediar este fermă, depinzând de
capacităţile de producţie şi de posibilităţile financiare ale întreprinderilor şi fiind
fundamentată prin consideraţii de rentabilitate şi avantaje tehnice;
cererea pentru asemenea servicii are un caracter tehnic dominant, vânzarea
dobândind aspectul unei prezentări tehnice;

c
c
 factorii psihologici sunt mult mai slabi ca intensitate în determinarea deciziei de
cumpărare.
Cererea pentru servicii, privită atât static cât şi în mişcarea ei de la o perioadă la alta,
este rezultatul acţiunii unui număr mare de factori. O parte din aceşti factori sunt legaţi
direct de piaţă Ȃ cum ar fi nivelul şi structura ofertei de servicii, nivelul tarifelor, calitatea
sistemului de comercializare Ȃ iar alţii, reflectă nivelul dezvoltării economice şi elemente de
ordin demografic, natural-climateric, sociologic şi psihologic. Acţiunea acestor factori este,
de regulă, simultană, dar ca intensitate şi direcţie ea este însă foarte diferită. Aceasta
determină situaţii în care acţiunea unor factori anihilează complet, micşorează sau amplifică
acţiunea altor factori.
Importantă este şi precizarea după care, rolul şi intensitatea factorilor care
influenţează cererea pentru servicii se diferenţiază pentru cererea de servicii a populaţiei,
cererea de servicii pentru producţie, sau cererea internaţională de servicii.
c

Õ  T
r fe petru serv 

Preţul, în sens general, în condiţiile actuale, exprimă o sumă de bani pe care

cumpărătorul o plăteşte în schimbul unei unităţi de bun economic (material sau serviciu),
respectiv, el este expresia bănească a valorii de schimb pe care o încasează vânzătorul
pentru o unitate din bunul tranzacţionat.
În sensul său restrâns, preţul are o varietate de înţelesuri particularizate, şi respectiv
mai multe denumiri: preţ Ȃ pentru mărfurile material - palpabile; tarif Ȃ în cazul serviciilor;
etc..4
În strânsă legătură cu plata serviciilor, o altă noţiune ar fi redevenţa care exprimă
contravaloarea serviciilor legate de achiziţionarea de licenţe sau know-how, plata făcându-
se sub forma unei cote procentuale din cifra de afaceri obţinută cu licenţă achiziţionată.
Deci, tarifele sunt o categorie specifică a preţului în sensul său larg cuprinzător, adică
a acelor preţuri care se stabilesc şi se aplică în domeniul prestărilor de servicii efectuate, atât
pentru agenţii economici cât şi pentru populaţie.
Natura economică a preţului mărfurilor substanţiale şi tariful serviciilor este aceeaşi.
Deosebirile care apar rezultă din existenţa tarifului ca expresie concretă a categoriei de preţ
într-un domeniu specific de activitate. Astfel, preţul apare drept expresia bănească a valorii
cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc ccccccccccccccc c


c cccY

  

 

c
c
unei mărfi în calitate de obiect, de bun material cu existenţă de sine stătătoare, pe când
tariful reprezintă expresia bănească a valorii unei mărfi în calitate de serviciu. Aceasta
întrucât, consumul de servicii nu este separat de producţia lor, serviciul neputând circula
între producător şi consumator; producţia şi consumul de servicii au loc concomitent, atât în
timp cât şi în spaţiu.
Nu este lipsit de importanţă faptul că, deseori în limbajul practic şi în vorbirea
curentă se produce o substituire reciprocă a noţiunilor de tarif şi taxă. Aceasta datorită unor
tradiţii sau importuri de termeni străini, care include în sfera semnificaţiilor lor şi implicarea
autorităţilor administrative locale pentru organizarea unor servicii, precum şi ca urmare a
faptului că unele taxe au la bază ideea contraprestaţiei (taxe de timbru mai ales).
Delimitare între tarif şi taxă se impune din mai multe puncte de vedere. În primul
rând, sub aspectul destinaţiei lor: taxele se virează la bugetul statului şi au în general un
caracter fiscal, pe când tarifele se încasează de unităţile prestatoare ca echivalent al valorii
serviciilor. În al doilea rând, în cazul tarifelor se determină, se evidenţiază şi se urmăresc
costurile prestaţiilor, pe când în cazul taxelor nu se calculează şi nu se evidenţiază astfel de
costuri. În al treilea rând, delimitarea se mai poate realiza şi prin prisma organelor care le
stabilesc, şi anume: stabilirea tarifelor este de competenţa unităţilor prestatoare, iar
stabilirea taxelor intră în competenţa organelor financiare şi se efectuează pe baza actelor
normative adoptate de către organele puterii sau administraţiei de stat.
Din punct de vedere al delimitării sferei de cuprindere a preţurilor şi, respectiv, al
tarifelor apar şi aici unele aspecte demne de interes teoretico -practic.
Delimitarea se realizează, în general, după natura rezultatului unei activităţi, şi
anume: în cazul produsului cu existenţă fizică folosim noţiunea de preţ, iar în cazul
serviciilor folosim noţiunea de tarif.
Deşi natura economică a preţului şi tarifului este aceeaşi şi se aplică aceleaşi principii
şi metode de fundamentare şi negociere, apar totuşi unele particularităţi determinate de
specificul prestărilor de servicii. Structura tarifelor, deşi este asemănătoare cu cea a
preţurilor, este mai simplă, întrucât serviciile nefăcând obiectul circulaţiei mărfurilor nu
include în costul lor cheltuielile de desfacere, iar în tarif nu este cuprins adaosul comercial,
dar aceasta se încasează pentru materialele care se decontează separat de tarif, la preţurile
cu amănuntul.
Costul serviciilor este în strânsă legătură directă şi cu modul în care se face consumul
serviciilor respective, determinând diferenţierea tarifelor după natura şi felul consumului.

c
c

c IATA ASIGURARILORIN ROMANIA

c
c
c c c c c
c $
cc 
" " c# c 
 c!!c 
c  c
c 
  c c " c
c
c
c
c
c
c
c
c c
c m
m
ccc cm
mc
c
c
c
c

"&  c
c
c
c
c
c
c
c
m
m

cc 
mc cm
m c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c c c
c
c % "! c&c % "! c&c
$ c" c&c
  c   cc
c   c
c    c
c
c
c

Piaţa asigurărilor este locul unde se întâlneşte cererea cu oferta de asigurări.Cererea

de asigurare constă în contracte de asigurare, după ce aceasta s-a confruntat şi respectiv s-a
armonizat cu oferta. Nu toate solicitările şi ofertele de asigurare se concretizează în
contracte. Aceasta se datorează fie neacceptării condiţiilor ofertanţilor/solicitanţilor de

c
c
către solicitanţi/ofertanţi fie faptului că solicitanţii nu găsesc convenabile ofertele primite.
Cererea de asigurare vine din partea persoanelor fizice şi/sau persoanelor juridice şi are în
vedere nevoi şi scopuri diferite. Cererea de asigurare de viaţă, bunuri şi răspundere civilă
vine din partea persoanelor fizice ce doresc încheierea unor contracte de asigurare pentru
protecţia lor şi a familiilor lor, dar şi din partea persoanelor juridice (angajatori care doresc
să ofere securitate angajaţilor în caz de accidente sau boli profesionale). Cererea de asigurări
de bunuri şi răspundere civilă vine din partea persoanelor juridice(întreprinderi de tot felul,
instituţii publice, organizaţii fără scop lucrativ etc), interesate în protejarea activelor de care
dispun împotriva pericolelor care le ameninţă şi a răspunderilor civile legale faţă de terţi.
Oferta de asigurare vine din partea societăţilor comerciale de asigurare, cu capital
privat, de stat sau mixt, din partea asociaţiilor / companiilor de asigurare de tip mutual.

Õ c C
r
teru p ete
s ur
r r

c

Piata are urmatoarele caracteristici:

c dimensiunea pietei- este determinata de marimea cererii de asigurare. Aceasta cerere

de asigurare este influentata de puterea economica a persoanelor fizice si juridice
asigurabile si de convingerea acestora fata de utilitatea asigurarii prin organizatii
specializate.
Dimensiunea pietei se exprima prin urmatorii indicatori:
-numarul contractelor incheiate intr-o anumita perioada;
- valuarea anuala a primelor de asigurare;
- cuantumul sumelor asigurate intr-o anumita perioada;
- valoarea totala a angajamentelor asumate de asigurator la un moment dat.

c cadrul organizational;
In legatura cu cadrul organizational al pieteiŒ
- ofertanti Ȃ societati comerciale de asigurare-reasigurare sau banc-asigurare
- organizatiile de asigurare de tip mutual
- asociatiile de asigurare.

c
c
 Societatile de asigurare, potrivit legislatiilor din fiecare tara, pot avea capital de stat,
privat sau mixt si pot functiona ca societati pe actiuni sau SRL functionand pe criteriul
obtinerii unui anumit profit.Organizatiile de asigurare de tip mutual functioneaza pe
principiul mutualitatii conform statutelor efectuand operatii de intrajutorare pentru
membrii lor si neavand ca scop obtinerea de profit. Ca asigurati, membrii organizatiilor
mutuale contribuie la constituirea fondului comun de asigurare cu o contributie stabilita, din
aceste fonduri fiind acordate indemnizatiile.Asociatiile de asigurare sau tontine sunt
constituite de un grup de persoane fizice pentru o perioada de timp determinata de 10-20
ani, membrii acestei organizatii aducand o cotizatie anuala la fondul comun, cotizatie care
este variabila in functie de varsta. Aceste organizatii sunt constituite dupa caz pentru
supravietuire sau pentru deces iar la sfarsitul perioadei suma rezultata din cotizatiile
capitalizate se imparte intre supravietuitori sau urmasi.
c structura si modul de realizare a concurentei;
Piata asigurarilor este impartita in subpiete in functie de tipul de asigurare practicat
iar concurenta perfecta se manifesta numai intre societatile de asigurare cu portofoliul de
asigurare omogen sub aspect structural, ca atare piata fiind segmentata in ceea ce priveste
oferta.

c Or

re

t v t
t serv  r de
s ur
r

Potrivit legislatiei in vigoare, pe teritoriul Romaniei functioneaza societati de

asigurari, de asigurare-reasigurare si societati de reasigurare si de asemenea intermediari
de asigurari cu capital de stat sau privat care functioneaza ca SA sau SRL .
Legea 47/91 privind organizarea si functionarea societatilor comerciale din domeniul
asigurarilor si. Legea 136/95 privind societatilor de asigurare-reasigurare.
Prin hotararea de guvern 1279/90 a fost desfiintat incepand cu 1 ian 1991 fostul ADAS,
activul si pasivul acestuia fiind preluate pe baza balantului contabil de catre trei soc. pe
actiuni: ASIROM, ASTRA si TAROM (care este o societate de constatare si lichidare a
daunelor pentru raspunderea civila externa, cartea verde).


 

c
c$   c&c " 'c
c$   c&c
c "c& "cc&c " 'c
c$   c&c "( 'c

c
c
c$   c  " c c&c"
"'c
)c$   c&c  " 'c
c$   c&c

& c c "c #c c#
 'c
c$   c&c 
&c   'c
*c$   c&c& "c c 
" 'c
+c$   c&c & c

 c&
c  c   "'c
,c$   c  c

 c Re ut
tee p ete
s ur
r r  Rm

pe re u

c
c
Anul 2010 a marcat pentru industria asigurărilor din Re ue
de De vt
re
Buureşt - Ifv, potrivit estimărilor, un volum al subscrierilor de circa 3,62 miliarde lei. Pe
clase de asigurări, asigurările de viaţă au generat 14% din business, în vreme ce, cu un volum
al subscrierilor de 3,13 miliarde lei, asigurările generale au dominat net portofoliile
societăţilor de profil. Din punctul de vedere al pieţei de brokeraj, prezenţa unor societăţi cu
acţionariat extern sau afiliate unor societăţi de leasing sau dealerilor auto a făcut ca
importanţa brokerilor de asigurare să fie covârşitoare, mai bine de jumătate din totalul
primelor subscrise fiind realizate prin intermediul acestora - volum de prime intermediate
estimat la 1,85 miliarde lei.
Anul 2010 a reprezentat pentru industria asigurărilor din Re ue
Cetru un volum
total al subscrierilor de 755 milioane lei, plasându-se din acest punct de vedere pe a doua
poziţie (în urma Regiunii N-V) în ierarhia regiunilor, realizată după acest criteriu. Se
evidenţiază apetitul localnicilor pentru produsele de asigurare,în anul precedent un locuitor
al Regiunii Centru cheltuind, în medie, 305 lei pentru asigurări - după acest criteriu, dacă
eliminăm Capitala, zona s-ar afla pe a doua poziţie.
În anul anterior, asigurătorii care activează în cele şase judeţe care
alcătuiesc Re ue
Nrd - Est au subscris, cumulat, 652 milioane lei, din care asigurările
de viaţă au reprezentat 24%, echivalentul a 9,5 puncte procentuale din totalul consemnat la
nivel naţional. Gradul de dezvoltare economică a Regiunii este reflectat şi în indicatorul de
densitate a asigurărilor, în perioada ianuarie - decembrie 2010 un locuitor al regiunii
achiziţionând, în medie, produse de asigurare în valoare de 174 lei (pe ultima poziţie în topul
Regiunilor).

c
c
 Prezenţa a numeroşi investitori străini în Re ue
Nrd - Vest a făcut posibil ca la
secţiunea asigurări această regiune să se plaseze pe prima poziţie (excluzând Bucureşti -
Ilfov) în clasamentul Regiunilor, alcătuit după volumul subscrierilor (856 milioane lei). De
asemenea, apropierea de Vestul Europei, mentalitatea europeană a localnicilor se oglindesc
perfect şi în ponderea asigurărilor de viaţă în totalul subscrierilor (28,4%), net superioară
celorlalte Regiuni.
Piaţa asigurărilor s-a dezvoltat diferit, după specificul fiecărui judeţ aparţinător
Regiunii,Sud - Estu fiind un caz aparte, căci el cuprinde aproape toate formele de relief.
Cumulat, asigurătorii din cele şase judeţe au subscris, în 2010, 707 milioane lei, din care 23%
aferente asigurărilor de viaţă şi 77% poliţelor de asigurări generale. De asemenea, prezenţa
unor brokeri puternici cu reţele de vânzare dezvoltate a făcut posibil ca mai bine de jumătate
din totalul afacerilor asigurătorilor să fie generate de companiile de brokeraj în asigurare.
În cazul Re u Sud - Mute
, partea de Nord formată din judeţele Argeş,
Dâmboviţa şi Prahova se caracterizează printr-un grad ridicat de industrializare, Prahova
deţinând prima poziţie la nivel naţional în ceea ce priveşte producţia industrială, în vreme ce
partea Sudică a Regiunii, alcătuită din judeţele Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa şi Teleorman, este
o zonă mai puţin dezvoltată, caracterizată prin preponderenţa populaţiei ocupate cu
agricultura. Astfel, în pofida faptului că Sud - Muntenia este formată din cele mai multe
judeţe (7 la număr) şi cuprinde 3,4 milioane de locuitori, valoarea primelor brute subscrise
de asigurătorii din Regiune în anul anterior a fost de 740 milioane lei, asigurările de viaţă
generând doar 18,8% din totalul veniturilor, cel mai redus procent consemnat la nivel
naţional.
Formată din 5 judeţe, cu o populaţie de 2,3 milioane locuitori şi situată într-o zonă
geografică în care investiţiile străine de mare anvergură nu şi-au făcut loc, Re ue
Sud -
Vest se situează pe ultima poziţie în ierarhia la nivel naţional după criteriul subscrierilor, un
localnic cheltuind, în medie în anul 2010, pentru produse de asigurare, circa 186 lei.
Re ue
de De vt
re Vest cuprinde doar 4 judeţe, implicit, populaţia fiind cea
mai redusă numeric: 1,9 milioane locuitori. Judeţe de frontieră cu Uniunea Europeană şi cu o
dezvoltare industrială de tradiţie, complexă şi diversificată, Timiş şi Arad sunt în prezent
arealul favorit al investiţiilor străine, constituind în acelaşi timp Ƿlocomotivadz pieţei
regionale a asigurărilor. Cumulat, asigurătorii din Regiunea Vest au subscris, în 2010, 583
milioane lei, în vreme ce densitatea asigurărilor s-a cifrat la 300 lei/locuitor.

c
c
 Ce
m
prdut v
repre et
t

Cu peste 73 milioane lei, GROUPAMA Cluj a fost la finalul anului 2010 sucursala care
a realizat cel mai ridicat volum de prime brute subscrise la nivel de ţară (neluând în calcul
reprezentanţele din Bucureşti-Ilfov). Următoarele două poziţii sunt ocupate de CARPATICA
Asig. Suceava (40,6 milioane lei), respectiv OMNIASIG Argeş (38,7 milioane lei).
De asemenea, trei din primele zece Sucursale ale companiilor de asigurări aparţin
ASTRA Asigurări şi două, CARPATICA Asig. Totodată, demnă de evidenţiat este apartenenţa
geografică a acestora, 4 dintre ele fiind din Cluj: GROUPAMA, ALLIANZ -ŢIRIAC, ASTRA şi ING
Asigurări de Viaţă.
La nivel de companii de brokeraj, primele două poziţii sunt ocupate de
reprezentanţele locale ale POWER Insurance Broker din judeţele Constanţa şi Brăila, în
vreme ce a treia poziţie revine KUNDEN Broker Cluj.

c
c
 Cu
c
c
c
c
Anul 2010 s-a incheiat sub semnul unei scaderi. Esentiala pentru piata a fost insa o
alta scadere consemnata in premiera in ultimii ani pentru industria de profil din Romania:
diminuarea daunelor pe segmentul asigurarilor generale.
Anul trecut ne-a adus doua premiere: ASTRA Asigurari a devenit liderul pietei inca
din primul trimestru, conservandu-si pozitia pana la incheierea lui 2010. O alta premiera
este accederea a inca unei companii specializate in asigurari de viata in topul celor mai
importante 10 companii romanesti de asigurari: BCR Asigurari de Viata.
Privind retrospectiv catre 2010, pare ca cifrele devin mai putin importante atunci
cand au semnul minus in fata. Privind prospectiv catre 2011, scenariile optimiste care
anunta scaderi de doar 5% sau cele pesimiste care indica scaderi de 15% intra in plan
secund si fac loc unui alt scenariu, in care cuvantul cheie este: stabilitatea.
In concluzie, anul 2011 se anunta a fi cel mai greu pentru piata asigurarilor, iar in
aceste conditii, scenariul obligatoriu pentru piata in ansamblu trebuie sa includa neaparat
ideea de stabilitate cu orice pret. Stabilitate cu pretul pierderii clientilor, implicit a cotei de
piata, a scaderii in ierarhii, care trebuie privite cu alti ochi atunci cand miza se schimba.

c
c
 B b r
f e
c

1. c Bistriceanu D. Gheorghe ǷAsigurări şi reasigurăridz, Editura Universitară Bucureşti

2006
2. c Cosmescu Ioan ǷEconomia serviciilor, ed. Universităţiidz, Lucian ILIE L. Blaga Sibiu,
1999
3. c Văcărel Iulian, Bercea Florian, DzAsigurări şi reasigurăridz Editura Expert , Bucureşti
2007
4. c http://www.1asig.ro/Piata-Asigurarilor-2.htm
5. c http://www.csaisc.ro

c
c