Pag 2-6

I. Studiul dezvoltarii umane

1. Un copil al naturii?

In iarna anului 1800, intr-un catun din provincia franceza Aveyron, a aparut un copil
care a starnit atentia locuitorilor. Au spus ca este o bestie salbatica, intrucat sapa dupa
radacini, se catara in copaci, inota in rauri si alerga foarte repede in patru labe.
Curand, toata lumea a venit sa-l vada.

Printre curiosi se afla si un comisar al Guvernului care l-a luat pe copil acasa si l-a
hranit. Copilul parea sa aiba aproximativ 12 ani, dar ignora orice forma de civilizatie
care ii era oferita: rupea hainele de pe el, nu manca niciun fel de carne, preferand
cartofii cruzi, radacini si alune. Nu scotea sunete si era indiferent la vocea umana. In
raportul sau, comisarul a concluzionat ca acest copil traise singur inca din copilaria
timpurie, “era strain de nevoile si obiceiurile sociale; avea ceva extraordinar in
comportament, care il apropia de statutul de animal salbatic.” (Lane, 1976, p. 8-9).

Raportul comisarului a starnit curiozitatea in Paris , copilul fiind cunoscut sub numele
de “Copilul salbatic din Aveyron”. S-a crezut ca el va oferi raspunsuri asupra naturii
umane, subiect care era disputat de decenii intre filosofi si oamenii politici. Intrebarile
ridicate au fost:

- Ce ne diferentiaza de animale?
- Ce s-ar intampla daca am creste total izolati de societatea umana?
- In procesul devenirii noastre, cat datoram educatiei si cat caracteristicilor
innascute?

Foarte multi oameni au sperat ca baiatul sa aiba un caracter nobil, ceea ce ar fi

demonstrat teoria conform careia copii se nasc buni, dar sunt corupti de societate. Dar
in locul unui copil bun prin natura sa, au descoperit o fiinta inadaptata, care nu putea
vorbi si care mergea mai mereu in pozitie patrupeda. Arata ca un copil inchis intr-un
loc pentru deficienti mentali si bolnavi psihic. Medicii l-au diagnosticat ca deficient
mental siau recomandat inchiderea lui intr-un azil.

Jean-Marc Itard (1774-1838) a contestat diagnosticul, argumentand ca deficientele lui

sunt cauzate de izaolare de societate care nu i-a permis sa-si dezvolte abilitatile
sociale. Itard sustinea ca ceea ce-l face pe “Copilul salbatic” diferit nu este deficienta
lui mentala, ci abilitatea lui extraordinara de a supravietui de unul singur.

Itard s-a ocupat personal de copil, vrand sa arate ca de fapt mediul este cel care
modeleaza comportamentul uman. Copilul, numit Victor, a facut progrese rapide la
inceput: a invatat sa transmita nevoi simple, sa identifice cateva cuvinte, a dezvoltat
afecte pentru cateva persoane care aveau grija de el, insa nu a invatat deloc sa
vorbeasca. Nu a dezvoltat interese sexuale si nu a reusit sa se adapteze vietii sociale.

Dupa cinci ani, Itard a abandonat experimentul, deoarece Victor nu facuse suficiente
progrese si Itard nu mai stia ce altceva ar mai fi putut lucra cu el. A fost trimis sa
traisca in continuare sub supravegherea unei femei si a murit in 1828. A lasat inca
deschisa intrebarea asupra naturii umane si influenta societatii in dezvoltarea omului.
Majoritatea medicilor au concluzionat ca totusi avea deficiente mentale de la nastere,
insa nu este cert. Dat fiind ca Victor si-a petrecut copilaria singur si ca a fost gasit
dupa ce trecuse de perioada in care limbajul poate fi achizitionat, este posibil ca el sa
fi fost totusi un copil normal la nastere. Este posibil si ca metodele folosite de Itard sa
nu fi fost atat de eficiente. Pe baza acestor motive, unii cercetatori tind sa creada ca
Itard avea dreptate si ca Victor intr-adevar fusese un copil normal la nastere, dar nu s-
a dezvoltat normal din cauza vietii izolate.

Mostenirea lui Itard

Stiinta dezvoltarii comportamentului a inceput sa se dezvolte abia in secolul urmator,

insa atunci a preluat multe dintre metodele si tehnicile folosite de Itard. Psihologia
dezvoltarii studiaza etapele dezvoltarii, incepand de la momentul conceptiei pana la
finalul vietii. In ceea ce priveste procesele psihice umane, s-a pornit de la o veche
intuitie conform careia daca descoperim istoria schimbarilor care ne-au adus pana in
prezent, putem invata cine suntem si cum am ajuns asa si putem aniticipa schimbarile
viitoare.

Itard a aratat ca stiinta poate fi aplicata comportamentului uman, dar si ca

cercetarea stiintifica poate incheia dezbaterile intre filosofie si politica. Itard a creat
metode de diagnostic pentru abilitatile mentale si lingvistice, a combinat aceste
proceduri cu un program de instruire care a reprezentat un test al teoriilor sale
stiintifice, sociale si politice, dar si o metoda de imbunatatire a vietii copilului pe care
il studia.

Problematica dezvoltarii copilului si influentele pe care acesta le suporta sunt

subiecte de actualitate si in prezent: Vor fi afectati copiii ai caror parinti lucreaza
mereu? Copiii cu nevoi speciale ar trebui sa invete cu ceilalti copiii normali sau in
institutii separate? Cum influenteaza divortul copiii de diferite varste?

Dezvoltarea unei noi discipline

Preocuparea pentru dezvoltarea copilului a crescut in perioada urmatoare, datorita

schimbarilor generale care s-au produs in Europa si America. In secolul XIX
revolutia industriala a facut ca mediul in care copiii se dezvoltau sa se schimbe foarte
mult, trecand de la viata la tara si munca agricola la munca in fabrici. S-au dezvoltat
cartiere de muncitori in orasele industriale, iar copiii au devenit o responsabilitate in
plus atat pentru parinti cat si pentru societate. Au aparut astfel scolile publice pentru a
avea pe cineva care sa-i supravegheze cand parintii erau la munca.

Foarte multi copii lucrau in fabrici si mine de la o varsta frageda in conditii

periculoase si nesanatoase. Aceste conditii au devenit o problema sociala. In 1833
“The Factories Inquiries Committee” (Comisia de Anchete in Fabrica) din Anglia a
efectuat un studiu asupra capacitatii de munca a copiilor. Au concluzionat ca o zi de
munca de 12 ore este acceptabila pentru un copil. Nici chiar cei care au propus doar
10 ore de munca nu au luat in considerare efectele pe termen lung; au propus, in
schimb, inlocuirea a doua ore de munca cu educatie religioasa si morala. (Lomax,
Kagan &Rosenkrantz, 1978). Alte studii au aratat ca acei copii care lucrau la moara
erau mai scunzi si mai slabi decat copiii care nu lucrau. Studiile asupra dezvoltarii
intelectuale au aratat ca aceasta variaza foarte mult in functie de familie si de
experinta individuala.

Un moment crucial in evolutia psihologiei dezvoltarii a fost publicarea cartii

“Originea speciilor” de Charles Darwin in 1859. Oamenii de stiinta au inceput sa
lucreze din ce in ce mai mult in speranta ca vor dovedi teoria lui Darwin,care
revolutionase lumea stiintifica la acel moment.

Spre finalul secolului XIX, psihologia dezvoltarii a inceput sa formeze organizatii

care sa le sustina si sa le promoveze munca. In 1890 s-a format “Asociatia de Studiu
al Copilului” de catre G. Stanley Hall si a aparut primul ziar dedicat dezvoltarii
copilului “Pedological Seminary”. Au inceput sa se organizeze actiuni caritabile
pentru copii, iar in 1912 s-a format “The US Children’s Bureau” pentru monitorizarea
conditiilor de munca pentru copii. Ulterior, au inceput sa apara departamente pentru
studierea dezvoltarii copilului in majoritatea universitatilor.

Psihologia dezvoltarii in prezent

Psihologia dezvoltarii s-a dezvoltat treptat, s-au creat metode de cercetare variate si
au aparut studii despre dezvoltare. Psihologii au inceput sa fie prezenti in spitale,
centre pentru copii, scoli, clinici. Ei evalueaza copiii si recomanda metode de asistare
in situatii dificile, creaza medii speciale pentru sustinerea dezvoltarii optime.
Psihologia dezvoltarii recunoaste ca schimbarea este un proces de lunga durata si ca
trebuie sa fi alaturi de individ in fiecare moment al vietii lui. Scopul final al ei este
intelegerea naturii umane si dezvoltarea acesteia.
Pag 11-17

Intrebari despre sursele dezvoltarii

O mare preocupare a psihologilor dezvoltarii a fost interactiunea factorului biologic

cu cel de mediu in dezvoltare. S-a formulat astfel dezbaterea dintre “innascut” si
“dobandit”. In cazul lui Victor s-a ridicat intrebarea daca el nu putea vorbi fiinda avea o
deficienta la nivel biologic sau din cauza izolarii sociale. Aceasta relatie intre innascut si
dobandit are efecte ample asupra raspunsului social al oamenilor. De exemplu, se spune
ca fetele nu au un talent innascut catre stiintele exacte, de aceea nu sunt incurajate sa
aprofundeze studiul de profil. Dar, pe de alta parte, daca afirmam ca stiintele exacte pot fi
invatate prin exercitiu si documentare, inseamna ca de fapt societatea ar trebui sa
pregateasca in mod egal baietii si fetele in aceste activitati.

Psihologii moderni considera ca nu putem separa caracterul innascut de cel dobandit,

deoarece dezvoltarea este un proces unitar. Cu toate acestea, se studiaza fiintele vii
facandu-se distinctia intre sursele majore de influenta in dezvoltare. Problema care apare
are doua parti: 1) determinarea contributiei ereditatii si a mediului in diferite tipuri de
comportament; 2) descoperirea modului in care ereditatea si mediul interactioneaza in
dezvoltarea copilului.

Disputele aparute au condus la formarea mai multor orientari, perspective

teoretice care incearca explicarea procesului de dezvoltare. Vorbim in continuare de patru
perspective: biologica, ambientala, interactionista si culturala.

Perspectiva biologica. Principiul de baza stipuleaza ca fiecare specie are propria

organizare biologica si propriile trasaturi comportamentale. Toate trasaturile
diferentiatoare in cadrul unei specii se fac in functie de substratul biologic. Factorul
biologic este considerat mai important decat mediul in dezvoltarea copilului.

Perspectiva biologica sustine ca schimbarile majore in maturizare sunt endogene,

ele vin din interiorul organismului. Cauza majora a dezvoltarii este maturizarea biologica.

Influenta mediului in dezxvoltare apare abia dupa maturizarea biologica. “Mediul

determina ocazia, intensitatea si corelatia multor aspecte comportamentale, dar nu da
nastere progreselor de baza ale dezvoltarii comportamentale. Acestea sunt determinate de
mecanisme inerente de maturizare.” (A. Gessel, 1940, p.13).

Cercetari de lingvistica sugereaza ca mediul e doar un factor declansator in

dezvoltarea potentialului lingvistic. Abilitatea de a folosi limbajul se maturizeaza intr-o
anumita etapa si e mostenita de toate fiintele umane. Anumite componente intelectuale se
pare ca sunt prezante inca de la nastere in forma embrionara, sugerand ca initial ele nu
depind de interactiunea cu mediul.
 Perspectiva ambientala

Conform acestei perspective, factorul biologic asigura doar baza dezvoltarii, dar cauzele
majore sunt exogene, provin din mediu, mai ales de la adultii care recompenseaza sau
pedepsesc eforturile copiilor. Principalul mecanism de dezvoltare este invatarea. J.B.
Watson spune: “Dati-mi zeci de copii sanatosi, bine formati, si metodele mele specifice si
va garantez ca il voi lua pe oricare dintre ei si il voi instrui sa devina orice fel de
specialist doresc- doctor, avocat, artist, comerciant sef, si da, chiar si cersetor, hot,
nepasator fata de talentele sale, predispozitii, tendinte, abilitati, vocatie sau provenienta.”
(1930, p.104).

Cei care adopta perspectiva ambientala nu resping diferentierile biologice, totusi,

ei considera ca mediul, actionand prin mecanismele de invatare, este mai important in
dezvoltare.

Perspectiva interactionista

Cei care abordeaza aceasta perspectiva afirma ca atat ereditatea cat si mediul
influenteaza dezvoltarea umana, astfel incat nu putem spune ca un factor este mai
important decat celalalt. Totusi, ei asuma roluri diferite celor doi factori in functie de
aspectul dezvoltarii. Jean Piaget (1896-1980) atribuie copiilor un rol de constructor activ
al dezvoltarii mai mult decat fac cei care abordeaza pespectiva biologica sau ambientala.
Prin straduinta copiilor de a stapani mediul, ei construiesc nivele mai inalte de dezvoltare
din elemente provenite atat din maturizare cat si din circumstantele de mediu. Piaget si-a
concentrat atentia asupra dezvoltarii gandirii si asupra etapelor parcurse in dezvoltarea
acesteia.

Perspectiva culturala

Printre cei care au promovat perspectiva culturala se numara Lev Vigotsky,Urie

Bronfenbrenner, Beatrice Whiting si John Whiting. Ei spunea ca atat ereditatea cat si
mediul pot avea consecinte diferite asupra dezvoltarii si comportamentului in functie de
cultura in care copilul se dezvolta. Astfel, aceasta perspectiva introduce o a treia sursa de
influenta, istoria sociala a grupului in care creste copilul. Cultura este constituita din
desene si modele umane bazate pe cunostintele acumulate de un popor care au fost
intiparite in limbaj si incorporate in credinte, valori si obiceiuri transmise de la o
generatie la alta.

Desi au fost propuse mai multe teorii asupra dezvoltarii copilului, niciuna nu este
completa si nu ne putem rezuma la analizarea acestui proces doar dintr-un punct de
vedere. Psihologia moderna a dezvoltarii este tocmai un mecanism de organizare a
acestor abordari pentru a putea permite o analiza completa din toate punctele de vedere:
biologic, ambiental cultural.
Pag 19-32

Tehnici de colectare a datelor

In ultimii ani psihologi au rafinat metodele de colectare a datelor pentru a aduna

informatii referitoare la dezvoltarea copilului. Nu exista o tehnica ce ar putea oferi toate
informatiile necesare, insa fiecare are un rol strategic in intelegerea procesului de
dezvoltare.

Auto-evaluarea. Este probabil cea mai directa cale de a obtine informatii asupra
dezvoltarii psihice . Se poate realize prin interviuri sau prin chestionare autoaplicate, care
reprezinta si varianta cea mai des utilizata. Se obtin rapoarte intime despre viata
oamenilor si pot reflecta o dinamica a gandirii si comportamnetului care in alt mod ar
trece neobservata. O limita a acestei metode este reprezentata de onestitatea
respondentilor.

Observatia naturala. Isi are inceputurile in secolul XIX, cand oameni de stiinta
au inceput sa faca observatii asupra propriilor copii (Darwin isi inregistra zilnic copilul
spre a-si sustine teoria dezvoltarii, Leopold inregistra dezvoltarea limbajului fiicei sale iar
Piaget a descris dezvoltarea mentala a copiilor). Acum nu se mai foloseste observatia
asupra propriilor copii din cauza dificultatii de mentinere a obiectivitatii. Pentru a
diminua efectele subiectivitatii, observatiile se realizeaza de catre persoane care nu au o
relatie personala cu cel observat pentru a obtine informatii despre comportamentul real al
acestuia.

Un scop important al observatiei este descrierea mediului in care se dezvolta

copilul. Descrierea ecologica ofera o imagine completa a nisei de dezvoltare in lume, a
influentelor asupra copilului. Un studiu realizat de Roger Baker si Herbert Wright (1951,
1955) a constat in urmarirea unui copil de sapte ani de-a lungul unei intregi zile obisnuite
de viata si notarea tuturor activitatilor in care este implicat. Au descoperit ca acesta a
participat la aproximativ 1300 de activitati distincte, in diferite situatii, implicant sute de
obiecte si zeci de persoane. Aceasta ne face sa ne gandim la toate deprinderile pe care un
copil le are la varsta de sapte ani si la expectantele sociale pe care le intampina. Alti
cercetatori prefera insa sa se axeze mai degraba pe studiul unei singure particularitati pe
care sa o observe in diferite contexte.

Limitele observatiei naturale. Observatorul incepe prin a avea anumite expectante

asupra a ceea va descoperi si de aceea exista o tendinta naturala de observare selectiva in
functie de asteptari. Observatorul nu poate nota imediat tot ceea ce vede si astfel unele
informatii se pierd; fisele schematice sunt utile, insa nu atunci cand intalnesti situatii
imprevizibile, iar detaliile se pierd si ele. Alte probleme sunt distanta intre observatie si
momentul redactarii datelor, dar si modificarea comportamentului subiectului atunci cand
stie ca este observat (filmare, inregistrare, fotografii).
 Metoda experimentala. Experimentul reprezinta introducerea unor schimbari in
experienta copilului si apoi masurarea efectelor asupra comportamentului. In mod ideal,
toate celelalte variabile sunt tinute sub control, in timp ce factorul urmarit este lasat sa
varieze. Daca un experiment este bine realizat, el ar trebui sa ofere modalitati de
confirmare a ipotezelor stiintifice asupra cauzelor comportamentului observat. O ipoteza
stiintifica este o asumptie suficient de precisa incat testarea ei sa arate ca este incorecta.
Daca nu exista nicio cale de a respinge ipoteza, inseamna ca are valoare stiintifica redusa.

Campos si colab. in 1984 au cercetat frica de inaltimi. Se credea pana atunci ca

aceasta este innascuta si ca va fi simtita atunci cand copilul va incepe sa mearga,
deoarece atat mersul cat si frica sunt semne ale maturizarii. Campos a negat aceasta
ipoteza, spunand ca, de fapt, frica de inaltimi este invatata, in special prin experienta de
“mers de-a busilea”. El a comparat doua grupuri de copii, intre sase si opt luni, care
tocmai incepusera sa mearga de-a busilea. Ei au fost pusi sa mearga peste o platforma
transparenta ce dadea impresia de prapastie. La inceput toti copii au trecut peste ea fara a
da vreun semn de frica. Totusi, dupa cateva incercari, copiii au inceput sa devina ezitanti
in a trece peste platforma, desi nu experimentasera nimic neplacut in legatura cu aceasta
actiune. Campos si colab. au mai creat un experiment in care au folosit doua grupuri,
dintre care unul a avut experienta mersului in scaun premergator timp de 40 de ore, iar
celalalt nu a suferit niciun fel de interventie la nivel locomotor. Desi 40 de ore nu este o
perioada lunga, s-au observat modificari semnificative intre cele doua grupuri. Copiii
care au avut experienta mersului in premergator au ezitat inca de prima data sa treaca
peste “prapastie”, in timp ce copiii care nu aveau acesta experienta nu au avut nicio
retinere in a traversa “prapastia”.Acest experiment a sustinut ipoteza lui Campos conform
careia frica de inaltimi este legata de experienta mersului si nu este o trasatura innascuta,
specifica tuturor oamenilor.

In general, beneficiul experimentului este posibilitatea controlululi variabilelor.

Limitele constau in faptul ca, din punct de vedere etic, anumite experimente nu ar trebui
sa se realizeze, iar controlarea mediului in care se desfasoara experimentul poate afecta
validitatea datelor obtinute.

Etica si experimentul. Ideea etica centrala este ca daca un experiment poate

produce vreun rau, el nu ar trebui realizat. Totusi,exista nelamuriri: cum definesti “rau”,
cum evaluezi riscurile, factorii luati in considerare difera de la o cultura la alta si de la o
epoca la alta, astfel intervin dificultati in evaluarea lor.

Unul dintre experimentele foarte criticate a fost cel realizat de J.B.Watson si

Rosalie Rayner prin care au demonstrat ca frica de animale a copiilor este invatata si nu
innascuta. Experimentul a fost contestat nu doar pentru ca nu a existat un grup de control,
s-a folosit un singur subiect iar rezultatele au fost inconsecvente, ci si pentru ca dupa
incheierea experimentului conform caruia frica poate fi indusa copiilor, ei nu s-au mai
preocupat si de indepartarea comportamentului indus, frica.

Experimentele si artificialitatea

Metode clinice. Acestea sunt fundamental diferite de metodele care tind sa aplice
metode uniforme pentru investigare. Esenta metodelor clinice este crearea fiecarei
intrebari in functie de subiect si de raspunsul lui anterior.

Inceputurile metodelor clinice se afla in psihanaliza clasica, cand S. Freud

considera ca personalitatea este strict dependenta de istoria familiala. Analiza era
combinata cu terapia, iar metoda a fost evaluata in functie de eficienta metodei in tratarea
pacientilor. Jean Piaget a folosit metoda clinica pentru a explora gandirea copiilor si
procesualitatea acesteia. A. Luria a aratat apoi ca exista diferente calitative in gandire in
medii culturale diferite.

Punctul forte al metodelor clinice este ca ofera informatii despre comportamentul

individual. Cu toate acestea, rezultatele nu pot fi generalizate asupra unui grup. Pentru a
ajunge la concluzii generale, trebuie sa lasam deoparte particularitatile individuale, iar cu
cat ne apropiem mai mult de general, cu atat mai mult pierdem din specificul individului.

Design de cercetare

Exista doua tipuri de design-uri folosite: longitudinal (colectarea de informatii despre

aceeasi subiecti la diferite varste), transversal ( informatii despre subiecti diferiti in
acelasi moment).

Designul longitudinal presupune selectarea unui esantion de subiecti si colectarea

de informatii pe o perioada mai lunga de timp.Astfel, se urmaresc schimbarile personale
in timp, ceea ce constituie baza dezvoltarii. Se observa daca patternurile de
comportament raman stabile in timp, daca trasaturile de personalitate sunt stabile,
evolutia sanatatii mentale sau a inteligentei. Studiile longitudinale au anumite limite
metodologice, deoarece presupun o implicare a subiectilor pe o perioada lunga de timp.
Astfel, se intalnesc frecvent parinti care nu sunt de acord cu implicarea copiilor pentru un
timp lung. In acest caz, se poate intampla ca esantionul sa nu mai fie reprezentativ la
nivelul populatiei din care a fost extras. O alta problema este aceea de obisnuinta a
subiectilor cu tehnicile de evaluare si de raspundere cu optiuni dezirabile. Erori pot
aparea si din confuzia intre influentele variabilelor: nu putem fi siguri daca efectul e
produs de varsta sau de alte variabile pe care nu le cunoastem si nu le putem controla.
Studiile transversale. Sunt cele mai utilizate si reprezinta studierea unui grup de subiecti
cu varste diferite, intr-un anumit moment, sub anumite aspecte psihice. Avantajele sunt:
durata este mai scurta, este mai putin costisitor, esantionul poate fi creat mai usor
(subiectii sunt mai dispusi sa participe pentru ca nu dureaza foarte mult), vor renunta mai
putini subiecti.

Printre dezavantaje regasim posibilitatea de a confunda efectele datorate varstei cu efecte

ale unor variabile necunoscute. Doar atunci cand subiectii sunt egali in ceea ce priveste
variabilele care ne intereseaza in studiu putem sa obtinem informatii relevante. O alta
dificultate in studiile transversale este ca prin esantionarea comportamentului subiectilor
de diferite varste se sectioneaza procesul de dezvoltare, care este unitar si desfasurat in
timp.

Fiecare design si tehnica de colectare a datelor are o anumita utilitate, insa nu

exista unul care sa poata fi folosit in orice tip de cercetare. Designul longitudinal
studiaza aceiasi indivizi si schimbarile survenite in timp, dar risca sa confunde varsta cu
factorii perturbatorii si erori in esantionare. Studiile transversale sunt mai eficiente, insa
sufera de artificialitate. Autoealuarea ofera o patrundere profunda din perspectiva
individului , dar exista semne de intrebare in ceea ce priveste validitatea raspunsurilor.
Observatia ofera informatii asupra vietii reale, insa nu si explicatii asupra cauzelor
dezvoltarii. Experimentele pot izola factorii cauzali, insa nu putem generaliza rezultatele
dincolo de spatiul experimental controlat. Metoda clinica arata dinamica interna a
individului, dar nu putem extrapola rezultatele.

BOX 1.3

Standarde etice in cercetarile pe copii

Cercetarile realizate avand ca subiecti copiii sunt mai delicate din punct de vedere
etic decat cele realizate pe adulti, nu doar pentru ca sunt mai vulnerabli la stres, dar faptul
ca au mai putina experienta si cunostinte ii face sa poata evalua foarte clar scopul
cercetarii. Desi in cercetare este nevoie de consimtamantul parintelui, acesta se obtine
dupa consimtamantul copilului.

 Nu conteaza cat de mic este copilul, el are drepturi mai presus de cele ale
cercetatorului.
 Responsabil pentru practicarea etica a cercetarii este cercetatorul. El este
responsabil si pentru comportamentul etic al tuturor celor implicati in cercetare.
 Cercetatorul trebuie sa-l informeze pe copil de orice modificare care l-ar putea
face sa nu mai participe si sa se adreseze in termeni inteligibili pentru copil.
  Consimtamantul informat al parintilor sau al celor care ii inlocuiesc trebuie
obtinut, de preferat in scris. Ei trebuie sa cunoasca toate aspectele cercetarii care
i-ar putea determina sa nu fie de acord cu participarea copilului.
 Trebuie obtinut consimtamantul informat al oricarei persoane care intra in contact
cu copilul, avand rol de subiect al cercetarii.
 Cercetatorul nu are voie sa foloseasca metode, tehnici care ii pot dauna copilului,
fie fizic, fie psihic.
 Desi dezvaluirea tuturor informatiilor este importanta, in cazul in care ascunderea
unora este esentiala pentru cercetare, se va intruni o comisie care sa stabileasca
daca este corecta decizia.
 Cercetatorul trebuie sa pastreze confidentialitatea tuturor informatiilor despre
participanti.
 Imediat dupa obtinerea rezultatelor, cercetatorul trebuie sa clarifice participantilor
orice conceptie gresita care ar putea apare. El trebuie sa le transmita rezultatele in
termeni inteligibili. Atunci cand se justifica pastrarea informatiilor, se va face tot
posibilul ca aceasta sa nu-i afecteze pe participanti.
 Daca in timpul cercetarii apar consecinte neplacute pentru participanti,
cercetatorul trebuie sa ia masuri pentru corectarea acestora si trebuie sa
reorganizeze procedura.
 Cercetatorul trebuie sa tina cont de implicatiile sociale, politice si umane ale
cercetarii si trebuie sa fie precaut cu prezentarea rezultatelor.

CAP. 2

Pag 46, Box 2.1

Infratirea

Dupa primele divizari miotice din formarea zigotului, celulele fiica se despart uneori
formand un individ separat. Gemenii monozigoti sunt cei care se despart din acelasi
zigot. Provenind sin aceeasi celula, ei mostenesc informatie genetica identica. Astfel, ei
vor avea probabil aceasi structura fizica si psihica, acelasi risc la boli. Frecventa de
aparitie este de aproximativ 1 la 250 de conceptii. Nu se cunoaste inca ce duce la
separarea celulelor; nici rasa, varsta mamei, numarul de copii sau ereditatea nu par a fi
factorii determinanti.
Gemenii dizigoti provin din fertilizarea simultana a doua ovule. Ei nu sunt cu mult mai
asemanatori decat alti copii ai parintilor. Tendinta de a avea gemeni dizigoti este
influentata de rasa, ereditate, varsta mamei, numarul de sarcini anterioare, medicamente
de fertilitate. Sunt mai susceptibile de a naste gemeni dizigoti mamele de culoare neagra,
cele care au frati gemeni, femeile intre 35-40 de ani, cele care au patru sau mai multi
copii si cele care au luat medicamente de fertilitate.

Studierea gemenilor este importanta pentru psihologi deoarece ajuta la observarea

influentei mediului si a ereditatii. Plomin& DeFries, 1985 au comparat gemeni
monozigoti si dizigoti din punct de vedere al temperamentului ( afectivitate, nivel al
activitatii, sociabilitate). Au descoperit ca gemenii monozigoti sunt destul de similari
(corelatie de 0.55). Pentru gemenii dizigoti corelatia a fost zero. Astfel, acestia nu se
asemana mai mult decat orice alti copii selecati aleator. Concluzionam ca factorii
ereditari joaca un rol deosebit in dezvoltarea temperamentului.

Pag. 72

CAP 3.

Dezvoltarea prenatala

Din intreaga noastra existenta, cele noua luni pe care pe petrecem in pantecul
matern sunt cele mai intense din punct de vedere al dezvoltarii si cresterii. Imediat dupa
conceptie au loc transformari remarcabile, specifice fiecarui individ. Studiul dezvoltarii
urmareste sa explice ce anume determina aceste schimbari. Arnold Gesell (1945) afirma
ca toate schimbarile din perioada prenatala sunt consecinte ale dezvoltarii si maturizarii
biologice, iar factorii de mediu nu au o importanta semnificativa, nici inainte, nici dupa
nastere. Jean Piaget, in schimb, care definea dezvoltarea ca rezultat al intercatiunii
organism-mediu, spunea ca intelegerea modficarilor din perioada prenatala reprezinta
cheia intelegerii dezvoltarii de dupa nastere.
 Studierea dezvoltarii prenatale este importanta deoarece ofera informatii despre
factorii interni sau externi care pot influenta dezvoltarea si despre cum putem inlatura
efectele nocive ale acestor factori.

Perioada germinala

In primele 8-10 zile dupa conceptie, oculul fecundat trece prin trompa uterina si se
fixeaza in uter. Aceasta perioada este cruciala. Daca ovulul ajunge in uter inainte ca
mediul intrauterin sa fie dezvoltat pentru sarcina, acesta este distrus. Daca ajunge prea
tarziu, conditiile pentru implantare nu mai sunt propice si ovulul va fi eliminat.

Perioada embrionara

Daca implantarea s-a realizat cu succes, se intra in perioada embrionara, care dureaza
aproximativ sase saptamani. In aceasta perioada se formeaza organele de baza ale
organismului si embrionul incepe sa raspunda la stimularea directa. Cresterea este
facilitata de alimentatia mamei.

Cresterea si dezvoltarea embrionara

Ziua 10-13 Celulele se separa in ectoderm, endoderm si mezoderm. Din ectoderm se

formeaza placa neurala, din care se va dezvolta creierul, si maduva spinarii.

Saptamana a Se formeaza un corp cilindric, se inchide tubul neural, exceptand capatul, de

treia. unde se vor forma cele trei diviziuni ale creierului. Apar vasele de sange,
inima, care pana la sfarsitul acestei perioade va incepe sa bata. Bataile inimii
sunt o proprietate a muschilor inimii si nu un raspuns la stimularea externa.

Saptamana a . Corpul are o forma de C, incep sa se formeze memebrele, ochii,urechiile,

patra sistemul digestiv (esofag, stomac, intestine, ficat, canalele vezicii biliare).
Venele majore sunt complete, incep sa se formeze nervii si vertebrele

Saptamana a Corpul este curbat si are o coada proeminenta. Apare cordonul ombilical,
cincea muguri bronsici din care se vor dezvolta plamanii. Incepe formarea tesutului
 muscular. Mainile sunt formate.

Saptamana a Capul este dominant ca marime, se formeaza maxilarul inferior si superior,

sasea urechiile externe, membrele pot fi deja recunoscute, cele trei parti ale
creierului sunt diferentiate.

Saptamana a Incepe sa se indrepte trunchiul, fata si gatul incep sa ia forma, apar pleoapele,
saptea stomacul este deja format si pozitionat corect, coada a regresat, tesutul
muscular se dezvolta. Neuronii se formeaza rapid (cateva mii pe minut),
creierul incepe sa-si diferentieze structurile.

Saptamana a Dezvoltarea intestinului da o forma rotunda corpului. Capul se diferentiaza de

opta gat. Urechiile sunt complet dezvoltate; incep sa se formeze papilele gustative.
Pana la sfarsitul acestei saptamani fatul este capabil de cateva miscari si apar
primele puncte de osificatie.

Perioada fetala

Perioada fetala incepe atunci cand tesuturile si organele de baza sunt intr-o forma elementara si
cand incepe procesul de osificatie. Incepand cu saptamana a opta sau a noua pana la nastere
fatul va deveni de zece ori mai mare, proportiile lui schimbandu-se major. Fiecare organ devine
din ce in ce mai complex si coordonarea partilor corpului creste.

Saptamana a Capul este drept. Intestinele sunt pozitionate corect. Rinichii pot secreta
zecea lichide.Maduva spinarii are structura interna definitivata.

Saptamana 12 Capul inca este dominant ca marime. Nasul se curbeaza. Baietii si fetele sunt
distincti. Incepe sa se formeze sange in maduva osoasa. Ochii sunt complet
formati. Fatul are reflexe la atingere, intai pe fata, apoi si pe corp.

Sfarsitul lunii a Apare parul; corpul este mai mare decat capul; rinichii sunt complet formati; la
patra fete se pot recunoaste uterul si vaginul; la baieti, testiculele sunt in pozitia
corecta, de unde vor cobori apoi in scrot. Majoritatea oaselor sunt distincte,
apar articulatiile. Este vizibila diviziunea intre emisferele cerebrale. Apar si
alte reflexe (inghititul, suptul).

Sfarsitul lunii a Se formeaza un strat de grasime care va mentine temperatura nou-nascutului.

cincea Se diferentiaza structurile creierului. Sunt deja formate toate celulele nervoase
pe care omul le va avea. Incepe procesul de mielinizare, care se va incheia abia
dupa cativa ani de la nastere.

Sfarsitul lunii a Corpul este mai bine proportionat. Pielea este cutata si translucida astfel incat
sasea capilarele sunt vizibile. Plamanii devin functionali. Fisura dintre emisferele
cerebrale devine evidenta.

Sfarsitul lunii a Plamanii sunt capabili de a respira, iar sistemul nervos este suficient de
saptea dezvoltat pentru a induce miscari ritmice de respiratie. Ochii, inchisi pana
acum, se deschid si pot raspunde la stimuli luminosi. Incep sa apara
circumvolutiuni si scizuri pe creier.

Sfarsitul lunii a Pielea fatului este fina iar bratele si piciorusele au un aspect “bucalat”. Multe
opta circumvolutiuni sunt prezente, desi unele se vor forma abia dupa nastere.

Luna a noua Fatul ia mult in greutate, aproximativ 50 % din greutatea de la nastere. In

apropierea nasterii, cresterea se incetineste. Creierul este mai complex. Desi
fatul are multe reflexe, nu exista dovezi care sa arate influenta cortexului in
acest stadiu.

Dezvoltarea fatului in mediul prenatal

In perioada prenatala fatul nu este separat de lumea exterioara, ci el este conectat la

aceaasta prin intermediul mamei. Toate interactiunile si contactele mamei se rasfrang si
asupra lui, intr-un anumit fel. Prin placenta si prin cordonul ombilical fatul este legat de
mama in mod profund. Orice actiune asupra mamei va avea un efect si asupra fatului
(alimentatie, emotii, sunete, miscari, etc). Cunoasterea acestor efecte este importanta
pentru a stii dinamica dezvoltarii fatului, capacitatile care vor fi prezente la nastere si
pentru a putea intampina eventualele efecte negative ale unei dezvoltari dizarmonice sau
pentru a preintampina anumite boli sau handicapuri.
 Capacitatile senzoriale ale fatului

Abilitatile motrice. Sistemul vestibular intra in functiune la patru luni dupa conceptie si
este perfect dezvoltat la nastere. In felul acesta, fatul poate simti toate miscarile mamei.