MIJLOACE (PROCEDEE, CĂI) DE ÎMBOGĂŢIRE A VOCABULARULUI

Vocabularul (lexicul) unei limbi, deci şi al limbii române, se îmbogăţeşte continuu de-a
lungul timpului, pe măsură ce societatea evoluează.

Vocabularul se îmbogăţeşte prin două categorii de mijloace:

-mijloace externe: împrumutul de cuvinte din alte limbi
-mijloace interne: formarea de cuvinte noi din cele deja existente în limba respectivă

1. MIJLOACE EXTERNE

Mijloacele externe de îmbogăţire a vocabularului sunt împrumuturile, acestea fiind

determinate de mai mulţi factori: convieţuirea populaţiei, vecinătatea geografică, relaţiile
politice, economice şi cultural-ştiinţifice.

Împrumuturile au avut loc pe căi diferite: pe cale directă realizându-se împrumuturile

cu caracter popular, ca urmare a contactului nemijlocit dintre populaţii şi pe cale
indirectă, prin intermediul scrisului, al cărţilor, al culturii.

Împrumuturile în limba română se împart în două categorii: împrumuturi mai vechi şi

împrumuturi neologice.

a) Împrumuturile mai vechi au următoarele origini:

-slavă: apostol, buche, cneaz, strană, brazdă, coajă, drug, plug, vesel.
Împrumuturile slave de origine cultă au devenit cu timpul arhaisme, iar cele populare
au intrat chiar în vocabularul fundamental.
-maghiară: chip, hotar, lacăt, meşteşug, oraş, belşug, chin, pildă, răvaş, beteag, gingaş,
viclean, beteşug.
-turcă: basma, chiftea, cafea, caşcaval, pilaf, balama, halva, iaurt, mohair, dulap,
duşumea, şandrama, pătlăgea.
-greacă: a agonisi, arvună, cort, folos, simandicos, economicos. Unele din aceste
împrumuturi s-au făcut şi din neogreacă.

b) Împrumuturile neologice s-au realizat în limba română mai ales pe cale livrească.
Neologismele (împrumuturile neologice) din limba română au următoarele origini:
-latină savantă: pictură, fabulă, colocviu.
-franceză: automobil, consacra, avion, balon, ceoziune, economie, gară.
-italiană: acont, bariton, basorelief, campion.
-germană: balonzaid, glaspapir, cocs, rucsac.
-engleză: baschet, fotbal, corner, ofsaid, buldozer, marketing, weekend.

2. MIJLOACE INTERNE

Mijloace interne de îmbogăţire a vocabularului, prin formarea de cuvinte noi din cele
deja existente în limba română, sunt: derivarea, compunerea şi schimabrea valorii
gramaticale (morfologice) sau conversiunea.

1
2.1 DERIVAREA

Derivarea este procedeul intern de îmbogătire a vocabularului care constă în formarea

de cuvinte noi cu ajutorul prefixelor şi al sufixelor. Cuvintele formate prin procedeul
derivării se numesc cuvinte derivate.
Există mai multe tipuri de derivare:
-derivarea cu prefixe
-derivarea cu sufixe
-derivarea parasintetică

a) Derivarea cu prefixe constă în formarea unor cuvinte noi cu ajutorul prefixelor.

Prefixele sunt sunete sau grupuri de sunete aşezate înaintea rădăcinii, a cuvântului de
bază sau a unei teme lexicale: anticameră, neclar, dezordonat etc. Deşi nu sunt elemente
idependente, prefixele pot fi dotate cu sens pe care îl valorifică nuami atunci când intră în
combinaţie cu un cuvânt de bază.
Cu ajutorul prefixelor se pot forma:
-substantive: antebraţ, incorectitudine, postfaţă.
-adjective: antirăzboinic, nedrept, arhiplin.
-verbe:a întrepătrunde,a răsuci, a regăsi.
Principalele prefixe din limba română sunt:
- ante-: antebraţ, antevorbitor.
- anti-: antiinfecţios, antirăzboinic.
- dez-; des-; de-: dezonorat, desface, dejuca.
- extra-: extraordinar,extrafin.
- i-; im-; îm-; in-; în-: ireal, impropriu, împăduri, incorect, înnodat.
- ne-: nechemat, nedorit.
- post: postliceal, postfaţă.
- pre-: prenume, preşcolar.
- ră-; răs-; răz-: răsuci, răsciti, răzgândi;
- re-: reedita, reface.
- stră-: străluci, străbun.
- trans: transcarpatic.
- ultra-: ultramodern.
În cadrul derivării cu prefixe întâlnim şi dubla prefixare: reîmpăduri, neînfrunzit.
Observaţie! : Prefixele nu trebuie confundate cu elementele de compunere numite şi
prefixoide: aero-; auto-; bio-; macro-; mono-; orto-; poli-; zoo-; etc.

b) Derivarea cu sufixe constă în formarea de cuvinte noi cu ajutorul sufixelor.

Sufixele sunt sunete sau grupuri de sunete aşezate după rădăcină, după cuvântul de
bază sau după o temă lexicală : muncitor, muncitoresc

2
 Clasificarea sufixelor după felul derivatelor pe care le formează şi sensul lor din punct
de vedere semantic:
-augmentative (formează substantive şi adjective care măresc obiectele şi însuşirile):
-an (lungan); -andru (băieţandru); -oi (măturoi); -işcană ( fetişcană); -oaie (căsoaie).
-diminutivale (formează substantive, adjective şi, uneori, adverbe şi micşorează
obiectele şi însuşirile denumite de acestea): -aş (fluturaş); -el (băieţel); -ea (rămurea); -ică
(mămică); -ioară (bolnăvioară); -cioară (căscioară); -uş (căţeluş); -uţă (căsuţă); -uleţ
(ursuleţ); -işor (binişor).
-colective (ajută la formarea unor substantive colective): -et (brădet); -iş (tufiş); -ime
(ţărănime); -işte (porumbişte); -ărie (viepărie).
Clasificarea sufixelor după felul părţii de vorbire formate prin sufixare:
-substantivale: -ie (bucurie);-ar (bucătar); -ătură (învăţătură); -ământ (jurământ); -ătate
(bunătate); -eală (ameţeală); -eată(dulceaţă); -ist (betonist).
-adjectivale: -nic (amarnic);-ător (cântător); -cios (cuviincios); -esc (frăţesc); -iu
(cenuşiu); -os (lemnos); -ui (verzui); -uriu (alburiu); -bil (arabil); -al (săptămânal); -aş
(nevoiaş).
-verbale: -a (a brăzda); -ăi (a behăi); -ăni (a clănţăni); -i (a curăţi); -ui (a bubui); -iza (a
romaniza).
-adverbiale: -eşte (vitejeşte); -iş (pieptiş); -âş (chiorâş); -mente (actualmente).

Observaţie! Există şi false sufixe sau sufixoide pe care nu trebuie să le confundăm cu

sufixele: fug (vermifug); -fob (hidrofob); -fil (rusofil); -for (hidrofor); -grafie (ortografie);
-gramă (organigramă); -log (dermatolog); -cid (vermicid).
Sufixoidele sunt adaptări ale părţilor finale din diverse cuvinte cu circulaţie
internaţională: -fob (“care urăşte”); -fil (“iubitor”); -for (“purtător).

Ca şi în cazul prefixării, şi la derivarea cu sufixe sunt situaţii de dublă sufixare:

muncitorime.
temă lexcală

c) Derivarea parasintetică este derivarea care se realizează concomitent cu sufixe şi cu

prefixe: a îmbogăţi; a însera; a înfrunzi.

2.2 COMPUNEREA

Compunerea este procedeul lexical intern de îmbogăţire a vocabularului care constă în

unirea ori alăturarea a două sau mai multe cuvinte pentru a alcătui un cuvânt nou.

Există mai multe procedee (tipuri) de compunere:

a) prin contopire (unire, sudură)= cuvinte întregi, existente şi independent în vorbire

(în limbă), care se scriu împreună: untdelemn, bunăvoinţă, fărădelege etc.
b) prin alăturare= cuvinte întregi existente şi independent în limbă care se scriu cu
cratimă sau separat:rea-credinţă; câine-lup; Delta-Dunării; Marea Neagră.

3
 c) cu elemente de compunere= cu prefixoide şi cu sufixoide: cuvinte inexistente
independent în limbă+cuvinte existente şi independent în vorbire: autobiografie,
electromotor, microproducţie etc. Aceste cuvinte se scriu împreună.
d) prin abreviere (prescurtare):
-reunirea unor fragmente de cuvânt: Agrosem; Centrofarm; În această situaţie nu se
foloseşte punctul între părţile componente;
-alăturarea literelor iniţiale: CFR; ONU. În această situaţie se poate folosi punctul după
fiecare iniţială ( C.F.R.; O.N.U.), dar utilizarea lui nu este obligatorie.
-alăturarea unor fragmente de cuvânt şi a unor litere iniţiale: TAROM ( transporturi
aeriene române). La aceste cuvinte nu se foloseşte punctul.
- abreviere+ cuvânt întreg: pronosport; agroturism.
Părţile de vorbire care pot fi compuse sunt:
substantivele- care pot fi compuse din:
*substantiv+substantiv, din care al doilea poate fi în N, G sau Ac. cu
prepoziţiile: an-lumină; floarea-soarelui; buhai-de-baltă.
*adjectiv+substantiv: bunăstare; botgros; gură-spartă.
*verb+substantiv: linge-blinde; zgârie-brânză.
*alte cuvinte: Amărăştii de Jos.
adjectivele- care pot fi compuse din:
*două sau trei adjective: social-politic; româno-ruso-turc; galben-portocaliu.
* adverb + participiu sau adjectiv: binecunoscut, răuvoitor.
*alte cuvinte: cuminte, nemaipomenit etc.
adverbele- pot fi compuse din:
*prepoziţie+substantiv: după-amiază; devreme; împrejur.
* alte cuvinte: oricum, cândva, oriunde.
pronumele- dumneavoastră; fiecare;oricine; altceva; niciunul; ceea ce.
numeralele- doisprezece; câte doi; de trei ori;
verbele- a binevoi; binemerita;
prepoziţiile-de la; înspre; dinspre; de lângă;
de pe lângă;
conjuncţiile-ca să; fiindcă; deoarece.
interjecţiile-hopa-hopa; hodoronc-tronc;

2.3 SCHIMBAREA VALORII GRAMATICALE (CONVERSIUNEA)

Conversiunea este un procedeu prin excelenţă gramatical şi constă în formarea unui

cuvânt nou prin simpla trecere de la o parte de vorbire la alta.

Substantivele pot proveni din:

*unele adjective articulate cu articolul hotărât, nehotărât sau demonstrativ (adjectival):
Frumosul place oricui.; L-a întâmpinat un credincios al său.; Cel harnic învaţă.
*unele adverbe articulate cu articol hotărât, nehotărât sau nearticulate: Binele cu bine se
plăteşte.; Vara se apropie.; I-a făcut un bine.
* unele pronume articulate: Şi-a zis în sinea lui. (din pronume reflexiv);
Fiecare îşi are eul său. (din pronume personal).
A ajuns un nimic. (din pronume negativ).

4
 E la mijloc un ceva. (din pronume nehotârât).
*unele numerale articulate cu articol hotărât sau nehotărât: A primit un trei. Treiul a fost
trecut în catalog.
*unele interjecţii cu articol: Are un of. I-a ascultat oful.
* unele forme verbale: A aşteptat la ieşire. (infinitivul lung); Recoltatul s-a terminat.
(participiul articulat).

Adjectivele pot proveni din:

*participii ale verbelor: Cartea citită i-a plăcut.
*gerunzii acordate ale verbelor: Se zăresc coşurile fumegânde.
* unele pronume care însoţesc substantivele, acordându-se cu ele:
-adjectiv pronominal de întărire: El însuşi a fost martor.
-adjectiv pronominal posesiv: Prietenii mei au plecat.
-adjectiv pronominal interogativ: Care carte ţi-a plăcut mai mult?
-adjectiv pronominal relativ: Nu mi-aţi spus care elevi lipsesc.
-adjectiv pronominal negativ: Niciun elev nu lipseşte.
Pronumele reflexive de persoanele I şi II provin din pronume personale:
El mă cheamă. ( pronume personal).= subiectul şi c.d nu trimit la aceeaşi realitate.
Eu mă duc.( pronume reflexiv).= identitate între subiect şi c.d.

Adverbele pot proveni din:

*- unele adjective, atunci când determină un verb: El cântă un cântec frumos. (adjectiv)
El cântă frumos. (adverb)
*unele substantive: Seara aceasta este minunată. (substantiv)
Am sosit acasă aseară. (adverb)
*unele participii: Spune deschis ce are de spus.

Prepoziţiile pot proveni din unele adverbe prin articulare cu articol hotărât:
Priveşte înainte. (adverb)
Înaintea lor zărea o coloană de maşini. (prepoziţie)

5
 Exerciţii. Derivarea

1. Formaţi câte trei derivate substantivale, adjectivale, verbale şi adverbiale cu

sufixe diferite, precizând care sunt acestea.
2. Alcătuiţi derivate diminutivale şi augmentative pornind de la cuvintele de bază:
cioban, flăcău, frunză, pădure, ţăran. Precizaţi care sunt sufixele folosite.
3. Daţi câte trei exemple de cuvinte derivate cu sufixele: -ărie, -erie, -eală, -ială,
-ean, -ian, -esc, -iesc, -eşte, -ieşte.
4. Daţi câte trei exemple de cuvinte derivate cu prefixele: con-, co-, dez-, des-, de-,
în-, îm-, in-, i-, răz-, răs-, ră-.
5. Subliniaţi cu o linie cuvintele derivate cu prefixe: defect, deforma, dezrobi,
impar, impas, înalt, înnoda, necesar, nefiresc, neclar, nervi, preşcolar, precar,
rămâne, răsuna, răzgândi, reedita, reţetă, străin, străluci, strămoş, strănut.
6. Daţi câte trei exemple de cuvinte derivate cu prefixele: ante-, anti-, inter-, ne-,
pre-, re-, trans-, ultra-.
7. Formaţi cuvinte derivate cu prefixele: in-(im-), în-(îm-), de la cuvintele de bază:
alb, bătrân, boboc, conştient, nor, parte, posibil.
8. Folosiţi prefixele: arhi-, supra-, ultra-, pentru a forma adjective cu valoare de
superlativ, pe care le folosiţi apoi în propoziţii.