Maitreyi este personajul principal din romanul cu acelaşi nume scris de Mircea Eliade.

În roman, Maitreyi este o tânără bengaleză de 16 ani, fiica lui Narendra Sen, un inginer din
Calcutta. Ea relizează în literatura românească un personaj comparabil eroinelor tragice
universale. Maitreyi este un simbol al iubirii adevărate, pure, totale. Ca dovadă, în copilăria sa ea
îşi dedica întreaga sa iubire unui copac, numit „şapte frunze”. După un timp ea se dedică
sufleteşte „guruului său”, Tagore. Însă ea ar fi vrut să fie mai în vârstă pentru a fi mai aproape de
fiinţa poetului, probabil ca să îi înţeleagă mai bine sentimentele şi modul lui de gândire.

La numai 16 ani este o tânără inteligentă şi cultivată, având preocupări mature. Ea nu doar că
studiază filozofia, dar şi ţine conferinţe profund apreciate de un auditoriu select. Totodată,
Maitreyi este preocupată de lucruri copilăreşti, trăieşte în lumea fascinantă a miturilor.

Portretul său este realizat dintr-o perspectivă subiectivă, de către personajul-narator Allan, un
inginer englez de 24 de ani, venit sa lucreze în India. Pe el Maitreyi nu-l atrage iniţial, găsind-o
chiar urâtă „cu ochii ei prea mari şi prea negrii, cu buzele cărnoase şi răsfrânte, cu sânii puternici
de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt”. Devine apoi curios pentru ca
„nu izbutea să înţelegă ce taine ascunde făptura aceasta”. Astfel, ea este pentru el tot mai
fermecătoare, dar uneori şi antipatică deoarece elita Calcuttei o consideră chiar genială. Portretul
fizic al lui Maitreyi sugerează căldură sufletească şi fascinaţie. Gesturile ei tandre, preocupările
intelectuale, puterea de a iubi profund, dincolo de probleme sociale sunt trăsături care îi arată
portretul excepţional.

Şi în acest roman se dovedeşte că singura modalitate la starea de perfecţiune este iubirea.

Împlinirea eroinei se va realiza alături de Allan. Întâlnirea dintre cei doi protagonişti devine şi o
întâlnire între două culturi. Iubirea între ei se conturează treptat, iar participarea celor doi este
egală, de aceea ei ajung la iubirea ideală. Deşi este dornică de a-şi revărsa iubirea asupra cuiva,
când Allan îi declara iubire, Maitreyi răspundea că el nu reprezintă pentru ea decât „un scump
prieten”. Din această întamplare reiese confuzia între prietenie şi iubire. Iubirea sporeşte în
intensitate, astfel că tinerii se logodesc, având ca martori cerul şi pământul. Jurământul eroinei
este semnul că această iubire a depăşit firescul, atingând perfecţiunea în dragoste: „Mă leg de
tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan şi a nimănui altuia. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi
cum astepţi tu ploaia, asa îi voi aştepta eu venirea, şi cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi trupul lui
mie”. Maitreyi devine simbolul iubirii adevărate. Despărţită şi izolată în mod brutal de Allan de
către Narendra Sen, Maitreyi ajunge la gesturi disperate, din dorinţa de a fi din nou alături de
omul iubit. Cauza despărţirii era faptul că familia lui Maitreyi nu a putut să înţeleagă intensitatea
iubirii dintre cei doi. Astfel Maitreyi devine o victimă a familiei sale, respectiv a tatălui său. Prin
această despărţire, Narendra Sen distruge nu numai o iubire, ci şi un suflet pur, care pierde
speranţa de a mai iubi vreodată.

Prin sensibilitate şi naturaleţe, Maitreyi reprezintă eternul feminin, care iubeşte cu adevărat,
aceasta fiind un personaj reprezentativ.