Am Ed 1

GHEORGHE PROCOPIUC
ANALIZ
A MATEMATIC
A
SI
ECUA TII DIFEREN TIALE
PARTEA I
IA SI, 2006
2 GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
A MATEMATIC
A 1
Cuprins
1 Notiuni preliminare 7
1.1 Cuanticatori si conectori logici . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
1.2 Multimi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
1.3 Functii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
1.4 Multimea numerelor reale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
1.4.1 Multimi m arginite de numere reale . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
1.4.2 Intervale si vecin at ati . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
1.5 Inductia matematic a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
1.5.1 Deductie si inductie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
1.5.2 Metoda inductiei matematice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
2 Siruri de numere reale 17
2.1 Limita unui sir . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
2.2 Convergent a si m arginire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19
3 Limita unei functii de o variabil a real a 25
3.1 Functii reale de o variabil a real a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
3.2 Limita unei functii ntr-un punct . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
3.3 Propriet ati ale limitei unei functii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28
3.4 Limite laterale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
3.5 Limitele unor functii reale uzuale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
4 Functii continue 35
4.1 Continuitatea unei functii ntr-un punct . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35
4.1.1 Notiunea de continuitate ntr-un punct . . . . . . . . . . . . . . . 35
4.1.2 Operatii cu functii continue . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37
4.1.3 Continuitatea functiilor compuse . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37
4.1.4 Propriet ati ale functiilor continue ntr-un punct . . . . . . . . . . 37
3
A MATEMATIC
A 1
4.1.5 Continuitatea functiilor elementare . . . . . . . . . . . . . . . . . 38
4.2 Continuitatea pe un interval nchis si m arginit . . . . . . . . . . . . . . . 38
4.2.1 Continuitatea pe o multime . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38
4.2.2 Propriet ati ale functiilor continue pe un interval nchis . . . . . . 38
4.2.3 Continuitatea uniform a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40
5 Derivata si diferentiala unei functii 43
5.1 Derivata si diferentiala unei functii ntr-un punct . . . . . . . . . . . . . 43
5.2 Operatii cu functii derivabile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46
5.3 Derivarea functiilor compuse si inverse . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46
5.4 Derivatele functiilor uzuale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48
5.5 Derivate si diferentiale de ordin superior . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49
5.6 Derivata functiilor date sub form a parametric a . . . . . . . . . . . . . . . 51
5.7 Propriet ati ale functiilor derivabile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 52
5.7.1 Puncte de extrem. Teorema lui Fermat . . . . . . . . . . . . . . . 52
5.7.2 Teoremele lui Rolle, Lagrange si Cauchy . . . . . . . . . . . . . . 53
5.7.3 Formula lui Taylor pentru functii de o variabil a . . . . . . . . . . 57
5.7.4 Conditii suciente de extrem pentru functii de o variabil a . . . . . 61
6 Functii vectoriale de o variabil a real a 63
6.1 Spatiul R
n
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63
6.2 Functii cu valori n R
m
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64
6.2.1 Limita unei functii vectoriale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
6.2.2 Continuitatea unei functii vectoriale . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
6.2.3 Derivata si diferentiala unei functii vectoriale . . . . . . . . . . . . 66
6.2.4 Formula lui Taylor pentru o functie vectorial a . . . . . . . . . . . 68
6.3 Elemente de geometria diferential a a curbelor . . . . . . . . . . . . . . . 68
6.3.1 Reprezent ari analitice regulate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 68
6.3.2 Tangenta si planul normal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70
6.3.3 Elementul de arc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72
6.3.4 Planul osculator. Reperul lui Frnet . . . . . . . . . . . . . . . . . 73
6.3.5 Curbura unei curbe n spatiu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 76
6.3.6 Torsiunea unei curbe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77
6.3.7 Formulele lui Frnet . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79
7 Integrala nedenit a 83
7.1 Primitive. Integrala nedenit a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83
7.2 Integrala nedenit a a unor functii elementare . . . . . . . . . . . . . . . . 85
7.3 Metode de integrare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86
GHEORGHE PROCOPIUC - ANALIZ
A MATEMATIC
A 1 5
7.3.1 Integrarea prin p arti . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86
7.3.2 Schimbarea de variabil a n integrala nedenit a . . . . . . . . . . . 87
7.3.3 Integrarea prin recurent a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88
7.4 Integrarea functiilor rationale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 89
7.4.1 Integrale din functii rationale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 89
7.4.2 Integrale reductibile la integrale din functii rationale . . . . . . . 91
8 Integrala denit a 95
8.1 Denitia integralei denite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95
8.2 Propriet ati ale integralei denite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99
8.3 Formule de medie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 100
8.4 Existenta primitivelor functiilor continue . . . . . . . . . . . . . . . . . . 102
8.5 Metode de calcul a integralelor denite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 103
9 Integrale improprii 105
9.1 Integrale cu limite de integrare innite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 105
9.2 Integrale din functii nem arginite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 106
9.3 Criterii de convergent a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 107
A MATEMATIC
A 1
Capitolul 1
Notiuni preliminare
1.1 Cuanticatori si conectori logici
Pentru a prescurta notatia si a simplica scrierea n cele ce urmeaz a vom folosi cuanti-
catori si conectori logici.
Cuanticatorul universal se citeste pentru orice, pentru ecare, pentru toti.
Cuanticatorul existen tial se citeste exist a, exist a cel putin un . . . .
O armatie declarativ a se numeste propozi tie dac a ea poate adev arat a (A) sau fals a
(F), ns a nu si una si alta simultan. Vom nota propozitiile cu literele , , , . . .. Acestea
se pot compune cu ajutorul conectorilor logici non, si, sau.
Fie o propozitie. Propozitia (non ) care este adev arat a cnd este fals a si
fals a cnd este adev arat a se numeste nega tia propozitiei .
Fie si dou a propozitii. Propozitia compus a ( si ) care este adev arat a
atunci si numai atunci cnd ecare din propozitiile , este adev arat a se numeste con-
junc tia propozitiilor si . Propozitia compus a ( sau ) care este adev arat a
atunci si numai atunci cnd cel putin una dintre propozitiile , este adev arat a se
numeste disjunc tia propozitiilor si .
S a observ am c a propozitia compus a este fals a atunci si numai atunci cnd
este adev arat a si fals a, n celelalte cazuri ind adev arat a, cum rezult a din tabelul
urm ator:

A F A A
A F F F
F A A A
F A F A
Ea se noteaz a ( implic a sau dac a , atunci ) si se numeste implica tia
7
A MATEMATIC
A 1
propozitiilor si . Aici se numeste ipoteza implicatiei, iar se numeste concluzia
implicatiei. Trebuie s a facem distinctie ntre implicatie si rela tia cauza si efect. Spre
deosebire de cea din urm a, implicatia este adev arat a chiar dac a este fals a. Cu
alte cuvinte, o propozitie fals a implic a orice propozitie (adev arat a sau fals a).
Implicatia exprim a faptul c a este o condi tie sucienta pentru sau c a
este o condi tie necesara pentru .
Propozitia compus a ( ) ( ) este adev arat a atunci si numai atunci cnd
si sunt n acelasi timp adev arate sau false. ntr-adev ar:
( ) ( )
A A A A A
A F F A F
F A A F F
F F A A A
Ea se noteaz a ( echivalent cu sau dac a si numai dac a ). n acest caz
spunem c a propozitiile si sunt echivalente.
Echivalenta exprim a faptul c a ecare dintre propozitiile si este o conditie
necesar a si sucient a pentru cealalt a. Urm atoarele expresii sunt echivalente:
(a) Pentru ca s a e adev arat a este necesar si sucient s a aib a loc .
(b) are loc dac a si numai dac a (d.d.) este satisf acut a .
(c) este adev arat a d.d. este adev arat a .
1.2 Multimi
Notiunea de multime este o notiune primar a. O mutime X este precizat a e prin in-
dicarea elementelor sale, X = x
1
, x
2
, . . . , x
n
, e prin indicarea unei propriet ati P ce
caracterizeaz a elementele multimii, X = x[ x are proprietatea P.
Dac a x este element al multimii X scriem x X, dac a x nu este element al multimii
X scriem x / X.
Multimile X si Y sunt egale dac a sunt formate din aceleasi elemente.
A este submul time sau parte a multimii X si se noteaz a A X sau X A, dac a
oricare ar x A rezult a x X.
Evident c a X = Y d.d. X Y si Y X.
Multimea care nu contine nici un element se numeste mul timea vida, se noteaz a cu
si este submultime a oric arei multimi X.
Multimea p artilor unei multimi X se noteaz a {(X).
A MATEMATIC
A 1 9
Fie A si B dou a multimi oarecare. Multimea A B = x [ x A sau x B se
numeste reuniunea multimilor A si B, iar multimea A B = x [ x A si x B se
numeste intersec tia multimilor A si B. De exemplu, e A = 1, 2, 3 si B = 2, 3, 4, 5.
Atunci A B = 1, 2, 3, 4, 5 si A B = 2, 3.
Reuniunea si intersectia sunt operatii asociative si comutative. Reuniunea este dis-
tributiv a fat a de intersectie si intersectia este distributiv a fat a de reuniune.
Multimile A si B se numesc disjuncte dac a A B = . Multimea A ` B = x [ x
A si x / B se numeste diferen ta multimilor A si B, n aceast a ordine. Dac a A X,
diferenta X ` A se noteaz a (
X
A si se numeste complementara multimii A relativ a la
multimea X. Uneori vom nota complementara lui A cu A.
Prin produs cartezian al multinilor A
1
, A
2
, . . . , A
n
, n aceast a ordine, ntelegem mul-
timea sistemelor ordonate de n elemente (n-uple) (a
1
, a
2
, . . . , a
n
) cu a
i
A
i
, i = 1, n,
adic a
A
1
A
2
A
n
= (a
1
, a
2
, . . . , a
n
), a
i
A
i
, i = 1, n.
Elementele (a
1
, a
2
, . . . , a
n
) si (b
1
, b
2
, . . . , b
n
) sunt egale dac a a
i
= b
i
, i = 1, n.
Dac a A
i
= A, i = 1, n, se foloseste notatia AA A = A
n
.
O multime se numeste nita dac a are un num ar nit de elemente. O multime se
numeste innita dac a nu este nit a.
Spunem c a am stabilit o corespondent a biunivoca ntre multimile Asi B dac a ec arui
element al multimii A i se asociaz a un element al multimii B a.. (i) oric aror dou a
elemente distincte din A le corespund elemente distincte din B si (ii) ecare element din
B este pus n corespondent a cu un element din A. n acest caz spunem c a multimile A
si B sunt echivalente.
O multime se numeste numarabila dac a poate pus a n corespondent a biunivoc a cu
multimea N a numerelor naturale, adic a, dac a multimea este echivalent a cu N. Orice
mul time innita con tine o submul time numarabila. De exemplu, multimea numerelor
rationale este num arabil a, n timp ce multimea numerelor reale este nenum arabil a.
1.3 Functii
Fie X si Y dou a multimi nevide. Se numeste func tie f : X Y denit a pe X cu valori
n Y o corespondent a prin care ec arui element x X i se asociaz a n mod unic un
element y Y .
Orice functie f : X Y trebuie conceput a ca ansamblul format din trei elemente:
multimea X numit a mul timea de deni tie, multimea Y numit a multimea n care f ia
valori si legea de corespondent a f.
A MATEMATIC
A 1
Dac a y Y corespunde elementului x X, atunci not am y = f(x). n acest caz
y se numeste imaginea lui x prin f sau valoarea func tiei f n x, iar x se numeste
contraimaginea lui y prin f.
Multimea
f(X) = y [ y = f(x), x X = y Y [ x X, y = f(x) Y
se numeste imaginea mul timii X prin f.
Multimea G
f
= (x, f (x)) [ x X X Y se numeste gracul func tiei f.
Functiile f si g : X Y se numesc egale, f = g, dac a f(x) = g(x), x X.
Functia f : X Y se numeste injectiva dac a
x
1
, x
2
X, x
1
= x
2
= f(x
1
) = f(x
2
),
care este echivalent a cu implicatia f(x
1
) = f(x
2
) = x
1
= x
2
.
Functia f : X Y se numeste surjectiva dac a f(X) = Y , adic a dac a oricare ar
y Y , exist a x X a.. f(x) = y.
Functia f : X Y se numeste bijectiva dac a este injectiv a si surjectiv a.
Fie functiile f : X Y si g : Y Z. Functia g f : X Z denit a prin
(g f)(x) = g(f(x)), pentru orice x X, se numeste compunerea sau produsul functiilor
f si g, n aceast a ordine.
Dac a f : X Y , g : Y Z si h : Z U, atunci h (g f) = (h g) f, deci
compunerea functiilor este asociativa.
Functia 1
X
: X X (sau i : X X) denit a prin 1
X
(x) = x, pentru orice x X,
se numeste func tia identica a multimii X.
Functia f : X Y se numeste inversabila dac a exist a functia f
1
: Y X, numit a
inversa lui f, a.. f
1
f = 1
X
, f f
1
= 1
Y
. O functie inversabil a are invers a unic a.
Functia f : X Y este inversabil a d.d. este bijectiv a.
Dac a f : X Y este o functie bijectiv a, functia f
1
: Y X denit a prin conditia
x = f
1
(y) y = f(x), x X, y Y
este inversa functiei f.
1.4 Multimea numerelor reale
Numerele 0, 1, 2, 3, . . . sunt numite numere naturale. Multimea numerelor de forma
m
n
,
unde m si n ( cu n = 0) sunt numere naturale formeaz a multimea numerelor ra tionale.
n particular, orice ntreg pozitiv si orice ntreg negativ este un num ar rational. Orice
A MATEMATIC
A 1 11
num ar rational se poate exprima ca o frac tie zecimala periodica. Spre deosebire de nu-
merele rationale, numerele ira tionale pot reprezentate ca frac tii zecimale innite nepe-
riodice. Reuniunea numerelor rationale si irationale formeaz a multimea numerelor reale.
Multimile numerelor naturale, ntregi, rationale si reale se noteaz a, respectiv, prin N, Z,
Q si R.
Fie x un num ar real. Se numeste valoare absoluta sau modul al num arului real x
num arul [x[ denit prin
[x[ =
x, x > 0,
0, x = 0,
x, x < 0.
Inegalitatea [x[ < , unde > 0, este echivalent a cu relatia < x < . Modulul
num arului real x are urm atoarele propriet ati:
1. [x[ 0, x R si [x[ = 0 d.d. x = 0,
2. [x +y[ [x[ +[y[, x, y R,
3. [xy[ = [x[ [y[, x, y R,
4. [
x
y
[ =
|x|
|y|
, x, y R, y = 0,
5. [[x[ [y[[ [x +y[, x, y R.
Numerele reale pot reprezentate ca puncte pe o dreapt a. n acest scop, x am pe
dreapt a o origine O, o directie si o unitate de m asur a. Pentru a reprezenta un num ar
real x pe dreapt a alegem un punct la dreapta lui O dac a x este pozitiv, sau la stnga
lui O dac a x este negativ, a.. distanta de la origine la acest punct s a e egal a cu [x[.
Evident, num arului x = 0 i corespunde originea O. Am stabilit astfel o corespondent a
biunivoc a ntre multimea numerelor reale si multimea punctelor unei drepte. O astfel de
dreapt a se numeste axa reala. Vom nota cu x punctul de pe axa real a care corespunde
num arului real x.
Axa real a este un model matematic util pentru interpretarea relatiei de ordine dintre
numerele reale. Inegalitatea a < b nseamn a c a pe axa real a a este situat la stnga lui b.
Inegalitatea a < x < b nseamn a c a pe axa real a x este situat ntre a si b.
1.4.1 Multimi m arginite de numere reale
Fie A o multime nevid a de numere reale. Spunem c a A este marginita superior sau
majorata dac a exist a un num ar real b a.. x b, pentru orice x A. Num arul b se
numeste majorant al multimii A.
Notiunea de multime majorat a se poate deni si pentru multimi de numere rationale.
Ceea ce deosebeste multimea R de multimea Q a numerelor rationale este axioma lui
A MATEMATIC
A 1
Cantor a marginii superioare, care st a la baza obtinerii tuturor rezultatelor profunde ale
analizei matematice si pe care o enunt am mai jos.
Axioma lui Cantor. Orice mul time nevida majorata A R admite un cel mai mic
majorant.
Cel mai mic majorant al multimii majorate A se numeste marginea superioara a lui
A sau supremum de A si se noteaz a sup A.
Exemplu. S a consider am multimea A = x Q [ x
2
3. Multimea A, ca
submultime a lui R, este majorat a, de exemplu de 2, dar si de aproximatiile succesive
prin adaos ale lui
3: 1, 8, 1, 74, 1, 733 etc. precumsi de
3. Conform axiomei lui Cantor

A admite un cel mai mic majorant. Se poate ar ata c a sup A =

3. Ca submultime a
lui Q, are numerele de mai sus ca majoranti, cu exceptia lui

3 care nu apartine lui Q.
Deci ea nu admite un cel mai mic majorant num ar rational.
Num arul real M este marginea superioar a a multimii A, M = supA, dac a M este
majorant al multimii A si este cel mai mic majorant. De unde teorema care urmeaz a.
Teorema 1.1 (de caracterizare a marginii superioare) Numarul M = sup A d.d.
1. x M, x A (M este majorant al mul timii A),
2. > 0, x
A a.. M < x
(orice numar mai mic dect M nu este majorant

al lui A).
Spunem c a multimea A de numere reale este marginita inferior sau minorata dac a
exist a un num ar real a a.. a x, pentru orice x A. Num arul a se numeste minorant
al multimii A.
Folosind axioma lui Cantor se poate stabili teorema care urmeaz a.
Teorema 1.2 Orice mul time nevida minorata A R admite un cel mai mare minorant.
Cel mai mare minorant al multimii minorate A se numeste marginea inferioara a lui
A sau inmum de A si se noteaz a inf A.
Num arul real m este marginea inferioar a a multimii A, m = inf A, dac a m este
minorant al multimii A si este cel mai mare minorant. De unde teorema:
Teorema 1.3 (de caracterizare a marginii inferioare) Numarul m = inf A d.d.
1. m x, x A (m este minorant al mul timii A),
2. > 0, x
A a.. m+ > x
(orice numar mai mare dect m nu este minorant

al lui A).
O multime A R se numeste marginita dac a este majorat a si minorat a, adic a dac a
exist a numerele reale a si b a.. a x b, pentru orice x A.
A MATEMATIC
A 1 13
Dac a A este m arginit a atunci exist a sup A si inf A si inf A x sup A, pentru orice
x A. Multimea A const a dintr-un singur element d.d. inf A = supA.
Un majorant al multimii A care apartine lui A se numeste cel mai mare element al
multimii A. Un minorant al multimii A care apartine lui A se numeste cel mai mic
element al multimii A. Aceste elemente, dac a exist a, sunt unice.
Dac a sup A A atunci este cel mai mare element al multimii A. Dac a inf A A
atunci este cel mai mic element al multimii A. Se poate ntmpla ca o multime A s a nu
aib a cel mai mare sau/si cel mai mic element. Spre exemplu multimea A = 1/n, n
N` 0 nu are cel mai mic element deoarece inf A = 0 / A, dar are un cel mai mare
element, sup A = 1 A.
O multime A R nemajorat a sau/si neminorat a se numeste mul time nemarginita.
Teorema 1.4 Daca A R atunci:
1. A este marginita d.d. exista M > 0 a.. [x[ M, x A.
2. A este nemarginita d.d. M > 0 exista un x
M
A a.. [x
M
[ > M.
Prezentarea unitar a a unor rezultate fundamentale ale analizei matematice impune
introducerea simbolurilor si +, numite minus innit si respectiv, plus innit.
Multimea R = R , + se numeste dreapta reala ncheiata.
Operatiile algebrice denite pe R se extind numai partial la R, astfel:
1. +a = , +a = , a R,
2. a =

, a > 0,
, a < 0,
, a =

, a > 0,
, a < 0,
3. += , = ,
4. = , () () = , () = .
Urm atoarele operatii nu sunt denite pe R:
, 0 ,
0
0
,

, 0
0
,
0
, 1
.
Acestea se numesc opera tii fara sens sau cazuri de nedeterminare.
1.4.2 Intervale si vecin at ati
Fie a, b R, a < b. Numim intervale marginite multimile:
1) (a, b) = x R [ a < x < b - interval deschis;
2) [a, b) = x R [ a x < b - interval nchis la stnga, deschis la dreapta;
3) (a, b] = x R [ a < x b - interval deschis la stnga, nchis la dreapta;
4) [a, b] = x R [ a x b - interval nchis sau segment.
Numim intervale nemarginite multimile:
A MATEMATIC
A 1
1) (a, ) = x R [ x > a - semidreapt a deschis a nem arginit a la dreapta;
2) [a, ) = x R [ x a - semidreapt a nchis a, nem arginit a la dreapta;
3) (, b) = x R [ x < b - semidreapt a deschis a nem arginit a la stnga;
4) (, b] = x R [ x b - semidreapt a nchis a, nem arginit a la stnga.
Dreapta real a este de asemenea interval nem arginit.
Fie x
0
R. Se numeste vecinatate a lui x
0
orice multime V R care contine un
interval deschis la care apartine punctul x
0
, x
0
(a, b) V . n particular, orice interval
deschis (a, b) care contine pe x
0
este vecin atate a lui x
0
.
O vecin atate a lui x
0
de forma (x
0
, x
0
+ ), cu > 0, se numeste vecinatate
simetrica a lui x
0
. Orice vecin atate a lui x
0
contine o vecin atate simetric a.
Se numeste vecinatate a lui + orice multime V de numere reale care contine o
semidreapt a (a, +). Se numeste vecinatate a lui orice multime V de numere reale
care contine o semidreapt a (, b).
Cu ajutorul notiunii de vecin atate se poate deni notiunea de punct de acumulare al
unei submultimi a lui R, care va utilizat a n elaborarea conceptului de limit a a unei
functii.
Fie E R o submultime. Un punct x
0
R se numeste punct de acumulare pentru
E dac a orice vecin atate V a lui x
0
contine cel putin un punct din E, diferit de x
0
, adic a
V (E ` x
0
) = .
Exemple. 1. Pentru E = (a, b), a < b, orice punct x
0
[a, b] este punct de
acumulare.
2. Pentru E = N, singurul punct de acumulare este , iar multimea Z are pe
si ca puncte de acumulare.
3. Pentru E = (, 0) (0, ), orice num ar real este punct de acumulare. De
asemenea, si sunt puncte de acumulare pentru E.
4. Pentru E = (1, 1] 2, multimea punctelor de acumulare const a n intervalul
nchis [1, 1]. Punctul 2 nu este punct de acumulare pentru E.
5. Submultimile nite ale lui R nu au puncte de acumulare.
Un punct x
0
E care nu este punct de acumulare pentru E se numeste punct izolat.
n exemplul 4, x
0
= 2 este punct izolat pentru E.
1.5 Inductia matematic a
1.5.1 Deductie si inductie
n general, propozitiile pot clasicate n propozitii generale si propozitii particulare.
Procedeul prin care din propozitii generale se obtin propozitii particulare se numeste
deduc tie.
A MATEMATIC
A 1 15
Una dintre tr as aturile caracteristice matematicii si altor stiinte (de exemplu, mecanicii
teoretice, zicii) este constructia deductiv a a unei teorii, prin care toate propozitiile
decurg, apelnd la deductie, din cteva principii de baz a numite axiome.
Dar deductia nu este singura metod a de rationament stiintic. n acelasi timp cu
aceasta, n matematic a se trece adesea de la propozitii particulare la propozitii generale,
adic a se fac rationamente inductive.
Prin induc tie se ntelege o metod a de rationament care conduce de la propozitii par-
ticulare la propozitii generale.
Dac a concluzia se trage dup a considerarea ctorva cazuri particulare, si nu a tuturor
cazurilor posibile, metoda de rationament se numeste induc tie incompleta. Ea nu conduce
totdeauna la propozitii adev arate, dar este util a deoarece permite s a se formuleze o
presupunere, care dup a aceea poate conrmat a sau inrmat a.
Metoda de rationament n care concluzia rezult a pe baza cercet arii tuturor cazurilor
se numeste induc tie completa.
1.5.2 Metoda inductiei matematice
Inductia complet a are un domeniu restrns de aplicabilitate n matematic a. De regul a,
propozitiile matematice se refer a la o multime innit a (num arabil a) de cazuri. Exist a
ns a o metod a de a rationa care nlocuieste analiza, de altfel imposibil de realizat n
practic a, a unei multimi innite de cazuri cu demonstrarea faptului c a, dac a o propozitie
este adev arat a ntr-un caz, atunci ea se dovedeste a adev arat a si n cazul care succede
acestuia. O astfel de metod a de rationament se numeste induc tie matematica. Ea se
bazeaz a pe principiul induc tiei matematice, care se formuleaz a astfel:
Daca o propozi tie (n), n ind un numar natural, este adevarata pentru n = 0, si,
n ipoteza ca ea este adevarata pentru n = k (unde k este un numar natural oarecare)
rezulta ca ea este adevarata si pentru n = k + 1, atunci propozi tia (n) este adevarata
pentru orice numar natural n.
Acest principiu ne d a metoda de demonstratie numit a metoda induc tiei matematice.
Fie (n) o propozitie care depinde de num arul natural n (n m), m ind un num ar
natural xat.
Demonstratia prin metoda inductiei matematice a propozitiei (n) const a n dou a
etape:
1. Se veric a mai nti c a (m) este adev arat a.
2. Se presupune c a (k) este adev arat a si se demonstreaz a c a (k + 1) este adev arat a,
k ind un num ar natural (k m), adic a (k) (k + 1).
Dac a ambele etape ale demonstratiei sunt vericate, atunci propozitia (n) este ade-
v arat a pentru orice num ar natural n m.
A MATEMATIC
A 1
Exemplu. S a se demonstreze inegalitatea lui Bernoulli: dac a x > 1, atunci
(n) : (1 +x)
n
1 +nx, n 1.
Evident, (1) este adev arat a. Presupunem c a (k) este adev arat a, adic a,
(k) : (1 +x)
k
1 +kx
si demonstr am c a (k + 1) este adev arat a. nmultind ambii membri ai acestei inegalit ati
cu (1 +x) > 0, avem
(1 +x)
k+1
1 + (k + 1) x +kx
2
.
Dar, kx
2
0 si minornd, obtinem
(1 +x)
k+1
1 + (k + 1) x,
adic a (k + 1) este adev arat a. Deci, inegalitatea lui Bernoulli este adev arat a pentru
orice n 1.
Capitolul 2
Siruri de numere reale
2.1 Limita unui sir
Fie m un num ar natural xat. Vom nota N
m
= n N[ n m. Deci N
0
= N.
Un sir de numere reale este o functie f : N
m
R. Se noteaz a cu x
n
= f(n) si se
numeste termenul de rang n al sirului. Vom nota un sir prin (x
n
)
nN
m
, (x
n
)
nm
sau (x
n
).
Denitia 2.1 Spunem ca sirul (x
n
) are limita x

R si scriem lim
n
x
n
= x sau x
n
x,
daca oricare ar V o vecinatate a lui x, exista numarul natural N = N(V ), a.. x
n
V
pentru orice n > N.
Aceast a denitie poate formulat a si astfel:
Denitia 2.2 Sirul (x
n
) are limita x

R daca n afara oricarei vecinata ti V a lui x se
aa cel mult un numar nit de termeni ai sirului, numar ce depinde de vecinatatea V .
Teorema 2.1 Fie (x
n
) un sir de numere reale.
1. Daca (x
n
) are limita atunci limita sa este unica.
2. Daca (x
n
) are limita x atunci orice sub sir al sau are limita x.
3. Daca ntr-un sir cu limita schimbam ordinea termenilor, adaugam sau suprimam
un numar nit de termeni, ob tinem un sir avnd aceea si limita.
n consecint a, dac a (x
n
) are un subsir f ar a limit a sau dac a (x
n
) are dou a subsiruri cu
limite diferite, atunci (x
n
) nu are limit a.
Sirurile f ar a limit a se numesc oscilante. Sirurile cu limit a nit a se numesc convergente.
Sirurile care nu sunt convergente se numesc divergente. Deci, un sir este divergent dac a
nu are limit a sau are limit a dar aceasta este sau +.
17
A MATEMATIC
A 1
SIRURI
INFINIT
A
FINIT
A
CONVERGENTE
DIVERGENTE
CU LIMIT
A
F
AR
A LIMIT
A (OSCILANTE)
Exemple de siruri:
a)

1
n
n1
= 1,
1
2
,
1
3
, . . . ,
1
n
, . . . ;
b) (2
n
)
n0
= 1, 2, 4, 8, . . . , 2
n
, . . . ;
c) (1)
n0
= 1, 1, 1, 1, . . . , 1, . . . ;
d) ((1)
n
)
n0
= 1, 1, 1, 1, . . . , (1)
n
, . . . .
Sirurile a) si c) sunt convergente. Sirurile b) si d) sunt divergente.
Teorema 2.2 (de caracerizare a limitei) Fie (x
n
1. Sirul (x
n
) este convergent si are limita x R d.d. > 0, N() N a..
[x
n
x[ < , n > N.
2. Sirul (x
n
) are limita + d.d. > 0, N() N a.. x
n
> , n > N.
3. Sirul (x
n
) are limita d.d. > 0, N() N a.. x
n
< , n > N.
Teorema 2.3 (Operatii cu siruri care au limita)
1. Daca sirurile (x
n
) si (y
n
) au limita si suma limitelor are sens, atunci sirul suma
(x
n
+y
n
) are limita si
lim
n
(x
n
+y
n
) = lim
n
x
n
+ lim
n
y
n
.
2. Daca sirurile (x
n
) si (y
n
) au limita si produsul limitelor are sens, atunci sirul produs
(x
n
y
n
) are limita si
lim
n
(x
n
y
n
) = ( lim
n
x
n
)( lim
n
y
n
).
n particular, daca (y
n
) este sirul constant, y
n
= a = 0, pentru orice n N, atunci
lim
n
(ax
n
) = a( lim
n
x
n
).
3. Daca sirurile (x
n
) si (y
n
) au limita, y
n
= 0, si ctul limitelor are sens, atunci sirul
ct (x
n
/y
n
) are limita si
lim
n
x
n
y
n
=
lim
n
x
n
lim
n
y
n
.
A MATEMATIC
A 1 19
4. Daca sirurile (a
n
) si (x
n
) au limita, a
n
> 0, a
n
a, x
n
x si a
x
are sens, atunci
sirul (a
x
n
n
) are limita si
lim
n
a
x
n
n
= a
x
.
Aplicarea mai larg a a acestor reguli poate s a conduc a la operatii care nu sunt denite
n R, numite cazuri de nedeterminare. Sunt atunci necesare transform ari, cu respectarea
propriet atilor limitelor, pentru a elimina astfel de nedetermin ari.
Teorema 2.4 (Criterii de existenta a limitei) Fie (x
n
1. (Criteriul majorarii) Daca pentru un x R exista un sir (
n
) de numere nenega-
tive,
n
0, a.. [x
n
x[
n
, n N, atunci x
n
x.
2. Daca exista sirul (y
n
), y
n
+, a.. x
n
y
n
, n N, atunci x
n
+.
3. Daca exista sirul (y
n
), y
n
, a.. x
n
y
n
, n N, atunci x
n
.
2.2 Convergent a si m arginire
Sirul de numere reale (x
n
) se numeste marginit dac a multimea x
n
[ n N a valorilor
sale este m arginit a. Deci (x
n
) este m arginit dac a M > 0 a.. [x
n
[ M, n N.
Sirul (x
n
) se numeste nemarginit dac a multimea x
n
[ n N este nem arginit a, adic a
dac a M > 0, n
M
N, a.. [x
n
M
[ > M.
Teorema 2.5 (Proprietati ale sirurilor convergente)
1. Sirul x
n
x d.d. sirul [x
n
x[ 0.
2. Daca sirul x
n
x, atunci sirul [x
n
[ [x[. Reciproca nu este adevarata dect n
cazul x = 0.
3. Orice sir convergent este marginit. Reciproca nu este adevarata. Exista siruri
marginite care nu sunt convergente. Un sir nemarginit este divergent.
4. Daca x
n
0 si (y
n
) este marginit, atunci x
n
y
n
0.
5. Orice sub sir al unui sir convergent este convergent si are aceea si limita.
6. Daca (x
n
) si (y
n
) sunt siruri convergente, x
n
x si y
n
y, iar x
n
y
n
, pentru
orice n N, atunci x y.
7. Daca sirurile (x
n
), (y
n
), (z
n
) satisfac pentru orice n N condi tia x
n
y
n
z
n
,
iar (x
n
) si (z
n
) sunt convergente si au aceea si limita x, atunci (y
n
) este convergent si are
limita x.
Exemplu. Fie sirul cu termenul general x
n
= (1)
n
. Desi [x
n
[ = 1 1, sirul (x
n
)
este divergent. De asemenea, sirul (x
n
) este m arginit, dar divergent.
A MATEMATIC
A 1
n
) se numeste crescator dac a x
n
x
n+1
, pentru orice n N.
Sirul (x
n
) se numeste descrescator dac a x
n
x
n+1
, pentru orice n N. Un sir cresc ator
sau descresc ator se numeste monoton.
Teorema 2.6 (Existenta limitei unui sir monoton)
1. Un sir monoton si marginit este convergent.
2. Un sir crescator si nemarginit superior are limita +.
3. Un sir descrescator si nemarginit inferior are limita .
Un sir monoton este sir cu limit a. Dac a (x
n
) este cresc ator, limx
n
= supx
n
[ n N,
iar dac a (x
n
) este descresc ator atunci limx
n
= infx
n
[ n N.
Exemplu. Fie sirul de numere rationale (e
n
)
n1
, cu termenul general
e
n
=

1 +
1
n
n
.
Folosind binomul lui Newton se poate ar ata c a sirul este monoton cresc ator, e
n
< e
n+1
si
m arginit, 2 e
n
< 3, n 1, deci convergent. Limita acestui sir se noteaz a cu e, adic a
lim
n
1 +
1
n
n
= e.
Num arul e este irational, e = 2, 7183 . . . . Num aul e este utilizat ca baz a a logaritmilor.
Logaritmul n baza e a num arului real x > 0 se numeste logaritm natural si se noteaz a
cu lnx.
Teorema 2.7 (Lema intervalelor nchise, Cantor) Daca (I
n
), I
n
= [a
n
, b
n
], este
un sir de intervale nchise de numere reale care satisfac condi tia I
n+1
I
n
, pentru orice
n N, atunci intersec tia lor este nevida. Daca, n plus, lim
n
(b
n
a
n
) = 0, atunci
intersec tia consta dintr-un singur punct.
Teorema 2.8 (Lema lui Cesaro) Orice sir marginit de numere reale con tine un sub sir
convergent.
n
) se numeste sir fundamental sau sir Cauchy dac a
> 0, N() N pentru care [x
m
x
n
[ < , n, m > N. (2.1)
Aceast a denitie este echivalent a cu urm atoarea:
n
) se numeste sir fundamental sau sir Cauchy dac a
n+p
x
n
[ < , n > N, p N. (2.2)
A MATEMATIC
A 1 21
Teorema 2.9 Orice sir fundamental este marginit.
Dac a (x
n
) este sir fundamental, din (2.2), pentru = 1, rezult a c a
[x
m
x
n
[ < 1 m, n > N = N(1),
de unde, pentru m = N + 1, obtinem
[x
n
[ = [(x
n
x
N+1
) +x
N+1
[ [x
n
x
N+1
[ +[x
N+1
[ < 1 +[x
N+1
[, n > N.
Fie M = max[x
1
[, [x
2
[, . . . , [x
N
[, 1 + [x
N+1
[ > 0. Atunci [x
n
[ M, pentru orice
n N si deci (x
n
) este m arginit.
Teorema 2.10 (Criteriul lui Cauchy) Un sir de numere reale este convergent d.d.
este sir Cauchy.
Necesitatea. Dac a (x
n
) este convergent la x, oricare ar > 0, exist a un
N() N a.. [x
n
x[ < /2, pentru orice n > N. De aici rezult a c a pentru orice
m, n > N putem scrie
[x
m
x
n
[ [x
m
x[ +[x
n
x[ <

2
+

2
=
si deci (x
n
) este un sir Cauchy.
Sucienta. Dac a (x
n
) este un sir Cauchy, din teorema precedent a rezult a c a este
m arginit, iar din Lema lui Cesaro rezult a c a (x
n
) contine un subsir convergent. Fie acesta
(x
n
k
)
kN
si e x limita sa. Deoarece x
n
k
x
> 0, K() N pentru care [x
n
k
x[ <

2
, n
k
> K.
Pe de alt a parte, deoarece (x
n
) este sir Cauchy
n
x
m
[ <

2
, n, m > N.
Fie N
= maxN, K. Pentru n, n
k
> N
putem scrie
[x
n
x
n
k
[ <

2
, [x
n
k
x[ <

2
,
de unde rezult a
[x
n
x[ [x
n
x
n
k
[ +[x
n
k
x[ <

2
+

2
= , n > N
,
A MATEMATIC
A 1
deci sirul (x
n
) converge la x.
Exemple. 1. Sirul cu termenul general
a
n
= 1 +
1
2
2
+ +
1
n
2
este convergent.
Folosim criteriul lui Cauchy. Pentru orice p N, avem
[a
n+p
a
n
[ =
1
(n + 1)
2
+
1
(n + 2)
2
+ +
1
(n +p)
2
.
ns a
1
(n +k)
2
<
1
(n +k 1) (n +k)
=
1
n +k 1

1
n +k
, k = 1, p.
Deci
[a
n+p
a
n
[ =
1
n

1
n +p
<
1
n
<
pentru n >

1
= N (), oricare ar p N. Prin urmare sirul este convergent.

2. Sirul cu termenul general
a
n
= 1 +
1
2
+ +
1
n
este divergent.
Folosim criteriul lui Cauchy. Fie p = n. Atunci
[a
2n
a
n
[ =
1
n + 1
+
1
n + 2
+ +
1
2n
>
1
2n
+ +
1
2n
=
1
2
.
Deci, pentru =
1
2
si p = n, criteriul lui Cauchy nu este vericat. Prin urmare sirul este
divergent.
D am n nal o teorem a util a n aplicatii.
Teorema 2.11 (Teorema lui Stolz-Cesaro) Fie (a
n
) si (b
n
) doua siruri a..:
(i) b
n
> 0, n N, este strict crescator cu lim
n
b
n
= ,
(ii) lim
n
a
n+1
a
n
b
n+1
b
n
= R,
atunci lim
n
a
n
b
n
= .
A MATEMATIC
A 1 23
Exemplu. Dac a
n
, atunci s
n
=

1
+
2
+ +
n
n
.
Se aplic a teorema lui Stolz-Cesaro. Lu am a
n
=
1
+
2
+ +
n
, b
n
= n. Evident
(b
n
) este strict cresc ator cu lim
n
b
n
= , iar
a
n+1
a
n
b
n+1
b
n
=
(
1
+
2
+ +
n
+
n+1
) (
1
+
2
+ +
n
)
(n + 1) n
=
n+1
,
deci s
n
.
A MATEMATIC
A 1
Capitolul 3
Limita unei functii de o variabil a
real a
3.1 Functii reale de o variabil a real a
Fie E, F R dou a multimi de numere reale. O functie f : E F se numeste func tie
reala de o variabila reala. Gracul ei este submultimea
G
f
= (x, y) [ y = f (x) F, x E E F.
Se mai spune c a relatia y = f (x) este ecua tia gracului lui f. Fixnd n plan un sistem
ortogonal de axe Oxy si considernd E ca multime de puncte pe axa Ox (a absciselor),
iar F ca multime de puncte pe axa Oy (a ordonatelor), gracul lui f este submultimea
punctelor din planul Oxy ale c aror coordonate veric a relatia y = f (x).
Exemple. 1. Functia f : R [0, ), denit a prin
f (x) = [x[ =
x, x > 0,
0, x = 0,
x, x < 0,
se numeste func tia modul.
2. Functia f : R 1, 0, 1, denit a prin
f (x) = sgnx =
1, x > 0,
0, x = 0,
1, x < 0,
se numeste func tia signum.
25
A MATEMATIC
A 1
3. Functia f : R Z, denit a prin f (x) = [x], unde [x] = k pentru k x < k + 1,
k Z, se numeste partea ntreaga a lui x.
Fie E R o submultime simetric a fat a de origine si f : E R. Functia f se
numeste para dac a f (x) = f (x), x E. Gracul unei functii pare este simetric fat a
de axa Oy. Functia f se numeste impara dac a f (x) = f (x), x E. Gracul unei
functii impare este simetric fat a de originea O.
Fie T = 0 xat. Functia f : E R se numeste periodica de perioad a T dac a
f (x +T) = f (x), x, x +T E.
Functia f : E R se numeste:
- monoton crescatoare pe E dac a x
1
, x
2
E, x
1
< x
2
f (x
1
) f (x
2
) ;
- monoton descrescatoare pe E dac a x
1
, x
2
E, x
1
< x
2
f (x
1
) f (x
2
) .
Functia f : E R se numeste monotona pe E dac a este monoton crescatoare sau
monoton descrescatoare pe E.
Functia f : E R se numeste:
- marginita superior pe E dac a multimea f (E) este majorat a, adic a exist a un num ar
real B, a.. f (x) B, x E;
- marginita inferior pe E dac a multimea f (E) este minorat a, adic a exist a un num ar
real A, a.. f (x) A, x E.
Functia f : E R se numeste marginita pe E dac a multimea f (E) este m arginit a,
adic a exist a numerele reale A, B, a.. A f (x) B, x E, sau, echivalent, dac a
exist a M > 0, a.. [f (x)[ M, x E.
Exemple. 1. Functia f : R R, prin f (x) = sinx, este o functie impar a,
deoarece sin(x) = sin x, x R, periodic a de perioad a principal a T = 2, deoarece
sin(x + 2) = sinx, x R, m arginit a, deoarece [sin x[ 1, x R, nu este monoton a
pe R, dar strict cresc atoare pe orice interval

2
+ 2k,

2
+ 2k
, respectiv, strict des-

cresc atoare pe orice interval

2
+ 2k,
3
2
+ 2k
, k Z.
2. Functia f : R R, prin f (x) = sin x
2
, este o functie par a, deoarece sin(x)
2
=
sinx
2
, x R, m arginit a, deoarece [sin x
2
[ 1, x R, nu este monoton a pe R.
Functia nu este periodic a. ntr-adev ar, e

n si

(n + 1) dou a puncte consecutive
n care functia se anuleaz a. Dar
lim
n
(n + 1)
= lim
n
(n + 1) +
n
= 0.
Deoarece distanta dintre dou a puncte consecutive n care f se anuleaz a tinde la 0 cnd
n , rezult a c a functia f (x) = sin x
2
nu este periodic a.
A MATEMATIC
A 1 27
3.2 Limita unei functii ntr-un punct
Fie f : E R si x
0
un punct de acumulare al multimii E R.
Denitia 3.1 Spunem ca numarul real l este limita functiei f n punctul x
0
daca pentru
orice vecinatate U a lui l exista o vecinatate V a lui x
0
a.. oricare ar x = x
0
, x V E,
sa avem f(x) U si scriem
lim
xx
0
f(x) = l.
Punctul x
0
poate s a nu apartin a multimii E, dar trebuie s a e punct de acumulare
pentru E. Att x
0
ct si l pot nite sau innite, vecin at atile V si U ind denite
corespunz ator.
Dac a x
0
si l sunt nite, Dentia 3.1 este echivalent a cu:
0
daca pentru
orice > 0 exista un numar () > 0 a.. oricare ar x E pentru care 0 < [xx
0
[ < ,
sa avem [f(x) l[ < .
Exemplu. Fie f (x) = 2x + 3 si x
0
= 1. Atunci,
lim
x1
f (x) = 5.
Fie > 0 un num ar arbitrar. Pentru ca s a aib a loc inegalitatea [(2x + 3) 5[ <
este necesar ca [2x 2[ < , echivalent a cu [x 1[ <

2
. Deci, dac a () =

2
, avem
0 < [x 1[ < si [f (x) 5[ < . Rezult a c a num arul 5 este limita functiei f (x) = 2x+3
n punctul x
0
= 1.
Dac a x
0
= sunt puncte de acumulare pentru E si l este nit, Dentia 3.1 este
echivalent a cu:
Denitia 3.3 Spunem ca numarul real l este limita functiei f cnd x daca
pentru orice > 0 exista un numar () > 0 a.. oricare ar x E pentru care [x[ > ,
sa avem [f(x) l[ < .
Exemplu. Fie f (x) =
1
x
2
+1
denit a pe toat a axa real a. Atunci,
lim
x
f (x) = 0.
Dac a > 1, inegalitatea

1
x
2
+1
0
< are loc pentru orice x R. Dac a 0 < 1

inegalitatea precedent a este echivalent a cu x
2
+ 1 >
1
sau [x[ >

1
1. Deci dac a
A MATEMATIC
A 1
alegem () =

1
1, atunci

1
x
2
+1
0
< are loc pentru orice x R pentru care

[x[ > (), adic a = 0 este limita lui f pentru x .
Denitia limitei unei functii ntr-un punct poate formulat a si cu ajutorul sirurilor.
0
daca pentru
orice sir (x
n
), x
n
E, x
n
= x
0
, convergent la x
0
, sirul corespunzator al valorilor func tiei
(f(x
n
)) este convergent la l.
Aceast a denitie este util a atunci cnd dorim s a ar at am c a o functie nu are limit a
ntr-un punct x
0
. Este sucient s a g asim un sir (x
n
), x
n
x
0
, pentru care sirul (f (x
n
))
s a nu aib a limit a sau dou a siruri (x
n
), (x
n
) x
n
, x
n
x
0
, pentru care sirurile (f (x
n
)) si
(f (x
n
)) s a aib a limite diferite.
Exemplu. Functia f (x) = sin
1
x
, x R` 0 nu are limit a n punctul x
0
= 0.
Fie x
n
=
1
n
0, f (x
n
) = sin n = 0 0 si x
n
=
1
2
+2n
0, f (x
n
) =
sin
2
+ 2n
= 1 1. Deci functia f nu are limit a n punctul x

0
= 0.
3.3 Propriet ati ale limitei unei functii
Deoarece limita unei functii ntr-un punct se poate deni cu ajutorul limitei unui sir, o
parte dintre propriet atile limitelor sirurilor sunt valabile si pentru limite de functii.
Teorema 3.1 Daca func tia f are limita n punctul x
0
, atunci aceasta este unica.
Teorema 3.2 Daca func tia f are limita nita n punctul x
0
, atunci exista o vecinatate
a lui x
0
n care f este marginita.
Reciproca acestei teoreme nu este adev arat a, adic a o functie poate m arginit a ntr-o
vecin atate a lui x
0
dar s a nu aib a limit a n acel punct. De exemplu functia f (x) = sin
1
x
este m arginit a n orice vecin atate a lui x
0
= 0 deoarece

sin
1
x
1, x R` 0, dar
nu are limit a n x
0
= 0.
Teorema 3.3 Fie , : E R, doua func tii denite pe E R si x
0
un punct de
acumulare al mul timii E. Daca si au limite n x
0
si (x) (x) ntr-o vecinatate
a lui x
0
, atunci
lim
xx
0
(x) lim
xx
0
(x) .
A MATEMATIC
A 1 29
De notat c a din inegalitatea strict a (x) < (x) rezult a
lim
xx
0
(x) lim
xx
0
(x) .
Teorema 3.4 Fie , f, : E R, func tii denite pe E R si x
0
un punct de acumu-
lare al mul timii E. Daca si au aceea si limita n x
0
, si (x) f (x) (x) ntr-o
vecinatate a lui x
0
, atunci f are limita n x
0
si
lim
xx
0
f (x) = .
Teorema 3.5 Fie , : E R, doua func tii denite pe E R si x
0
un punct de
acumulare al mul timii E. Daca func tiile si au limite n punctul x
0
, nite sau innite
si daca:
1. suma limitelor are sens, atunci func tia suma + are limita n punctul x
0
si
lim
xx
0
((x) +(x)) = lim
xx
0
(x) + lim
xx
0
(x);
2. produsul limitelor are sens, atunci func tia produs are limita n punctul x
0
si
lim
xx
0
((x) (x)) = lim
xx
0
(x) lim
xx
0
(x);
3. ctul limitelor are sens, atunci func tia ct / are limita n punctul x
0
si
lim
xx
0
(x)
(x)
=
lim
xx
0
(x)
lim
xx
0
(x)
;
4. limita lui la puterea limita lui are sens, atunci func tia
are limita n punctul

x
0
si
lim
xx
0
((x))
(x)
=

lim
xx
0
(x)
lim
xx
0
(x)
.
Teorema 3.6 Fie u : E F si f : F R doua func tii si x
0
un punct de acumulare
al mul timii E, pentru care exista lim
xx
0
u(x) = u
0
, u
0
punct de acumulare al mul timii F.
Daca exista lim
uu
0
f(u) = l, atunci func tia compusa f u : E R are limita n punctul
x
0
si
lim
xx
0
(f u)(x) = l.
A MATEMATIC
A 1
Functia u avnd limita u
0
n punctul x
0
, urmeaz a c a pentru orice sir (x
n
) convergent
la x
0
, sirul (u
n
), cu u
n
= u(x
n
), este convergent la u
0
. Functia f avnd limita l n punctul
u
0
, urmeaz a c a sirul cu termenul general
f(u
n
) = f(u(x
n
)) = (f u)(x
n
)
este convergent la l.
Pentru siruri, criteriul lui Cauchy ne permite s a studiem convergenta unui sir f ar a a
implicat a limita acestuia. Denitia limitei unei functii cu ajutorul sirurilor ne permite
s a transpunem acest criteriu si la functii.
Teorema 3.7 (Criteriul lui Cauchy-Bolzano) Func tia f are limita n punctul x
0
d.d. oricare ar > 0 exista o vecinatate V a lui x
0
a.. pentru orice x, x
= x
0
,
x, x
V E, sa avem [f(x) f(x
)[ < .
Necesitatea. S a presupunem c a f(x) l cnd x x
0
, Deci, oricare ar > 0,
exist a un () > 0 a.. pentru orice x, x
V = (x
0
, x
0
+) s a avem
[f(x) l[ <

2
, [f(x
) l[ <

2
,
de unde,
[f(x) f(x
)[ < [f(x) l[ +[f(x
) l[ < .
Sucienta. Fie (x
n
) un sir, x
n
E, x
n
= x
0
, x
n
x
0
. Conform ipotezei, pentru
orice > 0 exist a o vecin atate V a lui x
0
a.. pentru x, x
= x
0
, x, x
V E, s a avem
[f(x) f(x
)[ < .
Sirul (x
n
) ind convergent la x
0
, exist a un N() a.. pentru n, m > N, x
n
, x
m
V
si deci [f(x
n
) f(x
m
)[ < . Prin urmare, sirul (f(x
n
)) este un sir Cauchy de numere
reale si deci are limit a. Cum sirul (x
n
) este arbitrar, deducem c a functia f are limit a n
punctul x
0
.
3.4 Limite laterale
n Denitia 3.2, inegalitatea [x x
0
[ < este echivalent a cu dubla inegalitate x
0
<
x < x
0
+. Deci x poate tinde la x
0
pe puncte de la stnga sau de la dreapta lui x
0
.
Fie f : E R si x
0
un punct de acumulare al multimii E
s
= x E [ x < x
0
.
A MATEMATIC
A 1 31
Denitia 3.5 Spunem ca numarul real l
s
este limita la stnga a functiei f n punctul
x
0
daca pentru orice > 0 exista un numar () > 0 a.. oricare ar x E
s
pentru care
x
0
< x < x
0
, sa avem [f(x) l
s
[ < .
Scriem atunci,
lim
xx
0
0
f (x) = l
s
= f (x
0
0) .
Fie f : E R si x
0
un punct de acumulare al multimii E
d
= x E [ x > x
0
.
Denitia 3.6 Spunem ca numarul real l
d
este limita la dreapta a functiei f n punctul
x
0
daca pentru orice > 0 exista un numar () > 0 a.. oricare ar x E
d
pentru
care x
0
< x < x
0
+, sa avem [f(x) l
d
[ < .
Scriem atunci,
lim
xx
0
+0
f (x) = l
d
= f (x
0
+ 0) .
Teorema 3.8 Fie f : E R si x
0
un punct de acumulare al mul timii E cu proprietatea
ca func tia f are limite laterale n x
0
. Atunci func tia f are limita n punctul x
0
d.d.
f (x
0
0) = f (x
0
+ 0). n aceste condi tii
lim
xx
0
f (x) = f (x
0
0) = f (x
0
+ 0) .
Exemple. 1. Fie functia f : R R,
f (x) =

[x[ , x = 0,
1, x = 0.
Avem
lim
x00
f (x) = lim
x0+0
f (x) = 0 lim
x0
f (x) = 0.
2. Fie functia f : R` 0 R, f (x) =
1
1+e
1/x
.
Avem
lim
x00
f (x) = 1, iar lim
x0+0
f (x) = 0 lim
x0
f (x) .
3. Fie functia f : R` 0 R, f (x) = e
1/x
.
Avem
lim
x00
f (x) = 0, iar lim
x0+0
f (x) = + lim
x0
f (x) .
Dac a functia f este denit a pe un interval nchis [a, b] sau deschis (a, b), atunci f
poate avea n punctul a numai limit a la dreapta si n punctul b numai limit a la stnga.
A MATEMATIC
A 1
3.5 Limitele unor functii reale uzuale
D am n nal limitele ctorva functii uzuale:
lim
xx
0
P(x) = P(x
0
), x
0
R, lim
xx
0
P(x)
Q(x)
=
P(x
0
)
Q(x
0
)
,
unde P si Q sunt polinoame, Q(x
0
) = 0, iar pentru x ,
lim
x
a
0
x
m
+a
1
x
m1
+ +a
m
b
0
x
n
+b
1
x
n1
+ +b
n
=
sgn
a
0
b
0
, m > n,
a
0
b
0
, m = n,
0 m < n,
a
0
= 0, b
0
= 0,
lim
xx
0
n
x =
n
x
0
, lim
x
n
x = , n impar, x
0
R,
lim
x0+0
n
x = 0, lim
x
n
x = , n par, x > 0,
lim
xx
0
sin x = sin x
0
, lim
xx
0
cos x = cos x
0
, x
0
R,
lim
xx
0
tg x = tgx
0
, x
0
=

2
+k, lim
xx
0
ctg x = ctgx
0
, x
0
= k, k Z,
lim
x0
sin x
x
= 1, lim
x
2
0
tg x = , lim
x
2
+0
tg x = ,
lim
xx
0
a
x
= a
x
0
, a > 0, a = 1, lim
x
a
x
= 0, lim
x
a
x
= , a > 1,
lim
x
x
k
a
x
= 0, a > 1, k Z,
lim
xx
0
log
a
x = log
a
x
0
, x
0
> 0, a > 0, a = 1,
lim
x0+0
log
a
x = , lim
x
log
a
x = , a > 1,
lim
x0+0
log
a
x = , lim
x
log
a
x = , 0 < a < 1,
lim
x
1 +
1
x
x
= e, lim
x0
(1 +x)
1
x
= e, lim
x0
ln (1 +x)
x
= 1,
lim
x0
a
x
1
x
= ln a, a > 0, lim
x0
(1 +x)
1
x
= , R.
Rezult a de mai sus c a pentru functiile elementare f : E R, unde E este multimea
maxim a de denitie, avem
lim
xx
0
f (x) = f (x
0
) , x
0
E.
A MATEMATIC
A 1 33
Cu alte cuvinte, calculul limitei lui f n punctul x
0
revine la calculul valorii f (x
0
) a
functiei f n x
0
.
Exemplu. S a se calculeze
lim
x0
x
2
4
x + 1
.
Deoarece lim
x0
(x
2
4) = 4 si lim
x0
(x + 1) = 1 = 0, rezult a
lim
x0
x
2
4
x + 1
=
4
1
= 4.
Aplicarea mai larg a a acestei reguli poate s a conduc a la operatii care nu sunt denite
n R, numite cazuri de nedeterminare. Sunt atunci necesare transform ari ale functiei f,
cu respectarea propriet atilor limitelor si utilizarea limitelor indicate mai sus, pentru a
elimina astfel de nedetermin ari.
Exemple.
1. lim
x2
x
2
4
x
2
+x 6
= lim
x2
(x 2) (x + 2)
(x 2) (x + 3)
= lim
x2
x + 2
x + 3
=
4
5
,
ind n cazul de nedeterminare
0
0
.
2. lim
x
x
2
5x
= 5 lim
x
x
x +
x
2
+ 5x
=
5
2
,
ind n cazul de nedeterminare .
3. lim
x
x + 4
x + 3
x
= lim
x
1 +
1
x + 3
x
= lim
x
1 +
1
x + 3
x+3
x
x+3
= e,
ind n cazul de nedeterminare 1
.
4. lim
x0
cos 2x cos 4x
x
2
= lim
x0
2 sinxsin3x
x
2
= 6.
A MATEMATIC
A 1
Capitolul 4
Functii continue
4.1 Continuitatea unei functii ntr-un punct
4.1.1 Notiunea de continuitate ntr-un punct
Fie f : E R, E R, o functie real a si x
0
E.
Denitia 4.1 Spunem ca func tia f este continu a n punctul x
0
daca oricare ar U o
vecinatate a lui f(x
0
), exista o vecinatate V a lui x
0
, a.. pentru orice x V E, sa
avem f(x) U.
Vecin atatea V depinde de vecin atatea U. n problema continuit atii se cerceteaz a
comportarea functiei n vecin atatea punctului x
0
fat a de valoarea functiei n punctul x
0
,
deci x
0
trebuie s a apartin a multimii de denitie a functiei.
Functia este continu a n punctul x
0
dac a la valori ale variabilei x vecine lui x
0
functia
ia valori orict de apropiate de valoarea functiei n punctul x
0
. Nu se pune problema
continuit atii n punctele + si si nici n punctele n care valoarea functiei devine
innit a. ntr-un punct izolat x
0
E functia f este continu a, deoarece n denitia conti-
nuit atii nu se cere (ca la denitia limitei ntr-un punct) ca x
0
s a e punct de acumulare
al lui E.
Un punct x
0
n care functia este continu a se numeste punct de continuitate pentru
functia f.
Denitia precedent a este echivalent a cu urm atoarea:
0
daca > 0, () > 0
a.. x E pentru care [x x
0
[ < , sa avem [f(x) f(x
0
)[ < .
35
A MATEMATIC
A 1
De notat c a depinde, n general, att de ct si de x
0
.
n cazul n care x
0
E este punct de acumulare pentru E, continuitatea n punctul
x
0
se poate deni cu ajutorul limitei.
0
, punct de acumulare
pentru E, daca f are limita n x
0
si aceasta este egala cu f(x
0
), adica
lim
xx
0
f(x) = f(x
0
).
Deoarece f este continu a n orice punct izolat din E, problema continuit atii se pune
numai n punctele de acumulare ale lui E. Dac a f nu este continu a n x
0
, spunem c a
functia f este discontinua n punctul x
0
, iar x
0
se numeste punct de discontinuitate.
n cazul cnd E = [a, b], f este continu a n a dac a
lim
xa+0
f(x) = f(a).
n mod similar, f este continu a n b dac a
lim
xb0
f(x) = f(b).
Dac a functia y = f (x) este denit a n x
0
si ntr-o vecin atate V a lui x
0
, e x =
x
0
+x V E care difer a de x
0
printr-o cantitate pozitiv a sau negativ a x. Cantitatea
x se numeste cre sterea argumentului x n x
0
. Atunci diferenta
y = f (x
0
+ x) f (x
0
)
se numeste cre sterea func tiei f n x
0
. Cu acestea, putem spune c a functia f este continua
n punctul x
0
dac a
lim
x0
f (x
0
+ x) = f (x
0
) , sau lim
x0
y = 0.
Exemplu. Functia y = x
2
este continu a n orice punct al axei reale.
Avem: y = (x
0
+ x)
2
x
2
0
= (2x
0
+ x) x. De aici rezult a c a y 0 cnd
x 0, x
0
R.
n multe cazuri este convenabil s a aplic am denitia continuit atii care decurge din
denitia cu siruri a limitei unei functii ntr-un punct.
0
pentru E, daca pentru orice sir (x
n
), x
n
E, x
n
convergent la x
0
, sirul corespunzator
(f (x
n
)) al valorilor func tiei converge la f (x
0
).
A MATEMATIC
A 1 37
4.1.2 Operatii cu functii continue
Din denitia continuit atii cu ajutorul sirurilor si propriet atile operatiilor cu siruri rezult a:
Teorema 4.1 Daca func tiile f, g : E R sunt continue n punctul x
0
, atunci:
1. func tia f +g este continua n x
0
;
2. func tia f g este continua n x
0
;
3. daca g(x
0
) = 0, func tia f/g este continua n x
0
.
4. daca f(x
0
) > 0, func tia f
g
este continua n x
0
.
4.1.3 Continuitatea functiilor compuse
Teorema 4.2 Fie u : E F si f : F R. Daca func tia u este continua n punctul
x
0
E si f este continua n punctul u
0
= u(x
0
) F, atunci func tia compusa f u :
E R este continua n punctul x
0
.
Deoarece functia u este continu a n x
0
, pentru orice sir (x
n
), x
n
E, convergent
la x
0
, sirul (u
n
), u
n
= u(x
n
), din F este convergent la u
0
. Functia f ind continu a n u
0
,
sirul (f(u
n
)) este convergent la f(u
0
). Deci f(u(x
n
)) f(u(x
0
)).
4.1.4 Propriet ati ale functiilor continue ntr-un punct
Teorema 4.3 Daca f este continua n x
0
si f(x
0
) > A (f(x
0
) < A), exista o vecinatate
V a lui x
0
a.. pentru orice x V E sa avem f(x) > A (f(x) < A).
S a presupunem c a f(x
0
) > A. Atunci f(x
0
) = A + h, cu h > 0. Fie =
h
2
.
Din denitia continuit atii, rezult a c a exist a o vecin atate V a lui x
0
a.. pentru orice
x V E avem [f(x) f(x
0
)[ <
h
2
, de unde f(x) > A+
h
2
> A. Dac a f(x
0
) < A, atunci
f(x
0
) = Ah, cu h > 0.
Din teorema precedent a rezult a:
Teorema 4.4 Daca f este continua n x
0
si f(x
0
) = 0, exista o vecinatate V a lui x
0
a.. pentru orice x V E sa avem f(x) f(x
0
) > 0.
A MATEMATIC
A 1
4.1.5 Continuitatea functiilor elementare
Functiile elementare de baz a sunt:
1. functia putere f (x) = x
, unde este un num ar real arbitrar, x > 0,

2. functia exponential a f (x) = a
x
, a > 0, a = 1, x R,
3. functia logaritmic a f (x) = log
a
x, a > 0, a = 1, x > 0,
4. functiile trigonometrice f (x) = sin x, x R, f (x) = cos x, x R, f (x) =tg x,
x R`
2
+k
, k Z, f (x) =ctg x, x R` k , k Z,
5. functiile trigonometrice inverse f (x) = arcsin x, x [1, 1], f (x) = arccos x,
x [1, 1], f (x) =arctg x, x R, f (x) =arcctg x, x R.
Numim func tii elementare functiile care se obtin din functiile elementare de baz a
printr-un un num ar nit de operatii aritmetice si de compunere. Dup a cum rezult a din
capitolul Limite de functii, functiile elementare de baz a sunt continue n orice punct
din multimea lor de denitie.
4.2 Continuitatea pe un interval nchis si m arginit
4.2.1 Continuitatea pe o multime
Fie f : E R, E R, o functie real a si A E o multime de puncte.
Functia f este continu a pe multimea A dac a este continu a n ecare punct al multimii
A, adic a:
Denitia 4.5 Spunem ca func tia f este continu a pe A E daca x A si > 0,
(, x) > 0 a.. x
E pentru care [x
x[ < , sa avem [f(x
) f(x)[ < .
4.2.2 Propriet ati ale functiilor continue pe un interval nchis
Teorema 4.5 (Prima teorema a lui Weierstrass) O func tie continua pe un interval
nchis si marginit [a, b] este marginita pe [a, b].
Demonstratie prin reducere la absurd. S a presupunem c a functia f : [a, b] R,
continu a pe [a, b], nu ar m arginit a pe [a, b]. Deci, pentru orice num ar M > 0 exist a un
punct
M
[a, b] a.. [f(
M
)[ > M. S a lu am M = n. Urmeaz a c a pentru orice n N
exist a un
n
[a, b] a.. [f(
n
)[ > n.
Intervalul [a, b] ind m arginit si nchis, sirul (
n
) este m arginit siconform lemei lui
Cesarose poate extrage un subsir (
n
k
) convergent la un punct [a, b]. Functia
ind continu a pe [a, b] este continu a si n , deci f(
n
k
) f(). ns a din [f(
n
k
)[ > n
k
deducem c a pentru k , [f(
n
k
)[ . Contradictie.
A MATEMATIC
A 1 39
Teorema 4.6 (A doua teorema a lui Weierstrass) O func tie continua pe un interval
nchis si marginit [a, b] si atinge marginile pe [a, b].
Functia f : [a, b] R, ind continu a pe [a, b], dup a teorema precedent a este
m arginit a pe [a, b], deci exist a numerele m si M a.. m f(x) M, unde m este
marginea inferioar a si M marginea superioar a a valorilor functiei f pe [a, b]. S a ar at am
c a exist a un punct [a, b] n care f() = m.
Demonstratie prin reducere la absurd. S a presupunem c a n nici un punct din [a, b]
functia f nu ia valoarea m. Atunci, dup a denitia marginii inferioare, urmeaz a c a f(x)
m > 0 pe [a, b] si deci functia f
1
(x) =
1
f(x)m
este continu a si pozitiv a pe [a, b]. Prin
urmare, conform teoremei precedente, f
1
este m arginit a pe [a, b], deci exist a un M
1
> 0
a.. f
1
(x) M
1
, de unde rezult a c a m +
1
M
1
f(x), adic a m nu ar mai marginea
inferioar a a valorilor functiei f pe [a, b]. Contradictie.
n mod asem an ator se demonstreaz a existenta unui punct n care f ia valoarea M.
Teorema 4.7 Daca o func tie continua pe un interval nchis si marginit [a, b] ia valori
de semne contrare la capetele intervalului, adica f(a) f(b) < 0, atunci exista cel pu tin
un punct x
0
(a, b) a.. f(x
0
) = 0.
S a presupunem c a f(a) < 0, f(b) > 0 si e x
1
=
a+b
2
mijlocul lui [a, b]. Dac a
f(x
1
) = 0, x
1
este punctul c autat. n caz contrar, not am cu [a
1
, b
1
] acela dintre intervalele
[a, x
1
] sau [x
1
, b] pentru care f(a
1
) < 0, f(b
1
) > 0 si e x
2
=
a
1
+b
1
2
mijlocul lui [a
1
, b
1
].
Dac a f(x
2
) = 0, x
2
este punctul c autat. n caz contrar, not am cu [a
2
, b
2
] acela dintre
intervalele [a
1
, x
2
] sau [x
2
, b
1
] pentru care f(a
2
) < 0, f(b
2
) > 0. Continund n acest
mod, obtinem un sir de intervale m arginite si nchise I
n
= [a
n
, b
n
] cu I
n+1
I
n
si
b
n
a
n
=
ba
2
n
0. Din Lema lui Cantor rezult a c a

n=1
I
n
= x
0
, punctul x
0
ind limita
comun a a celor dou a siruri (a
n
) si (b
n
) si x
0
(a, b). Deoarece f(a
n
) < 0, f(b
n
) > 0 si f
este continu a, trecnd la limit a pentru n , urmeaz a c a f(x
0
) 0 si f(x
0
) 0, ceea
ce conduce la f(x
0
) = 0.
Exemplu. Orice polinom de grad impar cu coecienti reali,
P
2n+1
(x) = a
0
x
2n+1
+a
1
x
2n
+ +a
2n+1
, a
0
= 0,
are cel putin o r ad acin a real a.
S a presupunem c a a
0
> 0. Pentru valori ale lui [x[ sucient de mari P
2n+1
(x)
devine negativ pentru x < 0 si pozitiv pentru x > 0. Fie a a.. P
2n+1
(a) < 0 si b
a.. P
2n+1
(b) > 0. Functia polinomial a P
2n+1
ind continu a pe [a, b], dup a teorema
precedent a exist a cel putin un punct x
0
(a, b) a.. P
2n+1
(x
0
) = 0.
A MATEMATIC
A 1
Teorema 4.8 O func tie continua pe un interval nchis si marginit [a, b] ia cel pu tin o
data toate valorile cuprinse ntre marginea inferioara m si marginea superioara M a
valorilor sale pe [a, b].
Fie (m, M). Functia g(x) = f(x) este continu a pe [a, b]. Dac a
m
si
M
sunt punctele pentru care f(
m
) = m si f(
M
) = M, avem g(
m
) < 0, g(
M
) > 0. Deci
exist a un punct x
0
cuprins ntre
m
si
M
a.. g(x
0
) = 0, adic a f(x
0
) = .
Proprietatea pus a n evident a n aceast a teorem a se numeste proprietatea lui Darboux.
4.2.3 Continuitatea uniform a
Denitia 4.6 Spunem ca func tia f : E R este uniform continu a pe E daca > 0,
() > 0 a.. x, x
E pentru care [x x
[ < , sa avem [f(x) f(x
)[ < .
Exemplu. Functia f : [1, 3] R, f(x) = x
3
, este uniform continu a pe [1, 3].
ntr-adev ar,
[f(x) f(x
)[ = [x x
[ (x
2
+xx
+x
2
) 27 [x x
[ < ,
pentru orice x, x
[1, 3] pentru care [x x
[ < (), cu () = /27.

Dac a n denitia precedent a p astr am pe x
E x, obtinem denitia continuit atii

functiei f pe E. Deci o functie uniform continu a pe multimea E este continu a pe E.
Reciproca nu este adev arat a.
Exemplu. Functia f : (0, 1) R, f(x) = sin

x
este continu a pe (0, 1), dar nu este
uniform continu a pe (0, 1).
ntr-adev ar, e x
n
=
1
n
si x
n
=
2
2n+1
. Atunci putem alege n a..
[x
n
x
n
[ =
1
n

2
2n + 1
=
2
n(2n + 1)
s a e mai mic dect orice > 0, n timp ce
[f (x
n
) f (x
n
)[ = 1 > , < 1.
Deci functia f(x) = sin

x
nu este uniform continu a pe (0, 1).
Teorema 4.9 O func tie continua pe un interval nchis si marginit [a, b] este uniform
continua pe [a, b].
A MATEMATIC
A 1 41
Demonstratie prin reducere la absurd. S a presupunem c a functia f : [a, b] R,
continu a pe [a, b], nu ar uniform continu a pe [a, b]. Rezult a atunci c a exist a un
0
> 0
a.. pentru orice > 0 exist a punctele x
, x
[a, b] cu [x
[ < pentru care

[f(x
) f(x
)[
0
.
S a lu am =
1
n
. Obtinem astfel dou a siruri de puncte (x
n
), (x
n
) din [a, b] cu propri-
etatea c a pentru orice n N avem [x
n
x
n
[ <
1
n
si [f(x
n
) f(x
n
)[
0
.
Intervalul [a, b] ind m arginit, sirul (x
n
) este m arginit siconform Lemei lui Cesaro
admite un subsir (x
n
k
) convergent. Fie x
0
limita sa. Deoarece [x
n
k
x
n
k
[ <
1
n
k
0,
urmeaz a c a subsirul (x
n
k
) al lui (x
n
) este de asemenea convergent la x
0
. Intervalul [a, b]
ind nchis, x
0
[a, b]. Functia f ind continu a pe [a, b], deci si n x
0
, avem
lim
k
f(x
n
k
) = f(x
0
), lim
k
f(x
n
k
) = f(x
0
),
de unde 0
0
. Contradictie. Rezult a c a f este uniform continu a pe [a, b].
O conditie sucient a de uniform a continuitate este dat a de urm atoarea teorem a.
Teorema 4.10 Daca pentru orice x, x
E exista un numar L > 0 a..

[f(x) f(x
)[ < L[x x
[, (4.1)
atunci func tia f este uniform continua pe E.
ntr-adev ar, pentru () =

L
, din inegalitatea (4.1) avem
[x x
[ < [f(x) f(x
)[ < .
Conditia (4.1) se numeste condi tia lui Lipschitz.
A MATEMATIC
A 1
Capitolul 5
Derivata si diferentiala unei functii
de o variabil a real a
5.1 Derivata si diferentiala unei functii ntr-un punct
Fie f : E R, E R, o functie real a si x
0
E un punct de acumulare al multimii E.
Denitia 5.1 Spunem ca func tia f este derivabil a n punctul x
0
daca exista si este nita
limita n x
0
a func tiei
R
x
0
(x) =
f(x) f(x
0
)
x x
0
, x E ` x
0
. (5.1)
Daca f este derivabila n x
0
, limita nita a func tiei R
x
0
se nume ste derivata func tiei f
n x
0
si se noteaza cu f
(x
0
):
f
(x
0
) = lim
xx
0
f(x) f(x
0
)
x x
0
. (5.2)
Dac a limita functiei R
x
0
este innit a, atunci functia f nu este derivabil a n x
0
. Dac a
limita functiei R
x
0
este se spune c a f are derivata n x
0
.
Putem da o interpretare geometric a derivatei functiei f n x
0
. Fie ( curba de ecuatie
y = f (x), x E. Prin punctele M
0
(x
0
, f (x
0
)) si M (x, f (x)) ( trece o dreapt a.
Secanta M
0
M are coecientul unghiular
tg =
f(x) f(x
0
)
x x
0
,
43
A MATEMATIC
A 1
unde este unghiul f acut de semidreapta M
0
M cu axa Ox. Cnd x x
0
, punctul
M M
0
pe curb a, iar secanta M
0
M tinde la o pozitie limit a numit a tangenta la curba
( n punctul M
0
a c arei pant a este m =tg
0
= f
(x
0
). Ecuatia tangentei se scrie
y f (x
0
) = f
(x
0
) (x x
0
) . (5.3)
Dac a f
(x
0
) = , atunci tangenta n punctul M
0
este paralel a cu axa Oy.
Dreapta perpendicular a pe tangenta n punctul M
0
se numeste normala la curba (
n punctul M
0
. Panta ei este m
n
=tg
0
+

2
= 1/f
(x
0
) si deci ecuatia normalei se
scrie
y f (x
0
) =
1
f
(x
0
)
(x x
0
) , f
(x
0
) = 0. (5.4)
Fie x
0
E un punct de acumulare al multimii E
s
= E (, x
0
). Se numeste
derivata la stnga a functiei f n x
0
si se noteaz a cu:
f
s
(x
0
) = lim
xx
0
0
f(x) f(x
0
)
x x
0
.
Dac a, n plus, aceast a limit a este nit a, atunci spunem c a functia f este derivabila la
stnga n punctul x
0
.
n mod similar se denesc derivata la dreapta f
d
(x
0
) si notiunea de functie derivabila
la dreapta n punctul x
0
.
Dac a f : E R este derivabil a n punctul x
0
E, atunci f este derivabil a la stnga
si la dreapta n punctul x
0
si f
s
(x
0
) = f
d
(x
0
) = f
(x
0
). Reciproc, dac a f este derivabil a
la stnga si la dreapta n punctul x
0
si f
s
(x
0
) = f
d
(x
0
), atunci f este derivabil a n x
0
si
f
(x
0
) = f
s
(x
0
) = f
d
(x
0
).
Exemple. 1. Fie f : R R, f (x) = x
2
. Oricare ar x
0
R, f
(x
0
) = 2x
0
.
ntr-adev ar,
lim
xx
0
x
2
x
2
0
x x
0
= lim
xx
0
(x +x
0
) = 2x
0
.
2. Fie f : R R, f (x) = [x[ si x
0
= 0. Avem:
lim
x00
f (x) f (0)
x 0
= lim
x00
[x[
x
= lim
x00
x
x
= 1
si
lim
x0+0
f (x) f (0)
x 0
= lim
x0+0
[x[
x
= lim
x0+0
x
x
= 1.
Deci f
s
(0) = 1 si f
d
(0) = 1, adic a f nu este derivabil a n x
0
= 0.
Dac a E = [a, b], faptul c a f este derivabil a n a (respectiv b) revine la aceea c a f este
derivabil a la dreapta n punctul a (respectiv la stnga n punctul b).
A MATEMATIC
A 1 45
Denitia 5.2 Spunem ca func tia f : E R este diferentiabil a n punctul x
0
E, punct
de acumulare pentru E, daca exista numarul A R si func tia : E R satisfacnd
condi tia lim
xx
0
(x) = (x
0
) = 0 a..
f(x) f(x
0
) = A(x x
0
) +(x) (x x
0
), x E, (5.5)
sau, cu x x
0
= h,
f(x
0
+h) f(x
0
) = Ah +(x
0
+h) h, x
0
+h E. (5.6)
Daca f este diferen tiabila n x
0
, func tia liniara
h Ah, h R,
se nume ste diferentiala func tiei f n x
0
si se noteaza
df(x
0
) = df(x
0
; h) = Ah. (5.7)
Pentru functia identic a i : R R, denit a prin i(x) = x, oricare ar x
0
R are loc
identitatea
i(x) i(x
0
) = 1 h + 0 h, h R,
care arat a c a functia identic a este diferentiabil a n orice punct x
0
R si di(x
0
) =
di(x
0
; h) = h, h R. Deoarece diferentiala functiei identice este aceeasi n orice punct
din R, ea se noteaz a
di(x) = dx = h
si se numeste diferen tiala variabilei independente.
Diferentiabilitatea functiei f n x
0
atrage continuitatea ei n x
0
, deoarece din (5.5)
urmeaz a
lim
xx
0
f(x) = f(x
0
).
Teorema 5.1 Func tia f este diferen tiabila n x
0
d.d. este derivabila n x
0
. Daca f este
diferen tiabila n x
0
, atunci pentru orice h R avem
df(x
0
; h) = f
(x
0
) h. (5.8)
Dac a f este diferentiabil a n x
0
are loc (5.5), de unde deducem
lim
xx
0
f(x) f(x
0
)
x x
0
= A R,
A MATEMATIC
A 1
adic a f este derivabil a n x
0
si f
(x
0
) = A. Lund A = f
(x
0
) n (5.7) obtinem (5.8).
Reciproc, dac a f este derivabil a n x
0
are loc (5.2). Construim functia : E R,
prin
(x) =

f(x)f(x
0
)
xx
0
f
(x
0
), x E ` x
0
0, x = x
0
.
(5.9)
Atunci, (5.2) este echivalent a cu lim
xx
0
(x) = (x
0
) = 0. Pe de alt a parte, din (5.9) avem
f(x) f(x
0
) = f
(x
0
)(x x
0
) +(x) (x x
0
), x E ` x
0
.
Deoarece (x
0
) = 0, rezult a c a egalitatea precedent a are loc si pentru x = x
0
. Asadar f
satisface (5.5) cu A = f
(x
0
), deci este diferentiabil a n x
0
.
Relatia (5.8) se mai scrie
df(x
0
) = f
(x
0
) dx, (5.10)
de unde f
(x
0
) =
df
dx
(x
0
), notatia lui Leibniz pentru derivat a.
Diferenta f(x) f(x
0
) se numeste cre sterea func tiei f n x
0
corespunz atoare cresterii
h = x x
0
a variabilei independente n x
0
.
Denitia 5.3 Func tia f : E R este derivabila pe mul timea A E daca este deriva-
bila n orice punct x A. Func tia f
: A R se nume ste functia derivat a a func tiei f

sau, mai simplu, derivata lui f pe A.
5.2 Operatii cu functii derivabile
Dac a functiile f, g : E R, E R, sunt derivabile pe E, atunci:
1. Functia a f este derivabil a pe E si (a f)
= a f
oricare ar a R.
2. Functia f +g este derivabil a pe E si (f +g)
=f
+g
.
3. Produsul functiilor f si g este o functie derivabil a pe E si (fg)
=f
g +fg
.
4. Dac a g = 0 pe E, atunci
f
g
este o functie derivabil a pe E si
f
g
=
f
g f g
g
2
.
5.3 Derivarea functiilor compuse si inverse
Fie I, J R intervale ale axei reale si u : I J, f : J R dou a functii.
A MATEMATIC
A 1 47
Teorema 5.2 Daca u este derivabila n punctul x
0
I si f este derivabila n punc-
tul u
0
= u(x
0
) J, atunci func tia compusa f u este derivabila n punctul x
0
si
(f u)
(x
0
) = f
(u
0
) u
(x
0
).
Dac a u este derivabil a pe I, f este derivabil a pe J, atunci functia compus a f u este
derivabil a pe I si
(f u)
= f
(u) u
.
Uneori este mai usor de calculat derivata logaritmului natural al unei functii dect
cea a functiei date. Aceasta ne conduce la notiunea de derivata logaritmica.
Fie f : E R o functie pozitiv a pe E. Atunci,
(ln f (x))
=
f
(x)
f (x)
,
de unde, f
(x) = f (x) (ln f (x))
.
Medoda este util a, de exemplu, n calculul derivatelor functiilor compuse exponential,
de forma
f (x) = (u(x))
v(x)
,
unde u(x) si v (x) sunt functii derivabile si u(x) > 0. Avem c a ln f (x) = v (x) ln u(x) si
(lnf (x))
= v
(x) lnu(x) +v (x)

u
(x)
u(x)
,
de unde rezult a c a
(u(x))
v(x)
= (u(x))
v(x)
(x) ln u(x) +v (x)

u
(x)
u(x)
,
sau
(u
v
)
= vu
v1
u
+ u
v
lnuv
.
Teorema 5.3 Fie f : I J o func tie continua si bijectiva. Daca f este derivabila
n punctul x
0
I si f
(x
0
) = 0, atunci func tia inversa f
1
este derivabila n punctul
y
0
= f (x
0
) J si
f
1
(y
0
) =
1
f
(x
0
)
.
A MATEMATIC
A 1
5.4 Derivatele functiilor uzuale
D am mai jos un tabel al derivatelor functiilor uzuale:
c
= 0, (tgx)
=
1
cos
2
x
, (arccos x)
=
1
1 x
2
,
(x
= x
1
, (ctg x)
=
1
sin
2
x
, (arctg x)
=
1
1 +x
2
,
(
x)
=
1
2
x
, (e
x
)
= e
x
, (arcctg x)
=
1
1 +x
2
,
(
n
x)
=
1
n
n
x
n1
, (a
x
)
= a
x
ln a, (shx)
= chx,
1
x
=
1
x
2
, (ln x)
=
1
x
, (chx)
= shx,
(sinx)
= cos x, (log
a
x)
=
1
xln a
, (thx)
=
1
ch
2
x
,
(cos x)
= sin x, (arcsin x)
=
1
1 x
2
, (cthx)
=
1
sh
2
x
.
Regula de derivare a functiilor compuse mpreun a cu tabelul anterior permite obtinerea
urm atoarelor formule de derivare, n care u = u(x) este o functie derivabil a:
(u
n
)
= nu
n1
u
, (tg u)
=
u
cos
2
u
, (arccos u)
=
u
1 u
2
,
(u
= u
1
u
, (ctg u)
=
u
sin
2
u
, (arctg u)
=
u
1 +u
2
,
(
u)
=
u
u
, (e
u
)
= u
e
u
, (arcctg u)
=
u
1 +u
2
,
(
n
u)
=
u
n
n
u
n1
, (a
u
)
= u
a
u
ln a, (shu)
= u
chu,
1
u
=
u
u
2
, (lnu)
=
u
u
, (chu)
= u
shu,
(sin u)
= u
cos u, (log
a
u)
=
u
uln a
, (thu)
=
u
ch
2
u
,
(cos u)
= u
sinu, (arcsinu)
=
u
1 u
2
, (cthu)
=
u
sh
2
u
.
Utiliznd acest tabel si regulile de derivare formulate n ultimele dou a paragrafe,
putem calcula derivata oric arei functii care se obtine din acestea prin aplicarea unui
num ar nit de operatii aritmetice si de compunere.
Tinnd seama de (5.10), regulilor de derivare le corespund reguli de diferen tiere. Dac a
f, g, u si v sunt functii diferentiabile pe E, atunci:
A MATEMATIC
A 1 49
1. d(af) = a df, a R.
2. d(f +g) = df +dg.
3. d (f g) = g df +f dg.
4. d
f
g
=
g dff dg
g
2
, g = 0.
5. d (f u) = f
(u) du.
6. d (u
v
) = vu
v1
du +u
v
lnudv.
5.5 Derivate si diferentiale de ordin superior
Fie f : E R, E R, o functie real a, f
: A R, A E, derivata functiei f si x
0
A
un punct de acumulare pentru A.
Denitia 5.4 Spunem ca func tia f este de doua ori derivabila n x
0
daca func tia f
este
derivabila n x
0
. n acest caz, (f
(x
0
) se nume ste derivata a doua a functiei f n x
0
si
se noteaza f
(x
0
). Deci
f
(x
0
) = (f
(x
0
) sau
d
2
f
dx
2
(x
0
) =
d
dx
df
dx
(x
0
).
Procednd prin recurent a, spunem c a f este de k ori derivabil a n x
0
dac a f
(k1)
este
derivabil a n x
0
. Deci
f
(k)
(x
0
) = (f
(k1)
)
(x
0
) sau
d
k
f
dx
k
(x
0
) =
d
dx
d
k1
f
dx
k1
(x
0
).
Cnd arm am c a f este de k ori derivabil a n x
0
subntelegem c a f are toate derivatele
pn a la ordinul k 1 inclusiv, pe o vecin atate a lui x
0
si c a derivata de ordinul k 1 este
derivabil a n x
0
.
Functia f se numeste innit derivabila n x
0
dac a admite derivate de orice ordin n
acest punct. Functiile elementare sunt innit derivabile n orice punct interior multimii
lor de denitie.
Exemple. 1. S a se calculeze derivata de ordinul n a functiei f (x) = e
rx
, r R.
Avem, succesiv: f
(x) = re
rx
, f
(x) = r
2
e
rx
, f
(x) = r
3
e
rx
, . . .. Prin inductie se
poate ar ata c a f
(n)
(x) = r
n
e
rx
, n N.
2. S a se calculeze derivata de ordinul n a functiei f (x) = sinx.
Avem, succesiv: f
(x) = cos x = sin
x +

2
, f
(x) = sin x = sin
x + 2
, . . ..
Prin inductie se poate ar ata c a f
(n)
(x) = sin
x +n
, n N.
3. S a se calculeze derivata de ordinul n a functiei f (x) = cos x.
Procednd ca mai sus, se obtine f
(n)
(x) = cos
x +n
, n N.
A MATEMATIC
A 1
Denitia 5.5 Spunem ca func tia f este de doua ori diferen tiabila n punctul x
0
daca
func tia df(x; h) = f
(x) h este diferen tiabila n x

0
oricare ar h R. Daca f este de
doua ori diferen tiabila n x
0
atunci func tia
d
2
f(x
0
; h) = d(df)(x
0
; h) = d(f
h)(x
0
; h) = (f
h)
(x
0
) h = f
(x
0
) h
2
se nume ste diferentiala a doua a functiei f n x
0
.
Functia f este de k ori diferentiabil a n x
0
dac a diferentiala de ordinul k1 a functiei
f, adic a d
k1
f(x; h) = f
(k1)
(x) h
k1
este diferentiabil a n x
0
pentru orice h R. n
acest caz, functia
d
k
f(x
0
; h) = d(d
k1
f)(x
0
; h) = d(f
(k1)
h
k1
)(x
0
; h) = (f
(k1)
h
k1
)
(x
0
) h = f
(k)
(x
0
) h
k
se numeste diferen tiala de ordinul k a func tiei f n x
0
.
Functia f este de k ori diferentiabil a n x
0
d.d. f este de k ori derivabil a n x
0
.
Deoarece h = dx, putem scrie
d
k
f(x
0
) = f
(k)
(x
0
) dx
k
.
Denitia 5.6 Func tia f : I R se nume ste de clas a C
k
pe intervalul I daca f are
toate derivatele pna la ordinul k pe I si derivata de ordinul k este continua pe I.
Multimea functiilor de clas a C
k
pe I se noteaz a C
k
(I). Prin C
0
(I) = C(I) se ntelege
multimea functiilor continue pe I. Prin C
(I) se noteaz a multimea functiilor innit

derivabile pe I.
Teorema 5.4 (Formula lui Leibniz) Daca f,g C
n
(I), n N, atunci f g C
n
(I)
si are loc formula
(f g)
(n)
(x) =
n
k=0
C
k
n
f
(nk)
(x) g
(k)
(x), x I. (5.11)
Demonstratie prin metoda inductiei matematice.
nmultind (5.11) cu dx
n
si avnd n vedere (5.10), obtinem
d
n
(f g)(x) =
n
k=0
C
k
n
d
nk
f(x) d
k
g(x), x I.
A MATEMATIC
A 1 51
5.6 Derivata functiilor date sub form a parametric a
Spunem c a o relatie functional a ntre y si x este reprezentat a parametric dac a variabilele
x si y sunt date ca functii de un parametru t, adic a,
x = x(t) ,
y = y (t) ,
t I R. (5.12)
S a presupunem c a functiile x(t) si y (t) sunt denite si continue pe I si c a functia x = x(t)
este inversabil a. Fie t = (x) inversa acesteia. Atunci y = y ((x)) este o functie
compus a de x. Mai mult, s a presupunem c a x(t) si y (t) sunt derivabile n punctul t I,
x
(t) = 0 si (x) este derivabil a n punctul x = x(t). Atunci, dup a regula de derivare a
functiilor compuse
dy
dx
=
dy
dt
dt
dx
=
dy
dt
(x) ,
care, tinnd seama de leg atura dintre derivatele functiilor inverse
(x) =
1
x
(t)
,
ne conduce la
dy
dx
=
y
(t)
x
(t)
.
Ecuatia tangentei la curba plan a ( de ecuatii parametrice (5.12) n punctul ei de coor-
donate carteziene (x
0
, y
0
), unde x
0
= x(t
0
) si y
0
= y (t
0
), cu t
0
I, se obtine din ecuatia
(5.3) tinnd seama c a
f
(x
0
) =
dy
dx
(x
0
) =
y
(t
0
)
x
(t
0
)
.
Rezult a
x x(t
0
)
x
(t
0
)
=
y y (t
0
)
y
(t
0
)
.
n mod asem an ator, din (5.4) obtinem ecuatia normalei la curba plan a ( n punctul ei
de coordonate carteziene (x
0
, y
0
)
x
(t
0
) (x x(t
0
)) +y
(t
0
) (y y (t
0
)) = 0.
Dac a x(t) si y (t) sunt de n ori derivabile si x
(t) = 0, atunci functia compus a

y = y ((x)) este de n ori derivabil a n raport cu x.
A MATEMATIC
A 1
Derivata a doua a functiei y n raport cu x este dat a de
d
2
y
d
2
x
=
d
dx
dy
dx
=
d
dt
(t)
x
(t)
dt
dx
=
y
(t) x
(t) y
(t) x
(t)
(x
(t))
3
.
Exemplu. S a se calculeze
d
2
y
dx
2
pentru functia y = f (x) dat a parametric prin
x = a (t sint) ,
y = a (1 cos t) ,
t R.
Avem
dy
dx
=
sin t
1 cos t
= ctg
t
2
si
d
2
y
dx
2
=
d
dt
ctg
t
2
1
a (1 cos t)
=
1
a (1 cos t)
2
=
1
4a sin
4 t
2
.
5.7 Propriet ati ale functiilor derivabile
5.7.1 Puncte de extrem. Teorema lui Fermat
Fie f : E R, E R.
Denitia 5.7 Punctul x
0
E se nume ste punct de extrem local sau relativ al func tiei f
daca exista o vecinatate V a lui x
0
a.. diferen ta f(x) f(x
0
) sa pastreze semn constant
pentru orice x V E. Daca:
f(x) f(x
0
) 0, x V E, x
0
este punct de maxim local,
f(x) f(x
0
) 0, x V E, x
0
este punct de minim local.
Dac a diferenta f(x) f(x
0
) p astreaz a semn constant pentru orice x E, atunci x
0
se numeste punct de extrem absolut. Orice punct de extrem absolut este punct de extrem
relativ. Reciproca nu este adev arat a.
Teorema 5.5 (Teorema lui Fermat) Fie f : I R, denita pe intervalul I R
si x
0
un punct de extrem interior lui I. Daca func tia f este derivabila n x
0
, atunci
f
(x
0
) = 0.
A MATEMATIC
A 1 53
Presupunem c a x
0
este un punct de maxim. Atunci exist a o vecin atate V a lui x
0
(cum x
0
este interior lui I, putem admite c a V I) a..
f(x) f(x
0
) 0, x V.
Prin ipotez a f este derivabil a n x
0
si deci
f
(x
0
) = lim
xx
0
f(x) f(x
0
)
x x
0
.
Dar raportul
f(x)f(x
0
)
xx
0
0 pentru x V si x > x
0
si
f(x)f(x
0
)
xx
0
0 pentru x V si
x < x
0
. La limit a rezult a: f
(x
0
) 0 si f
(x
0
) 0, de unde f
(x
0
) = 0.
Reciproca teoremei lui Fermat nu este adev arat a. Din faptul c a f este derivabil a
ntr-un punct x
0
si f
(x
0
) = 0 nu rezult a c a x
0
este punct de extrem. De exemplu, pentru
functia f (x) = x
3
avem f
(0) = 0, dar punctul x

0
= 0 nu este punct de extrem deoarece
diferenta f(x) f(0) = x
3
nu p astreaz a semn constant n nici o vecin atate a lui x
0
.
Teorema lui Fermat este o conditie necesara de extrem.
Denitia 5.8 Un punct x
0
I se nume ste punct stationar sau punct critic al func tiei
f daca f este derivabila n x
0
si f
(x
0
) = 0.
Teorema lui Fermat arm a c a punctele de extrem ale unei functii derivabile sunt
puncte stationare. Pentru a stabili care dintre punctele stationare ale unei functii deri-
vabile sunt puncte de extrem vom da mai trziu conditii suciente de extrem.
Teorema lui Fermat are o interpretare geometric a simpl a. n conditiile teoremei,
ntr-un punct de extrem, tangenta la gracul functiei este paralel a cu axa Ox.
5.7.2 Teoremele lui Rolle, Lagrange si Cauchy
Teorema 5.6 (Teorema lui Rolle) Fie f : [a, b] R. Daca:
1. f este continua pe [a, b],
2. f este derivabila pe (a, b),
3. f(a) = f(b),
atunci exista un punct c (a, b) a.. f
(c) = 0.
Functia f ind continu a pe [a, b] este m arginit a si si atinge marginile pe [a, b]. Fie
m = inf
x[a,b]
f (x) , M = sup
x[a,b]
f (x) .
Distingem dou a cazuri:
A MATEMATIC
A 1
1. Dac a M = m, atunci functia f este constant a pe [a, b] si f
(x) = 0, x (a, b).

2. Dac a M = m, atunci functia f si atinge e maximul M e minimul m ntr-un
punct c din interiorul intervalului (a, b) deoarece f(a) = f(b) si f nu poate s a-si ating a,
simultan, maximul M ntr-un cap at al intervalului [a, b] si minimul m n cel alalt cap at
al intervalului [a, b]. S a presupunem c a M = f (c), c (a, b). Cum c este maxim local,
conform teoremei lui Fermat, f
(c) = 0.
O functie f : [a, b] R care satisface conditiile 1 si 2 din teorema lui Rolle se numeste
func tie Rolle.
Interpretarea geometric a a teoremei lui Rolle este urm atoarea: dac a A(a, f (a)) si
B(b, f (b)) sunt extremit atile curbei ( de ecuatie y = f (x) pe [a, b], atunci teorema lui
Rolle arm a c a exist a cel putin un punct C (c, f (c)) ( n care tangenta la curb a este
paralel a cu axa Ox.
Exemplu. Fie f : [0, 1] R, f (x) = 1 + x
m
(1 x)
n
, unde m si n sunt ntregi
pozitivi. F ar a a calcula derivata lui f, s a se arate c a ecuatia f
(x) = 0 are cel putin o

r ad acin a real a pe (0, 1).
f este o functie Rolle si f (0) = f (1) = 1. Conform teoremei lui Rolle, exist a
c (0, 1) a.. f
(c) = 0.
Teorema 5.7 (Teorema lui Lagrange) Fie f : [a, b] R. Daca:
1. f este continua pe [a, b],
2. f este derivabila pe (a, b),
atunci exista un punct c (a, b) a..
f(b) f(a) = f
(c) (b a) = df(c; b a).

Introducem functia auxiliar a F : [a, b] R,
F (x) = f(x) f(a)
f(b) f(a)
b a
(x a) .
Functia F satisface ipotezele teoremei lui Rolle, ind continu a pe [a, b], derivabil a pe
(a, b) si F (a) = F (b) = 0. Rezult a c a exist a cel putin un punct c (a, b) a.. F
(c) = 0.
Dar
F
(x) = f
(x)
f(b) f(a)
b a
,
deci
f
(c)
f(b) f(a)
b a
= 0,
de unde egalitatea din enunt.
A MATEMATIC
A 1 55
Interpretarea geometric a a teoremei lui Lagrange este urm atoarea: n ipotezele teo-
remei, exist a cel putin un punct C (c, f (c)) ( n care tangenta la curb a este paralel a
cu dreapta AB a c arei pant a este
f(b)f(a)
ba
.
Teoremele lui Rolle si Lagrange arm a numai existenta punctului c (a, b), f ar a nici
o precizare asupra unicit atii acestuia.
Din teorema lui Lagrange rezult a c a dac a f : I R este derivabil a pe I, atunci
oricare ar x
1
, x
2
I, x
1
= x
2
, exist a de forma = x
1
+(x
2
x
1
), cu (0, 1), a..
f(x
2
) f(x
1
) = (x
2
x
1
) f
().
n particular, dac a a, a +h I, avem
f(a +h) f(a) = h f
(), = a +h, (0, 1).

Teorema 5.7 se numeste prima teorema de medie a calculului diferential sau teorema
cre sterilor nite.
Exemplu. Utiliznd teorema lui Lagrange, s a se arate c a
[arctgx
2
arctgx
1
[ [x
2
x
1
[ , x
1
, x
2
R.
Consider am functia f (x) =arctg x. Aceast a functie satisface teorema lui Lagrange
pe orice interval [a, b]. Atunci, pentru orice x
1
si x
2
f (x
2
) f (x
1
) = f
(c) (x
2
x
1
)
sau
arctgx
2
arctgx
1
=
1
1 +c
2
(x
2
x
1
) ,
unde punctul c este cuprins ntre x
1
si x
2
. Cum
1
1+c
2
1 pentru orice c R, rezult a
inegalitatea din enunt.
Consecinta 5.1 Daca f : I R este derivabila pe I R si f
(x) = 0 pe I, atunci f
este constanta pe I.
De aici rezult a c a dac a f, g : I R sunt derivabile pe I R si f
(x) = g
(x) pe I,
atunci f si g difer a printr-o constant a pe I.
Teorema 5.8 (Teorema lui Cauchy) Fie func tiile f, g : [a, b] R. Daca:
1. f si g sunt continue pe [a, b],
2. f si g sunt derivabile pe (a, b),
3. g
(x) = 0, x (a, b),

A MATEMATIC
A 1
atunci g(a) = g(b) si exista un punct c (a, b) a..
f(b) f(a)
g(b) g(a)
=
f
(c)
g
(c)
.
Conditia g
(x) = 0, x (a, b), implic a faptul c a g(a) = g(b). ntr-adev ar, dac a
g(a) = g(b), aplicnd teorema lui Rolle, ar rezulta c a exist a c (a, b) a.. g
(c) = 0, ceea
ce contravine ipotezei.
Introducem functia auxiliar a F : [a, b] R,
F (x) = f(x) f(a)
f(b) f(a)
g (b) g (a)
(g (x) g (a)) .
Functia F satisface ipotezele teoremei lui Rolle, ind continu a pe [a, b], derivabil a pe
(a, b) si F (a) = F (b) = 0. Rezult a c a exist a cel putin un punct c (a, b) a.. F
(c) = 0.
Dar
F
(x) = f
(x)
f(b) f(a)
g (b) g (a)
g
(x) ,
deci
f
(c)
f(b) f(a)
g (b) g (a)
g
(c) = 0,
de unde egalitatea din enunt.
Aceast a teorem a se numeste a doua teorema de medie a calculului diferen tial.
Teorema 5.9 (Teorema lui Darboux) Daca func tia f este derivabila pe I, atunci f
are proprietatea lui Darboux pe I (adica nu poate trece de la o valoare la alta fara a trece
prin toate valorile intermediare).
Teorema 5.10 (Regula lui l
Hospital) Fie f, g : [a, b] R si x

0
[a, b]. Daca:
1. f si g sunt derivabile pe [a, b] ` x
0
si continue n x
0
,
2. f(x
0
) = 0, g(x
0
) = 0,
3. g
(x) = 0 ntr-o vecinatate V a lui x

0
(x V ` x
0
),
4. lim
xx
0
f
(x)
g
(x)
= R,
atunci exista si lim
xx
0
f(x)
g(x)
= .
Aplic am teorema lui Cauchy pe intervalul [x
0
, x] sau [x, x
0
]. Rezult a c a exist a un
punct c cuprins ntre x
0
si x a..
f(x)
g(x)
=
f(x) f(x
0
)
g(x) g(x
0
)
=
f
(c)
g
(c)
.
A MATEMATIC
A 1 57
Dar, cnd x x
0
si c x
0
, de unde concluzia teoremei.
Exemple.
1. lim
x0
1 cos x
x
2
= lim
x0
(1 cos x)
(x
2
)
= lim
x0
sin x
2x
=
1
2
.
2. S a se calculeze lim
x0+0
x
x
.
Fie f (x) = x
x
, x > 0. Avem, lnf (x) = xln x. Dar
lim
x0+0
ln f (x) = lim
x0+0
ln x
1
x
= lim
x0+0
1
x
1
x
2
= 0.
Deci lim
x0+0
f (x) = lim
x0+0
e
lnf(x)
= e
0
= 1.
5.7.3 Formula lui Taylor pentru functii de o variabil a
Denitia 5.9 Fie f : I R o func tie de n ori derivabila n punctul x
0
I. Polinomul
T
n
(x) = f(x
0
) +
1
1!
f
(x
0
)(x x
0
) +
1
2!
f
(x
0
)(x x
0
)
2
+ +
1
n!
f
(n)
(x
0
)(x x
0
)
n
=
=
n
k=0
1
k!
f
(k)
(x
0
)(x x
0
)
k
=
n
k=0
1
k!
d
k
f(x
0
; x x
0
)
se nume ste polinomul lui Taylor de gradul n al func tiei f n punctul x
0
.
Pentru uniformitatea scrierii, am notat f
(0)
= f, respectiv d
0
f = f.
Functia R
n
(x) = f(x) T
n
(x), x I, se numeste restul lui Taylor de ordinul n al
functiei f n punctul x
0
. Din egalitatea precedent a avem
f(x) = T
n
(x) +R
n
(x), x I,
care se numeste formula lui Taylor de ordinul n a functiei f n punctul x
0
.
Deoarece lim
xx
0
R
n
(x) = 0, pentru valori ale lui x sucient de apropiate de x
0
, polinomul
T
n
(x) aproximeaz a pe f(x), adic a f(x) T
n
(x).
Teorema 5.11 (Formula lui Taylor) Fie f : I R o func tie de n + 1 ori derivabila
pe I si p N. Oricare ar x, x
0
I, x = x
0
, exista un punct cuprins ntre x
0
si x,
adica de forma = x
0
+(x x
0
), (0, 1), a.. sa avem
f(x) =
n
k=0
1
k!
f
(k)
(x
0
)(x x
0
)
k
+
(x x
0
)
p
(x )
np+1
n! p
f
(n+1)
(). (5.13)
A MATEMATIC
A 1
Pentru orice p N, x, x
0
I, x = x
0
, numere xate, num arul A R satisf acnd
conditia
(a) f(x) = f(x
0
) +
1
1!
f
(x
0
)(x x
0
) + +
1
n!
f
(n)
(x
0
)(x x
0
)
n
+ (x x
0
)
p
A
este unic determinat.
Pentru a dovedi (5.13) r amne s a ar at am c a
(b) A =
f
(n+1)
()
n! p
(x x
0
)
np+1
.
n acest scop s a consider am functia : I R, denit a prin
(t) = f(t) +
1
1!
f
(t)(x t) + +
1
n!
f
(n)
(t)(x t)
n
+ (x t)
p
A,
n care A sasface (a).
Functia este derivabil a pe I deoarece f este de n+1 ori derivabil a pe I. Pe de alt a
parte, avnd n vedere (a), g asim c a (x
0
) = (x) = f(x). Asadar, functia satisface
conditiilor teoremei lui Rolle pe [x
0
, x] sau [x, x
0
] si deci exist a un punct ntre x
0
si x
a..
() = 0. Dar
(t) =
1
n!
f
(n+1)
(t)(x t)
n
p(x t)
p1
A
si deci A are expresia (b), c.c.t.d.
Restul din formula (5.13) se numeste restul lui Schlmlich-Roche
R
n
(x) =
(x x
0
)
p
(x )
np+1
n! p
f
(n+1)
(), p N.
Vom considera n continuare dou a cazuri particulare:
1. Dac a lu am p = 1, obtinem
R
n
(x) =
(x x
0
)
n+1
n!
(1 )
n
f
(n+1)
(), = x
0
+(x x
0
), (0, 1),
care se numeste restul lui Cauchy.
2. Dac a lu am p = n + 1, obtinem
R
n
(x) =
(x x
0
)
n+1
(n + 1)!
f
(n+1)
(), = x
0
+(x x
0
), (0, 1),
A MATEMATIC
A 1 59
care se numeste restul lui Lagrange.
Formula lui Taylor cu restul lui Lagrange se scrie
f(x) = f(x
0
) +
1
1!
f
(x
0
)(xx
0
) + +
1
n!
f
(n)
(x
0
)(xx
0
)
n
+
1
(n + 1)!
f
(n+1)
()(xx
0
)
n+1
=
n
k=0
1
k!
d
k
f(x
0
; x x
0
) +
1
(n + 1)!
d
n+1
f(; x x
0
), = x
0
+(x x
0
), (0, 1).
Exemplu. Fie f (x) = P
n
(x), unde P
n
(x) este un polinom de gradul n n x. Deoarece
f
(k)
(x) = P
(k)
n
(x) pentru k = 0, n si f
(n+1)
(x) = 0, formula lui Taylor pentru polinomul
P
n
(x) ntr-un punct x
0
R se scrie
P
n
(x) = P
n
(x
0
) +
1
1!
P
n
(x
0
)(x x
0
) + +
1
n!
P
(n)
n
(x
0
)(x x
0
)
n
,
restul ind nul.
Lund x x
0
= h, putem scrie nc a formula lui Taylor sub forma
f(x
0
+h) = f(x
0
) +
1
1!
f
(x
0
) h + +
1
n!
f
(n)
(x
0
) h
n
+
1
(n + 1)!
f
(n+1)
() h
n+1
=
=
n
k=0
1
k!
d
k
f(x
0
; h) +
1
(n + 1)!
d
n+1
f(; h), = x
0
+ h, (0, 1).
Dac a 0 I si lu am x
0
= 0, obtinem
f(x) = f(0) +
1
1!
f
(0) x + +
1
n!
f
(n)
(0) x
n
+
1
(n + 1)!
f
(n+1)
(x) x
n+1
=
=
n
k=0
1
k!
d
k
f(0; x) +
1
(n + 1)!
d
n+1
f(x; x), (0, 1),
care se numeste formula lui Mac-Laurin.
Exemple. 1. Fie functia f(x) = e
x
, x R. Deoarece f
(k)
(x) = e
x
pentru k =
1, n + 1 si f
(k)
(0) = 1 pentru k = 0, n iar f
(n+1)
(x) = e
x
, obtinem dezvoltarea Mac-
Laurin
e
x
= 1 +
x
1!
+
x
2
2!
+ +
x
n
n!
+
x
n+1
(n + 1)!
e
x
, (0, 1).
A MATEMATIC
A 1
2. Fie functia f(x) = sin x, x R. Deoarece f
(k)
(x) = sin
x +k
pentru k =
1, n + 1 si f
(k)
(0) = sin
k
2
pentru k = 0, n iar f
(n+1)
(x) = sin
x + (n + 1)

2
, obtinem
dezvoltarea Mac-Laurin
sin x =
x
1!

x
3
3!
+
x
5
5!
+
x
n
n!
sin
n
2
+
x
n+1
(n + 1)!
sin
x +
(n + 1)
2
, (0, 1).
3. Fie functia f(x) = cos x, x R. Deoarece f
(k)
(x) = cos
x +k
pentru k =
1, n + 1 si f
(k)
(0) = cos
k
2
pentru k = 0, n iar f
(n+1)
(x) = cos
x + (n + 1)

2
, obtinem
dezvoltarea Mac-Laurin
cos x = 1
x
2
2!
+
x
4
4!
+
x
n
n!
cos
n
2
+
x
n+1
(n + 1)!
cos
x +
(n + 1)
2
, (0, 1).
4. Fie functia f(x) = ln(1 +x), x (1, ). Scriind f
(x) = (1 +x)
1
, avem
f
(k)
(x) = (1)
k1
(k 1)! (1 +x)
k
pentru k = 1, n + 1
si f (0) = 0, f
(k)
(0) = (1)
k1
(k 1)! pentru k = 1, n, iar
f
(n+1)
(x) = (1)
n
n! (1 +x)
(n+1)
,
obtinem dezvoltarea Mac-Laurin
ln(1 +x) =
x
1

x
2
2
+
x
3
3
+ (1)
n1
x
n
n
+ (1)
n
x
n+1
(n + 1)(1 +x)
n+1
, (0, 1).
5. Functia f(x) = (1 +x)
, x (1, ), R, are dezvoltarea Mac-Laurin

(1 +x)
= 1 +
n
k=1
( 1) ( k + 1)
k!
x
k
+
( 1) ( n)
(n + 1)!
x
n+1
(1 +x)
n1
,
cu (0, 1). Este usor de observat c a pentru = n dezvoltarea precedent a se reduce la
binomul lui Newton
(1 +x)
n
=
n
k=0
C
k
n
x
k
.
A MATEMATIC
A 1 61
5.7.4 Conditii suciente de extrem pentru functii de o variabil a
Teorema 5.12 Fie f : I R o func tie de n ori derivabila ntr-o vecinatate a punctului
x
0
, interior lui I, n care
f
(x
0
) = f
(x
0
) = . . . = f
(n1)
(x
0
) = 0, f
(n)
(x
0
) = 0, n 2,
si derivata de ordinul n este continua n x
0
, atunci:
1. Daca n = 2m, m N
, punctul x
0
este punct de extrem al functiei f si anume:
- punct de maxim daca f
(n)
(x
0
) < 0,
- punct de minim daca f
(n)
(x
0
) > 0;
2. Daca n = 2m1, m N
, punctul x
0
nu este punct de extrem.
n ipotezele teoremei, formula lui Taylor cu restul lui Lagrange se scrie
f(x) f(x
0
) =
(x x
0
)
n
n!
f
(n)
(), = x
0
+(x x
0
), (0, 1).
Cum f
(n)
(x
0
) = 0, exist a o vecin atate V a lui x
0
n care f
(n)
(x
0
) f
(n)
(x) > 0.
1. Dac a n = 2m, m N, atunci diferenta f(x) f(x
0
) are semnul lui f
(n)
(x
0
),
deoarece (x x
0
)
n
0. Deci x
0
este punct de extrem: de maxim dac a f
(n)
(x
0
) < 0 si de
minim dac a f
(n)
(x
0
) > 0.
2. Dac a n = 2m1, m N, atunci (x x
0
)
n
este negativ pentru x < x
0
si pozitiv
pentru x > x
0
. Punctul x
0
nu este punct de extrem deoarece nu exist a nici o vecin atate
a lui x
0
n care diferenta f(x) f(x
0
) s a p astreze semn constant.
Exemplu. 1. S a se determine punctele de extrem ale functiilor f, g : R R,
f (x) = x
4
si g (x) = x
3
.
Este usor de observat c a x
0
= 0 este punct stationar pentru aceste functii. Primele
trei derivate ale functiei f sunt nule n x
0
= 0 si f
iv
(0) = 24 = 0. Deoarece n = 4 este
par si f
iv
(0) > 0, f are un minim n x
0
= 0.
Functia g nu are un extrem n x
0
= 0 deoarece primele sale dou a derivate sunt nule
g
(0) = 6 = 0 si n = 3 este impar.

2. S a se determine punctele de extrem ale functiei f : R R, f (x) = 2 cos x +x
2
.
Derivata nti este f
(x) = 2 sin x + 2x si f
(x) = 0 pentru x
0
= 0. Pentru a
stabili dac a punctul stationar x
0
= 0 este punct de extrem, calcul am derivatele succesive
ale functiei f pn a obtinem prima derivat a nenul a n x
0
= 0: f
(x) = 2 cos x + 2 si
f
(0) = 0, f
(x) = 2 sinx si f
(0) = 0, f
iv
(x) = 2 cos x si f
iv
(0) = 2 > 0. Cum n = 4
(par), rezult a c a x
0
= 0 este punct de minim.
Observatie. Dezvoltarea Taylor a unei functii poate servi si la calculul unor limite.
A MATEMATIC
A 1
Exemplu. Folosind dezvoltarea Mac-Laurin a functiei sin x, avem:
lim
x0
x sinx
x
3
= lim
x0
x
x
1!

x
3
3!
+
x
5
5!

x
3
= lim
x0
1
3!

x
2
5!
+
=
1
6
.
Deoarece
[R
n
(x)[ =
x
n+1
(n + 1)!
sin(x +
(n + 1)
2
)
x
n+1
(n + 1)!
0, pentru x 0.
Capitolul 6
Functii vectoriale de o variabil a real a
6.1 Spatiul R
n
Multimea
R
n
= x = (x
1,
x
2
, . . . , x
n
), x
i
R, i = 1, n
formeaz a un spatiu vectorial sau liniar real n raport cu operatiile de adunare si nmultire
cu scalari denite astfel: e x = (x
1
, x
2
, . . . , x
n
), y = (y
1
, y
2
, . . . , y
n
) R
n
si R,
denim operatia de adunare n R
n
prin
x +y = (x
1
+y
1
, x
2
+y
2
, . . . , x
n
+y
n
) R
n
si operatia de nmul tire cu scalari prin
x = (x
1
, x
2
, . . . , x
n
) R
n
.
R
n
este numit spa tiul liniar real n-dimensional, elementele sale x = (x
1
, x
2
, . . . , x
n
)
se numesc vectori. Numerele x
1
, x
2
, . . ., x
n
se numesc componentele sau coordonatele
vectorului x.
Aplicatia
x y = x
1
y
1
+x
2
y
2
+ +x
n
y
n
=
n
k=1
x
k
y
k
este un produs scalar pe R
n
si deci R
n
este un spatiu euclidian numit spa tiul euclidian
n-dimensional.
Norma indusa de produsul scalar este dat a de
[[x[[ =

x
2
=
k=1
x
2
k
.
63
A MATEMATIC
A 1
Deci R
n
este un spa tiu liniar normat.
Metrica sau distan ta euclidiana pe R
n
este dat a de
d(x, y) = [[x y[[ =
k=1
(x
k
y
k
)
2
.
n concluzie, R
n
este un spa tiu metric.
Numim sfera deschisa cu centrul n x
0
= (x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n
) si raz a multimea
S(x
0
, ) = x R
n
[ d(x, x
0
) < .
Numim sfera nchisa cu centrul n x
0
= (x
0
1
, x
0
2
, . . . , x
0
n
) si raz a multimea
S(x
0
, ) = x R
n
[ d(x, x
0
) .
Se numeste vecinatate a punctului x
0
R
n
orice multime V R
n
care contine o
sfer a deschis a cu centrul n x
0
. Prin urmare, V este vecin atate a lui x
0
dac a exist a > 0
a.. S(x
0
, ) V . Orice sfer a deschis a S(x
0
, ) este vecin atate a lui x
0
.
O multime A R
n
este marginita dac a exist a o sfer a nchis a care contine pe A, adic a
x
0
R
n
, M > 0 pentru care d(x, x
0
) M, x A.
Punctul x R
n
se numeste punct de acumulare al multimii A dac a orice vecin atate
V a sa contine cel putin un punct din A, diferit de x, adic a V (A` x) = . Punctul
x A se numeste punct izolat al multimii A dac a nu este punct de acumulare.
6.2 Functii cu valori n R
m
Fie E R. Se numeste func tie vectoriala de o variabila reala o functie f : E R
m
(m 2). Prin functia vectorial a f, oric arui element x E i se ataseaz a n mod unic
vectorul y = (y
1
, y
2
, . . . , y
m
) R
m
, y = f(x).
Fie f(x) = (f
1
(x), f
2
(x), . . . , f
m
(x)), pentru orice x E. Rezult a c a functia vectorial a
f deneste n mod unic m functii f
k
: E R, k = 1, m, numite func tii componente ale
functiei f. Functiile componente sunt m functii reale de o variabil a real a y
k
= f
k
(x),
k = 1, m.
A MATEMATIC
A 1 65
6.2.1 Limita unei functii vectoriale
Fie f : E R
m
, E R si x
0
un punct de acumulare al multimii E.
Denitia 6.1 Spunem ca vectorul l = (l
1
, l
2
, . . . , l
m
) R
m
este limita functiei f n
punctul x
0
daca > 0, () > 0 a.. x E pentru care 0 < [x x
0
[ < , sa avem
[[f(x) l[[ =
k=1
(f
k
(x) l
k
)
2
<
si scriem lim
xx
0
f(x) = l.
Teorema 6.1 O func tie vectoriala are limita ntr-un punct d.d. func tiile sale compo-
nente au limite n acel punct, adica
lim
xx
0
f(x) = l lim
xx
0
f
k
(x) = l
k
, k = 1, m.
Teorema rezult a din dubla inegalitate
[f
k
(x) l
k
[ [[f(x) l[[
m
i=1
[f
i
(x) l
i
[, k = 1, m
si denitia precedent a.
Aceast a teorem a reduce studiul limitei unei functii vectoriale la studiul limitelor a m
functii reale.
Teorema 6.2 Daca func tiile f, g : E R
m
au limite n punctul x
0
, atunci:
lim
xx
0
(f(x) +g(x)) = lim
xx
0
f(x) + lim
xx
0
g(x), , R,
lim
xx
0
(f(x) g(x)) =

lim
xx
0
f(x)
lim
xx
0
g(x)
.
6.2.2 Continuitatea unei functii vectoriale
Fie f : E R
m
, E R, o functie vectorial a si x
0
E.
0
daca > 0, () > 0
a.. x E pentru care [x x
0
[ < , sa avem [[f(x) f(x
0
)[[ < .
A MATEMATIC
A 1
n cazul n care x
0
E este punct de acumulare pentru E, continuitatea n punctul
x
0
se poate deni cu ajutorul limitei.
0
pentru E, daca f are limita n x
0
si aceasta este egala cu f(x
0
), adica
lim
xx
0
f(x) = f(x
0
),
Teorema 6.3 Func tia f : E R
m
, f = (f
1
, f
2
, . . . , f
m
), este continua n punctul x
0
d.d. func tiile componente f
k
: E R, k = 1, m, sunt continue n x
0
.
Din inegalit atile
[f
k
(x) f
k
(x
0
)[ [[f(x) f(x
0
)[[
m
i=1
[f
i
(x) f
i
(x
0
)[, k = 1, m,
avem implicatiile
[[f(x) f(x
0
)[[ < [f
k
(x) f
k
(x
0
)[ < , k = 1, m,
[f
i
(x) f
i
(x
0
)[ <

m
, i = 1, m [[f(x) f(x
0
)[[ < .
Unele propriet ati, stabilite pentru functii reale de o variabil a real a, se mentinsi pentru
functii vectoriale de o variabil a real a.
n mod corespunz ator se deneste si continuitatea uniform a.
6.2.3 Derivata si diferentiala unei functii vectoriale
Fie f : E R
m
, E R, o functie vectorial a si x
0
E un punct de acumulare al
multimea E.
Denitia 6.4 Spunem ca func tia f este derivabil a n punctul x
0
daca func tia
R
x
0
(x) =
f(x) f(x
0
)
x x
0
, x E ` x
0
,
are limita n x
0
si aceasta apar tine lui R
m
.
Daca f este derivabila n x
0
, limita func tiei R
x
0
se nume ste derivata func tiei f n x
0
si se noteaza cu f
(x
0
):
f
(x
0
) = lim
xx
0
f(x) f(x
0
)
x x
0
.
A MATEMATIC
A 1 67
Teorema 6.4 Func tia vectoriala f = (f
1
, f
2
, . . . , f
m
) este derivabila n x
0
d.d. func tiile
componente f
k
, k = 1, m, sunt derivabile n x
0
. n acest caz
f
(x
0
) = (f
1
(x
0
), f
2
(x
0
), . . . , f
m
(x
0
)).
Teorema rezult a din
f(x) f(x
0
)
x x
0
=

f
1
(x) f
1
(x
0
)
x x
0
,
f
2
(x) f
2
(x
0
)
x x
0
, . . . ,
f
m
(x) f
m
(x
0
)
x x
0
si faptul c a o functie vectorial a are limit a ntr-un punct d.d. functiile componente au
limit a n acel punct.
Denitia 6.5 Spunem ca func tia f este diferentiabil a n punctul x
0
E, punct de acu-
mulare pentru E, daca exista vectorul A = (A
1
, A
2
, . . . , A
m
) R
m
si func tia vectoriala
: E R
m
, = (
1
,
2
, . . . ,
m
), satisfacnd condi tia lim
xx
0
(x) = (x
0
) = 0 a..
f(x) f(x
0
) = A(x x
0
) +(x) (x x
0
), x E,
sau
f(x
0
+h) f(x
0
) = Ah +(x
0
+h) h, x
0
+h E.
Daca f este diferen tiabila n x
0
, func tia liniara df(x
0
) : R R
n
,
h Ah, h R,
se nume ste diferentiala func tiei f n x
0
:
df(x
0
) = df(x
0
; h) = Ah.
Diferentiabilitatea functiei f n x
0
atrage continuitatea ei n x
0
.
Egalitatea din denitia diferentiabilit atii este echivalent a cu egalit atile scalare
f
k
(x) f
k
(x
0
) = A
k
(x x
0
) +
k
(x) (x x
0
), x E, k = 1, m,
de unde rezult a c a functia vectorial a f = (f
1
, f
2
, . . . , f
m
) este diferentiabil a n x
0
d.d.
functiile componente f
k
, k = 1, m, sunt diferentiabile n x
0
. n acest caz
df(x
0
) = (df
1
(x
0
), df
2
(x
0
), . . . , df
m
(x
0
)).
Functia f este diferentiabil a n x
0
d.d. este derivabil a n x
0
si
df(x
0
) = f
(x
0
) dx de unde f
(x
0
) =
df
dx
(x
0
).
n mod corespunz ator se denesc derivatele si diferentialele de ordin superior.
A MATEMATIC
A 1
Denitia 6.6 Func tia f : I R
m
se nume ste de clas a C
k
pe intervalul I daca f are
toate derivatele pna la ordinul k pe I si derivata de ordinul k este continua pe I.
Multimea functiilor de clas a C
k
pe I se noteaz a C
k
(I). Prin C
0
(I) = C(I) se ntelege
multimea functiilor continue pe I. Prin C
(I) se ntelege multimea functiilor innit

derivabile pe I.
6.2.4 Formula lui Taylor pentru o functie vectorial a
Dac a functia vectorial a f : I R
m
, f = (f
1
, f
2
, . . . , f
m
), este de n + 1 ori derivabil a
ntr-o vecin atate a lui x
0
I atunci pentru ecare component a f
i
, i = 1, m, putem scrie
f
i
(x) =
n
k=0
1
k!
f
(k)
i
(x
0
)(x x
0
)
k
+R
n
i
(x), i = 1, m,
care sunt echivalente cu
f(x) =
n
k=0
1
k!
f
(k)
(x
0
)(x x
0
)
k
+R
n
(x),
cu R
n
(x) = (R
n
1
(x), R
n
2
(x), . . . , R
n
m
(x)), unde
R
n
i
(x) =
1
(n + 1)!
f
(n+1)
i
(
i
)(x x
0
)
n+1
,
i
= x
0
+
i
(x x
0
),
i
(0, 1), i = 1, m,
care reprezint a formula lui Taylor pentru func tia vectoriala f cu restul lui Lagrange.
6.3 Elemente de geometria diferential a a curbelor
6.3.1 Reprezent ari analitice regulate
Asa cum am constatat deja n capitolul precedent, perechea de functii x = x(t), y = y (t),
t I R, adic a o functie vectorial a cu m = 2, reprezint a grac o curb a plan a. n cele
ce urmeaz a ne vom ocupa de interpretarea geometric a a functiilor vectoriale cu m = 3.
Multe dintre denitiile si rezultatele care urmeaz a se pot usor particulariza pentru m = 2.
Denitia 6.7 O submul time ( R
3
se nume ste curb a n spatiu daca exista o func tie
r : I R
3
, I R, a.. r(I) = (.
A MATEMATIC
A 1 69
Fie { = O, i, j, k un reper cartezian ortonormat n R
3
si

OM = r = xi+yj+zk
vectorul de pozitie al unui punct M. Dac a M (, atunci
r = r(t), t I, (6.1)
este ecua tia vectoriala a curbei (. Valoarea lui t pentru care

OM = r(t) se numeste
coordonata parametrica a punctului M de pe curb a si se noteaz a M(t). n proiectie pe
axele reperului ecuatia (6.1) este echivalent a cu
x = x(t), y = y(t), z = z(t), t I, (6.2)
numite ecua tiile parametrice ale curbei (. Dac a z(t) 0 curba ( este o curb a plan a.
Denitia 6.8 O curba ( se nume ste curb a de clas a C
k
, k 0, daca admite cel pu tin o
reprezentare de forma (6.1) cu r C
k
(I).
Daca I este un interval deschis si r o aplica tie bijectiva continua cu inversa continua
atunci ( se nume ste arc elementar de curb a.
Daca I este un interval nchis [a, b] si r este de clasa C
0
(I) atunci curba ( se nume ste
drum. Un drum se nume ste nchis daca r(a) = r(b).
Curba ( se nume ste curb a simpl a daca este un arc elementar de curba sau un drum
nchis.
Denitia 6.9 Curba (, data prin reprezentarea (6.1), se nume ste curb a regulat a de
clas a C
k
, k 1, daca r C
k
(I) si
r
(t) = 0, t I. (6.3)
Denitia 6.10 Un punct M
0
( se nume ste punct ordinar (sau regulat) daca ( admite
cel pu tin o reprezentare de forma (6.1) regulata de clasa C
k
, k 1, n punctul M
0
. n
caz contrar, M
0
se nume ste punct singular.
Dac a drept parametru se poate lua abscisa x a unui punct de pe curb a, atunci
reprezentarea (6.2) ia forma
y = f(x), z = g(x), x I, (6.4)
n care f, g C
k
(I), numit a reprezentarea carteziana explicita a curbei (. n acest caz
toate punctele curbei sunt ordinare deoarece r
= i + f
(x)j + g
(x)k = 0, pentru orice

x I.
Exemple. 1. Curba descris a de un punct de pe cilindrul x
2
+y
2
= a
2
a c arui proiectie
n planul Oxy se deplaseaz a cu vitez a unghiular a constant a si a c arui proiectie pe axa
A MATEMATIC
A 1
Oz se deplaseaz a cu vitez a constant a k se numeste elice circulara. Lund b = k/, o
reprezentare parametric a a elicei circulare este
x = a cos t, y = a sint, z = bt, t R.
2. Curba descris a de un punct care se deplaseaz a cu vitez a constant a k pe o dreapt a
care se roteste n jurul unei axe xe cu vitez a unghiular a constant a si care face cu
aceasta un unghi constant = /2, se numeste elice conica. Lund a = (k/) sin ,
b = (k/) cos , o reprezentare parametric a a elicei conice este
x = at cos t, y = at sin t, z = bt, t R.
3. Curba descris a de un punct care se deplaseaz a cu vitez a proportional a cu distanta
parcurs a pe o dreapt a care se roteste cu vitez a unghiular a constant a n jurul unei axe
xe si care face cu aceasta un unghi constant , diferit de /2, se numeste spirala conica.
O reprezentare parametric a a spiralei conice este
x = ae
kt
cos t, y = ae
kt
sin t, z = be
kt
, t R.
6.3.2 Tangenta si planul normal
Fie ( o curb a n spatiu de clas a C
k
, k 1, dat a prin ecuatia (6.1), M
0
(t
0
) un punct
ordinar al ei si M(t) un punct vecin lui M
0
.
Pentru t = t
0
, deducem c a
M
0
M
t t
0
=
r(t) r(t
0
)
t t
0
,
adic a vectorul (r(t) r(t
0
))/(t t
0
) este coliniar cu

M
0
M, vectorul director al secantei
M
0
M la curba (. Cum punctul M
0
este ordinar, vectorul (r(t) r(t
0
))/(t t
0
) tinde,
pentru M M
0
(adic a t t
0
), la o limit a bine determinat a, r
(t
0
) = 0.
Denitia 6.11 Numim tangent a la curba ( pozi tia limita a secantei M
0
M cnd punctul
M M
0
, pe curba.
Din cele de mai sus rezult a c a tangenta la curba ( n punctul ei ordinar M
0
(t
0
) are
ecuatia vectorial a
r = r(t
0
) +r
(t
0
), R,
de unde ecuatiile parametrice
x = x(t
0
) +x
(t
0
), y = y(t
0
) +y
(t
0
), z = z(t
0
) +z
(t
0
), R,
A MATEMATIC
A 1 71
sau
(r r(t
0
)) r
(t
0
) = 0,
sau sub form a cartezian a
x x(t
0
)
x
(t
0
)
=
y y(t
0
)
y
(t
0
)
=
z z(t
0
)
z
(t
0
)
,
care reprezint a ecua tiile canonice ale tangentei la curba (.
Vom nota cu
t =
r
[[r
[[
(6.5)
versorul tangentei ntr-un punct M(t) (.
Dac a curba ( este dat a prin ecuatiile explicite (6.4), atunci toate punctele curbei sunt
ordinare si ecuatiile tangentei la curb a n punctul M
0
(x
0
, f(x
0
), g(x
0
)) se scriu
x x
0
1
=
y f(x
0
)
f
(x
0
)
=
z g(x
0
)
g
(x
0
)
.
Denitia 6.12 Numim plan normal la curba ( n punctul M
0
( planul perpendicular
pe tangenta n M
0
la curba.
Planul normal este denit de punctul M
0
si de vectorul s au normal care este coliniar
cu vectorul director al tangentei la curb a n M
0
, deci are ecuatia
r
(t
0
) (r r(t
0
) = 0,
care n reperul cartezian { se scrie
x
(t
0
)(x x(t
0
)) +y
(t
0
)(y y(t
0
)) +z
(t
0
)(z z(t
0
)) = 0. (6.6)
Dac a curba este dat a explicit prin ecuatiile (6.4), din ecuatia (6.6) deducem c a planul
tangent n punctul M
0
(x
0
, f(x
0
), g(x
0
)) este caracterizat prin ecuatia
(x x
0
) +f
(x
0
)(y f(x
0
)) +g
(x
0
)(z g(x
0
)) = 0.
Exemple. 1. Se dau curba:
r = a(sin t + cos t)i +a(sin t cos t)j +be
t
k
si punctul ei M
0
(0). Deoarece
r(0) = a(i j) +bk, r
(0) = a(i +j) bk,

A MATEMATIC
A 1
ecuatiile tangentei n M
0
la curb a se scriu
x a
a
=
y +a
a
=
z b
b
,
iar ecuatia planului normal va a(x a) +a(y +a) b(z b) = 0.
2. Se dau curba: y = 2e
x
, z = 3 ln(x + 1) si punctul M
0
(0, 2, 0) situat pe curb a.
Deoarece f
(0) = 2, g
(0) = 3, ecuatiile tangentei n M

0
vor
x
1
=
y 2
2
=
z
3
,
iar ecuatia planului normal: x + 2(y 2) + 3z = 0.
6.3.3 Elementul de arc
Fie curba ( dat a prin ecuatia r = r(t) si M
0
(t
0
) un punct ordinar al ei. S a not am cu
s = s(t) lungimea arcului

M
0
M. Dac a M
(t+t) este un punct vecin pe curb a punctului

M(t), atunci putem considera s = [[
MM
[[. Dar

MM
= r(t + t) r(t) si deci

s
t
=
r(t + t) r(t)
t
.
Dac a trecem la limit a pentru t 0, avem
lim
t0
s
t
=
lim
t0
r(t + t) r(t)
t
,
de unde
ds = [[r
(t)[[ dt = [[dr[[.
Diferentiala ds se numeste element de arc al curbei (. Dac a curba este dat a prin ecuatiile
parametrice (6.2), atunci
ds =

x
2
(t) +y
2
(t) +z
2
(t) dt.
n cazul reprezent arii explicite (6.4) aceasta revine la
ds =

1 +f
2
(x) +g
2
(x) dx.
Deoarece s
(t) = [[r
(t)[[ > 0 n orice punct ordinar al curbei, putem rezolva ecuatia

s = s(t) n privinta lui t. Obtinem t = (s). nlocuind aceast a valoare a parametrului t
n ecuatia (6.1) obtinem
r = r((s)).
A MATEMATIC
A 1 73
Deci, putem scrie ecuatiile parametrice ale curbei lund la parametru arcul ei s, care se
mai numeste si parametru natural al curbei.
Dac a curba este dat a parametric prin aceast a ecuatie, n care s este arcul pe curb a,
atunci din ds = [[dr[[ sau

dr
ds
= 1, deci vectorul
t = r =
dr
ds
=
r
[[r
[[
(6.7)
este un vector unitar, adic a t
2
= 1.
Lungimea arcului

M
0
M este dat a de
s = s(t) =

t
t
0
x
2
() +y
2
() +z
2
() d,
respectiv
s = s(x) =

x
x
0
1 +f
2
() +g
2
() d.
6.3.4 Planul osculator. Reperul lui Frnet
Denitia 6.13 Numim plan osculator la curba ( n punctul M
0
(, un plan care
intersecteaza curba n trei puncte confundate n M
0
.
Fie curba ( dat a prin ecuatia r = r(t) si e M
0
(r(t
0
)) un punct ordinar al ei. Un plan
oarecare prin M
0
are ecuatia
(P) N (r r(t
0
)) = 0.
Coordonatele parametrice ale punctelor de intersectie ale acestui plan cu curba sunt
r ad acinile ecuatiei
(t) = N (r(t) r(t
0
)) = 0.
Pentru ca planul P s a e plan osculator la curb a n punctul M
0
(t
0
) este necesar ca t = t
0
s a e r ad acin a tripl a a ecuatiei (t) = 0. Deoarece (t
0
) = 0, va trebui s a avem nc a
(t
0
) = N r
(t
0
) = 0,
(t
0
) = N r
(t
0
) = 0.
De aici rezult a c a vectorul N trebuie s a e coliniar cu produsul vectorial r
(t
0
) r
(t
0
),
adic a putem lua N = r
(t
0
) r
(t
0
). Deci, dac a r
(t
0
) r
(t
0
) = 0, ecua tia planului
osculator la curba ( n punctul M
0
este
(r
(t
0
) r
(t
0
)) (r r(t
0
)) = 0 sau (r r(t
0
), r
(t
0
), r
(t
0
)) = 0.
A MATEMATIC
A 1
n reperul cartezian { aceasta devine
x x(t
0
) y y(t
0
) z z(t
0
)
x
(t
0
) y
(t
0
) z
(t
0
)
x
(t
0
) y
(t
0
) z
(t
0
)
= 0.
Denitia 6.14 Un punct M
0
(t
0
) ( n care r
(t
0
) r
(t
0
) = 0 se nume ste punct de
inexiune al curbei (.
Deci, n orice punct ordinar si neinexianar al curbei planul osculator este unic de-
terminat.
Fie M
0
un punct ordinar si neinexianar al curbei (.
Denitia 6.15 Numim normal a principal a la curba ( n punctul M
0
intersec tia planului
normal cu planul osculator la curba ( n M
0
.
Vectorul director al normalei principale este deci un vector coliniar cu produsul dublu
vectorial (r
(t
0
) r
(t
0
)) r
(t
0
). Ecuatia normalei principale se scrie atunci
r = r(t
0
) +[(r
(t
0
) r
(t
0
)) r
(t
0
)], R.
Vom nota versorul normalei principale ntr-un punct M(t) ( cu
n =
(r
) r
[[(r
) r
[[
. (6.8)
Denitia 6.16 Numim binormal a la curba ( n punctul M
0
, perpendiculara pe planul
osculator n punctul M
0
la curba.
Vectorul director al binormalei n M
0
la curb a este coliniar deci cu vectorul r
(t
0
)
r
(t
0
). Ecuatia binormalei se va scrie
r = r(t
0
) +[r
(t
0
) r
(t
0
)], R.
Vom nota versorul binormalei ntr-un punct M(t) ( cu
b =
r
[[r
[[
. (6.9)
Denitia 6.17 Numim plan recticator (rectiant) la curba ( n punctul M
0
, planul
determinat de tangenta si binormala la ( n M
0
.
A MATEMATIC
A 1 75

(r
) r
planul osculator
planul normal
planul recticator
tangenta
normala principal a
binormala
M
Figura 6.1: Reperul lui Frnet
Ecuatia planului recticator este
(r r(t
0
), r
(t
0
), r
(t
0
) r
(t
0
)) = 0.
Versorii t, n, b dati de (6.7), (6.8) si (6.9) satisfac relatiile
t
2
= n
2
= b
2
= 1, t n = n b = b t = 0.
Reperul cartezian ortonormat M, t, n, b cu originea ntr-un punct M, ordinar si
neinexionar al curbei se numeste reper mobil sau reperul lui Frnet atasat curbei n
punctul M.
S a g asim n ncheiere expresiile versorilor reperului Frnet cnd curba este dat a prin
ecuatia r = r(s), unde s este parametrul natural. Deoarece r
2
= 1, deci r r = 0, deducem
c a r r si ( r r) r = r
2
r ( r r) r =r. Rezult a c a [[ r r[[ = [[r[[. Din (6.7), (6.8) si
(6.9) obtinem atunci
t = r, n =
r
[[r[[
, b =
r r
[[r[[
= t n. (6.10)
n acest caz, ecuatiile axelor si planelor reperului Frnet n punctul M(r(s)) ( se
A MATEMATIC
A 1
scriu:
(r r(s)) t(s) = 0 ecuatia tangentei,
(r r(s)) n(s) = 0 ecuatia normalei principale,
(r r(s)) b(s) = 0 ecuatia binormalei,
t(s)(r r(s)) = 0 ecuatia planului normal,
n(s)(r r(s)) = 0 ecuatia planului recticator,
b(s)(r r(s)) = 0 ecuatia planului osculator.
6.3.5 Curbura unei curbe n spatiu
Fie M(s) si M
(s +s) dou a puncte vecine pe curba ( dat a prin ecuatia r = r(s) si

unghiul dintre tangentele la ( n cele dou a puncte.
Denitia 6.18 Numim curbur a a curbei ( n punctul M,
= lim
s0
.
Dac a t(s) si t(s + s) sunt versorii tangentelor la curb a n punctele M si respectiv
M
, atunci
[[t(s + s) t(s)[[ = 2
sin

2
,
de unde

t(s + s) t(s)
s
sin

2
.
Trecnd aici la limit a pentru s 0, obtinem
lim
s0
= lim
s0
t(s + s) t(s)
s
dt
ds
,
nct
= [[
t[[ = [[r[[. (6.11)

Cantitatea R = 1/ se numeste raz a de curbur a a curbei ( n punctul M.
Din (6.10) g asim imediat c a n = Rr = R
t, de unde
t = n.
Dac a curba ( este dat a prin reprezentarea r = r(t), regulat a de ordin cel putin doi,
curbura n punctul ordinar M(t) are expresia
=
[[r
[[
[[r
[[
3
(6.12)
A MATEMATIC
A 1 77
ntr-adev ar, presupunnd t = t(s), avem
r =
dr
ds
=
dr
dt
dt
ds
= r
dt
ds
, r = r
dt
ds
2
+r
d
2
t
ds
2
,
r r = (r
)

dt
ds
3
.
Dar ds/dt = [[r
[[, nct
[[r[[ = [[ r r[[ =
[[r
[[
[[r
[[
3
.
nlocuind n (6.11) obtinem (6.12).
Din (6.12) rezult a c a un punct ordinar al unei curbe este punct de inexiune d.d. n
acel punct curbura este nul a.
Teorema 6.5 Condi tia necesara si sucienta ca o curba sa e o dreapta este ca n orice
punct al ei curbura sa e nula.
Necesitatea. Dac a curba ( este o dreapt a, atunci r = r
0
+ tv, r
= v, r
= 0 si
din (6.12) deducem = 0, pentru orice t R.
Sucienta. Din = 0, tinnd seama de (6.11), urmeaz a

t = 0 si deci t = v (vector
constant), sau r = v, de unde r =sv +r
0
, deci curba este o dreapt a.
6.3.6 Torsiunea unei curbe
Fie din nou M(s) si M
(s + s) dou a puncte vecine pe curba ( dat a prin ecuatia

r = r(s)
si unghiul dintre binormalele la ( n cele dou a puncte.
Denitia 6.19 Numim torsiune absolut a a curbei ( n punctul M,
[[ = lim
s0
.
Dac a b(s) si b(s +s) sunt versorii binormalelor la curb a n punctele M si respectiv
M
, atunci
[[b(s + s) b(s)[[ = 2
sin

2
,
A MATEMATIC
A 1
de unde

b(s + s) b(s)
s
sin

2
.
Trecnd aici la limit a pentru s 0, obtinem
lim
s0
= lim
s0
b(s + s) b(s)
s
db
ds
,
nct
[[ =

. (6.13)
Dar b = t n si

t =n, nct

b = t n, deci

b t si din b
2
= 1 rezult a b

b = 0,
adic a

b b. n concluzie,

b este coliniar cu n, nct
[
b n[ = [[
b[[ = [[.
Cum ns a n =R

t, n =

R

t +R
t, avem
b n = (t n)n = (t, n, n) = (t,

R

t+R
t,R

t) = R
2
(t,

t,
t) =
1
[[r[[
2
( r, r,
...
r),
nct
[[ =
[( r, r,
...
r)[
[[r[[
2
.
Denitia 6.20 Numim torsiune a curbei ( n punctul M(s), marimea
=
( r, r,
...
r)
[[r[[
2
=
b n. (6.14)
Deoarece

b este coliniar cu n, de aici urmeaz a c a =mrpr
n
b, adic a
b = n.
Dac a curba ( este dat a prin reprezentarea r = r(t), regulat a de ordin cel putin doi,
torsiunea n punctul ordinar si neinexionar M(t) are expresia
=
(r
, r
, r
)
[[r
[[
2
. (6.15)
A MATEMATIC
A 1 79
ntr-adev ar, presupunnd t = t(s), avem
r = r
dt
ds
, r = r
dt
ds
2
+r
d
2
t
ds
2
,
...
r= r
dt
ds
3
+ 3r
dt
ds
2
d
2
t
ds
2
+r
d
3
t
ds
3
,
asa nct, cu ds/dt = [[r
[[,
( r, r,
...
r) =(r
, r
, r
dt
ds
6
=(r
, r
, r
)
1
[[r
[[
6
, [[r[[ =
[[r
[[
[[r
[[
3
,
care nlocuite n (6.14) dau (6.15).
Denitia 6.21 Un punct al curbei ( n care torsiunea este nula se nume ste punct planar.
Teorema 6.6 Condi tia necesara si sucienta ca o curba sa e o curba plana este ca n
orice punct al ei torsiunea sa e nula.
Necesitatea. Dac a curba este plan a, planul osculator ind planul curbei, rezult a
c a b este un vector constant, deci

b = 0 si din (6.13) deducem c a = 0.
Sucienta. Dac a = 0, urmeaz a c a

b = 0 si deci b = b
0
(vector constant). Cum
b t = 0, rezult a c a b
0
r = 0, de unde, prin integrare, b
0
r(s)+D = 0, D ind o
constant a de integrare. De aici deducem c a toate punctele curbei se g asesc n planul de
ecuatie b
0
r+D = 0, adic a este o curb a plan a.
6.3.7 Formulele lui Frnet
Fie ( un arc de curb a regulat de ordinul cel putin trei, format din puncte ordinare si
neinexionare, dat prin ecuatia
r = r(s),
unde s este parametrul natural. Fie nc a { = M, t, n, b reperul Frnet (Fig. 6.2)
atasat acestui arc n punctul M(s), n care
t = r, n =
r
[[r[[
, b =
r r
[[r[[
(6.16)
si e = [[r[[, =
b n, curbura si torsiunea curbei n punctul M(s).

Formulele lui Frnet exprim a modul cum variaz a reperul lui Frnet cnd punctul M
parcurge arcul de curb a, dau deci derivatele versorilor reperului n functie de versorii
reperului.
A MATEMATIC
A 1
M
t
n
b
Figura 6.2: Reperul lui Frnet
Prima dintre aceste formule se obtine imediat din (6.16)
1
, (6.16)
2
si expresia curburii,
dt
ds
= n. (6.17)
Tinnd apoi seama c a

b este coliniar cu n si de expresia torsiunii, obtinem
db
ds
= n. (6.18)
n ne, din n = b t, prin derivare, avem n =

b t +b

t si tinnd seama de prece-
dentele dou a formule, rezult a
dn
ds
= t + b. (6.19)
Coordonatele vectorilor

t, n,

b sunt functii numai de curbura si torsiunea ale
curbei n punctul M. Rezult a de aici c a dac a cunoastem curbura si torsiunea:
= (s), = (s), (6.20)
prin integrarea sistemului (6.17) - (6.19) se obtin versorii t = t(s), n = n(s), b = b(s),
iar din
dr
ds
= t,
obtinem r = r(s), adic a ecuatia unui arc de curb a de curbur a si torsiune date. Dou a arce
de curb a astfel obtinute coincid pn a la o miscare n spatiu. Din acest motiv ecuatiile
(6.20) se numesc ecua tiile intrinseci ale curbei.
Exemplu. Se d a curba r =3 (i cos t + j sin t) + 4t k (elicea circular a). S a se scrie
ecuatiile axelor si planelor reperului Frnet atasat curbei ntr-un punct M(t) al acesteia.
S a se calculeze curbura si torsiunea si s a se scrie formulele lui Frnet.
Deoarece r
= 3 (i sin t +j cos t ) + 4k, ds = [[r
(t)[[ dt = 5 dt. Deducem c a

t = s/5. Avem deci
r = 3i cos
s
5
+3j sin
s
5
+
4
5
s k, r =
3
5
i sin
s
5
+
3
5
j cos
s
5
+
4
5
k, r =
3
25
i cos
s
5

3
25
j sin
s
5
,
A MATEMATIC
A 1 81
t =
1
5
(3i sin t + 3j cos t + 4 k), n = i cos t j sint , b =
1
5
(4 i sin t 4j cos t + 3 k).
Ecuatiile axelor reperului sunt:
x 3 cos t
3 sin t
=
y 3 sin t
3 cos t
=
z 4t
4
ecuatiile tangentei,
x 3 cos t
cos t
=
y 3 sin t
sint
=
z 4t
0
ecuatiile normalei principale,
x 3 cos t
4 sint
=
y 3 sin t
4 cos t
=
z 4t
3
ecuatiile binormalei.
Ecuatiile planelor reperului sunt:
3xsin t + 3y cos t + 4z 16t = 0 ecuatia planului normal,
xcos t +y sin t 3 = 0 ecuatia planului recticator,
4xsin t 4y cos t + 3z 12t = 0 ecuatia planului osculator.
Apoi = |r| =
3
25
, iar

b =
1
25
(4 cot s i + 4 sin t j) si =
b n =
4
25
.
Formulele lui Frnet se scriu:
dt
ds
=
3
25
n,
db
ds
=
4
25
n,
dn
ds
=
3
25
t +
4
25
b.
A MATEMATIC
A 1
Capitolul 7
Integrala nedenit a
7.1 Primitive. Integrala nedenit a
Calculul diferential furnizeaz a metode pentru calculul derivatei f
a unei functii f. Vom

examina acum problema invers a, adic a problema g asirii unei functii F a c arei derivat a
F
este dat a.
Fie I un interval oarecare (m arginit sau nem arginit, nchis sau deschis) al axei reale
si f : I R.
Denitia 7.1 Se nume ste primitiv a a func tiei f pe intervalul I o func tie F : I R,
derivabila pe I, care satisface condi tia
F
(x) = f(x), x I. (7.1)

Exemple. 1. Functia F (x) = arcsin x este primitiva functiei f (x) =
1
1x
2
pe
intervalul I = (1, 1) deoarece
(arcsin x)
=
1
1 x
2
, x (1, 1) .
2. Functia F (x) =
a
x
lna
, 0 < a = 1, este primitiva functiei f (x) = a
x
pe intervalul
I = (, +) deoarece
a
x
lna
=
a
x
lna
ln a
= a
x
, x R.
Cnd spunem c a functia F este primitiva functiei f, f ar a a indica intervalul I, sub-
ntelegem c a I este orice interval pe care functia f este denit a.
83
A MATEMATIC
A 1
Teorema 7.1 Daca F este o primitiva a func tiei f pe intervalul I, atunci func tia F +C
este de asemenea o primitiva a func tiei f. Daca F si sunt doua primitive ale func tiei
f pe intervalul I, atunci F = C pe I, unde C este o constanta arbitrara.
Deoarece (F(x) + C)
= f(x), rezult a c a F + C este o primitiv a a functiei f. Pe

de alt a parte, deoarece F si sunt primitive ale functiei f pe intervalul I, rezult a c a
((x) F(x))
= 0 pe I. Cum I este interval, deducem c a (x) F(x) = C, x I.

Din aceast a teorem a rezult a c a dac a functia f admite o primitiv a atunci ea admite o
innitate de primitive; dac a F este o primitiv a a functiei f, atunci orice alt a primitiv a
este de forma F +C. Spunem c a primitiva unei functii se determin a pn a la o constant a
aditiv a.
Denitia 7.2 Se nume ste integral a nedenit a a func tiei f : I R mul timea tuturor
primitivelor func tiei f pe intervalul I.
Integrala nedenit a a functiei f se noteaz a cu simbolul

f(x) dx. Din teorema prece-
dent a rezult a c a dac a F este o primitiv a oarecare a functiei f pe intervalul I, atunci
f(x) dx = F(x) +C, C R. (7.2)

Operatia de calcul a integralei nedenite a functiei f se numeste integrare. Evident,
operatia de integrare este inversa operatiei de derivare.
Proprieta ti imediate ale integralei nedenite:
1. Dac a functia F este o primitiv a a functiei f pe intervalul I, atunci
f(x) dx
= f(x), d
f(x) dx
= f(x) dx, (7.3)
(x) dx = F(x) +C,

dF(x) = F(x) +C. (7.4)
Rezult a din (7.1) si (7.2).
2. Dac a functiile f si g au primitive pe intervalul I, atunci functia f +g are primitive
pe I si

(f(x) +g(x)) dx =

f(x) dx +
g(x) dx. (7.5)

Din (7.3)
1
avem
(f(x) +g(x)) dx
= f(x) +g(x).
A MATEMATIC
A 1 85
Pe de alt a parte
f(x) dx +
g(x) dx
=

f(x) dx
g(x) dx
= f(x) +g(x).
3. Dac a functia f are primitive pe intervalul I si R, atunci functia f are
primitive pe I si

f(x) dx =
f(x) dx. (7.6)

Analog ca la 2.
n leg atur a cu primitivele unei functii se pun urm atoarele probleme:
- care sunt clasele de functii ce admit primitive;
- dac a o functie admite primitive, cum se determin a ele.
n ceea ce priveste prima problem a arm am c a: orice func tie continua admite primi-
tive. Demonstratia va dat a n capitolul urm ator. Ne vom ocupa numai de primitivele
functiilor continue.
n leg atur a cu a doua problem a, preciz am c a ne vom ocupa numai de determinarea
primitivelor acelor functii pentru care primitivele se exprim a prin functii elementare,
adic a pot exprimate cu ajutorul unui num ar nit de operatii aritmetice si operatii de
compunere ale functiilor elementare de baz a.
7.2 Integrala nedenit a a unor functii elementare
D am mai jos un tabel al primitivelor imediate:
dx = x +C,

dx
x
2
+a
2
= ln
x +
x
2
+a
2
+C, a = 0,
dx =
x
+1
+ 1
+C, = 1,

dx
x
2
a
2
= ln
x +
x
2
a
2
+C, a = 0,
dx
x
= ln[x[ +C,

dx
a
2
x
2
= arcsin
x
a
+C, a > 0,
a
x
dx =
a
x
ln a
+C, a > 0, a = 1,

e
x
dx = e
x
+C,
dx
x
2
+a
2
=
1
a
arctg
x
a
+C, a = 0,

sin xdx = cos x +C,
dx
x
2
a
2
=
1
2a
ln
x a
x +a
+C, a = 0,

cos xdx = sinx +C,
A MATEMATIC
A 1
dx
cos
2
x
= tg x +C,

sh xdx = chx +C,
dx
sin
2
x
= ctg x +C,

ch xdx = shx +C,
dx
sin x
= ln
tg
x
2
+C,

ln xdx = x(lnx 1) +C,
dx
cos x
= ln
tg

x
2
+

4
+C,

dx
ch
2
x
= th x+C,
tg xdx = ln[cos x[+C,

dx
sh
2
x
= cth x+C,
ctg xdx = ln [sin x[+C,

a
2
x
2
dx =
x
2
a
2
x
2
+
a
2
2
arcsin
x
a
+C, a = 0.
Exist a si functii continue ale c aror primitive nu pot exprimate prin functii ele-
mentare. De exemplu:
e
x
2
, sinx
2
, cos x
2
,
sin x
x
n
,
cos x
x
n
,
1
lnx
,
e
x
x
, etc.
7.3 Metode de integrare
7.3.1 Integrarea prin p arti
Teorema 7.2 Daca func tiile u si v, denite pe intervalul I, au derivate continue pe I,
atunci
u(x) v
(x) dx = u(x) v (x)
(x) v (x) dx. (7.7)

sau

udv = uv
v du.
Deoarece (uv)
= u
v +uv
si deci uv
= (uv)
v, tinnd seama de (7.4), rezult a

(7.7), numit a si formula de integrare prin par ti.
Exemple. 1. S a se integreze prin p arti integrala I =

a
2
x
2
dx ([x[ < [a[),
a = 0.
Lu am u =

a
2
x
2
si dv = dx. Atunci: du
xdx
a
2
x
2
si v = x. Deci
I = x
a
2
x
2
+
x
2
dx
a
2
x
2
= x
a
2
x
2
+
a
2
(a
2
x
2
) dx
a
2
x
2
A MATEMATIC
A 1 87
sau
I = x
a
2
x
2
+a
2
dx
a
2
x
2
I,
de unde

a
2
x
2
dx =
x
2
a
2
x
2
+
a
2
2
arcsin
x
a
+C.
2. Analog se veric a formulele:

x
2
+a
2
dx =
x
2
x
2
+a
2
+
a
2
2
ln
x +
x
2
+a
2
+C,

x
2
a
2
dx =
x
2
x
2
a
2
a
2
2
ln
x +
x
2
a
2
+C.
Dac a functiile u si v, denite pe intervalul I, au derivate continue pn a la ordinul
n + 1 inclusiv, atunci are loc formula
uv
(n+1)
dx = uv
(n)
u
v
(n1)
+ + (1)
n
u
(n)
v + (1)
(n+1)
u
(n+1)
v dx,
numit a si formula generalizata de integrare prin par ti.
7.3.2 Schimbarea de variabil a n integrala nedenit a
Teorema 7.3 Fie I si J doua intervale si func tiile u : I J, f : J R. Daca
func tia u are derivata continua pe I, f este continua pe J, iar F este o primitiva a
func tiei f, adica are loc (7.2), atunci func tia compusa F u : I R, denita prin
(F u)(t) = F(u(t)), este o primitiva a func tiei f(u(t)) u
(t) pe I si deci
f(u(t)) u
(t) dt = F(u(t)) +C. (7.8)

Deoarece functiile F si u sunt derivabile, functia F u este derivabil a si avem
d
dt
F(u(t)) =
dF
dx
(u(t)) u
(t).
Cum F
(x) = f(x), rezult a c a

d
dt
F(u(t)) = f(u(t)) u
(t),
de unde (7.8).
A MATEMATIC
A 1
Teorema precedent a st a la baza metodei schimbarii de variabila (metoda substitutiei)
n integrala nedenit a. Ea se foloseste de fapt pentru g asirea primitivelor functiei f(x)
pe J atunci cnd, n urma substitutiei x = u(t), este mai usor de g asit o primitiv a a
functiei f(u(t))u
(t) pe I. Dac a (t) este o primitiv a a functiei f(u(t))u
(t), atunci
F(u(t)) = (t) +C
0
. (7.9)
Aceast a relatie ne permite s a determin am pe F(x). Pentru aceasta presupunem c a functia
u : I J este inversabil a, adic a exist a functia u
1
: J I, t = u
1
(x). nlocuind n
(7.9), g asim
F(x) = (u
1
(x)) +C
0
.
Exemple. 1. Prin schimbarea de variabil a x = t +a obtinem
I =

dx
x a
= ln [x a[ +C.
2. Prin schimbarea de variabil a x = t +a obtinem
I =

dx
(x a)
n
=
1
n 1

1
(x a)
n1
+C, n > 1.
3. Se d a integrala
I =

dx
x
2
2ax +b
, a
2
b < 0.
Deoarece x
2
2ax + b = (x a)
2
+
2
cu =

b a
2
, prin schimbarea de variabil a
x = t +a, obtinem
I =
1
dt
t
2
+ 1
=
1
arctg t +C =
1
arctg
x a
+C.
7.3.3 Integrarea prin recurent a
n multe cazuri functia de integrat depinde nu numai de argumentul s au ci si de un
num ar natural n. Se poate ntmpla ca aplicnd metoda de integrare prin p arti s a
obtinem o integral a de aceeasi form a dar pentru o valoarea a lui n mai mic a cu cel putin
o unitate. Continund n acest mod, dup a un num ar nit de pasi ajungem la una din
integralele imediate. O asemenea metod a de calcul a integralelor se numeste integrarea
prin recuren ta. Vom ilustra aceast a metod a prin cteva exemple.
Exemple. 1. Fie integrala
I
n
(t) =

dt
(t
2
+ 1)
n
, n N.
A MATEMATIC
A 1 89
Integrnd prin p arti, avem
I
n
(t) =
t
(t
2
+ 1)
n

t d
1
(t
2
+ 1)
n
=
t
(t
2
+ 1)
n
+ 2n
t
2
(t
2
+ 1)
n+1
dt.
De unde
I
n+1
(t) =
1
2n
t
(t
2
+ 1)
n
+
2n 1
2n
I
n
(t), cu I
1
(t) = arctgt +C.
2. Fie integrala
J
n
(x) =

Ax +B
(x
2
2ax +b)
n
dx, a
2
b < 0, n N.
Dup a transform ari evidente, g asim
J
n
(x) =
A
2
2(x a)
(x
2
2ax +b)
n
dx + (Aa +B)
dx
(x
2
2ax +b)
n
.
Pentru n = 1 obtinem
J
1
(x) =
A
2
ln(x
2
2ax +b) +
Aa +B
arctg
x a
+c, =

b a
2
.
Pentru n > 1, s a efectu am n integrala a doua schimbarea de variabil a x = t + a, cu
=

b a
2
. Avem
dx
(x
2
2ax +b)
n
=

dx
[(x a)
2
+
2
]
n
=
1
2n1
I
n
(t),
n care I
n
(t) este integrala din exercitiul precedent. Prin urmare
J
n
(x) =
A
2(1 n)
1
(x
2
2ax +b)
n1
+
Aa +B
2n1
I
n
x a
.
7.4 Integrarea functiilor rationale
7.4.1 Integrale din functii rationale
O clas a important a de functii ale c aror primitive se pot exprima prin functii elementare
este clasa functiilor rationale. Prin func tie ra tionala se ntelege o functie de forma
R(x) =
P(x)
Q(x)
, (7.10)
A MATEMATIC
A 1
unde P(x) si Q(x) sunt polinoame reale.
Asemenea functii sunt denite pe reuniuni de intervale si sunt continue pe tot dome-
niul de denitie. Vom presupune c a P(x) si Q(x) nu au factori comuni.
F ar a a restrnge generalitatea putem presupune c a
grad P(x) < gradQ(x). (7.11)
n caz contrar, f acnd mp artirea, avem
P(x)
Q(x)
= C(x) +
P
1
(x)
Q(x)
, grad P
1
(x) < gradQ(x). (7.12)
Va atunci sucient s a ne ocup am de integrarea functiilor rationale de forma (7.10)
cu conditia (7.11). Presupunem c a gradQ(x) = n.
Dac a a
i
, i = 1, r, sunt r ad acinile reale, de ordinele de multiplicitate n
i
si
k
i
k
,
k = 1, s, sunt r ad acinile complexe de ordinele de multiplicitate m
k
, ale ecuatiei Q(x) = 0,
atunci Q(x) se poate factoriza sub forma
Q(x) = a
0
(x a
1
)
n
1
(x a
r
)
nr
(x
2
2p
1
x +q
1
)
m
1
(x
2
2p
s
x +q
s
)
ms
, (7.13)
unde n
1
+ +n
r
+ 2(m
1
+ +m
s
) = n, iar
k
i
k
sunt r ad acinile ecuatiei
x
2
2p
k
x +q
k
= 0, cu p
2
k
q
k
< 0.
Vom numi frac tii simple functiile rationale de forma
A
(x a)
n
,
Mx +N
(x
2
2px +q)
m
,
unde A, M, N, a, p, q R cu p
2
q < 0, n, m N
.
Orice functie rational a de forma (7.10) se poate reprezenta n mod unic sub forma
unei sume nite de fractii simple.
Cnd se cunoaste descompunerea (7.13) a polinomului Q(x), pentru scrierea functiei
rationale R(x) ca sum a de fractii simple trebuie s a tinem seama de urm atoarele:
a). Prezenta unui factor de forma (x a)
n
n (7.13) furnizeaz a n descompunere o
sum a de fractii simple de forma
A
1
x a
+
A
2
(x a)
2
+ +
A
n
(x a)
n
. (7.14)
b). Prezenta unui factor de forma (x
2
2px+q)
m
n (7.13) furnizeaz a n descompunere
o sum a de fractii simple de forma
M
1
x +N
1
x
2
2px +q
+
M
2
x +N
2
(x
2
2px +q)
2
+ +
M
m
x +N
m
(x
2
2px +q)
m
. (7.15)
A MATEMATIC
A 1 91
Coecientii A
i
, M
k
, N
k
se pot determina prin metoda coecientilor nedeterminati.
Exemplu. S a se scrie ca sum a de fractii simple functia rational a
f (x) =
x
6
+x
5
9x
4
+ 17x
3
20x
2
+ 16x 4
x
3
(x
2
2x + 2)
2
.
Deoarece numitorul are pe x
1
= 0 ca r ad acin a tripl a si x
2,3
= 1 i ca r ad acini
duble, c aut am o descompunere de forma
x
6
+x
5
9x
4
+ 17x
3
20x
2
+ 16x 4
x
3
(x
2
2x + 2)
2
=
A
1
x
+
A
2
x
2
+
A
3
x
3
+
M
1
x +N
1
x
2
2x + 2
+
M
2
x +N
2
(x
2
2x + 2)
2
.
Eliminnd numitorii si identicnd coecientii acelorasi puteri, obtinem descompunerea
x
6
+x
5
9x
4
+ 17x
3
20x
2
+ 16x 4
x
3
(x
2
2x + 2)
2
=
1
x
+
2
x
2
1
x
3
+
3
x
2
2x + 2
2x + 1
(x
2
2x + 2)
2
.
Rezult a c a integrarea functiilor rationale se reduce la integrarea fractiilor simple.
Integrarea acestora s-a f acut n exemplele precedente.
7.4.2 Integrale reductibile la integrale din functii rationale
Prin functie rational a n variabilele x, y ntelegem o functie de forma
R(x, y) =
P(x, y)
Q(x, y)
,
unde P(x, y) si Q(x, y) sunt polinoame n variabilele x si y.
A). Integrale de forma

R(sinx, cos x) dx.
Efectund schimbarea de variabil a t = tg
x
2
, adic a x = 2arctg t, t R, integrala devine
R(sinx, cos x) dx =

R
2t
1 +t
2
,
1 t
2
1 +t
2
2 dt
1 +t
2
.
Exemplu. S a se calculeze integrala
dx
sinx
.
A MATEMATIC
A 1
Efectund schimbarea de variabil a t = tg
x
2
, avem
dx
sin x
=

2 dt
1+t
2
2t
1+t
2
=

dt
t
= ln [t[ +C = ln
tg
x
2
+C.
Dac a integrala se poate scrie sub una din formele
R(sinx) cos xdx,

R(cos x) sin xdx,

R(tg x) dx,
sunt de preferat substitutiile t = sin x, t = cos x, t = tg x, respectiv.
B). Integrale de forma
x,
n
ax +b
cx +d
dx.
Presupunem c a ad bc = 0, c aci n caz contrar
ax+b
cx+d
= k. Cu ajutorul schimb arii de
variabil a
t =
n
ax +b
cx +d
, x =
dt
n
b
a ct
n
,
obtinem
x,
n
ax +b
cx +d
dx = n(ad bc)
dt
n
b
a ct
n
, t
t
n1
(a ct
n
)
2
dt.
C). Integrale de forma

R(x,
ax
2
+bx +c) dx.
Presupunem c a trinomul ax
2
+ bx + c ia valori pozitive pe un anumit interval si c a
b
2
4ac = 0.
Integralele de aceast a form a se reduc la integrale din functii rationale n urma unei
substitu tii Euler.
1. Dac a a > 0 se poate face schimbarea de variabil a
ax
2
+bx +c = x
a +t, x =
t
2
c
b 2t
a
.
Obtinem

R
x,
ax
2
+bx +c
dx =
A MATEMATIC
A 1 93
= 2
t
2
c
b 2t
a
,
t
2
a bt +c
a
b 2t
t
2
a bt +c
a
(b 2t
a)
2
dt.
2. Dac a c 0 se poate face schimbarea de variabil a
ax
2
+bx +c = xt +
c, x =
2t
c b
a t
2
.
Obtinem

R
x,
ax
2
+bx +c
dx =
= 2
2t
c b
a t
2
,
t
2
c bt +a
c
a t
2
t
2
c bt +a
c
(a t
2
)
2
dt.
3. Dac a a < 0 si c < 0 avem b
2
4ac > 0, c aci altfel ax
2
+ bx + c < 0 pentru orice
x R. Fie x
1
si x
2
r ad acinile reale ale ecuatiei ax
2
+bx +c = 0. Atunci
ax
2
+bx +c = a(x x
1
)(x x
2
).
Efectund substitutia

a(x x
1
)(x x
2
) = t(x x
1
), rezult a
x,
ax
2
+bx +c
dx = 2a(x
2
x
1
)
x
1
t
2
ax
2
t
2
a
,
a(x
1
x
2
)t
t
2
a
dt
(t
2
a)
2
.
De notat c a unele integrale care implic a functii irationale nu admit reprezent ari prin
functii elementare. De exemplu, integralele
dx
(1 x
2
) (1 k
2
x
2
)
,

x
2
dx
(1 x
2
) (1 k
2
x
2
)
(0 < k < 1)
numite integrale eliptice de primul si al doilea tip, respectiv, nu pot exprimate prin
functii elementare. Totusi, prin substitutii corespunz atoare, putem reduce unele integrale
care implic a functii irationale la integrale din functii rationale.
D). Integrale binome.
Prin integrale binome ntelegem integralele de forma I =

x
m
(ax
n
+ b)
p
dx, unde
m, n, p sunt numere rationale. Cebsev a demonstrat c a exist a numai trei cazuri n care
o integral a binom a se poate reduce la o integral a dintr-o functie rational a.
S a efectu am schimbarea de variabil a x
n
= t, adic a x = t
1/n
. Obtinem
I =
1
n
t
m+1
n
1
(at +b)
p
dt =
1
n
t
m+1
n
+p1
at +b
t
p
dt.
A MATEMATIC
A 1
Cele trei cazuri n care integrala binom a I se reduce la o integral a dintr-o functie
rational a sunt:
1. Dac a p este ntreg si
m+1
n
=
r
s
, cu r si s numere ntregi, se efectueaz a schimbarea
de variabil a t = u
s
.
2. Dac a p nu este ntreg, dar
m+1
n
este ntreg, p =
r
s
cu r si s numere ntregi, se
efectueaz a schimbarea de variabil a at +b = u
s
.
3. Dac a p nu este ntreg,
m+1
n
nu este ntreg, dar
m+1
n
+p este ntreg, p =
r
s
cu r si s
numere ntregi, se efectueaz a schimbarea de variabil a
at+b
t
= u
s
.
Exemplu. S a se calculeze integrala I =

xdx
1 +
3
x
2
.
Avem m = 1, n =
2
3
, p =
1
2
si
m+ 1
n
= 3. Suntem n cazul 2 cu s = 2. Se efectueaz a
schimbarea de variabil a: 1 + x
2
3
= t
2
adic a x
2
= (t
2
1)
3
si cum xdx = 3t (t
2
1)
2
dt,
se obtine:
I = 3

t
2
1
2
dt =
3
5
t
5
2t
3
+ 3t +C
sau
I =

1 +
3
x
2
3
5
1 +
3
x
2
2
2
1 +
3
x
2
+ 3
+C.
Capitolul 8
Integrala denit a
8.1 Denitia integralei denite
Fie [a, b], a < b, un interval nchis si m arginit al axei reale. O multime nit a si ordonat a
de puncte
= x
0
, x
1
, . . . , x
n
[a, b], a = x
0
< x
1
< < x
n
= b,
determin a o diviziune sau o partitie a intervalului [a, b]. Punctele x
0
, x
1
, . . . , x
n
se numesc
puncte de diviziune ale diviziunii . Fiecare interval [x
i1
, x
i
], i = 1, n, se numeste
interval par tial al diviziunii . Dac a not am cu x
i
= x
i
x
i1
lungimea unui interval
par tial al diviziunii, avem
b a =
n
i=1
x
i
.
Se numeste norma a diviziunii num arul = () = max
x
i
, i = 1, n
, adic a
lungimea celui mai mare interval al diviziunii .
Fie (
n
) un sir de diviziuni ale intervalului [a, b] si (
n
) sirul normelor acestora,
n
= (
n
), n N.
Spunem c a sirul (
n
) este un sir normal de diviziuni ale intervalului [a, b] dac a
lim
n
n
= 0.
Fie f : [a, b] R o functie denit a pe intervalul nchis si marginit [a, b], o diviziune
a intervalului [a, b] si
i
[x
i1
, x
i
], i = 1, n.
Se numeste suma integrala (Riemann) a functiei f corespunz atoare diviziunii si
unei alegeri date a punctelor intermediare
i
, num arul =
(f) denit prin

=
(f) =
n
i=1
f(
i
) x
i
.
95
A MATEMATIC
A 1
Deoarece exist a o innitate de diviziuni ale unui interval [a, b] si pentru ecare di-
viziune exist a o innitate de moduri de alegere a punctelor intermediare
i
, rezult a c a
pentru o functie f multimea sumelor integrale Riemann este o multime innit a.
Sumele Riemann au urm atoarele proprieta ti:
1. Suma Riemann a functiei constante f(x) = C, x [a, b] este
(C) =
n
i=1
Cx
i
= C
n
i=1
x
i
= C(b a).
2. Dac a f, g : [a, b] R si , sunt constante arbitrare, avem
(f + g) =
(f) +
(g).
3. Dac a f, g : [a, b] R si f(x) g(x), x [a, b], atunci
(f)
(g). n
particular, dac a f(x) 0, x [a, b], atunci
(f) 0.
4. Pentru orice functie f : [a, b] R, avem [
(f)[
([f[).
Num arul nit I se numeste limita sumelor integrale
(f) cnd norma diviziunii tinde

la zero, dac a oricare ar > 0, exist a un () > 0 a.. pentru orice diviziune a c arei
norm a () < () si pentru orice alegere a punctelor intermediare, s a avem
[
(f) I[ < .
Scriem atunci
I = lim
0
(f) = lim
0
n
i=1
f(
i
) x
i
.
Denitia precedent a este echivalent a cu denitia urm atoare.
Num arul nit I se numeste limita sumelor integrale
(f) cnd norma diviziunii tinde

la zero, dac a pentru orice sir normal de diviziuni (
n
), sirul corespunz ator al sumelor
integrale
n
=
n
(f) este convergent la I, adic a
lim
n
n
= I,
pentru orice alegere a punctelor intermediare
i
.
Denitia 8.1 Daca exista numarul I spunem ca func tia f este integrabil a (n sens
Riemann) pe [a, b], iar I se nume ste integrala denit a sau integrala Riemann a func tiei
f pe [a, b] si se noteaza
b
a
f(x) dx = I.
A MATEMATIC
A 1 97
Deci

b
a
f(x) dx = lim
0
n
i=1
f(
i
) x
i
.
Numerele a si b se numesc limite de integrare, functia f func tia de integrat sau integrand,
iar x variabila de integrare.
Exemplu. Functia f(x) = C, x [a, b], este integrabil a si
b
a
C dx = lim
0
n
i=1
C x
i
= C(b a).
Num arul I asociat functiei f pe intervalul [a, b] este unic determinat. De notat, de
asemenea, c a num arul I nu se modic a dac a modic am valorile functiei f ntr-un num ar
nit de puncte din intervalul [a, b].
Teorema 8.1 Orice func tie f : [a, b] R, integrabila pe intervalul nchis si marginit
[a, b], este marginita pe [a, b].
n consecint a, o functie nem arginit a pe un interval nchis nu este integrabila pe acel
interval.
Reciproca nu este adev arat a. Exist a functii m arginite pe un interval nchis si m arginit
[a, b], f ar a a integrabile pe acel interval. De exemplu, functia lui Dirichlet
f (x) =

1, x Q,
0, x R` Q
este m arginit a pe intervalul nchis [0, 1] dar nu este integrabil a pe [0, 1], deoarece
(f) =
1 pentru puncte intermediare rationale si
(f) = 0 pentru puncte intermediare irationale.

Integrala denit a are urm atoarea interpretare geometrica. Dac a functia f este pozi-
tiv a, atunci suma Riemann
(f) reprezint a suma ariilor dreptunghiurilor de baz a x

i
si de n altime f(
i
). Deci
(f) aproximeaz a aria multimii din plan

D
y
= (x, y) R
2
[ a x b, 0 y f(x),
delimitat a de axa Ox, gracul functiei f si dreptele x = a, x = b. Se poate ar ata c a dac a
f este continu a, atunci multimea D
y
are arie si
/(D
y
) =

b
a
f(x) dx.
A MATEMATIC
A 1
Mai general, dac a f, g : [a, b] R sunt dou a functii continue si f(x) g(x) pe [a, b],
atunci multimea
D
y
= (x, y) R
2
[ a x b, f(x) y g(x),
cuprins a ntre gracele functiilor f, g si dreptele x = a, x = b, are arie si
/(D
y
) =

b
a
[g(x) f(x)] dx.
D am, f ar a demonstratie, trei teoreme care pun n evident a conditii suciente ca o
functie s a e integrabil a pe un interval nchis.
Teorema 8.2 Orice func tie f : [a, b] R continua pe [a, b] este integrabila pe [a, b].
Exemplu. Functia f (x) = e
x
2
este continu a pe [0, a], unde a este un num ar real
oarecare, deci este integrabil a pe [0, a].
Continuitatea este sucient a dar nu si necesar a pentru integrabilitate. Exist a functii
discontinue pe [a, b] care sunt integrabile pe [a, b]. Astfel, functiile monotone pot avea
discontinuit ati dar sunt integrabile.
Teorema 8.3 O func tie monotona pe [a, b] este integrabila pe [a, b].
De notat c a toate valorile unei functii f monotone pe [a, b] sunt cuprinse ntre f (a)
si f (b), deci f este m arginit a pe [a, b].
Teorema 8.4 Orice func tie f : [a, b] R, marginita pe [a, b], care are un numar nit
de discontinuita ti pe [a, b] este integrabila pe [a, b].
Exemplu. Functia
f (x) =

sin
1
x
, x = 0,
1, x = 0
este integrabil a pe intervalul nchis [0, 1] deoarece
sin
1
x
1 pe (0, 1], adic a este m arginit a

pe [0, 1] si are o singur a discontinuitate n x = 0.
A MATEMATIC
A 1 99
8.2 Propriet ati ale integralei denite
Din propriet atile sumelor integrale Riemann ale functiei f pe [a, b] rezult a urm atoarele
propriet ati ale integralei denite:
1. Dac a f este integrabil a pe [a, b] atunci f este integrabil a si pe [b, a] si
a
b
f(x) dx =
b
a
f(x) dx. (8.1)
Pentru b = a avem atunci

a
a
f(x) dx = 0.
2. Dac a f si g sunt integrabile pe [a, b] si , R sunt constante arbitrare, atunci
functia f +g este integrabil a pe [a, b] si
b
a
(f(x) +g(x)) dx =
b
a
f(x) dx +
b
a
g(x) dx. (8.2)
3. Dac a f si g sunt integrabile pe [a, b], cu a < b, atunci
f(x) g(x), x [a, b] =

b
a
f(x) dx

b
a
g(x) dx. (8.3)
n particular
f(x) 0, x [a, b] =

b
a
f(x) dx 0.
4. Dac a functia f este integrabil a pe [a, b], atunci functia [f[ este integrabil a pe [a, b]
si

b
a
f(x) dx

b
a
[f(x)[ dx, a < b.
5. Dac a f si g sunt integrabile pe [a, b], atunci functia f g este integrabil a pe [a, b].
6. Dac a f este integrabil a pe [a, b], f(x) = 0 pe [a, b] si
1
f(x)
este m arginit a pe [a, b],
atunci functia
1
f(x)
este integrabil a pe [a, b].
7. Dac a f este integrabil a pe [a, b], atunci ea este integrabil a pe orice subinterval
nchis si m arginit [, ] [a, b].
8. Dac a f este integrabil a pe [a, c] si [c, b], atunci este integrabil a pe [a, b] si avem
b
a
f(x) dx =

c
a
f(x) dx +
b
c
f(x) dx.
A MATEMATIC
A 1
Aceast a proprietate este adesea numit a proprietetea de aditivitate a integralei relativa la
interval.
9. Dac a f este integrabil a pe [a, b], ea este m arginit a pe [a, b]. Fie m si M marginile
inferioar a, respectiv, superioar a ale valorilor functiei f pe [a, b]. Atunci
m(b a)

b
a
f(x) dx M (b a) . (8.4)
Exemple. 1. S a se compare, f ar a a le calcula direct, integralele:
1
0
e
x
2
dx,

1
0
e
x
dx.
Avem x
2
x pentru orice x [0, 1], de unde x
2
x. Deoarece e > 1,
e
x
2
e
x
si din proprietatea 3 rezult a
1
0
e
x
2
dx

1
0
e
x
dx.
2. S a se arate c a
2

2
0
dx
10 + 6 sin x
.
Functia f (x) =
dx
10+6 sinx
este m arginit a pe intervalul [0, 2] si
m = f

=
1
4
, M = f

3
2
=
1
2
.
Din proprietatea 9 rezult a atunci
1
4
2

2
0
dx
10 + 6 sinx

1
2
2.
8.3 Formule de medie
Teorema 8.5 Fie f si g doua func tii integrabile pe [a, b] si m, M marginile inferioara
si superioara a valorilor func tiei f pe [a, b]. Daca g(x) pastraza semn constant pe [a, b]
atunci exista numarul [m, M] a..
b
a
f(x)g(x) dx =
b
a
g(x) dx. (8.5)
A MATEMATIC
A 1 101
Din m f(x) M pentru orice x [a, b], presupunnd g(x) 0 pe [a, b], rezult a
mg(x) f(x)g(x) Mg(x), x [a, b].
Cum f si g sunt integrabile pe [a, b], produsul f(x) g(x) este o functie integrabil a pe
[a, b] si dup a proprietatea 3 rezult a
m
b
a
g(x) dx

b
a
f(x)g(x) dx M

b
a
g(x) dx. (8.6)
Deoarece g(x) 0 urmeaz a c a

b
a
g(x) dx 0. Dac a

b
a
g(x) dx = 0 din (8.6) rezult a c a
b
a
f(x)g(x) dx = 0
si deci (8.5) are loc oricare ar . Dac a ns a

b
a
g(x) dx > 0, mp artind prin

b
a
g(x) dx,
(8.6) devine
m M, cu =
b
a
f(x)g(x) dx
b
a
g(x) dx
.
Formula (8.5) se numeste formula de medie sub forma generala.
Dac a sunt ndeplinite conditiile teoremei precedente si n plus f este continu a pe [a, b],
atunci exist a [a, b] a..
b
a
f(x)g(x) dx = f()
b
a
g(x) dx. (8.7)
n adev ar, n acest caz exist a [a, b] a.. f() = , deoarece m M.
Dac a n teorema precedent a lu am g(x) = 1, (8.5) devine
b
a
f(x) dx = (b a). (8.8)
Num arul
=
1
b a
b
a
f(x) dx
se numeste valoarea medie a functiei f pe [a, b].
Dac a n plus f este continu a pe [a, b], atunci exist a [a, b] a..
b
a
f(x) dx = f()(b a). (8.9)
Formula (8.8) se numeste formula de medie.
A MATEMATIC
A 1
8.4 Existenta primitivelor functiilor continue
Fie f : [a, b] R o functie integrabil a pe [a, b]. Deoarece f este integrabil a pe orice
subinterval [c, x], c, x [a, b], denim functia F : [a, b] R prin
F(x) =

x
c
f(t) dt. (8.10)
Functia F se mai numeste integrala cu limita superioara variabila sau integrala denit a
ca func tie de limita superioara.
Teorema 8.6 (Existenta primitivelor functiilor continue) Orice func tie reala f :
[a, b] R continua pe [a, b] admite primitive pe [a, b]. Una dintre aceste primitive este
func tia F.
Fie x arbitrar din [a, b] si h a.. x +h [a, b]. Avem
F(x +h) F(x)
h
=
1
h
x+h
c
f(t) dt
x
c
f(t) dt
=
1
h
x+h
x
f(t) dt.
Aplicnd teorema de medie rezult a c a exist a [x, x +h] sau [x +h, x] a..
x+h
x
f(t) dt = h f().
Prin urmare
F(x +h) F(x)
h
= f().
Deoarece pentru h 0, x si f este continu a pe [a, b], rezult a c a lim
h0
f() = f(x).
Deci exist a
lim
h0
F(x +h) F(x)
h
= f(x),
adic a F este derivabil a si F
(x) = f(x).
Prin aceast a teorem a am dovedit c a derivata integralei denite ca functie de limita
superioar a este egal a cu valoarea functiei de sub semnul de integral a n limita superioar a
d
dx
x
c
f(t) dt = f(x).
A MATEMATIC
A 1 103
8.5 Metode de calcul a integralelor denite
Teorema 8.7 (Formula fundamentala a calculului integral) Daca func tia f :
[a, b] R este continua pe [a, b] si (x) este o primitiva a ei pe [a, b] atunci
b
a
f(x) dx = (b) (a). (8.11)
Fie (x) o primitiv a a lui f(x) pe [a, b]. Dup a teorema precedent a,
F(x) =

x
c
f(t) dt
este de asemenea o primitiv a a lui f(x) pe [a, b] si deci (x) =

x
c
f(t) dt +C. Atunci
(b) (a) =

c
a
f(t) dt +
b
c
f(t) dt =

b
a
f(t) dt.
Asadar, pentru calculul integralei denite a functiei f(x) este sucient s a cunoastem
o primitiv a a functiei f(x).
Formula (8.11) se numeste formula fundamentala a calculului integral sau formula lui
Leibniz-Newton. Num arul (b) (a) se noteaz a (x)[
b
a
, nct formula (8.11) se mai
scrie

b
a
f(x) dx = (x)[
b
a
. (8.12)
Teorema 8.8 (Formula schimbarii de variabila) Daca:
1. func tia f : [a, b] R este continua pe [a, b],
2. func tia : [, ] [a, b] are derivata continua pe [, ] si () = a, () = b,
atunci are loc formula
b
a
f(x) dx =

f((t))
(t) dt. (8.13)

Deoarece f(x) este continu a pe [a, b] ea are primitive pe [a, b]. De asemenea functia
f((t))
(t) ind continu a pe [, ] are primitive pe [, ]. Dac a F(x) este o primitiv a

a lui f(x) pe [a, b] atunci F((t)) este o primitiv a a functiei f((t))
(t) pe [, ].
Aplicnd formula lui Leibniz-Newton, avem
f((t))
(t) dt = F(()) F(()) = F(b) F(a) =

b
a
f(x) dx.
A MATEMATIC
A 1
Teorema 8.9 (Formula de integrare prin parti) Daca u si v au derivate continue
pe [a, b], atunci are loc formula
b
a
uv
dx = uv[
b
a
b
a
u
v dx. (8.14)
Deoarece uv
= (uv)
v rezult a c a
b
a
uv
dx =

b
a
(uv)
dx
b
a
u
v dx = uv[
b
a
b
a
u
v dx.
Formula (8.14) se mai scrie si sub forma

b
a
udv = uv[
b
a
b
a
v du.
Exemplu. S a se calculeze integrala

0
( x) sinxdx.
Avem u = x, dv = sinxdx, deci du = dx, v = cos x. nct

0
( x) sin xdx = ( x) cos x[

0
cos xdx = .
Capitolul 9
Integrale improprii
Pn a aici, studiind integrala denit a, am presupus c a intervalul [a, b] este m arginit si
functia f m arginit a pe [a, b]. Exist a probleme care necesit a extinderea notiunii de inte-
gral a denit a, cernd e ca intervalul de integrare s a e nem arginit, e ca functia s a e
nem arginit a.
9.1 Integrale cu limite de integrare innite
Fie f : [a, +) R o functie integrabil a pe orice interval m arginit [a, t] [a, +).
Not am
F(t) =

t
a
f(x) dx.
Denitia 9.1 Daca exista si este nita lim
t
F(t) spunem ca func tia f este integrabila
pe [a, +) si scriem

a
f(x) dx = lim
t
F(t) (9.1)
si o vom numi integral a improprie de speta nti.
n acest caz spunem c a

a
f(x) dx este convergenta.
Dac a functia F(t) nu are limit a pentru t sau dac a lim
t
[F(t)[ = spunem c a
integrala este divergenta.
Exemplu. Integrala
a
1
x
dx, a > 0,
105
A MATEMATIC
A 1
este convergent a pentru > 1 si divergent a pentru 1.
n adev ar, avem
F(t) =

t
a
dx
x
=

1
1
1
t
1

1
a
1
, = 1,
ln t ln a, = 1
si deci
lim
t
F(t) =

1
1
1
a
1
, > 1,
+, 1.

Analog se denesc si integralele
b
f(x) dx,
+
f(x) dx.
Fie (x) o primitiv a a functiei f(x) pe [a, ). Aplicnd formula lui Leibniz-Newton
pe intervalul [a, t], putem scrie
F(t) =

t
a
f(x) dx = (t) (a).
Rezult a de aici c a integrala este convergent a d.d. exist a si este nit a lim
t
(t). Notnd
(+) = lim
x
(x) putem scrie

a
f(x) dx = (+) (a) = (x)[
a
,
care se numeste formula lui Leibniz-Newton pentru integrale improprii de spe ta nti.
9.2 Integrale din functii nem arginite
Fie f : [a, b) R o functie integrabil a pe orice interval m arginit [a, t], a < t < b si
lim
xb0
[f(x)[ = +. Not am
F(t) =

t
a
f(x) dx.
Denitia 9.2 Daca exista si este nita lim
tb0
F(t) spunem ca func tia f este integrabila
pe [a, b) si scriem
b
a
f(x) dx = lim
tb0
F(t)
si o vom numi integral a improprie de speta a doua.
A MATEMATIC
A 1 107
n acest caz spunem c a
b
a
Dac a functia F(t) nu are limit a pentru t b 0 sau dac a lim
tb0
[F(t)[ = spunem
c a integrala este divergenta.
n aceast a situatie punctul b se numeste punct singular.
Exemplu. Integrala
b
a
dx
(b x)
este convergent a pentru < 1 si divergent a pentru 1. Punctul b este punct singular.
n adev ar, avem
F(t) =

t
a
dx
(b x)

1
1
1
(bt)
1

1
(ba)
1
, = 1,
ln(b t) + ln(b a), = 1
si deci
lim
tb0
F(t) =

1
1
1
(ba)
1
, < 1,
+, 1.

Analog se denesc si integralele
b
a
f(x) dx, cu lim
xa+0
[f(x)[ = +,
b
a
f(x) dx, cu lim
xa+0
[f(x)[ = +, lim
xb0
[f(x)[ = +.
Formula lui Leibniz-Newton r amne adev arat a si pentru integrale improprii de speta
a doua dac a exist a si sunt nite lim
tb0
(t), respectiv lim
ta+0
(t).
9.3 Criterii de convergent a
Din cele de mai sus rezult a c a studiul integralelor improprii se reduce la cercetarea limitei
functiei
F(t) =

t
a
f(x) dx,
la +pentru integrale improprii de speta nti si la stnga lui b pentru integrale improprii
de speta a doua.
A MATEMATIC
A 1
Teorema 9.1 (Criteriul lui Cauchy-Bolzano) Condi tia necesara si sucienta ca in-
tegrala improprie
b
a
f(x) dx,
avnd numai pe b ca punct singular, sa e convergenta este ca oricare ar > 0 sa
existe un A [a, b) a.. pentru orice t, t
(A, b) sa avem
t
f(x) dx
< .
Deoarece

t
f(x) dx
= [F(t
) F(t)[,
teorema este o consecint a a teoremei lui Cauchy-Bolzano de caracterizare a functiilor cu
limit a nit a pentru t b 0 (b = + sau nit).
Denitia 9.3 Integrala improprie
b
a
f(x) dx, cu b = + sau nit, se nume ste absolut
convergent a daca integrala improprie
b
a
[f(x)[ dx este convergenta. n acest caz spunem
ca f este absolut integrabila pe [a, b).
Teorema 9.2 Daca integrala improprie
b
a
f(x) dx este absolut convergenta atunci ea este
convergenta.
Pentru orice t, t
(a, b) avem
t
f(x) dx
t
[f(x)[ dx
si concluzia teoremei rezult a tinnd seama de teorema precedent a.

Reciproca teoremei nu este adev arat a. Exist a integrale improprii care sunt conver-
gente f ar a a absolut convergente.
Denitia 9.4 Integrala improprie
b
a
f(x) dx se nume ste semiconvergent a daca ea este
convergenta dar nu este absolut convergenta.
A MATEMATIC
A 1 109
Teorema 9.3 (Criteriul de comparatie) Fie integrala improprie
b
a
f(x) dx,
avnd numai pe b ca punct singular, cu b = + sau nit.
a). Daca exista un A [a, b) a.. [f(x)[ g(x) pentru orice x (A, b) si daca integrala
b
a
g(x) dx este convergenta, atunci si integrala
b
a
b). Daca exista un A [a, b) a.. f(x) h(x) 0 pentru orice x (A, b) si daca
integrala
b
a
h(x) dx este divergenta, atunci si integrala
b
a
f(x) dx este divergenta.
a). Deoarece pentru orice t, t
[a, b) cu A < t < t
avem
t
[f(x)[ dx

t
t
g(x) dx,
aplicnd criteriul lui Cauchy-Bolzano tinnd seama c a integrala
b
a
g(x) dx este conver-
gent a, rezult a c a integrala
b
a
[f(x)[ dx este convergent a, adic a integrala
b
a
f(x) dx este
absolut convergent a si deci convergent a.
b). Dac a presupunem c a integrala
b
a
f(x) dx este convergent a, dup a partea a). a teo-
remei, ar rezulta c a integrala
b
a
h(x) dx este convergent a. Se ajunge astfel la contradictie.
Consecinta 9.1 Fie integrala improprie de spe ta nti

a
f(x) dx.
a). Daca exista un > 1 si un A [a, +) a.. [f(x)[x
M, pentru orice x
(A, +) atunci integrala este absolut convergenta.
b). Daca exista un 1 si un A [a, +) a.. f(x)x
m > 0, pentru orice

x (A, +) atunci integrala este divergenta.
Consecinta 9.2 Fie integrala improprie de spe ta a doua

b
a
f(x) dx, avnd pe b ca punct
singular.
A MATEMATIC
A 1
a). Daca exista un < 1 si un A [a, b) a.. [f(x)[(b x)
M, pentru orice
x (A, b) atunci integrala este absolut convergenta.
b). Daca exista un 1 si un A [a, b) a.. f(x)(b x)
m > 0, pentru orice

x (A, b) atunci integrala este divergenta.
Exemple. 1. S a se arate c a integrala lui Euler de prima spe ta
B(p, q) =

1
0
x
p1
(1 x)
q1
dx, p, q R.
este convergent a pentru p > 0 si q > 0 si divergent a pentru p 0 sau q 0.
Putem scrie:
B(p, q) =
1
2
0
x
p1
(1 x)
q1
dx +
1
1
2
x
p1
(1 x)
q1
dx.
Fie m
1
, M
1
marginile functiei (1 x)
q1
pe

0,
1
2
. Atunci:
0 < m
1
x
1p
x
p1
(1 x)
q1
M
1
.
Rezult a c a prima integral a este convergent a dac a p > 0, q R. Fie apoi m
2
, M
2
marginile functiei x
p1
pe

1
2
, 1
. Atunci:
0 < m
2

p1
(1 x)
1q
x
p1
(1 x)
q1
M
2
.
Rezult a c a a doua integral a este convergent a dac a q > 0, p R. Deci B(p, q) este
convergent a dac a p > 0 si q > 0.
2. S a se arate c a integrala lui Euler de spe ta a doua
(p) =

0
x
p1
e
x
dx, p R,
este convergent a pentru p > 0 si divergent a pentru p 0.
Putem scrie:
(p) =

1
0
x
p1
e
x
dx +

1
x
p1
e
x
dx.
Prima integral a este convergent a dac a 1 p < 1, adic a p > 0, ind improprie de speta a
doua, cu e
1
< x
1p
(x
p1
e
x
) 1, pe [0, 1]. A doua integral a este convergent a pentru
orice p, deoarece lim
x
x
(x
p1
e
x
) = 0, p R.
A MATEMATIC
A 1 111
3. S a se calculeze integrala lui Euler-Poisson:
I =

0
e
x
2
dx.
Pe intervalul (1, ) avem:

1
e
x
2
dx <

1
e
x
dx =
1
e
, iar pe intervalul [0, 1] avem
o integral a denit a. Deci integrala dat a este convergent a. Observ am c a pentru x > 0 are
loc egalitatea:

0
xe
x
2
y
2
dy =

0
e
y
2
dy = I. Putem scrie succesiv:
I
2
= I

0
e
x
2
dx =

0
Ie
x
2
dx =

0

0
xe
x
2
y
2
dy
e
x
2
dx =
=

0

0
xe
x
2
(
y
2
+1
)
dx
dy.
Efectund schimbarea de variabil a t = x
2
(y
2
+ 1), obtinem:
I
2
=
1
2
1
y
2
+ 1

0
e
t
dt
dy =
1
2

0
dy
y
2
+ 1
=

4
.
Rezult a c a I =

2
.
4. S a se calculeze integralele lui Fresnel :
I
c
=

0
cos x
2
dx, I
s
=

0
sinx
2
dx.
Efectund schimbarea de variabil a t = x
2
, obtinem:
I
c
=

0
cos t
t
dt, I
s
=

0
sint
t
dt,
care sunt convergente. Putem ns a scrie:
I
c
iI
s
=

0
cos x
2
i sinx
2
dx =

0
e
ix
2
dx.
Cu schimbarea de variabil a ix
2
= u
2
, g asim: I
c
iI
s
=
1
2
(1 i)
2
, de unde:
I
c
= I
s
=
1
2
2
.

Am Ed 1

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Am Ed 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GHEORGHE PROCOPIUC

3: 1, 8, 1, 74, 1, 733 etc. precumsi de

3. Conform axiomei lui Cantor

(orice numar mai mic dect M nu este majorant

(orice numar mai mare dect m nu este minorant

= N (), oricare ar p N. Prin urmare sirul este convergent.

, respectiv, strict des-

< are loc pentru orice x R. Dac a 0 < 1

sau [x[ >

< are loc pentru orice x R pentru care

= 1 1. Deci functia f nu are limit a n punctul x

are limita n punctul

V E, sa avem [f(x) f(x

)[ < [f(x) l[ +[f(x

, unde este un num ar real arbitrar, x > 0,

x[ < , sa avem [f(x

[ < , sa avem [f(x) f(x

[1, 3] pentru care [x x

[ < (), cu () = /27.

E x, obtinem denitia continuit atii

[ < pentru care

E exista un numar L > 0 a..

[ < [f(x) f(x

: A R se nume ste functia derivat a a func tiei f

(x) = f (x) (ln f (x))

(x) lnu(x) +v (x)

(x) ln u(x) +v (x)

(x) = cos x = sin

(x) = sin x = sin

(x) h este diferen tiabila n x

(I) se noteaz a multimea functiilor innit

(t) = 0, atunci functia compus a

(0) = 0, dar punctul x

(x) = 0, x (a, b).

(x) = 0 are cel putin o

(c) (b a) = df(c; b a).

(), = a +h, (0, 1).

(x) = 0, x (a, b),

Hospital) Fie f, g : [a, b] R si x

(x) = 0 ntr-o vecinatate V a lui x

, x (1, ), R, are dezvoltarea Mac-Laurin

(0) = 6 = 0 si n = 3 este impar.

(I) se ntelege multimea functiilor innit

(x)k = 0, pentru orice

(0) = a(i +j) bk,

(0) = 3, ecuatiile tangentei n M

(t+t) este un punct vecin pe curb a punctului

= r(t + t) r(t) si deci

(t)[[ > 0 n orice punct ordinar al curbei, putem rezolva ecuatia

(s +s) dou a puncte vecine pe curba ( dat a prin ecuatia r = r(s) si

t[[ = [[r[[. (6.11)

(s + s) dou a puncte vecine pe curba ( dat a prin ecuatia

b n = (t n)n = (t, n, n) = (t,

b n, curbura si torsiunea curbei n punctul M(s).

= 3 (i sin t +j cos t ) + 4k, ds = [[r

(t)[[ dt = 5 dt. Deducem c a

a unei functii f. Vom

(x) = f(x), x I. (7.1)

= f(x), rezult a c a F + C este o primitiv a a functiei f. Pe

= 0 pe I. Cum I este interval, deducem c a (x) F(x) = C, x I.

f(x) dx = F(x) +C, C R. (7.2)

= f(x) dx, (7.3)

(x) dx = F(x) +C,

g(x) dx. (7.5)