Sunteți pe pagina 1din 9

MEDITATII CU ENERGIA INGERILOR (ii multumim Irinei) de Julia Griffin Pentru mine, unul dintre cele mai frapante

aspecte privind energia angelica, acum, pentru ca o inteleg, este faptul ca ea s-a aflat intotdeauna acolo, dar eu nu eram capabila sa o recunosc. Pe masura ce veti medita invocand un anume Inger, veti intelege si voi aceasta realitate. Cu adevarat, nimic nu se realizeaza fara Ingeri iar ei au fost mereu alaturi de noi. Am fi putut sa-i vedem oricand, daca am fi stiut cum sa ii cautam.

Prima mea intalnire cu Ingerii


Ingerii au aparut pentru intaia data in primul plan al constiintei mele cu ocazia in care eu si prietena mea Donna am participat la o meditatie in grup. Seara a inceput cu o scurta rugaciune, rostita de cea care conducea grupul, o femeie atragatoare la varsta ei in jur de cinci zeci de ani, pe care o chema Elana. In timpul acestei rugaciuni, am putut simti ca incaperea se umple cu o prezenta angelica. Vibratia incaperii parea sa creasca si chiar am perceput o vaga aroma de trandafiri. Si, ca rezultat al acestei rugaciuni, parea ca toti oamenii din incapere s-au schimbat. O lumina juca pe chipurile lor, iar ei vorbeau altfel. Am inteles ca nu mai erau constienti de personalitatile lor, de neajunsurile sau de puterile lor. Totul se intampla intr-o dimensiune in care acele aspecte nu aveau nicio insemnatate. In acea noapte, am visat o Lumina Violeta care mi-a transformat viata. Donna mi-a telefonat a doua zi si m-a intrebat: Ce a facut Elana? Intreaga incapere s-a schimbat dupa rostirea rugaciunii. Iar eu am realizat ca stiam raspunsul. Elana a invocat Ingerii.

Scrisori adresate Ingerilor


Am cunoscut-o mai bine pe Elana cu alta ocazie si am fost impresionata de aspectul sau si de pacea de sine pe care o emana cu eleganta dar, eram interesata mai mult de cunoasterea ei spirituala. In urmatoarele saptamani si luni, Elana m-a invatat despre Ingeri inclusiv despre Ingerul sau

special, Martinez, care ii daduse si numele Elana si cum sa scriu ceea ce ea numea Scrisori adresate Ingerilor. Scrisorile pentru Ingeri cuprind cereri de ajutor pentru anumite situatii sau pentru a ghida viata cuiva intr-o directie anume.

Trebuie sa incepeti sa ii scrieti astfel unui anume Inger sau Arhanghel: Draga Inger al (calitatea pe care o solicitati) sau Draga Arhanghel (numele). Iti multumesc pentru (ceea ce ii soliciti drept ajutor). Elana mi-a spus ca ar trebui sa le multumesti intotdeauna Ingerilor pentru ajutor, inainte de a-l primi. Scrisoarea este trimisa prin ardere. Stiu din proprie experienta ce rezultate uimitoare pot aparea dupa scrierea unor astfel de misive.
Elana mi-a spus, de asemenea, ca Ingerii raspund rugaciunilor noastre cat de repede este posibil, adesea prin crearea unor situatii care apasa pe butoane, pentru a ne invata sa ne schimbam cu rapiditate. Aceste tehnici si rugaciuni mi-au schimbat viata. Am inceput sa lucrez in calitate de consilier intuitiv si, de atunci, am reusit chiar sa-mi parasesc serviciul. Acum, sustin lecturi spirituale, predau si scriu despre Spiritul lui Ma`at. Cand am inceput sa organizez lecturi si sa ascult problemele clientilor mei, am primit indrumari catre meditatii focalizate pe sunete, vizualizari si senzatii fizice. Am fost surprinsa de cat de eficient lucrau aceste tehnici, pana cand am realizat ca ele imi erau daruite, cu adevarat, de catre Ingeri. Sunetul si culoarea modifica rapid viteza campurilor noastre vibrationale, iar informatiile si meditatiile pe care le-am creat pentru clientii mei erau, de fapt, tehnici de acordaj cu campurile vibrationale ale Ingerilor. Prin experimentare, am invatat ceea ce Elana mi-a tot spus: Ramai in afara peisajului. Permite-le Ingerilor sa faca lucrarea.

Recunoasterea Prezentei Angelice


Energiile Angelice fac posibil ca noi sa transcendem orice conditie, lipsa sau necesitate din planul material. Campul Angelic este compus din energii

care ne conecteaza cu Dumnezeu/ Divinitatea. Fiecare Inger are calitati, trasaturi si abilitati specifice.

Exact asa cum percepem lumina formata din sapte culori si auzim sunetul in octave (sapte note individuale pe fiecare portativ de opt note), si asa cum percepem iarba ca fiind verde sau o nota muzicala ca fiind inalta sau joasa, la fel ii percepem si pe Ingeri, nu doar ca lumina pura sau vibratie, sau ca pe Dumnezeu, ci ca avand trasaturi specifice.

Toate energiile de pe Pamant au anumite dimensiuni si niveluri si. De aceea, atunci cand ii chemam pe Ingeri pentru a transcende, este important sa le cunoastem caracteristicile si sa comunicam cu aceste calitati.

Intelegerea energiilor Angelice reprezinta o parte a mutarii noastre din a treia dimensiune, in cea de-a patra si a cincea. Ingerii ne dau posibilitatea de a intelege ca miscarea energiilor din dualitate in intregire constituie un aspect al schimbarii timpului in care ne aflam acum. Ingerii sunt energiile de conectare dintre Dumnezeu si Sinele nostru.

Daca Ingerii sunt energii, atunci ne putem transforma propria energie prin concentrarea asupra formelor acestora si asupra modului in care fiecare persoana se poate raporta la ei. Urmatoarele descrieri ale Arhanghelilor pot fi folosite pentru cresterea nivelului vostru de intelegere si pentru transmutarea perceptiei dualiste.

Aceste descrieri sau vizualizari mi-au fost daruite pentru a ma ajuta, pe mine si pe altii, sa transmutam viziunea dualitatii. Nicio descriere nu poate cuprinde calitatile unui Arhanghel, asa ca urmatoarele descrieri sunt menite doar sa va dea o orientare si trebuie sa va considerati liberi sa intuiti alte detalii care corespund propriei cunoasteri interioare.

RAFAEL Pentru a invoca energia lui Rafael, imaginati-va un smarald ce iradiaza lumina, puritatea si perfectiunea fiecarei fatete si culoarea verde intens. Puteti aduce, de asemenea, amintirea mirosului de iarba sau de plante proaspat cosite, si absorbiti toate acestea in chakra inimii. Aceasta energie poate vindeca dureri sau rani vechi. Ea poate fi folosita pentru cresterea plantelor. Va puteti imagina ca tineti in maini aceasta energie si o extindeti catre planta, sau ca planta este scaldata in lumina de smarald.

Energia lui Rafael se foloseste pentru vindecare, iar culoarea, forma si calitatea dimensionala pot fi benefice pentru vindecare personala sau poate fi trimisa altor persoane. De asemenea, energiile lui Rafael pot vindeca aspecte ale sinelui la inceperea unui proiect nou (ca si cand plantezi o samanta), si pot determina dezvoltarea sau prosperitatea oricarui proiect deja inceput. Atunci cand apelati la energia lui Rafael, amintiti-va ca fiecare fiinta umana poate alege daca accepta sau respinge vindecarea. Uneori, este mai potrivit sa iti imaginezi, pur si simplu, persoana respectiva ca fiind fericita, implinita si activa, decat sa ii trimiti energie vindecatoare. Adeseori oamenii devin atat de nefericiti sau au asemenea dureri atunci cand sunt bolnavi, incat ei nu pot fi receptivi la energia lui Rafael, pana cand nu au primit, in primul rand, fericire. Asadar, cand trimiteti altora aceasta energie, este mai bine ca, mai intai, sa pastrati imaginea lor intr-o stare de fericire cum ar arata ei daca ar fi fericiti.

Rafael este vindecatorul care reflecta Unicitatea lui Dumnezeu.

GABRIEL Ganditi-va la trompeta lui Gabriel. Vizualizati trompeta de aur, stralucitoare si minunata si la forma acesteia, mai ingusta la un capat si mai larga, la celalalt. Cand vibratia devine sunet, ea devine mai larga si straluceste in exterior. Atunci cand auzim mesaje de la Ingeri, noi primim o anumita vibratie. Interpretarea mesajului depinde de abilitatea noastra de a a auzi sau primi cu ajutorul intuitiei.

Cu alte cuvinte, Gabriel ne vorbeste in limbajul pe care il numim intuitie. Daca doriti sa auziti un mesaj sau sa primiti un raspuns, il puteti intreba pe Gabriel. Pe parcursul vietii noastre, cand trecem fara efort de la un lucru la altul, suntem condusi de intuitie, aceasta perceptie speciala.

Imaginati-va ca doriti sa primiti raspuns la o anumita intrebare. Ganditi-va intens la intrebarea respectiva si imaginati-va trompeta lui Gabriel, care va umple urechea, mintea si corpul cu lumina aurie. Intr-un anume moment, ati putea simti ca ati primit un raspuns. Raspunsul va deveni clar in urmatoarele cateva zile. El poate veni sub forma unei idei, cum ar fi sa telefonati cuiva sau se poate manifesta ca un set de instructiuni foarte clare (pe care ar fi bine sa le scrieti). Se spune ca Gabriel ar fi un Arhanghel feminin. Ea ii ajuta si pe cei care vor sa comunice prin scris sau arta, asigurand o transmisie fidela a energiilor spirituale si creatoare. Cu alte cuvinte, asa cum Gabriel este un mesager al lumii spirituale catre lumea materiala, ea ii ajuta, de asemenea, pe cei care tind sa fie mesageri in realitatea dimensiunilor a treia sau a patra, pe calea scrisului sau a comunicarii artistice.

Pentru a invoca energiile lui Gabriel, inainte de a incepe, va puteti imagina o lumina aurie, nuantata cu purpuriu, care atinge spatiul in care lucrati si ganditi. Gabriel este mesagerul si tot ea ne ajuta sa impartasim mesajele.

MIHAIL Arhanghelul Mihail pare a fi disponibil pentru oricine. El este perceput cu usurinta, iar incaperea se umple, adesea, cu lumina albastra si caldura, atunci cand isi manifesta prezenta. Celor cu sufletele coplesite de responsabilitati, tristete sau teama le spun adesea sa-si imagineze o piramida albastra in jurul corpului. Umpleti piramida cu o culoare albastru intens si cereti ca toate legaturile si conexiunile nepotrivite cu lumea materiala sa fie rupte. Puteti recrea piramida in conformitate cu necesitatile fiecaruia. Este bine sa aplicati aceasta tehnica mai ales in situatiile in care simtiti ca cineva se misca in lumea personala, in spatiul sau in universul vostru emotional.

Daca este aplicabil in situatia voastra, ati putea dori sa va imaginati ca albastrul urca in spirala in afara, in Univers, iar apoi sa percepeti ce anume contacteaza spirala. Cand considerati ca ati terminat, trageti spirala inapoi. De asemenea, este interesant de stiut ca noi toti avem un tipar Divin, care este perfect pentru noi. Va puteti imagina ca puteti vedea tiparul vostru Divin (al meu apare mereu ca o spirala) si sa il vedeti scaldat in lumina albastra a Arhanghelului Mihail. Scrieti informatiile pe care le primiti si cereti ca acest tipar sa fie protejat si activat.

URIEL- Ati avut vreodata informatia perfecta, care v-a fost livrata astfel incat sa puteti dezlega un mister? Astfel incat, subit, toate raspunsurile sa se armonizeze in mod magic? Aceasta este energia lui Uriel catalizatorul care face ca informatiile sa se adune intr-un moment de revelatie. Imaginati-va ca va reamintiti un moment aha, de clarificare deplina, si simtiti ca aceasta energie subtila intra in campul vostru. Directionati energia catre un proiect la care lucrati si simtiti cum cele doua se unesc. Energia lui Uriel este foarte subtila, ca o briza usoara de primavara care abia misca plantele si copacii, dar poate aduce calitatea transformarii in orice aspect al studiului sau al concentrarii mentale. ARIEL Ariel apare adesea in vis, sub forma unui leu sau a unei leoaice. El aduce spiritualitatea jos, in forma fizica si guverneaza si aspectele ce tin de corpul fizic. Este folositor sa invocam aceasta energie inainte de a amenaja o gradina de exemplu, in ziua in care schitati planurile sau stabiliti configuratia gradinii pe pamant.

O meditatie puternica cu Ariel este sa va concentrati asupra vietii voastre, ca si cum aceasta ar fi o gradina. Incepeti prin a vedea pamantul arat, intrun cadru plin de frumusete. Ganditi-va la lucrurile pe care le doriti in viata voastra si imaginati-va ca acestea sunt plante. In mintea voastra, puteti ingriji aceasta gradina in fiecare zi si puteti vedea plantele crescand si inflorind. In aceasta gradina a vietii voastre, gandurile nepotrivite pot fi privite drept buruieni.

Poate veti dori sa gasiti picturi sau fotografii pe care sa le folositi pentru a crea colaje cu imaginea gradinii voastre, care sa ilustreze rezultatul dorit o imagine care sa prezinte situatia desavarsita. Ariel ne poate ajuta, de asemenea, sa devenim mai puternici din punct de vedere fizic. Imaginati-va o lumina portocalie si un leu (sau o leoaica) urias, care va priveste in ochi, extinzandu-si puterea asupra voastra. Trageti aceasta energie in corpul vostru si apoi, exersati.

JOFIEL Pentru a invoca energia Arhanghelului Jofiel, imaginati-va ca aveti opt, noua sau zece ani. Este miezul verii, iar zilele trec incet, lin, cum curge melasa din borcanul cu dulceata. Stati intinsi pe iarba, iar cerul este incredibil de albastru, cu nori albi, ce se misca alene. Nu aveti absolut nimic de facut, asa ca va contopiti cu Cerul si cu Pamantul. Copacii, de un verde intunecat, se misca odata cu respiratia voastra, iar vantul sopteste printre crengi. Miscati energia in interiorul fiintei voastre, in chakra inimii, si mentineti culoarea cerului. Imaginati-va ca viata voastra poate curge in aceasta liniste, frumusete si gratie. Aceasta este energia lui Jofiel, mangaierea suava a atingerii si a perfectiunii Divine in viata noastra. Simtiti gratia lui Dumnezeu, pe masura ce pastrati in interiorul vostru culoarea si sunetele naturii, permitandu-le sa miste in afara structurile sau tensiunile din viata voastra, care opun rezistenta energiei lui Jofiel.

Energia lui Jofiel actioneaza eficient atunci cand va simtiti coplesiti de sarcini mici, nu aveti timp sa va imbratisati copilul sau sa va alintati catelul ori pisica. Jofiel aduce frumusete, amuzament si fericire, intr-un mod linistit, plin de pace. RAZIEL Puterea lui Raziel consta in a vedea adevarul printre aparente. Imaginati-va o carte de culoare albastru antique, scrisa cu litere aurii. O deschideti si vedeti ca este plina cu texte si imagini ezoterice. Realizati imediat ca ati deschis la pagina potrivita. Simtiti aceasta cunoastere si absorbiti-o in corpul vostru. Rezonati cu ea, intelegand ca fiecaruia dintre noi i-a fost daruit un loc special pentru cunoastere si pentru aflarea propriului adevar.

Daca suntem onesti, stim cu totii ceea ce se intampla, intotdeauna, sau aproape mereu, dar, precum coiotul din cartile de vindecare cu ajutorul animalelor, ne prostim singuri crezand ca am pierdut marcajul drumului sau ca nu putem descifra intelesul evenimentelor ce se petrec in jurul nostru. Daca vreti sa stiti raspunsul privind o situatie dificila din viata voastra, energia lui Raziel este cea mai potrivita. Raziel spulbera iluziile pentru a va ajuta sa vedeti adevarul. Raziel este de folos si in interpretarea adevarului ezoteric, care este inutil pana cand nu il putem intelege la nivel personal si daca nu suntem capabili sa il punem in valoare. Raziel este adevarul lui Dumnezeu, care pune capat dualitatii gandurilor noastre.

SAMUEL Energia lui Samuel seamana cu freamatul pe care il simtiti atunci cand totul se desfasoara perfect sau cand urmeaza sa se intample ceva important, care iti face pielea de gaina, pentru ca poti simti energia. Cand stiti ca sunteti gata sa intalniti persoana potrivita sau ca va aflati exact in situatia dorita, atunci simtiti energia Arhanghelului Samuel.

Acum, ganditi-va la frica resimtita ca un gol in stomac sau ca o stransoare a gatului, atunci cand va panicati pentru ca nimic nu merge cum ar trebui. Samuel poate aduce calmul si pacea in locul panicii. Invocati-l pe Samuel, ca pe o energie de culoare roz pal, care straluceste cu irizatii aurii in jurul conturului sau. El va infasoara intr-un nor roz, conturat cu sclipiri aurii. Daca aveti anumite trairi, asterneti-le pe hartie.

Daca aveti adesea tendinta de a intra in panica sau de a va ingrijora, acesta este un exercitiu minunat de practicat zilnic. De asemenea, puteti face acest exercitiu pentru a alunga emotiile, iar apoi, sa folositi Lumina Violet a lui Zadchiel pentru transformare.

ZADCHIEL Imaginati-va o Lumina Purpuriu Violet, care coboara din Ceruri si transmuta orice situatie sau relatie care nu este perfecta. Incepeti cu situatia asa cum este ea in prezent, apoi creati o solutie minunat de imposibila. Acum, imaginati-va situatia originala si vedeti-o, in minte, cum se muta din stadiul prezent, in situatia idealizata. Ati putea dori sa folositi ideea cliseelor de 16 mm. dintr-un diapozitiv, care trece de la o imagine la alta. Vedeti cum se misca Lumina Violet de la o imagine, la cealalta.

Cand folositi asemenea tehnici, prin care dati voie emotiilor negative si formelor gand sa plece, situatiile se vor rezolva in mod automat, de la sine. Invocati-l pe Zadchiel pentru transmutare.

Evaluare