Faur Dan Constantin, UEB, Facultatea de Psihologie, Anul 1,Onesti Referat-Procese senzoriale

Legatura informationala cea mai simpla a omului cu realitatea este realizata prin intermediul senzatiilor. Toate celelalte raporturi mai complexe nu se pot constitui fara a avea o baza senzoriala. Procese psihice cognitive elementare prin care se semnalizeaza, separat, sub forma imaginilor simple si primare insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor, in conditiile actiunii directe a stimulilor asupra organelor de simt.(analizatori) Analizatorul este un ansamblu care poseda o structura si functii specifice specializate in producerea senzatiilor. Receptorul transforma energia fizica intr-o energie fiziologica numita influx(impuls) nervos. Orice receptor este format din celule specializate pentru detectarea unor stimuli specifici (vizuali,auditivi,tactili, termici etc.). Receptorii transforma de fapt informatia continuta de stimul intr-o informatie semnificativa pentru organism. Calea de conducere (aferenta de la analizator la zona centrala) este un segment intermediar, alcatuit din celule si fibre nervoase care "transporta" influxul nervos spre centrii superiori. Zona centrala reprezinta aria corticala in care se face analiza si sinteza informatiilor provenite de la analizatori. Aici se realizeaza decodificarea acestor informatii si transformarea lor in fapt psihic, adica in senzatie. Conexiunea inversa este de fapt tot o cale de conducere, dar eferenta de la zona centrala spre un organ efector. Pe aceasta cale se transmit mesaje spre efectori pentru realizarea autoreglajului. (daca lumina este prea puternica avem tendinta sa inchidem ochii pentru receptarea unei parti mai mici de informatie externa). In cazul senzatiilor vizuale stimulii sunt unde electromagnetice care actioneaza asupra analizatorului vizual. Ochiul uman recepteaza lungimile de unda cuprinse intre 390-760 milimicroni. Intre aceste valori gasim lungimile de unda ale culorilor fundamentele (rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo si violet). Dincolo de aceste lungimi de unda se trece la infrarosu, daca lungimea de unda este mai mare de 760 milimicroni sau ultraviolet, daca lungimea de unda este mai mica de 390 milimicroni. Undele electromagnetice provin de la surse de lumina (naturale ori artificiale) sau de la corpuri luminate. O parte din radiatii sunt absorbite de corpuri, iar radiatiile

reflectate stimuleaza ochiul. In acest fel obiectele sunt vazute colorat in nuanta cromatica corespunzatoare lungimii de unda reflectate. Daca un obiect absoarbe toate undele luminoase, atunci este vazut negru, daca le reflecta pe toate, este vazut alb, iar daca reflecta doar o parte din lungimile de unda, este vazut in una din cele sapte culori fundamentale. Proprietati: tonul cromatic (tipul culorii si este dat de lungimea de unda: rosu-760, verde-500, violet-390), luminozitatea (locul pe care il ocupa fiecare culoare pe o scara de la alb la negru), saturatia/puritatea (cantitatea de alb amestecata in culoarea dominanta). Stimulii senzatiilor auditive sunt undele sonore care actioneaza asupra analizatorului auditiv. Senzatia subiectiva care apare atunci cand receptionam undele sonore poarta numele de sunet. Urechea umana recepteaza numai undele sonore cu o frecventa cuprinsa intre 16 si 20.000 vibratii pe secunda. Sub 16 vibratii pe secunda sunt infrasunete, iar peste 20.000 vibratii pe secunda sunt ultrasunete. Sunetele provin din vibratii ale aerului sau ale obiectelor. Fara aer (sau un alt mediu de transmitere), nu ar exista unde mecanice. Fara un organ de simt receptor nu ar exista sunete. Receptorii pentru sunete se gasesc in ureche, dar nu este vorba de ceea ce cunoastem ca fiind urechea (urechea externa), ci de un "aparat" situat inlauntrul ei. Traditional urechea este impartita un urechea externa (pavilionul urechii), urechea medie (care contine componente ce ajuta la amplificarea sunetelor) si urechea interna (unde se gasesc localizati receptorii propriu-zisi pentru sunete). Proprietati ale senzatiilor auditive: inaltimea (numarul de vibratii pe secunda), intensitatea (marimea oscilatiilor), timbrul (forma undei) Sensibilitatea este intr-un raport invers proportional cu pragul senzorial. Cu cat pragul este mai mare sensibilitatea este mai mica si invers. Zgomotul se refera la intensitatea stimulilor din mediu care nu fac obiectul perceptiei noastre in acel moment.(orice stimul care interfereaza cu perceptia unui stimul) Simturile noastre poseda o proprietate numita adaptare, care apare in urma expunerii prelungite la aceeasi stimuli. Cresterea sau scaderea sensibilitatii ca urmare a actiunii repetate a stimulilor sau a modificarii conditiilor de mediu poarta denumirea de adaptare senzoriala. Adaptarea joaca rolul de a ne proteja receptorii in cazul expunerii prelungite la stimulii de intensitate constanta.

Interactiunea analizatorilor consta in faptul ca o senzatie care se produce intr-un analizator influenteaza producerea senzatiilor in alti analizatori, intensificandu-le sau diminuandu-le. Sinestezia este o forma specifica de interactiune si consta in faptul ca stimularea unui analizator produce si efecte senzoriale caracteristice unui alt analizator, desi acesta nu a fost stimulat. (sunete ascutite sau catifelate, culori dulci sau reci etc.). Orict ar parea de ciudat, definirea senzatiilor si diferentierea lor de alte mecanisme psihice nu sunt att de simple cum ar parea la prima vedere. In diferite lucrari de specialitate se recunoaste ca termenul senzatie", n sensul sau actual, prezinta unele ambiguitati", datorate n principal disputelor teoretice n care a fost implicat. Senzatia a fost cnd ipostaziata, cnd aproape negata, cnd legata de stimulii exteriori, cnd considerata ca fiind singura realitate, chiar obiectele fizice, materiale, nereprezentnd altceva dect senzatii, deci experiente subiective (a exista nseamna a fi perceput" spunea filosoful englez Berkeley). Mai mult, s-a recurs la considerarea ei ca o simpla curiozitate psihologica". In asemenea conditii nu este greu sa ntelegem de ce psihologia contemporana ofera mai degraba definitii de lucru, operationale ale senzatiei, uneori ntr-o forma extrem de generala. Astfel, pornindu-se de la considerarea stimulului ca o sursa fizica de energie care activeaza organul de simt", se arata ca termenul ..senzatie" este utilizat pentru a descrie procesele prin care organismul raspunde la stimuli" (Feldman, 1990, pp. 89-90). Sau: Senzatia consta n stimularea receptorilor senzoriali si n transmiterea informatiilor senzoriale la sistemul nervos central" (Rathus, 1996, p. 124). Relativ asemanator este definita senzatia si din perspectiva psihocognitivista : eveniment psihic elementar rezultnd din tratarea informatiilor n sistemul nervos central n urma stimularii unui organ de simt" (Bonnet, in Bloch et al).Asemenea definitii sunt nsa mult prea generale si nespecifice. Ele conduc la confundarea senzatiei cu alte procese prin care organismul raspunde la actiunea stimulului. Iata de ce este necesar sa ntreprindem alte demersuri, mai aprofundate, pentru a surprinde specificitatea psihologica a senzatiei. Dupa opinia noastra, unul dintre aceste demersuri l-ar putea constitui compararea senzatiei fie cu unele fenomene inferioare ei, cum ar fi excitatia, fie cu fenomene superioare ei, ca de exemplu perceptia. Henri Pieron (1881-1964) considera senzatiile ca fiind forme elementare de inserare n reglarea comportamentului a actiunilor exercitate de mediu". Ele exista atunci cnd eficacitatea unei stimulari este relevata printr-o reactie generala a organismului, printr-o modalitate practica de activitate, o forma de conduita, o modificare consecventa unor comportamente, cnd efectul stimularii ne poate integra n sistemul vietii psihice care guverneaza adaptarea la conditiile exterioare ale mediului" (ibidem, p. 14). Deriva de aici ca trebuie facuta o distinctie ntre excitatie si senzatie. Astfel, daca excitatia presupune o modificare locala reversibila sub influenta actiunii stimulului, senzatia implica transmiterea mesajului nervos, a excitatiei, pna la centri care au capacitatea de a nregistra experientele de natura sa asigure adaptarea conduitelor individului, nu numai actual, ci si ulterior, asigurnd astfel reglarea globala a fiintelor vii. Daca lumina este

mpiedicata sa ajunga n zona centrala a analizatorului vizual, senzatia vizuala nu va aparea, dar aceasta nu nseamna ca reflexul pupilar va fi mpiedicat sa intre n functiune. Asadar, unii stimuli pot ramne refiexogeni, fara a angaja direct o senzatie, ceea ce nu exclude posibilitatea ca ei sa influenteze comportamentul. Dimpotriva, ei se integreaza n reglarea comportamentului prin raspunsurile reflexe primare susceptibile a da nastere, la rndul lor, unor senzatii, contribuind astfel la cunoasterea indirecta a mediului. Aceasta 1-a determinat pe Pieron sa vorbeasca de existenta unei specificitati presenzoriale n caile sensibilitatii, care se manifesta n unele modalitati de raspunsuri reflexe declansate la nivelul diferitelor etape functionale. Daca, de pilda, ntr-o regiune a pielii se produce o stimulare calda sau rece, o vasodilatatie sau o vaso-constrictie locala va fi declansata, fara a mai tine cont de modificarile respiratorii si metabolice. Aceste modificari vor avea loc chiar si atunci cnd caile aferente sunt ntrerupte sau cnd o destructurare a zonei corticale terminale mpiedica aparitia senzatiei. Aceasta specificitate presenzoriala apartine tuturor cailor sensibilitatii si, de exemplu, o cecitate corticala la om nu mpiedica reactia pupilara la lumina dar, n modalitatile reflexe, nu exista o capacitate discriminatorie att de fina ca n stadiul senzatiei, cnd se atinge individualizarea fibrelor aferente" (ibidem, p. 16). Se pare ca exista doua stadii ale unei senzatii: stadiul presenzorial, stadiul de excitatie sau de reflex caracterizat printr-o reactie localizata, dar integrata prin efectele ei in circuitul reglator, si stadiul senzatiei propriu-zise, ca reflectare a unor nsusiri ale obiectelor. Definirea senzatiei prin opozitie cu excitatia are o dubla semnificatie: pe de o parte, se precizeaza mai bine distinctia dintre fiziologic si psihologic, pe de alta parte, se subliniaza continuitatea lor, integrarea fiziologicului n sau de catre psihologic, asigurndu-se n felul acesta reglarea generala a comportamentului. Raportarea senzatiei la perceptie reprezinta cea mai raspndita modalitate de definire si individualizare a senzatiei. Punerea fata n fata a doua mecanisme cognitive reuseste sa conduca la surprinderea notelor distinctive ale fiecaruia dintre ele. Un asemenea demers a fost ntreprins nca din secolul al XVIII-lea. Thomas Reid (1710-1796), de exemplu, concepea senzatiile ca fiind unitati psihice elementare si primitive care combinndu-se si asociindu-se ntre ele conduc la perceptii. El sesiza astfel caracterul primitiv al senzatiilor elementare comparativ cu caracterul complex si structural al perceptiilor. Inspirndu-se din chimie, Reid deriva perceptia din senzatie, ca pe un corp compus din corpuri mai simple. Reid a sesizat insa si o alta diferenta existenta ntre senzatii si perceptii. Astfel, n timp ce senzatiile sunt experiente mintale pur subiective, perceptiile permit o priza de constiinta directa a obiectelor fizice care exista independent de cel ce le percepe. Chiar daca distinctia dintre cele doua mecanisme psihice este simplista, ea sugereaza nivelul calitativ superior al perceptiilor comparativ cu cel al senzatiilor. Superioritatea perceptiei n raport cu senzatia s-a perfectat apoi n conceptiile majoritatii autorilor. Senzatia este o simpla experienta constienta asociata stimulilor", pe cnd perceptia este experienta constienta asupra obiectelor si a relatiilor obiectelor" (Coren, Porac si Ward, 1984).Senzatia este procesul cu ajutorul caruia stimulii sunt detectati si codati, spre deosebire de perceptie care este procesul mintal al organizarii si interpretarii senzatiilor. Senzatia este experienta individuala cu stimulii", perceptia este procesul de interpretare, organizare a materialului furnizat de stimul" (Crooks si Stein)Senzatia

poate fi considerata ca un prim contact al organismului cu stimulii senzoriali, pe cnd perceptia este procesul prin care acestia sunt interpretati, analizati si integrati cu alte informatii senzoriale" (Feldman, 1993).Desi compararea celor doua mecanisme psihice conduce la o mai buna individualizare a lor, ea creeaza o ruptura ntre ele. Asa nct la un exces se raspunde cu un altul. J.J. Gibson (1904-1979) respinge distinctia dintre senzatie si perceptie, pentru el esentiala fiind informatia continuta de stimul, sarcina organismului constnd n a o sesiza. Aceasta 1-a si determinat sa studieze structura stimulului si sa confere senzatiei statutul de curiozitate psihologica". Un asemenea punct de vedere este, fara ndoiala, exagerat. Iata de ce in cercetarile actuale, dominate de psihologia cognitiva, distinctia dintre senzatie si perceptie, nemaipastrndu-si rigiditatea asociationista, capata o noua valoare. De obicei senzatia se refera la tratarea senzoriala a informatiilor fizice, independent de semnificatiile lor, n timp ce perceptia este direct legata de semnificatia obiectelor si de interpretarea informatiilor senzoriale. Se creeaza astfel premisa integrarii organice a senzatiilor in perceptii, nu nsa printr-o simpla asociere mecanica, ci ca urmare a interpretarii si semnificarii informatiilor furnizate de simturi. Definirea senzatiei se poate face prin raportarea ei nu doar la fenomenele fiziologice si psihice aflate n imediata sa apropiere, ci si la alte fapte obiective sau subiective mai apropiate sau mai ndepartate de ea. Corelarea senzatiei cu asemenea alte fapte" s-ar putea dovedi benefica pentru ea. Un demers de acest tip a fost ntreprins cu multi ani n urma, nca din 1934, de un psiholog francez, Pierre Salzi, intr-una dintre cartile sale sugestiv intitulata: Senzatia. Studiul genezei si rolului ei n cunoastere. Desi lucrarea contine unele idei relativ simple si cunoscute, marcate de stadiul cunoasterii psihologice, ea se distinge prin accentul pus de autor pe evidentierea rolului unor fenomene psihice superioare n producerea senzatiilor. Pierre Salzi arata ca n analiza senzatiilor exista trei categorii de fapte care trebuie sa ne retina atentia : fapte obiective, fapte nervoase, fapte mintale. O senzatie se distinge de o simpla fantoma deoarece : corespunde unui obiect real; implica participarea unui aparat nervos ; n calitate de stare de constiinta are antecedente si concomitente de natura subiectiva. Problema este de a sti care dintre aceste fapte reprezinta cauza senzatiei ntr-o maniera necesara, imediata si completa" (Salzi, 1934, pp. 18-19). Autorul constata ca nici cei care leaga senzatia de obiect, stabilind o relatie ca de la cauza la efect, nici cei care sustin ca stimularea organica este sursa senzatiilor nu au dreptate. Sunt cazuri cnd, desi nu exista organe specializate, senzatiile se produc. De asemenea, apar efecte de compensare fiziologica. Totodata, alterarea partii nervoase a receptorului are repercusiuni asupra senzatiilor. Obiectul si stimularea nervoasa apar drept conditii necesare, dar nu si suficiente pentru senzatii. Salzi este tentat, de aceea, sa acorde o mai mare importanta faptelor mintale" n producerea senzatiilor. Constiinta, imaginile, rationamentul sunt cele care determina senzatia. A simti si a fi constient este unul si acelasi lucru. Or, daca constiinta este un factor constant, nseamna ca este si necesar. Trebuie sa studiem rolul pozitiv al constiintei si sa constatam ca ea intervine real In ordinea fi chiar tesatura senzatiilor" (ibidem). Senzatiile se nasc, cresc sau scad conjunctural, o data cu

functionarea constiintei" (ibidem). La rndul ei, imaginea ndeplineste functii de avangarda n producerea senzatiilor, servind la directionarea atentiei" si fiind, de aceea primul factor de ordine al senzatiilor" (ibidem). n sfrsit, rationamentul da posibilitatea constiintei sa avanseze prin apelul la noi premise, rezultatul lui fiind marcat de cresterea discernamntului n cunoasterea obtinuta" (ibidem). Dat fiind faptul ca senzatia decurge din activitatea mintala, ea se va perfectiona corelat cu interventia acestei activitati. Unele anomalii ale vederii sunt sugestive din acest punct de vedere. Rectificarea miopiei reprezinta nu doar un proces biologic, ci si un rezultat al activitatii mintale, care permite intrarea n functiune a proceselor de analiza crescnde si de sinteza corectiva. De nenumarate ori Salzi accentueaza faptura senzatia nu este primita pasiv de catre spirit. Ea se produce n sferele terminale, izvoraste n zona corticala, fiind, de aceea, un efect global. Desi observatiile lui Salzi sunt pertinente, fiind ndreptate mpotriva exagerarilor fizicaliste sau biologiste, ele pacatuiesc prin psihologism. Ceea ce nu este suficient de bine nteles este unitatea celor trei categorii de fapte n producerea senzatiilor. La originea tuturor senzatiilor stau procesele de excitatie senzoriala care se produc n celulele specializate, n neuronii periferici sau n terminatiile ncapsulate si libere, n neuronii situati n ganglionii spinali. Procesul de declansare consta ntr-o depolarizare locala, negativa, a unei zone a fibrei nervoase, apoi are loc conducerea influxului spre centrii corticali. si totusi, Salzi a avut o intuitie extraordinara, preluata si adncita de psihologia contemporana. Extrem de importanta ni se pare a fi sublinierea ideii ca perfectionarea senzatiilor nu constituie doar o urmare a bunei functionalitati anatomofiziologice, ci se datoreaza si perfectionarii activitatii mintale a individului. Asadar, nu numai simturile ascut mintea omului, ci si mintea contribuie la ascutirea simturilor. Amplasarea senzatiilor n contextul ntregii activitati psihice a individului deschide noi si profitabile perspective de cercetare. Fiecare dintre modalitatile de definire si caracterizare a senzatiilor prezentate mai nainte aduce precizari importante ; totusi, nici una dintre ele nu furnizeaza date referitoare la continutul informational al senzatiilor, la forma ideal-subiectiva de reflectare a realitatii, la caracterele reflectarii etc. Daca senzatia este un mecanism de captare si nregistrare a informatiilor din realitatea nconjuratoare sau din cea interna a organismului, atunci care sunt aceste informatii? Raspunsul formulat de psihologie la aceasta ntrebare este urmatorul: senzatia, ca prima forma de psihic, reproduce n creierul uman nsusirile simple ale obiectelor si fenomenelor sau ale stimulilor care actioneaza direct asupra organismului, reflectarea avnd, de aceea, un caracter nemijlocit. nsusirile reflectate de senzatie sunt nsa nu numai simple, ci si concrete, exterioare, fenomenale, accidentale, neesentiale, adica cele care apar la suprafata" obiectelor si fenomenelor sau care se impun simturilor prin forta lor senzoriala, dar care au o mare valoare adaptativa pentru organism. n sfrsit, nsusirile reflectate de senzatie sunt nsusiri izolate, separate ale obiectelor si fenomenelor. Senzatia dispune deci de capacitatea de a izola caracteristicile stimulului, evident, la un nivel elementar. Dovada faptului ca senzatia se caracterizeaza prin tratarea separata a nsusirilor stimulilor o reprezinta pe de o parte specializarea simturilor, iar pe de alta parte specializarea ariilor corticale, a zonelor de proiectie corticala a analizatorilor. Acest punct de vedere este larg acceptat si vehiculat in

psihologia romneasca. Iata doar doua definitii: Senzatiile sunt procese psihice elementare care reflecta diferitele nsusiri ale obiectelor si fenomenelor iumii externe, precum si starile interne ale organismului, in momentul actiunii nemijlocite a stimulilor respectivi asupra receptorilor" (Mare, 1991). Senzatia este cunoasterea unei nsusiri separate a unui obiect sau fenomen, n momentul cnd acesta actioneaza asupra unui organ senzorial" (Cosmovici, 1996). Psihologia cognitiva aduce doua precizari importante n definirea senzatiilor. n primul rnd, senzatia este interpretata ca fiind un eveniment psihic elementar capabil de a produce experiente subiective sau de a infera existenta stimulului. Ea face referinta la o anumita calitate a informatiei senzoriale (la o culoare, la o durere etc.) care este extrasa din stimulii exteriori sau interiori. n al doilea rnd, senzatia codeaza informatia la niveluri de tratare precoce. Tocmai de aceea, dintr-o perspectiva cognitiva, caracterul constient al senzatiei nu este decisiv, prezenta ei putnd fi evidentiata fie prin metode psihofizice directe implicnd un rationament, fie inferata prin intermediul manifestarilor indirecte. O asemenea interpretare s-a impus, patrunznd chiar si n dictionarele de psihologie. Senzatia este o experienta neelaborata, elementara a sentimentului sau constiintei conditiilor din interiorul sau din afara corpului, produsa de stimularea unui receptor sau a unui sistem de receptori" (Reber, 1995). Indiferent de perspectiva de analiza a senzatiei, constatam ca ea implica trei elemente, si anume : stimulul fizic (materie sau energie ce actioneaza asupra organelor de simt); raspunsul fiziologic (structura a activitatii electrice aparuta n organele de simt, nervi si creier ca urmare a stimularii); experienta senzoriala (subiectiva dupa natura ei). Daca, n continuare, am lua n considerare principalele tipuri de relatii care se stabilesc ntre cele trei elemente, vom descoperi trei domenii sau moduri de tratare a senzatiilor. Acestea sunt: fiziologia senzatiilor care se ocupa cu studiul relatiei dintre stimul si raspunsul fiziologic; psihofiziologia senzatiilor: se centreaza pe investigarea relatiei dintre raspunsul fiziologic si experienta senzoriala; psihofizica senzatiilor: trateaza relatia dintre stimul si experienta senzoriala, ignornd raspunsurile fiziologice care o mediaza. Nu de putine ori senzatiile au fost considerate ca "poarta" sau "izvorul" cunoasterii. Rolul lor n existenta si mai ales n cunoasterea umana este att de mare, nct unii filosofi, l aveau n vedere pe John Locke (1632-1704), nu s-au sfiit sa afirme ca "nimic nu exista n intelect fara sa fi trecut mai nti prin simturi". Chiar daca formularea este exagerata si va fi corijata de un alt mare filosof, Leibniz (1646-1716), ea atentioneaza asupra semnificatiei enorme a senzatiilor n viata omului. Aproximativ n aceeasi perioada, filosoful francez Nicolas Malebranche (1638-1715) afirma ca "simturile ne sunt date pentru a ne conserva corpul". Asemenea idei sunt duse pna n contemporaneitate, "n ciuda sofisticarii sistemului senzorial, ntelegerea finala a lumii este bazata pe o reproducere perfecta si exacta a informatiilor de ta senzori" (Feldman, 1993). Sintetiznd, consideram ca importanta senzatiilor pentru existenta si activitatea umana consta n urmatoarele: senzatiile informeaza despre variatiile care se produc n circumstantele mediului nconjurator, evident, cu conditia ca aceste variatii sa fie importante si sa se produca n anumite limite. Lindsay si Norman si ncepeau

impresionanta lor lucrare dedicata "tratarii informatiilor" (1977) cu urmatoarele cuvinte : "Cele cinci simturi - vederea, auzul, mirosul, gustul si pipaitul - sunt ferestre deschise spre lume". Organele senzoriale furnizeaza creierului informatiile, pe care acesta le interpreteaza, le transforma n perceptii, face ca ele sa corespunda cu cele stocate deja. Sistemul senzorial este mijlocul prin care datele externe sunt transformate n experiente subiective. Senzatiile orienteaza si controleaza benefic conduitele actuale ale individului. Informatiile pe care le capatam cu ajutorul lor nu sunt independente de trebuintele noastre actuale, de particularitatile activitatilor desfasurate; dimpotriva, cu ajutorul senzatiilor capatam si selectam din mediul extern sau intern acele informatii ce sunt n acord cu necesitatile noastre actuale. Tratarea mai mult sau mai putin complexa a acestor informatii asigura orientarea si controlarea conduitelor. Importanta senzatiilor n viata omului poate fi cel mai bine relevata prin referirea la situatiile de perturbare si restrictionare a functionalitatii lor. Handicapurile senzoriale, monotonia senzoriala (pe care o traiesc prizonierii, oamenii din nchisori, cei care vietuiesc n acelasi mediu, n aceeasi camera, celula etc.) si mai ales fenomenul de deprivare senzoriala, soldate cu perturbarea comportamentului, sunt tot attea situatii care evidentiaza, prin contrast, valoarea senzatiilor n procesele adaptative. Astfel de situatii au dat unor cercetatori ideea utilizarii lor n folosul oamenilor. Observndu-se ca restrictionarea input-ului senzorial i poate ajuta pe oameni sa-si modifice comportamentele, s-a propus o forma practica de terapie numita terapia restrictiei stimularii envtronmentale (Restricted Environmental Stimulation Therapy - REST), Peter Suedfeld (1980), singur sau n colaborare cu colegii sai, J.L. Kristeller (1982) si Allan Best (1982), a obtinut rezultate remarcabile cu un grup de fumatori supus acestei forme de terapie. Perioadele de solitudine si restrictie senzoriala sunt utilizate ca principii pentru o serie de forme de terapie mai ales n psihologia orientala. D.K. Reynolds (1982) arata ca restrictia senzoriala intra obligatoriu n "terapiile linistii". Alte forme de terapii, pentru depresie si anxietate, se bazeaza pe aceleasi principii. Senzatiile sunt att de importante pentru viata omului, nct au constituit punctul de plecare i de sprijin n elaborarea unor forme sofisticate pentru favorizarea evolutiei personale si profesionale. Astfel, programarea neurolingvistica (PNL), dezvoltata ncepnd cu anii '70 pornind de la lucrarile americanului Richard Bandler (doctor n matematica si psihologie, cibernetician) si John Grinder (doctor n psihologie si lingvist) integreaza senzatiile ntr-un program complex de influentare a comportamentelor umane. Programarea neurolingvistica reprezinta o tehnologie si o metodologie compusa dintr-un ansamblu de tehnici precise care favorizeaza comunicarea eficienta si schimbarea, precum si modul general de organizare n vederea definirii si realizarii obiectivelor stabilite. Punctul initial n elaborarea acestei metodologii l constituie simturile, ca "porti ale perceptiei", pe care le deschidem pentru a lua contact cu realitatea. Exista patru asemenea sisteme (vizual, kinestezic, auditiv, olfactiv-gustativ - prescurtat cvadruplul VKAO) prin care percepem lumea exterioara si prin care ne construim propria experienta interna a realitatii. Fiecare om are nsa deschise n mod diferentiat "portile" spre lume si spre sine, unul dintre cele patru sisteme devenind dominant. Cnd individul foloseste canalul de comunicare favorit (dominant), se va face nteles, cnd recurge la alt canal,

sansele de a se face nteles se vor diminua. Daca un individ este vizual, lipsa sau precaritatea canalelor auditiv si kinestezic ar putea sta la originea dificultatilor lui cu familia sau la locul de munca. Cnd se afla n fata unui auditiv, un vizual poate avea impresia ca acesta nu este n contact cu el pentru ca nu-1 priveste. Auditivul i va reprosa kinestezicului ca nu l asculta. Acesta din urma se plnge la rndul lui de insensibilitatea auditivilor si vizualilor. De aici - o serie de nentelegeri si conflicte. Intregul esafodaj al programarii neurolingvistice este construit pe aceste diferente senzoriale dintre oameni. Un alt domeniu care si are originea n psinofiziologia senzatiilor este cel al acupuncturii, att de mult folosita de popoarele orientale. Acupunctura este o tehnica n care ace subtiri sunt introduse n anumite puncte ale corpului pentru a releva simptome specifice. Punctul de stimulare poate fi la o oarecare distanta de locul simptomului tratat. De exemplu, cnd acupunctura este utilizata ca anestezic n operatiile abdominale, patru ace sunt nfipte n pavilionul fiecarei urechi. Reducerea senzatiilor de durere prin acupunctura se explica partial prin teoria "portii de control", formulata de Ronald Melzack si Patrick Wall (1965, 1983), potrivit careia coloana vertebrala contine o ,.poarta" neurala care poate fi deschisa (permitnd perceperea durerii) sau nchisa (blocnd perceperea durerii). Atunci cnd maduva spinarii primeste o informatie de la periferie, cum ar fi ntepatura unui ac, poate influenta "nchiderea portii" si astfel durerea este blocata. Se pare ca si neurotrans-mitatorii (mai ales endorfimele) au un rol n acest sens. Senzatiile au si o importanta valoare psihodiagnostica. Dat fiind faptul ca ele se regasesc transfigurate n personalitate sub forma senzitivitatii, au fost introduse n diferite tipologii temperamentale si de personalitate. Thodule Ribot (1836-1916). parintele psihologiei franceze, care pornea de la ideea ca viata psihica se reduce la doua manifestari fundamentale {a simti si a actiona), desprindea categoria senzitivilor, alaturi de cea a activilor si apaticilor. Cari Gustav Jung (1875-1961) vorbea de un extravertit senzorial (cu simtul realitatii faptice obiective, cu trairi reale ale obiectului concret, senzatiile servindu-i drept fir calauzitor spre noi senzatii) si de un inirovertit senzorial (care se ghideaza dupa fapticul imediat, se orienteaza dupa intensitatea componentei subiective a senzatiei declansate de stimulul obiectiv). Pornind de la Jung, Katharine Briggs si Isabel Briggs Myers (1980, 1987) au stabilit patru dimensiuni polare ale personalitatii si 16 tipuri distincte de personalitate. Una dintre aceste dimensiuni se refera la tipul de informatii pe care oamenii le remarca cu predilectie, unele dintre acestea fiind tocmai informatii senzoriale acumulate prin cele cinci simturi. Senzatiile intra n componenta a 8 tipuri de personalitate din cele 16 stabilite. Cu toate ca simturile si senzatiile produse de ele ndeplinesc un rol enorm n viata omului, chiar si atunci cnd functionarea lor este restrictionata, sunt totusi imperfecte, omul nefiind satisfacut de ele. De aceea, de-a lungul istoriei omul a ncercat sa le mareasca posibilitatile naturale cu ajutorul unor mijloace tehnice. H. Pieron si ncheia mica sa lucrare dedicata senzatiilor, aparuta n 1952, tocmai cu inventarierea ctorva dintre mijloacele tehnice descoperite de diversi savanti: microscopia si telescopia, care asigura amplificarea spatiala, multiplica de sute de ori acuitatea discriminatorie ; cinematografia ultrarapida, bazata pe amplificarea temporara, asigura o redistribuire ncetinita a imaginilor nregistrate ntr-un timp toarte scurt; microfonul amplifica intensitatea prin

traducerea electronica a fenomenelor mecanice de amplitudine minima; telefonul, televiziunea fac sa dispara distantele. Datorita noilor mijloace tehnice este posibila transformarea n informatii vizuale si auditive a unor fenomene n ntregime ineficace (radiatiile invizibile, undele electrice, ultrasunetele, actiunile magnetice). Crescnd capacitatile simturilor prin mijloace tehnice, omul si perfectioneaza propria sa capacitate de cunoastere. Bibliografie -www.scritube.com -www.referatele.com -www.didactic.ro