POLUAREA ATMOSFERICA Poluarea atmosferica, dupa definitia Comisiei Europene din 1967, corespunde prezentei substantelor straine sau

unei variatii importante a proprietatilor componentelor aerului, astfel incat sa provoace un efect nociv, sau o imbolnavire. Poluarea atmosferei se datoreaza expulzarii in aer, mai ales deasupra marilor aglomeratii urbane, a trei categorii de substante :

gaze (dioxid de carbon, oxid de carbon, hidrocarburi nearse, hidrogen sulfurat, dioxid de sulf, amoniac, fluor, clor) si aerosoli de metale sau oxizi (de Pb, Hg etc.); particule lichide, care reprezinta emanatii din diferite procese industriale sau apar in aceasta forma prin procese de condensare chimica; particule solide sub forme de fumuri de ardere, prafuri industriale, vulcanice sau prafuri provenite de la explozii atomice (continand in special doi izotopi radioactivi periculosi Sr90, I131).

Din punct de vedere al felului surselor de poluare, produse de om (artificiale) se disting : - poluarea industriala; - poluarea casnica; - poluarea datorata mijloacelor de transport; La agravarea situatiei si atingerea limitelor superioare ale gradului de poluare contribuie o serie de factori: clima, pozitia geografica, natura si extinderea activitatii industriale . De exemplu, gazele reziduale si impuritazile sub forma de particule, aflate la temperaturi superioare celei atmosferice, sunt evacuate sub presiune la inaltimi mari prin cosurile fabricilor. De aceea, factorii dinamici (miscarile aerului pe orizontala, verticala, temperatura, precipitatiile) in stransa legatura cu cei de pozitie geografica pot influenta raspandirea la distante foarte mari a poluantilor, concomitent cu diluarea sau concentrarea lor . Astfel in depresiuni, concentratiile de impuritate cresc datorita spatiului limitat in care are loc raspandirea lor. Principalii poluanti urbani sunt :

CO2 (concentratia in atmosfera creste cu 106-8 in fiecare luna);

CO,SO2,NO,NO2 (rezultat in mari cantitati din descompuneri biologice) N2O (rezultat din degradari biologice in sol) hidrocarburi

METODE DE COMBATERE A POLUARII AERULUI Pentru a stavili poluarea, organismele statale trebuie sa dispuna in primul rand de metode de control de mare eficienta. Apoi este necesara stabilirea nivelului normelor de emisie care pot fi deversate in aer de diversele surse de poluare si a concenratiilor maxime admisibile de poluanti in aerul localitatilor. Dupa cum s-a stabilit la reuniunea expertilor de la Viena (1972) in primul rand este necesar sa fie elaborate normele de igiena pentru SO2, CO, NOx, CO2, pesticidele in suspensie, care determina imbolnaviri acute si cronice . In prezent la noi sunt date norme de concentratii maxime admisibile pentru un numar de 447 substante poluante . Principalele masuri concrete de realizare a protectiei aerului constau in :

1. exploatarea rationala a instalatiilor tehnologice selectionate pentru o anumita productie ca fiind ca fiind cele mai putin poluante ; 2. recuperarea si valorificarea substantelor reziduale utilizabile ; 3. amplasarea surselor de poluare bazata pe un studiu stiintific al consecintelor pe care le are situarea intr-o anumita ambianta geoclimatica; 4. adoptarea de sisteme si mijloace de transport cat mai putin poluante;
In combaterea poluarii aerului se porneste de la principiul ca maximul se poate realiza la sursa . Aceasta in sensul ca reducerea evacuarilor de poluanti si a pierderilor de la sursa sunt in acelasi timp masuri preventive, de limitare a poluarii aerului si masuri care vizeaza valorificarea integrala a materiilor prime. Retinerea substantelor reziduale pentru valorificarea complexa a materiei prime este si mult mai usor de realizat decat dupa ce acestea s-au ejectat in atmosfera . Pentru a realiza o productie nepoluanta exista mai multe posibilitati: alegerea sau pregatirea unur materii prime fara impuritati , spalarea combustibililor, ermetizarea instalatiilor in care se desfasoara procese de productie generatoare de pulberi si gaze, dirijarea pulberilor si gazelor spre instalatiile de epurare .