Fiecare clipa, ca e la tinerete, ca e la batrnete, este un moment al mntuirii. Traieste momentul.

Cine este viu, cine traieste momentul, cucereste viitorul si nu se teme de trecutul negativ. Ne trebuie o stare de prezenta continua. Mare greseala este sa zici Ia tinerete: voi avea grija de suflet mai la batrnete. Dar la batrnete nu te ajuta cu nimic fagaduinta nemplinita de la tinerete. Avem nevoie de o stare de prezenta interioara, nu doar de nevointa. Daca faci nevointa ncepi sa ai pretentii: Eu am facut, Doamne, da-mi si Tu ceva Nu merge. Starea mea, de existenta umana, e permanenta. Pe aceasta trebuie sa o nchin lui Dumnezeu. Exista o tendinta de mai mult, totdeauna esti nemultumit de tine. Nemultumit, dar linistit. Cine sunt? De ce sunt? Ce urmeaza? Vine moartea, care este o realitate. Va repet, moartea nu vine sa i faci o cafea, ci vine sa te ia. Atunci o sa vada omul ca sfaturile marilor parinti despre gndul la moarte n-au fost simple vorbe. Nu recomand casatoriile dintre ortodoxi si catolici. Sa vina la dreapta credinta si dupa aceea casatoriti-va. Biserica este numai una, si gata. Biserica Ortodoxa este Biserica cea una, sfnta, soborniceasca si apostoleasca. Numai Biserica Ortodoxa explica adevarat nvatatura Mntuitorului. Cnd soseste moartea, atunci devii cel mai mare teolog. Atunci ti dai seama ca ai pierdut o viata ntreaga, tinnd cont de faptul ca cel mai scump lucru la Dumnezeu este timpul pe care nil da sa traim. Acesta e cel mai scump. La moarte intri ntr-un necunoscut, dar nu pentru o mie de ani, ci pe veci! Atunci ti dai seama si se cutremura toate n tine. Acum, o cruce e scumpa de tot. E pretioasa pentru ca suntem nconjurati de mpotriviri, de necredinta De aceea e necesara o stare de prezenta continua, oriunde ai fi, orice vrsta ai avea. Sa ne gndim mereu la Dumnezeu, sa cautam mereu sa-L avem pe Dumnezeu prezent n viata noastra, clipa de clipa. Sa ai ncredere desavrsita n tot ce a spus Mntuitorul. Ce vreti un dar mai mare ca Acesta? Ca noi am primit n dar pe Hristos si am dat si noi, firea omeneasca, n dar pe Maica Domnului desavrsirea desavrsita.Hristos sta la dispozitia noastra, a mea, a ta, asa cum suntem fiecare dintre noi. Suntem fiinte create de Dumnezeu, restaurate de Dumnezeu, salvate de Dumnezeu continuu, caci n fiecare moment avem nevoie de ajutor divin. Eu, personal judec dupa inima mea -, vad o mare raspundere, vad un mare raspuns pe care nu-l poate da dect Tara Romneasca n lume, cndva. Consider ca n Romnia e cea mai adecvata viata, rasuflare si suflare, dupa Scriptura. Romnia este milostiva si nu duce un razboi de distrugere, ci numai de avanpost, de aparare. Tocmai pozitia Scripturii. Romnia o vad avnd o mare misiune n lume. Sigur ca nu din punct de vedere economic numaidect, ci din punct de vedere mntuitor numaidect. Asta conteaza!Ca Dumnezeu rabda, rabda, dar si nainte apuca. Poporul acesta de la nastere a suferit si sufera nca din partea dusmanilor. Si el totusi se mentine si-n plus a nascut attea valori: un Eminescu n literatura, Brncusi n sculptura, Enescu, considernd ca arta, poezia este o proorocie, la urma urmei. Nu trebuie neglijate aceste realitati. Deci o stare de prezenta continua este o stare de canon si mplineste o obligatie. Mereu traim starea de crestin creat si salvat de Mntuitorul. Ca sa ne salveze, gnditi-va ca a fost jupuit, umilit, scuipat; si era Dumnezeu! Nu ngrozeste pe nimeni faptul acesta, ca era Dumnezeu ntrupat? Ce nu a facut ca sa ne salveze? Ct de important este momentul prezent, clipa de fata, asta o sa vada fiecare la mormnt. Dar sa nu fie prea trziu. Degeaba te grabesti atunci,totul e sa pleci la timp pentru pocainta. Va spun asta ca un sfat de la un frate mai mare, de 96 de ani. Si, daca va spun, spun ca sa ascult si eu.

Ct de scump e timpul si suspinarea ta. Esti liber sa o faci de acum; cine te opreste sa te nchini? Si, daca te opreste dusmanul, primesti plata de erou ca te-ai nchinat cnd te oprea. Eu va spun ca am multi ani la nchisoare si nu era lipsa de prezenta! Ma gndeam: ce momente marete, sa suferi pentru Hristos. Eram constienti ca, daca nu era Hristos, te vindeai pe doi lei, abdicai de la credinta si scapai de momentul acela. Dar nu scapai de vesnicie. Vesnicia, ca si moartea, e o realitate. Atunci o sa auzim: Ce mi-ai facut cu viata ta, fiule? Putem sa-L nvinuim pe Hristos ca nu ne-a dat destul? Nici pe o mama nu o poti nvinui ca nu ti-a dat destul. Ti-a dat tot pentru ca a stat la dispozitia ta; ti-a dat si sngele. Nu poti sa o nvinuiesti ca nu ti-a dat. Dar pe Dumnezeu, Care a creat si sngele acela, si laptele mamei, si mama, si fiul! Avem exemple att de puternice si de aproape de noi, nct nu mai poti sa faci nicio miscare. Traire crestina si gata! Pentru ca la moarte trebuie sa spunem: Tie Ti-am daruit Doamne toata viata mea. Lasa-l n seama Mea, nu te baga unde nu ai voie. Nu-l judeca. Lasa-l asa murdar cum e. Mie Mi-e drag de el asa, ca nu am venit pentru mparati. Am venit pentru cersetori. Hristos a fost mparat si Cersetor. Pentru cine S-a ntrupat, pentru ngeri? Pentru noi, oamenii! Ce mai asteptam?! O traire simpla de tot, dar o relatie continua cu ceilalti. Suntem prea iubiti de Dumnezeu. Asa sontorogi cum suntem, paduchiosi, suntem foarte iubiti. De aceea, eu consider ca e o mare greseala sa ne vorbim de rau unul pe altul. Paduchios, puturos, tiganos, asa cum e, l iubeste Dumnezeu. El l-a creat. Nu-l judeca tu. Cere un lucru simplu, dar fara de care nu se poate. Nu te nchina de parca ai cnta la mandolina, ci nchina-te cu simtire, pentru nevoia pe care o ai. Si astfel suferinta ramne ca o mare necesitate n viata omului. E o mare greseala sa crtesti. Slava Tie, Doamne, numai da-mi putere sa suport! Asta-i pozitia celui care a fost arestat 14 ani la Aiud.

Crarea mpratiei (35 de fragmente definitorii) Printele Arsenie Boca 1. Cci pofta crnii este vrjmsie mpotriva lui Dumnezeu fiindc nu se supune legii lui Dumnezeu, si nici nu poate (Romani VIII, 7). Asa vine c fiecare duce un ateu, necredincios n spate trupul de pe noi. De la starea asta si pn la a-l face s fie templu sau Biseric a Duhului Sfnt (I Corinteni 3,16) e de luptat de cele mai multe ori viata ntreag. Firea trupului fiind surd, oarb si mut, nu te poti ntelege cu el dect prin osteneal si foame, acestea ns trebuie conduse dup dreapta socoteal, ca s nu duneze snttii. Acestea l mblnzesc, nct nu se mai tine vrjmas lui Dumnezeu. Rugciunea si postul scot dracii poftei si a mniei din trup. Foamea mblnzeste fiarele. [Arsenie Boca, Crarea mprtiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Romne a Aradului, 1995, pag. 21] 2. Bucuria nenfrnat, chiar cea pentru daruri cu adevrat duhovnicesti, te poate face s uiti c nc n-ai iesit cu totul din mprtia ispitelor. Sufletul ns care se mntuieste este acela care nu mai trieste pentru sine, ci pentru Dumnezeu, sufletul care s-a izbvit de sine si petrece ca un

dus din lumea aceasta. Viata si dragostea lui ntreag este numai Dumnezeu, care-L face s uite de sine, iar cnd revine, se urste pe sine. [pag. 24] 3. Dorul lui Dumnezeu dup cel mai mare pctos este neasemnat mai mare, dect dorul celui mai sfnt om dup Dumnezeu. [pag. 36] 4. Cnd dreptatea lui Dumnezeu se ntoarce asupra noastr a sosit vremea de plat sau ispsirea. Ispsirea nu-i o pedeaps de la Dumnezeu, ci un mijloc de nteleptire, o ndreptare mai aspr. Iar fiindc dreptatea lui Dumnezeu mereu tine ntre fapt si rsplat, putem vorbi chiar de legea drepttii, ca de o lege milostiv, prin care ne curtim de petele faptelor rele. n vremea ispsirii cnd vin asupra noastr strmtorrile, dac le rbdm de bunvoie, neumblnd cu ocolirea, ne ajut Dumnezeu; iar de nu vrem s primim cele ce vin peste noi, c nu le ntelegem, nu ne ajut Dumnezeu, desi El ar fi vrut. [pag. 41] 5. E de stiut c pentru a scoate un gnd ru din mintea cuiva, trebuie s i-o nvlui de foarte multe ori cu cuvntul bun, ca s-o izbvesti din robia gndului strin. Asta-i calea cea mai lung: de la urechi la inim. [pag. 45] 6. Cnd auzi pe cineva fcndu-te tob de ocri si blestem, nu te pripi cu mintea si nu sri cu gura, rspunzndu-i ce nu trebuie. Nu-l ntreba pe el: de ce m ocrsti, ci ntreab-te pe tine oare de ce m ocrste omul acesta? n orice caz, rspunde ca David: pentru pcatele mele Domnul i-a poruncit s m ocrasc si s m blesteme; dar ndjduiesc, pentru npstuirea ocrii, mila lui Dumnezeu. [pag. 46, 47] 7. ncercrile nu-s pedeaps, ci scoal, lumin pentru minte si mil de la Dumnezeu. C le simtim ca suferinte? De nu le-am simti ca atare, n-am nvta nimic. Precum plcerea e dasclul pcatelor, asa durerea e dasclul ntelepciuni; iar din odihn, pn acuma n-a iesit ceva de folos. [pag. 49] 8. Nou toate necazurile ne vin de la greseli, nu de la Dumnezeu. El numai le ngduie si spal cu ele vinovtiile noastre. Oamenii ns tare greu pricep c ndreptarea prin necazuri dovedeste prsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui. Ba chiar prin aceea c Dumnezeu are grij de noi, dac vom avea necazuri. Fiind atotbun si atotntelept, ne poart de grij si ne spal, cu milostivire, ori nu vrem, ori nu pricepem acum, ori vom ntelege pe urm. Cci: Dumnezeu este ndelung rbdtor si mult milostiv, dar nepedepsit nimic nu las (Naum 1, 3). El asteapt o vreme s vad: ne grbim noi cu pocinta de bunvoie sau nu; nvtm din necazurile altora sau asteptm s ne spargem si noi capul de ele, ca si ei? Dumnezeu vrea s ajute pe toti, dar nu toti primesc purtarea Sa de grij. Asa de face c sunt si oameni pctosi care n-au necazuri. Pe acestia i-a lepdat Dumnezeu. [pag. 55] 9. Nu fericiti pe cei ce nu au necazuri n lumea aceasta. Cci, cunoscndu-i Dumnezeu c n-au minte s-i nteleag cile, nu le rnduieste o ndreptare prin ncercri n lumea aceasta, ci osnd n cealalt. Iat de ce: Dumnezeu preamilostivul, chiar si cnd osndeste la iad tot milostiv se dovedeste si ca un mai-nainte stiutor din veci a toate, nu le trimite necazuri pe potriva pcatelor lor, cci mndria lor cea peste msur de mare nu rabd nicidecum umilirea

ncercrilor. Dimpotriv, ncercarea lui Dumnezeu de a-i spla prin necazurile cele fr de voie, lor li s-au ntoarce tocmai pe dos. Cci ei, iubind mai tare mndria si slava desart a vietii acesteia, dect smerenia si supunerea lui Dumnezeu, tocmirea nebun a mintii lor i arunc n dezndejde, din care fac cel mai mare si mai pe urm pcat n lumea aceasta: sinuciderea, omorrea de sine. Ori toate celelalte pcate, ce le-ar face omul, adunate la un loc, sunt mai mici dect acesta singur. De aceea, din milostivire mai presus de ntelegere pentru multimea neputinte lor, nu-i bag Dumnezeu n cuptorul smereniei c nu rabd neghina o prob ca aceasta, si vor merge la osnda cea mai mare, ca ucigasi de sine. Deci dac cineva, pctuind n chip vdit si nepocindu-se, n-a ptimit nimic pn la moarte, socoteste c judecata lui va fi fr mil acolo (Sf. Marcu Ascetul, Filocalia I). [pag. 56] 10. Pn nu vom ajunge de aceeasi prere cu Dumnezeu despre viata noastr pmnteasc, precum si despre cealalt, de pe cellalt trm, nu vom avea liniste n suflet, nici unii cu altii si nici sntate n trup si nici n ornduirea omeneasc. Trebuie s ne plecm ntelepciunii atotstiutoare a lui Dumnezeu, care n tot ce face, urmreste nteleptirea noastr, ori pricepem, ori nu pricepem aceasta. Cnd plecm capul si vrem si noi ce-a vrut Dumnezeu n clipa aceea cptm linistea sufletului, orice ar fi dat peste zilele noastre. [pag. 102] 11. O alt tain a lui Dumnezeu e si aceasta: Nu pedepseste toast rutatea tuturor, aici, si numaidect, precum nici nu slveste buntatea tuturor, aici, si numaidect. Chiar dac ar face asa ceva, atunci, iar nu o fapt a liberttii si a dragostei. Apoi, dac repede ar fi pedepsit tot rul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios, micit la o msur omeneasc sau cel mult ngereasc, si ne-ar da s ntelegem c se teme de ru s-si piar stpnirea, - cum fac oamenii. Ci tocmai pe faptul c ngduie rilor s-si fac de cap, si-i las pe oameni nenfricati de pedeapsa nprasnic, ne dovedeste atotputernicia Sa, vesnic linistit asupra rului, atotputernicie, sub ocrotirea creia, prin virtutea credintei, stm linistiti si noi, primind palmele si scuiprile rului, ca pe niste mrturii ale neputintei aceluia n fata atotputernciei lui Dumnezeu, care ne ntreste cu linistea Sa. Cu aceea c nu pedepseste rutatea numai dect i ntinde ispit puternic, s se desvrseasc si ea, spre pedeaps sigur n ziua judectii. Iar dac, totusi, uneori pedepseste npraznic vreo frdelege, o face s mai pun fru ruttii ntre oameni, si mai ales s nu scad n credint nceptorii, si s nu piard dintre oameni cunostinta rspltiri dup fapte. [pag. 112, 113] 12. Credinta e un risc al ratiunii; dar nicidecum o anulare, ci dimpotriv o iluminare a ei. E o absolvire a sufletului ntr-un dincolo al lumii acesteia, n modul divin al existentei. Constient de aceasta dezamgire, fr s fii mort deloc si n lume, experiezi, triesti, la intensitti nebnuite sentimentul liberttii spiritului. De fapt la mijloc e o nviere a spiritului pe planul si la nivelul ratiunii divin a existentei si teroarea acestei lumi sensibile. Acum scapi de fric. Lumea nu se mai poate atinge dect de temnita ta biologic noua ta realitate, de o evident absolut, , scpndu-i cu desvrsire. [pag. 147] 13. Constiinta, prin natura ei, nu aprob niciodat viciul si pcatul, prin natura ei e de a nu se lsa nvins, chiar dac frna ei nu e luat n seam si firea deczut svrseste pcatul peste

oprelistea ei. De aici vin mustrrile de constiint prsul tu, cu care trebuie s te mpaci pe drum, care nu tace pn ce omul nu-si revizuieste nfrngerile sale si nu se ntoarce de la pcat, ca s poat primi iertarea lui Dumnezeu. n cazul cnd nfrngerile morale se tin lant prin desimea sau gravitatea lor, uman sanctiunii ale constiintei, mai grele dect mustrarea: dezechilibrul mintii mai usor sau mai profund, din care se mai poate reveni si celelalte forme mai grave: schizofrenia, paranoia, nebunia acut si, n final, sinuciderea. [pag. 154] 14. Dumnezeu nu te-a prsit, chiar dac pe ecranul mintii tale au aprut gnduri si imagini de hul mpotriva lui Dumnezeu si te vezi n imposibilitatea de a te mai ruga chiar. rbdarea nssi a rzboiului e ultima ta rugciune. [pag. 156] 15. Omul nu se poate odihni n fericirea contemplatiei pn nu a biruit n sine contradictiile, tendintele rele, pn nu si-a unificat si consolidat fiinta ca s iubeasc numai binele. Iar aceasta nu se poate realiza dect prin actiune prelungit, prin fapte convergente spre bine. Cci simpla gndire la bine si chiar simpla voint de a face binele, fr trecerea deas si aceea o vreme regulat la facerea binelui, nu numai c e departe de-a realiza aceast armonie, unitate si sigurant, ci dimpotriv, trezesti opozitia tendintelor contrare n om. Un om de teorie se stie c e un om slab, mcinat de contradictii interne, mereu sporite prin reflexiunea care nu trece la fapte. De abia fapta arunc o decizie n cumpna acestor balansri si care, mai ales spre repetare, aduce definitiv cstig la cauza tendintelor bune. Ne degeaba virtutea nseamn etimologic brbtie. Ea a adus o solutie brbteasc vietii. [pag. 162] 16. Garantia si criteriu sincerittii este actul care taie incertitudinile si manifestrile cele mai intime secrete pe care le ignori sau pe care ti le ascunzi tie nsuti. Actul este o deosebire a strii noastre profunde. Artndu-ne rul spre care suntem nclinati, chiar si slbiciunile pot s serveasc ca avertisment prevestitor si reconfortant descoperire cu att mai important cu att mai important cu ct e n contradictie cu ideea fals ce ne-o facem despre meritul nostru. De aceea mai de grab prin observarea actelor dect a gndurilor noastre, putem spera s ne vedem asa cum suntem si s ne facem asa cum trebuie. Actiunile care rsar din adncurile vietii inconstiente trebuie s ne slujeasc s studiem curentele care ne duc uneori fr stirea noastr Nu numai c actiunea serveste s ne descopere ceea ce n noi e mai tare dect n noi, ci ea mai constituie adesea n indiferenta si haosul strilor interioare un centru solid, care devine ca un smbure al caracterului. De cte ori nu voim dect dup ce am actionat si pentru c am actionat! Copilul are o viat alternativ de dorinte opuse si de miscri capricioase; el construieste si distruge, plictisindu-se repede de orice; e o anarhie vie. Pentru ca s se organizeze n el un sistem si pentru ca fortele lui s se grupeze ntr-un mnunchi n el, trebuie s nvete a urma hotrt una din tendintele sale, excluznd pe celelalte Astfel sfrseste prin a nu mai sti ce vrea Astfel, reusim, actionnd, s vrem ceea ce ni se prea c nu putem vrea la nceput, ceea ce nu voiam din lips de curaj si de fort, ceea ce am fi vrut s vrem Dup ndelungi deliberri decizia este ntotdeauna rezultatul unui moment. Apoi, acest punct critic odat trecut, actul si desfsoar consecintele oricare ar fi fost fluctuatiile care le-au fi

precedat. Trebuie s trecem la fapt chiar cnd o facem cu oarecare sil. Pe urm vine si plcerea pentru acel lucru Chiar cnd nu simti tot ce zici sau ce faci, cnd nu ai dect o dorint a adevratelor dorinte, cnd cuvintele si actele ies mai putin din abundenta inimii si mai mult dintr-o constrngere seac si dezgusttoare, aceasta produce o impresie asupra noastr, care coboar putin cte putin n realitatea constiintei, devenind viata noastr Cine nu face se desface. Nu ajunge deci numai a voi ct poti si cum poti, cci nu vei voi mult vreme. Pentru c orice actiune care se execut, se foloseste n chip necesar de constrngere pentru a aduna si disciplina fortele mprstiate; pentru c actiunea este semnalul unui rzboi civil n care sunt morti si rniti, pentru c noi nu mrsluim dect zdrobind n noi si sub noi legiuni de vieti, lupta e declasat orice am face; si dac nu lum ofensiva contra inamicilor vointei, se coalizeaz ei mpotriva vointei. Trebuie s ne batem; cel ce va fugi de lupt va prinde n chip necesar libertatea mpreun cu viata. Chiar n cei mai buni sunt comori de rutate, de necurtie si de pasiuni meschine. [pag. 167, 168] 17. Ct vreme mergem n voia valurilor, n voia firii povrnite spre pcat, n-avem nici-o lupt nu ne trezim din cursele vrjmasului (II Timotei II, 26); stm de bun credint c mergem bine, ne isprvim zilele n fericire si coborm cu pace la iad! (Iov XXI, 13). Dar odat ce afl, ce nzestrare avem si ne trezim spre ce trebuie s fim, puterile iadului vor sri s ne cear socoteal pentru nesupunere. Dar nu vor sdi cu toat energia ruttii, c nu le las Dumnezeu, ci cu viclesuguri si curse si cu minciuni si cu nfricostoare si cu alte nemaipomenite zavistii. Pe de alt parte, se vor folosi de unelte de-ale lor (Ioan VIII, 44) oameni amgiti de ei, care lear face toate cte-i nvat dracii, - dac ar fi dup ei. De aceea zice nteleptul: Fiule, cnd vrei s te apropii s slujesti Domnului, gteste sufletul tu spre ispite (ntelepciunea lui Iisus Sirah II, 1) [pag. 171, 172] 18. Prima ntlnire ntre minte si diavol e la linia momelii pe care o flutur el n vzul mintii. Dac mintea nu bag momeala n seam, vrjmasul struie cu ea, o ceart mai sclipitoare, ca s fac iubit mintii. Aceasta e a doua naintare a rzboiului, sau a doua naintare a rzboiului, sau asupreala. Dac la asupreal a reusit s fure mintea cu momeala si s o fac s vorbeasc mpreun, avem naintare la unire. Mintea ns se trezeste c a fost furat de gndul strin si c se afl n altceva dect n ceea ce-i era dat dup fire, iar cnd si d seama de ea nssi si de cele n care se afl, avem lupta cea de gnd la o clip hotrtoare. Se va nvoi mintea s mearg dup momeal mai departe, sau se va ntoarce la dnsa? Aici e lupta, si clipele sunt scumpe; si de cele mai multe ori viata ntreag a unui sau a multime de insi atrn de lupta nevzut a ctorva clipe. Dac ntrziem s ne luptm se poate ntmpla ca fr de veste s fim nvluiti la minte din partea poftei sau a iutimii, asupra crora nc arunc vrjmasul aprinderea sa. Prin urmare, ostas al lui Hristos, lupta trebuie s fie dat grabnic si dup lege. [pag. 174] 19. Vointa la hotrrea ntotdeauna dup sfatul mintii si niciodat nainte: - cel putin n faptele de constiint, asa e. De aceea se zice c n orice hotrre avem libertatea vointei, adic putinta de a alege ce vrem. Darul liberttii vointei ni l-a dat Dumnezeu, ca pe o mare cinste, si prin el

avem a spori pn la msuri dumnezeiesti. Iat de ce toat strdania dezrobirii puterilor sufletesti din patimile contra firii duce de fapt la redobndirea liberttii de fii ai lui Dumnezeu (Matei V, 9; Galateni III, 26), de fii ai adevrului, care face liberi pe cei ce stau n adevr (Ioan VIII, 32) si nu stau n minciun si-n tatl minciunii (Ioan VIII, 44). [pag. 177, 178] 20. Vicleanul are dou feluri de momele, dup iubirea omului, care nclin, fie spre pierzare, fie spre mntuire. Este si o ispit a mntuirii n care au czut multi nselati, zicnd c-s mntuiti, cnd de fapt ei n-au svrsit nici alergarea si nici dup lege n-au luptat. Este si ispita sfinteniei, este si ispita misiunii sau a trimiterii de la Dumnezeu, precum este si ispita muceniciei. n toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, mintile nguste, care spun c nu mai au nimic de fcut, dect s cread si s se socoteasc a fi si ajuns sfintenia, misiunea, mucenicia si celelalte nluci ale mintii nselate. Au si ei o osteneal: aceea de a ajunge la darurile mai presus de fire, nainte de vreme si ispitind pe Dumnezeu. Deci, nu-i de mirare c-i d n robia nseltorului de minte, ca s-i chinuiasc. Cte unii mai aprinsi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavnd cercarea dreptei socoteli, scncesc n inima lor dup daruri mai presus de fire, mbulziti nu de vreo virtute, ci de unirea de sine. Avnd acestia iubire fr minte pe care vor s o cinsteasc cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu ngduie s o cinsteasc cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu ngduie duhul rului s-i amgeasc desvrsit (II Tesaloniceni 2, 11) ca pe unii ce ndrznesc s se apropie de Dumnezeu, necurati la inim. De aceea, pentru ndrzneal i d pe seama vicleanului s-i pedepseasc. Astfel, cnd atrn de la Dumnezeu o atare pedeaps pentru oarecare, l cerceteaz Satana lund chip mincinos al lui Hristos si, grindu-i cu mare blndete, i trnteste o laud, cu care-l cstig fulgertor si poate pentru totdeauna, ca pe unul ce, pe calea cea strmt (Matei VIII, 19) si cu chinuri ce duce la mprtie, umbl dup plceri duhovnicesti. Iat-l cu momeala de gt. De-acu, dup oarecare scoal a rtcirii, cnd ncrederea i va fi cstigat desvrsit si-i va fi ntrit, prin potriviri de semne prevestite ajunge ncrezut n sine si n Hristosul lui, nct si moarte de om e n stare s fac, ntemeindu-se pe Scriptur. Iat cum puiul de drac al iubirii de sine, fcndu-se brbat si ajutat prin vedenii mincinoase de tatl su, tatl minciunii, strmb bietului om mintea, i se va prea pcatul virtute dumnezeiasc. Ba nc, omornd pe cei ce nu cred ca el, i se va prea c face slujb lui Dumnezeu (dumnezeu care l-a nselat pe el) (Numeri XXV, 7-13). Cnd stai de vorb cu cte unul din acestia, te uimeste convingerea si siguranta lui, uneori legtura cu judecat a cuvintelor lui, si nu poti prinde repede c stai de vorb cu un nselat si un srit din minte. Asta, pn nu-i afli prima sprtur a mintii, de la care apoi toate mestesugurile vicleanului trebuie s-si dea arama pe fat. Trebuie s-i prinzi momeala pe care a nghitit-o si care, de cele mai adesea, e cderea la laude, cu care tatl minciunii si-a mngiat pruncul iubirii de sine, pe care l-a clocit cu atta osrdie cel amgit de minte. Si nu e mare mirarea, cci zice un filosof: e destul s primesti n minte o singur prejudecat, ca apoi s nu fii prpstenie, la care s nu ajungi n chipul cel mai logic cu putint. De aceea Biserica enumer printre pcatele mintii si prejudectile. [pag. 183, 184]

21. Mult stiint apropie pe om de Dumnezeu, putin stiint l ndeprteaz si de stiint si de Dumnezeu. Iar omul atta pretuieste ct apropiere de Dumnezeu si-a cstigat n sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, ns trebuie si el s si-o cstige. Dac nu vrea, Dumnezeu nu are nici o vin. [pag. 210] 22. Stiinta nu angajeaz viata, de aceea nici n-o poate pricepe si nici n-o poate crea. Sfintenia ns tocmai viata o angajeaz. Iar sfntul desvrsit, care si-a angajat viata si a artat c o poate si crea, nviind mortii si fcnd ochi unde nu erau (Luca VII, 22), e singur Iisus. De ce oare nu-l recunoaste medicina? Ba nici mcar nu-L pomeneste. Poate fiindc Iisus e de-o mrime uluitoare, care ar pricinui spaima mngierii omenesti. [pag. 211] 23. A nu sti si a nu recunoaste aceasta, nu e totdeauna o vinovtie - uneori e chiar virtute; ns a sti putin, si a face glceav c stii totul, asta e descalificare si rusine, si ntotdeauna o vinovtie. [pag. 233] 24. Dup textul Scripturii toat recesivitatea apare n printi pe urma vreunui pcat. Stiinta, neavnd termenul, nu poate da rspunsul la ntrebarea: cum au aprut n ascendenti genezele defective, prin ce accident, sau dup care legi? Sau mai pe larg: prin ce mprejurare, independent si anterioar procesului eredittii, apar n cromozomi, de unde nu erau, aceste granule infinitezimale generative si cu urmri dezastruoase, pentru o eventual progenitur? Ca s rspund pe scurt, genele recisive apar n ascendenti n chip independent, nu dup legile probabilittii, ci dup legile care atrn peste frdelegi. Toate faptele omului, toate miscrile lui, se nseamn undeva, ntr-o nevzut carte, si se nseamn si n smnta sa, si cu aceasta si atrage urmasii sub povara isprvilor sale. Legile vietii sunt legile Creatorului, pctuiesti mpotriva lor, nu scapi fr mustrarea lui Dumnezeu. Deci, nu ne mai tocmim, c Dumnezeu n-ar avea cuvnt n biologie si c venirea lui Iisus la nunt ar fi numai un simplu fapt divers, fr o semnificatie nenchipuit mai larg pentru aducerea si conducerea personal a fiecrui om ce vine n lume. nainte de a exista ca persoane pmntesti, existm ca gnd, ca intentie a lui Dumnezeu. Cine stie, dac nu El are de dus viata pmnteasc, n fluviul timpului, attea fete omenesti, nct numrul lor s mplineasc toate posibilittile de configuratie cte le ofer structura noastr genetic ? De faptul c suntem oarecum anteriori fat de forma noastr pmnteasc, nsusi ne spune, nvtndu-l pe Ieremia cnd acesta ncerca s se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pmnt : Ieremia 1, 5 nainte de a te urzi n pntece te-am sfintit si te-am vndut prooroc ntre popoare. Suntem

prin urmare de obrsie spiritual, fpturi spirituale, trimise vremelnic ntr-o nchisoare de carne si oase, si ndeplinind un destin, ntre ceilalti fii ai lui Dumnezeu si frati ai nostri. [pag. 236, 237] 25. Un trecut pctos n-a prea trecut: nsoteste ca un cazier judiciar. Ispsirea e obligatorie; asa se asigur si se mentine iertarea tot prin concursul memoriei, rbdnd palmele trecutului peste obrazul mintii. [pag. 255, 256] 26. Clcarea unei legi omenesti d infractiunea legii si se pedepseste precum se stie. Clcarea legilor divine ale vietii se numeste pcat si se pedepseste precum s-a spus si precum se vede cine vede. O mare dezarmonie const n faptul c instinctul brbatului e n conflict cu instinctul femeii. Instinctul brbatului vrea mereu femeia, ca prilej al descrcrilor sale genetice. Instinctul femeii ns e maternitatea. Copilului pn se desprinde de mam, i trebuie doi ani, deci, dup rnduiala firii, trebuie lsat n pace. Deci, ce va face brbatul? Sau si va perverti sotia, fcnd-o s umble si ea dup plcerea ptimas, cutnd s scape de rostul firii sale, sau o va face criminal, punnd-o s-si ucid n pntece fiinta fr aprare, sau va practica scrba onaniei cu femeia sa (Facerea XXXVIII,9), pzind-o de rostul zmislirii, dar necinstind-o, cum nu se mai poate spune. Altii recurg la sterilizare, altii la aventuri, sau la lupanare. Un asemenea brbat nu-si va mntui sotia prin nastere de fii (I Timotei II,15), ci o va osndi cu ucigasii si curvarii, printre care si el de asemenea va fi. [pag. 261] 27. Conflictul sau disonanta dintre instinctul poligamic al brbatului si instinctul maternittii la femei nu se poate nfrnge, nu se poate rezolva si nu se poate converti, dect n cazul n care ambele prti triesc nvttura crestin din toate puterile fiintei. crestinismul e a doua creatie a lumii, a doua creatie a omului, o creatie din nou a firii. Iisus Hristos nsoteste pe om prin nvttura Sa, prin Biserica Sa, prin rnduielile Sale, prin Cuvntul Su, ajut pe om prin darurile Sale, prin slsluirea Sa n noi, si n toti, ca un Dumnezeu pretutindeni de fat, iar mai mult dect acestea - care se stiau si pn aci Iisus Hristos ntovrseste, crmuieste chiar, creatia fiecrui om ce vine n lume. n temeiul pretutindenittii si atotputerniciei Sale de Dumnezeu. El este cauza primar care configureaz viata n toate particularittile sale, nct fiecare ins e unic ntre oameni. El decide, n infinitul mic, ce calitti sau defecte s fie expulzate prin cele dou globule polare, care cuprind jumtate din numrul cromozomilor, si nicidecum hazardul. El nclin s fie una sau alta din configuratiile - probabile pentru noi si sigure pentru Dumnezeu - ; El formeaz destinul nostru n asa fel nct o asezare specific n infinitul mic s aib urmri imense n configuratia si n faptele noastre viitoare. Toate acestea le face contabilitatea absolut a lui Dumnezeu, care creeaz n dependent cu omul si potrivit cu faptele sale, ajungndu-l cu ruttile lui din urm si ntorcndu-i-le n brate, sau iertndu-l de ele, dac s-a silit, prin lupta cu sine nsusi, s-si dobndeasc iertarea. [pag. 267, 268] 28. Oricum s-ar cuta, nu i se gseste acestui instinct sexual alt rost de la Dumnezeu, dect singur rostul rodirii de copii. Orice denaturare a acestui rost e desfrnare si cdere

de la trirea crestin la viata pgn. [pag. 269] 29. Faptul c din partea Sa, Dumnezeu a fcut totul pentru om, pn si jertfa Sa pe cruce, dovedeste c omul are un pret imens, necrezut de mare. Omul are dimensiunile intentiei divine: centrul si sinteza creatiunii Sale: lumea vzut mbinat cu lumea nevzut. iat de ce suntem datori a vietui potrivit acestei intentii divine; adic s trim deodat, si ca persoane vzute, si ca persoane nevzute, cci omul are valoarea artat de jertfa de pe cruce. Cnd omul trieste n adevrata lui valoare, e subiect de istorie, pe cnd, dac renunt la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, n rnd cu oricare dintre obiecte, nu mai poart un nume, ci poart un numr. Deci, ce poate s nsemneze coborrea omului la simpla valoare economic, dect o degradare a lui n rndul vitelor, care se vor slbticii ntreolalt si-si vor mpinge conductorii pn la marginile nebuniei. Asta nseamn treaba unuia, care ar ncovoia crinii n gunoi, pretuind mai mult gunoiul dect mirosul crinului. Pentru o alunecare a omului de la nume la numr, au s dea seama toti nzestratii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu rspunderi, cu mriri, cu puteri si cu tot felul de haruri. Regele David, nzestrat deodat cu darul stpnirii si cu darul prorociei, a cptat o strasnic pedeaps numai fiindc a ndrznit s numere poporul (II Regi XXIV). Darul prorociei i s-a luat o vreme, iar din popor i-au murit 70 de mii de oameni - si doar el gresise, nu poporul (II Regi XXIV,17). [pag. 295, 296] 30. Nici Dumnezeu n-a avut alt cuvnt mai tare dect jertfa. Jertfa e maxima apropiere a vointei si iubirii lui Dumnezeu de libertatea omului. Ea e hotarul de atingere ntre vointa divin si libertatea omului. Iar n ucenicii Si trimisi n fiecare veac de oameni, tot El, trit din toat sinceritatea fiintei, e singura cale care mai poate aduce pacea ntre oameni, toate celelalte rezolvri alturea de trirea crestinismului grbesc apocalipsul. [pag. 297] 31. Proprietatea si stpnirea lumii e a lui Dumnezeu, atunci omul e numai un fel de chirias, un fel de administrator si nicidecum propietarul absolut al lumii. C, de se va crede stpn absolut al lumii, seamn cu credinta ngerului nebun. Pentru ca s nfrneze pe om de la o cdere ca aceasta, Dumnezeu l-a numit iconom nedrept, pe de o parte, pe motivul c n-are proprietatea absolut, ci numai proprietatea relativ; iar pe de alt parte, ca s-l fereasc de cderea n nebunia ngerului ru. Asadar, de ndat ce se d pe sine proprietar absolut al lumii, se ciocneste cu Dumnezeu, l tgduieste, l nltur, l expropiaz, si cu asta crede ntocmai ca Lucifer. Nu-si d seama bietul om c, primind ispita, va fi zdrobit sub drmturile proprii sale iubiri nebune. Cnd omul se lipeste de fptur, de avutie, de slav, acestea i se fac mamona, care nseamn bani sau bogtii. Deci nu poti sluji si lui Dumnezeu si lui mamona. Cu toate acestea, Dumnezeu laud pe iconomul prt care si-a fcut prieteni din mamona nedrepttii, si-i fgduieste c-l va primi n mprtie cnd o va isprvi de risipit, dup legea dumnezeiasc a iubirii de oameni - se ntelege c e vorba de risipirea mamonei. De aici putem scoate ntelesul bogtiei: nu srcia te mntuieste, nici bogtia nu te osndeste ci precum ai sufletul, si fat de bogtie si fat de srcie. Esti srac si zorit cu gndul dup avutie, iat c nu te mntuieste srcia. Esti bogat, dar desfcut cu inima de bogtia ta, iat c nu te primejduieste bogtia ta. Faptul cum stai cu sufletul: si fat de una si fat de alta, de asta atrn mntuirea sau osnda ta. [pag. 299] 32. Oamenii fug, ct pot mai mult, de fiorul cunoasterii, a unei cunoasteri de ei nsisi n relatie

cu Dumnezeu, n relatie cu nemurirea sufletului, n relatie cu binele si rul. Cu un cuvnt, fug pn la moarte de orice cunoastere existential. Astfel, ceea ce nu cunosc ei, fiind stpniti de o lene biologic, li se pare c nu exist de fapt si dorm vremea vietii pmntesti, pe urechea aceea. Situatia se schimba brusc n momentul mortii. Toate lucrurile pe care trebuiau s le cunoasc n vremea vietii, dar au fugit de ele sau le-au tgduit, npdesc peste ei cu o evident de nenlturat. n vremea vietii pmntesti cunoasterea rmne la libertatea omului: dac voia s cunoasc, putea cunoaste, nu voia s cunoasc, rmnea n necunostint. ndat dup moarte ns, libertatea aceasta se suspend, si sufletul cunoaste fr s vrea, ceea ce s-a ferit s fac pe cnd era n trup. Cunoasterea are dou momente mari: momentul mortii, cnd sufletul se dezleag de necunostint, si momentul nvierii, cnd se dezleag si trupul de necredint. Cci necredinta si are obrsia mai mult din convietuirea sufletului cu trupul. Ori si el trebuie s ntovrseasc si constiinta si credinta. Moartea dezleag sufletul de trup si astfel sufletul ajunge la cunostinta spiritualittii si a nemuririi sale; nvierea dezleag trupul desvrsit de moarte si de necredint. Moartea si nvierea mplinesc, n privinta constiintei si a izbvirii de ru, ceea ce nu pot mplini nici cele mai impresionante nevointe ale sfinteniei. Pn ce nu trecem prin portile acestea, cunostinta noastr e numai frntur. [pag. 208, 309] 33. Dac cineva ar fi scos din iad, aceasta se datoreste ostenelii si rugciunilor Bisericii lupttoare, pe care socotindu-le Dumnezeu ca pe o fapt a iubirii de oameni, care trece dincolo de hotarele mormntului, voi mplini cu ele ceea ce lipsea din pocinta sufletului osndit. Fr libertate si fr har, nici o suferint nu plteste nimic, cu att mai putin suferinta din iad. Suferinta aceea, desi foarte mare, nu rodeste nici o ndejde de pe urma ei. dar libertatea, iubirea si harul celor de pe pmnt pot ndupleca pe Dumnezeu s scoat din munc sufletul ce n-a ajuns la sfintenie deplin. Cci precum nimic necurat nu intr n mprtia lui Dumnezeu, asa nimic bun, orict de putin ar fi, nu rmne n iad pentru totdeauna, subntelegndu-se prin acest bun si rugciunile Bisericii. Iubirea a cobort pe Dumnezeu n trup, iubirea a sfrmat portile iadului, iubirea scoate din moarte si nu te las s te pogori n ntuneric (Tobit IV,10). E vorba de-o iubire artat prin fapte. De aceea zicem c iubirea n-are marginile omului, nici spatiul, nici timpul; nu piere niciodat, e puternic, nct strbate dincolo de mormnt si ajunge pe cel iubit; strpunge iadul care nu-i poate sta mpotriv si strbate cerul. [pag. 313, 314] 34. Orice fapt trupeasc a fost mai nti o fapt sufleteasc. O cdere n curvie e mai nti o cdere n spirit, n spirit e nclinarea si cderea. Iar aceasta e de la convietuirea cu trupul n care s-a retras ispititorul si-l munceste cu pofte. Dar ispititorul nu poate face nimic fr consimtirea spiritului. Aceast consimtire ns nnegreste sau spurc fata sufletului; l face din ce n ce mai mnjit de poftele mpotriva firii. Iar cu trecerea vremii, trupul slbeste si se satur de pofte, pe cnd sufletul, fiind nemuritor, nrvindu-se cu ele, caut s le mplineasc, chiar dac trupul nu mai e n stare s le fac. Sunt patimi trupesti care nruresc sufletul si sunt patimi sufletesti care se rsfrng si asupra trupului. Slava desart, mndria, orgoliul, viclenia, prerea de sine si altele asemenea, se vd de departe n tinuta dinafar a trupului. Aceast spurcare a obrazului, sufletul are s o plteasc: de pe urma consimtirii cu patimile iscate de vrjmas contra firii, printr-un chin de nedescris. [pag. 315]

35. Cci atunci Mntuitorul nostru, Dreptul Judector, cu suflarea gurii sale, i va prvli pe toti: iadul, moartea, diavolii pe Antihrist si pe dumnezeul nebun si pe toti cei nescrisi n Cartea Vietii i va cufunda n marea cea de foc, n moartea cea de-a doua (Apocalips XX, 11-15). Asa ncepe Gheena de constiinte chinuite si de trupuri arse de un foc ntunecos si fr de sfrsit, foc ce se deosebeste de cel cunoscut de noi, precum se deosebeste focul zugrvit de pictori, de focul adevrat. Dumnezeu taie para focului n dou; cu puterea arztoare, dar neluminoas, arde pctosii, iar cu puterea luminoas, dar nearztoare, strluceste pe sfinti. Asa c pe unii i lumineaz nearzndu-i, ca un Soare neapus n vecii vecilor; iar pe altii i arde neluminndu-i, ntunecati si la ntuneric, n vecii vecilor. [pag.324] Parintele Arsenie Boca Selectie de Pr. Ioan Velcherean