Hanul Ancutei Povestire personala

Pe cand mergeam linistita cu pasi marunti pe drumurile prafuite ale patriei, contempland la zilele ce-au trecut si vor avea sa treaca, zaresc in departare, la o rascruce de drumuri, pe malul Moldovei, un han. Cum gatul imi era tare uscat, picioarele-mi obosisera, iar stomacul mi sentorcea pe dos, am decis sa ma alatur celorlaltor calatori. Din primele clipe m-am simtit binevenita si inconjurata de voie buna, muzica si arome care mai de care, de friptane si alte delicatese. Socotind unde sa ma asez si ca sa nu par retrasa imi fac loc lnga un grup mare de calatori proaspat aprovizionati. Ii salut cum se cuvine si-mi aleg si eu din ce-am vazut la ei. Ospatul incepe repede, iar si mai repede, intru in vorba atrasa de discutia lor. Aflu ca pe cel mai impozant, bine imbracat il cheama Ionita. - Ei bine, stii tu, femeie, ca aici nu poti sa bei si sa mananci decat cu o condintie, mi se adreseaza Ionica. - Si care ar fi aceea ? Ca tare-as vrea sa-mi arde de mancare. - Traditia Hanului Ancutei este ca fiecare calator sa-si impartaseasca cea mai importanta si mai naucitoare experienta de viata pe care a petrecut-o vreodata. - Pai sunt sigura ca ce patitai eu in viata n-auzitati la nimenea pan-acu ! Asezati-va bine-n scaune si fiti atenti de vreti sa va placa. Pe cand eram eu fecioara, traiam cu parintii mei intr-o cocioaba care abia statea de veche ce era. Munceam de dimineata pana seara in gradina, la animale si pasari, nu-mi ardea de altele. Duceam un trai greu, dar macar nu era nevoie sa cerem de la altii. Ei bine, intr-o zi, pe cand maturam ograda din fata, auzi-i la gard o trasura grea , trasa de doi cai frumosi. Din ea, cobori cel mai chipes barbat pe care-l intalnisem pana atunci, imbracat la patru ace. Ce sa mai spun, m-a cucerit, nici nu stiu cand am facut nunta si m-am trezit intr-o cu totul alta lume, cu o alta conditie sociala si materiala. Am invatat sa umblu cu capul sus, am invatat ce-i aia sa fii femeia din spatele unui om puternic. Insa, fiind barbatumeu chipes si influent, n-a rezistat mult si si-a gasit alta. M-a inlocuit ca pe o carpa, desi facusem totul pentru el, ii fusesem mana dreapta, sotia model cum ma socoteau toti ceilalti boieri. M-a alungat din casa direct pe strazi, acum nu mai avea nevoie de mine, nu-l mai atrageam. Am mers zile intregi pe jos pana sa ajung la cocioaba din care plecasem, printr-un frig de crapau pietrele cu cateva

zdrente pe mine ce-mi mai ramasesera in ziua izgonirii. Picioarele mi se umflasera de mers, iar papucii nu ma mai incapeau, mainile erau istovite de nu reuseam sa duc apa la gura. Am ajuns aproape taras pana la gardul casei, dar nam mai putut inainta. O vijelie neistovita m-a tintuit la pamant noaptea intreaga. Dimineata m-am trezit la o femeie pe care n-o mai vazusem in viata mea. Mi-a spus unde ma gasise si ca parintii mei murisera de cateva saptamani. Eram terminata, nu mai puteam gandi, nu mai puteam realiza ce se intampla in jurul meu, ma simteam din ce in ce mai rau si nu-mi dadeam seama de ce. Aveam ameteli puternice, mi-era mai mereu greata si pofta de ceva. Pana sa-mi dau seama ca nemernicul m-a lasat grea. Fara adapost, fara parinti, fara haine, fara bani, fara posibilitatea de a ma intretine macar pe mine. Imaginati-va toate acestea si un copil in brate. Desi a fost pentru mine un adevarat efort, cum nu aveam alta solutie l-am adus pe lume. Era baietel, cu parul blond, cu obrajii rosii ca para focului si niste ochi albastri ca acei de care m-am indragostit eu dintai. Stiam ca desi e parte din mine nu il pot avea. Asa ca am fost nevoita sa renunt la el, mi l-a luat din brate o femeie fara copii, care-si dorea de mult asa o minunatie. Nu va puteti imagina durerea din sufletul meu ce-mi sfasia sufletul si-mi innegrea vederea. Au trecut de-atunci 7 ani, in care-am muncit pe unde-am apucat, am rabdat de foame si de sete, numai eu stiu ce-am patimit. Ce credeti ca fac acum ? Imi caut baietelul, vreau sa-l am din nou la pieptul meu, sa-i ofer dragostea de care l-am lipsit atunci cand avea nevoie mai mult, sa-i simt din nou mainile calde intr-ale mele si respiratia intr-un ritm alert. Toata viata mea a fost o lupta, nu stiu daca asta vi se pare o poveste naucitoare, dar va jur ca pe mine m-a doborat. Acum ma bucur de mancarea asta, ca tare bine mai miroase in fata mea si pe care abia astept sa o termin si sa repornesc la drum. II multumesc lui Dumnezeu ca a avut grija de mine si m-a ridicat din tarana, mi-a dat puterea sa merg mai departe. - Femeie, ia si mananca, ti-ai castigat dreptul la masa pe deplin. Ma bucur ca am putut sa iau parte la o mica pagina din viata ta. Cred ca experienta dumitale ne-o depaseste pe-a noastra la un loc. Dumnezeu sa fie cu tine si de acum incolo si sper din toata inima sa atingi scopul calatoriei asteia. Auzindu-i sosotind intre ei, uimiti de cat de mult poate suferi o singura persoana, mi-am cufundat fruntea in aburul fierbinte al mancarii si m-am lasat purtata pe ganduri. Stiam ca avea sa inceapa un nou drum, un nou capitol, poate si mai greu, poate si mai anevoios, dar stiam ca inca port ceva cu mine, ceva care m-a facut sa trec peste fiecare pragsperanta.