Ion Barbu - opera

(1895-1961)

Opera:

poetul debuteaza devreme, in 1918, cu poezia Fiinta, in Literatorul lui Al. Macedonski, dar inceputul unei intense activitati de creatie este marcat de contactul cu cenaclul si revista Sburatorul; Eugen Lovinescu, care il si semnaleaza (1919) cititorilor ca pe un poet nou, ii publica in revista mai multe poeme de factura parnasiana, de care Barbu se va dezice ulterior, neincluzandu-le in vol. Joc secund (1930), singurul publicat de poet in timpul vietii (daca nu se considera volum nefericit ilustrata placheta Dupa melci, 1921); pana la data aparitiei volumului, Ion Barbu este cunoscut prin poeziile si articolele aparute in Sburatorul, in Contimporanul lui Vinea, in Viata Romaneasca, Umanitatea, Hiena, Revista romana, Cugetul romanesc, etc. si prin prezenta in Antologia poetilor de azi (1925), alcatuita de I. Pillat si Perpessicius; dupa aparitia volumului care il consacra drept unul dintre cei mai insemnati poeti moderni, incheie practic o activitate de creatie si publicistica relativ intensa, ce a marcat epoca prin caracterul ei adesea polemic (sunt celebre iesirile poetului impotriva lui E. Lovinescu si T. Arghezi, dar si atacurile la adresa lui Vl. Streinu, Serban Cioculescu sau Eugen Jebeleanu, care nici ei nu l-au crutat in replicile lor); in ultimii ani ai vietii, lucreaza la o traducere a tragediei shakespeariene, Richard a lII-lea, ramasa neterminata; volume aparute post-mortem sunt Ochean (1966), Pagini de proza (1968); caracterizat adesea drept obscur in poezie, Ion Barbu este de fapt un poet solar, iar ermetismul versurilor sale reprezinta o incercare neegalata pana azi, de esentializare extrema a liricii. Dificila libertate a poeziei sale este astfel lectia poetica exemplara a unuia dintre cei mai mari scriitori romani