DREPT CIVIL. DREPTURILE REALE - suport de curs Definitia si caracterele juridice ale dreptului de proprietate Codul civil, in art.

480 defineste astfel proprietatea: "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si de a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege". Principalele caractere juridice ale dreptului de proprietate sunt: 1.Caracterul exclusiv rezulta chiar din continutul art.480 Cod civil, care prevede ca "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv". Acest caracter permite titularului sa faca, singur, ce vrea cu bunul sau in limitele prevazute de lege; de asemenea, nici unei alte persoane nu-i este permis sa aduca vreo atingere dreptului de proprietate. Daca sunt mai multi coproprietari ei vor exercita impreuna atributele dreptului de proprietate. Nici un coproprietar nu poate exercita singur, asupra bunului comun, acte exclusive de proprietate. Dar nimic nu impiedica pe fiecare coproprietar sa dispuna liber de partea sa indiviza. 2. Caracterul perpetuu presupune, in primul rand, ca dreptul de proprietate dureaza atata timp cat exista bunul, iar in al doilea rand, dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz. Dreptul de proprietate dureaza atat timp cat exista bunul. Asemenea altor legislatii civile, nici dreptul romanesc nu a abandonat conceptia potrivit careia dreptul de proprietate se identifica cu bunul si nu poate fi separat de acesta. Intr-adevar, nu exista un drept de proprietate temporar. Prin caracterul perpetuu nu trebuie inteles insa ca bunul mobil sau imobil, obiect al proprietatii, trebuie sa apartina continuu aceluiasi titular. In momentul in care proprietarul instraineaza un bun, dreptul de proprietate nu se stinge, ci el se transfera la dobanditor. In ceea ce priveste bunurile mobile, caracterul perpetuu nu a fost intodeauna respectat. De exemplu, in cazul abandonarii unui bun mobil, cel care il gaseste dobandeste proprietatea lui prin ocupatiune. Deci, in caz de abandonari, se produce un hiatus in dreptul de proprietate. Esential este ca, in cazul imobilelor, nu exista nici o exceptie de la caracterul perpetuu al dreptului de proprietate. Statul dobandeste proprietatea asupra imobilelor abandonate, iar prin efectul uzucapiunii posesorul nu dobandeste un nou drept de proprietate. 3. Caracterul imprescriptibil din punct de vedere extinctiv. Imprescriptibile extinctiv sunt urmatoarele actiuni reale care deriva din proprietate: actiunea in revendicare imobiliara, indiferent de titularul dreptului de proprietate si actiunea negatorie. Imprescriptibilitatea dreptului de proprietate sub aspect extinctiv se intemeiaza, intr-adevar, pe perpetuarea acestui drept. Trebuie insa sa distingem prescriptia extinctiva de prescriptia achizitiva. Perpetuitatea dreptului de proprietate se transforma si asupra actiunii in revendicare. 4. Caracterul individual. In principiu, dreptul de proprietate este un drept individual; din acest caracter rezida absolutismul dreptului de proprietate. Coproprietatea nu constituie decat o exceptie de la regula, deoarece legiuitorul n-a vazut in indiviziune decat un accident. De altfel, art.728. Cod civil dispune categoric: "Nimeni nu poate fi obligat a ramane in indiviziune". 5. Caracterul total, deoarece proprietarul dispune de toate puterile asupra bunului. Aceste puteri pot fi grupate in trei atribute: posesia (jus utendi), folosinta (jus fruendi) si dispozitia (jus abutendi). In principiu, aceste atribute apartin exclusiv titularului si sunt exercitate de el sau altul in numele sau. In virtutea legii sau a vointei titularului, o parte din aceste atribute vor putea fi exercitate si de alte persoane. De fapt, din caracterul absolut al dreptutui de proprietate decurge caracterul total al acestui drept. Atributele dreptului de proprietate Cele trei atribute ale dreptului de proprietate sunt: posesia (jus utendi), folosinta (jus fruendi) si dispozitia (jus abutendi). Posesia ca atribut al dreptului de proprietate (jus utendi) Acest atribut consta in prerogativa titularului dreptului de proprietate de a stapani in fapt bunul. O asemenea stapanire poate apartine direct si nemijlocit proprietarului, exercitandu-se in interes propriu si prin putere proprie. Dar, proprietarul poate conveni ca stapanirea de fapt sa fie facuta si de o alta persoana, dar in numele si interesul lui. Dar nu se poate pune semnul egalitatii intre posesie (care reprezinta o stare de fapt) si proprietate (care este o stare de drept), mai ales ca, in unele cazuri, proprietatea poate apartine unei persoane, iar posesia alteia Folosinta ca atribut al dreptului de proprietate (jus fruendi) Folosinta constituie acea prerogativa in temeiul careia proprietarul poate intrebuinta bunul in interesul sau, percepandu-i fructele (naturale, civile si industriale. Dreptul de folosinta, ca atribut al dreptului de proprietate, permite si culegerea fructelor. Fructele sunt produse de un anumit bun, cu o anumita periodicitate, fara sa-i altereze substanta. Ele sunt produse de bunurile frugifere si se impart in trei categorii: a) naturale (se produc independent de vointa omului); b) industriale (presupun interventia omului); c) civile (sunt consecinta unor acte juridice - chiriile, dobanzile etc.). Dispozitia ca atribut al dreptului de proprietate (jus abutendi). Prin dreptul de dispozitie vom intelege facultatea proprietarului de a dispune liber de bunul sau. Astfel, proprietarul poate instraina bunul, cu titlul oneros sau

gratuit. Dar proprietarul nu este numai liber sa instraineze bunul sau, dar are si dreptul sa-l abandoneze sau chiar sa-l distruga. In acelasi timp, proprietarul nu poate fi obligat sa instraineze bunul. Proprietarul are o deplina libertate in exercitarea dreptului de dispozitie, dar el va putea dispune numai "in limitele determinate de lege" (art.480 Cod civil). Prin exercitiul dreptului sau de proprietate, titularului nu-i este permis sa prejudicieze alte persoane. Vom fi atunci in prezenta abuzului de drept, care nu este decat o fapta ilicita ce consta in exercitarea drepturilor subiective intr-un mod contrar scopului lor sau legii. Deoarece dreptul de dispozitie nu poate fi stirbit, nimanui nu-i este permis sa impiedice exercitarea lui. Modalitatile dreptului de proprietate Prin modalitate juridica avem in vedere nu numai situatia cand mai multe persoane au un drept de proprietate comun asupra unui bun sau mase de bunuri, dar si atunci cand exista anumite situatii de incertitudine vremelnica in care se afla dreptul de proprietate. Trebuie sa distingem intre doua situatii distincte: prima, cand mai multe persoane au un drept de proprietate asupra bunului si a doua, cand exista o situatie juridica de incertitudine vremelnica in care se gaseste dreptul de proprietate. In primul caz, ne vom afla in prezenta proprietatii comune, iar in al doilea caz, in prezenta proprietatii anulabile si proprietatii rezolubile. Proprietatea anulabila Vom defini proprietatea anulabila ca fiind acea modalitate juridica a dreptului de proprietate, care exprima starea de incertitudine vremelnica in care se gaseste acest drept, cand el a fost transferat de la o persoana la alta printr-un act juridic anulabil. Ceea ce este esential, actul prin care s-a transmis dreptul de proprietate este lovit de nulitate relativa. Un act este anulabil cand a fost incheiat prin vicierea consimtamantului; cu nerespectarea conditiilor referitoare la capacitate, cand absenta cosimtamantului este urmarea lipsei discernamantului etc. Nulitatea relativa poate fi invocata numai in cadrul termenului de prescriptie extinctiva si poate fi acoperita prin confirmare expresa ori tacita, de catre cel ce o poate invoca. Deoarece actiunea in anularea actului de dobandire este prescriptibila, pana la implinirea termenului general de 3 ani de prescriptie extinctiva, cel ce a dobandit dreptul de proprietate se afla intr-o situatie incerta. Desigur, incertitudinea este vremelnica si ea dureaza pana la expirarea termenului de prescriptie a actiunii in anulare. Faptul de a nu se invoca anulabilitatea in termenul de prescriptie ar echivala cu o confirmare tacita prezumata. Credem ca incertitudinea poate fi stopata chiar inainte de implinirea termenului de prescriptie, atat timp cat are loc o confirmare expresa, menita a acoperi nulitatea relativa. Prin confirmare sau expirarea termenului de prescriptie, actul de proprietate anulabil se consolideaza si prin aceasta si dreptul de proprietate al dobanditorului. Proprietatea rezolubila Proprietatea rezolubila constituie o modalitate juridica a dreptului de proprietate care exprima situatia de incertitudine vremelnica a acestui drept, atunci cand transmiterea dreptului de la o persoana la alta a avut loc sub conditie rezolutorie. Atunci cand conditia se realizeaza, dreptul de proprietate este desfiintat retroactiv. In cazul in care conditia nu se realizeaza, dreptul de proprietate se consolideaza definitiv. In raport cu transmitatorul, conditia are valoarea unei conditii suspensive. Practic, pana in momentul implinirii sau neimplinirii conditiei dreptul de proprietate apartine in acelasi timp la doi proprietari: dobanditorul, care este proprietar actual, dar sub conditie rezolutorie, si transmitatorul, care continua sa fie proprietar eventual, dar sub conditie suspensiva. Proprietatea rezolubila poate rezulta din lege sau din conventia partilor. Prin lege, proprietatea este rezolubila in urmatoarele cazuri: - situatia donatorului a carui donatie este revocata pentru nasterea unui copil (art.836 Cod civil); daca donatorului i se va naste un copil, dreptul de proprietate se va revoca, daca nu i se va naste, atunci dreptul de proprietate al donatorului se va consolida. - situatia aceluia care a vandut cu facultatea de rascumparare (art.1371 si urm. Cod civil). Cele mai importante efecte pendente conditione si eveniente conditione sunt urmatoarele: 1. Pendente conditione. In intervalul de timp dintre momentul incheierii actului si cel al realizarii conditiei, drepturile celor doi proprietari nu sunt egale. Proprietarul sub conditie rezolutorie se va comporta ca un proprietar actual pur si simplu in sensul ca va administra bunul si-i va culege fructele. Eventualele acte de dispozitie ale proprietarului sub conditie rezolutorie sunt ele insele rezolubile, deoarece nimeni nu poate constitui altuia mai multe drepturi decat are el insusi (nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet). De asemenea, riscul pieirii bunului apartine tot proprietarului sub conditie rezolutorie. 2. Eveniente conditione. Implinirea conditiei duce la disparitia dreptului de proprietate, cu efect retroactiv, astfel ca transmitatorul redobandeste dreptul de proprietate asupra bunului. Cu toate acestea, principiul retroactivitatii nu a fost aplicat in toata rigoarea lui de catre instantele judecatoresti. Astfel, s-a facut distinctia intre actele de dispozitie si actele de administrare. In ce priveste actele de dispozitie, principiul retroactivitatii isi produce efectele in toata plenitudinea sa (resoluto jure dantis, resolvitur jus accipiens). Deoarece si tertii sunt obligati sa suporte consecintele retroactivitatii, consideram ca, de lege frenda, s-ar impune protectia lor din acest punct de vedere. Principiul retroactivitatii nu actioneaza insa in cazul actelor de administrare care raman valabile. Fructele culese de proprietarul sub conditie rezolutorie raman acestuia.

Proprietatea comuna (coproprietatea) Vom defini proprietatea comuna ca fiind acea modalitate a dreptului de proprietate care se caracterizeaza prin aceea ca dreptul de proprietate apartine simultan si concurent la doua sau mai multe persoane, care exercita in mod egal, din punct de vedere juridic, posesia, folosinta si dispozitia asupra unui lucru. Proprietatea comuna poate avea ca obiect bunuri mobile sau imobile, iar titularii dreptului de proprietate pot fi persoane fizice, persoane juridice, statul si unitatile administrativ-teritoriale (dar in acest caz, ca titulari ai dreptului de proprietate privata). Codului civil nu a reglementat in mod special coproprietatea, ci cu totul accidental Formele dreptului de proprietate comuna In prezent, exista doua forme de proprietate comuna: proprietatea comuna pe cote-parti si proprietatea comuna in devalmasie. Ceea ce distinge proprietatea comuna cote-parti este faptul ca obiectul ramane nefractionat in materialitatea sa, pe cand dreptul de proprietate se fractioneaza pe cote-parti aritmetice ideale, egale sau inegale. Dimpotriva, in cazul proprietatii comune in devalmasie dreptul de proprietate comuna apartine nefractionat tuturor titularilor devalmasi si au ca obiect bunuri comune nefractionate in materialitatea lor. Proprietatea comuna in devalmasie poate rezulta din lege (situatia bunurilor comune dobandite de soti in timpul casatoriei) sau dintr-o conventie a partilor (caz in care ea va dura atat timp cat au convenit partile). Lichidarea starii de devalmasie poate avea odata cu desfacerea casatoriei, prin moartea unuia din soti sau, in cazuri deosebite prin partaj in timpul casatoriei; cand devalmasia rezulta din conventie, atunci ea inceteaza prin vointa partilor. Prin efectul impartelii, starea de devalmasie se transforma intr-o coproprietate obisnuita, ocazie cu care se stabileste cota parte ideala a devalmasilor din bunului comun. Proprietatea comuna pe cote-parti poate fi temporara sau fortata; forma temporara a proprietatii comune pe coteparti poate inceta oricand, potrivit dispozitiilor art. 728 Cod civil. Proprietatea comun pe cote-prti obisnuita sau temporara Dreptul de proprietate comuna pe cote-parti se caracterizeaza prin aceea ca dreptul de proprietate insusi este fractionat in cote-parti aritmetice ideale, egale sau inegale, iar obiectul ramane nefractionat in materialitatea sa. Dreptul de proprietate apartine la cel putin doi titulari; el mai este cunoscut si sub denumirea de coproprietate. Deci, caracteristic coproprietatii este faptul ca in vreme ce dreptul este fractionat, sub aspect material bunul mobil sau imobil continua sa subziste. Dreptul de proprietate comuna pe cote-parti este o modalitate a dreptului de proprietate, alaturi de proprietatea anulabila si proprietatea rezolubila. Mentionam ca nu numai dreptul de proprietate poate exista pe cote-parti, dar si alte drepturi reale, cum ar fi, de exemplu, dreptul de superficie sau dreptul de uzufruct. Proprietatea comuna pe cote-parti temporara sau obisnuita poate inceta oricand prin partaj, pe cale amiabila sau prin intermediul instantelor judecatoresti. Potrivit prevederilor art.728 Cod civil nimeni nu poate fi obligat sa ramana in indiviziune. Modurile de dobandire a dreptului de proprietate comuna pe cote-parti Cele mai frecvente moduri de dobandire sunt: succesiunea si conventiile. Desigur, coproprietatea exista de regula, in cazul bunurilor indivizibile, dar nimic nu impiedica sa aiba ca obiect si bunuri divizibile. Coproprietatea poate rezulta din faptul producerii unui bun de catre mai multe persoane (de exemplu, edificarea unei constructii de mai multe persoane, pe terenul uneia din ele). Proprietatea comuna pe cote-parti poate fi dobandita prin accesiune, uzucapiune si ocupatiune, cea mai frecventa fiind accesiunea imobiliara artificiala. Modurile de exercitare a proprietatii comune pe coteparti Problema care se pune este aceea de a stabili modul in care coproprietarii exercita atributele dreptului de proprietate (posesie, folosinta si dispozitie). In cazul coproprietatii, exercitarea atributelor dreptului de proprietate prezinta anumite particularitati, care au fost semnalate in repetate randuri de jurisprudenta. a) Exercitarea atributului de posesie. In situatia in care mai multi coproprietari exercita posesia asupra bunului comun, ne vom afla in prezenta unei pluralitati de posesii. Nimic nu impiedica insa pe coproprietari sa convina ca posesia sa fie exercitata doar de un singur coproprietar sau chiar de catre o terta persoana. b) Exercitarea atributului de folosinta. Folosinta este acel atribut al dreptului de proprietate, care permite proprietarului sa intrebuinteze bunul in propriul sau interes, dobandind veniturile si fructele pe care bunul le produce. Atat timp cat fructele au o existenta proprie si de sine statatoare, fiecare coproprietar, desi se gaseste in indiviziune asupra bunului respectiv, este indreptatit sa le culeaga, potrivit cotei sale de proprietate (art.483 Cod civil). Bunul comun poate fi folosit impreuna cu toti coproprietarii, dar de multe ori bunul este folosit exclusiv doar de unul din coproprietari. In acest caz, doua obligatii esentiale revin coproprietarului: sa nu impiedice pe ceilalti coproprietari sa-si exercite dreptul lor de folosinta; sa nu schimbe destinatia bunului. Uneori, obligatia de a folosi un bun este impusa chiar de lege. Astfel, art.53 din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar, dispune ca toti detinatorii de terenuri agricole sunt obligati sa asigure cultivarea acestora si protectia solului, obligatie care subzista si in cazul cand asupra terenului agricol exista un drept de proprietate comuna. Aceeasi obligatie o au si cei carora li s-au atribuit terenuri in folosinta.

c) Exercitarea atributului de dispozitie. Este aplicabil principiul unanimitatii, ceea ce inseamna ca pentru exercitarea dreptului de dispozitie cu privire la intregul bun, este necesar acordul tuturor coproprietarilor. Sunt situatii cand un coproprietar dispune de bunul indiviz, fara consimtamantul celorlalti coproprietari. Orice coproprietar este liber sa dispuna de cota sa parte din bunul comun. In acest sens, poate fi instrainata sau grevata cota-parte din dreptul de proprietate. Instrainarea poate avea loc prin acte intre vii sau pentru cauza de moarte, cu titlu oneros sau gratuit. In cazul in care un coproprietar a vandut cota sa parte din dreptul de proprietate, in cazul in care cumparatorul nu plateste pretul, coproprietarul vanzator poate recurge la actiunea in rezolutiune. Potrivit principiului unanimitatii, un coproprietar nu poate face acte de dispozitie cu privire la intregul bun comun sau la o portiune determinata material din acel bun. Fiecare coproprietar este obligat sa contribuie proportional cu cota sa parte, la cheltuielile ocazionate de conservarea, intretinerea si administrarea bunului comun. Daca actele de administrare sau actele materiale de schimbare a destinatiei ori a modului de folosinta a bunului, nu pot avea loc fara acordul celorlalti coproprietari, actele de conservare vor putea fi efectuate si fara consimtamantul coproprietarilor. Incetarea proprietatii comune pe cote-parti Exista mai multe modalitati prin care se poate inceta proprietatea comuna pe cote-parti. Astfel, toti coproprietarii instraineaza intregul bun comun unei terte persoane. Situatia in care un coproprietar dobandeste un drept exclusiv de proprietate asupra intregului bun comun, prin succesiune, cumparare, donatie, etc. Intregul bun comun este trecut in componenta domeniului public. Atunci cand are loc pieirea totala a bunului comunt facand ca dreptul de proprietate comuna pe cote-parti sa ramana fara obiect. Cea mai obisnuita modalitate de incetare a coproprietatii o constituie insa partajul. Partajul poate fi de folosinta sau de proprietate. 1. Partajul de folosinta Obiectul partajului de folosinta il constituie doar posesia si folosinta, astfel ca fiecare coproprietar va putea culege fructele naturale si civile ale bunurilor care i-au fost atribuite in mod provizoriu. Partajul de folosinta nu este posibil niciodata prin hotarare judecatoreasca in absenta vointei coproprietarilor deoarece, spre deosebire de Codul civil francez, Codul civil roman reglementeaza doar partajul de proprietate. 2. Partajul de proprietate. Potrivit prevederior art.728 Cod civil: "Nimeni nu poate fi obligat a ramane in indiviziune. Un coerede poate cere oricand imparteala succesiunii". Prin partaj se pune capat starii de indiviziune, in sensul ca bunurile stapanite pe cote-parti sunt trecute, conform cu intinderea cotelor respective cuvenite, in proprietatea exclusiva a fiecaruia dintre coproprietari. Cand un coerede este minor, imparteala trebuie sa fie judiciara; daca partajul se va face totusi voluntar, el va fi anulabil. Partajul poate fi efectuat prin buna invoiala sau pe cale judiciara. Proprietatea comun pe cote-pri forat sau perpetu Spre deosebire de proprietatea comuna pe cote-parti temporara, situatie in care coproprietarii sunt liberi sa sisteze oricand starea de coproprietate, in cazul proprietatii comune pe cote-parti fortata starea de indiviziune se mentine independent de vointa partilor. Obiectul coproprietatii fortate il constituie un bun sau anumite bunuri care, prin natura lor, nu pot fi impartite, ele fiind folosite permanent de mai multi coproprietari. Caracterele juridice ale proprietatii comune pe coteparti fortate. In primul rand, aceasta coproprietate are un caracter fortat, deoarece, in principiu, se impune vointei coproprietarilor. Caracterul perpetuu al acestei forme de coproprietate. Este vorba de acele bunuri care, prin natura lor, nu sunt susceptibile de a fi impartite sau atribuite unuia din coindivizari in deplina proprietate. Caracterul accesoriu al coproprietatii fortate. Bunurile care alcatuiesc obiectul acestei forme de coproprietate sunt accesoriul altor bunuri principale, si urmeaza soarta acestora, potrivit principiului "accesorium sequitur principale". Caracterul accesoriu determina ca bunul care alcatuieste obiectul coproprietatii fortate sa nu poata fi niciodata instrainat separat. Incetarea coproprietatii fortate In timp ce proprietatea comuna pe cote-parti obisnuita sau temporara poate inceta oricand, la cererea oricarui coproprietar, in cazul coproprietatii fortate, coproprietatea va continua sa subziste, fie pe intreaga perioada a constructiei, fie pana la incetarea imprejurarii de fapt care a nascut coproprietatea fortata, fie la implinirea termenului mentionat in conventia de indiviziune. 1) Incetarea coproprietatii fortate prin acordul coproprietarilor. Astfel, instanta suprema a decis ca: starea de indiviziune fortata asupra partilor comune poate sa inceteze daca exista acordul tuturor coproprietarilor, deci nu impotriva vointei lor, refuzul unui coproprietar de a consimti neputand fi considerat ca o exercitare abuziva a dreptului sau". 2) Incetarea coproprietatii fortate cand mentinerea ei nu se mai impune cu necesitate. Acest mod de incetare a coproprietatii fortate este tot o creatie a jurisprudentei. Pot exista situatii cand, desi starea de indiviziune fortata nu se mai impune cu necesitate, coproprietarii nu ajung sa se inteleaga cu privire la incetarea coproprietatii.

3) un coproprietar dobandeste proprietatea intregii cladiri, fond 4) Pieirea integrala a bunului indiviz principal, 5) Implinirea termenului stipulat in conventia de mentinerea a indiviziunii, de cinci ani, Proprietatea comuna in devalmasie Ca forma a proprietatii comune, proprietatea in devalmasie se distinge prin aceea ca apartine nefractionat tuturor titularilor devalmasi si are ca obiect bunuri comune nefractionate in materialitatea lor. In cazul acestei forme de proprietate comuna, titularii nu au determinata nici macar o cota-parte ideala, matematica din dreptul de proprietate. Proprietatea comuna in devalmasie poate lua nastere prin efectul legii si prin conventia partilor. Ceea ce distinge proprietatea comuna in devalmasie de proprietatea comuna pe cote-parti sunt urmatoarele: In timp ce la proprietatea comuna pe cote-parti dreptul de proprietate insusi este fractionat in cote-parti aritmetice, egale sau inegale, la proprietatea comuna in devalmasie nici unul din titulari nu are determinata o cota-parte ideala din dreptul de proprietate. Conturand cele doua forme ale proprietatii comune, jurisprudenta a stabilit urmatoarele: in cazul proprietatii comune pe cote-parti, coproprietarii cunosc de la inceput intinderea dreptului lor sub forma unei fractiuni matematice (1/2, 1/3, 1/4, etc.) fara insa a cunoaste partea ce li se cuvine din bun, aceasta realizanduse abia cu prilejul iesirii din indiviziune, cand se individualizeaza in bunul respectiv cota-parte din drept; in cazul proprietatii comune sub forma devalmasiei, nu cunosc nici macar intinderea drepturilor lor, atat cota-parte din drept, cat si cota-parte din bunuri, determinandu-se o data cu iesirea din indiviziune. La coproprietatea pe cote-parti, fiecare coproprietar este liber sa dispuna de cota sa parte din dreptul de proprietate, posibilitate care este exclusa in cazul proprietatii comune in devalmasie. Daca in cazul proprietatii comune pe cote-parti actioneaza, in principiu, regula unanimitatii pentru incheierea valabila a unor acte de administrare, folosinta sau dispozitie, in cazul proprietatii comune in devalmasie a sotilor, asemenea acte vor putea fi incheiate de oricare sot, in virtutea mandatului reciproc tacit (cu exceptiile prevazute de lege). In timp ce proprietatea comuna pe cote-parti ia fiinta si exista independent de calitatea coproprietarilor, la proprietatea comuna in devalmasie dreptul de proprietate are caracter intuitu personae. Dreptul de proprietate in devalmasie al sotilor Potrivit prevederilor art.30 Codul familiei, bunurile dobandite in timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sunt, din momentul dobandirii lor, bunuri comune ale sotilor. Dominant este regimul comunitatii de bunuri, iar separatiunea de bunuri, in cazul bunurilor proprii, are un caracter subsidiar. Indiferent daca partajul bunurilor comune are loc in timpul casatoriei sau ulterior desfacerii acesteia, el va urma procedura prevazuta de dreptul comun in materie de partaj. In principiu, se va urmari ca impartirea bunurilor sa aiba loc in natura, daca aceasta nu este posibila se va lichida in devalmasia unuia din soti bunul, celalalt sot urmand sa primeasca in bani contravaloarea cotei sale. Partajarea bunurilor devalmase se va face la valoarea de circulatie a bunurilor calculata la momentul impartelii. Daca una din parti va cere constatarea partii ei din bunurile aflate in devalmasie, fara insa a solicita si partajarea bunurilor, atunci proprietatea in devalmasie se transforma in proprietate comuna pe cote-parti. In timpul devalmasiei, nefiind stabilite cotele partilor, inseamna ca una din parti nu va putea instraina bunul, iar creditorii personali ai oricareia dintre ele nu vor putea urmari bunurile comune. Definitia (notiunea) si elementele constitutive ale posesiei Posesia, se defineste ca fiind o stare de fapt care consta in stapanirea materiala a unui bun, care permite posesorului sa se comporte ca si cum ar fi adevaratul titular al dreptului real (drept de proprietate sau al altui drept real). 1. Elementul material (corpus). Corpus constituie elementul material al posesiei. Absenta lui face imposibila posesia. Dar asa cum corpus nu poate exista fara animus, tot astfel animus fara corpus nu poate oferi calitatea de posesor. Corpus constituie o multitudine de acte materiale care sunt exercitate direct asupra bunului. Un posesor mai poate dobandi elementul corpus si prin intermediul unui mandatar special. 2. Elementul intentional (animus). Pentru a fi posesor nu este suficient sa existe doar elementul corpus, fiind absolut necesar inca un element esential: animus. Acest element psihologic (animus) consta in vointa posesorului de a stapani bunul pentru el, sub nume de proprietar sau titular al altui drept real. Formele posesiei Din punct de vedere juridic, posesia imbraca mai multe forme, care se diferentiaza unele de altele si genereaza consecintie juridice distincte. In primul rand, o persoana poate detine un bun in temeiul unei conventii cu proprietarul, cu obligatia de a-l restitui acestuia. Este situatia detentorului precar care nu poseda pentru sine, ci pentru altul ceea ce si face sa nu fie propriu-zis un posesor in intelesul legii. In al doilea rand, este vorba de o persoana care se comporta fata de bun ca un titular al dreptului. In acest caz, asupra bunului posesorul exercita o putere de fapt. In al treilea rand, posesia ca atribut al dreptului de proprietate, este exercitata de insusi titularul dreptului. Vom examina sintetic cele trei trepte privind exercitarea puterii persoanei asupra bunurilor mobile si imobile. 1. Detentia precara

Nu trebuie sa se confunde posesia cu detentia. Chiar daca in ambele cazuri bunul se afla in puterea fizica a persoanei, detentorul detine bunul pentru altul, fara sa se comporte ca titularul unui drept real. Detentorul este obligat sa restituie bunul asa incat posesia sa nu contine decat unul din elementele constitutive esentiale si anume: corpus. Chiar si atunci cand se foloseste de bun (cum ar fi cazul locatarului), detentorul nu este un posesor, deoarece el trebuie sa remita bunul. Ceea ce-i lipseste detentiei precare este elementul animus domini sau animus sibi habendi. Detentori precari sunt, de exemplu, depozitarii, locatarii, comodatarii, creditorii gajistii, carausii etc. Cu titlu de exceptie, Codul civil reglementeaza patru cazuri cand este posibila intervertirea detentiei in posesie (art. 1858 Cod civil). a) Detinatorul bunului primeste cu buna-credinta de la un tert altul decat adevaratul proprietar, un titlu translativ de proprietate referitor la bunul detinut (art. 1858 pct. 1 Cod civil). De exemplu, chiriasul cumpara imobilul in care locuieste de la un mostenitor, avand convingerea ca mostenitorul este proprietarul bunului. Din momentul cumpararii, dobandind si animus sibi habendi, detentorul precar devine un adevarat posesor. b) Detentorul precar neaga dreptul celui de la care a primit bunul prin acte de rezistenta care pot consta in: chiriasul aduce la cunostinta proprietarului ca el este adevaratul proprietar al bunului, depozitarul sau comodatarul refuza restituirea bunului, pentru aceleasi motive etc. Simpla negare a dreptului de proprietate nu este insa suficienta; detentorul trebuie sa recurga la acte concrete, de natura a provoca un conflict. c) Detinatorul stramuta posesia, printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate, la altul care este de buna-credinta. Deci tertul stapaneste bunul pentru sine, cel care transmite bunul este un detentor precar, iar tertul de buna-credinta, se considera proprietar, desi transmitatorul nu avea aceasta calitate. d) Detentorul precar transmite posesia printr-un act cu titlu universal, iar succesorul universal este de bunacredinta. Toate cele patru cazuri de interventie a detentiei precare sunt prevazute expres de Codul civil. 2. Posesia sub nume de proprietar Nu trebuie sa se confunde posesia ca stare de fapt cu posesia ca atribut al dreptului de proprietate, ceea ce inseamna ca din punct de vedere juridic nu exista o similitudine intre posesie si proprietate. Astfel un proprietar poate fi si posesorul bunului sau dar sunt situatii cand un posesor nu se bucura si de dreptul de proprietate asupra bunului. Un asemenea posesor, caruia ii lipseste dreptul de proprietate asupra bunului, se comporta insa ca un adevarat proprietar fata de bunul respectiv. 3.Posesia ca atribut al dreptului de proprietate Cele trei atribute ale dreptului de proprietate sunt: posesia, folosinta si dispozitia. Posesia este o componenta esentiala a dreptului de proprietate si a celorlalte drepturi reale. Posesia ofera proprietarului posibilitatea sa se foloseasca efectiv de bunul sau, asa incat proprietatea insasi fara jus possidendi nu ar exista. Dobandirea si pierderea posesiei 1. Dobadirea posesiei. Pentru a opera posesia, este necesar ca sa fie intrunite cele doua elemente constitutive: corpus si animus. Stapanirea materiala a bunului determina sa se prezume vointa de a pastra bunul pentru sine. Dobandirea prin stapanirea materiala rezulta fie dintr-un fapt unilateral al posesorului, atunci cand el exercita din proprie initiativa acte materiale de detinere si folosinta, fie din predarea lucrului de catre fostul posesor, fie, in sfarsit, dintr-o transmitere de la vechiul posesor pentru cauza de moarte. Minorii si alienatii mintali dobandesc posesia prin intermediul reprezentantilor lor. Dar posesia poate fi dobandita si prin intermediul unui mandatar sau a unui gerant de afaceri. Referitor la mandatar, este necesar sa posede pentru mandant si nu pentru el insusi. Gerantul de afaceri va poseda doar in contul geratului. Elementul animus este cel care conserva din punct de vedere calitativ posesia. Atat timp cat posesorul renunta sa mai posede pentru sine sau posesia este intrerupta de catre un tert, posesorul devine un simplu detentor precar. 2.Pierderea posesiei. Posesia poate fi pierduta atunci cand se pierd elementele sale, corpus si animus. Modalitatea cea mai obisnuita de pierdere este atunci cand ambele elemente constitutive se pierd, cum ar fi cazul instrainarii bunului sau abandonarii lui. Alta modalitate este atunci cand se pierde doar elementul material (corpus), cum ar fi situatiile: bunul este distrus in intregime, este pierdut sau este trecut in posesia altei persoane. Posesia mai poate fi pierduta si in cazul disparitiei bunului din cauze de forta majora. Pierderea elementului animus determina, de asemenea, ca posesia sa inceteze. Prin intermediul intervertirii titlului, posesorul devine un simplu detentor precar, ceea ce face ca sa posede pentru altul. In cazul constitutului posesor, proprietarul instraineaza bunul sau, dar dupa instrainare, dobanditorul il lasa in continuare instrainatorului, cu titlu de depozit sau inchiriere. In acest caz, transmitatorul va detine bunul ca un detentor precar. Sunt situatii cand pierderea posesiei poate avea loc impotriva vointei posesorului. De exemplu, bunul a intrat in domeniul public al statului sau unei unitati administrativteritoriale sau a intrat in posesia altuia, impotriva vointei posesorului. In acest ultim caz, posesorul va putea recurge la actiunile posesorii, pentru a redobandi posesia imobilului.

Calitatile si viciile posesiei Consideratiuni generale Deoarece nu sunt suficiente cele doua elemente esentiale, corpus si animus sibi habendi, art.1847 Cod civil prevede necesitatea ca posesia sa indeplineasca si urmatoarele calitati: sa fie continua, neintrerupta, netulburata, publica, sub nume de proprietar. La acestea se adauga inca o calitate a posesiei care este neechivocitatea. Absenta cel putin a uneia dintre aceste calitati face ca posesia sa devina viciata astfel incat ea nu va mai produce nici un efect. 1. Posesia sa fie continua. Art.1847 Cod civil prevede in mod expres, ca pentru a se putea prescrie, "se cere o posesiune continua", iar art.1848 Cod civil dispune ca "Posesiunea este discontinua cand posesorul o exercita neregulat, adica cu intermitente anormale". Continuitatea posesiei este intotdeauna prezumata. Aceasta prezumtie rezulta din continutul art.1850 Cod civil, operand atunci cand "Posesorul actual care probeaza ca a posedat intr-un moment dat mai inainte, este presupus ca a posedat in tot timpul intermediar, fara insa ca aceasta sa impiedice proba contrarie". Intermitentele trebuie sa fie deci premerse si urmate de acte de stapanire a bunului. In doctrina juridica s-a considerat chiar ca posesia mai veche ar putea prezuma posesia actuala. 2. Posesia sa fie neintrerupta. In timp ce continuitatea este opera posesorului insusi, intreruperea este faptul unui tert, care duce la desfiintarea posesiei. Posesia nu inceteaza chiar daca apar momente de discontinuitate, pe cand in cazul intreruperii, ea se va pierde. Potrivit art.1863 Cod civil, prescriptia poate fi intrerupta in mod natural sau in mod civil. Intreruperea naturala a prescriptiei achizitive Codul civil, in art. 1864, prevede doua cazuri de intrerupere naturala: a) "Cand posesorul este si ramane lipsit, in curs mai mult de un an, de folosinta lucrului sau de catre vechiul proprietar sau de catre o a treia persoana". Formula "vechiul proprietar" nu este corecta, deoarece, in realitate este vorba tot de actualul proprietar. Intreruperea naturala consta in deposedarea posesorului actual de catre adevaratul proprietar sau de catre un tert. Esential este ca deposedarea sa fi avut loc impotriva vointei posesorului. Este totusi cert ca pierderea posesiunii prin faptul posesorului produce de asemenea intreruperea prescriptiei, de exemplu, cand posesorul abandoneaza sau cedeaza cu vointa lucrul. In acest caz, nu este necesar ca intreruperea sa fi tinut un an. Intreruperea va fi naturala doar cand este consecinta faptei omului si nu atunci cand provine dintr-un caz de forta majora. Niciodata forta majora nu va intrerupe prescriptia achizitiva. b) "Cand lucrul este declarat neprescriptibil in urmarea unei transformari legale a naturii sau destinatiei sale" (art.1864 Cod civil). Legea se refera, in realitate, la situatiile in care bunul este scos din circuitul civil, adica este declarat inalienabil. Prin scoaterea terenurilor din circuitul civil a avut loc o intrerupere naturala a uzucapiunii, in temeiul art. 1864 Cod civil, deoarece aceste bunuri au fost declarate inalienabile si implicit imprescriptibile. Intreruperea civila a prescriptiei achizitive Intreruperea civila va avea loc in urmatoarele cazuri: - prin sesizarea instantei judecatoresti printr-o cerere de revendicare din partea proprietarului - prin savarsirea unui act incepator de executare - prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, de catre cel in favoarea caruia curge prescriptia achizitiva. Prin actele de intrerupere, proprietarul urmareste sa-si exercite dreptul sau de proprietate. Sunt asimilate cererii de chemare in judecata: cererea reconventionala, cererea de interventie, cererea de chemare in garantie. Prescriptia achizitiva nu se va intrerupe cand cererea de chemare in judecata a fost respinsa, anulata, litigiul a fost suspendat sau s-a dispus perimarea. Recunoasterea dreptului de proprietate trebuie sa provina numai de la posesor, pentru ca ea sa fie valabila, posesorul trebuie sa aiba capacitatea de a dispune. Cazurile de intrerupere si suspendare a prescrippei achizitive sunt strict delimitate si nu pot fi extinse la alte situatii. lata de ce, instrainarea imobilului de catre proprietar, nu constituie un caz de intrerupere a prescriptiei achizitive, deoarece nu este prevazuta de lege. 3. Posesia sa fie netulburata Potrivit art.1851 Cod civil, posesia este tulburata atunci cand este intemeiata sau conservata prin acte de violenta impotriva sau din partea adversarului. Este necesar ca posesia sa nu fi debutat si mentinuta prin acte de violenta fizica sau psihica. Chiar daca posesia a inceput pasnic, dar a fost conservata prin acte de violenta, ea nu-si va produce efectele. Posesia sa fie netulburata pe tot parcursul ei, deoarece aceasta conditie este impusa de insusi art.1851 Cod civil care dispune ca posesia nu trebuie "conservata prin acte de violenta". Cu toate acestea, pentru a se considera tulburata posesia, va trebui ca actele de violenta sa aiba o anumita gravitate. ln cazul actelor usoare de violenta, care nu duc la pierderea materiala a bunului, posesorul se limiteaza la o stare de expectativa, asa incat posesia nu se considera viciata. 4. Posesia sa fie publica Asemenea proprietarului si posesorul trebuie sa exercite posesia in vazul tuturor. Codul civil nu prevede ce inseamna publicitatea posesiei, dar defineste posesia clandestina. Astfel, conform art.1852 Cod civil, "Posesiunea este clandestina cand posesorul o exercita in ascuns de adversarul sau incat acesta nu este in stare de a putea sa o cunoasca". De fapt, legiuitorul a dorit ca posesia sa fie astfel exercitata, incat sa poata fi cunoscuta de cel

impotriva caruia este exercitata. Este necesar ca posesia sa fie publica pe toata durata ei. S-a stabilit ca este necesar ca posesia sa se exercite public pentru ca proprietarul sa poata afla de posesia ce se exercita impotriva sa. Legea nu prevede insa si conditia ca proprietarul sa aiba efectiv cunostinta de imprejurarea ca bunul sau este posedat de altul. 5. Posesia sa fie sub nume de proprietar Art.1847 Cod civil, printre conditiile pe care le impune posesiei, este si aceea de a fi exercitata "sub nume de proprietar". Cu alte cuvinte, posesorul se considera titular al dreptului referitor la bunul aflat in posesie. Intentia sa este aceea de a stapani bunul pentru sine si nu pentru altul, asa cum procedeaza un detentor precar. Posesorul poseda intotdeauna pentru sine, pe cand detentorul precar pentru altul. Astfel, detin bunul pentru altul: arendasii, chiriasii, depozitarii, mandatarii, creditorii gajisti, uzuarii, comodatarii etc. Art.1854 Cod civil prevede ca posesorul este prezumat ca poseda intotdeauna pentru sine, sub nume de proprietar, evident, se va putea face insa dovada ca posesorul a inceput a poseda pentru altul. Legea prezuma in caz de indoiala ca posesorul poseda pentru sine cu titlu de proprietar. 1. Viciul discontinuitatii Conform prevederilor art.1848 Cod civil o posesie este discontinua atunci cand este exercitata cu intermitente anormale. La aceasta se mai adauga situatia cand posesorul abandoneaza bunul. Nu exista similitudine intre intreruperea posesiei si discontinuitate, asa cum am mai evidentiat, intreruperea este consecinta activitatii unui tert, pe cand discontinuitatea provine de la posesor. De asemenea, discontinuitatea, spre deosebire de intrerupere nu duce la incetarea posesiei. Discontinuitatea este un viciu temporar (deoarece nu-si mai produce efectele cand actele de stapanire au devenit regulate, conform naturii bunului) si in mod obisnuit, e aplicabila bunurilor imobile. Art.1848 Cod civil nu exclude intermitentele in exercitarea posesiei, dar este absolut necesar ca ele sa nu fie "anormale". Intr-adevar, intermitentele nu exclud continuitatea. 2. Viciul violentei Posesia este viciata atunci cand este tulburata prin acte de violenta; in acest sens, art.1851 C civ. dispune ca posesia este tulburata cand este intemeiata sau conservata prin acte de violenta impotriva sau din partea adversarului. Sunt excluse actele de violenta atat la inceputul posesiei, cat si in timpul exercitarii ei. In spiritul art.1851 Cod civil, posesia va fi viciata atat atunci cand actele de violenta au existat la inceputul posesiei, precum si atunci cand au fost savarsite in timpul posesiei. Violenta este un viciu relativ, asa ca, potrivit art.1862 Cod civil, acest viciu va putea fi invocat numai de cei in privinta carora posesiunea a avut un asemenea character. Este un viciu temporar (deoarece posesia redevine utila in momentul in care au incetat actele de violenta); acest viciu este aplicabil atat in ce priveste posesia imobilelor, cat si posesia mobilelor. 3. Viciul clandestinitatii Potrivit art.1852 Cod civil, "Posesiunea este clandestina cand posesorul o exercita in ascuns de adversarul sau incat acesta nu este in stare de a putea sa o cunoasca". Este dificil de imaginat o posesie clandestina in cazul bunurilor imobile, motiv pentru care clandestinitatea este intalnita de regula la bunurile mobile. Reamintim ca, chiar daca posesia nu este publica, dar proprietarul putea sa o cunoasca, atunci nu opereaza viciul clandestinitatii. In cazul in care posesia debuteaza clandestin, dar ulterior devine publica, sau invers, principiul aplicabil este ca publicitatea trebuie sa se manifeste pe intreaga durata a posesiei. 4. Viciul precaritatii O calitate esentiala a posesiei o constituie exercitarea ei sub nume de proprietar, adica posesorul sa posede pentru sine si nu pentru altul. In situatia in care exercita posesia pentru altul, posesorul ramane doar un detentor precar. Precaritatea posesiei este sinonima cu absenta posesiei, dar nu credem ca art. 1847 Cod civil a inclus inutil printre calitatile posesiei si exercitarea ei sub nume de proprietar. Tocmai aceasta calitate distinge posesia propriu-zisa de detentie precara. Viciul precaritatii are un caracter absolut si perpetuu. Efectele posesiei Consideratiuni generale privind efectele posesiei Efectele pe care le produce posesia pot fi grupate in patru mari categorii: a) dobandirea proprietatii asupra bunului posedat. b) prezumtia de proprietate. c) dobandirea fructelor de catre posesorul de bunacredinta. d) protejarea posesiei prin intermediul actiunilor posesorii. In ce priveste primul grup de efecte juridice ale posesiei, vom distinge dupa cum posesia se exercita in materie imobiliara. Prin intermediul prescriptiei achizitive se vor dobandi proprietatea sau alte drepturi reale, ca efect al unei posesii prelungite, in conditiile determinate de lege. Referitor la bunurile mobile, legiuitorul nu a considerat necesar sa conditioneze dobandirea proprietatii prin trecerea unei perioade de timp; s-a considerat ca posesia valoreaza titlu de proprietate (conform art.1909 alin 1 Cod civil, "Lucrurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fara sa fie trebuinta de scurgere de timp). Atat timp cat posesia nu este viciata, ea produce anumite efecte juridice. Spre deosebire de posesia de reacredinta, posesia de buna-credinta produce mai multe efecte. Buna-credinta consta in credinta pe care o are posesorul ca el este proprietarul bunului pe care il poseda, fara ca sa aiba vreun titlu.

In materia imobilelor, art.1898 Cod civil prevede ca "Buna-credinta este credinta posesorului ca, cel de la care a dobandit imobilul, avea toate insusirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea". Buna-credinta trebuie sa existe "in momentul castigarii imobilului" (art.1828 alin.2 Cod civil). La randul sau, art.486 Cod civil prevede ca posesorul este de buna-credinta atunci cand poseda ca proprietar in temeiul unui titlu translativ de proprietate, ale carui vicii nu-i sunt cunoscute. Buna-credinta va inceta in momentul in care viciile ii sunt cunoscute (art.487 Cod civil). Posesia de buna-credinta este necesara si in materia dobandirii bunurilor mobile, concluzie care rezulta implicit din continutul art.1909 Cod civil. Atat in cazul bunurilor mobile, cat si al celor imobile, buna-credinta se prezuma intotdeauna (art.1899 alin.2 Cod civil). Este vorba insa de o prezumtie simpla, care va putea fi inlaturata prin proba contrarie. Intr-adevar, fata de posesorul de rea-credinta, este normal ca posesorul de buna-credinta sa beneficieze de o serie de avantaje. Morala este cea care impiedica sa se puna semnul egalitatii intre buna si reaua credinta. Cu toate acestea, mai multe ratiuni obliga la protejarea chiar si a posesiunii de rea-credinta. Un tert care trateaza chiar cu un posesor de rea-credinta doreste ca drepturile sale sa fie consolidate. Se considera ca posesia de rea-credinta produce urmatoarele efecte: permite posesorului sa recurga la actiunile posesorii, pentru apararea posesiei sale; determina sa se poata dobandi proprietatea asupra bunului posedat prin prescriptia achizitiva de 30 ani. Posesorul de buna-credinta poate recurge si el la actiunile posesorii, insa consecintele juridice ale bunei credinte sunt diferite de cele ale relei credinte. In primul rand, buna-credinta constituie o prezumtie de proprietate. Spre deosebire de posesorul de rea-credinta, posesorului de buna-credinta ii vor reveni fructele lucrului. In timp ce posesorul de rea-credinta nu poate dobandi proprietatea asupra bunurilor decat prin uzucapiunea de 30 ani, posesorul de buna-credinta, in cazul bunurilor mobile, este prezumat proprietarul lor, prin simplul fapt al posesiei; avand si un just titlu, in cazul imobilelor, va putea dobandi proprietatea asupra bunurilor respective prin uzucapiunea de 10-20 ani. Prezumtia de proprietate Fara sa distinga, art 1854 Cod civil dispune ca "Posesorul este presupus ca poseda pentru sine sub nume de proprietar". Prezumtia de proprietate actioneaza atat in privinta bunurilor mobile, cat si a celor imobile. Posesorul este prezumat a fi titularul insusi dreptului de proprietate. Aparenta dreptului este creata de posesie si ofera posesorului, in caz de litigiu, o situatie privilegiata, deoarece sarcina probei revine celui care ii contesta dreptul. Intr-o eventuala actiune in revendicare, posesorul va avea calitatea de parat si va beneficia de doua prezumtii esentiale, care-l scutesc de sarcina probei: prezumtia de buna-credinta si prezumtia de proprietate. Desigur, aceste prezumtii raman valabile pana la proba contrarie. Pe de alta parte, pentru a avea calitatea de parat intr-o actiune in revendicare nu este absolut necesar ca posesorul sa fie de buna-credinta. Prezumtia de proprietate este mult mai putemica in materie mobiliara, decat in imobiliara. Astfel, in cazul bunurilor mobile, opereaza in favoarea posesorului o prezumtie absoluta de proprietate (juris et de jure). In acest caz, posesiunea valoreaza insusi titlu de proprietate. In cazul bunurilor imobile exista doar o prezumtie simpla de proprietate, care va putea fi inlaturata prin proba contrarie. Posesia permite posesorului sa figureze in calitate de parat in actiunea in revendicare. Calitatea de parat intr-o asemenea actiune o va avea posesorul de buna-credinta sau cel de rea-credinta, indiferent daca se urmareste revendicarea unui bun mobil sau imobil. Dobandirea fructelor de catre posesorul de bunacredinta In principiu, fructele se cuvin proprietarului, dar prin exceptie, ele vor fi percepute de posesorul de bunacredinta. In dreptul roman, posesorul de buna-credinta putea detine numai fructele bunurilor consumptibile, insa legislatiile moderne au extins dreptul dobanditorului de buna-credinta asupra tuturor fructelor. Posesorul de bunacredinta poseda ca proprietar, in temeiul unui titlu de proprietate, fara sa cunoasca viciile acestuia (art.486 Cod civil). Singura conditie pentru a culege fructele este bunacredinta a posesorului. La posesiune, posesorul este convins ca percepe fructele in calitate de proprietar, titlul nefiind decat un aspect al bunei-credinte. Tocmai titlul aparent valabil constituie un element de natura a defini buna-credinta a posesorului. Posesorul va percepe fructele in temeiul bunei sale credinte chiar daca actul ar fi lovit de nulitate absoluta; aceasta pentru ca dispozitiile art.486 Cod civil, nu disting intre titlurile lovite de nulitate relativa sau absoluta. Posesorul, dupa ce buna lui credinta a incetat, va restitui fructele neculese la timpul potrivit, fiind considerate percepute la timpul potrivit fructele culese in conditii normale, adica cele naturale la coacere sau, dupa caz, la maturizarea lor, iar cele civile la implinirea scadentei. Buna-credinta fiind prezumata de lege, ramane sarcina reclamantului sa faca dovada relei-credinte a posesorului (art.1899 Cod civil). Daca principiul restitutio in integrum sufera o exceptie in ipoteza posesorului de buna-credinta, el se aplica integral in situatia posesorului de rea-credinta. Acesta va restitui nu numai fructele pe care le-a perceput pe toata durata folosirii bunului, dar si fructele pe care a neglijat sa le perceapa. Daca posesorul de rea-credinta instraineaza la randul sau bunul, dobanditorul va fi prezumat de buna-credinta, astfel ca acesta din urma va culege fructele si nu le va restitui decat daca se va face dovada ca si el a fost de rea-credinta

in momentul dobandirii bunului. Dreptul care i se recunoaste posesorului de rea-credinta este numai acela de a i se plati cheltuielile ocazionate de producerea si recoltarea fructelor, precum si cele necesare si utile facute asupra bunului, in conditiile stabilite de art.484 si 997 Cod civil. Actiunile posesorii Posesiunea produce o serie de efecte jurdice, indiferent daca este o simpla aparenta a dreptului sau este conforma cu dreptul. Legiuitorul a inteles sa protejeze posesia fara sa puna in discutie realitatea dreptului. Indiferent daca posesia este exercitiul unui drept sau o aparenta a acestuia, legiuitorul a dorit sa o ocroteasca. Motivele care ar justifica o asemenea protectie sunt urmatoarele: In mod obisnuit, posesorul este si proprietarul bunului. Ocrotindu-se posesia se va proteja practic inclusiv propretatea. Intr-adevar, posesiunea fiind o prezumtie a existentei dreptului, legea ocroteste posesiunea, usurand astfel situatia adevaratului titular, dandu-i mijlocul sa se apere fara a mai avea nevoie sa dovedeasca direct existenta dreptului sau. Pe de alta parte, interesele ordinei sociale au impus asigurarea protectiei posesiei. Nimanui nu-i este permis sasi faca singur dreptate, iar cel care pretinde un drept asupra bunului posedat de altul, in caz de conflict, singura solutie va fi cea de sesizare a justitiei. In timp ce proprietatea va putea fi aparata prtn actiunile petitorii, posesia va fi ocrotita prin intermediul actiunilor posesorii (art.674-676 Cod procedura civila). Absenta unor cai legale de aparare a posesiei, l-ar impiedica pe posesor ca, in caz de tulburare sau deposedare, sa-si ocroteasca posesia. Este cazul, mai ales al posesorilor fara nici un titlu, care poseda bunul imobil pentru a dobandi dreptul de proprietate asupra lui prin efectul uzucapiunii; un asemenea posesor trebuie sa aiba la indemana o cale legala sa-si protejeze posesia, ca urmare a efectelor juridice pe care le va produce in viitor, deoarece, in caz contrar, s-ar afla oricand la discretia celor care ii tulbura posesia. Doctrina jurdica si jurisprudenta au considerat ca actiunile posesorii imbraca doua forme: actiunea posesoriei in complangere si actiunea posesorie in reintegrare. Orice posesor va putea recurge la aceste actiuni, indiferent daca

este un neproprietar, un proprietar exclusiv sau un coproprietar. Jurisprudenta a stabilit ca actiunea posesorie poate fi intentata chiar si impotrva proprietarului. Exista deosebiri fundamentale intre actiunile posesorii si actiunile petitorii. In timp ce actiunea posesorie pune in discutie doar faptul posesiei, exercitarea ei nefiind conditionata de existenta unui titlu, actiunile petitorii abordeaza problema dreptului de proprietate sau al altui drept real. Sfera persoanelor care pot recurge la actiunea posesorie este mult mai larga decat cea care poate promova actiunea in revendicare. Apoi, spre deosebire de actiunile in revendicare, actiunile posesorii se solutioneaza intotdeauna de urgenta si cu precadere. Actiunile posesorii vor putea fi promovate de posesor atunci cand are loc o tulburare sau o deposedare; tulburarea sau deposedarea pot fi consecintele unor acte materiale sau acte juridice. Indiferent daca tulburarea sau deposedarea are loc prin acte materiale sau acte juridice, esential este ca faptul posesiei este lezat. Asa incat, daca prin tulburare sau deposedare nu se contesta posesia, atunci actiunea posesorie nu-si are justificarea, ci ar putea fi intentata cel mult o actiune in despagubiri. Posesorul este liber sa opteze fie pentru actiunea posesorie, fie pentru actiunea petitorie. Calitatea de reclamant intr-o actiune posesorie Normal este ca actiunea posesorie sa fie intentata de posesorul a carui posesie a fost lezata. Acesta poate sa fie insusi proprietarul, deoarece posesia nu este decat un atribut al dreptului de proprietate si ea insasi va putea fi protejata. Pe langa proprietar, vor putea promova actiunile posesorii titularii unor drepturi reale: uzufructuarul, uzuarul, superficiarul, titularul dreptului de abitatie sau servitute. Actiunea posesorie poate fi introdusa de orice posesor care poseda bunul imobil sub nume de proprietar. Pot avea calitatea de reclamanti intr-o actiune posesorie si detentorii precari care detin bunuri in interesul lor propriu, excluzandu-se situatia cand autorul tulburarii este tocmai cel pentru care ei exercita posesia. Calitatea de parat intr-o actiune posesorie Actiunea posesorie va trebui intentata impotriva autorului tulburarii sau deposedarii. Actiunea poate fi Daca actele de instrainare constituie un mod direct de dobandire a uzufructului, calea de retentie este un mod indirect. b) Dobandirea uzufructului prin testament. Uzufructul testamentar este frecvent intalnit in viata de toate zilele si el poate imbraca doua forme: - constituirea directa, prin acte de instrainare, cand testatorul instituie un legatar al uzufructului; - constituirea indirecta, pe cale de retentie, cand testatorul instituie un legatar al nudei proprietati. c) Dobandirea uzufructului prin uzucapiune. Absenta unor dispozitii legale privind dobandirea uzufructului prin uzucapiune, determina sa fie aplicabile regulile referitoare la dobandirea proprietatii prin uzucapiune. In consecinta, in prezenta justului titlu si a bunei credinte, uzufructul va putea fi dobandit prin uzucapiunea de 10-20 ani, iar lipsa celor doua conditii, prin uzucapiunea de 30 ani. Desigur, in cazul uzucapiunii de scurta durata, bunul trebuie sa fi fost dobandit de la un neproprietar. Singurul lucru care se cere posesorului este sa fie de buna-credinta. Modurile de stingere a uzufructului Moartea uzufructuarului (art. 557 Cod civil) Faptul ca uzufructul este viager, el inceteaza prin moartea uzufrucuarului. Nu intereseaza daca moartea a fost naturala sau violenta sau daca a avut loc imediat dupa constituirea uzufructului. Expirarea termenului pentru care a fost stabilit uzufructul (art. 557 Cod civil) Este posibil ca uzufructul sa fie constituit pentru un anumit termen. Ajungerea la termen face ca uzufructul sa inceteze. Consolidarea (art.557, 638, 1154 si urm Cod civil) Este situatia cand aceeasi persoana intruneste atat calitatea de nud proprietar si pe cea de uzufructuar. Practic, vom fi in aceasta situatie cand uzufructuarul il mosteneste pe nudul proprietar sau i se vinde sau doneaza si nuda proprietate. Consolidarea este posibila si in cazul unui tert, care ar dobandi atat nuda proprietate, cat si uzufructul. Cand consolidarea este totala, uzufructul va inceta, iar cand este partiala si uzufructul va fi stins in parte. Neuzul sau prescriptia extinctiva (art.557, 639 si 1890 Cod civil) Indiferent daca uzufructul are ca obiect bunuri mobile sau imobile, neuzul timp 30 de ani face ca uzufructul sa inceteze. Desigur, tertii vor putea recurge la prevederile art.1909 Cod civil. Este absolut necesar ca neuzul sa fie complet si continuu. Nu se poate califica neuz situatia in care bunul este folosit de un mandatar al uzufructuarului, de chirias sau arendas, cesionar, garant de afaceri etc. Intrebuintarea partiala a bunului nu are ca efect stingerea uzufructului. In ce priveste calculul termenului de 30 de ani, el va curge din momentul ultimului act de folosinta. Pieirea bunului care face obiectul uzufructului Sub acest aspect, uzufructul se va stinge numai atunci cand pieirea este totala deoarece face ca uzufructul sa ramana fara obiect. Pieirea partiala a bunului va face ca uzufructul sa supravietuiasca numai asupra acelei parti. Stingerea uzufructului prin abuz de folosinta (art.517, 545, 554 si 558 Cod civil) Abuzul de folosinta din partea uzufructuarului nu duce imediat la incetarea de drept a uzufructului, ci acesta va trebui cerut in justitie de catre

introdusa impotriva succesorilor cu titlu universal ai acestuia. In ipoteza in care paratul va declara ca a actionat din dispozitia unui tert, posesorul reclamant fie ca isi va indrepta actiunea impotriva tertului, fie direct impotriva celui care a produs tulburarea, raspunderea acestuia intemeindu-se pe calitatea sa de mandatar. Exceptand unele dezmembraminte ale dreptului de proprietate, cum ar fi, uzufructul sau servitutea, care vor putea fi protejate pe calea actiunii posesorii, asemenea actiuni nu vor putea fi indreptate impotriva contractantilor. Daca autorul tulburarii sau deposedarii decedeaza, actiunea posesorie va fi indreptata impotriva mostenitorului care are posesia bunului. Obiectul actiunii posesorii In timp ce dreptul roman permitea protectia posesiei inclusiv la bunurile mobile, dreptul modern recunoaste posibilitatea de a apara posesia numai in cazul bunurilor imobile. Solutia este, intr-adevar, logica, deoarece, potrivit prevederilor 1909 alin.1 Cod civil, posesorul de bunacredinta al unui bun mobil este prezumat a fi proprietarul acelui bun. Aceasta inseamna ca, titularul va putea recurge oricand la actiunea in revendicare. Actele de tulburare sau deposedare trebuie sa fie intentionate si sa nu se limiteze la simple afirmatii sau reclamatii la adresa posesorului. Daca actele de tulburare sau deposedare sunt insotite si de daune produse posesorului, odata cu solutionarea actiunii posesorii judecatorul va hotari si cu privire la recuperarea prejudiciului. Pentru a se promova o actiune posesorie nu este absolut necesar ca actele de tulburare sau deposedare sa produca prejudicii. In prezent, atat cladirile cat si terenurile cu sau fara constructii, aflandu-se in cicuitul civil, pot forma obiectul actiunilor posesorii. De asemenea, fiind posibila constituirea de drepturi reale asupra terenurilor (cum ar fi, de exemplu, superficia), acestea vor putea fi protejate pe calea actiunilor posesorii. Imobilul care formeaza obiectul actiunii posesorii trebuie sa fie determinat; o universalitate de bunuri, nefiind susceptibila de posesie, nu poate face obiectul actiunii posesorii. Posesia se exercita intotdeauna asupra bunurilor determinate. nudul proprietar.Abuzul de folosinta poate rezulta din acte intentionale sau neintentionale din partea uzufructuarului. Incetarea uzufructului prin abuz de folosinta se decide intotdeauna numai de instantele judecatoresti. Renuntarea uzufructuarului la uzufruct (art.561-562 Cod civil) Renuntarea poate fi expresia vointei unilaterale a uzufructuarului care se poate manifesta independent sau chiar impotriva vointei nudului proprietar. Renuntarea odata facuta, devine irevocabila. Ea poate fi expresa sau tacita. Daca renuntarea s-a facut in frauda creditorilor chirografari acestia o vor putea ataca pe calea actiunii pauliene. Renuntarea la uzufruct poate fi si conventionala, caz in care poate fi cu titlu oneros sau sa imbrace forma unei tranzactii. Este posibila si renuntarea cu titlu gratuit, imprejurare in care renuntarea echivaleaza cu o donatie. Moduri de incetare a uzufructului care rezulta din dreptul comun a) Uzucapiunea in favoarea unui tert. Nu trebuie sa se confunde incetarea uzufructului prin neuz cu incetarea prin efectul prescriptiei achizitive. In primul caz, uzufructuarul nu-si exercita dreptul sau, pe cand in al doilea caz, un tert poseda bunul in termenul si conditiile prevazute de lege, dobandind astfel proprietatea asupra bunului. Desigur, este posibila uzucapiunea numai a uzufructului, situatie care se intalneste rar. In fapt, tertul stapaneste inclusiv ca proprietar. Termenul va curge din momentul ultimului act de folosinta al uzufructuarului. b) Rezolvirea, revocarea sau anularea dreptului celui care a constituit uzufructul. Admiterea actiunii in rezolutiune, revocarea sau anularea duce la desfiintarea retroactiva a dreptului de proprietate al celui care a constituit uzufructul c) Rezolvirea, revocarea sau anularea titlului prin care a fost constituit uzufructul. Lichidarea uzufructului In momentul stingerii uzufructului, uzufructuarul are obligatia de a restitui proprietarului bunul in starea in care l-a primit. Restituirea lucrului nu se face prin justitie, deoarece uzufructuarul a fost doar un simplu detentor precar si a posedat numai pentru nudul proprietar. Totusi, in cazul in care obiectul uzufructului il formeaza un imobil, atunci uzufructuarului i se va putea acorda un termen pentru a-si gasi o locuinta, solutie intemeiata pe ideea de echitate. Pentru toata perioada in care foloseste imobilul, pana la gasirea locuintei, uzufructuarul va plati despagubiri nudului proprietar. Uzufructuarul va restitui nu numai lucrul, dar si accesoriile lui. Restituirea este exclusa atunci cand uzufructul s-a stins prin consolidare, dobandirea dreptului de proprietate asupra lucrului de catre tert prin uzucapiune, prin pieirea bunului etc. Dreptul de uz si dreptul de abitatie Ca si la uzufruct, titularii drepturilor de uz si abitatie beneficiaza de exercitiul a doua atribute ale dreptului de proprietate: posesia si folosinta. Dreptul de uz si dreptul de abitatie sunt varietati ale dreptului de uzufruct. Exercitarea si incetarea celor doua drepturi au loc potrivit regulilor de la uzufruct, desigur, cu anumite particularitati. In acest sens, art.565

Definitia si caracterele juridice ale dreptului de uzufruct "Uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, intocmai ca insusi proprietarul lor, insa cu indatorirea de a le conserva substanta". Uzufructuarul exercita doua atribute: posesia si folosinta. In raport cu titularul dreptului de proprietate, el este un detentor precar; atat timp cat insa uzufructuarul poseda si foloseste bunul pentru el insusi, avand posibilitatea sa dobandeasca proprietatea pe cale de uzucapiune, el este un posesor. Dreptul de uzufruct este acel drept real principal care confera titularului sau, temporar, posesia si folosinta asupra bunurilor ce apartin altuia, cu posibilitatea de a exercita cele doua atribute in aceleasi conditii ca si proprietarul, cu obligatia de a le conserva substanta. Caracterele juridice ale uzufructului Dreptul de uzufruct are urmatoarele caractere juridice: a) Este un drept real (jus in re) si consta in posesia si folosinta efectiva a bunului. Uzufructul nu poate fi confundat cu locatiunea, care confera chiriasului sau arendasului doar un drept personal. b) Este un drept real temporar, vremelnic. Chiar daca legea a omis sa indice acest caracter, vremelnicia este de esenta uzufructului. Daca nu a fost stipulat un termen, uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului, inclusiv in situatia cand uzufructul a fost cedat altei persoane. Cand titularul uzufructului este o persoana juridica, atunci uzufructul nu poate depasi un timp mai mare de 30 de ani. c) Este un drept mobiliar sau imobiliar, dupa cum uzufructul a fost stabilit asupra unor bunuri mobile sau imobile. Cand obiectul dreptului de uzufruct este instituit asupra unui imobil, el poate fi ipotecat d) Este un drept incesibil, pentru cauza de moarte. e) Uzufructul comporta doar doua atribute: posesia si folosinta. In timp ce proprietarul ramane cu nuda proprietate, uzufructuarul este doar titularul posesiei si folosintei. Obligatia uzufructuarului este aceea de a conserva substanta bunului si de a-l folosi numai potrivit destinatiei sale. Daca proprietarul poate dispune juridic de bunul care formeaza obiectul ufructului, el nu poate dispune din punct de vedere material de lucru. Modurile de constituire ale uzufructului Conform prevederilor art.518 Cod civil, "Uzufructul se stabileste prin lege, sau prin vointa omului". singura modalitate de constituire a uzufructului in dreptul roman actual a ramas vointa omului: prin contract, testament ori prescriptie achizitiva. a) Dobandirea uzufructului prin contract se poate realiza prin doua moduri: prin instrainare si prin retentie. Prin acte de instrainare, uzufructul poate fi constituit cu titlu oneros (de exemplu: vanzare, schimb, etc.) sau cu titlu gratuit (de exemplu, prin donatie). In cazul constituirii uzufructului prin acte de instrainare, proprietarul isi retine dreptul de dispozitie (nuda proprietate) si instraineaza posesia si folosinta unei terte persoane. Daca uzufructul a fost constituit pe cale de retentie, proprietarul isi retine posesia si folosinta si instraineaza dreptul de dispozitie.

Cod civil prevede in mod expres ca: "Drepturile de uz si abitatie se stabilesc si se pierd in acelasi chip ca si uzufructul". Ceea ce distinge dreptul de uz de dreptul de abitatie este faptul ca, in timp ce dreptul de uz poate fi mobiliar sau imobiliar, dreptul de abitatie nu poate fi decat imobiliar. Practic abitatia are ca obiect doar case de locuit, de unde si concluzia ca atat timp cat dreptul de abitatie este un drept real imobiliar, el este supus formalitatilor de publicitate imobiliara. Caracterele juridice ale dreptului de uz si abitatie Exista o serie de elemente comune ale celor doua drepturi, dar si diferente care le particularizeaza. a) Atat dreptul de uz cat si dreptul de abitatie sunt varietati ale dreptului de uzufruct. b) In cazul ambelor drepturi, titularii beneficiaza de posesie si folosinta. Aceasta le permite sa culeaga fructele pentru ei si familiile lor. c) Caracterul strict personal al celor doua drepturi. Titularul dreptului de uz nu poate ceda sau inchiria dreptul sau. Aceeasi regula se aplica si la dreptul de abitatie, numai ca, in mod exceptional, titularul va putea inchiria partial imobilul in care locuieste. d) Caracterul inalienabil al celor doua drepturi. Nu numai ca drepturile respective nu vor putea fi cedate sau inchiriate, dar nici macar grevate. e) Caracterul insesizabil, ceea ce face ca dreptul de uz si dreptul de abitatie sa nu poata fi urmarite silit de creditori, pentru satisfacerea creantelor lor. f) In timp ce dreptul de uz se stabileste intotdeauna numai prin vointa omului, dreptul de abitatie poate fi constituit si prin efectul legii. Dreptul de uz poate fi definit ca fiind acel drept real care permite titularului sau sa posede si sa foloseasca bunul si de sa-i culege fructele doar pentru nevoile sale si ale familiei sale. Vom retine ca titularul dreptului de uz va culege fructele necesare lui si familiei sale. Daca bunul produce fructe peste nevoile titularului si familiei sale, ceea ce prisoseste nu se va cuveni titularului. Ceea ce particularizeaza dreptul de uz este faptul ca titularul nu poate fi decat o persoana fizica si, fiind un drept strict personal, aceasta nu va putea instraina beneficiul dreptului sau. Cand prin conventie partile au omis sa precizeze limitele in care se foloseste bunul de uzuar, atunci limitele sunt cele prevazute de lege. Stingerea uzului Desi art.565 Cod civil prevede ca dreptul de uz se stinge ca si uzufructul, in realitate intre cele doua dezmembraminte ale dreptului de proprietate exista deosebiri. Astfel, potrivit art.559 Cod civil, uzufructul constituit in favoarea unei persoane juridice, nu poate depasi 30 de ani. Dreptul de uz nu este supus acestui termen, caci uzuarul neabsorbind toate foloasele nudei proprietati nu se poate zice ca proprietatea fara uz ar deveni de prisos, asa ca lipseste motivul care a facut pe legiuitor sa determine un terermen fix ca pentru uzufruct. De dreptul de uz vor putea beneficia potrivit conventiei partilor, si mostenitorii uzuarului. Dreptul de abitatie. Notiuni. Definitie. Dreptul de abitatie este acel drept real imobiliar care are ca obiect o casa de locuit si permite titularului sa posede si sa foloseasca locuinta respectiva, proprietatea altei persoane, in scopul satisfacerii nevoilor sale de locuit si ale familiei sale. Dreptul de abitatie va putea fi constituit prin vointa omului: conventie (vanzare, donatie etc.), prin testament, precum si prin prescriptie achizitiva. Dreptul de abitatie mai poate fi stabilit si prin efectul legii (art.4 din Legea nr.319/1944). Obiectul acestui dezmembramant al dreptului de proprietate este limitat numai la locuinte; Stingerea dreptului de abitatie Dispozitiile art.565 Cod civil dispun ca dreptul de abitatie se stinge prin aceleasi cauze ca si uzufructul. Nu este posibila transformarea dreptului de abitatie intr-un echivalent pecuniar. In cazul in care titularul ar fi impiedicat in exercitarea dreptului de abitatie, vor putea fi obtinute despagubiri prin justitie. Dreptul de abitatie legal al sotului supravietuitor. Ceea ce este esential, acest drept de abitatie nu are caracter succesoral. Dreptul de abitatie se naste in momentul deschiderii succesiunii, in persoana sotului supravietuitor. Pentru a beneficia de dreptul de abitatie, sotul supravietuitor trebuie sa nu aiba o locuinta proprie, iar casa de locuit sa fi fost proprietatea personala a sotului decedat, cu alte cuvinte, sa faca parte din mostenire. In cazul in care sotul supravietuitor este singurul mostenitor, dreptul de abitatie nu se va mai naste, deoarece va dobandi prin succesiune proprietatea averii succesorale. Mijloace juridice de protectie a dreptului de proprietate Majoritatea ramurilor dreptului contin dispozitii privind ocrotirea dreptului de proprietate. Dreptul civil cuprinde o multitudine de mijloace prin care poate fi aparat dreptul de proprietate, precum si celelalte drepturi reale principale. Mijloacele de aparare au fost considerate in doctrina juridica ca fiind acele actiuni care permit titularului dreptului de proprietate inlaturarea oricaror atingeri aduse dreptului sau si asigurarea exercitarii lui in conditii normale. Mijloacele civile de aparare a dreptului de proprietate sunt de doua feluri: mijloace juridice nespecifice (sau indirecte) si mijloace juridice specifice (sau directe). Mijloacele juridice nespecifice sau indirecte constituie acele actiuni civile care se fundamenteaza pe drepturile de creanta. Ceea ce este caracteristic acestor mijloace consta in faptul ca ele nu se intemeiaza pe dreptul de proprietate sau pe un alt drept real.

In aceasta categorie sunt incluse actiunile care provin din neexecutarea contractelor, actiuni intemeiate pe raspunderea civila delictuala, actiunile izvorate din cvasicontracte, actiunile in nulitate sau anulare, actiunile in rezolutiune sau reziliere etc. Mijloacele juridice specifice sau directe de protectie a dreptului de proprietate constau in acele actiuni care isi au fundamentul direct pe dreptul de proprietate sau pe faptul posesiunii unui imobil. Asemenea actiuni se impart in: actiuni petitorii si actiuni posesorii. Actiunile petitorii sunt acele actiuni reale prin care se realizeaza apararea dreptului de proprietate sau a altui drept real. Se includ in categoria acestor actiuni: actiunile in revendicare, actiunile confesorii, actiunile de granituire, actiunile negatorii, actiunile in prestatie tabulara si cele de rectificare tabulara, actiunile de partaj. Actiunile posesorii sunt acele actiuni reale imobiliare prin care se urmareste apararea posesiei unui imobil. Distinctiile dintre actiunile petitorii si actiunile posesorii constau in urmatoarele: - in timp ce actiunile petitorii vizeaza insusi fondul dreptului, actiunile posesorii urmaresc doar protectia posesiei; - actiunile petitorii pot fi promovate numai de titularul dreptului real contestat sau incalcat, pe cand actiunile posesorii vor putea fi intentate de posesor, indiferent daca acesta este sau nu proprietarul imobilului. In ce priveste actiunile petitorii, cea mai importanta dintre ele este actiunea in revendicare. celelalte actiuni petitorii, vom contura doar cateva aspecte: Actiunea de granituire (art.584 Cod civil) este acea actiune prin care se solicita instantei judecatoresti sa determine, prin semne exterioare, intinderea a doua fonduri invecinate. Actiunea confesorie este acea actiune reala prin care se urmareste ocrotirea sau valorificarea celorlate drepturi reale principale (uzufruct, uz, abitatie, superficie, servitute), in cazul in care o alta persoana impiedica exercitarea acestor dezmembraminte ale dreptului de proprietate. Actiunea negatorie este acea actiune reala prin care reclamantul contesta ca paratul ar avea, dupa caz, drept de uzufruct, uz, abitatie, servitute sau superficie asupra bunului pe care reclamantul este proprietar. Actiunea in prestatie tabulara este acea actiune reala prin care persoana indreptatita sa-si intabuleze un drept real imobiliar in cartea funciara, poate solicita instantei judecatoresti sa hotarasca inscrierea acelui drept in cartea funciara, daca cel obligat refuza sa predea inscrisul necesar pentru stramutarea sau constituirea dreptului respectiv in favoarea sa. Definitia si caracterele juridice ale actiunii in revendicare Vom defini actiunea in revendicare ca fiind acea actiune civila reala prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului sau solicita restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.actiunea in revendicare este "actiunea prin care proprietarul neposesor reclama bunul de la posesorul neproprietar Caracterele juridice ale actiunii in revendicare Actiunea in revendicare este o actiune reala, deoarece poate fi promovata impotriva oricarei persoane care incalca dreptul de proprietate. Actiunea in revendicare are un caracter petitoriu, deoarece pune in discutie insasi existenta dreptului de proprietate. Actiunea in revendicare este in principiu imprescriptibila din punct de vedere extinctiv. Dreptul de proprietate nu se pierde prin neuz, asa incat el va putea fi aparat intotdeauna prin actiunea in revendicare. Atunci cand insa un bun imobil este dobandit prin uzucapiune, sau un alt bun mobil a fost dobandit prin posesia de buna-credinta, dreptul de proprietate al proprietarului initial s-a stins si el nu va mai putea avea castig de cauza intr-o actiune de revendicare. Efectele admiterii actiunii in revendicare In cazul admiterii actiunii in revendicare, se va recunoaste dreptul de proprietate al reclamantului asupra bunului mobil sau imobil. Cel mai important efect al hotararilor judecatoresti prin care a fost admisa actiunea in revendicare, il constituie recunoasterea dreptului de proprietate al reclamantului. Cele mai importante efecte ale actiunii in revendicare sunt: a) In conditile in care actiunea in revendicare a fost admisa, paratul va fi obligat la restituirea bunului. Se realizeaza astfel restabilirea dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului, de care a fost ilegal deposedat. Desigur, fiind obligat la restituirea bunului, paratului ii revine si obligatia de a se abtine in viitor de la orice fapte de natura a stanjeni exercitiul normal al dreptului de proprietate. Restituirea bunului va avea loc in natura si liber de sarcini (resoluto jure dantis, resolvitor jus accipientis). Restituirea bunului in natura va fi insotita si de toate accesoriile sale. b) In timp ce admiterea actiunii in revendicare produce un efect principal, si anume cel privind restituirea bunului revendicat, se mai produce un efect secundar, care consta in obligarea paratului la restituirea fructelor. Fructele se cuvin proprietarului, in virtutea dreptului sau de proprietate si nu datorita accesiunii. Vom distinge insa intre paratul care a fost posesor de buna-credinta sau rea-credinta. Astfel, posesorul de buna-credinta va retine fructele culese pana in momentul introducerii actiunii in revendicare. Daca punerea in intarziere a avut loc anterior, printr-o alta modalitate, atunci fructele culese pana in acest moment se cuvin posesorului. In cazul in care paratul a fost de rea-credinta, el are obligatia de a restitui fructele culese din momentul in care a intrat in posesia bunului.

c) Daca in perioada in care bunul s-a aflat la parat a suferit unele deteriorari atunci paratul va fi obligat si la plata despagubirilor catre proprietar. d) In sfarsit, chiar in cadrul actiunii in revendicare, paratul va putea cere obligarea reclamantului la plata cheltuielilor necesare si utile efectuate asupra bunului revendicat. Aceste cheltuieli vor fi achitate de reclamant, indiferent daca paratul a fost de buna sau de rea-credinta.