Sunteți pe pagina 1din 4

,,Luceafarul de Mihai Eminescu Mihai Eminescu, cel mai mare poet roman, considerat ,,omul deplin al culturii romanesti

sau ,,poetul nepereche, a fost cel mai stralucit reprezentant al romantismului romanesc, inscriindu-se totodata in familia marilor spirite romantice ale literaturii europene. Romantismul este un curent literar care a aparut la inceputul secolului al XIX lea in Anglia,Germania si Franta si apoi s-a raspandit in intreaga Europa, el reprezentand o reactie impotriva clasicismului care punea accentul pe ratiune si viziune generica. Romantismul cultiva subiectivitatea i individualul, personajele sale fiind exceptionale surprinse n imprejurari exceptionale. Poemul filozofic intitulat ,,Luceafarul este capodopera creatiei eminesciene, ,,insula de lumina prin care literatura romana isi asigura dainuirea intru nemoarte. Poemul a fost publicat in aprilie 1883, in Almanahul Societatii Academice Social-Literare Romania Juna" din Viena, fiind apoi reprodus in revista Convorbiri literare. Un prim argument de ncadrare a poemului n romantism este reprezentat de sursele de inspiraie folclorice. Punctul de plecare al poemului l-a constituit un basm romnesc, ,Fata in gradina de aur, insa radacinile folclorice ale Luceafarului trebuie cautate si in mitul Zburatorului, considerat de George Calinescu mitul erotic fundamental al culturii noastre. Un alt argument este reprezentat de amestecul genurilor si speciilor literare, deoarece acest poem prezinta atat elemente epice cat si elemente lirice. Un al treilea argument in favoarea demonstrarii caracterului romantic al poemului este tema conditiei omului de geniu. Intr-o poveste alegorica pe tema iubirii imposibile dintre o fata de imparat si o stea, Eminescu reda conditia omului de geniu. Un al patrulea argument n favoarea ncadrrii textului n romantism este prezena antitezei ca mijloc compoziional (alternarea planului terestru cu planul cosmic, opozitia dintre geniu si omul comun etc.).

Basmul si mitul Zburatorului constituie radacinile folclorice ale poemului; acestea se impletesc cu izvoare mitologice si culturale, totul fiind trecut prin sensibilitatea autorului. Trsturile epice apar n cadrul de basm, n incipitul specific acestei specii A fost odat ca-n poveti/ A fost ca niciodat. n plus, se observ mbinarea tuturor speciilor lirice abordate de Eminescu n creaia sa: elegia si idila(partea a doua a poemului),meditaia filosofic (strofele 75-81 n care Demiurgul definete antiteza dintre efemeritatea condiiei umane i eternitatea condiiei omului de geniu), pastelul terestru (strofele 87, 88,93) i pastelul cosmic(strofele 66-68). Pe de alt parte, apar i elemente dramatice care rezult din folosirea dialogului i din construcia n patru tablouri. Conditia nefericita a geniului este nascuta din apartenenta sa la doua lumi temporal diferite. Tema iubirii este chiar tema evidenta a poemului, fiind ilustrata prin ideile specific eminesciene: idealul absolut de iubire, incompatibilitatea celor doua lumi, din care cauza cuplul nu se realizeaza, forta geniului de a face sacrificiul suprem pentru implinirea idealului. La nivel structural, se creeaza anumite relatii de opozitie: intre geniu si omul comun; intre planul universal-cosmic si cel uman-terestru; intre lumina Luceafarului si umbra vechiului castel"; intre lumea vie si cea moarta" (Caci eu sunt vie, tu esti mort"); intre oamenii aflati sub semnul timpului devorator si fiintele eterne. Poemul este alctuit pe dou planuri, universal cosmic i uman terestru, care sunt paralele i antiteticesugernd opoziia dintre transcendent i contingent, dintre eternitatea geniului i efemeritatea condiiei umane. Primul tablou este alctuit din urmtoarele secvene poetice: incipitul de basm, portretul fetei de mprat, secvena ndrgostirii, dialogul oniric dintre Luceafr i fata de mprat, ntruprile angelic i demonic ale Luceafrului. Incipitul introduce n atmosfera feeric a povetii de iubire i justific i portretul excepional al fetei de mprat. Aceasta are trsturi romantice, deoarece este excepional n serie uman, avnd i atribute divine care o facapt de comunicare cu Luceafrul. Strofa l vede azi, l vede mni/astfel dorina-i gata/el iar privind de sptmni/i cade drag fata surprinde prin antitez opoziia dintre lumea efemer a fetei de mprat i lumea etern a Luceafrului. De asemenea se observ c prin iubire fiina pmntean aspir la absolut, iar spiritul superior simte nevoia compensatorie a materialitii. Comunicarea dintre cei doi se desfoar n vis deoarece fiind fiine incompatibile, doar n spaiul oniric i prin reflectarea n oglind se pot ntlni. Fata l invoc pe Luceafr, iar acesta se ntrupeaz nti ntr-o imagine angelic a unui tnr voievod i apoi ntr-un zeu demonic, un mort

frumos cu ochii vii. Cele dou ipostaze sunt plasate ntr-o relaie de opoziie i surprind dimensiunea paradoxal a omului de geniu. Odat cu fiecare ntrupare fata de mprat evideniaz incompatibilitatea dintre ea i Luceafr, iar rezolvarea acesteiaeste identificat n coborrea n moarte, n condiia de muritor a Luceafrului. Luceafrul formuleaz diferena care-i separ eu sunt nemuritor/iar tu eti muritoare, dar, din iubire i din dorina de cunoatere absolut, accept sacrificial suprem. Al doilea tablou surprinde doar planul teluric i anume ntlnirea dintre pajul Ctlin i Ctlina, fata de imparat. Asemanarea numelor sugereaza apartenenta la aceeasi categorie, a omului comun. Se observ o alt trstur romantic n ideea c barierele sociale pot fi depite priniubire. Cei doi formeaz un cuplu norocos i fericit. Chiar dac accept iubirea pmntean, Ctlina aspir la iubireaideal pentru Luceafr. Ea sugereaz astfel aspiraia uman spre absolut . Al treilea tablou este construit n antitez cu cel de-al doilea i red zborul Luceafrului spre Demiurg pentru a fi dezlegat de nemurire. Acest tablou este construit prin nlnuirea urmtoarelor secvene poetice: zborul, cosmogonia, dialogul cu Demiurgul, refuzul acestuia. Prezena cosmogoniei este un alt element romantic. ntr-un discurs ncifrat , Demiurgul refuz accesul lui Hyperion la moarte i prezint n antitezcondiia muritorilor i cea a oamenilor de geniu. Ei doar au stele cu noroc/i prigoniri de soarte/Noi nu avem nicitimp, nici loc/i nu cunoatem moarte. Al patrulea tablou prezint idila dintre Ctlin i Ctlina ntr-un cadru romantic, creat prin prezena naturii feerice. Cuplul de ndrgostii este plasat ntr-un cadru natural specific imaginarului poetic eminescian: Cci estesara-n asfinit/i noaptea o s-nceap;/Rsare luna linitit /i tremurnd din ap. Luna este astrul tutelar care guverneaz fericirea perechii de ndrgostii ce se armonizeaz cu ritmurile eterne ale naturii. Profunzimea pasiunii i unicitatea iubirii l scot pe Ctlin din ipostaza terestra, l spiritualizeaz. Simirea lui Ctlin este acumnnobilat de iubire i discursul su prezint cea mai frumoas declaraie de dragoste din poezia eminescian. Cufarmecul luminii reci/Gndirile strbate-mi/Revars linite de veci/Pe noaptea mea de patemi// i de asupra mearmi/Durerea mea deo curm/Cci eti iubirea mea denti/i visul meu din urm. Fata de mprat l cheam din nou pe Luceafr pentru a-i binecuvnta norocul, ns acesta refuz comunicarea. Refuzul acestuia delimiteaza cele doua lumi si exprima acceptarea orgolioasa a propriei conditii :,,Traind in cercul vostru stramt/ Norocul va petrece,/ Caci eu in lumea mea ma simt/ Nemuritor si rece.

Astfel, poemul red soarta tragic a omului de geniu care nu poate avea acces la iubire i este condamnat la oetern singurtate, la o nepsare trist. n opinia mea, acest poem surprinde dualitatea fiinei superioare care nu se poatencadra n eternitate deoarece aspir la un element efemer i anume iubirea, dar nu se poate ncadra nici n efemeritatedeoarece are atributele unei eterniti. Dintre procedeele artistice regasim antiteza structural, alegoria pe baza creia este construit poemul, epitete ornante prezena metaforelor, mai ales n primul tablou, n cadrul dialogului dintre Luceafr i fata de mprat, accentuand ideea iubirii absolute ce se cere eternizat ntrun cadru pe msur, imagini hiperbolice n portretizarea Luceafrului, comparaii construite prin asocierea unor termeni abstraci, n prezentarea cltoriei Luceafrului n spaiul cosmic. Prozodia se realizeaza in cele 98 de catrene, cu versuri de 7-8 silabe , cu rima incrucisata si ritm iambic. Astfel, poemul se ncadreaz n curentul romantic prin tematic, prin motive, prsonajele excepionale n situaii excepionale, antitezele real-ireal, terestru-cosmic, masculin-feminin, prin simultaneitatea n planul expresiei a elementelor populare cu cele savante, prin amestecul de genuri i specii. Luceafrul reprezint, astfel, un punct maxim al creaiei eminesciene.