Curs 1 Comunicare, relatii publice si negociere Structura cursului 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.

Definirea disciplinei (Conceptul de comunicare) Elementele componente ale procesului de comunicare Forme ale comunicarii dupa anumite criterii de clasificare Mijloacele de comunicare Relatiile publice definire, termeni de baza, activitati Campania de PR Relatiile cu presa (lucrul cu mass media) Pregatirea unui eveniment Fundamentele negocierii Procesul de negociere Definirea obiectului

Definirea comunicarii: ambivalenta conceptului de comunicare Comunicarea este omniprezenta. Comunicarea il defineste pe om in diferenta sa specifica. Sunt foarte multi antropologi, filozofi care l-au definit pe om ca zoonpolitikon = animal sociabil, pornind de la faptul ca doar omul poseda grai articulat si cum nimic nu este intamplator, acesta este pentru ca el sa poata intra in conexiuni/relatii cu semenii sai, in acest fel apare celula de baza, familia, apoi din ce in ce mai mult, satul, orasul si in cele din urma, cetatea (la greci). Bernard Voyenne spune ca schimbul de informatii, intercomprehensiunea, sunt pentru societate tot la fel de importante ca respiratia pentru organism. Comunicarea: comunicare verbala < 15%; comunicare nonverbala >50%; comunicare paraverbala 32-33%.

Teoria comunicarii este o stiinta relativ noua, ea dateaza de aproximativ jumatate de secol, dar aparenta claritate a denumirii ascunde o capcana pentru ca termenul comunicare aduce cu sine foarte multe semnificatii acumulate de-a lungul timpului. Termenul este de asemenea intr-o crestere spectaculoasa de popularitate, el intrand in terminologia tuturor domeniilor si deruteaza prin multitudinea ipostazelor. Acceptii particulare ale termenului comunicare Doi cercetatori americani au strans intr-o carte definitiile semnificative ale comunicarii si au ajuns la un numar de 126 de definitii. 1

a) Pentru un biolog - comunicarea este o actiune a unui organism sau celula care altereaza modelele probabile de comportament ale altui organism sau celula, intr-o maniera adaptativa pentru unul sau ambii participanti b) Pentru un psiholog/sociolog comunicarea este un proces prin care un individ transmite stimuli cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi c) In semiotica (disciplina teoretica ce studiaza sistemele de semne) - In sens larg, comunicarea este orice transfer de informatii. - In sens restrans, George Mounin in istoria lingvisticii da urmatoarea definitie un proces de comunicare are loc atunci cand cele doua instante, emitatorul si receptorul, isi schimba rolurile, si fluxul de semnificatii inversate se face prin acelasi tip de semne. (Exemplu: la teatru nu exista proces de comunicare, ci procese conexe comunicarii precum: contaminarea, comuniunea; actorii folosesc un semn, iar spectatorii un alt semn) In concluzie se observa ca justa cumpana dintre definitia precisa (definitia c)) si o alta definitie cu caracter general si vag (definitia din telecomunicatii: comunicarea este ceea ce leaga organismele intre ele) este foarte dificil de realizat. Pentru a ajunge la aceasta definitie unica trebuie sa dezbatem etimologia cuvantului comunicare. Etimologia cuvantului comunicare Provine din verbul latin communicare, ce insemna punerea in comun a unor lucruri de indiferent ce natura. In limba romana s-a mai pastrat cuvantul cuminecare = a se impartasi de la, a se impartasi intru. Acesta este tot un cuvant latinesc, mostenit pe filiera bisericeasca. Dubla dimensiune a conceptului de comunicare/ambivalenta procesului de comunicare: Dimensiunea orizontala/comunitara vizeaza rolul de liant social al comunicarii intre oameni, dar si transmiterea de informatii. Dimensiunea verticala/sacra se refera la dorinta crearii unui cod comun (pact semnatic minimal) intre emitator si receptor, la depasirea limbajelor proprii.

Cele doua dimensiuni ale comunicarii, verticala si orizontala sau comunitara si sacra, sunt indisolubil legate una de cealalta. Cand una actioneaza fara cealalta nu avem proces de comunicare, ci proces de comunicatie. Traim intr-un secol al comunicarii? In secolul nostru, in timp ce axa orizontala se dezvolta fara precedent, axa verticala nu mai poate sa tina pasul cu aceasta si exista un proces de disolutie din ce in ce mai adanc.