Sunteți pe pagina 1din 8

CE ESTE PSIHICUL?

Plecnd de la definiia etimologic a psihologiei (psyche suflet, logos -tiin): psihologia este tiina sufletului.Mai pe larg psihologia se ocup de acele procese, fenomene, stri, insuiri relaii care compun sfera i coninutul psihicului, caut s descopere legile care guverneaz activitatea psihic i s ofere soluii pentru problemele de ordin psihic. Dar ce este psihicul? Noiunea de psihic este o noiune de maxim generalitate (asemntoare noiunilor de timp,spaiu, materie, numr din fizic, chimie, matematic) care nu poate fi definit conform cerinelor logicii, prin gen proxim i diferen specific. Puine sunt noiunile n definirea crora s se manifeste attea dispute, divergene i confruntri ca n definirea noiunii de psihic. Mrturie n acest sens stau conceptiile contradictorii care au fost elaborate asupra psihicului, disputele aprige care au avut loc ntre religie, mitologie, filosofie si stiin referitoare la specificul fenomenelor psihice. Psihicul era cnd suflu, spirit divin, ceva nevzut, intangibil, dematerializat fizic, fluid, localizat doar temporar n om, n esen ns liber si atemporal, cnd materie propriu-zis. Preocupri n aceast direcie pot fi consemnate din cele mai vechi timpuri, de cnd omul a dobndit contiin de sine i a devenit subiect epistemic i interogativ, ncercnd s neleag att ce se petrece n jurul su, ct i ce se ntmpl n sine nsui. In funcie de imaginea pe care oamenii o aveau despre lume si via, despre materie si spirit, despre sine si ceilali, psihicul/sufletul a fost interpretat fie ca ceva preexistent fiinei sau dat acesteia la nastere, fie ca o proprietate mai deosebit materiei, ca o insusire inseparabil de corp. Democrit (460-370 .H) considera c tot ce exist n realitate este constituit din atomi de natur material, deci i psihicul. Atomii psihicului se deosebesc ns de atomii tuturor obiectelor i fenomenelor tocmai prin forma lor, ei fiind sferici,sfera ntruchipnd perfeciunea. Pentru aristrocratul si filosoful atenian Platon (427 347 i. Hr.), sufletul reprezenta fora care permitea omului s se inale in lumea ideilor, considerate a fi adevarata realitate. Aristotel (384 322 I.Hr.) cunoscutul flosof enciclopedist al antichitaii grecesti, identifica sufletul cu forma care organizeaz corpul pentru a-l aduce la desavarire. R. Descartes (1596 1650) face o distincie radical intre suflet i corp: gandirea/raiunea aparine sufletului uman, emoiile i senzaiile pun in eviden uniunea celor doua substante.

Cercetrile interprinse in a doua jumatate a secolului XIX si inceputul celui urmtor (W. Weber, W. Wundt, E. Thornaike, M.Wertheimer, I.P. Pavlov s.a.) au adus numeroase i pertinente dovezi cu privire la dependena fenomenelor psihice de anumite insuiri ale stimulilor externi i de asemenea, de natura unor procese neurofiziologice. Treptat in crecetarea psihologic s-a impus concepia conform creia psihcul este o modalitate subiectiv de reflectare a realitaii obiective, un ansamblu de stri, insuiri, fenomene i procese subiective, ce depind de mecanismele cerebrale i de interaciune cu lumea obiectiv, indeplinind funcii de raportare la lume i la sine prin orientare, reflectare, planificare mental i aciuni transformativ-creative (Popescu-Neveanu, 1978, p. 566). Psihicul este o funcie a creierului, constituie modul de structurare a proceselor nervoase, este informaie. Ceea ce softul este pentru un calculator, este psihicul pentru organism (Cosmovici, 1996, p.22) La polul opus concepiilor materialiste, care interpreteaz psihicul ca o manifestare a materiei superior organizate, se situeaz orientarile idealiste, agnostice, teologice i religioase, care consider psihicul ca ceva imaterial, spiritual, ca o emanaie divin sau un principu prim generator de via, raionalitate i credina. Intre suflet i corp relaiile sunt de convieuire temporar, primul avnd, in general un rol activ transformator i creativ, lucrnd atat in individ ct i in societate. Intre cei doi poli/extreme conceptuale se situeaz orientarile reducioniste, care tind s identifice psihicul cu una sau cteva din manifestarile sale. Este cazul introspecionismului de exemplu, care limiteaz psihicul la fenomene ale contiinei si anume, la acelea care pot fi cunoscute pe baza de autoobservare i autoanaliz. Asemntor, dar dintr-o perspectiv opus, behaviorismul reduce obiectul psihologiei la studiul comportamentelor exterioare, pe baza relaiei stimul-reacie. Rezultatele valoroase in privina cunoaterii i gestionrii diferitelor fenomene i insuiri psihice au fost obinute prin relaionarea acestora cu principalele forme de activitate individual i social: joc, invare, munc, conducere, comunicare etc. Psihicul i activitatea formeaz o unitate in cadrul creia cauza i efectul ii schimb continuu locul. Caracteristicile psihice ale personalitii apar i se dezvolt in sfera diferitelor tipuri de activiti la care individual particip iar aceasta din urm, mai exact, volumul , calitatea i eficiena lor sunt hotrator determinate de nivelurile de dezvoltare ale diferitelor procese i insuiri psihice ( Cosmovici, 1996, p. 93-94; Zlate 2000, p.102-103). Orientarea psihanalitic prin Sigmund Freud i discipolii sai, propune o extindere a noiunii de psihic, prin includerea in sfera acestuia nu numai a fenomenelor de contiint, ci i a celor incontiente. Mai mult chiar, incontientul este apreciat ca fiind realitatea psihica profund in 2

care se acumuleaz i exprim experienele subiectului (impulsuri, trebuine, triri, nzuine, frustrari, etc.) Admiterea prceselor psihice incontiente inaugureaza in lume i in tiin o orientare nou i decisiv (Freud, 1980, p.67). Psihologia cognitiv, fr a subestima rolul altor componente structurale, isi concentreaz resursele asupra cogniiei, mai exact, asupra studierii mecanismelor care stau la baza procesrii informatiei, element fundamental in apariia, dezvoltarea si manifestarea tuturor fenomenelor, strilor si insusirilor psihice. Utilizand procesul definirii noiunilor prin raportarea la genul proxim s indicarea diferenei specifice, putem caracteriza psihicul ca sistem de relaii informative si transformatoare/operaionale, cu rol de adaptare a subiectului la conditiile variabile ale mediului sau de viat. Ca si notiunea gen, denumita sistem de relaii, psihicul: exprima un set/ansamblu de legaturi intre parile sale constituitive (cognitie, motivaie, afectivitate, comportament, etc) intre acestea si factorii ambientali, intre subiect si semenii sai ; apare intr-o nesfarsite diversitate de aspecte cantitative si calitative, vizeaza atat proprietai observabile cat si ascunse/mascate si, in fine, devine cognoscibil pe masura reliefarii insusirilor sale eseniale, relative stabile si logice. (Pavelcu) Este un sistem de relaii informative, in sensul ca face posibila receptarea, procesarea si valorificarea de catre subiect a torentului de informaii cu care se confrunta pe parcursul intregii sale viei. De altfel, unul din sensurile noiunii de informaie este tocmai acela de forma specifica de legatura si interaciune dintre persoana umana si sistemul de organizare a datelor existentei in vederea optimizarii adaptarii. (Schiolpu, 1997, p 364) Psihologia cognitive considera informaia ca fundament al investigaiilor sale studiaza procesarile la care este supusa informaia intre inputul sensorial si outputul motor sau comportamenta (Miclea, 1994, p.5). Un argument in sprijinul afirmaiei referitoare la caracterul relaional informativ al psihicului il reprezinta si analogia dintre inteligena naturala si artificiala. Dincolo de suportul calitativ diferit biologic, in primul caz, fizicialist mecanic, in al doilea se afla destinaia lor comuna: ambele sunt modalitai de procesare a informaiei, pe baza regulilor stabilite de logica si matematica. Eseniala si specifica psihicului uman este tentaia sau vocaia pentru nou, pentru creaie. Omul, singura fiina capabila nu numai de a se adapta, ci si de a-si adapta mediul sau de viaa, manifesta inca din frageda pruncie o vadita inclinatie spre schimbare, modificare, transformare. Toate infaptuirile mai mari sau mai mici, mai mult sau mai puin semnificative sub aspect 3

valoric, nu sunt altceva decat expresii ale caracterului activ, transformator al psihicului uman in raport direct cu condiiile sale existeniale. Dupa Mihai Golu, psihicul, ca modalitate informaional specific i, implicit, ca o nou form a vieii de relaie la nivelul regnului animal, ne apare ca un continuum pe care se delimiteaz i se individualizeaz un numr imens de gradaii i trepte evolutive. Psihicul uman reprezint segmentul superior al acestui continuum. Sub el se ntinde universul psihicului animal. Raportul dintre cele dou segmente a constituit obiect de aprinse dispute n psihologie i nici n prezent nu se poate spune c s-a ajuns la un punct de vedere unanim mprtit. Ca i n alte probleme, nu s-a putut evita ciocnirea tendinelor opuse, unilateral absolutizante: o prim tendin inspirat din filosofia idealist i din teologie absolutizeaz ntr-att deosebirile dintre psihicul uman i cel animal, nct se consider dou realiti distincte i neraportabile; cea de a doua tendin, opus primei, i trage originea din biologia evoluionist a lui Darwin i va absolutiza asemnrile, deosebirile fiind declarate pur cantitative, neeseniale. n plan metodologic, prima tendin excludea orice transfer de date sau explicaii de la psihicul animal la cel uman sau de la cel uman la cel animal. n schimb, cea de a doua permite un astfel de transfer n ambele sensuri i ntr-o asemenea msur, nct n explicarea comportamentului animal se invoc, fr rezerve, voina, intenia, iubirea sau ura, iar n explicarea comportamentului uman se invoc la fel de direct i categoric instinctul, iraionalul, impulsivitatea, incontientul. Cum se ntmpl mai ntotdeauna n asemenea probleme, adevrul tiinific se afl undeva la mijloc. Prin urmare, psihicul uman trebuie considerat i ca fcnd parte din continumul general al psihicului, dar i ca reprezentnd un moment de discontinuitate evolutiv. Lui i vor fi proprii toate trsturile i determinaiile psihicului n general, dar va dobndi i trsturi i determinaii specifice, calitativ noi, superioare. Trsturile i determinaiile generale le putem rezuma n urmtoarele: natura informaional, funcie a sistemului nervos; constituirea n procesul comunicrii organismului n mediul extern; funcie de semnalizare-designare, cu rol de reglare n dinamica relaiei organismului cu mediul.

Modul de nelegere a complexitii si a contrarietii psihicului s-a repercutat direct asupra conceperii obiectului psihologiei. Unii autori, confundnd, de pild, originea si natura psihicului, au ajuns la concluzia c psihicul este de natur material, devenind astfel posibil afirmaia materialistilor vulgari (Biichner, Vogt, Moleschott) potrivit creia gndirea este o secreie a creierului, asa cum bila este o secreie a ficatului". Ali 4

autori, accentund excesiv caracterul determinant al psihicului, l-au interpretat doar ca un produs al mprejurrilor", ca o entitate eminamente pasiv care recepteaz si asimileaz influenele mediului extern, dar nu este capabil de influenare si transformare a exteriorului. Tendina de nedifereniere fin, nuanat a diferitelor stri existeniale ale psihicului s-a soldat fie cu patologizarea acestuia, fie cu intelectualizarea lui. Pe de alt parte, constientizarea corect de ctre psihologi a complexitii enorme a psihicului i-a condus pe acestia chiar la reconsiderarea obiectului de cercetare al psihologiei. Dup cum ne reamintim, la Simpozionul Asociaiei de Psihologie Stiinific de Limb Francez pe tema Comportament, cogniie, constiin" (18-20 septembrie 1985), Paul Fraisse si intitula comunicarea cu urmtoarea formul incitant: Psihologia n cutarea propriului ei obiect?" si apoi se ntreba: este aceasta o problem? Dac da, pentru a rspunde ntr-un cuvnt, psihologia, cum indic si numele ei, este stiina psihicului. Remarca lui Fraisse nu avea doar sensul de a reveni la definirea etimologic a psihologiei, ci ncerca s reabiliteze noiunea de psihic". Nu putem caracteriza ceea ce nelegem prin fenomen psihic, fr o privire ct de sumar asupra problemei naturii psihicului. Altfel se pot face (i s-au fcut) greeli foarte mari, cu consecine negative asupra evoluiei psihologiei. Dupa Zlate M,Psihicul poate fi ntlnit sub mai multe perechi de polariti semnificative: el este obiectiv si subiectiv: este obiectiv din punct de vedere ontologic, deci existenial (psihicul unei persoane dintr-o parte a lumii exist independent de psihicul unei persoane dintr-o alt parte a lumii); este subiectiv din punct de vedere gnoseo logic, deci din perspectiva cunoasterii (fiecare individ implicndu-se n cunoastere prin nsusirile si particularitile ce-i sunt proprii, specifice); psihicul este obiectiv prin coninutul lui preluat din afar, din realitatea nconjurtoare; el este subiectiv prin forma ideal cu ajutorul creia obiectivul este transformat n subiectiv; psihicul este material si ideal: este material prin originea lui, n sensul c apare, se nsste din materie si evolueaz o dat cu ea, avnd la baz activitatea material a creierului; este ideal, spiritual prin natura lui, fiind saturat de un coninut de imagini, idei dobndite n procesul cunoasterii (individuale sau sociale) organizate ; apare att n calitate de proces, ct si de produs : desfsurarea procesual vizeaz curgerea n timp (serial, fizic) a fenomenului psihic, succesiunea transformrilor produse n subiectul purttor al psihicului; produsul reprezint un concentrat, un 5

condensat al caracteristicilor cantitative si calitative ale efectului final, ce se obine n urma interaciunii subiectului cu obiectul; dac privim aceste dou aspecte n succesiunea lor temporal general, constatm c trec unele n altele ; ceea ce la un moment dat a fost proces se finalizeaz la un alt moment dat ntr-un produs si invers, ceea ce a fost produs se instituie ntr-o premis sau ntr-o verig component a unui nou proces; produsul influeneaz si condiioneaz dinamica viitoare a procesului, iar un nou produs introduce o anumit modificare n structura produselor realizate anterior; cunoscnd procesul, putem anticipa caracteristicile produsului si invers, pornind de la analiza produsului, putem infera fazele procesului, punctele lui forte sau slabe, chiar erorile comise n desfsurarea lui; psihicul este ntlnit att n stare latent (ascuns, interiorizat), ct si n stare manifest (exteriorizat): complexitatea provine nu att din existena celor dou ipostaze ale psihicului, ct din faptul c nu ntotdeauna starea latent (virtual) coincide cu starea manifest (real); dimpotriv, uneori ntre ele exist o net contradicie (una gndim si alta spunem; una gndim, una spunem si alta facem); o asemenea situaie creeaz mari dificulti n interpretarea comportamentului, a relaiilor dintre tririle psihice si corelatele lor comportamentale (un comportament poate fi cauzat de motive diverse, la fel cum mai multe comportamente pot avea la origine una si aceeasi motivaie); n astfel de mprejurri plutim n incertitudine, fapt care stirbeste prestigiul psihologiei; psihicul dispune de desfsurri normale, firesti, dar si de desfsurri surprinztoare, patologice (vise, halucinaii, evocri spontane, stri emoionale si ideatice bizare, stranii): la fel ca n cazul anterior, complexitatea psihicului provine nu din existena acestor tipuri de desfsurri, ci din imposibilitatea (uneori) trasrii unei linii de demarcaie (de grani) ntre normal si patologic; pe un fond normal putem ntlni manifestri mai ciudate, dar aceasta nu nseamn c persoana este psihopat, la fel cum si pe un fond patologic ntlnim suficiente momente de normalitate si luciditate, fr ca aceasta s nsemne c persoana respectiv este normal; iat de ce este necesar s recurgem la o serie de criterii care s permit diferenierea strilor normale de cele patologice; cum ns un asemenea fapt este destul de greu de realizat, unii autori propun s se renune la delimitarea printr-o grani fix, rigid a strilor normale de cele anormale ale psihicului, n locul acesteia vorbind de un continuum, de o trecere treptat, gradat de la unele la altele; psihicul este att determinat, ct si determinant: el este cauzat, provocat, influenat 6

de factori si condiii (naturale si sociale) din afara sau chiar din interiorul lui, dar dispune si de iniiative si aciuni determinative ; el este produs al mprejurrilor, dar si productor de mprejurri; psihicul este dat, dar si liber: prin el, oamenii sunt pe de o parte ncorsetai de deprinderile, stereotipiile si automatizrile ce capt o dat cu trecerea timpului un caracter rigid, constrngtor; pe de alt parte, prin psihic oamenii si propag fora de inteligen si aciune, de experien si voin. La nivelul psihicului determinrile polimorfe trec n autodeterminri, de unde efectele de libertate, creaie si activitate transformatoare (Paul Popescu-Neveanu). La om, psihicul conduce si instrumenteaz viaa, mijloceste depsirea naturii prin cultur. La toate aceste ipostaze diferite sub care apare psihicul se adaug nc un element ce-i subliniaz si mai pregnant complexitatea, si anume relaia dintre spirit si corp, psihic si creier. C o anumit funcionare a creierului conduce la anumite efecte n plan psihocomportamental s-a demonstrat suficient de bine. Dar invers? Are psihicul vreo influen asupra corpului ? Mrie Asberg (Institutul Karolinska din Stockholm) a sugerat existena obscur a unei asemenea relaii. Ea a descoperit c ntr-un grup de depresivi cu caren de serotonin n creier, 40% dintre ei manifestau tendina de a se sinucide. La ali depresivi care prezentau un nivel normal de serotonin, rata tentativelor suicidare era doar de 15%. Este greu ns de precizat dac modificarea nivelului de serotonin provoac depresiile suicidare sau dac, dimpotriv, depresiile suicidare sunt cauza modificrii nivelului serotoninei (vezi Christen si Klivington, 1989, p. 183). Psihologul romn M. Zlate (2000) recurge la o definiie tip caracterizare care i propune s inventarieze principalele note definitorii ale psihicului, apoi s le sintetizeze ntr-o form concis. Dar, pentru a ajunge la descoperirea notelor definitorii ale psihicului il raporteaza la un criteriu exterior lui nsui, n vederea surprinderii propriei identiti: Dac raportm psihicul la ceea ce n mod obisnuit se numeste conexiunea sau interaciunea universal a lucrurilor, el apare ca fiind un caz particular al acestei conexiuni, o form sau o expresie a vieii de relaie. Dac raportarea psihicului se face la materie, la substratul lui material, atunci el va aprea ca un produs (un rezultat) al materiei sau, cum este numit n mod curent, o funcie a materiei superior organizate (creierul). Dac l raportm la realitatea nconjurtoare natural (la lumea obiectelor, lucrurilor 7

si fenomenelor fizice, naturale), el va aprea ca o re-producere n subiectiv a acestei realiti obiective. Dac raportm psihicul la realitatea social, la lumea oamenilor, atunci el apare ca fiind condionat si determinat socio-istoric si socio-cultural.

Psihicul cu greu ar putea fi definit conform rigorilor logicii. Dup cum se stie, logica impune cuprinderea ntr-o definiie a dou elemente eseniale : genul proxim si diferena specific. Dat fiind faptul c psihicul este, dup cum am vzut ceva mai nainte, extrem de complex si de contradictoriu, devine aproape imposibil s identificm cele dou elemente specifice unei definiii. Astfel,putem spune ca psihicul nu este omogen, uniform, nedifereniat, linear; dimpotriv, el exist si se manifest n varii forme. Uneori este mai clar, mai lucid, alteori mai tulbure, mai obscur; n anumite situaii ne dm seama de noi nsine, de tririle noastre, n altele nu. Diverse aciuni sau gnduri care ne-au captat cndva atenia si efortul ncep, o dat cu trecerea timpului, s se realizeze aproape de la sine, fr a mai fi necesar concentrarea asupra lor. Sunt si cazuri cnd ceva" din interiorul nostru, pe care nici mcar nu-1 bnuiam, iese la suprafa, ne acapareaz si ne chinuie existena. Cu alte cuvinte, psihicul cunoaste o mare difereniere si neuniformitate existenial si funcional. El exist si se manifest n ipostaza de psihic constient, de psihic subconstient si de psihic inconstient. Avatarurile acestor trei ipostaze ale psihicului, relaiile dintre ele, armonia sau conflictul lor determin peripeiile", anostitatea sau originalitatea existenei umane.

Bibliografie Zlate,Mielu (2007),Introducere n psihologie,Editura Polirom,Iai. Golu,Mihai(2004),Bazele psihologiei generale,Editura Universitar,Bucureti. Golu,Mihai,(2003),Fundamentele psihologiei,Editura Fundaiei Romnia de mine,Bucuresti. Cosmovici,Andrei(1996),Psihologie generala,Editura Polirom, Iai.