UNIVERSITATEA ROMANO-AMERICANA

FACULTATEA DE RELATII COMERCIALE SI FINANCIAR-BANCARE INTERNE SI INTERNATIONALE

DRUMUL CATRE UNIUNEA ECONOMICA SI MONETARA IN GRECIA

Nume: MIHALACHE ELENA An 2, Seria A, Grupa 412

DRUMUL CATRE UNIUNEA ECONOMICA SI MONETARA IN GRECIA

Nasterea monedei europene este n mod cert evenimentul financiar mondial cel mai important de la crearea sistemului financiar international (Bretton Woods). Ea este o etapa importanta a constructiei europene, care se nscrie ntr-un proces nceput n urma cu 50 de ani, o data cu crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO), n 1952, si semnarea n 1957 a Tratatului de la Roma instituind Comunitatea Economica Europeana. Dupa ncheierea Tratatului de la Roma, chiar daca initiatorii gndisera crearea unei monede comune, activitatea Comunitatilor Europene se desfasura pe baza prevederilor aranjamentului de la Bretton Woods si a sistemului de cursuri fixe. Pna n 1958 a functionat Uniunea Europeana de Plati, un sistem de clearing multilateral. n 1970 a fost publicat Planul Werner, care continea principalele elemente ale unei Uniuni Monetare Europene, ce urma a fi realizata n 3 etape, pe o perioada de 10 ani. Se avea n vedere: o convergenta a politicilor economice, convertibilitatea totala si ireversibila a monedelor, stabilirea unei paritati fixe ntre acestea, eliminarea marjelor de fluctuatie a cursurilor, complete liberalizare a miscarilor de capital si adoptarea unor linii directoare pentru adoptarea bugetelor nationale. Singurul rezultat al planului a fost crearea, n 1972, a sistemul european de flotare controlata ntre limite nguste a cursului de schimb al monedelor participante, supranumit sarpele valutar, prin care statele membre si luau angajamentul de a nu permite fluctuatii ale cursurilor de schimb mai mari de +/-2,25% n raport cu dolarul SUA. La 13 martie 1979, n urma acordului intervenit ntre presedintele Frantei, Valry Giscard dEstaing, si cancelarul Germaniei, Helmut Schmidt, intra n vigoare Sistemul Monetar European (SME), bazat pe principiul paritatilor fixe, dar ajustabile ntre monedele nationale, la care participa toate statele membre ale Comunitatilor, cu exceptia Marii Britanii. n cadrul sistemului se introduce ECU-ul (European Currency Unit), unitate de cont si instrument de plati si de rezerva, la care se raporta fiecare moneda participanta. ECU nsusi era constituit dintr-un cos al monedelor nationale participante, ponderea fiecareia fiind direct legata de puterea economica a statului respectiv. Sistemul Monetar European s-a constituit pe parcurs ntrun instrument pentru lupta mpotriva inflatiei, a redus imprevizibilitatea evolutiei cursurilor si

variabilitatea ratelor dobnzii. Adoptat n 1985, raportul Cechinni Cartea alba privind desavrsirea pietei interne unice a aratat limpede ca avantajele unei asemenea piete nu vor putea nsa sa fie pe deplin valorificate n conditiile persistentei unor costuri ale tranzactiilor financiare n interiorul Comunitatilor si ale unei instabilitati, chiar minore, a ratelor de schimb ale monedelor statelor membre. De aceea, Consiliul European de la Hanovra din iunie 1988 a solicitat presedintelui Comisiei Europene, Jacques Delors, un raport asupra modalitatilor de realizare a uniunii economice si monetare (UEM). ncheiat n aprilie 1989, raportul Delors a propus un proces n trei etape de realizare a UEM, presupunnd coordonarea strnsa a politicilor economice nationale, reguli stricte privind marimea si finantarea deficitelor bugetare si constituirea unei institutii comunitare independente care sa defineasca si sa aplice politica monetara comunitara. Aprobarea raportului de catre Consiliul European din iunie 1989 de la Madrid a nsemnat si lansarea procesului de liberalizare completa a miscarilor de capital n 8 (din cele 12) state membre, avnd ca termen final 1 iulie 1990. Consiliul European, reunit la Madrid n iunie 1989 a stabilit ca n etapa I, cu ncepere de la 1 iulie 1990, sa fie eliminate ultimele bariere n calea tranzactiilor monetare, sa se ntareasca coordonarea politicilor economice si bugetare si cooperarea ntre bancile centrale ale statelor membre. n aceasta etapa, Tratatul privind Uniunea Europeana, ncheiat la Maastricht n 1992, a jucat un rol cheie, ntruct prin el statele membre s-au obligat sa atinga o convergenta accentuata si durabila, indispensabila realizarii UEM si atestata prin ndeplinirea si respectarea continua a asa-numitelor criterii de convergenta de la Maastricht (v. sectiunea urmatoare). ndeplinirea acestor criterii avea nsa sa fie o tinta de perspectiva, n aceasta etapa statele membre angajndu-se sa se abtina de la introducerea de noi obstacole n calea miscarilor de capital, sa interzica acordarea de catre bancile centrale de mprumuturi autoritatilor publice, si sa elimine alte modalitati de acces preferential al acestora din urma la institutiile de credit. Etapa a II-a, nceputa la 1 ianuarie 1994, a implicat transferul autoritatii monetare catre Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC), precum si crearea Institutului Monetar European. Obiectivul principal al SEBC este mentinerea stabilitatii preturilor si sprijinirea politicilor economice generale din Comunitate, prin actiuni conforme cu principiile economiei de piata. Misiunile fundamentale constau n definirea si punerea n practica a politicii monetare, conducerea operatiunilor de schimb, preluarea si gestionarea rezervelor oficiale de valute straine detinute de statele membre, promovarea bunei functionari a sistemelor de plati.

Sistemul European al Bancilor Centrale este compus din Banca Centrala Europeana si bancile centrale nationale si este condus de organele de decizie ale Bancii Centrale Europene: Consiliul Guvernatorilor si Comitetul Executiv alcatuit din 6 membri, numiti de Consiliul European (Art. 107 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana). La rndul sau, IME a avut urmatoarele misiuni: ntarirea cooperarii ntre bancile centrale nationale, coordonarea politicilor monetare ale statelor membre; supervizarea functionarii Sistemului Monetar Europen; realizarea consultarilor asupra problemelor care tin de competenta bancilor central nationale si care pot afecta stabilitatea institutiilor si pietelor financiare; facilitarea utilizarii ECU si supravegherea evolutiei acestuia. Pentru declansarea celei de-a treia faze, IME a trebuit sa pregateasca instrumentele si procedurile necesare aplicarii politicii monetare unice, sa armonizeze regulile si practicile privind colectarea, stabilirea si difuzarea statisticilor, sa elaboreze regulile pentru operatiunile pe care le vor ntreprinde bancile centrale nationale n cadrul SEBC, sa ncurajeze eficacitatea platilor transfrontaliere si sa supervizeze pregatirea tehnica a biletelor de banca emise n ECU (Art. 117 si urmatoarele din Tratatul instituind Comunitatea Europeana). n aceasta etapa, n 1996 si 1997, Consiliile Europene de la Dublin si Amsterdam au pus bazele Pactului privind stabilitatea si cresterea economica, expresie a vointei politice de a trece la cea de-a treia faza de realizare a UEM, care nu se mai bazeaza pe recomandari, ci pe reguli obligatorii. Pe baza pactului, statele membre s-au obligat initial sa prezinte programe economice de convergenta cu criteriile de la Maastricht. n temeiul Art. 104 al Tratatului, tot Pactul privind stabilitatea si cresterea a clarificat si procedura de asigurare a respectarii de catre statele membre a plafonului anual al deficitului bugetar, prin sanctiuni aplicate prin asa-numita procedura a deficitului bugetar excesiv. n sfrsit, tot n aceasta etapa, n temeiul articolului 99 al Tratatului, Consiliul a nceput adoptarea de orientari generale de politica economica, care trebuie respectate de catre toate statele membre. Pe baza ndeplinirii criteriilor de convergenta, etapa a III-a a nceput la 1 ianuarie 1999, mai nti cu 11 state (Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania), carora li s-a alaturat, de la 1 ianuarie 2001, n urma ndeplinirii criteriilor de convergenta, si Grecia. Exceptie au facut statele membre care nu au dorit intrarea n aceasta etapa, ci pastrarea suveranitatii monetare: Danemarca, Marea Britanie si Suedia.

ncepnd cu aceasta data, pentru cele 12 state participante, politica monetara este de competenta Bancii Centrale Europene, care nlocuieste Institutul Monetar European. Etapa a marcat trecerea la UEM propriu-zisa si la moneda unica. De la 1 ianuarie 1999, noua moneda comuna a nlocuit progresiv monedele nationale, iar de la 1 ianuarie 2002 orice operatiune se desfasoara exclusiv n euro pe teritoriul celor 12 state membre UE care sunt participante la aceasta zona, valutele acestora fiind treptat retrase complet din circulatie. Uniunea economic i monetar (UEM) reprezint un pas major n procesul de integrare a economiilor UE. UEM presupune coordonarea politicilor economice i fiscale, o politic monetar comun i o moned comun - euro. Cu toate c toate cele 27 state membre UE particip la uniunea economic, unele ri au dus integrarea mai departe prin adoptarea monedei unice. mpreun, aceste ri formeaz zona euro. n termeni practici, UEM nseamn: - Coordonarea elaborrii politicilor economice ntre statele membre -Coordonarea politicilor fiscale, n special prin stabilirea de limite pentru datoria i deficitul public -O politic monetar independent coordonat de Banca Central European (BCE) -Moneda unic i piaa unic n cadrul UEM, nu exist o singur instituie responsabil de politica economic. n schimb, responsabilitatea este mprit ntre statele membre i instituiile UE. Principalele pri implicate n UEM sunt: - Consiliul European stabilete principalele orientri ale politicii economice i monetare -Consiliul UE (Consiliul) coordoneaz elaborarea politicii economice a UE i decide dac un stat membru poate sau nu s adopte moneda unic -Eurogrupul coordoneaz politicile de interes comun pentru statele membre din zona euro - Statele membre fixeaz bugetele naionale ntre limitele stabilite pentru deficitul i datoria public i stabilesc politici structurale proprii cu privire la pieele muncii, pensiilor i capitalurilor - Comisia European monitorizeaz performana i conformitatea - Banca Central European (BCE) stabilete politica monetar, avnd drept obiectiv principal stabilitatea preurilor.

n domeniul integrrii europene, trei modificri au o importan deosebit: clauza interpretativ de la art.28 conform creia aceast dispoziie constituional funcioneaz ca temei constituional pentru participarea Greciei la procesul de integrare european; clauza interpretativ de la art. 80 se refer n mod expres la participarea Greciei la Uniunea Economic i Monetar i la zona euro; i, noul paragraf 8 al art. 70 impune ca Guvernul s informeze Parlamentul asupra procedurii cu caracter legislative care se deruleaz n cadrul U.E i n special la nivel Consiliului European. In UE se lucreaza la planul care sa impiedice problemele Greciei sa se extinda si in celelalte tari. Dar care sunt diferentele dintre actuala criza si cele din ultimele decenii si de ce se lupta Franta si Germania sa salveze guvernul de la Atena? Criza actuala din Grecia este diferita de cele mai grave crize financiare care au avut loc in ultimele decenii, precum cea din Argentina (2001), din Rusia (1998), din Mexic (1994) sau Asia (1997), in conditiile in care elenii fac parte dintr-un sistem care le lasa la dispozitie putine parghii prin care sa-si redreseze situatia. "Exista cateva diferente fundamentale intre criza actuala din Grecia si celelalte crize", a spus Daniel Daianu, profesor de economie si fost ministru de finante. Prima si cea mai importanta diferenta este ca "Grecia nu poate folosi instrumente de ajustare a dezechilibrului, deoarece face parte din Uniunea Economica si Monetara (UEM). Statul nu poate utiliza astfel politica monetara sau cea a cursului de schimb. Mai mult, criza nu este numai a Greciei si dovedeste slabiciunile UEM", a adaugat el. Daniel Daianu mai identifica si alte diferente. In cazul crizei din Asia nu deficitele bugetare au stat la originea crizei, ci datoriile externe foarte mari. "In larga masura problemele macroeconomice ale Greciei isi au originea in deficitele bugetare foarte mari, care in timp s-au tradus intr-o crestere a datoriei publice. In Asia, ca si in cazul Europei Centrale si de Est la originea crizei au stat imprumuturile masive pe termen scurt ale sistemului privat", a mai spus Daianu. Mai mult, daca in cazul crizei din Asia din '97 aveam de-a face cu o criza regionala ca arie de manifestare, acum criza este mondiala. "Acum masurile de corectie sunt mult mai dificil de utilizat. Pietele externe nu mai pot ajuta", a adaugat Daianu. O alta diferenta o reprezinta faptul ca, spre deosebire de restul crizelor, in acest caz si reputatia joaca un rol important. "Tarile din UEM sunt presupuse a avea o capacitate intrinseca de a evita dezechilibrele. In cazul lor s-a

mizat pe stabilitate si pe crestere", explica Daianu. Autoritatile de la Bruxelles "nu si-au putut imagina ca statele membre ale zonei euro ar putea apela la Fondul Monetar International. Daca in Asia FMI a fost maestru de ceremonii, in cazul UEM a apela la FMI ar insemna ca uniunea nu isi poate rezolva problemele singura. Ar fi o problema de reputatie". Franta si Germania analizeaza posibilitatea salvarii Greciei cu ajutorul unui plan ce ar viza vanzarea unor titluri de datorie emise de statul elen in valoare de 30 mld. euro catre entitati din hexagon si Germania, precum banci detinute de stat si piete publice, potrivit unei surse apropiate, scrie Wall Street Journal. Titlurile vor fi impartite de state si de investitorii ce doresc obligatiuni. Daca oficialii din aceste state au nevoie de timp pentru a delibera, este evident ca pietele financiare doresc sa vada o solutie cat mai rapid. Aceasta situatie ar putea face presiuni tot mai mari asupra oficialilor guvernamentali de la Atena de a organiza vanzarea titlurilor de datorie inainte ca problemele sa se extinda si asupra altor state din Europa. Utilizarea institutiilor financiare aflate sub controlul statelor ar permite Germaniei si Frantei sa ocoleasca reglementarile care interzic guvernelor sa detina titluri de datorie emise de alte state, potrivit unei surse apropiate. In Germania, grupul bancar KfW ar putea fi una dintre institutiile utilizate pentru cumpararea obligatiunilor emise de Grecia. O astfel de vanzare ar putea fi completata cu eforturi din partea Greciei si Uniunii Europene care sa aiba ca scop reducerea deficitului bugetar. Valoarea titlurilor de datorie ce ar putea fi vandute de Grecia, potrivit acestui nou plan, s-ar putea ridica la 20-30 mld. euro. Suma este necesara statului elen pentru a putea achita datoria scadenta in primavara. Avnd n vedere eterogenitatea zonei euro, precum i divergena intereselor agenilor economici, vor exista ntotdeauna voci care s conteste oportunitatea monedei unice. Exportatorii i rile cu o cretere economic mai redus vor o moned slab, importatorii i rile aflate n expansiune vor o moned puternic. Situaia economic a Greciei a oferit criticilor ocazia s reitereze dezbaterea cu privire la rolul i viitorul uniunii monetare europene. Profesorul de economie de la Harvard, Martin Feldstein, a lansat ideea c Grecia ar trebui s prseasc pentru o vreme zona euro, pentru a-i restabili competitivitatea prin devalorizarea monedei naionale. Ali doi renumii profesori, Baldwin i Wyplosz, au indicat prompt impractibilitatea ideii. Repunerea n circulaie a drahmei greceti cere luni de zile, iar anunul devalorizrii va duce practic la

diminuarea efectelor ei pozitive. n plus, n condiiile n care i Portugalia, Irlanda, Italia i Spania se afl ntr-o situaie dificil, o vacan din zona euro dat Greciei ar crea un precedent periculos. Nici soluia garaniilor financiare sau a mprumuturilor din partea statelor mai puternice nu e fezabil. n primul rnd, tratatele UE interzic acest lucru (tocmai pentru a susine disciplina fiscal n cadrul uniunii monetare). n al doilea, rnd, ce stat ar fi dispus s plteasc derapajele Greciei, cu att mai mult cu ct circumstanele n cazul acestei ri sunt agravante? Aderarea Greciei la moneda unic european a fost mai degrab o decizie politic. Starea finanelor publice din Grecia a fost cosmetizat pentru a satisface cerinele formale, iar dup aderare nu au fost fcute eforturile necesare pentru redresarea problemelor existente. Dimpotriv, sub stimulul anilor de cretere economic mondial i datorit scderii ratelor dobnzilor, datorate credibilitii crescute a noii monede, s-a produs o cretere general a salariilor i a preurilor. Consecina a fost reducerea competitivitii economiei greceti fa de economiile altor ri din zona euro. n aceeai perioad ns, Germania alegea drumul cel greu o politic salarial foarte restrictiv, asociat unor reforme structurale importante, dureroase pentru o parte a populaiei. Nu e de mirare deci c germanii nu vor plteasc derapajele i excesele altei ri. Cel mai probabil, Grecia va fi nevoit s apeleze la FMI. rile membre ale zonei euro vor contribui i ele financiar n parte la pachetul de salvare a Greciei. Acest pachet va fi ns bine garnisit cu reforme nu exist o soluie uoar de ieire din criz. Vor fi msuri dure de reducere a cheltuielilor publice i reforme structurale pentru creterea competitivitii. Asta va nsemna, din pcate, creterea omajului, scderea veniturilor, i punerea la ncercare a rbdrii populaiei. Ct despre ansele uniunii monetare s reziste, sunt mari, pentru c nu exist o alternativ practic. Costurile abandonrii euro sunt mult prea mari pentru a fi asumate. Doar o aciune imprevizibil, inoportun i improbabil ar putea face ca lucrurile s o ia n alt direcie.

BIBLIOGRAFIE:

1. http://www.eufinantare.info 2. http://www.juridice.ro 3. http://www.europa.eu 4. http://www.ziare.com 5. http://www.semneletimpului.ro 6. Dreptul Uniunii Europene, Autor: Nicoleta Diaconu, Editura: Lumina Lex, 2008 7. EURO. Moneda Europeana, Autor Christian N. Chabot , Editura Teora, Bucuresti 2000

8. Gheorghe Carmen Adriana - Drept bancar european, Editura C. H.

Beck, Bucuresti, 2008.