Sunteți pe pagina 1din 10

Uniunea Europeana

Uniunea Europeana este o organizatie a tarilor europene dedicata cresterii integrarii economice si intarirea cooperarii inre state. Uniunea Europeana are sediul in Bruxelles, Belgia. Uniunea Europeana a fost infintata oficial la 1 noiembrie 1993. Este cea mai recenta organizatie de cooperare europeana care a inceput cu Comunitatea Europeana de Carbune si Otel din 1951 care a devenit Comunitatea Europeana in 1967. Membrii acestei organizatii au fost: Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxembourg, Olanda, Portugalia si Spania. In 1991 guvernele celor 12 state membre au semnat Tratatul Uniunii Europene (care a mai fost numit si Tratatul Maastricht). Acesta a transformat Comunitatea Europeana in Uniunea Europeana.In 1994 Austria, Suedia si Finlanda au intrat si ele astfel numarul total de membrii a ajuns la 15. Uniunea Europeana are mai multe obiective. In special ea munceste pentru a promova si extinde cooperarea intre membrii in unele regiuni, inclusiv in probleme economice, sociale si legate de comert, politica externa, securitate si probleme judiciare. Alt obiectiv major a fost implementarea Uniunii Economice si Monetare (UEM), care a stabilit o singura moneda pentru membrii UE. In afara de UEM, progresul spre aceste obiective e lent. Abilitatea Uniunii Europeane de a-si atinge obiectivele a fost limitata de neintelegeri intre statele membre, probleme economice si politice externe si presiune din partea noilor democratii est europene de a deveni membre. Crearea Uniunii Europene La sfarsitul anilor 80, schimbarile politice a facut ca Comunitatea Europeana sa cresca cooperarea si integrarea. Odata cu prabusirea comunismului in Europa de Est, statele excomuniste au cerut Comunitatii Europene sprijin politic si economic. CE a hotarat sa ajute multe din aceste tari dar sa nu le primeasca imediat ca membre. O exceptie a constituit-o Germania de Est care a fost integrata automat o data cu reunificarea Germaniei. Datorita acestor schimbari rapide Germania de Vest si Franta au cerut o conferinta intraguvernamentala pentru a cauta o mai mare unitate. O conferinta intraguvernamentala este o intalnire intre membrii, prin care se incepe procesul schimbarii tratatelor Comunitatii Europene. O alta astfel de sedinta a avut loc in 1989 pentru a pregati un program si o structura pentru uniunea monetara, prin care membrii ar trebui sa adopte o singura moneda. Primul Ministru britanic Margaret Thatcher s-a opus acestei unitati, dar in 1990 John Major a devenit prim ministru si a adoptat o pozitie mai toleranta in legatura cu unitatea europeana. Aceste conferinte au inceput munca la o serie de intelegeri care au devenit Tratatul Uniunii Europene. Tratatul Uniunii Europene a creat Uniunea Europeana si a avut intentia de a extinde integrarea politica, economica si sociala dintre statele membre. Dupa discutii lungi a fost acceptat de catre Consiliul European la Maastricht, Olanda, in decembrie 1991. Astfel scopul principal al Uniunii Europene va fi Uniunea Economica si Monetara (UEM). Sub UEM membrii UE trebuie sa adopte o singura moneda pana in 1999. 1

Tratatul Maastricht desemeana impunea niste criterii stricte pe care statele membre trebuiau sa le indeplineasca inainte de a intra in UEM. Deasemenea tratatul a creat noi structurii proiectate pentru a crea politici de securitate si straine mai integrate si pentru a incuraja o cooperarea mai mare intre guverne in ceea ce priveste chestiuni judiciare si legate de politie. Statele membre au acordat organelor de guvernare ale Uniunii Europene mai multa autoritate in anumite domenii, inclusiv cele legate de mediu, sanatate, educatie si protectia consumatorului. Noul tratat a starnit multa opozititie si ingrijorare din partea cetatenilor UE. Multi oameni erau ingrijorati din pricina UEM care ar inlocui monedele nationale cu o singura moneda europeana. Marea Britanie a refuzat sa accepte o parte din elementele tratatului si astfel ea nu va face parte din UEM si nu va participa la Capitolul Social, un articorl din Tratatul Maastricht care subliniaza obiective in politica sociala si cea legata de angajati. Alegatorii danezi au refuzat ratificarea printr-un referendum, in timp ce alegatorii francezi au fost in favoarea Tratatului printr-o mica majoritate. Germania a fost o provocare deoarece functia de membru in UE incalca Constitutia. Intr-o sedinta de urgenta a Consiliului European Danemarca a refuzat mai multe articole ale Tratatului. Din pricina acestor intarzieri UE n-a fost inaugurata oficial decat abia in noiembrie 1993. Reactiile populare impotriva unor aspecte si consecinte ale Tratatului Maastricht a dus la o alta conferinta intraguvernamentala care a inceput in martie 1996. Aceasta conferinta a produs Tratatul de la Amsterdam care revizuia Tratatul Maastricht si alte documente de baza ale UE. Aceste schimbari aveau rolul de a face Uniunea Europeana mai atractiva oamenilor de rand. Tratatul de la Amsterdam cerea membrilor sa coopereze in creearea de slujbe pe tot teritoriul Europei, protejarea mediului, imbunatatirea sanatatii publice si respectarea drepturilor consumatorilor. In plus, Tratatul oferea indepartarea barierelor de a calatori si imigra intre statele membre cu exceptia Mari Britani, Irlandei si Danermarca. Deasemenea Tratatul dadea posibilitatea admiterii statelor Est Europene ca membre. Tratatul a fost semnat de membrii UE la 2 octombrie 1997. Uniunea Monetara Incercarea Uniunii Europene de a crea o singura moneda pentru Europa, cum se spunea si in Tratatul Maastricht, a fost controversata de la inceput. De exemplu unele tari europene, cum a fost Marea Britanie, s-au temut ca acest lucru le va ameninta identitatea nationala si autoritatea guvernului. In ciuda acestor temeri multe state membre au incercat sa indeplineasca obiectivele economice necesare unei monezi unice: 1. rata de inflatie a unei tari sa nu fie cu 1,5 mai mare decat media primelor 3 tari cu inflatia cea mai mica. 2. deficitul bugetului unei tari sa nu depaseasca 3 la suta din PIB si datoria guvernului sa nu depaseasca 60 la suta. 3. dobanda pe termen lung a unei tari sa nu fie cu 2 la suta mai mare decat media primelor trei tari cu dobanda cea mai mica 4. o tara nu trebuie sa devalorizeze moneda fata de moneda altei tari membre UE cu cel putin 2 ani inainte de UEM. Majoritatea tarilor au gasit a fi foarte greu satisfacerea tuturor criterilor. Masurile de a reduce inflatia si dobanzile mari au dus la cresterea somajului, in timp ce eforturile de a controla deficitele guvernamentale foarte des au dus la cresterea taxelor.

Cum termenul limita pentru UEM se apropia neintelegerile cu privire la conditile limita pentru a participa cresteau. Cu toate acestea UE a decis in mai 1998 sa adopte o moneda unica (euro) pentru 11 din cele 15 tari membre incepand cu 1 ianuarie 1999. Aceasta hotarare a creat deasemenea si Banca Centrala Europeana care trebuie sa se ocupe de noua moneda si de politica monetara a UE. Tarile care au adoptat euro-ul au fost: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Italia, Irlanda, Luxembourg, Olanda, Spania si Portugalia. Marea Britanie, Suedia si Danemarca satisfaceau conditile pentru a se alatura adoptiei monedei unice dar s-au decis sa nu participe. Grecia spera sa faca parte dar nu indeplinea conditiile necesare. La 1 ianuarie 1999 cele 11 tari au inceput sa foloseasca euro pentru transferuri electronice de bani si conturi dar in acelasi timp foloseau si moneda proprie pentru alte scopuri. In 2002 Banca Centrala Europeana va incepe sa scoata monezile si bancnotele euro. Extinderea Uniunii Europene Pana in 1995 toate tarile ex-comuniste au cerut sa fie membre UE. Insa UE era ingrijorata de stabilitatea institutilor europene in aceste tari si tranzitia lor la economia de piata. Tarile din Europa de Est aveau economiile mult mai putin dezvoltate decat cele din Europa de Vest, care fac intrarea lor in UE dificila. Extinderea ar necesita o reevaluare a programelor UE. Statele mai bogate se temeau ca vor fi nevoite sa bage mai multi bani in fondurile UE in timp ce tarile mai sarace se temeau ca partea lor din fondurile alocate de UE pentru agricultura si dezvoltare regionala ar fi puternic afectate. In ciuda acestor griji, in 1997 UE a fost de acord ca situatia economica si politica din tari ca: Cehia, Polonia, Estonia, Ungaria si Slovenia este in asa fel incat negocierile pentru aderare pot sa inceapa iar statutul de membru sa vina dupa 2000. Celelalte tari Est Europene au fost puse pe un indefinit stand-by. Dar comertul dintre est si vest si-a dat drumul dupa 1990, tarile din vest incepand sa investeasca in acestea iar UE dandu-le ajutor. UE si tari individuale au format legaturi si au semnat acorduri formale pentru cooperari politice si culturale. UE a mai fost de acord in 1998 sa inceapa negocierile pentru statutul de membru cu Cipru; in acelasi timp a suspendat cererea Turciei din pricina ingrijorarilor cu privire la drepturile omului si a opozitiei Greciei. Viitorul Uniunii Europene UE a parcurs un drum lung din 1951. Numarul tarilor membre a crescut la 15 si poate creste pana la 21 pana in 2010. A creat un corp comun de legi, practici si politici si un nivel de cooperarea intre membrii foarte mare. Progresul sau insa n-a fost constant, periode de activitate au fost despartite de multi ani de somnolenta. Acest lucru de datoreaza in special din pricina a doua debateri care au fost aduse mai aproape odata cu propunerea integrarii tarilor din Europa de Est. Prima este de a da prioritate adancirii sau largirii uniunii, adica de a se concentra asupra integrarii actualilor membrii mai mult sau de a integrarii altor noi. A doua chestiune este supranationalismul impotriva interguvernalismului. Cu toate ca supranationalismul a fost acceptat guvernele nationle n-au vrut sa cedeze controlul organelor UE asupra unor domenii politice sensibile cum ar fi politica externa si sistemul judiciar.

Cea mai imediata provocare pe care UE trebuie sa o infrunte este succesul monedei unice, dar in mare parte viitorul euro-ului depinde in cat de acceptabil se dovedeste a fi institutiilor financiare si pietelor lumii. Pe termen lung extinderea in est ar trebui sa imbunatateasca viitorul monedei prin extinderea pietei unice si prin stimularea cresterii economiei si a comertului. Tentative de unificare a natiunilor europene au existat inca dinaintea aparitiei statelor nationale moderne. Acum trei mii de ani, Europa era dominata de celti, iar mai tarziu a fost cucerita si condusa de Imperiul Roman, centrat in Meditarana. Aceste uniuni timpurii au fost create cu forta. Impreiul Franc al lui Carol cel Mare si Sfantul Imperiu Roman au unit zone intinse sub o singura administratie pentru sute ani. Uniunea vamala a lui Napoleon si mai recentele cuceriri ale Germaniei naziste din anii 1940 au avut doar o existenta tranzitorie. Data fiind diversitatea lingvistica si culturala a Europei, aceste incercari au implicat de obicei ocupatia militara a natiunilor, conducand la instabilitate.Una dintre primele propuneri pentru o unificare pacifica prin cooperare si egalitatea statutului de membru a fost facuta de Victor Hugo in 1851. In urma catastrofelor provocate de primul si al doilea razboi mondial, necesitatea formarii unei (ce a devenit mai tarziu) Uniuni Euroepene a crescut, din cauza determinarii de a reconstrui Europa si de a elimina posbilitatea unui nou razboi. Acest sentiment a dus in cele din urma la formarea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului de catre Germania (de vest), Franta, Italia si tarile din Benelux. Acest lucru a fost posibil prin semnarea in aprilie 1951 a Tratatului de la Paris, care a intrat in vigoare in iulie 1952.

Prima uniune vamala totala, cunoscuta initial ca si Comunitatea Economica Europeana (informal chiar si Piata Comuna), a fost creata prin Tratatul de la Roma in 1957 si implementata la 1 ianuarie 1958. Aceasta din urma s-a transformat in Comunitatea Europeana care este in prezent "primul pilon" al Uniunii Europene. UE a evoluat dintr-un organ comercial intr-un parteneriat economic si politic. Definitivarea Uniunii Europene s-a facut prin ratificarea de catre ansamblul tarilor membre ale Comunitatii Europene a Tratatului de la Maastricht (Olanda), pe 7 februarie 1992. Tratatul de la Roma se refera la tratatul prin care a fost instituita Comunitatea Economica Europeana (EEC) si a fost semnat de Franta, Germania de Vest, Italia, Belgia si Luxemburg la 25 martie 1957. Initial, numele complet al tratatului era Tratat de instituire a Comunitatii Economice Europene. Totusi, Tratatul de la Maastricht l-a amendat eliminand, printre alte lucruri, cuvantul "Economic" atat din numele comunitatii cat si al tratatului. Din acest motiv tratatul este denumit de cele mai multe ori Tratat de instituire a Comunitatii Europene sau Tratatul CE. In aceasi zi a mai fost semnat un tratat care instituia Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA, Euratom) . Cele doua tratate, impreuna cu Tratatul de instituire a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, care a expirat in 2002, au devenit Tratatele de la Roma. Atat Tratatul de la Roma, cat si Tratatul CEEA au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958. Tratatul initial a fost modificat de catre toate tratatele ulterioare; Tratatul de la Nisa a incercat sa consolideze toate tratatele intr-un singur document, dar Tratatul CE a ramas o sectiune de sine statatoare in cadrul acestuia. 4

Desi intrarea in vigoare in 1993 a Tratatului de instituire a Uniunii Europene a fost un nou pas in directia integrarii europene, luarea majoritatii deciziilor in cadrul Uniunii se face inca dupa baza legala a Tratatului CE, care ramane principala sursa a legislatiei comunitare. Tratatul de la Maastricht, numit si Tratatul pentru Uniuni Europene (TUE), a fost ratificat de ansmablul tarilor membre ale Comunitatii Europene la Maastricht (Olanda), pe 7 februarie 1992. Acesta marcheaza formarea Uniunii Europene, bazata pe acesti trei piloni: Comunitatile Europene (CE) Politica externa si de securitate comuna (PESC) Cooperarea politieneasca si judiciara in materie penala (CPJMP) Al doilea pilon (interguvernamental) Al treilea pilon (interguvernamental)

Primul pilon (supranational) Comunitatile Europene (CE) Politica agrara comuna Uniune vamala si Piata interna europeana Politica de concurenta, Subventii de stat Politica structurala Politica comerciala Uniunea Economica si Monetara Cetatenia UE Educatie si Cultura Cercetare si Politica mediului inconjurator Retele transeuropene Sanatate Protectia consumatorului Politica sociala Imigrare Azil Tratatul Schengen

Politica Externa si de Securitate Justitie si Afaceri Interne Comuna (PESC) (JAI) Politica externa: Cooperare Observator la alegeri, Forta de interventie rapida a UE Mentinerea pacii Drepturile omului Democratie Ajutor pentru state terte Politica de securitate: Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC) Dezarmare Aspecte economice ale dezarmarii Structura de securitate europeana Trafic de droguri si Trafic de arme Trafic de carne vie Terorism Crima asupra minorilor Crima organizata Coruptie, Coruptibilitate si Uz de fals

2.Institutii Uniunea Europeana este compusa din 5 institutii principale: Parlamentul European, care reprezinta cetatenii Uniunii Europene, si care este ales prin vot direct de catre acestia Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Ministri), care reprezinta fiecare stat membru Comisia Europeana, care reprezinta interesele generale ale UE Curtea de justitie a Comunitatii europene, care se ingrijeste de respectarea legilor europene 5

Curtea de conturi europeana, care verifica finantarea activitatilor UE

a) Parlamentul European Parlamentul European cu sediul la Strasbourg este ales din 1979 la fiecare cinci ani. Este adunarea reprezentativa a 374 milioane de locuitori ai Uniunii Europene, si dupa extinderea UE din 2004 a 450 de milioane de europeni. In mare, tendintele europene din statele membre se reflecta in fractiunile politice de pe scena europeana. Puteri Parlamentul are trei puteri importante: Puterea legislativa reprezinta adoptarea legilor europene (foi de parcurs, ordonante, decizii). Prin aceasta cooperare legislativa se asigura adoptarea intr-o forma democrata a textelor legilor. Parlamentul European nu detine nici un drept al initiativei, deci nu poate sa voteze pentru un proiect propriu de lege. Puterea bugetara , deci poate sa exercite o influenta asupra cheltuelilor comunitatii. Puterea de supraveghere democratica, se exercita asupra Comisiei Europene. Parlamentul European isi spune parerea despre numirea membrilor comisiei si poate sa depuna o motiune impotriva acesteia. In plus, exercita control politic asupra tuturor institutiilor. Alegeri Parlamentul European este ales odata la 5 ani. Urmatoarele alegeri vor avea loc in anul 2009. La alegerile din iunie 2004 au participat aproximativ 160 de milioane de cetateni din 25 de tari, reprezentand 46% din persoanele cu drept de vot. Cetateni cu drept de vot sunt acei cetateni ai unei tari membre in Uniunea Europeana cu varsta de peste 18 ani. Parlamentarii vor fi alesi separat in fiecare tara. Parlamentarii nu reprezinta puterea de alegere a unei tari, atat timp cat statele mici au un numar supra-proportional de parlamentari. La 26 septembrie 2005, 35 de parlamentari romani si 18 bulgari au primit statutul de observator in Parlamentului European, si pot participa, fara drept de vot, la toate sedintele parlamentare. In 2009 numarul de mandate ale tuturor parlamentarilor vor fi reduse, inclusiv a celor romani care vor avea numai 33, dar acestia vor primi drepturi depline in parlament.

b) Consiliul Uniunii Europene, denumit si Consiliul de Ministri, reprezinta, impreuna cu Parlamentul European, ramura legislativa a Uniunii Europene. Nu este acelasi lucru cu Consiliul Europei, care este este o organizatie internationala, complet independenta de Uniunea Europeana. De asemenea nu trebuie sa fie confundat cu Consiliul European, care este o institutie diferita, chiar daca foarte apropiata de aceasta.

c) Comisia Europeana (formal Comisia Comunitatii Europene) este organul executiv al Uniunii Europene. Consista, actualmente, din 25 de membri, unul pentru fiecare stat. 6

Presedintele Comisiei este din 2004 Jos Duro Barroso (Portugalia). Membrii Comisiei sunt complet independenti si nu se prevede acceptarea de catre instructiuni din partea statelor de provenienta. Numirea Comisiei Presedintele Comisiei este ales de Consiliul European; alegerea trebuie sa fie confirmata de Parlamentul European. Restul celor 24 de comisari sunt numiti de statele membre, in acord cu Presedintele. La final, intreaga Comisie trebuie sa fie aprobata de Parlamentul European. d) Curtea de justitie a Comunitatii Europene a fost instituita prin Tratatul de la Paris, care fonda Comunitatea europeana a carbunelui si otelului. are sediul in Luxemburg este compusa din 15 judecatori si 8 avocati generali, numiti de guvernele statelor membre. Curtea de conturi europeana, instituita in 1997, examineaza legitimitatea si regularitatea intrarilor si iesirilor din Uniunea Europeana si supravegheaza gestiunea financiara sanatoasa a bugetului UE. e) Curtea de Conturi este compusa de un cetatean pentru fiecare stat membru, numit de Consiliul Uniunii Europene cu un mandat de sase ani, care poate fi innoit. Din 1 mai, 2004 Curtea este compusa din 25 de membri; din motive de eficienta, Curtea poate institui sectiuni in interiorul ei, cu un numar redus de membri, pentru a adopta anumite categorii de relatii si pareri. Membrii isi desemneaza presedintele Curtii, care ramane in post timp de trei ani. 3. Tari candidate si alte tari membre ale AELS (EFTA) -Asociatia Europene de Liber Schimb : Patru tari, Bulgaria, Romania, Croatia si Turcia (asociata din 1963 si in uniune dogmala din 1996), sunt oficial candidate la aderarea la Uniunea Europeana. Romania si Bulgaria vor deveni membri cu drepturi depline la 1 ianuarie 2007, daca vor indeplini criteriile de aderare si daca Tratatul de Aderare al Republicii Bulgare si Romaniei va fi ratificat de catre toate parlamentele natioale ale statelor membre. Tratatul a fost semnat de reprezentantii statelor membre UE si de cei ai Romaniei si Bulgariei la Abatia Neumnster din Luxemburg la 25 aprilie 2005. Pana la sfarsitul anului 2005, 9 state ratificasera tratatul. Turcia este un candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeana. Ambitiile europene ale Turciei dateaza de la Acordurile de la Ankara din 1963. Turcia a inceput negocieri preliminare la 3 octombrie 2005. Totusi, analistii considera ca aceasta tara nu va adera mai devreme de 2015, datorita numarului mare de reforme economice si sociale care trebuie intreprinse. De la acordarea statutului de tara candidata, Turcia a implementat reforme permanente in privinta drepturilor omului, a abolit pedeapsa cu moartea, a oferit drepturi culturale minoritatii kurde, si a avansat in rezolvarea diferendului cipriot. Totusi, datorita diferentelor religioase si culturale in relatie cu restul Europei, Turcia se loveste de o opozitie puternica din partea 7

guvernelor conservatoare si religioase ale statelor membre, in special Franta, Germania, Austria, Grecia, Cipru si Slovenia. Croatia este un alt stat candidat la aderare. Aderarea ar putea avea loc pana in 2010, desi procesul de aderare a fost incetinit printre altele de necooperarea Croatiei cu Tribunal international pentru crime de razboi de la Haga. La 9 noiembrie 2005, Comisia Europeana a recomandat acordarea statutului de candidat Macedoniei, devenind astfel cea de a treia republica care castiga acest statut. Trei dintre statele AELS (EFTA) Asociatia Europeana de Liber Schimb, Islanda, Liechtenstein si Norvegia sunt membre ale Spatiului Economic European (SEE/EEA), lucru care le permite participarea in cea mai mare parte a aspectelor pietei unice a EU, fara sa adere. Elvetia, cel de-al patrulea stat EFTA, a respins participarea in EEA printr-un referendum, dar a stabilit mai multe tratate bilaterale care au un rol similar. Pentru a putea adapta institutiile europene la o uniune cu 25 de state, au fost prevazute cateva modificari in Tratatul de la Nisa, intrat in vigoare in 2003. Teritoriul si populatia UE au crescut printre altele si dupa reunificarea germana din 1990, in timp ce inainte fusesera diminuate (mai ales suprafata) prin retragerea Groenlandei (parte a Danemarcai) in 1985, dupa un referendum negativ 4.Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana Romania a fost prima tara din Europa centrala si de est care a avut relatii oficiale cu Comunitatea Europeana. In 1974, o intelegere a inclus Romania in Sistem Generalizat de Preferinte al Comunitatii iar un acord asupra produselor industriale a fost semnat in 1980. Relatiile diplomatice ale Romaniei cu Uniunea Europeana dateaza din 1990, urmand ca in 1991 sa fie semnat un Acord de Comert si Cooperare. Acordul european a intrat in functiune in februarie 1995. Prevederile comerciale au fost puse in aplicare incepand din 1993 printr-un "Acord Interimar". Romania a trimis solicitarea de a deveni membru pe 22 iunie 1995. In iulie 1997, Comisia si-a publicat "Opinia asupra Solicitarii Romaniei de a Deveni Membra a Uniunii Europene". In anul urmator, a fost intocmit un "Raport privind Progresele Romaniei in Procesul de Aderare la Uniunea Europeana". In urmatorul raport, publicat in octombrie 1999, Comisia a recomandat inceperea negocierilor de aderare cu Romania (cu conditia imbunatatirii situatiei copiilor institutionalizati si pregatirea unei strategii economice pe termen mediu). Dupa decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999, negocierile de aderare cu Romania au inceput la 15 februarie 2000 (starea negocierilor). Obiectivul Romaniei este de a obtine statutul de membru cu drepturi depline in 2007. La summit-ul de la Thessaloniki (Salonic) din 2004 s-a declarat ca Uniunea Europeana sprijina acest obiectiv. In Raportul de tara din 2003, intocmit de baroana Emma Nicholson, parlamentara europeana in grupul popularilor crestin-democrati, se mentioneaza ca "Finalizarea negocierilor de aderare la sfarsitul lui 2004 si integrarea in 2007 sunt imposibile daca Romania nu rezolva doua probleme structurale endemice: eradicarea coruptiei si punerea in aplicare a reformei". Recomandarile destinate autoritatilor romane privesc: masurile anticoruptie, independenta si functionarea sistemului judiciar, libertatea presei, stoparea abuzurilor politiei. Amendamentul 19 al aceluiasi raport a dat cele mai multe emotii la Bucuresti, deoarece in acesta se propunea initial suspendarea negocierilor cu Romania. 8

Dupa dezbaterea din Parlamentul European, raportului i s-a dat castig de cauza, insa s-au realizat cateva schimbari care au moderat tonul acestuia. Romania a reactionat imediat prin realizarea unui plan de actiune pentru anii dinaintea aderarii. Pana la sfarsitul anului si pe parcursul anului 2004, Uniunea Europeana a dat semnale bune in privinta Romaniei iar la summit-ul de la Bruxelles din 2004, primul al uniunii largite, Romania a primit asigurari ca face parte din primul val al extinderii alaturi de Bulgaria si celalalte 10 state care au aderat la 1 mai la Uniune si ca Uniunea Europeana are in vedere integrarea acesteia la 1 ianuarie 2007, conform planului. Romania a incheiat negocierile de aderare la summitul UE de iarna de la Bruxelles din 17 decembrie 2004. In acelasi summit s-a stabilit luna aprilie 2005 pentru semnarea tratatului de aderare cu Romania si Bulgaria, urmand ca cele doua tari sa adere la 1 ianuarie 2007, cu exceptia cazului in care sunt raportate incalcari grave ale acordurilor stabilite, caz in care aderarea va fi amanata cu un an, pana la 1 ianuarie 2008 (clauze de salvgardare). Integrarea Romaniei (momente cheie) Uniunea Europeana s-a bazat de la inceput pe principiul conform caruia, fiecare tara Europeana, poate fi o posibila candidata la integrarea in marea familie Europeana . IN momentul de fata, acest lucru este cu atat mai credibil cu cat 10 noi state membre au aderat la Uniunea Europeana, iar Romania si Bulgaria sunt la un pas de a atinge acest obiectiv. Momentele cheie, pana in prezent, ale aderarii Romaniei la Uniunea Europeana sunt: februarie 1993, Romania a semnat Actul de asociere la Uniunea Europeana in anul 1995 Romania a aplicat pentru a deveni membra a Uniunii Europene in anul 1997, in cadrul agendei 2000, emisa de catre Comisia Europeana , se specifica dorinta Romaniei de a adera la Uniunea Europeana . Martie 1998, a fost lansat procesul de largire a Uniunii Europene, Romania fiind inclusa in acest proces iunie 1999, Romania a prezentat programul national pentru aderarea la Uniunea Europeana. Februarie 2000, au inceput negocierile oficiale ale Romaniei. martie 2000 au inceput discutiile privitoare la primele 5 capitole de negocieri Decembrie 2000, Consiliul European reunit la Nice, a adoptat pozitia comuna a Uniunii Europene, privitoare la reformele institutionale necesare noii PAC. in urma acestei intalniri s-a decis ca Uniunea Europeana sa accepte ca noi membrii doar acele state care vor fi pregatite pana la sfarsitul lui 2002. mai 2001 s-au deschis alte doua capitole de negociere, pentru piscicultura si tarifele vamale ale Uniunii Europene. Pe 13 noiembrie 2002, Comisia a hotarat Foaia de Parcurs pentru Romania si Bulgaria. In decembrie 2002, Consiliul European reunit la Copenhaga, a luat decizia aderarii a zece noi state membre si a aprobat propunerea Comisiei privitoare la Foaia de Parcurs a Romaniei si Bulgariei Martie 2003, Comisia Europeana prezinta revizuirea Parteneriatului pentru Aderare a Romaniei si Bulgariei 5.Avantajele tinerilor dupa integrarea 9 in Uniunea Europeana

In ceea ce priveste aderarea Romaniei la UE, efectele pentru tineri, s-au facut simtite atat inainte de aderare, in cadrul procesului de pregatire si se vor simti dupa ce Romania va deveni membru al Uniunii Europene. Dintre aceste efecte, sunt facilitarea studiilor in strainatate, prin introducerea principiului echivalarii diplomei in functie de curricula de pregatire. In al doilea rand, tinerii vor beneficia, ca intreaga populatie, de posibilitatea exercitarii unei profesii intr-unul dintre statele membre. Conform acquis-ului comunitar, o persoana care este calificata sa practice o profesie in tara sa, va putea, de asemenea, sa practice acea profesie si in alt stat membru al UE, in aceleasi conditii cu cetatenii statului respectiv. De aceea, va urma o procedura de recunoastere a calificarii. Daca ceea ce studiaza nu este identic cu ceea ce prevede acquis-ul comunitar pentru anumite profesii specifice, persoana respectiva fie sustine teste de aptitudini, fie da examene de diferenta. Tendinta in Uniunea Europeana este de armonizare a programelor de invatamant universitare si post-universitare. Tinerii, ca de altfel toti cetatenii romani, vor avea in mod automat drept de rezidenta in alt stat membru al UE. Ei vor beneficia de acelasi tratament ca cetatenii acelui stat membru al UE in care se deplaseaza, in ceea ce priveste sistemul de asigurari sociale si de sanatate. Accesul pe piata europeana va reprezenta pentru tineri accesul la o piata a muncii mult mai vasta, unde sansele de a gasi un loc de munca vor creste, ca si numarul de profesii in general, intrucat vor aparea noi tipuri de meserii. In cautarea unui loc de munca, un ajutor substantial va fi oferit de reteaua de cooperare europeana EURES, care ofera informatii despre oportunitatile de angajare si despre conditiile de munca din UE.

10