romanul realist-obiectiv: Ion de Liviu Rebreanu

Date despre autor si opera:Liviu Rebreanu, intemeietorul romanului romanesc modern se afirma literar in perioada interbelica. Specia literara: Opera literara Ion este un roman traditional, obiectiv, social si realist. Romanul este o specie a genului epic, de mare intindere cu personaje numeroase, cu o actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri narative, cu un conflict puternic. Romanul are urmatoarele trasaturi: complexitatea actiunii si numarul mare de personaje, obiectivitatea, omniscienta si ubicuitatea naratorului. Tema: Problematica taranului roman intr-o societate dominata de suprematia bunurilor materiale. Creatia are doua parti, Glasul pamantului si Glasul iubirii. In debutul romanului se prezinta drumul care, din soseaua centrala, merge catre satul Pripas, pentru ca la final, aceasta sa iasa din sat pentru a se reuni cu drumul principal. Inceputul este facut prin descrierea detaliata a satului, in timp ce tinerii joaca pe ritmul unei Somesane, iar femeile si copiii privesc admirativ, barbatii instariti s-au retras intr-un loc mai ferit pentru a discuta. Naratorul comenteaza intentia lui Alexandru Glanetasu, un taran sarac si marginalizat de colectivitatea sateasca, de a discuta si el cu bogatanii. Fiul sau insa, Ion, personajul central al cartii, va invinge temerile tatalui, provocand o drama de proportii epopeice. Intriga romanului anticipata de conflictul de la hora intre Ion si George; cei doi tineri fac parte din clase sociale diferite: Ion este sarac dar harnic si priceput, iar George este cel mai instarit flacau din sat. Identificand saracia cu lipsa de demnitate si cu privarea de un statut social pe care sigur ca il merita, Ion si-o doreste de sotie pe Ana, fata lui Vasile Baciu, promisa lui George. Disputa dintre cei doi este o infruntare intre doua orgolii puternice. La sugestia lui Titu Herdelea, Ion gaseste modalitatea de a-l sili pe Vasile Baciu sa i-o dea pe Ana de sotie, fapt care constituie intriga romanului si contureaza principalul conflict desfasurat pe doua coordonate: exterior (dintre Ion si viitorul socru) si interior (intre glasul pamantului si glasul iubirii). Ion este un tanar istet si harnic, dar care sufera din pricina saraciei. Singura avere a familiei, cateva loturi de pamant care fusesera zestrate Zenobiei, au fost instainate de tatal sau, un mare amator de rachiu, iar Ion muncea de dimineata pana seara pamantul ramas. Inca de copil, el paraseste scoala, chiar daca invatatorul Herdelea remarca istetimea lui, tocmai pentru ca dorea sa fie infratit cu pamantul. Lucrand, reuseste sa pastreze ceea ce le ramasese, fara a mai instraina mica lor avere caci pamantul ii era drag, ca ochii din cap. Singura solutie de a iesi din impasul saraciei si de a-si castiga locul privilegiat in cadrul colectivitatii este dobandirea pamantului prin casatorie. Desi o iubeste pe Florica, cea mai frumoasa dar si cea mai saraca fata din sat, o paraseste pentru Ana. El constata ca fericirea nu se poate cladi doar pe sentimentul iubirii, dragostea fiind numai adaosul. La dorinta de a se remarca din punct de vedere social se adauga si trasaturile sale de caracter: ambitia, orgoliul, instinctul de a poseda cat mai mult pamant, dorinta de razbunare impotriva unei soarte nedrepte. La hora se infiripa gandul lui Ion de a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu, prin casatorie cu fiica acestuia, Ana, ravnita de flacaul bogat, George. Se contureaza astfel conflictul principal al romanului, intre Ion si George, caci dorinta flacaului urmarita atent, intr-o gradatie ascendenta, devine obsesie si se implineste cu ajutorul uneia dintre cele mai importante calitati ale personalitatii sale, anume perseverenta. Glasul iubirii este astfel umbrit de glasul pamantului. Dorinta lui dupa pana la extrem, il dezumanizeaza, trasaturile sale isi pierd treptat umanitatea si calitatile degenereaza in

defecte. Stiind foarte bine ce isi doreste si primind sugestia lui Titu Herdelea asupra modalitatii de a-l sili pe Baciu sa i-o dea pe Ana de sotie, el obtine doar partial ceea ce ravnea de atata timp, caci viitorul socru e precaut si nu-i ofera toate pamanturile drept zestre pentru fata. Intrucat Ion nu se multumeste cu putin, re razbuna pe Ana, cea care, de la inceput joaca rolul victimei. Nunta lui Ion cu Ana reprezinta momentul in care cele doua glasuri se intalnesc; in sufletul flacaului se naste indoiala izvorata dintr-un moment de slabiciune, realizand ca, impreuna cu pamanturile, trebuie sa o ia si pe fata urata, in timp ce Florica e mai frumoasa. Ajuns in posesia pamanturilor, atitudinea sa fata de cei din jur se schimba, devenind obstentativa. Ca o compensatie pentru suferinta acuta cauzata de saracie, el afiseaza cu mandrie noul statut social pe care crede ca-l merita cu prisosinta. Punctul culminant al romanului si momentul in care cele doua glasuri se confunda este scena sarutarii pamantului. In construcita subiectului, ea reprezinta totodata o anticipare a finalului sau tragic, a contopirii cu pamantul care ii este atat de drag. Imposibilitatea implinirii erotice alaturi de Florica genereaza o pasiune imensa si nefireasca pentru ceea ce si-a dorit de mic; obsesia pamantului substituie nevoia de afectiune. Gestul de a saruta pamantul este o manifestare anormala, personalitatea sa depasind sfera realismului. Infratirea cu lutul, pe care il strange in pumni, ii confera statutul mult ravnit de stapan absolut, prin implinirea unei obsesii mistuitoare; personajul capata astfel dimensiuni epopeice. Epuizand energia erotica in implinirea patimei pentru pamant, Ion o trateaza pe Ana ca pe un obiect, un mijloc de a obtine ceea ce si-a dorit dintotdeauna. Destinul ei nefericit devine tragic dupa casatsoria, care la inceput, i se pare a fi o binecuvantare, devine cu timpul un prilej de dezamagire. Nici atunci cand naste un copil nu obtine de la Ion afectiunea dorita, pentru ca acesta nu simte decat mila si repulsie pentru ea. Ea gaseste in sinucidere o salvare din cercul vicios al propriului destin. Dupa moartea sotiei, Ion e preocupat doar de pastrarea averii pe care o obtine cu greu de la socrul sau, care, la randul lui, devine bogat tot datorita zestrei obtinuta prin casatorie. Ion isi da seama ca singurul mijloc de a pastra averea este copilul Petrisor, dar acesta moare si dupa indelungi dispute, pamantul ramane totusi in administratia tatalui, dar, in caz de deces, va ramane bisericii. Imediat dupa ce isi satisface dorinta de posesie, Ion realizeaza ca ea nu poate substitui iubirea adevarata. Florica, fata pe care o iubieste in continuare, se casatorise cu George, al carui orgoliu de a-l face pe Ion sa sufere este deplin satisfacut. Dar tocmai pentru ca si din punct de vedere erotic Ion manifesta aceeasi vointa puternica se intalneste pe ascuns cu aceasta. Pedeapsa pentru tot raul produs celor din jur nu poate fi decat una capitala: George il rapune cu cateva lovituri de sapa sub ferestrele Floricai. Ion fiind coborat in pamantul care i-a fost prea drag, ucis cu o unelta cu care se lucreaza pamantul.

roman subiectiv-psihologic: Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu
Date despre autor: Camil Petrescu apartine perioadei interbelice a literaturii romane, el este intemeietorul romanului modern de tip subiectiv. Tema: Romanul prezinta drama intelectualului lucid confruntat cu doua experiente capitale: iubirea si razboiul. Specia literara: Romanul este o specie a genului epic, de mare intindere, cu personaje numeroase, cu o actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri narative, cu un conflict puternic. Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern de tip subiectiv. Perspectiva narativa este unica si scrierea se constituie ca o confesiune (la persoana intai) a personajului principal, Stefan Gheorghidiu, care este si narator. Se prezinta doua coordonate temporale: prezentul frontului timpul cronologic (Gheorghidiu este sublocotenent si lupta in Primul Razboi Mondial) si timpul subiectiv (psihologic), al memoriei (amintirea povestii de iubire pe care a trait-o cu Ela). Autoanaliza la care recurge personajul este lucida si raporteaza individul atat in experienta iubirii, cat si la cea a razboiului. Firul epic nu respecta cronologia: prezentarea intamplarilor de pe front este intrerupta de amintirea povestii de dragoste. Romanul are doua parti: iubirea si razboiul. Prima parte nareaza fapte care apartin in totalitate fictiunii, a doua parte porneste de la date autobiografice. Inceputul confesiunii prezinta intamplari de pe frontul romanesc, surprinse in mod critic de catre narator, care, in primavara anului 1916, se afla concentrat pe Valea Prahovei, ca sublocotenent in armata romana. O discutie care are loc la cantina ofiterilor, memoria involuntara a personajuluinarator, prin intermediul careia sunt aduse in prezent principalele momente ale povestirii sale de iubire, care apartin trecutului. Faptul ca un barbat care si-a ucis sotia infidela a fost achitat de catre tribunal, starneste reactii diverse prilej cu care sunt prezentate diferite opinii despre o problema considerata de Gheorghidiu o chestiune de importanta majora. El intervine in discutie, rememoreaza monografic iubirea sa pentru Ela, prezentand minutios toate fazele prin care trece acest sentiment unic. Confesiunea debuteaza sub semnul incertitudinii. Sentimentul iubirii se naste din orgoliu, naratorul marturisind ca se simtea atras de atentia acordata de cea mai frumoasa studenta la Litere. Imaginea Elei este descrisa in mod direct, intruchipand idealul feminin pentru Stefan.

Episodul mostenirii strica insa echilibrul fericirii in cuplu pentru ca Stefan constata cu stupoare ca Ela este atrasa progresiv de viata mondena, incercand sa schimbe existenta lor de pana atunci. Unchiul avar a lui Gheorghidiu, pe nume Tache, ii lasa acestuia o avere considerabila, pe care noul posesor, o considera o povara pentru ca, la fel ca si tatal sau care murise, nu avea notiunea banului. Naratorul patrunde astfel intr-o lume care-i provoaca repulsie, pe care nu o intelege si de care simte nevoie sa se fereasca. Totusi, descopera cu

stupoare ca Ela este foarte interesata de mostenire, vorbind cu naturalete despre chestiuni financiare. Diferenta majora intre ceea ce credea Stefan despre Ela si ceea ce era in realitate, strecoara in sufletul indragostitului indoiala, observata minutios in drumul ei catre certitudine. Instrainarea acesteia fata de Stefan capata astfel proportii catastrofice. Excursia de la Odobesti, intreprinsa la invitatia verisoarei Anisoara, o reprezentanta a mondenitatii, adauga un nou motiv de meditatie pentru Stefan, anume daca Ela e capabila sau nu sa il insele cu un anume domn G., caruia ii acorda o atentie nefiresc de mare. Gelozia sa excesiva, chiar daca nu se fundamenteaza pe dovezi concrete, macina indelung sufletul barbatului si este un prilej de analiza a fiecarui detaliu in speranta conturarii unei concluzii. Urmeaza o perioada dificila in viata de cuplu, marcata de certuri si impacari succesive.

Macinat in continuare de incertitudini, Stefan se inroleaza in armata ca voluntar trecand de la experienta esuata a iubirii la aceea a confruntarii directe cu moartea. Intors de pe front, avand inca intiparite in minte ororile razboiului, el realizeaza ca trebuie sa puna capat framantarilor erotice. Decide sa se desparta definitiv de Ela, fiind pregatit pentru o viata noua, in cautarea unor experiente majore. Experienta luptelor alterneaza cu reveniri la drama erotica, intarindu-i convingerea ca, intr-adevar, Ela il insala. Venind pe neasteptate de pe front si negasindu-si sotia acasa, Stefan este cuprins de o deziluzie cumplita. Ulterior, gaseste, printre carti, un bilet din care afla ca, in noaptea respectiva, ea dormise la Anisoara. Alta data merge la Campulung pentru a o intalni, dar atitudinea glaciala a femeii da nastere unor noi framantari, mai ales ca, pe strazile orasului, il vede intamplator pe domnul G,. iar ea il roaga sa treaca o parte din bani pe numele ei. Hotaraste sa-i omoare pe amandoi, dar este obligat sa se intoarca la regiment. Drama razboiului devine insa coplesitoare, umbrind neimplinirile din plan sentimental. Experienta luptei pentru eliberarea Transilvaniei, ocupata de trupele austro-ungare, este traita la intensitate maxima. Haousul general compune imaginea terifianta a unei lupte inumane. Gheorghidiu se simte mult mai apropiat de tovarasii de front, pe care nici nu-i cunostea prea bine, decat de propria mama, care il actionase in justitie, pretinzand o parte din avere. Scene memorabile si infioratoare se succed prin fata ochilor sai in momentul in care batalionul condus de el este luat prin surprindere de inamici. Se creeaza astfel o prapastie imensa intre cei de pe front, martori la oroarea colectiva si cei de acasa, care se multumeau sa comenteze detasat evenimentele. Fiind ranit, Gheorghidiu se intoarce la vatra total schimbat, capabil sa renunte la framantarile trecutului; de aceea, se desparte de Ela, lasandu-i toata averea.

romanul realist-balzacian obiectiv: Enigma Otiliei de G. Calinescu

Date despre autor:G. Calinescu se incadreaza in seria personalitatilor romanesti de tip enciclopedic. Tema:Enigma Otiliei apare in 1938, la sfarsitul perioadei interbelice. Scrierea prezinta, in maniera realista, viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului XX, accentuand problematica mostenirii si cea a paternitatii. Specia literara: Romanul este o specie a genului epic, de mare intindere, cu personaje numeroase, cu actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri narative, cu un conflict puternic. Enigma Otiliei este un roman realist obiectiv. Trasaturile care incadreaza scrierea printre creatiile realiste sunt: prezentarea verdica a evenimentelor, utilizarea persoanei a treia, obiectivitatea, infatisarea individului ca produs al societatii din care face parte, descrierea minutioasa, preferinta pentru personaje tipice. Principalele doua planuri urmaresc, pe de o parte, istoria tumultoasa a mostenirii unei averi considerabile, apartinand batranului Costache Giurgiuveanu, iar pe de alta parte, destinul tanarului Felix Sima, orfanul al carui tutore este Giurgiuveanu, strainul care observa minutios degradarea umana cauzata de dorinta de acumulare materiala. Semnificatia titlului: Otilia este enigmatica, iar taina sufletului ei este intepretata in mod diferit de fiecare dintre personaje, ceea ce confera romanului o nota de modernitate. In debutul romanului, naratorul fixeaza actiunea in timp si spatiu si prezinta noul mediu asa cum il percepe Felix; expozitiunea este astfel tipic balzaciana. Aceasta este descrisa minutios, prin prezentarea amanuntelor arhitecturale din stiluri diferite. De la cadrul general, se trece la particular, naratorul oferind detalii semnificative despre exteriorul casei lui Costache Giurgiuveanu, o cladire veche, in paragina, impodobita cu imitatii ieftine. Aceasta prezentare sugereaa cateva dintre trasaturile importante ale proprietarului. Proprietarul imobilului din strada Antim este un om mic de statura si subtire, portretul sau fizic este conturat prin detalii semnificative. G. Calinescu aduna aproape toate personajele in salonul lui Costache, prilej cu care Felix le observa in detaliu, familiarizand totodata cititorul cu acestea. Se contureaza astfel, inca de la inceput, principalul conflict al romanului. Averea proprietarului vanata asiduu de clanul Tulea, alcatuit din urmatorii membrii: Aglae, sora batranului, Simion, sotul ei senil, copiii, Olimpia, Aurica si Titi. La acestea se adauga Stanica Ratiu, cel care, pe langa planul de a obtine zestrea Olimpiei prin casatorie, aspira si la mult ravnita avere a lui mos Costache. Giurgiuveanu intruchipeaza tipul avarului, care pe langa mania incurabila de a inmulti si pastra banii sau proprietatile, este umanizat de sentimente paterne pentru Otilia, fiica vitrega, a carei infiere o amana tot din zgarcenie. Desi clanul Tulea astepta moartea lui pentru a-si insusi mostenirea. Stanica se dovedeste mai abil decat ei, reusind sa fure banii batranului, fapt care-i cauzeaza acestuia moartea. Cel de-al doilea plan al romanului urmareste procesul de formare a tanarului Felix Sima, ramas orfan si dat in grija tutorelui sau Costache G. El doreste sa devina medic si urmeaza cursurile universitare. Se indragosteste de Otilia rivalizand cu Leonida Pascalopol. Otilia il alege pe acesta din urma, redandu-i tanarului Felix, libertatea de a se ocupa exclusiv de cariera.

romanul realist-obiectiv: Morometii de Marin Preda

Date despre autor si opera:Marin Preda este un reprezentant de seama al perioadei postbelice a literaturii. Primul volum al romanului Morometii apare in 1955, iar cel de-al doilea, in 1967. Ele se axeaza pe prezentarea satului romanesc din Campia Dunarii, care trece prin numeroase schimbari sociale. Romanul are la baza factorul biografic in crearea personajului principal. Modelul de care la care a pornit Preda in vederea constiturii eroului central, Ilie Moromete, a fost chiar tatal sau. Cadrul desfasurarii actiunii este, de asemenea, satul natal al lui Preda, Silistea-Gumesti din judetul Teleorman. Specia literara: Romanul este o specie a genului epic, de mare intindere, cu personaje numeroase, cu o actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri, cu un conflict puternic. Morometii este un roman realist de factura psihologica. El prezinta viata sociala dintr-un sat de campie inaintea izbucnirii celui de-al Doilea Razboi Mondial si dupa razboi, accentuand existenta taranimii dar si transformarile sociale la care este supusa (reformele socialiste). Ampla creatie inglobeaza elemente tradigionaliste si moderne. Omniscienta si ubicuitatea narativa, relatarea obiectiva la persoana a treia, se asociaza cu perspectiva personajelor reflector. Semnificatia titlului: Titlul reda numele familiei prezentate in roman, ai carei membri sunt exponenti ai casei taranesti, fiind surprinsi in raport cu prefacerile sociale intuite inainte de cel de-al Doilea Raboi Mondial si evenimente dupa 1940. Actiunea primului volum incepe cu trei ani inainte de izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Inca de la inceput se concretizeaza conflictul principal al romanului, anume acela dintre membrii familiei (conflict intern): disputa mocnita dintre mama si fiii vitregi si cea dintre copiii rezultati din cele doua casatorii; la acestea se adauga si conflictul dintre tata si fiul cel mic, Niculae, pentru ca Ilie prefera ajutorul acestuia in gospodarie in defavoarea mersului la scoala. Unitatea familiala este astfel amenintata, fapt care duce catre o destramare iminenta. Existenta familiei Moromete este stransa legata de cea a colectivitatii satesti. Astfel, duminica, in timp ce femeile merg la biserica, barbatii se strang in poiana fierariei lui Iocan pentru a discuta evenimentele politice citite din gazete. Taranii il asteapta de fiecaredata pe liderul lor, Moromete, care intarzie intotdeauna. Sunt citite si discutate apoi evenimente din presa vremii. Desi se afla in pragul unor transformari majore, oamenii simt nevoia sa comunice, neluand in seama amenintarile istoriei. Ei sunt pastori ai traditiei, traind cu impresia ca pamantul pe care il au in posesie le va asigura permanenta existenta. Omul modern insa schimba radical relatia cu pamantul datorita aparitiei comertului; banul devine astfel principala valoare a noii ordini instituite. Taranii, precum Moromete, au tendinta de a neglija schimbarile sociale, mentinand iluzia implinirii sufletesti prin intermediul bucuriilor spirituale. Amenintarile istoriei sunt evidente, la nivel individual, in scena platii funciare, in care Ilie Moromete incearca sa se sustraga de la achitarea darilor impuse de stat. Chemat fiind de la fieraria lui Iocan, intra in curte evitandu-i pe Jupuitu si pe cel care il insotea, in speranta ca nu va plati nici de aceasta data. Initiaza apoi un asa-zis dialog cu membrii familiei sale pentru a demonstra ca, intr-o gospodarie,exista treburi nenumarate, care nu suporta amanarea. La spectacolul actoricesc initiat de tata se adauga si cel al fiicelor in momentul in care Jupuitu are intentia de a sechestra bunuri din casa. Pentru a aplana conflictul, Moromete achita o parte din bani, avand totusi satisfactia ca nu a fost

nevoit sa-i dea pe toti. Desi conflictele exterioare familiei sunt domolite cu relativa usurinta de catre Moromete, disputele interne adancesc problemele familiale conducand spre o iminenta criza. Paraschiv, Nila si Achim nutresc sentimente de ura fata de mama vitrega, influentati fiind si de sora lui Ilie M. Vazand ca Tita si Ilinca isi strange zestrea, ajutate de Catrina si ca Niculae vrea sa mearga la scoala, se simte nedreptatiti si hotarasc sa fuga de acasa. Catrina doreste ca Ilie sa treaca si pe numele ei casa in contul lotului de pamant pe care il adusese ca zestre si pe care Ilie il vanduse pentru a plati datori. Moromete amana la nesfarsit rezolvarea acestei situatii, iar Catrina ameninta ca il va parasi si va pleca. Pe fondul conflictual din familie si asaltat de multitudinea datoriilor, Moromete se hotaraste sa taie salcamul din curte pentru a-l vinde vecinului sau instarit, Tudor Balosu. In zorii unei zile memorabile, tatal impreuna cu Nila, cel mai naiv si mai docil dintre fii, doboara salcamul, un simbol al echilibrului familial. Taierea salcamului simbolizand o decadere al familiei Moromete. Fuga fiilor sai, cu oile, caii si bunurile din casa, reprezinta o lovitura grea a destinului asupra felului in care tatal percepe lumea. El este silit sa constate ca ei au o mentalitate total diferita de a lui si incepe sa se intrebe unde a gresit. Realizeaza ca iluzia linistii si echilibrului se prabuseste, iar amenintarile iminentelor scimbari sociale se adeveresc. Timpul rabdator nu mai exista si singura solutie compromis este adaptarea la noua oranduire ai carei reprezentanti erau fii sai. Desi se afla intr-un moment de criza profunda Moromete gaseste in continuare solutii (vinde o parte din pamant), care insa il afecteaza in plan spiritual. Nu mai glumeste, nu mai raspunde la salut. Volumul II: in volumul al doilea se poate constata o schimbare majora. Actiunea volumului al doilea incepe dupa izbucnirea celui de al Doilea Razboi Mondial intr-o aparenta stare de implinire in familia Moromete: tatal, care parca intinerise, vindea porumb la un pret foarte bun, ceea ce asigura confortul financiar mult-dorit, insa drama destramarii familiale este vie in constiinta personajului. Desi primea scrisori, in care era anuntat asupra destinului fiecaruia dintre baieti, Moromete ii viziteaza,in speranta ca ii va convinge sa se intoarca in satul natal. Constata insa ca ei se adaptasera, refuzand categoric propunerea tatalui. Un nou moment de criza existentiala a personajului apare cand afla ca Nila a murit pe front. Durerea care il apasa conduce la o iremediabila inchidere in sine. Niculae, fiul cel mic, abandonase scoala pentru ca, spunea tatal, acesta nu aduce niciun beneficiu. Cuvantul nou intrebuintat de Moromete exemplifica schimbarile sociale majore, intr-o lume in care totul devenise marfa, posibil de achizitionat cu bani. Niculae insa nu impartaseste opiniile tatalui. Ii marturiseste dorinta de regasire a sinelui, dar si a propriului rost in lume. Noua ideologie pe care o promoveaza membrii comunisti il atrage pe Nicolae, care isi gaseste menirea in sustinerea acesteia. Este trimis la o scoala de partid si tine discursuri taranilor despre inscrierea la colectiva; acestia sunt reticenti, la inceput, fiind ulterior obligati sa adere la procesul de colectivizare. Nicolae ajunge, cu timpul, un sustinator infocat al partidului si este trimis de Primul Secretar ca activist in Silistea-Gumesti pentru a supraveghea indeplinirea planului de colectare a cerealelor. In timpul secerislui, realizeaza ca aplicarea ideologiei comuniste este dramatica pentru tarani, iar in urma multiplelor neintelegeri aparute in sat este exclus din partid. Totusi, isi continua studiile, ajungand inginer si se casatoreste. Noua oranduire sociala isi lasa amprenta si asupra existentei tatalui, care nu poate concepe ca reprezentantii Sfatului Popular ii incalcau proprietatea pentru a consemna cat porumb a recoltat si pentru a aprecia cantitatea pe care trebui s-o predea la stat. Este

obligat, de asemenea, sa dea cota parte si din carnea, laptele sau lana din gospodaria sa la care se adauga si vechea plata a impozitelor. Sotia il paraseste si ea. Omul care nu isi mai gaseste locul intr-o societate pe care o considera nedreapta mediteaza, din nou, asuprara rostului sau in lume. La 80 de ani, Moromete, se apropia de sfarsit. Cei apropiati ii relateaza lui Niculae felul in care a murit tatal sau, parasind o realitate pe care nu o putea intelege.

nuvela realist psihologica: Moara cu noroc de Ioan Slavici

Date despre autor si opera: Ioan Slavici este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii romane si se afirma ca un deschizator de drumuri prin crearea romanului realist obiectiv si prin integrarea elementelor de analiza psihologica in proza sa. Universul prozei sale se axeaza, in principal, pe prezentarea satului sau, orasului transilvanean, dominat de conflicte puternice (patima banului, discrepanta dintre clasele sociale sau dintre colectivitate si individ) si aflat intr-o perioada de tranzitie de la oranduirea traditionala, arhaica la o noua forma de organizare capitalista. Specia literara: Nuvela este o specie a genului epic, cu un singur fir narativ care prezinta un conflict puternic, redat intr-o maniera obiectiva, intre personajele bine conturate, a caror importanta este accentuata. Nuvela de analiza psihologica dezvolta conflictul pe doua coordonate: exterior, la nivel faptic, dar mai ales interior, prin prezentare implicatiilor pe care le au faptele descrise pe plan psihic, la nivelul constiintei personajului. Semnificatia titlului: Moara cu noroc desemneaza un han aflat in pustietate, la rascruce de drumuri; locatia este o fosta moara(simbol al tacerii) iar norocul pe care il aduce este doar aparent. In esenta, ea este purtatoare de ghinion. Incipitul nuvelei enunta sfatul dat de batrana ginerelui sau, fost cizmar, care ia in arenda hanul de la Moara cu noroc pentru a-si spori castigurile, in vederea deschiderii unui atelier propriu de cizmarie. Ghita nu ia in seama vorbele soacrei, urmarindu-si cu perseverenta propriul ideal. El identifica saracia familiei sale cu lipsa demnitatii si de aceea isi doreste un statut social privilegiat. Pe masura ce visul prinde contur, protagonistul decade sufleteste, incalcandu-si principiile de viata. Pe parcursul nuvelei sunt prezentate semnele dezumanizarii sale care conduc inevitabil catre un final tragic. Pentru inceput, castigul carciumarului este multumitor, fiind obtinut pe cale cinstita. Ghita se dovedeste a fi un om harnic si intreprinzator, urmarindu-si cu perseverenta scopul final, ajutat fiind de sotia sa, Ana. Intriga nuvelei este momentul aparitiei lui Lica Samadaul la han. El intruchipeaza forta raului care distruge treptat echilibrul familiei lui Ghita, culminand cu situatia dramatica din final. Personalitatea puternica a lui Lica are capacitatea de a-i domina pe cei din jur; Ghita intelege in scurt timp ca la Moara cu noroc nu putea sa stea nimeni fara voia lui Lica, iar el isi doreste sa ramana. Aceast situatie determina transformarea treptata a lui Ghita, care, dintr-un om cinstit, ajunge sa comita fapte groaznice. Informandu-i pe nou-veniti ca el este stapanul imprejurimilor, Lica i se adreseaza poruncitor lui Ghita caruia, pentru inceput, ii atribuie, fara a-l intreba, rolul de informator al sau; carciumarul va trebui sa-l instiinteze de tot ce se intampla. Atitudinea Samadaului, afisata cu ostentatie, declanseaza conflictul interior in constiinta lui Ghita. Prima sa reactie este aceea de a se apara de un posibil vrajmas: cumpara de la Arad doua pistoale, isi ia o sluga (pe Marti) si doi caini. Pe fondul unei profunde ingrojorari, manifestarile sale exterioare se schimba; dintr-un om deschis si apropiat sufleteste de familia sa, el devine irascibil, trecand usor de la o stare la alta. Vazand, pe de-o parte, ca Lica si prietenii lui puteau consuma la han fara a plati, dar dorind, pe de alta parte, sa ramana carciumar macar pentru trei ani, Ghita ajunge chiar sa regrete ca are familie si ca nu poate sa-si puna capul in primejdie pentru strange banii necesari deschiderii unui atelier de cizmarie. In scurt timp, carciumarul isi da seama ca, intr-adevar,

Lica este stapanul locurilor si ca, in fata lui, este complet lipsit de aparare. Masurile luate de el se dovedesc a fi ineficiente pentru ca Samadaul domoleste imediat cainii pentru a se apara. Nici banii stransi de carciumar nu sunt in siguranta pentru ca Lica ia orice suma din sertar fara a-i numara, promitand insa ca ii va restitui. Ana intuieste influenta malefica a noului tovaras al sotului ei si il vertizeaza pe acesta ca prietenia lor este aducatoare de mari neczuri. Spusele femeii accentueaza, de fapt, banuiala care il macina de ceva vreme si pe carciumar; cu toate acestea el nu poate renunta la afacerile de la han din dorinta obsedanta de a face avere. Din acest motiv , el se hotaraste sa fie cat mai prietenos cu Lica, sperand astfel la sporirea rapida a castigurilor. Pentru ca prudenta Anei sa nu-i strice planul, o impinge in bratele Samadaului, sperand ca acesta va aprecia gestul sau. Autorul, un fin observator al psihologiei umane, ofera detalii semnificative despre reactiile personajelor sale. Acest moment de cumpana pentru personajul principal anticipeaza dezumanizarea sa, conducand actiunea spre un final tragic si dezintegrarii familiei. Ghita devine partas al nelegiuirilor lui Lica. Intaiul moment al dezumanizarii personajului este depunerea marturiei false: desi stia ca Lica a plecat de la han in noaptea in care arendasul a fost jefuit, jura ca acesta a stat la han. Personajul nu gaseste o iesire din situatia in care se afla. Caracterul slab al carciumarului, dar si dorinta sa de inavutie il conduc spre o decadere ireversibila. Fondul sufletesc al carciumarului este profund moral: el doreste, la inceput, sa castige bani din munca cinstita si isi da seama pe parcurs ca greseste fiind partas la nelegiuirile lui Lica. Lipsa tariei de caracter il conduce insa spre pierzanie, fara posibilitatea de se reabilita. Remuscarile sincere denota faptul ca el ramane, in adancul sufletului, un om bun care-si iubeste familia si face orice pentru a-i oferi o pozitie sociala privilegiata. O speranta de reabilitare pentru Ghita este aparitia jandarmului Pintea, cel care isi jurase ca o sa-l inchida pe Lica, fostul sau tovaras de talharie. Carciumarul adopta o atitudine duplicitara: pe de o parte se aliaza cu omul legii, pe de alta parte ramane prieten cu Lica, ajungand astfel complice la o dubla crima pentru ca, din nou, jura stramb in favoarea Samadaului. Acesta din urma pastreaza atitudina superioara fata de cei din jur, vorbindu-i sfidator si provocator lui Pintea. Vazandu-se scapat de invinuirea de crima, Lica i se confeseaza lui Ghita asupra imprejurarilor in care a ajuns sa ucida. Spusele sale au menirea de a-l intimida pe Ghita, iar Lica speculeaza slabiciunea caracterului sau. Tot abuziv, acesta ii destainuie ca iubirea puternica pentru o singura femeie este punctul slab al carciumarului de la care i se va trage perzania. Faptul ca Ghita folosea banii furati de Lica in negot este aflat si de Ana intamplator, ea observa ca o bancnota cu coltul rupt care apartinea vaduvei ucise se afla in sertarul lor. In acest moment, isi da seama ca sotul este partas la nelegiuirile lui Lica. Puterea banului il schimbase pe Ghita si nici el nu putea motiva lacomia sa fara margini. Orbit de dorinta de acumulare a banilor, carciumarul nu pleaca de Paste impreuna cu familia de la han; el si Ana raman sa petreca la Moara cu noroc, stiind ca li se va alatura si Lica. Acesta din urma il determina pe pe Ghita sa-l lase o noapte cu Ana. Acest fampt il determina pe Ghita sa finalizeze planul de razbunare. Din nou nu alege cea mai buna solutie, implinind sugestia lui Lica de a-l lasa singur cu Ana. Sacrificand-o pe aceasta, el merge sa-l caute pe Pintea pentru a-l prinde pe Lica cu banii marcati asupra sa. In mintea Anei apare astfel certitudinea ca Ghita nu o mai iubea si din

razbunare i se daruieste lui Lica. Faptul ca Ghita pune mai presus de iubire dorinta de razbunare intra in sfera anormalului, lucru recunoscut si de Pintea. Neputand suporta gandul ca Ana l-a inselat, el o injunghie in inima, dupa care este impuscat de Raut in ceafa. Ultima treapta a dezumanizarii este crima: propriile fapte il conduc spre uciderea fiintei care ii era cea mai draga. Sfarsitul sau este o pedeapsa meritata. Hanul este cuprins de flacari de oamenii lui Lica. Urmarit fiind de Pintea, Lica se sinucide violent, izbindu-se cu capul de un copac din orgoliu, pentru a nu-i oferi jandarmului satisfactia inchiderii sale. Finalul nuvelei revine simetric la vorbele batranei, venita sa constate tragedia intamplata.

nuvela istorica - Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi

Date despre autor si opera: Costache Negruzzi este un reprezentant de seama a perioadei pasoptiste a literaturii romane. Capodopera sa este opera literara Alexandru Lapusneanul apreciata atat pentru tematica abordata, cat si pentru calitatile artistice, consacrandu-l pe Negruzzi ca intemeietor al nuvelei istorice romanesti. Aparitie: Nuvela utilizeaza, ca sursa de inspiratie, istoria nationala si este o creatie care se remarca prin originalitate, respecta intocmai dezideratele enuntate de Mihail Kogalniceanu. Surse de inspiratie: Izvoarele istorice ale nuvelei sunt cronicile Moldovei din care autorul pastreaza replici celebre, dar si fapte memoriabile, desi schimba partial adevarul, in favoarea creatiei fictionale. Plecand de la evenimentele consemnate de Grigore Ureche, alcatuieste o scriere originala in care realitatea fuzioneaza cu imaginatia. Specia literara si tema: Nuvela este o specie a genului epic cu un singur fir narativ care prezinta un conflict puternic, redat intr-o maniera obiectiva, intre personaje bine conturate, a caror importanta este accentuata. Principala sursa de inspiratie a operei literare, care devine si tema sa, este istoria, prin prezentarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569), pornind de la un adevar istoric. Constructia subiectului: Nuvela este alcatuita din patru capitole, fiecare dintre ele purtand un motto semnificativ. Aceste patru parti sunt construite asemenea actelor unei drame, in jurul unui conflict puternic. Prima parte prezinta intoarcerea lui Lapusneanul in Moldova cu gandul de a reocupa tronul, dupa ce, in prima domnie, fusese inlaturat prin complot boieresc. Venind cu ajutor turcesc, el nutreste dorinta de razbunare impotriva celor care il tradasera anterior. La granita este intampinat de o delegatie compusa din patru boieri (vornicul Motoc, postelnicul Veverita, spatarii Spancioc si Stroici). Dialogul dintre acestia si fostul domn dezvaluie conflictul puternic al nuvelei. Lapusneanul ii primeste conform protocolului, zambeste fals in speranta de a putea atenua neintelegerile cu boierii pentru a-si implini telul, de a recastiga tronul. In dialog cu boierii, Lapusneanul isi dovedeste abilitatile unui interlocutor versat, care cunoaste psihologia umana. Boierii, care isi asuma postura de lideri ai unei colectivitati, dezaproba intoarcerea lui Lapusneanul la tron. Raspunsul acestuia din urma este unul impulsiv, constituit ca o rabufnire exterioara a furiei si dorintei de razbunare pe care le nutreste. Tensiunea dramatica, prezentata gradat, creste din ce in ce mai mult, schimbul de replici devine alert si taios, o noua izbucnire a lui Lapusneanul fiind inevitabila. Ea este constituita pe baza interogatiilor retorice, care contin si deci sugereaza un unic raspuns, acela ca cel care le enunta a fost un domnitor exemplar, caruia i se cuvine tronul. Lapusneanul doreste sa-i sensibilizeze pe boieri, pe un ton alert care-i tradeaza superioritatea. Lapusneanul a fost un domnitor intelegator cu supusii, in prima sa domnie; dorinta de razbunare e izvorata din dezamagirea ca a fost tradat de cei apropiati ii schimba total manifestarile, devenind un tiran. Sfarsitul primei parti ofera indicii asupra personalitatii lui Motoc; el ramane sa-i vorbeasca lui Lapusneanul, pe un ton umil si lingusitor, disculpandu-se de invinuirile anterioare ale acestuia. Boierul intruchipeza tipul intrigantului care complotase la rasturnarea a doi domnitori (Despot si Lapusneanul) sustinandu-l un timp pe Stefan Tomsa, dupa care se dovedeste a fi slugarnic cu cel pe care il inlaturse. Lapusneanul este insa mult mai abil decat el, stiind ca, in viitor il pote folosi.

In partea a doua, se contureaza o noua ipostaza a lui Lapusneanul: din aspirant la tronul Moldovei ajunge un domn crud si razbunator; el arde cetatile moldovenesti (in afara de Hotin), isi insuseste, invocand diferite pretexte, averile boierilor si ii omora pe acestia din cand in cand pentru diverse fapte adevarate sau false. Doamna Ruxandra, sotia domnitorului, impresionata fiind de cuvintele adresate de o vaduva a unui boier in legatura cu faptele reprobabile a lui Lapusneanul, ea merge sa-i vorbeasca, obtinand promisiunea ca vor inceta omorurile. Partea a treia prezinta un episod dramatic, anume uciderea boierilor din razbunare. Autorul pregateste aceasta scena oribila in mod magistral, completand gradat tensiunea conflictuala care ajunge la apogeu. Intr-o atmosfera de acalmie generala, domnitorul merge la biserica sub pretextul impacarii definitive cu supusii. Domnitorul sub aparenta unui om credincios, se inchina la icoane si saruta racla sfantului. Discursul sau, gandit ca o cuvantare de reconciliere, vadeste atat inteligenta, cat si tacit si ipocrizie. El foloseste trimiteri biblice pentru a fi cat mai convingator. In indemn de impacare ii invita pe boieri la un ospat, la curtea sa; lasandu-se inselati de aparente, boierii (in afara de Spancioc si Stroici) dau curs invitatie, fiind ucisi de catre oamenii lui Lapusneanul dupa ospat. Dramatismul scenei este sustinut de atitudinea domnitorului care radea, in contrast cu reactiile ingrozite ale lui Motoc care se silea a rade. Cei doi privesc macelul de la o fereastra, pentru ca Lapusneanul, din sadism, il chinuie pe vornic inainte de a il omora. Planul sau diabolic reuseste pentru ca multimii stranse la curtea domneasca, auzise ca acolo se petrec lucruri grozave, li se cuvine o recompensa: capul unui boier, considerat pentru multiple nelegiuiri. Autorul surprinde magistral psihologia personajului colectiv: este de ajuns ca sa se auda cererea catorva insi, pentru ca toti ceilalti sa-si insuseasca parerea acestora. Intrebati de domnitor ce poftesc, multimea striga Capul lui Motoc, vrem!. Razbunarea impotriva vornicului e cumplita, chiar daca acestuia i se pare nedrept ca el, boier mare, sa moara din cauza unor prosti. Lapusneanul, cu un calm nefiresc, ii explica faptul ca trebuie sa-si asume conditia de victima a poporului ca o compensare pentru nelegiuirile comise: Prosti, dar multi. Faptul ca Motoc e trimis la moarte cu cinism este, de fapt, pedeapsa pentru atitudinea lui fata de Lapusnenul. La finalul macelului, domnitorul aseaza capetele celor 47 de boieri ucisi, in forma piramidala, dupa neam si rang. Gestul sau tradeaza un caracter care iese din sfera umanului, ducand trasaturile negative la maxima lor extrema. Ruxandra coplesita de cruzimea sotului, lesina. Pentru el insa, piramida este un motiv de bucurie: razbunarea implinita ii readuce linistea sufleteasca. In urma acestor fapte de o cruzime inimaginabila, se poate afirma ca Lapusneanul intruchipeaza tipul demonului. Ultima parte e dedicata mortii bine-meritate a tiranului. In ultimele zile de viata el traieste drama neputintei de a conduce, dar si revolta si mania impotriva celor care il calugresc pentru a il mai izbavi de pacate. Momentele de luciditate sunt un prilej de amenintari grele la adresa sotiei si a fiului sau. La sfatul Mitropolitului, Ruxandra ii curma chinurile, otravindul. Ca o pedeapsa crunta pentru faptele sale, Lapusneanul isi da sfarsitul vegheat de Stroici si Spancioc, cei doi boieri precauti care intuisera dorinta sa de razbunare. Finalul nuvelei enunta o caracterizare succinta a celei de-a doua domnii a lui Alexandru-Voda: o pata de sange in istoria Moldovei.

basmul cult Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga

Date despre autor si opera: Ion Creanga apartine perioadei marilor clasici ai literaturii romane. Opera sa isi afla originea in intelepciunea populara. Lumea taraneasca este proiectata in fabulos, in basmele lui Creanga. Specia literara: Basmul se axeaza pe prezentarea unei lumi in care totul este posibi; elementul supranatural se identifica astfel cu realitatea lumii create. Basmul este specia genului epic, in proza, in care prezinta confruntarea dintre fortele binelui si ale raului, reprezentate de personajele din sfera supranaturajului , finalul sau fiind unul fericit (victoria binelui asupra raului). Semnificatia titlului: Titlul Povestea lui Harap-Alb enunta atat specia literara cat si numele protagonistului; acesta parcurge un drum al initierii, fiind prezentat, de-a lungul firului epic, in trei ipostaze: fiul cel mic al Craiului, Harap-Alb si Imparat. Cea mai mare parte a basmului este dedicata celei de-a doua ipostaze. El este numit de catre Span, printr-o sintagma oximoronica, Harap-Alb; desemnand o persoana cu pielea si parul de culoare neagra si se afla in contradictie cu epitetul cormatic alb. Fiul Craiului devine astfel o sluga atipica a Spanului. Constructia subiectului: Situatia initiala este prezentata succint: Craiul are trei feciori, fiecare dintre ei fiind un potential mostenitor al tronului. Intriga perturba echilibrul prin intorducerea motivului imparatului fara urmas: Verde-Imparat, fratele Craiului, are trei fete si doreste sa lase imparatia celui mai vrednic dintre nepotii sai. Daca cei doi feciori mai mari nu pot trece peste proba curajului impusa de tatal lor, deghizat in urs, mezinul este gata sasi incerce norocul. Pentru ca dovedeste calitati sufletesti superioare, el are un prim ajutor de nadejde, anume personajul suprantural care intruchipeaza bunatatea, SfantaDuminica. El ii asculta sfatul de a alege cu grija calul, hainele si armele care sa-i permita sa reuseasca ceea ce si-a propus. Acestea apartind tatalui sau, care le-a avut cand era tanar, ceea ce denota refacerea unui destin privilegiat. Motivul calatoriei are doua valente: drumul tanarului de la casa parinteasca pana la palatul unchiului sau, dar si formarea lui ca personalitate demna de a conduce o imparatie. Dupa ce-si dovedeste curajul in fata probei la care il supune tatal sau, primeste drept compensatie de la acesta un sfat important: sa nu se increada in omul span sau ros. Prima incercare la care il supune propriul sau destin este labirintul: padurea in care tanarul se rataceste; acesta reprezinta locul disparitiei identitatii sale reale si regenerarea spirituala, prin renastere. Dupa trei aparitii succesive ale Spanului, care se poate metamorfoza, luand diferite infatisari, fiul Craiului incalca sfatul parintesc si il tocmeste drept calauza. Viclenia Spanului determina schimbarea destinului tanarului naiv. Coborarea sa in fantana echivaleaza cu o noua nastere a lui sub un alt nume (Harap-Alb) si cu alta misiune (sluga raufacatorului). Spanul preia astfel identitatea feciorului de Crai si ajunge, impreuna cu sluga sa credincioasa, la curtea lui Verde-Imparat. Fetele acestuia nu se las inselate de aparente, banuind falsa identitate a rudei lor.

Pe langa postura de antierou a Spanului, el este si formatorul tinerei sale slugi, propunandu-i acestuia primul set de trei probe si sa porneasca intr-o noua calatorie pentru a peti, in numele stapanului, pe fata Imparatului Ros. La trecerea primelor doua incercari eroul e ajutat de Sfanta Duminica si de calul credincios. Cea de-a doua calatorie a sa este prilejul unor noi incercari pe care Harap-Alb le trece cu bine. Calitatile sale sunt rasplatite pentru ca cei de care se milostiveste ii sunt alaturi in situtiile limita (furnicile, albinele). Cele cinci personaje miraculoase (Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila) par a-l cunoaste si il avertizeaza ca, fara ei, nu va reusi ceea ce si-a propus. Imparatul Ros este cel de-al doilea formator pentru Harap-Alb, supunandu-l pe acesta la urmatoarele incercari: casa de arama, ospatul, alegerea macului de nisip, gasirea fetei, ghicitul ei. Fata de imparat initiaza ultima proba din basm: intrecerea dintre cal si turturica; calul castiga proba prin viclesug si aduce acesteia ceea ce a cerut. Finalul basmului prilejuieste restabilirea echilibrului: Spanul este demascat si pedepsit prin moarte, iar Harap-Alb, caruia raufacatorul ii taiase capul, este readus la viata de catre fata de imparat care-i va deveni sotie. Uciderea eroului este ultima treapta a initierii; el renaste fiind astfel absolvit de juramantul facut Spanului si capabil de a-si intemeia o familie si de a conduce o imparatie.