Simbolismul, curent literar de dimensiune europeana ce a aparut n Franta la sfrsitul secolului al XIXlea, constituie o reactie mpotriva parnasianismului, a romantismului,

dar si a naturalismului. Astfel, simbolismul renunta la modalitati care sunt de domeniul epicului sau al dramaticului, optnd, n schimb pentru o lirica a inefabilului realizata prin sugestie, aluzie, analogie, corespondenta. Simbolistii refuza ideile si imaginile clare, precise, prefernd sa exprime impresii vagi, stari sufletesti neclare, sa cufunde sufletul nreverie. Sensibilitatea simbolista se caracterizeaza prin melancolie, anxietate, nevroza, prin gustul pentru bizar. Bacovia este unul dintre marii poeti originali de dupa Eminescu, desi opera sa a strnit reactii controversate n rndurile criticilor. Nichita Stanescu considera ca dintre poetii a caror tensiune de comunicare a atins pragul extrem al suportabilitatii emotive, n ordinea poeziei romnesti, Bacovia este primul, pe cnd George Calinescu l pune n mari drepturi, numindu-l poet care cultiva artificiul. George Bacovia recunoaste ca o importanta sursa de inspiratie o reprezinta operele simbolistilor francezi: Una din obsesiile mele a alcatuit-o simbolismul decadent. Prin 1898-1903 m-am preocupat adnc de Verlaine, Rimbaud, Baudelaire, Rollinat, Jean Moreas pe care i-am descoperit n colectia Les hommes d`aujourd`hui si marturiseste ca poeziile sale nu sunt o manifestare pe plan social, ci un lucru personal, un mijloc de a-si procura satisfactii proprii: Nu am nici un crez poetic. Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru ca mi place aceasta ndeletnicire

In poezia Lacustra, starea sufleteasca a eului liric si gaseste corespondente n universul exterior. Sugestia unui sfrsit iminent amplifica angoasa eului liric. Starea psihica e transmisa prin evocarea senzatiilor - "aud", "simt" - , prin transpunerea ntr-o alta ipostaza, a "locuintelor lacustre", care este actualizata, prin suprapunerea starilor.

Prima si ultima strofa sunt aproape identice. Le deosebeste numai versul al doilea, care creeaza, de altfel, legatura dintre eul liric si universul exterior. Repetitia confera acestei strofe valoare de refren, iar pozitia n care apare determina nchiderea perfecta a sensurilor textului. Incipitul aduce n prim plan o imagine apocaliptica. Ploaia continua, de sfrsit de lume, devine senzatie particulara, apartinnd eului liric confesiv: De-attea nopti aud plound / Aud materia plngnd." Singuratatea este motivul central al textului, reliefat att la nivel lexico-semantic, ct si la nivel sintactic - "Sunt singur", persoana I a verbelor si a formelor pronominale.

Strofa a doua amplifica starea depresiva sugerata n prima strofa prin plnsul materiei. Senzatiile se asociaza unui somn agitat, element reliefat prin motivul valului: "si parca dorm pe scnduri ude, / n spate ma izbeste-un val - / Tresar prin somn, si mi se pare / Ca n-am tras podul de la mal." La nivel simbolic, imaginea valului se asociaza cu ideea de prabusire, de cadere continua sau cu starea de

nevroza, amplificata de ritmicitatea miscarii. Podul, element din constructia locuintelor lacustre care asigura legatura cu lumea, cu viata, devine n poezie simbolul unui pericol, al unei amenintari cu att mai nspaimntatoare cu ct nu este precizata. Repetitia acestei stari este sugerata n strofa a treia prin motivul golului. Identitatea cu starea primordiala, a omului universal, este sugerata prin folosirea formei pronominale "aceleasi", demonstrativul de identitate stabilind o legatura ntre doua planuri temporale (trecut si prezent ). Nevroza atinge intensitatea maxima, ploaia determina descompunerea materiei, prabusirea universala: "Un gol istoric se ntinde, / Pe-aceleasi vremuri ma gasesc. / si simt cum de atta ploaie / Pilotii grei se prabusesc." Toate evenimentele exterioare sunt personalizate, subiectivizate. Confuzia dintre realitate si viziune este construita cu grija, cele doua planuri temporale se suprapun. De la distanta explicita - "ma duce-un gnd" - si de la marca de comparatie, de irealitate - "parca", se ajunge n strofa a treia la o identificare ntre trairea actuala si retrairea preistorica.

Versul al doilea al strofei - refren, care apare n pozitia finala, sugereaza nelinistea, asteptarea a ceva nedefinit, deci misterios. Mecanismul sugestiei sta n folosirea verbului a astepta fara complement; astfel, acest verb devine un simbol al tensiunii, al starii orientate catre viitor. Faptul ca asteptarea este continua eternizeaza, sporeste anxietatea: "De-attea nopti aud plound, / Tot tresarind, tot asteptnd. / Sunt singur si ma duce-un gnd / Spre locuintele lacustre." Identitatea celorlalte versuri ale strofeirefren poate sugera o relatie ntre cele doua versuri din pozitia a doua: "Aud materia plngnd . / Tot tresarind, tot asteptnd." Cu alte cuvinte, plnsul, tresarirea si asteptarea sunt stari ale materiei, transformate n senzatii de eul liric, care traieste, astfel, la nivel cosmic. Muzicalitatea melancolica, obsedanta a discursului liric se obtine, n acest text, prin frecventa rimei n -nd, care creeaza un efect de ngnare monotona.

Simbolurile complexe prin semnificatii, intensitatea trairilor sufletesti, care confera originalitate discursului liric, muzicalitatea desavrsita si sugestia, nedefinitul care domina expresia artistica a celor doua texte emblematice pentru creatia bacoviana sustin ideea ca, n cazul lui Geroge Bacovia, "poezia este imagine, metafora, simbol."