2.3 Poziionarea candidatului.

Planul de crestere a notorietii pozitionarea este un subansamblu al imaginii candidatului prin care se realizeaz plasarea candidatului n raport cu ceilalti concurenti. Aceast reprezentare simplificat poate fi mnuit strategic de candidat, dac n comunicarea de campanie, la momentul prezentrii orientrilor politice si a calitilor sale personale predominante, el tine seama de nevoile si asteptrile electorilor. O combinare eficient care asociaz simplitatea, atractia, credibilitatea si originalitatea. Pe baza analizelor SWOT se pot face cercetri recurgnd la itemul: n ce msur ai alege un candidat care are urmtoarele atribute, trsturi, caliti: candidat independent, femeie, bisericos, fost antrenor, fost marinar, fost militar, necstorit, patron de televiziune, colaborator al Securitii, pensionar etc. Alegerea poziionrii este limpezit/detreminat de studierea concret a plasamentului celorlali concureni, a vizibilitii, a notorietii si a imaginii candidatului, a preocuprilor, nevoilor si aspiraiilor electoratului. n cadrul unui studiu de marketing, strategia de comunicare const n identificarea intelor prioritare, n fixarea coninutului mesajelor si n ntocmirea unui program mediatic. n statele unde politicienii concureaz pe baza sistemului majoritar uninominal, Schwartzenberg a identificat n lucrarea Statul spectacol rolurile fundamentale pe care le poate juca omul politic, modul cum se poate poziiona candidatul de succes, pe care l-a apropiat de unul sau altul dintre mitologiile politice fundamentale: 1) eroul omul excepional, omul-Providen, ex. Generalul De Gaulle, (rol pe care l-a jucat si presedintele Traian Bsescu n 2004). Ei ntruchipeaz mitul salvatorului (Girardet, Mituri si mitologii politice) 2) omul obisnuit Jimmy Carter n SUA, (Ion Iliescu aprea n pulover la televizor n Revoluia din 1989) 3) liderul fermector J. F. Kennedy n SUA, (Petre Roman n 1990 si suportul pe care l primea din partea angajatelor ntreprinderii bucurestene Apaca) 4) printele nelept Adennauer n RFG, Stalin n URSS, (Iliescu n Romnia ntre 1990-1996)

5) non-femeia politic Margret Thatcher n Marea Britanie, Indira Ghandi n India, Hillary Clinton n SUA, (Norica Nicolai n Romnia). Urmtoarea etap a comunicrii politice, dup cea de cercetare de pia, respectiv dup ce a fost analizat, sondat si pre-testat piaa si publicul cruia produsul (candidatul), i se adreseaz, rspunznd nevoilor acestuia, este aceea care implic publicitatea politic. Etape de pregtire a cumprtorului/alegtorului, nainte de a cumpra produsul (Kotler) sau de a vota candidatul: Informarea specialistul n comunicare va incerca s informeze publicul de existena produsului, ncepnd prin recunoasterea numelui mesaje simple prin care s repete numele firmei/proudusului Cunoasterea satbilirea gradului de notorietate a produsului de ctre consumatorii vizai Placerea gradele de plcere: neplcere profunda, oarecum neplcut, indiferent, oarecum plcut, plcere profund. Dac imaginea nefavorabil se datoreaz unor proleme reale (administraie ineficient), comunicarea nu poate remedia problema. Dac problema se datoreaz atacurilor concurenei, atunci trebuie s se conceap o campanie de generare a sentimentelor favorabile; Preferina produsul x sa fie preferat produsului y promovarea calitii, valorii, avantajului oferite de propriul produs, etc. Convingerea unii destinatari pot s prefere produsul, dar s nu fie convinsi c trebuie s-l cumpere si atunci intervine specialistul Achizitionarea determinarea spre a face pasul final: pre sczut, acordnd un premiu, lsndu-i s ncerce produsul. (n cazul marketingului politic, alegtorul este invitat s l cunoasc si s stea de vorb cu candidatul, sau n caz contrar candidatul nsusi i va face o vizit door-to-door) Publicitatea politic nu afecteaz n mod direct activitatea jurnalistilor: instituiile de pres vnd spaiu sau timp de emisie candidailor, partidelor sau organismelor politice, care si plaseaz n spaiul publicitar al media mesajele, concepute si elaborate de specialistii proprii. Prin publicitatea electoral omul politic cumpr controlul asupra comunicrii. Candidatul si asigur sprijinul unei instituii de

pres, cel puin pentru a-i difuza, ntr-un moment sau pe un spaiu de anten dat, un mesaj intit ctre un public mai mult sau mai puin larg, fidel acelei publicaii. n prezent, n rile occidentale ponderea publicitii politice a ajuns s reprezinte circa 70% din bugetul unei campanii electorale, astfel c managerii posturilor si redaciilor agreeaz publicitatea, pentru c este o surs important de venituri. Difuzarea de publicitate electoral creeaz o impresie de echilibru si neutralitate: presa ofer astfel sanse egale partidelor, grupurilor, liderilor politici, care pot plasa mesaje pe care le doresc, pe suporturile mediatice pe care si le aleg. Conform lui Debord, unul din defectele democraiei spectaculare si publicitare rmne acela al capacitii mimetice: nu mai conteaz coninutul ideologic al unui partid politic, dac acesta si schimb denumirea si simbolistica; cetenilor transformai n telespectatori li se ofer delirurile prosperitii n locul raiunii energofage. n rile cu tradiie n marketing politic, ca de altfel si n Romnia (o societate lipsit, ns, de exerciiul democratic electoral), rezultatul alegerilor este influenat, n ordine, de urmtorii factori: 1) candidat 2) situaia social-politic intern si internaional 3) resursele financiare/bugetul de campanie 4) organizaia politic, structura organizatoric, numrul de membri ai partidului si organizarea n teritoriu, numrul de activisti si de simpatizani 5) specialistii n marketing politic, respectiv consultani