O noua era zbuciumata La inceputul anilor '40, Iugoslavia se gasea inconjurata de state ostile.

Cu exceptia Greciei toate tarile vecine au semnat tratate cu germania sau Italia. Hitler facea presiuni asupra Iugoslaviei sa se alatura puterilor Axei. demonstratiile publice impotriva nazismului a determinat Luftwaffe sa bombardeze Belgradul si alte oraser. In Aprilie 1941 puterile Axei au ocupat Iugoslavia si au dezintegrat-o. Partea de vest a fost transformata intr-un stat nazist marioneta numit Statul Croat Independent (NDH) condus de Ustasi. Serbia a fost ocupata de trupele germane in timp ce teritoriile nordice au fost anexate de Ungaria iar cele de est si sud la Bulgaria. Kosovo si Metohija au fost aproape anexate de Albania. Urmand exemplul nazist Statul Croat Independent a pus bazele taberelor de exterminare ucigand peste 750 000 de sarbi, evrei si tigani. Acest holocaust a fost picatura politica si istorica pentru razboiul civil ce a izbucnit 50 de ani mai tarziu in Croatia, Bosnia si herzegovina si care a acompaniat farmitarea Iugoslaviei in anii 1991-1992. In timpul celui de-al doilea razboi mondial partizanii condusi de comunisti au dus o lupta de guarila victorioasa impotriva fascistilor si a croatilor si a sprijinatorilor guvernului de dinainte de Executii in Serbia in 1941 razboi. In timp ce razboiul continua violent, in 1943, o schimbare revolutionara a fost proclamata odata cu abolirea monarhiei in favoarea republicii. Josip Broz Tito devine primul presedinte al noii Iugoslavii socialiste, definit ca stat federal compus din sase republici: Serbia, Croatia, Slovenia, Bosnia si Herzegovina, Macedonia si Muntenegru si doua regiuni autonome - Voievodina si Kosovo-si-Metohija. Cele doua regiuni autonome erau parte integranta a Serbiei. Aceasta a condus la renasterea Iugoslaviei ca o federatie socialista cu conducere comunista in 29 Noiembrie 1945, si cand Kosovo a primit pentru prima data numele sau oficial, dupa ce inainte era cunoscuta doar ca si Campia Kosovo (sau Campul Kosovo). Sub Josip Broz Tito, comunistii iugoslavi au fost credinciosi stalinismului pana la ruptura de Moscova din 1948. In acel timp blocada economica a blocului sovietic a fortat Iugoslavia sa conceapa un sistem economic bazat pe auto conducere socialista. Acestui sistem iugoslavii i-au adaugat o politica externa nealiniata si un sistem politic unipartinic, idiosincratic. Sistemul a mentinut un ansamblu unitar aproape pe tot timpul celor patru decade de conducere Tito. Tendinta de a asigura puterea republicilor pe cheltuiala autoritatilor federale a devenit si mai intensa dupa adoptarea constitutiei din 1974 care a incurajat nationalismului si succesionismului croat, sloven, musulman si albanez. Curand dupa moartea lui Tito din 4 Mai 1980 diferentele persistente au separat din nou partidele comuniste ale republicilor si provinciilor tarii. Revenirea necazurilor In mai 1991 alegatorii Croatii au votat un referendum pentru ca republica lor sa devina natiune independenta. Un referendum similar a fost adoptat in decembrie in Slovenia. In Iunie parlamentele respective, din ambele republici, au votat declaratia de independenta. In Ianuarie 1992 Macedonia isi declara independenta, urmata de Bosnia si Herzegovina in Aprilie. Violentele etnice au izbucnit aproape imediat, mii de sarbi fiind fortati sa plece sub forma unor purificari etnice. Armata iugoslava mult mai puternica, condusa de sarbi, a reactionat atacand separatistele Bosnia si Herzegovina, provocand astfel Consiliul de Securitate al ONU sa impuna sanctiuni economice impotriva guvernului de la Belgrad, in mai 1992. Serbia si Montenegro au optat sa ramana federative si la sesiunea comuna a parlamentelor Iugoslaviei, tinuta in 27 April 1992 in Belgrad, a fost votata Constitutia Republicii Federale Iugoslavia (cu Slobodan Milosevic ca si presedinte). Noul guvern insa nu este recunoscut de Statele Unite ca si succesor al fostului stst Iugoslav. Caderea economica si recrudescenta unui mai vechi conflict intre serbi si etnicii albanezi majoritari in Kosova au alimentat resurgenta nationalismului. In 1990, cererile de autonomie mai mare au fost inabusite de Serbia, care a impus o conducere directa si a reevaluat statutul de regiune autonoma. Albanezii au fost supusi la represiuni iar migrarea Novo Brdo - odata un infloritor oras Sarb sarba in regiune incurajata. ca raspuns albanezii au inceput medieval in Kosovo presiunile pentru independenta completa a Kosovo-ului si in 1992 au ales un parlament nominal si au boicotat alegereile sarbe. In 1996 militantii Armatei de

Eliberare din Kosovo (AEK) au inceput sa atace militiile sarbe. In Februarie 1998 Milosevic trimite trupe in Kosovo pentru a inabusi impotrivirea in provincie. Un razboi de guerlla izbucneste. Mii si mii de etnici albanezi au fost fortati sa-si lase caminele. NATO a fost reluctant fata de o interventie deoarece Kosovo - spre deosebire de Bosnia in 1992 - era in mod legal provincie a Iugoslaviei. Dovezi a unui masacru impotriva civililor a dat motivatia necesara pentru NATO sa intervina pentru prima in treburile unei natiuni suverane in conflict cu propia populatie. In 12 Octombri 1998, in timpul suspendarii atacurilor negociate de diplomatul american Richard Holbrooke dar sub amenintarea permanenta a unui atac aviatic militar - pentru care exista foarte putin entuziasm din partea catorva state NATO - Presedintele Slobodan Milosevic isi da acordul pentru retragerea fortelor militare. Luptele continua insa si nici una din parti nu accepta propunerea Washington-ului pentru provincie - etnici albanezi solicita independenta deplina in timp ce liderii sarbi accepta doar o autonomie limitata. Kosovo azi In Februarie 1999, Serbia si separatistii Kosovari au fost fortati sa stea la masa negocierilor in Rambouillet, France, de sase natiuni mediatoare: Statele Unite, Rusia, Franta, Anglia, Germania si Italia. Statele Unite au amenintat cu lovituri aeriene daca presedintele sarb Slobodan Milosevic continua sa respinga planul inaintat de oficialii NATO de stationare a unor trupe internationale in Kosovo pentru a asigura tratatul de pace. Negocierile nu au mai avut loc oricum cand atat Sarbii cat si AEK au respins termenii tratatului. SUA conta pe semnatura KLA si pe plecarea sarbilor - ceea ce ar fi pavat apoi drumul spre loviturile aeriene ale NATO impotriva Serbiei. Dar AEK a refuzat sa semneze un acord decat daca acesta le-ar fi promis o independenta in viitor , nu o simpla auto conducere, ceea ce insa nu era pe agenda negociatorilor NATO. Pozitia AEK de totul-sau-nimic insemna ca efect ca prefera sa continue razboiul lor terestru impotriva Serbiei - cu NATO operand in esenta ca forta aeriana a AEK. . Washington-ul, gata sa joace dur cu Serbia,a fost in particular frustrat de pozitia ingusta si intransigenta a etnicilor albanezi. In cele din urma, in 18 Martie AEK semneaza in timp ce sarbii continua sa refuze respingand stationarea trupelor NATO in Kosovo. In 24 Martie 1999, NATO incepe loviturile aeriene asupra tintelor Iugoslave, aruncand mii de misiuni timp de 71 de zile, deseori aruncand chiar munitie cu uraniu (DU). In Iulie 1999, fortele sarbe sunt fortate sa paraseasca Kosovo si trupe NATO-organizate sub KFOR de aproape 40 000 de oameni au fost instalate. Etnicii Albanezi s-au intors in Kosovosi imediat au inceput sa atace sarbii kosovari, tragand Kosovo inapoi intr-o alta noua era de conflict. Din Iulie cand trupele NATO au intrat in Kosovo - si Noiembrie 1999, musulmanii albanezi au distrus mai mult de 80 biserici seculare, inclusiv Manastirea Sfintei Treimi din Musutiste, construita in 1465, Biserica Arhanghelilor din Gornje Nerodimlje si Biserica Sfantului Nicolae din Prekoruplje, impreuna cu icoane din secolul XVI printre care si o icoana a Apostolului Thomas. In fapt kosovarii albanezi au lansat AL NOUALEA STADIU de purificare etnica in Kosovo