Zgomot

Sa inteleg ca pana la urma tot aici s-a ajuns. Poate ca asa-s eu... Nu, nu, nu-i adevarat, nu se poate. Ieri eram la mare. La mare? Parca eram la munte, parca-i un vis ciudat din care te trezesti obosit. Parca mai obosit decat inainte, parca-i un cosmar. Am si uitat deja. Frumoasa mai e marea, orasul nu e prea frumos, cam putini copaci, multe masini zgomotoase, vai zgomotul asta! Ce zgomot? Muntele e linistit. Totul e linistit! Totul e calm, totul e proaspat! Totul e urat! Urat? Vai de mine, iar aberez, vroiam sa zic frumos. Vai, vai, parca-s beat! Nu stiu ce e cu mine! De vreo cateva zile nici nu mai vad. Ceata, ceata peste tot! Ce!? Ce-a fost asta!? Cine!? Unde?! Unde sunt!? Am auzit ceva! Sigur am auzit ceva! Am si vazut! Precis am si vazut! Doamne, Doamne! Mi-e mila de mine, ce stafie am ajuns! O umbra, o umbra palida ca umbrele de la apus, o lacrima sarata peste-un corp cu suflet rece. Ma simt asa... parca nu-s eu, parca imi vine sa urlu, dar nu pot decat sa plang, parca vreau sa zambesc, dar trecutul nu ma lasa, parca-s doar eu, si totul e absent. As zice ca s-au vorbit sa ma lase aici in intuneric, eu, cu mine si cu luminita asta. Vai dar ce-ametit sunt! Deabea acum a observat luminita! Ce-o fi cu ea? Oare e doar ea? Oare e si ea singura? Ah! Sunt un prost! Visez! Cu siguranta asta e! Cel putin asa sper... dar cui ii pasa? Adica, pana una alta ce daca-s singur? Singuratatea e frumoasa, e linistita si e sanatoasa! Ce? Dumnezeu n-a fost si el singur si-n intuneric cand a creat lumina? Ah! Ah! Uituc ce sunt! Am uitat de luminita! Ce stralucitoare si vie era, parca era totul! Totul a venit la mine, iar eu m-am luat cu prostii filosofale! Iarasi l-am pierdut! Dar asta e, de ce m-as lega de trecut!? Trecutul e undeva, acolo departe... in... in trecut! Of, dar ce prostii spun! Numai tampenii! Stiu, stiu, stiu! Stiu ce sa fac! O sa refac totul, o sa-l reinviu din nimic! Da, da e posibil! Haha! Cum de nu mi-am dat seama mai inainte? Atat imi lipsea! Imi lipsea spiritul! Dar nu-i nimic, am trecut eu si prin altele mai grele, creatia insa ma face mereu sa ma simt bine! E si normal. Deja am creat fericirea! Uite! Uite lumina! S-a intors! S-a intors la mine! E aici si e atat de vie! Am reusit! Am creat totul din nimic! Am facut absolutul! Am facut totul! Vai, vai! Ce mandrii vor fi ai mei de mine! Sigur o sa se bucure! O sa ma pupe toti si o sa-mi spuna: Bravo mai... , stai, stai asa! Bravo mai cine!? Pe cine felicita? Pe mine? Iar eu cine

sunt? Eu... pai, eu sunt eu! Oare, oare eu sunt... Cum, cum ma cheama!? Ah! Sa-i ia naiba au uitat sa-mi puna nume! Ma cheama... Stiu, stiu ce fac! Imi pun eu unu nume! Aleg unul frumos, marea ma ajuta mereu sa gandesc! Vai! Nu cred ca exista unul mai uituc de-atat! Am uitat sa creez marea! Dar, dar am creat totul! Cum e posibil? N-am pe nimeni! Eu sunt eu! Eu... eu sunt singurul care intelege, ceilalti... toti, fiecare dintre ei, toti sunt niste prosti! Eu, eu insa itneleg! Candva, vor pomeni toti de mine! Dar, daca nu am nume? Ei asta-i acum! Daca n-am nume n-am si asta basta! Stiti.. defapt trecutul si viitorul nu exista! Totul, totul e-n prezent, e aici, e acum, iar eu pierd timpul cu minciuni.