Atingerea obiectivelor educationale la elevul cu autism, prin intermediul terapiei ABA

Interventiile educationale in autism s-au dezvoltat ca cele mai eficiente interventii nonbiologice (vizau doar modificarea comportamentelor problema). Exista considerabile date in literatura de specialitate ce demonstreaza rezultate promitatoare, insa si dezbateri aprinse privind nivelul ameliorarii ce poate fi atinsa prin astfel de interventii. Deficitele severe in comunicare, sociabilitate si capacitate imaginativa ale persoanelor cu autism impun abordari speciale, diferite de cele necesitate de persoanele cu retard mintal fara autism. Cu cat mai repede se instituie interventia, cu atat mai mari sunt sansele unei ameliorari semnificative. Analiza comportamentala aplicata (ABA) se bazaeaza pe principiul classic al conditionarii operante. Modelul ABC este aplicat pentru intarirea sau extinctia oricarui comportament (antecedent-comportamen-consecinta). Sunt intarite abilitatile copilului de a urmari si imita adultul, limbajul receptive si expresiv, preachizitiile activitatilor scolare si autoservirea . Perioada de timp pe care copilul cu autism o petrece fie urmarindu-si ambientul , fie interactionand cu el se urmareste a fi cat mai indelungata. Sunt facilitate astfel rutinele si interactiunile. Cand nu are nicio activitate, copilul pierde ocazii importante de a invata, devine distractibil, disruptiv, provocator. Importante sunt : durata unei activitati; dificultatea unei activitati; tipurile de materiale; organizarea sarcinii; relevanta sarcinii prezentate. Datele arata ca in centrele cu aplicare intensiva si exclusiva a acestei metode comportamentale, dupa aproximativ doi ani de interventie in care lucrul s-a realizat 1:1 iar terapia a fost respectata atat la clasa cat si acasa sustinuta si continuata de catre parinti, sunt copii care functioneaza bine si in scoli de masa. Terapia poate dura intre 15 si 40 de ore pe saptamana, copilul invatand mai intai comportamentele de baza ale interactiunii sociale si ale jocului. In continuare se insista asupra achizitiei limbajului si in paralel se pun in contac copiii cu autism cu copiii de aceiasi varsta, sanatosi. In finalul terapiei se abordeaza dificultatile de decodare a emotiilor,achizitiile perioadei de prescolar, auto-reglarea in ambient necunoscut. Utilizandu-se o modalitate de instructie 1:1 si repetarea ferma pana cand raspunsurile invatate se fixeaza, metodele ABA pot reprezenta un inceput promitator pentru multi parinti care pornesc la drum pentru copilul lor. Metodele ABA au obiective clare si cuantificabile, si evaluari permanente prin care se verifica eficienta invatarii. Realizarea obiectivelor educationale presupune selectarea, organizarea, planificarea pedagogica si transmiterea acelor cunostiinte si abilitati care sunt in concordanta cu nivelul de dezvoltare a cunoasterii in perioada respectiva in vederea formarii si integrarii sociale a subiectului respectiv. Orice educatie incepe prin evaluarea dezvoltarii persoanei , in stadiul de la care porneste. In privinta autismului, aceasta evaluare este dificila si delicata, avand in vedere absenta motivatiei sociale, tulburarile de atentie, eterogenitatea si heteronomia capacitatilor; in aceste conditii, este indispensabil sa se inceapa prin reperarea intereselor autistului. Pentru aceasta, este suficient sa observam cu ce se ocupa copilul autist in mod spontan. Doua tipuri de activitati sunt in acest sens demne de remarcat: cele care par sa furnizeze un

interes sau o motivatie evidenta si cele care par destinate sa reduca un exces de stress sau de stimulare. Ca si pentru orice individ, scopul educatiei autistului este de a-l face sa atinga maximumde autonomie si de a-i permite stapanirea satisfacatoare a mediului in care traieste. Orice proiect de dezvoltare trebuie sa se faca prin includerea a trei intrebari: 1. Ceea ce vrem sa obtinem se afla in sfera posibilitatilor persoanei autiste? 2. Pe ce interese si motivatii ne putem baza pentru a dezvolta anumite capacitatati? 3. Care sunt prioritatile? Intr-un prim moment, este mai prudenta limitarea la ambitii modeste dar care pot fi atinse de succes. Copilul autist are deja experiente frustrante, ce vor trebui inlocuite treptat cu unele agreabile. In ceea ce priveste atingerea obiectivelor educationale la elevul cu autism, se iau in considerare mai multe aspecte ce vizeaza o cat mai corecta abordare in scopul de a-i oferi un ajutor eficient. Acestea sunt: a. Filtrarea a ceea ce este pertinent Atentia copiilor cu autism este profund perturbata, ceea ce explica miscarile fara incetare sau, dimpotriva, completa lor pasivitate, in ambele cazuri timpul fixarii atentiei fiind foarte scurt . Doar unele activitati stereotipe par a fi cautate sau par sa focalizeze atentia, ocupand intregul camp al constiintei. Dar tocmai aceste stereotipii si obsesii sunt pretioase pentru practician . Educatia speciala a copilului se bazeaza tocmai pe arta de a diminua stimulii in amonte, pastrandu-i doar atunci cand sunt pertinenti, si de a ameliora tratamentul acestei informatii in aval. b. Asigurarea intelegerii : simplificarea limbajului Informatiile pertinente sunt prezentate una cate una, gata selectate, in functie de stadiul atins in dezvoltare si chiar si atunci cand subiectul a ajuns la verbalizare , se utilizeaza imagini, fotografii, etichete care sa prezinte simultan scopul final al actiunii si procedura secventiala care permite atingerea acestui scop. In orice moment, persoana autista trebuie sa inteleaga ceea ce se doreste de la ea, ce reprezinta si cat timp va dura activitatea. Daca activitatea nu este in sine o sursa de placere, ea trebuie sa fie insotita in momentul incheierii de felicitari pronuntate cat mai empatic posibil si urmata imediat de o destindere (recompensare cu o alta activitate care ii face placere). c. Multiplicarea intereselor, motivarea Orice artificiu ce poate amuza copilul va fi utilizat penru retinerea atentiei. Orice activitate terminata va fi sarbatorita prin mimarea satisfactiei, prin mangaieri verbale sau alte tipuri de recompensare. d. Coerenta, necomplicarea vietii Una din dificultatile cognitive ale copiilor autisti este capacitatea lor limitata de a forma reprezentari, imagini, si de a extrage concepte, prototipuri, reguli sau legi. La persoanele autiste, limbajul inseamna mai mult senzatie decat concept; este deci mai dificil uneori pentru interlocutor sa-si dea seama ce a fost retinut in afara contextului de codare. De aceea este indispensabila existenta circulatiei informatiilor, in mod fluid, intre diferitele persoane

si locuri frecventate de autist, in asa fel incat ele sa revina neincetat ca permanente, repere stabile si securizante. e. Extragerea si aplicare regulilor Conceptul presupune absenta obiectului, el impune deci formarea si memorizarea unei reprezentari, a pozitiei sale in raport cu categoriile deja formate,legate de semnificatie, forma sau consonanta. Generalizarea implica nu numai conceptualizare, dar si recunoasterea conceptului in alte situatii. La persoana autista, cand memoria de lunga durata ajunge sa fie activa, ea reduce informatiile extracontextuale ca atare. Limbajul este perceput fara intelegerea analogiilor, metaforelor, deci in absenta dimensiunii figurate. Dificultatea de analiza, de extragere a figurii din context, considerata ca fond, si capacitatea de a efectua operatia inversa, atribuirea unui sens gratie contextului, determina ca la copilul autist generalizarea si particularizarea sa fie considerate eroice. f. Cum pot fi/ deveni spatiul sau timpul semnificative In primul rand,trebuie sa se asigure o recurenta a spatiului, o stabilitate care sa-l faca previzibil. La copilul autist, spatiile functionale trebuie sa fie foarte folosite : spatiul de lucru, de destindere, de joaca etc. Autistul va trebui sa invete foarte bine ce se asteapta de la el in aceste spatii, conventionale pentru altii dar nu si pentru el. Progresiv, spatiul va deveni astfel functional in loc sa fie confuz si haotic. Ca si spatiul, timpul va trebui sa fie perceput corect. Conceptele, categoriile lui vor fi semnificate prin : hartiute lipite, cercuri in jurul zilelor saptamanii etc. Din moment ce perceptia autistului produce aranjamente diferite de ale noastre, ceea ce este esential este simplificarea notiunilor la care se subliniaza doar ceea ce este important pentru scopul urmarit. Copilul autist nu bombardeaza cu intrebari ca si cel normal si de aceea este deseori subalimentat cu informatii. Aceasta nu inseamna ca, tinand cont de toate cele afirmate mai sus, el nu trebuie sa beneficieze de o baie informationala adaptata capacitatii sale de percepere. g. Dezvoltarea limbajului Cand este vorba de autism, este indispesabil ca evaluarea comprehensiunii si expresiei verbale sa fie efectuata de persoane competente deoarece limbajul ecolalic da intotdeauna iluzia unei stapanii superioare celei existente de fapt. Orice program de dezvoltare trebuie deci sa inceapa printr-o cantarire riguroasa a intelegerii fine a conceptelor, a categoriilor gramaticale (verbe, adjective, prepozitii), a sensului contextual al limbajului si a gradului de conversatie. Copilul autist verbal repeta pachete de cuvinte nesegmentate sau rau segmentate, care nu au adesea decat un raport foarte indepartat cu sensul lor. Deseori, aceste fraze par sa fie bine elaborate din punct de vedere sintactic, chiar daca sunt bizare prin inversarile pe care le propun. Toate conceptele trebuie verificate ca purtatoare ale sensului traditional pentru ca de multe ori , mai ales cand limbajul este abundent, cuvintele sunt cele uzuale, dar sensul lor se refera la niste codaje idiosincratice care pot fi interpretate doar de cei apropiati . Trebuie sa

ne asiguram ca autistul intelege sensul cuvintelor, punandu-l sa indice obiectul cu degetul sau sa aduca un anume obiect. In general, copiii autisti verbali reusesc sa achizitioneze un numar mare de substantive desemnand obiecte concrete (hrana,mobilier), dar verbele apar mai greu. Adjectivele sunt rareori izolate si nu-si dobandesc valoarea reala decat mult mai tarziu. Chiar daca vocabularul este realativ insusit, copilul autist utilizeaza greu contextul pentru a-si verifica ipotezele. In afara sensului intrinsec al cuvintelor, specialistul va trebui sa verifice, atat pentru limbajul vorbit cat si pentru cel scris, daca nu exista o hiperlexie fara comprehensiune (utilizarea unui vocabular aparent bogat , dar fara semnificatie). Pentru a-l putea ajuta pe copilul autist sa codeze un cuvant in mod correct, trebuie sa patrunzi in lumea lui ca sa stii ce a vazut, cum a perceput obiectul sau/si ce l-a interesat in legatura cu acesta; in acelasi timp insa, trebuie sa fi vigilent, caci obisnuinta de a-l intelege pe autist se dobandeste rapid , ca si adaptarea la acest nou limbaj, omitandu-se corectarea greselilor, fapt care duce la stagnare. h. Sa-l ajutam sa fie si sa traiasca Se fac deseori confuzii intre lipsa sociabilitatii si afectivitate. De fapt, la autisti nu lipseste dorinta sociala si cu atat mai putin afectivitatea, in afara primului an de viata in care sugarul manifesta fie indiferenta, fie anxietate ca raspuns la solicitarea umana. Afectivitatea functioneaza insa intr- o maniera arhaica, dupa legea acelui totul sau nimic fara nicio modelare. Autistul este deseori induiosator ,pentru ca este patetic. De cele mai multe ori, i se iarta maniile, accesele tiranice, egoismul, manierele salbatice, deoarece impresioneaza in momentul cand pare pierdut din cauza emotiei. Copilul autist trebuie ajutat tocmai de aceea sa-si identifice propriile trairi emotionale si sa le recunoasca la altii. Emotia poate fi analizata cu ajutorul unor portrete, expresii, se poate realiza chiar o mica banda desenata in care contextual determina veselia sau tristetea personajului. Mimicile trebuie amplificate prin jocuri de rol atragandu-se atentia copilului ca ne prefacem ca . De fiecare data, emotiile vor fi numite cu toata gama de nuante pe care o poate intelege copilul pana la completa lor intelegere. Sociabilitatea nu se dezvolta, decat in masura in care subiectul autist se simte in siguranta cu cineva si cu sine, iar relatia cu interlocutorul este motivanta pentru el.

Profesor psihopedagog, Antonela Samson