Elemente de antropologie

Primele hominide
Dovezile paleoantropologice arat faptul c linia evolutiv a hominidelor a fost polifiletic (adic au existat mai muli strmoi diferii din care au evoluat hominidele). De-a lungul timpului, cteva specii de hominide au coexistat, dar toate, cu excepia liniei care a condus la specia Homo sapiens, au disprut n evoluie. Paleoantropologii au descoperit, pn n prezent, 20 de specii de hominide extincte. Din 1994, au fost descoperite resturile fosile a patru specii de hominide, cu vrste de peste 4 milioane de ani. Cea mai veche dintre aceste forme Sahelanthropus tchadensis a trit n urm cu 67 milioane de ani; fosile de S. tchadensis au fost descoperite n anul 2002. Sahelanthropus, ca i alte hominide timpurii, prezenta unele caractere umane: canini de dimensiuni reduse, o posibil tendin de aplatizare a scheletului feei, de staiune erect i de mers biped. Un indiciu pentru staiunea erect l reprezint poziia orificiului bazal al craniului orificiul occipital, foramen magnum de la care pornete coloana vertebral. La cimpanzeu, foramen magnum se afl ntr-o poziie posterioara a craniului; la omul timpuriu i la cel actual, acest orificiu este poziionat in partea inferioara a craniului, ceea ce permite mentinerea capului deasupra trunchiului (i nu in fata lui, ca in cazul cimpanzeului). In timp ce hominidele timpurii prezentau semne de mers biped, volumul creierului lor continua sa fie mic (400-450 cm3), comparativ cu volumul creierului de la Homo sapiens (aproximativ 1300 cm3). Ca regul general, toi hominizii cu o capacitate craian mai mare de 500 cm3 (Rubiconul antropologiei) fac parte din genul Homo, iar ceilali aparin genurilor Australopithecus, Paranthropus, Ardipithecus etc. De asemenea, talia i greutatea corporala a acestor hominide erau reduse; ele prezentau i alte caractere non-umane. Spre exemplu, Ardipithecus ramidus, cu o varsta de 4,5 milioane de ani, avea o greutate de numai 40 de kilograme, dinti mari i prognatism (conformatie faciala primitiva, ntlnit la formele preumane, caracterizata prin proeminarea maxilarelor, care se pozitioneaza in afara planului fetei).

Australopitecii
Inregistrarile fosile indica faptul ca diversitatea hominidelor a crescut semnificativ intr-o perioada cuprinsa intre 4 i 2 milioane de ani in urma. In acea perioada, o linie evolutiva importanta a fost cea a australopitecilor. Australopitecii (gr. australopithecus = maimuta sudului; denumire data de paleontologul sudafrican Raymond Dart) sunt primele hominide acceptate ca atare. Filogenia lor este inca neclara, dar se considera, potrivit datelor actuale, ca ei reprezinta un grup parafiletic (nu reprezinta o singura linie evolutiva). Numele acestui grup vine de la descoperirea, in anul 1924, in Africa de Sud, a speciei Australopithecus africanus (maimuta sudului africana), care a trait acum 3 2,4 milioane de ani. A. africanus avea mers biped, conformatia mainii i a danturii prezenta caractere umane, volumul creierului sau reprezenta doar o treime din cel al omului actual. O alta specie, descoperita mai recent Australopithecus anamensis (care a trait acum 4,5 5 milioane de ani) este considerata veriga de legatura dintre australopiteci i hominidele mai vechi, precum Ardipithecus ramidus. Oasele membrelor inferioare la A. anamensis sugereaza ca hominidele din acea perioada tindeau catre mersul biped. In anul 1974, o echipa de paleontologi, condusa de Donald Johanson, a descoperit, in regiunea Hadar din Etiopia, o parte (aproximativ 40%) a unui schelet avand varsta de 3,24 milioane de ani (datare prin metoda cu argon) apartinand unei forme de Australopithecus, diferita de A. africanus, astfel ca a fost considerata o alta specie; ea a fost denumita, dupa numele locuitorilor zonei in care a fost descoperita (ei se numesc afari), Australopithecus afarensis. Scheletul apartinea unei femele tinere (de pana la 20 de ani), de numai 1 metru inaltime i cantarind aproximativ 25 de kilograme. Entuziasmul cercetatorilor din echipa lui Johanson i-a determinat sa dea descoperirii lor un nume mai personalizat, numind-o Lucy, dupa titlul unei melodii interpretata de celebra formatie Beatles Lucy in the Sky with Diamonds. Cu o varsta apropiat de cea a lui Lucy, au fost datate urmele de pai imprimate acum aproximativ 3,7 mi1ioane de ani in cenua vulcanica solidificata de la Laetoli (regiune din cheile

Olduvai), Tanzania. Aceste urme, descoperite de paleontologul Mary Leakey, indica faptul c halucele (degetul mare) nu era opozabil ca la maimute, ci paralel cu celelalte degete, iar bolta plantara este bine marcata. O alta linie de australopiteci a fost reprezentata de formele robuste, care prezentau cutie craniana rezistenta, flci puternice i dinti mari, fiind adaptati pentru sfrmarea i maruntirea alimentelor tari. Un reprezentant al acestei linii este specia Paranthropus boisei (fost Australopithecus boisei) i P. robustus (fost Australopithecus robustus). Formele robuste de australopiteci contrasteaza cu cele gracile (printre care se numara A. africanus i A. afarensis), care prezentau un schelet cu oase subtiri i dentitie adaptata la consumul unor alimente mai moi. La australopiteci cutia craniana era mai mica decat la cimpanzeu, de unde s-a tras concluzia ca mersul biped a aparut anterior dezvoltarii creierului. Australopitecii constituie inceputul liniei evolutive care a condus la aparitia omului.

Formele timpurii ale genului Homo

Cele mai vechi fosile atribuite de paleontologi genului Homo apartin speciei Homo habilis i au fost descoperite de echipa condusa de Louis Leakey, in 1964, in cheile Olduvai. Fosilele au varste cuprinse intre 2,4 i 1,6 milioane de ani, prezentand evidente trasaturi morfologice umane. In comparatie cu australopitecii, Homo habilis avea maxilarul mai scurt i un volum mai mare al creierului (aproximativ 600 - 750 cm3). Adaptat la conditii de savana, in climat arid, se miica uior pe sol, avand simtul spatiului i al explorarii. Tria in societati, se adapostea in peiteri i ii amenaja locuinte temporare; la Olduvai i Melka Konture, au fost descoperite fundatii ale unor adaposturi din piatra, reprezentand primele tentative de arhitectura ale genului Homo. Homo habilis este considerat un furitor de unelte, fiind creatorul culturii de prund (confectiona unelte ascutite, din piatra). Tocmai aceasta abilitate de a confectiona unelte, i-a adus i denumirea de habilis, adica ndemnatic. Se pare c nu cunoitea, insa, focul. Fosile datand de acum 1,9 - 1,5 milioane de ani marcheaza un stadiu nou in evolutia hominidelor. Unii paleontologi considera aceste fosile ca apartinand unei specii distincte Homo ergaster. H. ergaster avea un volum cerebral semnificativ mai mare decat H. habilis (peste 900 cm3), picioare lungi i subtiri, cu articulatii fine, bine adaptate la mersul biped pe distante lungi. Degetele erau relativ scurte i drepte, sugerand ca H. ergaster nu se catara in copaci. Aceasta specie a fost descoperit in zone aride, mai frecvent dect alte forme de hominide, fiind asociata cu depozite de unelte mult mai elaborate decat cele produse de H. habilis. Dintii sai mai mici arata ca hrana pe care o consuma era diferita de cea a australopitecilor mai multa carne i mai putine vegetale preparandui o parte din hrana prin coacere sau maruntire. Aadar, este foarte posibil ca H. ergaster sa fi cunoscut focul. Homo ergaster marcheaza o schimbare importanta i in privinta dimensiunilor corpului la cele doua sexe. La primate, diferenta de marime a corpului intre mascul i femela reprezinta componenta majora a dimorfismului sexual: la gorila i orangutan masculii sunt de aproape doua ori mai grei decat femelele; la cimpanzei i bonobo, masculii sunt doar de aproximativ 1,35 ori mai voluminoi dect femelele. La Australopithecus afarensis, masculii erau de aproximativ 1,5 ori mai grei dect femelele. Dar, in cadrul genului Homo, incepand chiar cu formele timpurii, diferenta de talie i greutate dintre cele doua sexe s-a redus semnificativ, aceasta tendinta mentinandu-se i la omul modern: raportul dintre masa corporala este de aproximativ 1,2 in favoarea sexului mascul. Reducerea dimorfismului sexual in privinta taliei i a greutatii corpului poate oferi unele indicii asupra sistemelor sociale ale formelor hominide extincte. La primatele actuale, dimorfismul sexual extrem se asociaza cu o competitie intensa intre masculi pentru imperecherea cu mai multe femele. La specii care tind sa formeze asocieri de tip pereche (aa cum este i specia Homo sapiens), necesitatea existentei unui dimorfism sexual este mai putin stringenta. Aadar, este posibil ca indivizii de Homo ergaster sa fi format, cu precadere, asocieri de tip pereche, spre deosebire de formele hominide anterioare. Aceasta schimbare de comportament s-ar fi putut asocia cu ingrijirea pe termen mai lung a progeniturii, de catre ambii parinti. La omul actual, copiii depind de parintii lor, pentru hrana i protectie, o perioada mult mai lunga decat puii de cimpanzeu sau ai altor forme hominoide. Fosilele recunoscute in prezent ca apartinand speciei H. ergaster au fost, initial, considerate ca apartinand unei alte forme de hominide Homo erectus, iar unii paleoantropologi nc sustin aceasta incadrare.

Homo erectus a aparut in Africa i a fost prima forma de hominid care a migrat in afara continentului african. Cele mai vechi fosile de hominide descoperite in afara Africii, datand de acum 1,8 milioane de ani, au fost gasite in anul 2000, in fostul stat sovietic Georgia. In migratia sa, H. erectus a ajuns pana in arhipelagul Indoneziei. Homo erectus avea un comportament social, traind in triburi de cte 20 - 50 de indivizi i adapostindu-se in peteri. Vana animale mari (cai, uri, elefanti, caprioare etc.), iar vanatul era preparat la foc inainte de a fi consumat. In cadrul speciei H. erectus s-a diferentiat o forma noua de oameni moderni, incadrata in specia Homo sapiens (omul intelept). Compararea fosilelor de H. erectus cu caracteristicile omului modern, precum i studiul ADN uman, au indicat faptul ca specia H. erectus a disparut in urma cu circa 200.000 de ani.

Omul de Neandertal
In anul 1856, lucratorii dintr-o zona miniera din valea Neander Germania, au descoperit intro grota fosile umane misterioase. Ele au fost datate cu o varsta aproximativa de 40.000 ani; au apartinut unui hominid robust, cu osatura puternica i prognatism accentuat. Hominidul a primit numele Homo neanderthalensis, denumirea uzuala fiind cea de om de Neandertal. O vreme multi paleontologi au considerat omul de Neandertal o veriga intermediara intre H. erectus i H. sapiens. In prezent, cei mai multi au abandonat aceasta versiune. Neandertalienii se pare ca au descins din specia H. heidelbergensis aparuta in Africa acum 600.000 de ani i apoi raspandita in Europa. Omul de Neandertal, aparut in Europa i in Orientul Apropiat acum aproximativ 200.000 de ani, era robust, cu talia mica (1,55-1,60 m), fruntea joasa, pometii aplatizati i torus supraorbital puternic; avea un volum al creierului comparabil cu cel al omului actual i era capabil sa fabrice unelte de vanatoare din lemn i piatra. Practica ritualuri de inmormantare; de aici s-a dedus faptul ca aceti oameni credeau in existenta de dupa moarte i aveau, in consecinta, o gandire plina de simboluri, caracteristica oamenilor moderni. Dar, in ciuda numeroaselor adaptari pe care le prezenta, omul de Neandertal se pare ca a disparut in urma cu 30.000 de ani, neaducandu-i contributia la fondul genetic al omului actual.

Omul nelept
Studierea fosilelor mpreun cu analiza ADN incep sa contureze o imagine mai clara asupra modului in care specia Homo sapiens (omul intelept) a aparut i s-a raspandit pe toate continentele. Este dovedit faptul ca stramoii oamenilor actuali au aparut in Africa. Specii mai vechi (probabil H. ergaster sau H. erectus) au dat natere la specii noi, ca Homo heidelbergensis i, in final, la specia Homo sapiens. Cele mai vechi fosile cunoscute ale speciei noastre au fost gasite in situri diferite in Etiopia i includ specimene cu varsta de 195.000 i 160.000 de ani. La aceste forme umane timpurii lipsea prognatismul caracteristic lui H. erectus i H. neanderthalensis; aveau, de asemenea, o constitutie mult mai supla decat a altor hominide. Fosilele de H. sapiens gasite in Etiopia au putut oferi material pentru analize moleculare. Aceste analize sugereaza ca oamenii actuali descind din specia Homo sapiens aparuta in Africa, fapt sustinut i de analizele asupra secventei de ADN din mitocondrii i de la nivelul cromozomului Y, realizate pe diverse populatii umane actuale. Cele mai vechi fosile de Homo sapiens descoperite in afara continentului african dateaza de acum 50.000 de ani. Studiile realizate asupra cromozomului Y arata ca oamenii au migrat in mai multe etape, mai inti pe continentul african, apoi catre Asia i Europa. Data primei sosiri a oamenilor in Lumea Noua (America de Sud) nu s-a stabilit cu certitudine, dei cea mai veche dovada general acceptata a prezentei lor aici dateaza de acum aproximativ 15.000 de ani. In octombrie 2004 a fost anuntata descoperirea scheletului unui hominid adult, cu varsta de 18.000 de ani, reprezentand o specie necunoscuta pana la acel moment, denumit ulterior Homo floresiensis. Descoperit intr-o pestera de calcar din insula indoneziana Flores, exemplarul era mult mai scund i prezenta un volum al creierului mult mai mic comparativ cu Homo sapiens; scheletul prezenta caractere (grosimea oaselor, forma dintilor) care sugerau descendenta lui din H. erectus. O posibila explicatie pentru aceasta aparenta micorare a speciei se leaga de faptul ca indivizii locuiau pe o suprafata insulara; tendinta speciilor care traiesc pe suprafete mici (ca de exemplu, pe insule) este aceea de reducere a taliei (ca raspuns adaptativ la lipsa de spatiu); in acest sens sunt cunoscute specii

de mamifere pitice, endemice pe anumite insule, ca de exemplu elefantii pitici, ale caror fosile au fost descoperite in apropierea scheletului de H. floresiensis. Nu se cunoate cum a aparut specia Homo floresiensis, daca reprezentantii ei utilizau unelte i daca au intalnit exemplare de Homo sapiens, specie care exista in Indonezia la sfritul Pleistocenului. Omul actual este incadrat in subspecia Homo sapiens sapiens. Cel mai timpuriu reprezentant al acestei subspecii a fost omul de Cro-Magnon denumire data dupa numele localitatii franceze in care au fost identificate primele fosile. Omul de Cro-Magnon este considerat omul modern. Era furitor al unor unelte complicate din os i coarne, avea o organizare sociala complexa i deplina capacitate a vorbirii; practica vanatul. Se pare ca acum aproximativ 40.000 de ani omul de Cro-Magnon a inlocuit neandertalienii in Orientul Mijlociu, iar acum 30.000 de ani, omul de Neandertal disparea brusc i din Europa, fiind inlocuit de oamenii moderni. Rapida expansiune a speciei Homo sapiens, in paralel cu disparitia omului de Neandertal, a fost posibila i datorita dezvoltarii calitatilor specific umane: utilizarea limbajului articulat, dezvoltarea gandirii, dobandirea contiintei de sine. In anul 2002, in petera Bomblos din Africa de Sud, era descoperita o piesa de ocru rou, veche de 77.000 de ani, pe care erau urme de gravare (posibil un desen geometric). In anul 2004, arheologii descopereau fosile vechi de 75.000 de ani ale unor oua de strut i cochilii de melci perforate cu grija. Cu 36.000 de ani in urma oamenii moderni (oamenii de Cro-Magnon) produceau picturi spectaculoase pe peretii peterilor. Cele mai vestite peteri pictate sunt i printre cele mai recente: picturile de la Altamira (Spania) sunt vechi de circa 15.000 de ani, iar cele de la Lascaux (Franta) au o varsta stabilita la 18.000 de ani. Petera Cosquer (descoperita pe coasta mediteraneana a Frantei) contine picturi realizate intr-o perioada cuprinsa intre 27.000 i 18.000 de ani. Petera Cussac (in apropierea peterii Lascaux) contine gravuri uriae pe pereti; in aceasta petera au fost gasite i mai multe schelete apartinand oamenilor de Cro-Magnon. Poate cea mai importanta petera pictata cunoscuta pana in prezent este cea de la Chauvet (de langa Avignon, Franta), descoperita in anul 1994; varsta pigmentilor de carbune cu care au fost realizate picturi extrem de sofisticate i sugestive a fost apreciata la 31.000 de ani. Aceasta este o dovada ca oamenii de Cro-Magnon erau continuatorii unei traditii nascuta cu mult inainte, in Europa sau altundeva. Acum 10.000 ani, cnd clima s-a incalzit i ghetarii s-au topit, Homo sapiens sapiens a inceput sa cultive plante i sa creasca animale pentru hrana, fiind astfel declanata revolutia agrara. Acum 9000 de ani, oamenii dezvoltasera deja structuri sociale complexe. n Ierichon (Israel) s-au descoperit aezari de orae datand de acum 7000 ani, ceea ce demonstreaza trecerea de la viata de nomad, culegator-vanator, la viata sedentara, cu construirea de aezari omeneti. Sunt date (neoficiale) care arata ca s-ar putea ca unele aezari omeneti sa fie mult mai vechi decat Ierihonul (oraul Tiahuanaco, din vechiul imperiu inca, aflat acum pe teritoriul Boliviei, la granita cu Peru, se crede ca are o varsta de peste 10.000 de ani!) Devenirea speciei umane s-a realizat pe parcursul a 5 milioane de ani, timp in care verticalizarea i statiunea bipeda s-au perfectionat, constituind precerinte ale antropogenezei, iar creterea capacitatii cutiei craniene asociata cu perfectionarea structural-functionala a creierului a fost finalizata cu dobandirea limbajului vorbit i scris i a gandirii abstracte.

Evolutia trasaturilor umane

Omul actual prezinta o serie de trasaturi care l diferentiaza net de maimutele antropoide: mersul biped, utilizarea i confectionarea uneltelor complexe, volumul cerebral mare i folosirea limbajului articulat. Mersul biped Acum 30-35 milioane de ani, stramoii notri antropoizi erau preponderent arboricoli. Cu aproximativ 10 milioane de ani in urma, prin coliziunea dintre placa tectonica indiana i cea asiatica, lua natere lantul muntos Himalaya. Climatul a devenit mai uscat, iar padurile din zona Africii i Asiei s-au restrns, fcnd loc savanelor. O perioada lunga de timp, paleoantropologii au considerat ca tocmai traiul in savana (pe suprafete deschise, fara arbori in care sa se poata ascunde), a determinat aparitia mersului biped la hominide, ca modalitate de locomotie mai rapida. In prezent, imagine a asupra evolutiei catre mersul biped este ceva mai nuanat. Toate fosilele

hominidelor timpurii demonstreaza o tendinta clara catre mersul biped, dar niciuna dintre aceste hominide nu a trait in savana, ci in habitate mixte, care variau de la paduri pana la spatii deschise. Asadar, concluzia care s-a desprins este aceea potrivit careia indiferent de natura presiunii selective care a condus ctre statiunea erecta i mersul biped, dobandirea acestor caracteristici nu s-a realizat intr-un mod uniform, datorita unui singur factor selectiv. Se pare ca australopitecii practicau diferite moduri de locomotie, unii petrecand mai mult timp pe sol decat altii. Doar cu 1,9 milioane de ani in urma hominidele au inceput sa foloseasca mersul biped pe distante lungi; intr-adevar, respectivele forme traiau in zone aride, unde mersul biped necesita un consum energetic mai mic decat mersul patruped. Utilizarea i confectionarea uneltelor Capacitatea de a utiliza diferite obiecte din natura, in calitate de unelte, nu reprezinta o caracteristica exclusiv umana. Cimpanzeii i orangutanii fasoneaza crengute pe care le introduc apoi in muuroiul de termite de unde extrag furnicile care urca pe respectiva unealta. Cimpanzeii sunt chiar mai ingenioi: folosesc pietre pentru a sparge alimente tari, frunze pentru a se apara de ploaie sau i invelesc talpile cu acestea pentru a putea merge pe suprafete care i-ar putea rani. Si alte animale utilizeaza diferite obiecte pe care le gasesc in natura ca pe nite unelte, in principal pentru a-i procura o hrana care nu le este direct accesibila. Spre exemplu, specia de cinteza Camarhynchus pallidus (una dintre speciile cunoscute drept cintezele lui Darwin) folosete spini de cactus pentru a extrage insecte din scoarta copacilor. Ceea ce este cu adevarat unic la specia umana este capacitatea de a fabrica i utiliza unelte complexe. Cele mai vechi unelte complexe care apar in inregistrarile arheologice sunt bucati de piatra cioplita, care prezinta un varf ascutit (folosite, probabil, la vanatoare), precum i unelte din piatra folosite pentru cioplirea manuala. Unelte de acest tip au fost descoperite pentru prima data in situl arheologic din cheile Olduvai, in Tanzania. Cea mai veche dovada de folosire a unor unelte a fost descoperita la Gona, in Etiopia; varsta ei a fost apreciata la 2,5 2,6 milioane de ani. Este vorba despre unelte de piatra (de tipul celor de la Olduvai) i de urme de taiere lasate pe oase de animale. Aceasta demonstreaza ca respectivele hominide indepartau carnea de pe oasele animalelor cu ajutorul unor unelte de piatra. TEM DE GSIT CTEVA DINTRE CULTURILE CARACTERISTICE OAMENILOR DIN PALEOLITIC. CARE ESTE PERIODIZAREA PREISTORIEI I A PROTOISTORIEI? CARE SUNT CARACTERISTICILE CULTURII OSTEODONTOKERATICE? Cine erau furitorii unor astfel de unelte, acum 2,5 milioane de ani? Probabil una dintre speciile genului Homo. Dar cea mai veche fosila atestata ca apartinand unui reprezentant al genului Homo este un maxilar superior apreciat ca avand 2,3 milioane de ani vechime, descoperit la Hadar, in Etiopia. Aceasta relicva ar putea apartine uneia dintre speciile Homo habilis sau Homo rudolfensis (sau poate unei alte specii, nca necunoscuta). Se presupune ca Paranthropus (o forma robusta de australopiteci) coexista cu primii reprezentanti ai genului Homo in aceeai parte a Africii i n aceeai perioada de timp n care se apreciaza ca au fost confectionate uneltele din piatra de tip Olduvai, gasite in Etiopia. Analiza comparativa a anatomiei degetului mare (opozabil) poate furniza informatii cu privire la capacitatea diferitelor specii de a confectiona unelte. S-au comparat oasele i muchii degetului mare de la om i de la cimpanzeu. Omul are 3 muchi pe care cimpanzeul nu ii prezinta; in plus, metacarpienele la om sunt mai groase i eu capatul mai lat dect la cimpanzeu. La specia umana anatomia modificata a degetului opozabil a evoluat ca raspuns la presiunea selectiva asociata cu confectionarea i utilizarea de unelte complexe. Comparand grosimea oaselor metacarpiene ale degetului mare la diferite fosile de H. neanderthalensis, H. erectus i Paranthropus robustus, s-a descoperit ca anatomia lor era asemanatoare cu cea prezenta la Homo sapiens. Concluzia a fost aceea ca atat H. erectus, cat i P. robustus erau furitori de unelte. Aceasta concluzie este una controversata. Un raspuns definitiv la aceasta intrebare nu a fost dat nca. Chiar i in absenta unor dovezi clare, paleoantropologii sunt favorabili ipotezei ca furitorii uneltelor de piatra de tip Olduvai apartin unei forme timpurii a genului Homo. Cele mai multe pareri converg catre ideea ca cel care a confectionat primele unelte de piatra a fost Homo habilis.

Creterea volumului cerebral i folosirea limbajului articulat Gandirea simbolica i limbajul articulat reprezinta adaptari specifice, tipic umane, care au permis speciei noastre construirea de unelte din ce in ce mai sofisticate, precum i posibilitatea transmiterii cunotintelor dobndite generatiilor urmatoare, realizarea de schimburi de alimente, de diferite obiecte i materiale de constructie etc. Cand a aparut limbajul articulat in evolutia omului? Raspunsul la aceasta intrebare pare chiar mai greu de gsit decat cel legat de primii furitori de unelte. Utilizarea limbajului de catre stramoii omului a lasat i mai putine dovezi decat utilizarea uneltelor. Principalul element al vorbirii se afla in creier. David Pelbeam i Stephen Jay Gould au aratat, cu mai multi ani in urma, faptul ca, luand in considerare dimensiunea corpului, la genul Homo s-au produs modificari substantiale in privinta raportului dintre dimensiunea corpului i volumul creierului, modificari care nu se remarca la australopitecine sau la maimutele antropomorfe. La toate cele trei grupe se remarc faptul c exist o relaie direct ntre volumul creierului i masa corporal. Autralopitecinele au avut un volum relativ al creierului mai mare comparativ cu maimuele antropomorfe actuale, dar depit semnificativ de volumul relativ al creierului speciilor genului Homo. Examinand partea interioara a cutiei craniene la fosile apartinand speciei Homo habilis, Philip Tobias a observat anumite elemente care demonstreaza prezenta unor trasaturi strict specifice reprezentantilor genului Homo. Printre aceste trasaturi se numara i o extindere evidenta a regiunilor cerebrale cunoscute sub numele de aria Broca i aria Wernicke. Concluzia a fost aceea ca abilitatea de a vorbi, cel putin intr-o forma rudimentara, a aparut la Homo habilis (care exista acum 2,3 milioane de ani). Raspunsul exact la intrebarea In ce moment al evolutiei omului a aparut limbajul?" probabil nu l vom afla niciodata, dar este posibil ca aceasta trasatura specific umana sa aib o vechime mai mare de 2 milioane de ani. Limbajul este o adaptare complexa, localizata la nivelul creierului. Vocabularul i regulile gramaticale ale unui anumit limbaj sunt transmise pe cale culturala, dar capacitatea de a vorbi este innascuta i comuna tuturor oamenilor moderni. Una dintre dovezile care sustin aceasta afirmatie este observatia ca grupurile de copii surzi, izolate de persoanele surdo-mute care comunica printr-un limbaj al semnelor prestabilit, i inventeaza, in mod intuitiv, propriul limbaj al semnelor, cu o gramatica i un vocabular care le permit transmiterea eficient a spectrului complet de idei i emotii umane. Cele mai multe dintre circuitele nervoase implicate in vorbire sunt localizate in arii aflate in emisfera cerebrala stanga. Aceasta zona include aria Broca i aria Wernicke. Structuri omologe celor doua arii exista i in creierul maimutelor: zona omologa ariei Wernicke este implicata in recunoaterea sunetelor; zona omologa ariei Broca functioneaza, la maimute, in controlul muchilor fetei, ai limbii, gurii i ai laringelui. Cu toate acestea, nici una dintre cele doua arii omologe celor de la om nu are vreun rol in producerea sunetelor. Acest rol l au, in schimb, zone aflate la nivelul sistemului limbic. La om, aceste zone cerebrale controleaza producerea sunetelor non-verbale, precum rasul, oftatul i tipatul de durere. De aceea, structurile de vorbire prezente la om par a deriva, prin modificare, din circuitele neuronale prezente la toate primatele; aceasta modificare a aparut, dupa toate aparentele, ulterior separarii liniei care a mers pe calea umanizarii de cea care avea sa conduca la formele actuale ale genului Pan (speciile de cimpanzeu). Capacitatea de a folosi limbajul articulat rezida i in modificari ale laringelui, care sunt unice la om. La nou-nascuti, ca i la alte mamifere, laringele are o dispozitie superioara, astfel incat el se poate ridica, unindu-se cu deschiderea posterioara a cavitatii nazale. Aceasta permite aerului sa traverseze cavitatea nazala i laringele, catre plamani, ferind astfel copilul de a se sufoca prin inhalarea accidentala de hrana sau apa. La copiii aflati la varsta de 3 luni laringele coboara, pastrand o pozitie mai joasa; prin aceasta micare, spaiul in care se mica limba devine mai mare, se modifica forma unor structuri numite camere de rezonan, aflate la nivelul gtului, fcand posibila dobndirea capacitatii de articulare a sunetelor. Reconstituirea laringelui omului de Neandertal a condus la concluzia ca laringele lui ar fi avut o abilitate limitata de articulare a vocalelor, ceea ce ar fi fcut imposibila dezvoltarea limbajului. Dar aceste argumente au fost respinse de catre unii cercettori pe baza unei descoperiri arheologice: un

schelet al unui om de Neandertal, cu varsta de 60.000 de ani, descoperit in Israel, includea i un os hioid intact. Osul hioid este localizat imediat superior de laringe; la nivelul lui se insera muchii gatului care, la omul actual, sunt importani in vorbire. A fost analizat osul hioid neandertalian i l-au comparat cu cel de la cimpanzeu i de la omul actual. Rezultatele pe care le-au obinut releva ca osul omului de Neandertal difera mult de cel al cimpanzeului i este foarte asemanator cu cel al omului actual. Aadar, cercettorii au concluzionat ca este foarte posibil ca omul de N eandertal sa fi avut abilitatea de a vorbi. Raspunsuri in privina creterii capacitatii cognitive a oamenilor pot fi gasite i in genomul uman. Gena FOXP2 a fost identificata in anul 2001 drept o gena eseniala pentru limbajul uman. Persoanele care motenesc versiuni mutante ale genei sufera de o serie de deficiene de vorbire, corelate cu reducerea activitaii cerebrale la nivelul ariei Broca. In anul 2002, geneticienii au comparat gena FOXP2 de la om cu gena ortologa de la alte mamifere. Concluzia studiului a fost aceea ca FOXP2 este una dintre genele inalt conservate in evoluie; intre proteina codificata de aceasta gena la om i la soarece nu exista decat 3 aminoacizi diferii. Insa doua dintre aceste substitutii sunt strict specifice pentru om (maimutele antropomorfe prezinta aceeai secvena de aminoacizi ca i soarecele) i se presupune ca au suferit selectie pozitiva (au fost conservate) in linia evolutiva a omului, dupa separarea ei de linia evolutiva a cimpanzeului. Cercetatorii au conchis ca aceasta presiune se1ectiva s-a desfurat in ultimii 200.000 ani. Se crede ca produsul genei FOXP2 (adic proteina gena codific pentru o protein) este implicat in abilitatea de a controla micarile oro-faciale in timpul vorbirii. Desigur, capacitatea umana de a comunica prin limbaj implica multe regiuni cerebrale i este aproape sigur ca multe alte gene sunt responsabile pentru limbajul articulat, specific speciei noastre. Divergente genetice intre om i cimpanzeu Procesul de speciatie in grupul hominoidelor (om + maimuele antropoide) a fost initiat prin aparitia de restructurari cromozomale care au supresat posibilitatea imperecherii (au determinat aparitia izolarii reproductive), precum i prin aparitia de mutatii in gene cheie care intervin in procese complexe precum diferentierea celulara i dezvoltarea embrionar. Cea mai evidenta diferenta genetica dintre om i maimutele antropoide este detectabila la nivelul cariotipului. Gorila i cimpanzeul au un complement cromosomal diploid alctuit din 2n=48 de cromozomi (24 perechi de cromozomi), iar omul are un complement cromosomal diploid alcatuit din 2n=46 cromozomi (23 perechi de cromosomi). La strmoii omului, dup desprinderea liniei evolutive a omului de cea a cimpanzeului, doi cromosomi au fuzionat (translocaie robertsonian) formnd cromosomul uman numrul 2. Separarea liniei evolutive a omului de cea a cimpanzeului s-a realizat acum 5-6 milioane de ani, iar a omului de cea a gorilei acum cca. 7 milioane de ani. Datele moleculare susin o mai strns nrudire ntre om i cimpanzeu diferenele semnificative la nivel de ADN sunt doar de 1-1,5%. Modele ale migratiilor populatiile umane Analiza ADN a reprezentat o sursa deosebit de valoroasa de informatii pentru reconstruirea istoriei recente a populatiilor umane, pe baza analizei unor markeri genetici. Secventele de ADN mitocondrial (ADNmt) i ale cromozomului Y se afla printre markerii ADN preferati, deoarece ele nu sunt supuse proceselor de recombinare, iar mutatiile in aceste secvente sunt rare i apar cu o frecventa relativ constanta (pe principiul ceasului molecular). Este astfel posibila urmarirea evolutiei speciei umane, atat pe linie materna (prin analiza ADNmt, care se transmite exclusiv pe linie matern), cat i pe linie paterna (prin analiza cromozomului Y). Alaturi de aceti doi markeri sunt analizate i alte secvente genice, de la nivelul autozomilor, ca i din cromozomul X. In afara analizei genetice realizata prin investigarea la scar larg (investigare sistemic) a populatiilor umane actuale, molecule de ADN pot fi extrase i din oasele gasite in situri arheologice. Este posibila extragerea moleculelor de ADN din oseminte vechi de 50.000 de ani i chiar mai vechi. Astfel, molecule de ADNmt recuperate din fosilele a patru specimene de neandertalieni, descoperite in Europa i avand varste cuprinse intre 30.000 i 100.000 de ani, au prezentat diferente clare fata de ADNmt al oamenilor actuali. Datele obtinute din aceste analize conduc spre concluzia ca specia Homo neanderthalensis s-a stins fr a contribui la zestrea geneticii a omului actual. 0 alta concluzie desprinsa a fost aceea ca linia evolutiva a oamenilor actuali i cea a neandertalienilor s-au separat

acum aproximativ 500.000 de ani. Compararea ADN-ului omului de Neanderthal cu cel al oamenilor actuali din Europa, Africa i Asia a demonstrat ca cei patru neandertalieni analizati apartineau clar unui singur grup (prezentau un grad mare de asemanare la nivelul secventelor genice), fiind indepartati filogenetic de oamenii actuali; in schimb, oamenii actuali din Europa prezint o inrudire mult mai stransa cu cei din Africa i Asia. Dovezi genetice sugereaza descinderea omului modern din populatiile de pe continentul african, rezultatele fiind in concordanta cu diversitatea genetica mai mare, observata la populatiile din Africa. Modelul originii africane recente (RAO Recent African Origin), numit i ipoteza originii regionale, sugereaza ca specia noastra a evoluat dintr-o populatie africana mica, ce a colonizat ulterior intreaga lume (acum 100000 150000 de ani), inlocuind treptat celelalte hominide, datorita capacitii ridicate de adaptare. Modelul RAO s-a bazat initial pe rezultatele analizelor asupra ADNmt (ADN mitocondrial). Transmiterea pe cale materna a ADNmt, precum i absenta proceselor de recombinare in acest tip de ADN au facut posibila aplicarea analizelor de coalescenta (contopire, reunire), pentru estimarea stramoului care a transmis ADNmt-ul sau tuturor descendentior actuali. In cazul ADNmt, fiind vorba de transmitere pe cale materna, inseamna ca astfel de analize ne conduc spre un individ de sex femel, aa-numita Ev mitocondrial, femeia al carei ADNmt se gasete la oamenii actuali. Analizele au aratat ca acest individ femel a trait acum 100.000 150.000 de ani (cu aproximativ 5000 7000 de generatii in urma), cu siguranta undeva in estul Africii. Dintre cei aproximativ 10.000 de indivizi care formau populatia est-africana ce avea sa dea natere omului actual, doar ADNmt al unui singur individ femel s-a transmis oamenilor moderni. Modelul RAO a fost controversat deoarece se cunoate ca predecesorul speciei Homo sapiens, anume Homo erectus, a migrat din Africa cu mai mult de un milion de ani in urma. Aadar, pentru ca modelul RAO sa ramana valabil, trebuia acceptata ideea ca doar o populatie mica de H. erectus a evoluat catre H. sapiens i apoi catre oamenii actuali. RAO este insa sustinut de date recente. Metodele moderne de reconstituire a arborilor filogenetici permit estimari statistice ale punctului de coalescenta (localizarea momentului initial, in timp i spatiu) a tuturor variantelor de ADNmt existente in populatiile umane actuale (adica a originii tuturor variantelor de ADNmt prezente la oamenii actuali). Rezultatul unei astfel de analize conduce la validarea modelului RAO. A fost propus de catre unii paleontologi un model alternativ la RAO modelul evoluiei multiregionale. Potrivit acestuia, oamenii moderni au aparut, simultan, din mai multe populatii de Homo erectus dispersate pe diferite continente i intre care se desfura un flux genic (migrare interpopulationala) semnificativ. Analize statistice mai recente sustin, totui, un model RAO mai complex. Confirmand rolul dominant al Africii in conturarea fondului genetic al omului actual, se sugereaza ca oamenii au migrat din Africa in mai multe etape. Studiile au demonstrat ca diversitatea genetica a oamenilor actuali este redusa, in comparatie cu a altor specii oarecele sau maimutele antropoide, de exemplu sugerand faptul ca linia evolutiva umana a suferit un fenomen recent de strangulare populationala. Aceasta ipoteza este sustinuta de constatarea ca populatiile actuale non-africane prezinta doar un subset al variatiilor genetice care se remarca la populatiile din Africa. Un exemplu elocvent in acest sens este oferit de minisatelitul genei pentru insulina, care a fost asociat cu susceptibilitatea la o serie de boli precum diabetul, sindromul ovarului polichistic, obezitatea i altele. Un studiu recent, realizat pe trei populatii umane din Africa i pe trei din afara Africii, a condus la identificarea a 22 de linii de alele inrudite, dar inalt divergente. Nu au putut fi identificate forme intermediare intre aceste 22 de linii la populatiile actuale. Toate cele 22 de linii alelice au fost identificate la populatiile umane africane, dar numai 3 linii la populatiile non-africane, aceasta fiind, totodata, o confirmare in plus a modelului RAO.