Despre Liturghia Ortodoxa

Iubiti credinciosi, Duminica trecuta am vorbit despre originea si istoria Liturghiei, iar astazi, dupa cum am promis, voi vorbi pe scurt despre semnificatia Liturghiei Ortodoxe, asa cum o cunoastem si o savarsim noi in ziua de azi. Dupa cum stiti, exista doua Liturghii pe care le savarsim in timpul anului bisericesc: Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, care se tine de zece ori pe an si Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, care se savarseste in restul anului. Amandoua liturghii provin, asa dupa cum spuneam Duminica trecuta, din liturghia Antiohiana, pe care Sf. Vasile cel Mare a rescris-o la sfarsitul secolului IV, si cand spun aceasta, ma refer ca la faptul ca Sf. Vasile a rescris o mare parte din rugaciuni. La randul sau, Sf. Ioan Gura de Aur, a rescris o parte din rugaciuni si asa se face, ca in ziua de azi avem aceste doua Sfinte Liturghii. In unele biserici ortodoxe se mai savarseste si o a treia liturghie, cea a Sf. Iacov, care se tine insa numai o data pe an, pe 23 Octombrie, la praznicul Sfantului Iacov. Dupa cum ati observat, Liturghiile Sf. Vasile si Sf. Ioan au o structura identica, singurele deosebiri fiind anumite rugaciuni si cateva imne. Dupa cum stiti, Liturghia noastra ortodoxa este alcatuita din doua parti: Liturghia Catehumenilor (sau a celor chemati) si Liturghia Credinciosilor. In vremurile de demult, cei ce nu erau inca botezati, puteau participa doar la prima parte a Liturghiei, dupa care paraseau biserica si asteptau afara. 1. Liturghia celor Chemati (a Catehumenilor) Dupa cum ati observat, inainte de a da binecuvantarea de la inceputul Liturghiei Catehumenilor, preotul deschide usile imparatesti ceea ce reprezinta vestirea Imparatiei lui Dumnezeu si apoi rosteste: "Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecilor!" la care credinciosii raspund "Amin". Liturghia Catehumenilor continua cu un sir de rugaciuni, asa numitele Ectenii, iar corul canta cele trei Antifoane, in timpul carora preotul rosteste rugaciuni in soapta. Trebuie spus ca antifoanele, asa cum le stim noi astazi, au fost introduse abia in secolul XIV, iar pana la acea data se cantau asa numitii psalmi antifonici (91,92 si 94). Momentul central al Liturghiei Catehumenilor, il reprezinta Intrarea Mica, care are loc imediat dupa antifonul III (Fericirile). Intrarea mica incepe prin deschiderea solemna a usilor imparatesti, ca si cum s-ar deschide usile Imparatiei Ceresti, iar credinciosii pot vedea atunci Sfanta Masa, ca locas al supremei invataturi duhovnicesti, de unde ne vine cunoasterea adevarului si ni se vesteste viata vesnica. Apoi preotul (sau diaconul, in cazul in care exista unul) ridica Evanghelia si ocolind prin spatele altarului, ies pe usa mica dinspre Nord, amintind de usa acelei incaperi laterale ale bisericii
Page 1 of 6

timpurii de unde se aduceau carti in mijlocul bisericii pentru a fi citite. Intrarea preotului (diaconului) cu Evanghelia ridicata deasupra capului simbolizeaza venirea in lume a lui Iisus- Cuvantul pentru a vesti imparatia lui Dumnezeu; el iese ca un necunoscut prin usa cea stramta de la mizanoapte, iar apoi aratandu-se poporului, se intoarce in altar prin usile imparatesti. Urmeaza apoi o serie de rugaciuni si cantarea Intreit Sfanta: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fr de moarte, miluieste-ne pe noi. Apoi preotul merge ctre locul dinapoia Sfintei Mese unde este scaunul arhiereului, care nchipuie scaunul lui Hristos, si urmeaza inceperea Propovaduirii lui Hristos, care este reprezentata de citirea din Apostol, pe care o face citetul. Apoi urmeaza citirea Evanghelica pe care o face preotul sau diaconul. In timpul citirii, credinciosii ingenuncheaza plecandu-si cu evlavie capetele, ascultand cuvantul lui Dumnezeu. Dupa citire, preotul aseaz Evanghelia pe Sfnta Mas mai sus de antimis, care are zugrvit pe el nmormntarea Domnului. Prin aceasta se arat c de la Liturghia nvtrii se trece acum la Liturghia jertfei lui Hristos , invatatura fiind defapt pregatirea pentru Jertfa si Inviere. Urmeaza o ectenie in care pot fi incluse si rugaciuni speciale pentru credinciosi, precum si rugaciuni pentru sufletele celor adormiti. Liturghia celor Chemati se incheie cu aceste cuvinte: Preotul: Cei chemati, capetele voastre Domnului sa le plecati. Credinciosii: Tie Doamne. Preotul: Ca si acestia mpreun cu noi s mreasc preacinstitul si de mare cuviint Numele Tu, al Tatlui si al Fiului si al Sfntului Duh, acum si pururea si n vecii vecilor. Credinciosii: Amin. 2. Liturghia Credinciosilor (sau a Jertfei si a Sfintei Impartasanii) Aceasta a doua parte a Sfintei Liturghii incepe astfel: Preotul: Cati suntem credinciosi, iara si iara Domnului sa ne rugam. Urmeaza ecteniile pentru credinciosi si cele dou rugciuni ale preotului ca pregtire pentru aducerea si prefacerea darurilor credinciosilor n Jertfa nesngeroas . In timpul in care se canta Heruvicul (Noi care pe Heruvimi cu tain nchipuim si Fctoarei de viat Treimi ntreit sfnt cntare aducem, toat grija cea lumeasc acum s o lepdm), preotul ingenuncheaza inaintea Sfintei Mese si se roaga sa fie invrednicit sa aduca Sfanta Jertfa. La mijlocul acestei rugaciuni, usile imparatesti se deschid iar Diaconul, cu cdelnita, iese din altar, pentru a pregti calea mpratului tuturor si, prin rspndirea din belsug a fumului de tmie, nltnd nor de bun-mireasm, prin care va trece Cel purtat de heruvimi, aduce aminte c rugciunea credinciosilor trebuie s se nalte ca fumul de tmie naintea Domnului si c, devenind cu totii, dup cuvntul Apostolului, purttori de bun-mireasm ntru Hristos, trebuie s nu uitm c se cuvine s fim curati precum heruvimii, pentru a-L primi pe Domnul. Heruvicul a fost introdus in secolul VI si a inlocuit cantarea psalmului 23. Urmeaza apoi Iesirea cu Cinstitele Daruri (Iesirea Mare). n timpul cntrii heruvimice se formeaz procesiunea solemn numit si Vohodul (iesirea cea mare). Preotul face trei nchinciuni naintea Sfintei Mese, zicnd naintea fiecreia: "Dumnezeule, curteste-m pe mine pctosul si m miluieste". Preotul, apropiindu-se de cinstitele daruri, se nchin de trei ori, ia acopermntul cel mare, l
Page 2 of 6

pune pe umeri, ia Sfntul Disc si Potirul, si iese pe usa dinspre miaznoapte a altarului. Urmeaza o serie de rugaciuni incepand astfel: "Pe Preafericitul Printele nostru, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romne s-l pomeneasc Domnul Dumnezeu ntru mprtia Sa."..." Pe binecredinciosul popor romn de pretutindeni si armata trii, s-i pomeneasc Domnul Dumnezeu ntru mprtia Sa". Aceste rugaciuni se incheie cu cantarea "Ca pe mparatul tuturor s-L primim pe Cel nevzut, nconjurat de cetele ngeresti. Aliluia, Aliluia, Aliluia" n acest timp preotul, ajungnd n altar, pune Sfntul Potir si Sfntul Disc pe antimisul de pe Sfnt Mas, nchipuind astfel pe Iosif din Arimateea care L-a asezat pe Hristos, socotit ca rstignit si sngele vrsat din trup, n mormnt. Apoi preotul spune : "n mormnt cu trupul, n iad cu sufletul ca un Dumnezeu, n rai cu tlharul si pe scaun mpreun cu Tatl si cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplndu-le, Cel ce esti necuprins" Apoi urmeaza ectenia si rugaciunea preotului dinaintea Crezului. Dupa ce preotul rosteste "S ne iubim unii pe altii, ca ntr-un glas s mrturisim." , credinciosii raspund "Pe Tatl, pe Fiul si pe Sfntul Duh, Treimea cea de o fiint si nedesprtit", iar preotul spune: "Usile, usile, cu ntelepciune s lum aminte" iar credinciosii rostesc intr-un glas Crezul, care este cea mai concisa si explicita forma de marturisire a credintei noastre. In vreme ce comunitatea mrturiseste Crezul, preotul rosteste si el ncet Crezul si ridic "Aerul" de pe Sfntul Disc si Sfntul Potir, legnndu-l deasupra lor, amintind cutremurul ce s-a petrecut la rstignirea si nvierea Domnului, cnd ngerul a ridicat piatra de pe mormnt. Dup "si a nviat a treia zi dup Scripturi" nceteaz cltinarea "Aerului". Urmeaza apoi Anamneza ca pregtire a prezentrii darurilor lui Dumnezeu si a sfintirii lor. Dupa ce preotul rosteste: "Ale tale dintru ale tale, Tie ti aducem de toate si pentru toate" iar credinciosii raspund: "Pe Tine Te ludm, pe Tine Te binecuvntm, Tie iti multumim, Doamne si ne rugm Tie, Dumnezeului nostru", urmeaza Epicleza (Chemarea Sfantului Duh), care este momentul culminant al intregii Liturghii, cand painea se preface in Sfantul Trup iar vinul in Sfantul Sange al Domnului. In altar are loc intreita invocare a Sfantului Duh peste Sfintele Daruri; a aceluiasi Sfant Duh prin care s-a savarsit intruparea lui Hristos din Fecioara Maria, moartea si Invierea Sa si fara de care painea si vinul nu se pot preschimba in trupul si sangele lui Hristos. Dupa prefacerea Sfintelor Daruri urmeaza cererile catre Dumnezeu si pomenirea Protoparintilor, a Sfintilor Parinti, Apostolilor, propovaduitori, Evanghelisti, Mucenici, Marturisitori, Pustnici si a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, iar corul canta Axionul ( "Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu..." ) apoi urmeaza rugaciunile pentru credinciosi si astfel se incheie rugaciunile pentru toti ce alcatuiesc Biserica lui Hristos. Despre Axion, stim ca a fost compus de Cosma de Maiuma n sec. VIII, iar apoi (sec X) i s-a adaugat o parte introductiva, care provine de la manastirile Muntelui Athos. Apoi urmeaza rugaciunea Tatal Nostru pe care toti credinciosii o rostesc intr-un glas. Dupa aceasta rugaciune, usile imparatesti se inchid si se savarseste Pregtirea Sfintelor pentru Sfnta mprtsanie. In timp ce credinciosii canta, preotul ia cu amndou minile de pe disc Sfntul Trup, il nalt fcnd cu el semnul crucii si zice: "Se sfarm si se mparte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfarm si nu se desparte, Cel ce se mnnc pururea si niciodat nu se sfrseste, ci pe cei ce se mprtsesc i sfinteste". Spunnd aceste cuvinte, preotul desface Sfntul Trup n patru prti, pe care scrie: I.S., H.S., N.I. si K.A. Apoi preotul lund prticica I.S. si fcnd cu dnsa semnul crucii peste potir, o pune n el, spunnd: "Plinirea potirului credintei Sfntului Duh." Dup aceea
Page 3 of 6

se aduce apa nclzit (cldura) pe care preotul o binecuvnteaz zicnd: "Binecuvntat este cldura sfintilor Ti, totdeauna acum si pururea si n vecii vecilor. Amin." Apoi o toarn n potir spunnd: "Cldura credintei plin de Duhul Sfnt. " Urmeaza Sfanta Impartasanie: preotul se mprtseste cu prticica ce poart numele de H.S., si se impartaseste din potir, apoi pune prticelele N.I. si K.A. n potir si rosteste trei rugciuni de laud. Apoi preotul, venind cu Sfntul Potir n usile mprtesti si nltndu-l, zice ctre credinciosi: "Cu fric de Dumnezeu, cu credint si cu dragoste apropiati-va" si urmeaza impartasirea credinciosilor. Dupa impartasire urmeaza cantarile de lauda si multumire: " Amin. S se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne, ca s ludm mrirea Ta, c ne-ai nvrednicit pe noi s ne mprtsim..." iar apoi Ectenia finala. Preotul iese in mijlocul credinciosilor si rosteste Rugaciunea Amvonului, ca o incununare a tuturor cererilor din timpul liturghiei; aceasta rugaciune se numeste a amvonului, deoarece in biserica primara ea era rostita din amvonul ce se gasea in naosul bisericii. Patriarhul Gherman, numeste aceasta rugaciune ca fiind "sigiliul tuturor cererilor". "Cel ce binecuvntezi pe cei ce Te binecuvnteaz, Doamne, si sfintesti pe cei ce ndjduiesc ntru Tine, mntuieste poporul Tu si binecuvnteaz mostenirea Ta. Plinirea Bisericii Tale o pzeste; sfinteste pe cei ce iubesc podoaba casei Tale; Tu pe acestia i preamreste cu dumnezeiasc puterea Ta si nu ne lsa pe noi cei ce ndjduim ntru Tine. Pace lumii Tale druieste, Bisericilor Tale, preotilor, binecredinciosului popor romn de pretutindeni si armatei trii noastre. C toat darea cea bun si tot darul cel desvrsit de sus este pogornd de la Tine, Printele luminilor, si Tie mrire si multumire si nchinciune nltm, Tatlui si Fiului si Sfntului Duh, acum si pururea si n vecii vecilor. " Dupa rugaciunea finala, preotul imparte credinciosilor prescurile din care au fost desprtite si scoase prticelele si prin aceasta pstreaz chipul cel din vechime al osptului dragostei (Agapei), practicat de crestinii timpurilor dinti. Credinciosii sunt apoi miruiti, fapt care arat primirea lucrrii necreate a Sfntului Duh n ei. Iubiti credinciosi, in incheiere as vrea sa va amintesc ca Sfanta Liturghie pe care o savarsim impreuna, are darul de a ne intari pe noi ca indivizi, dar totodata intareste si legaturile dintre noi. Dumnezeu ne-a creat ca fiinte in comuniune ca sa ne intarim prin altii si la randul nostru sa-i intarim pe altii, sa ne dam ajutor unul altuia si sa ne iubim unii pe altii, asa cum ne iubeste si El pe noi. Fie ca Sfanta Liturghie sa ne invredniceasca pe toti ca sa fim demni de Imparatia lui Dumnezeu, iar Sfanta Impartasanie sa ne uneasca tot mai mult cu Cel ce S-a intrupat si S-a jertfit pentru noi si ne-a rascumparat de sub puterea pacatului. In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Amin. Dupa o predica a Pr. Alecsandru

Page 4 of 6

Eshatologia Ortodoxa
"Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa vina". Acesta este ultimul articol din Simbolul Credintei si aceasta este credinta tuturor crestinilor. Viata prezenta este drumul care poate duce la "viata veacului ce va sa vina", cand "imparatia harului" se va transforma in "imparatie a gloriei". "Chipul acestei lumi trece" (I Cor 7, 31), tinzand catre sfarsitul ei. Intreaga perceptie crestina a lumii este determinata de acest eshatologism; el nu priveaza aceasta viata de valoarea ei, ci ii imprumuta o justificare noua si suprema. Crestinismul primitiv este plin de sentimentul sfarsitului apropiat si inevitabil. "Iata, vin indata! Amin! Vino, Doamne Iisuse!" (Apoc. 22, 20). Aceste cuvinte de foc rasunau ca o muzica cereasca in inimile primilor crestini si le ridicau pe un plan "supra-pamantesc", ca sa spunem astfel. Asteptarea unui sfarsit imediat, tensiunea plina de bucurie, s-au pierdut in decursul timpului. Acest sentiment a fost inlocuit prin acela ca viata noastra se termina repede prin moarte si ca o rasplata vine dupa moarte: in Orient si in Occident, eshatologismul a devenit mai sever si mai sumbru. In acelasi timp s-a dezvoltat (mai ales in cadrul Ortodoxiei), o venerare speciala a mortii; trupul mort este ingropat cu veneratie, ca samanta invierii ce va sa vina, iar ritualul inmormantarii este considerat de anumiti scriitori vechi, ca fiind o taina. Rugaciunea pentru morti, pomenirea lor periodica, stabileste o legatura intre noi si lumea cealalta; orice trup mort se numeste in limba liturgica "moaste", pentru ca este capabil sa fie glorificat. Separarea sufletului de trup este un fel de taina, in care se implineste in acelasi timp judecata lui Dumnezeu asupra lui Adam cel cazut; fiinta omeneasca se descompune prin separarea antinaturala a sufletului si a trupului; sufletul se naste din nou in lumea spirituala. Sufletul despartit de trup devine constient de spiritualitatea lui si se regaseste in lumea netrupestilor duhuri - luminoase sau intunecoase. In aceasta noua stare, sufletul trebuie sa ia pozitie singur in legatura cu lumea cea noua. In alti termeni, starea de suflet trebuie sa se manifeste asa cum este si sa devina evidenta sufletului insusi. Destinele sufletului sunt descrise prin diferite imagini in literatura bisericeasaca, dar doctrina ortodoxa vorbeste despre ele cu o inteleapta incertitudine; este un mister ce nu poate fi patruns decat prin experienta vie a Bisericii. Exista totusi o axioma a constiintei bisericesti: lumea mortilor si lumea celor vii sunt deosebite, dar zidul care le separa nu este de nepatruns pentru iubire si rugaciune. De aceea, rugaciunea pentru morti, fie in timpul jertfei euharistice, fie in afara de liturghie, ocupa un loc important in Ortodoxie. Noi credem cu tarie in puterea acestor rugaciuni; ele pot ameliora starea sufletelor pacatosilor si sa le elibereze din locul de pustiire. Desigur, aceasta actiune a rugaciunii presupune nu numai o mijlocire pe langa Creator, ci si o actiune directa asupra sufletului, o trezire a puterilor sufletului, susceptibila sa-l faca demn de iertare. Biserica ortodoxa distinge doua stari in lumea de dincolo de mormant; de o parte, fericirea raiului; de alta parte, suferintele din care omul poate sa se elibereze, prin rugaciunile Bisericii si gratie unei schimbari interioare in sufletul insusi. Posibilitatea anumitor suferinte, din care nici o scapare nu mai este cu putinta, nu este exclusa in sine. Credinta ortodoxa nu recunoaste un purgatoriu, ca loc sau ca stare speciala. Nu exista destule fundamente biblice pentru a admite existenta unui loc de acest fel. Biserica nu judeca destinul celor ce nu-i apartin, ori s-au separat de ea; ea ii lasa in mila dumnezeiasca. Dumnezeu a voit ca destinele de dincolo de mormant ale celor ce n-au cunoscut pe Hristos si n-au intrat in Biserica Sa, sa ne ramana necunoscute. O anumita speranta ne este data de invatatura bisericii despre coborarea si predicarea lui Hristos in iad, adresata intregii umanitati pre-crestine. S-a spus doar ca "Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina". (Tim. 2, 4). Totusi nu exista pana in prezent definitii ale bisericii despre destinele necrestinilor. Doctrina ortodoxa privitoare la Judecata de Apoi, decurge din Scriptura; cea din urma deosebire intre oi si capre, moartea si iadul, condamnarea, muncile vesnice, de o parte; imparatia cerurilor, fericirea vesnica, contemplarea Domnului, de alta parte, - iata capatul drumului terestru al umanitatii. Orice judecata presupune nu numai posibilitatea condamnarii, dar si pe cea a iertarii. Orice om
Page 5 of 6

care-si marturiseste pacatele, stie intotdeauna ca el a meritat sa fie osandit de Dumnezeu: "De Te vei uita la faradelegi, Doamne, cine va suferi?" (Ps. 129, 3). Dar nadejdea in milostivirea divina subzista mereu, pentru ca Dumnezeu este Cel ce ne-a creat. "Al Tau sunt, mantuieste-ma" (Ps. 118, 94). La Judecata de Apoi, cand Mantuitorul insusi, bland si smerit cu inima, va fi Judecator al Adevarului, in ce va consta deci milostivirea? Ortodoxia raspunde la aceasta intrebare si prin mijlocirea iconografiei. Pe icoanele Judecatii, se reprezinta la dreapta Fiului, Fecioara Prea Curata, care ii cere milostivire, in numele iubirii sale materne, pentru ca ea este Maica lui Dumnezeu si Maica intregului neam omenesc. Totodata, Maica Domnului, "Pneumatofora", este si intermediara vie a Duhului Sfant si, prin ea, Sfantul Duh participa la Judecata de Apoi. Nu este un om care sa fie fara pacat si care, chiar printre oi, sa nu fie o capra, intr-un fel oarecare. Dar Duhul mangaietor poate vindeca si restaura creatura acoperita de rani; omul poate primi deci har prin milostivirea dumnezeiasca. Nici un rigorism nu ne poate lua nadejdea, pe care ne-o dau cuvintele triumfatoare ale Sf. Pavel: "Ca Dumnezeu i-a inchis pe toti in neascultare, pentru ca pe toti sa-i mantuiasca. O, adancul bogatiei, al intelepciunii si al stiintei lui Dumnezeu!..." (Rom. 11, 32,33).

Dupa Serghei Bulgakov

Page 6 of 6