Sistemul constituional american i sistemul constituional englez

Potrivit D.E.X. prin sistem se nelege un ansamblu de elemente dependente ntre ele formnd un ntreg organizat, care pune n ordine ntr-un domeniu de gndire teoretic, reglementeaz clasificarea materialului ntr-un domeniu de tiine ale naturii sau face ca o activitate practic s funcioneze potrivit scopului urmrit. Sistemele constituionale, sunt de fapt modaliti prin care regimurile politice se exprim pe planur juridic al organizrii consituionale. Statele Unite ale Americii au creat regimul prezidenial, n timp ce Marea Britanie a fost prima ar din lume care a practicat regimul parlamentar. Sistemul prezidenial este o form de guvernare republican care i confer preedintelui ca ef al statului puteri decisive n cadrul procesului politic. n vreme ce sistemul vest-european rezultat al constituionalismului aloc preedintelui o poziie eminamente reprezentativ (dezbrcarea de putere a monarhilor din trecut), Constituia SUA i confer preedintelui o putere considerabil. Preedintele SUA este eful statului, al guvernului, eful armatei i ministrul de externe. El nu depinde de Parlament (aici nu poate fi vorba de un sistem parlamentar) i nu constituie un guvern n sensul cunoscut al cuvntului, numind n schimb secretari de stat cu statut de consilieri, pe care preedintele poate s i revoce din funcie dup bunul su plac. O alt form de sistem prezidenial este cea din Frana, elaborat sub Ch. de Gaulle (Constituia din 1958), mai ales n ceea ce privete deciziile plebiscitare (nc de pe vremea lui Napolon I i Napolon III). n ambele cazuri, Parlamentul se afl pe plan secund, iar puterea executiv se afl n minile legislativului.

Sistemul parlamentar este o form de manifestare deosebit a sistemului reprezentativ i a parlamentarismului, caracterizat de urmtoarele trsturi: 1. o relaie strns ntre Guvern (putere executiv) i Parlament (putere legislativ); 1. compatibilitate (consens) ntre guvern i parlament, ceea ce nseamn c eful guvernului i minitrii si sunt i deputai, aparind de regul i faciunii / faciunilor majoritare; 1. guvernul rspunde politic n faa Parlamentului, care poate s i acorde acestuia un vot de nencredere; 1. dreptul guvernului de a dizolva Parlamentul i a organiza alegeri anticipate. n ceea ce privete criteriul principal, i anume rspunderea Parlamentului, el poate s dea guvernului, primului ministru sau minitrilor un vot de nencredere, sub forma unei moiuni de cenzur sau a respingerii unei legi susinute de guvern. Dac n cazurile mai sus prezentate, guvernul nu este capabil s i asume rspunderea, el trebuie s demisioneze, continund ns s rmn la putere pn n momentul n care este format un guvern nou.

Modelul sistemului prezidenial american, aa cum a fost consfinit de Constituia de la Philadelphia din 17 septembrie 1787 l-a fcut pe Emile Giraud sa se ntrebe daca, fata de regimurile parlamentare europene care lasa mult de dorit, mijlocul de a salva democratia nu ar fi nlocuirea acestora cu un regim prezidential. Este nsa de observat ca n lipsa unei experiente democratice, realitatea a aratat ca adoptarea regimului prezidential a degenerat n dictatura. si aceasta pentru ca eficacitatea sa nu consta n modelul teoretic pe care se bazeaza, ci n modul cum a fot pus n practica de creatorii sai.Este de observat ca, n domeniul politic, nici un presedinte american nu a manifestat veleitati de despot. Americanii au facut din separatia puterilor principiul fundamental al organizarii constitutionale, iar puterii judiciare, instituita garant al Constitutiei, i s-a dat sarcina de a controla celelalte doua puteri.Conceptia americana a separarii puterilor implica egalitatea juridica a executivului si legislativului, ceea ce n Europa nu este de conceput.Dupa ce au divizat puterea n scopul de a o slabi, dupa ce au separat puterile asa nct nici una sa nu o reduca pe cealalta, americanii i-au dat fiecareia posibilitatea de a frna actiunea celeilalte. Specific regimului american este lipsa unui organ colectiv de natura guvernelor europene, si aceasta datorita faptului ca sarcinile acestora sunt de competenta presedintelui n sistemul american, care le realizeaza prin ministri, sefi ai departamentelor ministeriale, denumiti secretari, si cu consilieri prezidentiali, reuniti ntr-un puternic Birou Executiv al Presedintelui, aflat la Casa Alba. Minsitrii sunt numiti intuitu personae de Presedinte cu acordul Senatului. Trebuie mentionat ca acest acord, care are un fundament traditional, practic nu este niciodata refuzat Presedintelui. Ministrii, care nu sunt colegii Presedintelui ci subordonatii sai, ramn n functiune atta timp ct Presedintele e multumit de activitatea lor. Ei sunt plasati sub dependenta imediata a Presedintelui si revocabili ad nutum. Cnd un ministru pleaca, ceilalti ramn, ceea ce face ca regimul prezidential american sa nu lase nimic de dorit sub aspectul instabilitatii ministeriale. Prin urmare, ministrii sunt raspunzatori, individual, numai n fata sefului statului. Ministrii, n opozitie cu omologii lor din regimul parlamentar nu formeaza un organ distinct si autonom n raport cu Presedintele. Expresia Cabinet e utilizata n S.U.A n sens tehnic si nu politic. " n alti termeni, doar personalitatea si vointa Presedintelui conteaza: puterea decizionala ramn cnd apanajul sau". " n regimul american de separare stricta a puterilor nu exista responsabilitate politica a Executivului n fata Legislativului", nici individuala, nici colectiva. Regimult parlamentar englez Acesta a luat fiinta la sfrsitul secolului al XVIII-lea si si-a gasit deplina dezvoltare de-a lungul secolului al XIX-lea, n timpul erei victoriene. n Marea Britanie, Guvernul a devenit mostenitorul puterilor regale. Aceasta si datorita, n mare masura, conceptiilor poporului britanic care, traditional, considera ca cel care dispune de o putere pe care o exercita n mod liber, trebuie sa fie n n tregime responsabil de actele sale. Cum, daca regele ar fi responsabil, ar n semna ca acesta sa poata fi judecat n sensul strict al cuvntului, ceea ce poate antrena uneori revolutii, experienta pe care britanicii au cunoscut-o n n 1640 si 1688. Cum procedeul a fost gasit eficace, dar periculos, englezii au preferat sa transfere progresiv cabinetului puterile care apartinusera regelui. De unde clasica formula: "The king can do no wrong".

Ministerul este organismul guvernamental lato sensu; dupa Bagehot, cabinetul este partea eficace a Guvernului, sau dupa J. Giguel, smburele dur al mecanismului guvernamental. El contine un numar mic de persoane alese intuitu personae de primul ministru. Desi pastreaza teoretic puterea de a numi, monarhul nu poate, n realitate, sa refuze acordul sau si, a fortiori, el a renuntat la puterea de a-i revoca. Primul-ministru numeste membrii Guvernului, dar poate sa-si ceara unui ministru sa demisioneze sau sa si schimbe atributiile. El poate de asemenea sa prezinte regelui demisia Guvernului. Primul-ministru asigura legatura ntre Guvern si monarh, ministrii neavnd acces direct la rege sau regina. El controleaza politica subordonatilor sai, neezitnd sa intervina n departamentul respectiv, si n special ct priveste politica externa. Guvernul britanic nu este responsabil dect n fata Camerei Comunelor. Trei sunt, dupa Esmein94, pricipiile care stau la baza responsabilitatii ministrilor: 1. iresponsabilitatea monarhului, titularul puterii executive 2. resposabilitatea ministrilor, cu privire la orice act ilegal, sau chiar gresit si prejudiciabil pentru tara, pe care l-au ndeplinit sau la care au participat 3. necesitatea pentru rege de a face sa participe un ministru la toate actele prin care se exercita prerogativa Coroanei. Cabinetul este responsabil solidar de mersul general al afacerilor statului. Aceasta regula s-a dezvoltat ncepnd cu 1688, multa vreme Cabinetul fiind un organism de detinatori ai naltelor atributii. Obligatiile ministrului pot fi mai degraba pasive dect active atunci cnd decizia nu se refera la probleme din propria sfera de responsabilitate administrativa. El trebuie, oricum, sa fie informat dinainte despre orice propunere a altui ministru si sa aiba posibilitatea de a-si manifesta ndoiala si obiectiile. Americanii, fata de englezi, au avut curajul schimbarii radicale si au intocmit cel mai evoluat model de democratie. Cea mai importanta asemanare intre cele doua regimuri ramane insa separarea puterilor in stat.