Capitolul 15

Epoca

Stateam in acea incapere micuta, cu o persoana ale carei ganduri ma

amuzau intotdeauna, si cu alta a carei minti era un secret pentru mine.
Distractiv, ar spune unii.
Charlie imi arunca tot drumul priviri prin oglinda retrovizoare a
masinii lui de politie. Insa Bella, care de obicei incerca sa destinda
atmosfera cat eram doar noi trei de fata, ramase tacuta, avand in poala
roba galbena si uitandu-se la mainile ei. Din cauza prezentei lui Charlie,
nu era posibil sa o intreb ce era in neregula, fara ca el sa banuiasca ceva.
Masina intra alene in parcarea liceului... si nimeri exact in singurul
loc de parcare care avea o groapa destul de adanca pe parea soferului.
Ghinionul era ereditar?
Am iesit, aproape rasufland usurat ca pot respira aer proaspat.
-Te simti bine? am intrebat-o eu pe Bella in timp ce o ajutam sa
coboare.
-Am emotii, spuse ea cu vocea agitata, aproape rosind.
-Esti atat de frumoasa! Am admirat-o.
Chiar trebuia sa ii multumesc lui Alice inzecit pentru toate hainele
minunate pe care i le daruise. Si mi-a nimerit si punctul slab: albastru.

Heei... e fiica mea. Macar pentru o zi, incearca sa te abtii.

Fara sa mai apuc sa spun nimic, Charlie se baga intre noi si o lua pe
Bella de dupa umeri. Insa de indata ce se uita la ea, chipui i s-a inmuiat.
-Ai emotii?
-Nu chiar, ii raspunse cu un ton plat.

Bella..Bella. Nici macar in ziua absolvirii nu incetezi sa te mai comporti ca

un adult. Va avea sa iti fie mai usor in viitor....

-Bella, e mare lucru. Termini liceul. Te asteapta viata reala acum.

Facultate. Locuitul pe cont propriu..Nu mai esti o fetita.
Desi parea un tip dur, Charlie devenea un mielusel in momente
dinastea cu Bella. O iubea mai mult ca orice pe fiica sa, si nu avea sa treaca
foarte usor peste faptul ca nu mai are foarte mult timp de petrecut alaturi
de ea.
 M-au cuprins remuscarile din nou.. pentru ca trebuia sa o indepartez
de toate astea, de viata ei alaturi de cei dragi, ca sa fie in sigurata. Si ei, si
ea.
-Tata. Nu-mi deveni sentimental acum, se planse Bella.
-Cine-i sentimental? Acum spune-mi de ce nu ai emotii?
Ca majoritatea parintilor, pe Charlie il deranja cand i se observa
slabiciunea, asa ca incerca sa isi puna din nou masca de tata dur...era de
apreciat efortul, insa nu prea ii iesea.
-Nu stiu, tata. Cred ca inca nu-mi dau seama bine ce se intampla sau
ceva de genul asta.
-E bine ca Alice da petrecerea asta. Ai nevoie de ceva sa te puna pe
picioare.
-Sigur. O petrecere este exact ce am eu nevoie.
Inca speram ca Alice nu inrautatise situatia cu decoratiunile, desi la
cat era de entuziasmata, ma indoiam. Va fi o noapte lunga.
Charlie fusese nevoit sa ne lase singuri la usa din spate a salii de
sport. Inauntru era atata forfota incat cu greu chiar si un vampir se putea
deplasa. SI atatea ganduri triste, fericite...As fi vrut sa taca toti odata.
Domnul Varner imi arata directia spre locul meu. Trebuia sa ne
aranjam in ordine alfabetica. Insa lipsea cineva. La litera C, eram singurul
Cullen. Alice nu era de gasit. M-am uitat din nou prin camera, am ascultat
fiecare voce, dar niciuna nu era a ei. Daca asta era din cauza ca a fost prea
ocupata cu pregatirile, vom avea o discutie serioasa.

Ce frumoasa e!

Te rog spune-mi ca nu e adevarat. Ce dracu cauta Jacob aici? O zi

fara varcolaci.. atata voiam. Chiar ceream prea mult?
Bella era langa cei cu litera S, ascultand palavrageala Jessicai Stanley,
fara sa arunce vreo privire spre locul unde statea el.
-Alice Cullen! Directorul strigase numele surorii mele, insa ea tot nu
aparuse.
Deodata, isi facu drum prin multime sa isi ia diploma.
M-am concentrat pe gandurile sale, insa tot ce ii trecea prin minte
era Imnul de Lupta al Republicii, tradus in araba. Apoi limbajul coreean
pentru surdo-muti. Isi lua diploma si o zbughi pe usa imediat. N-am
apucat sa o intreb nimic.
-Edward Cullen. Felicitari, baiete.
-Multumesc, domnule Greene... doamna Cope.
 Prea tanar, prea tanar! Se pare ca doamna Cope inca mai avea
dificultati de coerenta in prezenta mea. Banuiesc ca va fi un lucru bun
plecarea, pana la urma, pentru mai multe persoane.
M-am sprijinit de un perete, dandu-mi din ochi snurul galben al
tocii. Dragut, inca una la colectie.
Am privit-o pe Bella cum isi primeste diploma, pe fundal auzindu-
se felicitarile prea entuziaste ale unuia dintre membrii familiei Black.
Dupa ce toata lumea fusese strigata, veni momentul in care lumea isi
arunca palariile . Zeci de puncte galbene erau in aer o secunda mai tarziu.
Familiile elevilor incepeau sa vina spre copii lor, cu felicitarile
specifice evenimentului. M-am dus catre Bella, luand-o de mijloc.
-Felicitari, i-am urat eu.
-Aaa, mersi.
Era inca nervoasa, cautand peste tot cu privirea.
-Nu mi se pare ca ti-au mai trecut emotiile, am observat.
-Inca nu de tot.
-De ce iti mai faci griji? Din cauza petreceri? Nu va fi asa groaznic.
Cred... Chiar nu intelegeam de ce Alice isi blocase mintea ca sa nu
pot sa imi dau seama la ce se gandea. Atat de tare sa fi exagerat cu
pregatirile?
-Probabil ca ai dreptate, imi spuse absenta, inca uitandu-se disperata
prin camera mult mai aglomerata ca mai devreme.
-Pe cine cauti? Am vrut eu sa stiu.
-Alice – unde e?
-A fugit imediat ce si-a luat diploma, i-am raspuns pe un ton
ingrijorat. Ce putea sa fie atat de important si sa imi ascunda acest lucru?
Pana la urma tot aveam sa aflu. Am privit spre usa salii de sport inca o
data, in speranta ca va aparea.
-Iti faci griji cu privire la Alice? ma intreba ea.
-Aaaa...
Nu stiam ce sa ii raspund, pentru ca nu stiam daca imi faceam griji,
sau eram doar frustrat ca nu intelegeam ce se intampla.
-La ce se gandea, oricum? Ca sa te tina departe de gandurile ei.
Ma privi o clipa, apoi isi dadu seama ca se daduse de gol. I-am
aruncat o privire ascutita.
-Traducea Imnul de Lupta al Republicii in araba, daca tot ai intrebat.
Dupa ce a terminat cu asta, a trecut la limbajul coreean pentru surdo-muti.
Rase fara sa fie amuzata.
-Presupun ca asa ceva chiar i-ar tine mintea destul de ocupata.
-Tu stii ce-mi ascunde, i-am taiat-o eu.
 -Sigur ca da, doar mie mi-a venit ideea.
Am asteptat sa continue, insa Charlie deja venea spre noi. Si-a
muscat buza. Era agitata.
-Cunoscand-o pe Alice, probabil ca va incerca sa iti ascunda asta
pana dupa petrecere. Dar din moment ce eu sunt pentru anularea
petrecerii – ei bine, sa nu-ti iesi din minti, indiferent ce este, da?
Intotdeauna este bine sa stii cat mai mult posibil. Trebuie sa ajute cumva.
Incepea deja sa ma sperie. Ce dracului se intampla aici?
-Despre ce vorbesti?
-Doar sa fii calm, in regula?
Am dat din cap, fara sa spun nimic.
-Cred ca te inseli ca suntem atacati din toate partile. Impresia mea
este ca suntem atacati dintr-o singura parte...si de fapt cred ca numai eu
sunt tinta. Se leaga totul, trebuie sa fie asa. Strainul din camera mea era un
test, adversarii nostri dorind sa afle daca poate cineva sa ajunga in preajma
mea. Trebuie sa fie aceeasi persoana care se tot razgandeste, iar nou
nascutii si furatul hainelor mele – toate merg mana in mana. Mirosul meu
este pentru ei. Dar nimeni nu vine dupa voi, nu intelegi? Asta e bine –
Esme si Alice, Carlisle, nimeni nu vrea sa le faca lor rau.
Cum de nu ma gandisem la asta. Avea dreptate. Nenorocita asta de
poveste se lega. Simteam ca nu mai am aer, ca nu ma mai pot misca si ca
picioarele imi erau grele ca plumbul. SI cum putea ea sa vorbeasca atat de
usor despre asta. Era viata ei in pericol, si ei ii pasa doar de siguranta
noastra. Avea ceva la cap?
-Calmeaza-te.
-Bella! Felicitari, fatat tatii!
Minunat. O persoana fata de care trebuie sa fiu calm, sau el va fi cel
care va crede ca am ceva la cap.
Dar nu imi dadeam seama...ce vampir voia sa sa ii faca rau unei fete
de 50 de kilograme, impiedicate si fragile? Ce pericol reprezenta ea pentru
ei?
O auzeam pe Bella vorbind cu tatal ei de parca eram cu capul sub
apa. Bratele imi erau rigide in jurul ei, pentru ca ii simteam caldura
corpului ei mic. Cum era posibil asa ceva? De ce? Cum de nu ne dadusem
sema pana acum? Bineinteles, eu eram mult prea ocupat sa fiu gelos pe un
varcolac. Vampir tampit.

-Vii si tu, Edward?

A trebuit sa astept doua secunde ca sa imi dau seama ca Charlie
vorbea cu mine.
 Spune ca Lodge nu iti place...spune ca nu iti place.

Pentru prima oara, eram recunoscator pentru gandurile lui Charlie.

Daca nu se gandea la Lodge, nici macar nu stiam despre ce vorbeau.Pe
langa astea, tot ce imi mai trebuia era sa ma prefac ca imi place vreo
delicatesa pe care avea Charlie sa ma oblige sa o inghit.
-Nu, multumesc, l-am refuzat.
-Ai planuri cu parintii tai?
-Da. Ma scuzati...
Nu mai puteam sta nici macar o secunda in sala aia aglomerata. Imi
era de ajuns mintea mea. M-am strecurat prin multime, aproape alergand
sa ies de acolo.
Am realizat dintr-o data ca Bella era in foarte mare pericol, si noi
eram prea putini sa o protejam. Si aveam prea putin timp, pentru ca
lucrurile nu puteau continua asa la nesfarsit.
Aerul era incarcat, se simtea umezeala si stiam ca trebuie sa inceapa
ploaia. Lodge era la 10 minute distanta pentru mine, asa ca m-am gandit ca
nu ar strica sa supraveghez...de la distanta.

Localul era foarte aglomerat, ca de fiecare data cand aveau loc astfel
de ocazii. Jumatate din scoala era aici, iar parintii si elevii vorbeau atat de
tare, incat nu prea intelegeai mare lucru.
Bella si tatal ei stateau cu spatele la fereastra mare de sticla. Charlie
era euforic si parea foarte incantat de ceea ce servea. Facea conversatie cu
parintii lui Tyler, care stateau alaturi. Nu am vazut-o pe Bella miscandu-se,
asa ca am presupus ca nu avea pofta de mancare. Nimeni nu ar fi avut,
dupa tot ce se petrecuse. Ma intrebam numai daca nu isi facea griji pentru
propria-i siguranta. Maca un pic, ca sa imi demonstreze ca nu ii functiona
creierul atat de ciudat pe cat credeam eu.
Timpul trecea greu, iar ea nu facea decat sa taca si sa asculte
conversatiile din jurul sau. Nu fusese niciodata o fata care dorea sa fie in
centrul atentiei, si toti erau nerabdatori in legatura cu petrecerea de dupa,
deci puneam pariu ca se simtea destul de neconfortabil.
Intr-un sfarsit, multumesc lui Dumnezeu ca stomacul lui Charlie a
spus stop, s-au ridicat de la masa dupa ce au platit. In timp ce el isi lua la
revedere de la toata lumea, Bella o lua inainte spre masina. Se sprijini de
portiera din stanga.
De intata ce m-am asigurat ca nu era nimeni prin preajma, m-am dus
la ea si am strans-o puternic in brate, sarutandu-i buzele cu inversunare.
-Ce faci?
 -Nu prea grozav, am recunoscut eu. Dar ma pot stapani. Imi pare
rau ca m-am pierdut cu firea atunci.
-E vina mea. Ar fi trebuit sa astept.
-Nu. Era ceva ce trebuia sa stiu. Nu pot sa cred ca nu mi-am dat
seama! Mi-am reprosat eu.
-Ai multe pe cap!
-Si tu nu?

Bine, bine. hai sa terminam si cu Cheful asta de la Cullen-i.

Charlie iesise din restaurant si se indrepta catre masina. Din fericire

nu apuca sa ne vada.
Am sarutat-o scurt de la revedere, fara sa ii mai las ocazia sa imi
raspunda.
-Vine Charlie.
-Ii zic sa ma lase la tine.
-Sunt pe urmele voastre, am asigurat-o eu, apoi m-am ascuns in
intuneric.
Am vegheat drumul masinii de politie a lui Charlie pe tot drumul
spre casa Cullen.
Sa inceapa petrecerea...