Definind curentele literare drept grupari largi de scriitori si opere care se inrudesc prin trasaturi

comune de ordin ideologic si artistic, prin apetenta pentru anumite teme, motive ori formule
stilistice, cercetatorii au evidentiat si caracterul complex al acestor fenomene istorice, care nu se
detaseaza categoric nici de miscarile pe care le inlocuiesc sau le neaga, nici de acelea pe care le
prefigureaza in timp. Printre acestia, G. Calinescu afirma: "Clasicism - Romantism sunt doua tipuri
ideale, inexistente practic in stare genuina, reperabile numai la analiza in retorta", demonstrand
astfel apartenenta marilor creatori la mai multe viziuni estetice deopotriva.
Receptat sub raport teoretic, romantismul se defineste ca o miscare europeana de anvergura,
manifestata in prima jumatate a secolului al XlX-lea, dar care cunoaste in evolutia sa mai multe
etape, specifice concretizarilor sale in toate spatiile europene.
Favorizat de destramarea societatii feudale si de revolutiile burgheze din 1780 si 1830, dar si de
perimarea doctrinei clasice, romantismul se configureaza ca reactie impotriva clasicismului,
asigurand literaturii libertate de exprimare prin inlaturarea tuturor normelor.
n prefata dramei Cromwell, manifestul literar al romantismului francez, Victor Hugo proclama ca
"nu exista reguli, nici modele", caci noua doctrina este "liberalismul literaturii". Acest liberalism
fusese insa anticipat de manifestari culturale preromantice precum "Sturm und Drang" sau estetica
lui Schiller din Asupra poeziei naive si sentimentale, unde se face distinctia clara intre artistul clasic,
expresie a naturii insesi, si cel romantic, ce aspira spre natura pierduta, dar traieste in dezacord cu
sine si cu umanitatea in genere.
Ulterior, fratii August Wilhelm si Friedrich von Schlegel impun termenul "romantic" si definesc
artistul si spiritul romantic, primul fiind insetat de infinit, cel de-al doilea fiind caracterizat prin
melancolie.
n primele decenii ale secolului al XlX-lea, principala preocupare a roman-tismului va fi sa isi
configureze doctrina, in opozitie cu principiile clasicismului.
Astfel, in vreme ce clasicismul dezvaluie o lume ideala, statica, obiectiva, structurata in categorii
ideale si tipuri eterne, in care fiinteaza un personaj abstract, echilibrat si dominat de morala,
romantismul propune, in replica, un univers determinat de miscarile istoriei, fantastic, subiectiv, cu o
natura care il copleseste pe individ, in care se profileaza un erou dinamic, sentimental, angajat intr-o
continua cautare a absolutului.
Spre deosebire de clasici, romanticii nu se angajeaza intr-o simpla observatie a naturii, ci intr-o
reinterpretare a ei, prin prisma propriei lor subiectivitati.Ratiunea propovaduita de clasici este
inlocuita de sentimente si pasiuni, iar noul mijloc de a sonda orizonturile cunoasterii este imaginatia.
De aceea, romanticii sunt spirite indraznete, dornice de aventura pe care o presupun evaziunea in
pitoresc, exotic, fantastic, retragerea in spatiul oniric sau refugiul in trecut. Eroii romantici au
sentimentul istoriei, pe care o percep in evolutie, in devenire, definindu-si fata de sensurile deprinse
din intelegerea ei adanca o atitudine activa si constructiva sau, dimpotriva, una pesimista,
determinata de sentimentul neputintei.
Definind curentele literare drept grupari largi de scriitori si opere care se inrudesc prin trasaturi
comune de ordin ideologic si artistic, prin apetenta pentru anumite teme, motive ori formule
stilistice, cercetatorii au evidentiat si caracterul complex al acestor fenomene istorice, care nu se
detaseaza categoric nici de miscarile pe care le inlocuiesc sau le neaga, nici de acelea pe care le
prefigureaza in timp. Printre acestia, G. Calinescu afirma: "Clasicism - Romantism sunt doua tipuri
ideale, inexistente practic in stare genuina, reperabile numai la analiza in retorta", demonstrand

astfel apartenenta marilor creatori la mai multe viziuni estetice deopotriva.
Receptat sub raport teoretic, romantismul se defineste ca o miscare europeana de anvergura,
manifestata in prima jumatate a secolului al XlX-lea, dar care cunoaste in evolutia sa mai multe
etape, specifice concretizarilor sale in toate spatiile europene.
Favorizat de destramarea societatii feudale si de revolutiile burgheze din 1780 si 1830, dar si de
perimarea doctrinei clasice, romantismul se configureaza ca reactie impotriva clasicismului,
asigurand literaturii libertate de exprimare prin inlaturarea tuturor normelor.
n prefata dramei Cromwell, manifestul literar al romantismului francez, Victor Hugo proclama ca
"nu exista reguli, nici modele", caci noua doctrina este "liberalismul literaturii". Acest liberalism
fusese insa anticipat de manifestari culturale preromantice precum "Sturm und Drang" sau estetica
lui Schiller din Asupra poeziei naive si sentimentale, unde se face distinctia clara intre artistul clasic,
expresie a naturii insesi, si cel romantic, ce aspira spre natura pierduta, dar traieste in dezacord cu
sine si cu umanitatea in genere.
Ulterior, fratii August Wilhelm si Friedrich von Schlegel impun termenul "romantic" si definesc
artistul si spiritul romantic, primul fiind insetat de infinit, cel de-al doilea fiind caracterizat prin
melancolie.
n primele decenii ale secolului al XlX-lea, principala preocupare a roman-tismului va fi sa isi
configureze doctrina, in opozitie cu principiile clasicismului.
Astfel, in vreme ce clasicismul dezvaluie o lume ideala, statica, obiectiva, structurata in categorii
ideale si tipuri eterne, in care fiinteaza un personaj abstract, echilibrat si dominat de morala,
romantismul propune, in replica, un univers determinat de miscarile istoriei, fantastic, subiectiv, cu o
natura care il copleseste pe individ, in care se profileaza un erou dinamic, sentimental, angajat intr-o
continua cautare a absolutului.
Spre deosebire de clasici, romanticii nu se angajeaza intr-o simpla observatie a naturii, ci intr-o
reinterpretare a ei, prin prisma propriei lor subiectivitati.Ratiunea propovaduita de clasici este
inlocuita de sentimente si pasiuni, iar noul mijloc de a sonda orizonturile cunoasterii este imaginatia.
De aceea, romanticii sunt spirite indraznete, dornice de aventura pe care o presupun evaziunea in
pitoresc, exotic, fantastic, retragerea in spatiul oniric sau refugiul in trecut. Eroii romantici au
sentimentul istoriei, pe care o percep in evolutie, in devenire, definindu-si fata de sensurile deprinse
din intelegerea ei adanca o atitudine activa si constructiva sau, dimpotriva, una pesimista,
determinata de sentimentul neputintei.
SURSA 03
Ads By SecretSauceVictor Hugo (n. 26 februarie 1802 - d. 22 mai 1885) a fost un poet, dramaturg,
romancier prozator i uneori pictor, de origine francez. Este considerat cel mai important scriitor
romantic francez, fiind pair al Franei din 1845, senator al Parisului i membru al Academiei Franceze
din 1841. Operele sale cele mai cunoscute sunt Mizerabilii i Notre-Dame de Paris.
Date biografice
Victor-Marie Hugo a fost al treilea i ultimul fiu al lui Joseph Lopold Sigisbert Hugo (17731828) i
Sophie Trbuchet (1772-1821). S-a nscut n anul 1802 la Besanon n regiunea Franche-Comt. Dei
a locuit n Frana, cea mai mare parte a vieii lui, din 1851 pn n 1870 a fost exilat i a locuit n
Belgia, n Jersey i Guernsey. Copilria lui Victor Hugo a fost marcat de o serie de evenimente
deosebite :cderea i revenirea Primei Republici i apariia primului imperiu sub Napoleon
Bonaparte. Acesta s-a proclamat mprat la doar 2 ani dup ce Victor Hugo s-a nscut iar pn ca el
s mplineasc 18 ani, monarhia burbon a fost restaurat. Tatl lui Victor Hugo a fost un ateist
republican i un ofier n armata lui Naopoleon, pe care l stima enorm, iar mama sa a fost catolic i
regalist.
In ciuda dorintelor mamei sale, Victor Hugo s-a indragostit si logodit in secret cu iubita lui din
copilarie, Adle Foucher(1803-1868), dar abia dupa moartea mamei Hugo s-a cstorit cu Adle n
1822. Cuplul a avut 5 copii : Lopold ( in 1823), dar care a murit la o vrst foarte fraged,
Lopoldine (1824), Charles (1826), Franois-Victor(1828) i Adle(1830).
Totusi, Victor Hugo a avut i o amanta: pe Juliette Drouet, o actri de teatru.
Viaa politic
Hugo era simpatizant al Republicii. A fost "pair" al Frana iar n anul 1841 a fost ales n Academia
Francez. Zece ani mai trziu, Hugo a fost exilat pentru curajul de a-l numi pe Napoleon al III-lea
"trdtor". A fost exilat din 1851 pn n 1870, cnd s-a ntors n Frana. n decursul exilului, Hugo a
publicat o parte din pamflete sale cele mai celebre la adresa lui Napoleon al III-lea : Napoleon cel mic
i Istoria unei crime. Dei au fost interzise n Frana, pamfletele sale au avut o puternic influen n
rile nvecinate. Hugo a scris n exil Mizerabilii, probabil cel mai cunoscut romanul al su.
Moartea
Victor Hugo a murit pe 22 mai 1885, iar la funeraliile sale au luat parte mai mult de doua milioane de
oameni care l-au admirat i au vrut s-l nsoeasc pe ultimul drum. A fost nmormantat la Panteon
la Paris.
Opera
Primele opere ale lui Victor Hugo au fost profund influentate de Franois-Ren de Chateaubriand.
Victor Hugo a publicat primul su roman, Han din Islanda, n 1823, la numai 21 de ani.
Poeme, ode i balade
* Ode i poezii diverse (1822)
* Orientalele (1829)
* Frunze de toamn (1831)
* Cntecele crepusculului (1835)
* Vocile luntrice (1837)
* Razele i umbrele (1840)
* Pedepsele (1853) - capodoper a poeziei satirice franceze
* Contemplaiile (1856 - 1857)
* Legenda secolelor, dou volume (1859 - 1883) - capodoper a poeziei franceze
Drame i tragedii
* Cromwell (1827) - cu celebra-i Prefa
* Hernani (1830)
* Marion Delorme (1831)
* Regele petrece (1832)
* Angelo (1835)
* Ruy Blas (1837) - capodopera sa dramatic
* Burgravii (1843)
* "Notre Dame de Paris"
Pamflete
* Napoleon cel mic (1852)
* Istoria unei crime (1877)
* Legenda secolelor (1859)
* Ultima zi a unui condamnat la moarte
Studii
* William Shakespeare (1864)










Sursa: http://www.ipedia.ro/victor-hugo-si-romantismul-292/