Sunteți pe pagina 1din 3

1.Tipuri de lexicologie, raportul ei cu alte discipline, metode de cercetare.

Lexicologia cerceteaza structura si dinamica vocabularului pe 3 coordonate: materialitatea,


semnificatia si originea cuvintelor. Lexicologia ca stiinta cunoaste mai multe clasificari.
Delimitam lexicologia generala sau teoretica, care studiaza problemele teoretice generale ale
lexicului fara a se axa pe perimetrul concret al unei limbi sau a unui grup de limbi si lexicologia
particulara, care abordeaza, cerceteaza lexicul unei anumite limbi , a unei epoci din dezvoltarea
ei. In functie de abordarea teoretica distingem:
1. Lexicologia sincronica sau descriptive, care descrie un anumit stadiu contemporan a
limbii, accetuind modul in care este structurat si functioneaza lexical
2. Lexicologia diacronica sau istorica, care urmareste evolutia in timp a cuvintelor si a
relatiilor dintre ele in cadrul ansamblului sau domeniului din care fac parte.
Lexicologia are realtii cu fonetica, acestea constau in urmatoarele aspect:
1. In constituentii unitatilor lexical, adica in sunete si foneme dublate de accente si intonatii.
Nu exista unitati lexical in afara sunetelor vorbirii
2. In pastrarea identitatii cuvintelor in conditiile variatiilor lor fonetice (istorice, sociale,
dialectale, stilistice) de exemplu> acum, amu, acuma, amuia, acmu
3. in clasificarea unitatilor lexical conform criteriilor fonetice: numar de silabe, de sunete,
accentuare, alternante fonetice;
4. In observarea implicarii sau neimplicarii accentului la identificarea cuvintelor;
Relatiile lexicologiei cu morfologia constau in integrarea oricarui cuvint intr-o parte de vorbire.
Nici un cuvint din limba nu ramine in afara acestei clasificari.Are aspectele>
1. Pastrarea identitatii cuvintului in conditiile variatiei lui morfologice. De exemplu: in
flexiunea verbului a fi sau a pronumelor personale eu sint, tu esti, ea este
2. Dependenta sensului principal sau a sensurilor lexical de forma flexionara. De ex.: cap
capete, capuri, capi; cot-coturi, coate, coti, in aceste cazuri avem sensuri diferite
(corn,corni coarne, cornuri)
3. Clasificarea afixelor lexical in functie de criteriul morphologic a partilor de vorbire in
care se incadreaza cuvintele formate din ele.
Relatiile cu sintaxa constau in
1. Pastrarea identitatii sensului principal al cuvintelor in conditiile combinarii lor cu alte
cuvinte: omul cinta, omul bun, trei oameni, om cuminte, om intre oameni
2. Variatia sensului in functie de voloarea sintactica, de ex: Ion ajunge acasa, Ion ajunge
student, Ion ajunge ciresele.
3. Variatia in anumite cazuri a sensurilor unui cuvint in functie de topica: De exemplu:
partea buna- o buna parte sau eterna intrebare- intrebarea eterna
4. Clasificarea cuvintelor compuse in functie de criterii sintactice.
Relatiile lexicologie cu stilistica constau

1. Percepaerea selectiei si combinarii unitatilor lexicale in calitatea lor de indici ce se refera


la personalitatea vorbitorilor: de ex: indica mediul urban, rural, originea, gradul de
instruire, mentalitatea, intentiile
2. Clasificarea cuvintelor in functie de mediu in care se utilizeaza: jargoane, argouri,
profesionalisme, regionalism etc
3. Specificarea care se refera la domeniul lexical al stilurilor, descrierea si clasificarea in
functie de anumite criterii.

2 Lexicul ca sistem, cimpul lexico- semantic, relatii paradigmatice si sintagmatice


Cmpul lexico-semantic constituie o clas de cuvinte reunite prin componente de sens
comune, dar ntre care se stabilesc diferene (opoziii) semantice.
Cmpul este o clas relativ deschis, alctuit riguros de specialiti i, n mod aproximativ, de
vorbitorii obinuii.
EXEMPLE:
- numele de rudenie (aproximativ 50 de termeni n limba romn)
- numele de culori (peste 200 de termeni n limba romn)
- denumirile animalelor domestice i slbatice
- denumirile fenomenelor sonore .a.
Asocierea cuvintelor n cmpuri prezint avantajul de a reine mai precis diferenele ntre
termeni. De exemplu, a striga este corelat cu a vorbi, amndou desemnnd sunete articulate"
emise cu diferene de intensitate" n schimb a rcni, a rage, desemneaz sunete nearticulate",
emise cu intensitate mare".
Sintagma- reunire, imbinare de cuvinte. Sintagma este perceputa ca orice imbinare a unitatilor
incepind cu cele minimale de ex: foneme si terminindu-se cu enuntul si chiar textul: casa noua.
Relatiile sintagmatice sunt relatiile dintre unitatile de la unul si acelasi nivel al limbii care i-au
nastere atunci cind aceste unitati se imbina succesiv unele cu altele, interactionind si
conditionindu-se reciproc.
Paradigma- etalon, model, poate fi interpretata ca o clasa untara de forme si functii in cadrul
careia se opereaza o selectie, astfel in exemplul: casa noua, casa apartine paradigmei
substantivului, genului feminine din paradigm genurilor romine ;I din paradigm numelu
romanesc.
3.Cuvntul ca unitate biplan i ca unitate de baz a sistemului lexical, corelaia cuvntnoiune obiect. Cuvinte motivate-nemotivate, noionale, substituente, imitative i relaionale.
Cuvintul unitatea centrala, definitorie a lexicului si unitatea structurala de baza a limbii in
ansamblu. Cuvintul numeste si reprezinta in constiinta omului obiectele si insusirile lor,
fenomenele naturii, relatiile omului cu mediul ambiant si ale oamenilor intre ei.
Forma si continutul sunt cele doua laturi consecutive ale cuvintului, care functioneaza intr-o
solidaritate indestructibila, desi reuniunea lor are un caracter arbitrar. Forma reprezinta latura
materiala a cuvintului, care este compus din foneme grupate in silabe, puse sub un accent si

morfeme diferentiate in radacina, afixe si desinente, contractind intre ele raporturi structurale. In
functie de modul de realizare forma capata ipostaza sonora prin expresia verbala (orala) sau
ipostaza grafica prin expresia scrisa.Continutul reprezinta latura ideala, psihica a cuvintului,
imaginea prelucrata mintal a obiectului denumit (denotatul), pe care-l evoca, inclusive in lipsa
acestuia.
Cuvint- notiune-obiect. Continutul semantic al cuvintului exprima o notiune, adica o anumita
cunostinta generala despre insusirile unui lucru, fapt, obiect, actiune. Este ceea ce constituie
sensul denotative sau denotative. Intre cuvint si notiune se stabilesc relatiile cele mai complicate.