Spaţii liniare

Definiţie
Fie K un corp, iar (V , +) un grup abelian. Spunem cǎ V este un
K−spaţiu liniar sau K−spaţiu vectorial dacǎ pe V este definitǎ o
operaţie externǎ cu domeniul de operatori K

· : K × V −→ V : (α, v ) 7−→ α · v ,

numitǎ ı̂nmulţire cu scalari,

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 1 / 28

Spaţii liniare
Definiţie
Fie K un corp, iar (V , +) un grup abelian. Spunem cǎ V este un
K−spaţiu liniar sau K−spaţiu vectorial dacǎ pe V este definitǎ o
operaţie externǎ cu domeniul de operatori K

· : K × V −→ V : (α, v ) 7−→ α · v ,

numitǎ ı̂nmulţire cu scalari, care verificǎ urmǎtoarele proprietǎţi(de

compatibilitate cu operaţiile interne din V şi din K):

i) α · (v + w ) = α · v + α · w
ii) (α + β) · v = α · v + β · v
iii) (αβ) · v = α · (β · v )
iv ) 1K · v = v ,

pentru orice α, β ∈ K, v , w ∈ V .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 1 / 28

Spaţii liniare
Definiţie
Fie K un corp, iar (V , +) un grup abelian. Spunem cǎ V este un
K−spaţiu liniar sau K−spaţiu vectorial dacǎ pe V este definitǎ o
operaţie externǎ cu domeniul de operatori K

· : K × V −→ V : (α, v ) 7−→ α · v ,

numitǎ ı̂nmulţire cu scalari, care verificǎ urmǎtoarele proprietǎţi(de

compatibilitate cu operaţiile interne din V şi din K):

i) α · (v + w ) = α · v + α · w
ii) (α + β) · v = α · v + β · v
iii) (αβ) · v = α · (β · v )
iv ) 1K · v = v ,

pentru orice α, β ∈ K, v , w ∈ V .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 1 / 28

Observaţie
Elementele corpului K se numesc scalari, cele ale lui V vectori, iar
operaţia din V - adunarea vectorilor.

Observaţie
Vom considera ı̂n continuare cǎ V este un K−spaţiu liniar fixat.

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 2 / 28

Observaţie
Elementele corpului K se numesc scalari, cele ale lui V vectori, iar
operaţia din V - adunarea vectorilor.

Observaţie
Vom considera ı̂n continuare cǎ V este un K−spaţiu liniar fixat.

Propoziţie
Fie α ∈ K şi v ∈ V . Atunci α · v = 0V ⇐⇒ α = 0K ∨ v = 0V .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 2 / 28

Observaţie
Elementele corpului K se numesc scalari, cele ale lui V vectori, iar
operaţia din V - adunarea vectorilor.

Observaţie
Vom considera ı̂n continuare cǎ V este un K−spaţiu liniar fixat.

Propoziţie
Fie α ∈ K şi v ∈ V . Atunci α · v = 0V ⇐⇒ α = 0K ∨ v = 0V .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 2 / 28

Definiţie
Fie n ∈ N∗ un numǎr natural, v1 , . . . , vn ∈ V n vectori, iar
α1 , . . . , αn ∈ K n scalari. Expresia

α1 · v1 + · · · + αn · vn

se numeşte combinaţie liniarǎ a vectorilor v1 , . . . , vn , cu scalarii(sau

coeficienţii) α1 , . . . , αn .

Observaţie
Dacǎ α1 = · · · = αn = 0K , avem cǎ 0K · v1 + · · · + 0K · vn = 0V

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 3 / 28

Definiţie
Fie n ∈ N∗ un numǎr natural, v1 , . . . , vn ∈ V n vectori, iar
α1 , . . . , αn ∈ K n scalari. Expresia

α1 · v1 + · · · + αn · vn

se numeşte combinaţie liniarǎ a vectorilor v1 , . . . , vn , cu scalarii(sau

coeficienţii) α1 , . . . , αn .

Observaţie
Dacǎ α1 = · · · = αn = 0K , avem cǎ 0K · v1 + · · · + 0K · vn = 0V

Definiţie
O combinaţie liniarǎ nulǎ α1 · v1 + · · · + αn · vn = 0V ı̂n care cel puţin
un coeficient este nenul se numeşte relaţie de dependenţǎ liniarǎ ı̂ntre
vectorii v1 , . . . , vn .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 3 / 28

Definiţie
Fie n ∈ N∗ un numǎr natural, v1 , . . . , vn ∈ V n vectori, iar
α1 , . . . , αn ∈ K n scalari. Expresia

α1 · v1 + · · · + αn · vn

se numeşte combinaţie liniarǎ a vectorilor v1 , . . . , vn , cu scalarii(sau

coeficienţii) α1 , . . . , αn .

Observaţie
Dacǎ α1 = · · · = αn = 0K , avem cǎ 0K · v1 + · · · + 0K · vn = 0V

Definiţie
O combinaţie liniarǎ nulǎ α1 · v1 + · · · + αn · vn = 0V ı̂n care cel puţin
un coeficient este nenul se numeşte relaţie de dependenţǎ liniarǎ ı̂ntre
vectorii v1 , . . . , vn .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 3 / 28

Definiţie
Fie S ⊆ V , S 6= ∅, o mulţime nevidǎ de vectori. Spunem cǎ S este un
sistem de vectori liniar dependent, şi notǎm dep(S), dacǎ existǎ n ∈ N∗ şi
v1 , . . . , vn ∈ S astfel ı̂ncât sǎ existe o relaţie de dependenţǎ liniarǎ ı̂ntre
vectorii v1 , . . . , vn . În caz contrar, mulţimea S se numeşte sistem de
vectori liniar independent, şi notǎm ind(S).

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 4 / 28

Definiţie
Fie S ⊆ V , S 6= ∅, o mulţime nevidǎ de vectori. Spunem cǎ S este un
sistem de vectori liniar dependent, şi notǎm dep(S), dacǎ existǎ n ∈ N∗ şi
v1 , . . . , vn ∈ S astfel ı̂ncât sǎ existe o relaţie de dependenţǎ liniarǎ ı̂ntre
vectorii v1 , . . . , vn . În caz contrar, mulţimea S se numeşte sistem de
vectori liniar independent, şi notǎm ind(S).

Observaţie
ind(S) ⇐⇒ (∀)n ∈ N∗ , α1 , . . . , αn ∈ K, v1 , . . . , vn ∈ S :
α1 · v1 + · · · + αn · vn = 0V =⇒ α1 = · · · = αn = 0K .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 4 / 28

Definiţie
Fie S ⊆ V , S 6= ∅, o mulţime nevidǎ de vectori. Spunem cǎ S este un
sistem de vectori liniar dependent, şi notǎm dep(S), dacǎ existǎ n ∈ N∗ şi
v1 , . . . , vn ∈ S astfel ı̂ncât sǎ existe o relaţie de dependenţǎ liniarǎ ı̂ntre
vectorii v1 , . . . , vn . În caz contrar, mulţimea S se numeşte sistem de
vectori liniar independent, şi notǎm ind(S).

Observaţie
ind(S) ⇐⇒ (∀)n ∈ N∗ , α1 , . . . , αn ∈ K, v1 , . . . , vn ∈ S :
α1 · v1 + · · · + αn · vn = 0V =⇒ α1 = · · · = αn = 0K .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 4 / 28

Propoziţie
Fie S, S 0 ⊆ V , cu S ⊆ S 0 . Atunci dep(S) =⇒ dep(S 0 ), resp.
ind(S 0 ) =⇒ ind(S).

Definiţie
Dacǎ S ⊆ V este un sistem de vectori, rangul sistemului S este

rang (S) = sup{|S 0 | | S 0 ⊆ S, ind(S 0 )}

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 5 / 28

Propoziţie
Fie S, S 0 ⊆ V , cu S ⊆ S 0 . Atunci dep(S) =⇒ dep(S 0 ), resp.
ind(S 0 ) =⇒ ind(S).

Definiţie
Dacǎ S ⊆ V este un sistem de vectori, rangul sistemului S este

rang (S) = sup{|S 0 | | S 0 ⊆ S, ind(S 0 )}

Observaţie
Rangul unui sistem de vectori este deci numǎrul maxim de vectori din
care este format un subsistem liniar independent al sistemului dat.

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 5 / 28

Propoziţie
Fie S, S 0 ⊆ V , cu S ⊆ S 0 . Atunci dep(S) =⇒ dep(S 0 ), resp.
ind(S 0 ) =⇒ ind(S).

Definiţie
Dacǎ S ⊆ V este un sistem de vectori, rangul sistemului S este

rang (S) = sup{|S 0 | | S 0 ⊆ S, ind(S 0 )}

Observaţie
Rangul unui sistem de vectori este deci numǎrul maxim de vectori din
care este format un subsistem liniar independent al sistemului dat.

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 5 / 28

Definiţie
O mulţime nevidǎ de vectori W ⊆ V , W 6= ∅, se numeşte subspaţiu
liniar al K−spaţiului liniar V , şi notǎm W ≤ V , dacǎ verificǎ condiţiile:

i) w1 + w2 ∈ W , (∀)w1 , w2 ∈ W
ii) α · w ∈ W , (∀)α ∈ K, w ∈ W .

Propoziţie
Pentru W ⊆ V , W 6= ∅, avem cǎ W ≤ V dacǎ şi numai dacǎ
α1 · w1 + α2 · w2 ∈ W , (∀)α1 , α2 ∈ K, w1 , w2 ∈ W .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 6 / 28

Definiţie
O mulţime nevidǎ de vectori W ⊆ V , W 6= ∅, se numeşte subspaţiu
liniar al K−spaţiului liniar V , şi notǎm W ≤ V , dacǎ verificǎ condiţiile:

i) w1 + w2 ∈ W , (∀)w1 , w2 ∈ W
ii) α · w ∈ W , (∀)α ∈ K, w ∈ W .

Propoziţie
Pentru W ⊆ V , W 6= ∅, avem cǎ W ≤ V dacǎ şi numai dacǎ
α1 · w1 + α2 · w2 ∈ W , (∀)α1 , α2 ∈ K, w1 , w2 ∈ W .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 6 / 28

Propoziţie
Dacǎ {Wi }i∈I este o familie de subspaţii liniare ale K−spaţiului liniar V ,
atunci \
Wi ≤ V .
i∈I

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 7 / 28

Definiţie
Fie S ⊆ V . Subspaţiul liniar generat de S este
\
S := W
S⊆W ≤V

Observaţie
S este cel mai mic subspaţiu liniar al lui V care include S.

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 8 / 28

Definiţie
Fie S ⊆ V . Subspaţiul liniar generat de S este
\
S := W
S⊆W ≤V

Observaţie
S este cel mai mic subspaţiu liniar al lui V care include S.

Propoziţie
S = {α1 · v1 + · · · + αn · vn | n ∈ N, αi ∈ K, vi ∈ S}

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 8 / 28

Definiţie
Fie S ⊆ V . Subspaţiul liniar generat de S este
\
S := W
S⊆W ≤V

Observaţie
S este cel mai mic subspaţiu liniar al lui V care include S.

Propoziţie
S = {α1 · v1 + · · · + αn · vn | n ∈ N, αi ∈ K, vi ∈ S}

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 8 / 28

Definiţie
Un sistem de vectori S ⊆ V se numeşte sistem de generatori ai
K−spaţiului liniar V dacǎ S = V .

Propoziţie
Fie S, S 0 ⊆ V , cu S ⊆ S 0 . Dacǎ S = V , atunci S 0 = V .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 9 / 28

Definiţie
Un sistem de vectori S ⊆ V se numeşte sistem de generatori ai
K−spaţiului liniar V dacǎ S = V .

Propoziţie
Fie S, S 0 ⊆ V , cu S ⊆ S 0 . Dacǎ S = V , atunci S 0 = V .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 9 / 28

Definiţie
Un sistem de vectori B ⊆ V se numeşte bazǎ a K−spaţiului liniar V
dacǎ este un sistem de generatori liniar independent pentru K−spaţiul
liniar V .

Propoziţie
Dacǎ B = {v1 , . . . , vn } este o bazǎ a K−spaţiului liniar V , atunci pentru
orice vector v ∈ V existǎ scalari α1 , . . . , αn ∈ K, unic determinaţi cu
proprietatea cǎ
v = α1 · v1 + · · · + αn · vn .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 10 / 28

Definiţie
Un sistem de vectori B ⊆ V se numeşte bazǎ a K−spaţiului liniar V
dacǎ este un sistem de generatori liniar independent pentru K−spaţiul
liniar V .

Propoziţie
Dacǎ B = {v1 , . . . , vn } este o bazǎ a K−spaţiului liniar V , atunci pentru
orice vector v ∈ V existǎ scalari α1 , . . . , αn ∈ K, unic determinaţi cu
proprietatea cǎ
v = α1 · v1 + · · · + αn · vn .

Definiţie
Scalarii unic determinaţi cu proprietatea cǎ

v = α1 · v1 + · · · + αn · vn ,

se numesc coordonatele vectorului v ı̂n raport cu baza B = {v1 , . . . , vn }.

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 10 / 28

Definiţie
Un sistem de vectori B ⊆ V se numeşte bazǎ a K−spaţiului liniar V
dacǎ este un sistem de generatori liniar independent pentru K−spaţiul
liniar V .

Propoziţie
Dacǎ B = {v1 , . . . , vn } este o bazǎ a K−spaţiului liniar V , atunci pentru
orice vector v ∈ V existǎ scalari α1 , . . . , αn ∈ K, unic determinaţi cu
proprietatea cǎ
v = α1 · v1 + · · · + αn · vn .

Definiţie
Scalarii unic determinaţi cu proprietatea cǎ

v = α1 · v1 + · · · + αn · vn ,

se numesc coordonatele vectorului v ı̂n raport cu baza B = {v1 , . . . , vn }.

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 10 / 28

Notaţie
Matricea coloanǎ  
α1
[v ]B :=  ... 
 

αn
este matricea coordonatelor vectorului v ı̂n baza B.

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 11 / 28

Propoziţie
Pentru un sistem de vectori B ⊆ V , afirmaţiile urmǎtoare sunt echivalente:
a) B este o bazǎ a K−spaţiului liniar V .
b) B este un sistem de generatori minimal al K−spaţiului liniar V .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 12 / 28

Propoziţie
Pentru un sistem de vectori B ⊆ V , afirmaţiile urmǎtoare sunt echivalente:
a) B este o bazǎ a K−spaţiului liniar V .
b) B este un sistem de generatori minimal al K−spaţiului liniar V .
c) B este un sistem liniar independent maximal ı̂n K−spaţiul liniar V .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 12 / 28

Propoziţie
Pentru un sistem de vectori B ⊆ V , afirmaţiile urmǎtoare sunt echivalente:
a) B este o bazǎ a K−spaţiului liniar V .
b) B este un sistem de generatori minimal al K−spaţiului liniar V .
c) B este un sistem liniar independent maximal ı̂n K−spaţiul liniar V .

Propoziţie
Orice spaţiu vectorial conţine cel puţin o bazǎ.

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 12 / 28

Propoziţie
Pentru un sistem de vectori B ⊆ V , afirmaţiile urmǎtoare sunt echivalente:
a) B este o bazǎ a K−spaţiului liniar V .
b) B este un sistem de generatori minimal al K−spaţiului liniar V .
c) B este un sistem liniar independent maximal ı̂n K−spaţiul liniar V .

Propoziţie
Orice spaţiu vectorial conţine cel puţin o bazǎ.

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 12 / 28

Propoziţie
(Lema substituţiei)
Fie B = {v1 , . . . , vn } o bazǎ a K−spaţiului liniar V , iar w ∈ V un vector
cu [w ]B = [α1 . . . αn ]T cu proprietatea cǎ αi 6= 0, atunci
B 0 = {v1 , . . . , vi−1 , w , vi+1 , . . . , vn } este o bazǎ pentru V .

Propoziţie
(Teorema lui Steinitz)
Fie B = {v1 , . . . , vn } o bazǎ a K−spaţiului liniar V şi S = {w1 , . . . , wm }
un sistem liniar independent. Atunci, dupǎ o eventualǎ renumerotare
{v10 , . . . , vn0 } a vectorilor bazei B, sistemele de vectori
0 , . . . , v 0 } formeazǎ baze pentru V , pentru orice
Bi := {w1 , . . . , wi , vi+1 n
i = 0, m. În particular, m ≤ n. Dacǎ ı̂n plus S este de asemenea o bazǎ a
lui V , atunci m = n.

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 13 / 28

Propoziţie
(Lema substituţiei)
Fie B = {v1 , . . . , vn } o bazǎ a K−spaţiului liniar V , iar w ∈ V un vector
cu [w ]B = [α1 . . . αn ]T cu proprietatea cǎ αi 6= 0, atunci
B 0 = {v1 , . . . , vi−1 , w , vi+1 , . . . , vn } este o bazǎ pentru V .

Propoziţie
(Teorema lui Steinitz)
Fie B = {v1 , . . . , vn } o bazǎ a K−spaţiului liniar V şi S = {w1 , . . . , wm }
un sistem liniar independent. Atunci, dupǎ o eventualǎ renumerotare
{v10 , . . . , vn0 } a vectorilor bazei B, sistemele de vectori
0 , . . . , v 0 } formeazǎ baze pentru V , pentru orice
Bi := {w1 , . . . , wi , vi+1 n
i = 0, m. În particular, m ≤ n. Dacǎ ı̂n plus S este de asemenea o bazǎ a
lui V , atunci m = n.

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 13 / 28

Definiţie
Cardinalul unei baze B a unui K−spaţiu liniar V (şi deci al oricǎrei
baze a lui V ) se numeşte dimensiunea K−spaţiului liniar V , notatǎ
dimK (V ). Un spaţiu liniar care admite o bazǎ finitǎ se numeşte spaţiu
liniar finit-dimensional.

Propoziţie
Dacǎ S ⊆ V este un sistem de vectori, avem cǎ

rang (S) = dimK (S) .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 14 / 28

Definiţie
Cardinalul unei baze B a unui K−spaţiu liniar V (şi deci al oricǎrei
baze a lui V ) se numeşte dimensiunea K−spaţiului liniar V , notatǎ
dimK (V ). Un spaţiu liniar care admite o bazǎ finitǎ se numeşte spaţiu
liniar finit-dimensional.

Propoziţie
Dacǎ S ⊆ V este un sistem de vectori, avem cǎ

rang (S) = dimK (S) .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 14 / 28

Definiţie
Dacǎ B = {v1 , . . . , vn }, B 0 = {v10 , . . . , vn0 } ⊆ V sunt douǎ baze ale
K−spaţiului liniar V , matricea pǎtratǎ
0
TBB = [v10 ]B . . . [vn0 ]B (= [B 0 ]B )
 

se numeşte matricea de trecere de la baza B la baza B 0 .

Propoziţie
Dacǎ B, B 0 ⊆ V sunt douǎ baze ale unui K−spaţiu liniar finit-dimensional
V , atunci pentru orice vector v ∈ V are loc
0 −1
[v ]B 0 = TBB · [v ]B .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 15 / 28

Definiţie
Dacǎ B = {v1 , . . . , vn }, B 0 = {v10 , . . . , vn0 } ⊆ V sunt douǎ baze ale
K−spaţiului liniar V , matricea pǎtratǎ
0
TBB = [v10 ]B . . . [vn0 ]B (= [B 0 ]B )
 

se numeşte matricea de trecere de la baza B la baza B 0 .

Propoziţie
Dacǎ B, B 0 ⊆ V sunt douǎ baze ale unui K−spaţiu liniar finit-dimensional
V , atunci pentru orice vector v ∈ V are loc
0 −1
[v ]B 0 = TBB · [v ]B .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 15 / 28

Propoziţie
Dacǎ W ≤ V este un subspaţiu liniar, atunci relaţia
def
v1 ≡ v2 (mod W ) ⇐⇒ v1 − v2 ∈ W

este o relaţie de congruenţǎ pe V , adicǎ o relaţie de echivalenţǎ pe V

compatibilǎ cu operaţiile de adunare a vectorilor şi de ı̂nmulţire a vectorilor
cu scalari.

Definiţie
Clasele de echivalenţǎ(care coincid cu clasele laterale ı̂n raport cu
subgrupul W ≤ (V , +)) se numesc varietǎţi liniare de direcţie W .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 16 / 28

Propoziţie
Dacǎ W ≤ V este un subspaţiu liniar, atunci relaţia
def
v1 ≡ v2 (mod W ) ⇐⇒ v1 − v2 ∈ W

este o relaţie de congruenţǎ pe V , adicǎ o relaţie de echivalenţǎ pe V

compatibilǎ cu operaţiile de adunare a vectorilor şi de ı̂nmulţire a vectorilor
cu scalari.

Definiţie
Clasele de echivalenţǎ(care coincid cu clasele laterale ı̂n raport cu
subgrupul W ≤ (V , +)) se numesc varietǎţi liniare de direcţie W .

Propoziţie
Dacǎ W ≤ V , operaţiile din V induc operaţii bine definite pe mulţimea
factor V /W , care devine un K−spaţiu liniar ı̂n raport cu aceste operaţii.

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 16 / 28

Propoziţie
Dacǎ W ≤ V este un subspaţiu liniar, atunci relaţia
def
v1 ≡ v2 (mod W ) ⇐⇒ v1 − v2 ∈ W

este o relaţie de congruenţǎ pe V , adicǎ o relaţie de echivalenţǎ pe V

compatibilǎ cu operaţiile de adunare a vectorilor şi de ı̂nmulţire a vectorilor
cu scalari.

Definiţie
Clasele de echivalenţǎ(care coincid cu clasele laterale ı̂n raport cu
subgrupul W ≤ (V , +)) se numesc varietǎţi liniare de direcţie W .

Propoziţie
Dacǎ W ≤ V , operaţiile din V induc operaţii bine definite pe mulţimea
factor V /W , care devine un K−spaţiu liniar ı̂n raport cu aceste operaţii.

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 16 / 28

Propoziţie
(teorema codimensiunii)
Fie V un spaţiu finit-dimensional, cu dimK (V ) = n şi W ≤ V un
subspaţiu al sǎu. Dacǎ m = dimK (W ), atunci m ≤ n şi

dimK (V /W ) = n − m .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 17 / 28

Aplicaţii liniare

Definiţie
Fie V şi W douǎ K−spaţii liniare, iar f : V −→ W : v 7−→ f (v ) o
funcţie. f se numeşte aplicaţie liniarǎ dacǎ verificǎ condiţiile

i) f (v1 + v2 ) = f (v1 ) + f (v2 ), (∀)v1 , v2 ∈ V (aditivitate)

ii) f (α · v ) = α · f (v ), (∀)α ∈ K, v ∈ V (omogenitate) .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 18 / 28

Aplicaţii liniare

Definiţie
Fie V şi W douǎ K−spaţii liniare, iar f : V −→ W : v 7−→ f (v ) o
funcţie. f se numeşte aplicaţie liniarǎ dacǎ verificǎ condiţiile

i) f (v1 + v2 ) = f (v1 ) + f (v2 ), (∀)v1 , v2 ∈ V (aditivitate)

ii) f (α · v ) = α · f (v ), (∀)α ∈ K, v ∈ V (omogenitate) .

Propoziţie
Aplicaţia f : V −→ W este liniarǎ dacǎ şi numai dacǎ verificǎ condiţia

f (α1 v1 +α2 v2 ) = α1 f (v1 )+α2 f (v2 ), (∀)α1 , α2 ∈ K, v1 , v2 ∈ V (liniaritate) .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 18 / 28

Aplicaţii liniare

Definiţie
Fie V şi W douǎ K−spaţii liniare, iar f : V −→ W : v 7−→ f (v ) o
funcţie. f se numeşte aplicaţie liniarǎ dacǎ verificǎ condiţiile

i) f (v1 + v2 ) = f (v1 ) + f (v2 ), (∀)v1 , v2 ∈ V (aditivitate)

ii) f (α · v ) = α · f (v ), (∀)α ∈ K, v ∈ V (omogenitate) .

Propoziţie
Aplicaţia f : V −→ W este liniarǎ dacǎ şi numai dacǎ verificǎ condiţia

f (α1 v1 +α2 v2 ) = α1 f (v1 )+α2 f (v2 ), (∀)α1 , α2 ∈ K, v1 , v2 ∈ V (liniaritate) .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 18 / 28

Propoziţie
Fie f : V −→ W şi g : W −→ U douǎ aplicaţii liniare. Atunci
g ◦ f : V −→ U este de asemenea o aplicaţie liniarǎ.

Propoziţie
Dacǎ f : V −→ W este o aplicaţie liniarǎ bijectivǎ, atunci f −1 : W −→ V
este o aplicaţie liniarǎ.

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 19 / 28

Propoziţie
Fie f : V −→ W şi g : W −→ U douǎ aplicaţii liniare. Atunci
g ◦ f : V −→ U este de asemenea o aplicaţie liniarǎ.

Propoziţie
Dacǎ f : V −→ W este o aplicaţie liniarǎ bijectivǎ, atunci f −1 : W −→ V
este o aplicaţie liniarǎ.

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 19 / 28

Definiţie
O aplicaţie liniarǎ f : V −→ W se numeşte izomorfism liniar dacǎ existǎ
o aplicaţie liniarǎ g : W −→ V astfel ı̂ncât g ◦ f = idV şi f ◦ g = idW .
Dacǎ existǎ un izomorfism ı̂ntre douǎ spaţii liniare V şi W , spunem cǎ
cele douǎ spaţii sunt izomorfe, şi notǎm V ∼
= W.

Propoziţie
O aplicaţie liniarǎ este un izomorfism dacǎ şi numai dacǎ este bijectivǎ.

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 20 / 28

Definiţie
O aplicaţie liniarǎ f : V −→ W se numeşte izomorfism liniar dacǎ existǎ
o aplicaţie liniarǎ g : W −→ V astfel ı̂ncât g ◦ f = idV şi f ◦ g = idW .
Dacǎ existǎ un izomorfism ı̂ntre douǎ spaţii liniare V şi W , spunem cǎ
cele douǎ spaţii sunt izomorfe, şi notǎm V ∼
= W.

Propoziţie
O aplicaţie liniarǎ este un izomorfism dacǎ şi numai dacǎ este bijectivǎ.

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 20 / 28

Propoziţie
Fie f : V −→ W o aplicaţie liniarǎ şi S ⊆ V un sistem de vectori.
a) Dacǎ f este injectivǎ, iar ind(S), atunci ind(f (S)).
b) Dacǎ f este surjectivǎ , iar S = V , atunci f (S) = W .

Propoziţie
Condiţia necesarǎ şi suficientǎ ca douǎ spaţii liniare V şi W sǎ fie izomorfe
este ca dimK (V ) = dimK (W ).

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 21 / 28

Propoziţie
Fie f : V −→ W o aplicaţie liniarǎ şi S ⊆ V un sistem de vectori.
a) Dacǎ f este injectivǎ, iar ind(S), atunci ind(f (S)).
b) Dacǎ f este surjectivǎ , iar S = V , atunci f (S) = W .

Propoziţie
Condiţia necesarǎ şi suficientǎ ca douǎ spaţii liniare V şi W sǎ fie izomorfe
este ca dimK (V ) = dimK (W ).

Propoziţie
Dacǎ f : V −→ W este o aplicaţie liniarǎ, iar S ≤ V şi T ≤ W , atunci
f (S) ≤ W şi f −1 (T ) ≤ V . În particular, Im(f ) = f (V ) ≤ W şi
Ker (f ) = f −1 (0W ) ≤ V .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 21 / 28

Propoziţie
Fie f : V −→ W o aplicaţie liniarǎ şi S ⊆ V un sistem de vectori.
a) Dacǎ f este injectivǎ, iar ind(S), atunci ind(f (S)).
b) Dacǎ f este surjectivǎ , iar S = V , atunci f (S) = W .

Propoziţie
Condiţia necesarǎ şi suficientǎ ca douǎ spaţii liniare V şi W sǎ fie izomorfe
este ca dimK (V ) = dimK (W ).

Propoziţie
Dacǎ f : V −→ W este o aplicaţie liniarǎ, iar S ≤ V şi T ≤ W , atunci
f (S) ≤ W şi f −1 (T ) ≤ V . În particular, Im(f ) = f (V ) ≤ W şi
Ker (f ) = f −1 (0W ) ≤ V .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 21 / 28

Definiţie
Fie f : V −→ W o aplicaţie liniarǎ. Rangul aplicaţiei liniare f este
rang (f ) := dimK (Im(f )). Defectul aplicaţiei liniare f este
def (f ) = dimK (Ker (f )).

Propoziţie
Fie f : V −→ W o aplicaţie liniarǎ ı̂ntre douǎ spaţii liniare
finit-dimensionale. Atunci f este injectivǎ dacǎ şi numai dacǎ def (f ) = 0,
resp. f este surjectivǎ dacǎ şi numai dacǎ rang (f ) = dimK (W ).

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 22 / 28

Definiţie
Fie f : V −→ W o aplicaţie liniarǎ. Rangul aplicaţiei liniare f este
rang (f ) := dimK (Im(f )). Defectul aplicaţiei liniare f este
def (f ) = dimK (Ker (f )).

Propoziţie
Fie f : V −→ W o aplicaţie liniarǎ ı̂ntre douǎ spaţii liniare
finit-dimensionale. Atunci f este injectivǎ dacǎ şi numai dacǎ def (f ) = 0,
resp. f este surjectivǎ dacǎ şi numai dacǎ rang (f ) = dimK (W ).

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 22 / 28

Propoziţie
(Teorema fundamentalǎ de izomorfism pentru spaţii liniare)
Fie f : V −→ W o aplicaţie liniarǎ. Atunci existǎ un izomorfism liniar
f : V /Ker (f ) −→ Im(f ), unic cu proprietatea cǎ iIm(f ) ◦ f ◦ πKer (f ) = f . În
particular

Corolar
(Teorema defectului şi rangului)
Dacǎ f : V −→ W este o aplicaţie liniarǎ, definitǎ pe spaţiul liniar
finit-dimensional V , atunci

def (f ) + rang (f ) = dimK (V ) .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 23 / 28

Propoziţie
(Teorema fundamentalǎ de izomorfism pentru spaţii liniare)
Fie f : V −→ W o aplicaţie liniarǎ. Atunci existǎ un izomorfism liniar
f : V /Ker (f ) −→ Im(f ), unic cu proprietatea cǎ iIm(f ) ◦ f ◦ πKer (f ) = f . În
particular

Corolar
(Teorema defectului şi rangului)
Dacǎ f : V −→ W este o aplicaţie liniarǎ, definitǎ pe spaţiul liniar
finit-dimensional V , atunci

def (f ) + rang (f ) = dimK (V ) .

Corolar
(Teorema I-a de izomorfism)
Dacǎ f : V −→ W este o aplicaţie liniarǎ surjectivǎ, atunci
W ∼= V /Ker (f ).
Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 23 / 28
Propoziţie
(Teorema fundamentalǎ de izomorfism pentru spaţii liniare)
Fie f : V −→ W o aplicaţie liniarǎ. Atunci existǎ un izomorfism liniar
f : V /Ker (f ) −→ Im(f ), unic cu proprietatea cǎ iIm(f ) ◦ f ◦ πKer (f ) = f . În
particular

Corolar
(Teorema defectului şi rangului)
Dacǎ f : V −→ W este o aplicaţie liniarǎ, definitǎ pe spaţiul liniar
finit-dimensional V , atunci

def (f ) + rang (f ) = dimK (V ) .

Corolar
(Teorema I-a de izomorfism)
Dacǎ f : V −→ W este o aplicaţie liniarǎ surjectivǎ, atunci
W ∼= V /Ker (f ).
Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 23 / 28
Propoziţie
(Teorema a II-a de izomorfism)
Fie U, W ≤ V . Atunci U/(U ∩ W ) ∼
= (U + W )/W .

Corolar
(Teorema lui Grassmann) Dacǎ U, W ≤ V sunt subspaţii
finit-dimensionale ale unui K−spaţiu liniar V , atunci

dimK (U + W ) = dimK (U) + dimK (W ) − dimK (U ∩ W ) .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 24 / 28

Propoziţie
(Teorema a II-a de izomorfism)
Fie U, W ≤ V . Atunci U/(U ∩ W ) ∼
= (U + W )/W .

Corolar
(Teorema lui Grassmann) Dacǎ U, W ≤ V sunt subspaţii
finit-dimensionale ale unui K−spaţiu liniar V , atunci

dimK (U + W ) = dimK (U) + dimK (W ) − dimK (U ∩ W ) .

Propoziţie
(Teorema a III-a de izomorfism)
Fie U, W ≤ V , cu U ≤ W . Atunci W /U ≤ V /U şi
(V /U)/(W /U) ∼= V /W .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 24 / 28

Propoziţie
(Teorema a II-a de izomorfism)
Fie U, W ≤ V . Atunci U/(U ∩ W ) ∼
= (U + W )/W .

Corolar
(Teorema lui Grassmann) Dacǎ U, W ≤ V sunt subspaţii
finit-dimensionale ale unui K−spaţiu liniar V , atunci

dimK (U + W ) = dimK (U) + dimK (W ) − dimK (U ∩ W ) .

Propoziţie
(Teorema a III-a de izomorfism)
Fie U, W ≤ V , cu U ≤ W . Atunci W /U ≤ V /U şi
(V /U)/(W /U) ∼= V /W .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 24 / 28

Definiţie
Fie f : V −→ W o aplicaţie liniarǎ ı̂ntre douǎ K−spaţii liniare
finit-dimensionale, BV = {v1 , . . . , vn } o bazǎ ı̂n V , iar
BW = {w1 , . . . , wm } o bazǎ ı̂n W . Matricea aplicaţiei f ı̂n raport cu
bazele BV şi BW este matricea
BV
[f ]B W
= [[f (v1 )]BW . . . [f (vn )]BW ] .

Propoziţie
Dacǎ f : V −→ W este o aplicaţie liniarǎ ı̂ntre douǎ K−spaţii liniare
finit-dimensionale, iar BV şi BW sunt baze ı̂n cele douǎ spaţii, atunci
pentru orice v ∈ V are loc egalitatea

[f (v )]BW = [f ]B
BW · [v ]BV .
V

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 25 / 28

Definiţie
Fie f : V −→ W o aplicaţie liniarǎ ı̂ntre douǎ K−spaţii liniare
finit-dimensionale, BV = {v1 , . . . , vn } o bazǎ ı̂n V , iar
BW = {w1 , . . . , wm } o bazǎ ı̂n W . Matricea aplicaţiei f ı̂n raport cu
bazele BV şi BW este matricea
BV
[f ]B W
= [[f (v1 )]BW . . . [f (vn )]BW ] .

Propoziţie
Dacǎ f : V −→ W este o aplicaţie liniarǎ ı̂ntre douǎ K−spaţii liniare
finit-dimensionale, iar BV şi BW sunt baze ı̂n cele douǎ spaţii, atunci
pentru orice v ∈ V are loc egalitatea

[f (v )]BW = [f ]B
BW · [v ]BV .
V

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 25 / 28

Propoziţie
Fie f : V −→ W şi g : W −→ U aplicaţii liniare ı̂ntre spaţii liniare
finit-dimensionale, iar BV , BW şi BU baze ı̂n cele trei spaţii liniare.
a) [g ◦ f ]B BW BV
BU = [g ]BU · [f ]BW .
V

b) Dacǎ f este bijectivǎ, atunci [f −1 ]BW BV −1

BV = ([f ]BW ) .

Propoziţie

Dacǎ f : V −→ W este o aplicaţie liniarǎ ı̂ntre douǎ K−spaţii liniare

finit-dimensionale, BV şi BV0 sunt baze ı̂n V , iar BW şi BW
0 sunt baze ı̂n

W , atunci
B0 B0 BV0
[f ]BV0 = (TBWW )−1 · [f ]B
BW · TBV .
V
W

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 26 / 28

Propoziţie
Fie f : V −→ W şi g : W −→ U aplicaţii liniare ı̂ntre spaţii liniare
finit-dimensionale, iar BV , BW şi BU baze ı̂n cele trei spaţii liniare.
a) [g ◦ f ]B BW BV
BU = [g ]BU · [f ]BW .
V

b) Dacǎ f este bijectivǎ, atunci [f −1 ]BW BV −1

BV = ([f ]BW ) .

Propoziţie

Dacǎ f : V −→ W este o aplicaţie liniarǎ ı̂ntre douǎ K−spaţii liniare

finit-dimensionale, BV şi BV0 sunt baze ı̂n V , iar BW şi BW
0 sunt baze ı̂n

W , atunci
B0 B0 BV0
[f ]BV0 = (TBWW )−1 · [f ]B
BW · TBV .
V
W

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 26 / 28

Vectori proprii şi valori proprii

Definiţie
Fie f : V −→ V o aplicaţie liniarǎ. Un vector nenul v ∈ V \ {0V } se
numeşte vector propriu al aplicaţiei liniare f dacǎ existǎ un scalar λ ∈ K
astfel ı̂ncât f (v ) = λ · v . Scalarul λ se numeşte ı̂n acest caz valoare
proprie a aplicaţiei f , şi mai spunem cǎ v este un vector propriu asociat
valorii proprii λ.

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 27 / 28

Vectori proprii şi valori proprii

Definiţie
Fie f : V −→ V o aplicaţie liniarǎ. Un vector nenul v ∈ V \ {0V } se
numeşte vector propriu al aplicaţiei liniare f dacǎ existǎ un scalar λ ∈ K
astfel ı̂ncât f (v ) = λ · v . Scalarul λ se numeşte ı̂n acest caz valoare
proprie a aplicaţiei f , şi mai spunem cǎ v este un vector propriu asociat
valorii proprii λ.

Propoziţie
Dacǎ f : V −→ V este o aplicaţie liniarǎ, iar λ ∈ K o valoare proprie a lui
f , atunci
Vλ := {v ∈ V | f (v ) = λ · v }
este un subspaţiu nenul al lui V (numit subspaţiu propriu asociat valorii
proprii λ).

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 27 / 28

Vectori proprii şi valori proprii

Definiţie
Fie f : V −→ V o aplicaţie liniarǎ. Un vector nenul v ∈ V \ {0V } se
numeşte vector propriu al aplicaţiei liniare f dacǎ existǎ un scalar λ ∈ K
astfel ı̂ncât f (v ) = λ · v . Scalarul λ se numeşte ı̂n acest caz valoare
proprie a aplicaţiei f , şi mai spunem cǎ v este un vector propriu asociat
valorii proprii λ.

Propoziţie
Dacǎ f : V −→ V este o aplicaţie liniarǎ, iar λ ∈ K o valoare proprie a lui
f , atunci
Vλ := {v ∈ V | f (v ) = λ · v }
este un subspaţiu nenul al lui V (numit subspaţiu propriu asociat valorii
proprii λ).

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 27 / 28

Propoziţie
Fie V un K−spaţiu liniar de dimensiune finitǎ n, BV o bazǎ ı̂n V , iar
f : V −→ V o aplicaţie liniarǎ. Un scalar λ ∈ K este o valoare proprie a
aplicaţiei liniare f dacǎ şi numai dacǎ

det(λ · In − [f ]B V
BV ) = 0 .

Definiţie
Fie V un K−spaţiu liniar de dimensiune finitǎ n, BV o bazǎ ı̂n V , iar
f : V −→ V o aplicaţie liniarǎ. Polinomul pf ∈ K[X ],

pf = det(X · In − [f ]B V
BV )

se numeşte polinomul caracteristic al aplicaţiei liniare f . Ecuaţia

pf (x) = 0

se numeşte ecuaţia caracteristicǎ a aplicaţiei liniare f .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 28 / 28
Propoziţie
Fie V un K−spaţiu liniar de dimensiune finitǎ n, BV o bazǎ ı̂n V , iar
f : V −→ V o aplicaţie liniarǎ. Un scalar λ ∈ K este o valoare proprie a
aplicaţiei liniare f dacǎ şi numai dacǎ

det(λ · In − [f ]B V
BV ) = 0 .

Definiţie
Fie V un K−spaţiu liniar de dimensiune finitǎ n, BV o bazǎ ı̂n V , iar
f : V −→ V o aplicaţie liniarǎ. Polinomul pf ∈ K[X ],

pf = det(X · In − [f ]B V
BV )

se numeşte polinomul caracteristic al aplicaţiei liniare f . Ecuaţia

pf (x) = 0

se numeşte ecuaţia caracteristicǎ a aplicaţiei liniare f .

Lect.dr. M.Chiş () Curs 9 2009 28 / 28