Sunteți pe pagina 1din 3

\

Despre neajunsul de a te fi nascut


-Emil Cioran

Ani de zile, o via de fapt, s nu te fi gndit dect la ultimele clipe, ca s constai, cnd te
apropii, n sfrit, de ele, c va fi fost degeaba, c gndul morii ajut la tot, doar s mori nu!
Scrisul cioranian este mrturia unui anotimp n infern perpetuu. Dac pentru Sartre lenfer
cest lautre, pentru Cioran lenfer cest moi-meme; el este un copil teribil al filosofiei, un
Rimbaud a crui corabie beat nu va prsi niciodat apele lirismului. Cci dac pentru filosof
infernul nseamn lumea, poetul nu se mulumete cu acest infern exterior, el avnd unul mult
mai la ndemn n el nsui. Lirismul ofer materia acestui infern eul, iar filosofia
instrumentele de tortur: luciditatea, raiunea i cunoaterea.
Este posibil ca in cele de mai jos sa para ca autorul se contrazice insa CONTRADICTIA este
voita la Cioran. Ea este opusul sistemului in filosofie, permite o veridicitate foarte mare fata
de sistemul celorlalti filosofi pentru ca in sistem trebuie sa ai un drum, sa te minti la anumite
momente.
In opinia mea libertatea absoluta include si contradictia . Contradictia presupune sa fii
consecvent cu tine insuti, ceea ce e valabil azi nu este necesar sa fie si maine. Deci, sistemul e
o minciuna.
Filosofia lui Cioran pleaca din patologie. Cioran nu trebuie disecat, trebuie inteles ca un
intreg.Parerea mea este ca scriitorul Cioran este cel mai elocvent exemplu in care contrariile
coexista, in care contradictia poate fi ridicata la rang de sistem filosofic.
17
In fata autorului, moartea, vine ca o eliberare de sine si de lume,viata pentru el are loc
altundeva. Oamenii sufera de o anxietate existentialista , se complac cu gandul ca la un
moment dat vor murii si cateodata chiar vad acest lucru ca pe un pas inspre o alta viata mai
buna, taierea din radacini a raului venit odata cu nasterea lor.
Oamenii nu sunt constienti de ceea ce au pana in punctul in care il vor pierde. Sanatatea nu
este la fel de pretioasa pentru o persoana care nu este bolnava precum este pentru un bolnav.
Abia cand ne doare apreciem cat de bine este sa nu ne doara:o sntate contient de sine
fiind o sntate compromisa sau pe punctul de a fi.
18
Unii au parte de nenorociri; alii, de obsesii. Care snt mai de plns ? putem afirma ca omul
obsesiilor este mai vrednic de mila decat nenorocitul. Este asemenea unui terorist ,dezamagit
dar violent, inainte de a comite crima se pocaieste ,caindu-se pentru toate pacatele sale.
Tragedia de a avea parte de insomnii este probabil una dintre cele mai importante
experiente .Ea este resimtita ca vinovata pentru ambiguitatea luciditatii, scepticismul si
refuzul unui sistem filozofic .

Imposibilitatea de a fi cunoscut omul, se poate vorbii despre o voluptate a suferintei cotidiene


asa cum se poate vorbii si despre delirul bahic. Suferinta nu este un act venal, ea isi primeste
justificarea prezentei apasatoare prin exercitiu devenind partenera de noapte,o cauza a
insomniilor prin readucerea in prima linie a memoriei si nevoia de autoflagelare,o crucificare
zilnica,devenita comuna pentru omul de rand.

Despre terminatiile psihologice ale tensiunilor, Cioran afirma ca : ori de cate ori nu ma
gandesc la moarte,am impresia ca trisez, ca insel pe cineva din mine . Ducerea traiului in
prezenta constanta si stapanitoare a constiintei mortii se desparte ,astfel, de notiunea deviatiei
temporare, devenind prin sine o forma de manifestare a sinceritatii individului fata de sine.

19-22
Autorul vede nasterea sa ca pe un izvor al tuturor slabiciunilor si al nenorocirilor. El resimte
viata ca pe un accident,o inconsistenta a lucrurilor iar nasterea ca pe o nenorocire.
Atasamentul pentru vremea in care nu exista este de o sorginte metafizica, pentru ca acel
timp nu se simte pentru fetusul care a fost la limita dintre existenta si nonexistenta.
Existenta dusa de-a lungul liniilor constiintei iminentei mortii si conditiei umane precare
presupune in ciuda aparentei o ramanere in ciclicitatea metehnelor spirituale.
Nici o diferen ntre existen i nonexisten, dac ne temem de ele cu o egal intensitate.
27-30
n cazul n care, constituia spiritual era o simpl gazd ntmpltoare a organismului
tranchilizant, eliminarea elementului strin va lsa n loc ceea ce fusese dinainte, interpretarea
ulterioar a deviaiei fiind pus sub semnul accidentalului. Medicamentul, existent n
imaginarul anumitor contiine, ca fiind un veridic panaceu, este moartea. Ani de zile, o via
de fapt, s nu te fi gndit dect la ultimele clipe, ca s constai, cnd te apropii, n sfrit, de
ele, c va fi fost degeaba, c gndul morii ajut la tot, doar s mori nu! Pregtirea pentru
moarte cu greu va putea fi smuls din braele fricii. Vorbesc de fric, fiindc visceralitatea sa
bolborositoare eman din profesionalismul i exactitatea morii. Thanatos era temut i rareori i
se rostea numele n vechea cetate greceasc. Moartea nu greete niciodat, este final i
situat dincolo de drumul de ntoarcere i de refacere a pailor. Pregtirea pentru o lupt nu
este animat de o asemenea spaim, fiindc din lupt ntoarcerea este posibil. mpotriva
morii btlia se duce pentru amnare, niciodat pentru victorie. Negarea dispariiei nu este
posibil, ns punerea ei sub tcere da. Aidoma micimii ruinilor, moartea planeaz undeva n
fundalul existenei, rareori scond un strigt de amintire.
Pendulare continu ntre nceput i sfrit, echilibristic fragil ntre extreme: aceasta e
filosofia vieii pe care o asum Cioran, filosofie pe care o pune sub dublul semn alfa i
omega al barbariei i apocalipsei. Scopul su e atingerea unei beii supreme n chiar miezul

imanenei, obinerea extazului n urma exaltrii existenei pure, a rdcinilor ei organice. Este
vorba aici de a-i cldi un destin interior capabil s intre n rezonan cu destinul lumii. Iar
acest lucru nu se poate face fr s cobori toate treptele unui iad luntric.
Opiunea lui Cioran pentru filosofie se datoreaz necesitii de a iei dintr-un impas
existenial; el nu construiete un sistem filosofic din dorina de a gsi un sens lumii, explicatio
mundi, ci recurge la filosofie pentru a scpa de triri i obsesii cu care nu se poate vieui (Pe
culmile disperrii). Lipsa de aderen la o doctrin, la un sistem d natere la enunuri
antinomice, care nu sunt valabile n sine, ci, ntocmai ca la Nietzsche, se completeaz
reciproc, n raporturi dinamice unele fa de altele. Este un mod de afirmare a libertii care se
afirm pe ea nsi, ntr-o ncercare de autodepire.