CE MULT TE-AM IUBIT

Cate sentimente se ascund in aceasta carte!

Nu intelegeti? Haideti sa-l lasam pe Zaharia Stancu sa ne spuna despre ce e vorba.
Cat mama a fost vie, niciodata nu l-am auzit pe tata spunandu-i cuvinte de dragoste si niciodata nu
l-am vazut mangaind-o. Acum il aud soptind:
- Mario, Mario, ce mult te-am iubit eu pe tine Mario! Si-l vad ca-i mangaie obrazul, barbia, fruntea
care inainte era plina de incretituri si care acum e neteda ca o frunte de fata mare.
- Daca ai iubit-o atat de mult pe mama, pentru ce nu i-ai spus-o niciodata? Tata tresalta. Pare mirat
de intrebarea mea
- Cum era sa-i spun si de ce era sa-i spun? Maica-ta stia c-o iubesc. Si de vreme ce stia, de ce era
nevoie sa i-o mai spun? De altfel nici ea cat a trait, nu mi-a spus vreun cuvant de dragoste. Dar dupa
ce rosteste pentru a nu stiu cata oara cuvintele acestea, tata se intoarce spre mine.
-Da, tu ai dreptate. Cuvintele acestea ar fi trebuit sa i le spun maica-ti pe cand traia. Ar fi facut-o
fericita. Ar fi bucurat-o.
Tata ii mai saruta odata buzele reci si vinete, care acum au inceput a se innegri, si-i mai saruta
mamei, pentru intaia oara de cand o cunoaste, mainile reci si vinete. Dar mainile mamei nu simt ca
tata le-a sarutat. Au ramas mai departe reci si nemiscate, inghetate, moarte. Sarutarea a venit prea
tarziu Prea tarziu!

Si eu am iubit-o pe mama. Mult de tot am iubit-o eu pe mama, insa n-am apucat sa-i spun. A murit, a
murit de-adevaratelea si eu n-am apucat sa-i spun c-o iubesc, n-am apucat sa-i multumesc ca m-a
adus pe lume.

Cand sunt copii, oamenii nici nu stiu ce inseamna sa fi copil. Si tot asa, cand sunt tineri ei nu stiu ce
inseamna a fi tanar. Abia la batranete le inteleg pe toate, dar atunci e prea tarziu prea tarziu Prea
tarziu? Niciodata nu e prea tarziu Ba este.

Ce mult te-am iubit de Zaharia Stancu este o lectie despre cum sa iubesti in asa fel incat cei de
langa tine sa afle pana nu e prea tarziu! Si tot despre iubire ca a fost de curand dragobetele. De
data asta despre o iubire vie pentru un suflet mort.

Recenzie Andreea
Toma