Sunteți pe pagina 1din 11

STILURILE FUNCTIONALE

Stilul functional este o varianta a limbii care indeplineste functii de comunicare intr-un domeniu
de activitate determinat . Orice stil functional apare ca un model care exercita o anumita presiune
asupra constiintei vorbitorilor .
Limba romana literara actuala contine cinci stiluri functionale de baza: oficial(administrativ),
tehnico-stiintific, publicistic, colocvial si beletristic.
1.STILUL OFICIAL ( ADMINISTRATIV ) indeplineste functia de comunicare in sfera
relatiilor oficiale .
In ordinea frecventei si a importantei apar urmatoarele modalitati de comunicare : monologul scris
( in documente si acte oficiale ) , monologul oral ( cuvantari in ocazii oficiale ) , dialogul scris
( corespondenta oficiala ) , dialogul oral ( in relatiile oficiale dintre institutii si public ) .
Compunerile cu destinatie oficiala sunt: darea de seama, procesul-verbal, autobiografia, cererea,
raportul, declaratia, referatul, curriculum vitae, memoriul de activitate, scrisoarea de intentie.
Caracteristicile generale ale stilului :
- stricta respectare a normelor limbii literare : corectitudinea fonetica , gramaticala , ortografica ,
lexicala si grafica ;
- caracter obiectiv , impersonal ; comunicarile ( scrise sau orale ) sunt neutre expresiv , lipsite de
incarcatura afectiva ;
- accesibilitatea , claritatea si precizia : comunicarile oficiale nu permit decat o singura interpretare
;
- absenta oricarei nuante afective , prezenta formalismului , a exprimarii rigide ; lipsesc lexicul
afectiv , mijloacele de expresie figurata , epitetele apreciative .
- specificitatea acestui stil o da utilizarea unor clisee lingvistice (terminologie specifica) de
tipul : ,,Subsemnatul ..... ; ,, In conformitate ...,, ;,, Conform hotararii ...,, etc.
Caracteristicile specifice ale stilului:
la nivel morfologic sunt frecvente:
- substantivele provenite din infinitive lungi (calificare, executare etc.)
- infinitivele cu val. de imperative (a se vedea capitolul)
-viitorul cu valoare de imperativ ( institutiile vor acorda fonduri)
- reflexivul pasiv (comitetele se aleg)
- forme verbale impersonale (vi se face cunoscut ca .)
- pluralul autoritatii (va rugam sa aprobati)
preferinta pt anumite adverbe si locutiuni (in vederea, in scopul, pe baza, in consens cu.)
locut. cu subst.mod ( in mod independent, in mod necesar, in mod obligatoriu)
la nivel sintactic:
grupuri predicative cu vb. a trebui, a putea;
constructii infinitivale
la nivel stilistic:
coordonarea ca mijl. principal de organizare;
elipsa
respectarea unor reguli de organizare grafica

2. STILUL TEHNICO - STIINTIFIC - indeplineste functia de comunicare in domeniul stiintei


si tehnicii .
Modalitatile de comunicare sunt : monologul scris ( in lucrari si documente stiintifice si tehnice
) , monologul oral ( in prelegeri , expuneri , sau comunicari ) , dialogul oral ( in cadrul colocviilor ,
seminariilor si dezbaterilor stiintifice )
Compozitii pe baza textelor stiintifice: analiza stiintifica ( filozofica , economica , politica ,
botanica etc. ),studiul stiintific, comunicarea stiintifica , referatul stiintific ,eseul stiintific.
Caracteristici :
Corectitudine - in comunicare sunt preferate variantele literare la toate nivelele limbii) ;
Obiectivitate - comunicarea este lipsita de incarcatura afectiva ; accentul cade pe
comunicare de notiuni , cunostinte , idei etc. , astfel ca functia limbajului este cognitiva ;
Lipsa marcilor afective - intr-un text stiintific autorul , cel care transmite un asemenea
mesaj , nu se implica in comunicare , prezinta un adevar stiintific de necontestat , iar receptarea se
face obiectiv , pentru ca se adreseaza intelectului , gandirii abstracte , logice (exceptie: polemica
stiintifica)
Accesibilitate - comunicarile se disting prin claritate , prin precizie si proprietate ;
formularile , frazele sunt clare , precise iar topica frazei este fireasca, fara inversiuni ; ele sunt
insotite adesea de mijloace auxiliare extralingvistice- tabele , diagrame , schite fotografii harti
etc. ;
Terminologie de specialitate : fiecarui domeniu ii este proprie o anumita terminologie
( limbaje stiintifice ) . Termenii utilizati sunt monosemantici . Lexicul stiintific include numeroase
neologisme si cuvinte derivate cu prefixe si pseudoprefixe ( antebrat , contraofensiva ) sau
compuse cu sufixoide si prefixoide ( biolog , geografie etc. ) Acestora li se adauga utilizarea unor
abrevieri , simboluri , semne conventionale , formule stereotype.
3. STILUL PUBLICISTIC este acea modalitate de comunicare prin care publicul este informat ,
influentat si mobilizat intr-o anumita directie in legatura cu evenimentele sociale si politice ,
economice , artistice etc.
Modalitatile de comunicare sunt : monologul scris ( in presa si publicatii ) , monologul oral ( la
radio si televiziune ) , dialogul oral ( dezbaterile publice ) , dialogul scris ( interviuri consemnate
scris ) .
Tipuri de texte: articolul, cronica, reportajul, foiletonul, interviul, masa rotunda, stirea, anuntul
publicitar etc.
Caracteristici :
Contopirea celor doua componente - intelectuala si afectiva , tranzitiva ( obiectiva ,
informativa ) si reflexiva ( subiectiva , afectiva ) , in vederea indeplinirii sarcinilor de informare si
formare de convingeri ;
Caracterul eterogen si mobil deoarece se situeaza in mijlocul realitatii cotidiene ; este stilul
cel mai sensibil la nou, la schimbari lingvistice;
Apeleaza la elemente specifice celorlalte stiluri , datorita ariei tematice foarte largi
Imprumuta diverse trasaturi proprii beletristicii : preocuparea pentru inovatia lingvistica
( creatii lexicale proprii ) , utilizarea unor procedee menite a starni curiozitatea cititorilor , titluri
eliptice , adeseori formate dintr-un singur cuvant , constructii retorice ( repetitii , interogatii ,
enumeratii , exclamatii etc. ), utilizarea larga a sinonimelor ; tendintele de aglomerare sintactica ;
tendinta eliminarii conjunctiilor copulative , folosirea figurilor de stil, valorificarea sensurilor
figurate ale cuvintelor.

SENSURILE CUVANTULUI
Cuvntul este o structur fonic (invelis sonor, format dintr-un sunet sau un grup de sunete care se
noteaza grafic prin litere) la care se asociaz un sens, i este capabil s ndeplineasc o funcie n
comunicare.
Numim sens lexical nelesul pe care vorbitorii l atribuie unui cuvnt.
Semnificaie nseamn actualizarea sensului. Un cuvnt oarecare, considerat izolat, poate avea
unul sau mai multe sensuri. ntr-un context dat, o unitate lexical nu poate avea dect o singur
semnificaie. Semnificaia rezult din relaiile pe care unitatea lexical le stabilete cu celelalte
uniti lexicale n context.
Cuvintele care au un singur sens (i, de regul, realizeaz o singur semnificaie) se numesc
monosemantice. Ele au neles unic( termenii de specialitate, zilele sptmnii, lunile anului,
numeralele).
Cuvintele care au mai multe sensuri (i n contexte diferite realizeaz mai multe semnificaii) se
numesc polisemantice.
Atat cuvintele monosemantice, cat si cele polisemantice, au, n general, un sens comun, folosit
n mod curent, care este sensul de baz. Cnd cuvntul denumete (denoteaz),el trezete n minte
imaginea obinuit, comuna, independenta de context a unui obiect, a unei aciuni.Atunci el este
folosit cu sensul propriu; ex: ochi=organ al vazului (Ma doare un ochi).Orice cuvnt al limbii
trimite la un obiect la modul general. Aceast relaie direct care se stabilete ntre cuvnt i
obiectul desemnat poart numele de denotaie, iar sensurile respective sunt sensuri denotative.
Cuvintele polisemantice au, pe langa sensul de baza si alte tipuri de sensuri, secundare si
figurate. Ele stabilesc o relatie indirecta intre cuvant si obiectul desemnat. Aceasta relatie se
numeste conotatie, iar sensurile sunt conotative. Valoarea conotativ a cuvntului se pune n
eviden numai n context. Acesta dirijeaz nelegerea.
Sensurile derivate (secundare) ale cuvntului se ntemeiaz pe o modificare a sensului de baz,
cu care pastreaza o relatie tip cauza-efect, parte-intreg, asemanare calitativa/cantitativa/formala
etc.ex: ochi de geam, ochi de apa, ochi de impletitura, ou ochi, ochi de aragaz.
Sensurile figurate sunt strict dependente de context ; prin ele, cuvntul are alt neles dect cel
firesc, atribuindu-i-se nsuiri ale altor obiecte sau aciuni, de ex.: deasupra ma pazea ochiul rece
al noptii.
Denotaia i conotaia sunt modaliti de a reflecta realitatea prin cuvinte.
Orice cuvnt polisemantic e dat n dicionar mai nti cu sensul propriu, apoi cu sensurile derivate.

STILUL.CALITATI GENERALE
In vorbirea curenta, STILUL inseamna felul propriu al unei persoane de a se exprima in scris (stil
individual)
In lingvistica, termenul de STIL are mai multe acceptii:
1. Modul particular in care sunt folosite resursele limbii in diferitele domenii ale activitatii sociale
(stiluri functionale);
2. Maniera personala in care scriitorul utilizeaza anumite procedee ale expresiei literare, creand
un stil literar.
In orice act concret al vorbirii, se evidentiaza doua tipuri de trasaturi: unele care arata apartenenta
comunicarii la un anumit stil functional, si altele care arata ca apartine unui anume vorbitor.
Vorbirea oricarui om cultivat trebuie sa indeplineasca cateva conditii obligatorii, numite
CALITATI GENERALE ALE STILULUI. Acestea sunt:
1. CLARITATEA = expunerea sistematizata, concisa si usor de inteles; absenta claritatii in
comunicare duce la obscuritate, nonsens, paradox si echivoc;tot de nerespectarea claritatii tin si
pleonasmul si tautologia.
Claritatea se realizeaza la nivel lexical prin folosirea cuvintelor cu sensuri cunoscute, de larga
circulatie, si evitarea termenilor dificili, iar la nivel sintactic prin folosirea constructiilor firesti, in
spiritul limbii si evitarea frazelor lungi, obositoare.
2.CORECTITUDINEA = respectarea regulilor gramaticale in ceea ce priveste sintaxa, topica;
abaterile de la normele gramaticale sintactice sunt solecismul (dezacordul dintre subiect si
predicat) si anacolutul (amestecul de constructii sintactice).
3.PROPRIETATEA = modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a exprima mai
exact intentiile autorului;lipsa de proprietate provine din folosirea cuvintelor/constructiilor cu
sensuri nepotrivite, sau din amestecul elementelor caracteristice unor stiluri variate.
4.PURITATEA = folosirea numai a cuvintelor admise de vocabularul limbii literare.
Sunt considerate neliterare (deci abateri de la puritate) urmatoarele grupuri de cuvinte:
potrivit cu evolutia limbii putem identifica arhaisme (cuvinte vechi, iesite din uzul curent al
limbii), neologisme (cuvinte recent intrate in limba, al caror uz nu a fost inca pe deplin validat) si
regionalisme, (cuvinte a caror intrebuintare este locala, specifica unei zone).
potrivit cu valoarea de intrebuintare a cuvintelor, cu sensurile in care acestea sunt folosite de
anumite grupuri de vorbitori, putem identifica doua categorii de termeni neliterari: argoul (un
limbaj folosit doar de anumite grupuri de vorbitori care confera cuvintelor alte sensuri decat cele
de baza pentru a-i deruta pe cei care nu cunosc codul) si jargonul (un limbaj de termeni specifici
unor anumite comunitati profesionale, folositi pentru a realiza o comunicare mai rapida).
mai sunt neliterare si formele cu modificari de sunete (caderi, adaugari, inlocuiri).
NOTA: LIMBA LITERARA NU ESTE ACELASI LUCRU CU LIMBA DIN OPERELE
LITERARE (STILUL BELETRISTIC!!!!)
5. PRECIZIA = utilizarea numai a acelor cuvinte si expresii necesare pentru intelegerea
comunicarii;opuse ei sunt: stilul prolix(comunicare incarcata de cuvinte de prisos) si digresiunile
(abaterile de la ideea centrala a textului prin paranteze sau constructii incidente).
Inafara calitatilor generale, stilul individual poate fi caracterizat si printr-o serie de insusiri
particulare. Din combinarea acestora rezulta originalitatea exprimarii.

Cele mai cunoscute calitati particulare sunt:


1. NATURALETEA - consta in exprimarea fireasca, fara afectare, fara o cautare fortata a unor
cuvinte sau expresii neobisnuite, de dragul de a epata, de a uimi auditoriul.Opuse naturaletei sunt
afectarea si emfaza.
2. DEMNITATEA - impune utilizarea in exprimarea orala numai a cuvintelor sau a expresiilor
care nu
aduc atingere moralei sau bunei cuviinte; ea cere sa se evite ce este vulgar, trivial,
grosolan, necuviincios.
3. ARMONIA - obtinerea efectului de incantare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte si
expresii capabile sa provoace auditoriului reprezentari conforme cu intentia vorbitorului; opusul
armoniei este cacofonia.
4. FINETEA - folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprima intr-un mod indirect
ganduri, sentimente, idei (subtilitate in exprimare).
5. SIMPLITATEA reliefarea valorii sugestive a cuvintelor si expresiilor simple. Opus este
simplismul, expresie a superficialitatii
6. RETORISMUL folosirea unor cuvinte si structuri care imprima comunicarii o nota
entuziasta, patetica. Daca este formal, devine cusur.
7. UMORUL sesizarea si reliefarea aspectelor ridicole ale vietii. Are o gama foarte variata, de
la umorul jovial, plin de haz , pana la umorul negru, tragic sau absurd.
8. IRONIA consta in evidentierea aspectelor negative ale vietii prin disimulare.Poate fi
persiflare, zeflemea, batjocura, autoironie, sarcasm etc.
9.CONCIZIA utilizarea mijloacelor lingvistice strict necesare exprimarii. Opusa conciziei este
poliloghia.
10. ORALITATEA folosirea particularitatilor de expresie proprii limbii vorbite.
VARIETATEA STILISTICA, luata drept calitate particulara a stilului; aceasta consta in amestecul
de stiluri ale limbii in exprimare.

FUNCIILE COMUNICRII

Exista ase funcii ale limbajului, n care sunt angajai factorii comunicrii(elementele situatiei de
comunicare). Funciile limbii corespund siturii comunicrii lingvistice n perspectiva unuia dintre
factorii comunicrii:

emitator - funcia emotiv


receptor funcia conativ
mesaj funcia poetic
cod - funcia metalingvistic
context (sau referent) funcia referenial
canal de transmitere funcia fatic

1.Functia corespunztoare centrrii mesajului pe emitor este funcia EMOTIVA, care trdeaz
starea afectiv, sentimentele, valorile morale, capacitile cognitive i cultura emitorului. Funcia
emotiv a comunicrii const n evidenierea strii interne a emitorului. Aceasta se refer, cum
bine se tie, la capacitatea pe care o avem, ca emitori, s marcm poziia noastr fa de
informaia pe care o conine enunul nostru.

Ea se se realizeaz la nivelul emotiv al limbajului prin interjecii, exclamaii, prin lungirea


emfatica a sunetelor. Este semnificativ c intonaia are un rol deosebit de important n exprimarea
poziiei Emitorului. Alte procedee: folosirea diminutivelor i augmentativelor, preferina pentru
un anumit termen din seria de sinonime aflat la dispoziia vorbitorului.
2.Funcia orientat spre receptorul mesajului este cea CONATIV, ce servete la incitarea acestuia
la aciune/respectiv la ncetarea aciunii prin ordine, ndemnuri, rugmini, interdicii , etc. Prin
acesta functie se urmareste un anumit raspuns de la receptor. Funcia conativ se concentreaza pe
strategia lingvistic a contactrii receptorului, bazat pe mrci ale vocativului (la substantive,
pronume, numerale i adjective) i imperativului (mod verbal personal), de propoziii imperative,
exclamative, afirmative i negative. Constructia mesajului este la modul imperativ prin excelen.
3. Funcia aferent mesajului este cea POETIC, prin care limbajul se orienteaz spre sine, spre
propria organizare. Limbajul poetic pune accentul pe modul cum se spune, cum se vorbete, spre
deosebire de limbajul tiinific, care pune accentul pe ce se spune. Anumite reclame fac apel la
acest tip de mesaj, n special reclamele pentru serviciile turistice. Funcia poetic presupune modul
n care este concentrat mesajul poetic de la emitor spre receptor i constituie funcia esenial a
artei verbale. Ea nu apare singura: n poezia epica, unde se ntrebuineaza formulri la persoana a
treia, apare i funcia refereniala; n poezia lirica, n care enunurile sunt la persoana nti, apare i
funcia emotiv, iar n poezia liric-adresativ, cu valori retorice, formulate la persoana a doua
(oda, epistola, satira), apare i functia conativa. n opera dramatica, se exploateaz din plin
resursele oferite de funciile limbajului, mai ales factorii de perturbare a comunicrii, care creeaz
atmosfera specific.
4.Funcia corespunztoare codului este cea METALINGVISTIC, ce are n vedere nelegerea
corect i complet a mesajului. Ea presupune intervenii prin care se verific folosirea i nelegerea
cuvintelor, a sensului lor, a implicaiilor colaterale ale semnelor din cod. Este necesar s se atrag
atenia asupra codului utilizat, fie prin gesturi, fie n perifraze explicative (explicaii de genul
glumesc, desigur). Funcia metalingvistic are n vedere codul in care se exprima interlocutorii,
modul n care funcionarea nivelurilor limbii (morfologic, sintactic, lexico-semantic etc.)

favorizeaz i faciliteaz comunicarea. Comicul de situatii se bazeaza din plin pe functia


metalingvistic a comunicarii
5.Funcia limbajului corespunztoare contextului este cea REFERENIAL. Aceasta ilustreaz
modul de folosire a limbajului pentru a exprima o realitate, o interpretare personal, o imagine, o
prere sau o ide, aa cum o percepe emitorul . Funcia referenial transmite informatii despre

lumea real sau imaginar, trimite la context i stabilete referentul. Ea poate fi denotativ sau
cognitiv, avnd n vedere informarea, contextul lingvistic i extralingvistic (social, cultural,) al
comunicrii.
6. Funcia limbajului corespunztoare canalului este cea FATIC, interacional. Ea servete la
stabilirea relaiei de comunicare i la cultivarea interesului pentru aceasta pn la ncheierea
mesajului, prin verificarea funcionrii optime a circuitului . La nivelul contactului social funcia

fatic asigur comunicarea de succes prin amprenta lingvistic degajat.


Majoritatea textelor ndeplinesc mai multe functii, dar hotrtor pentru includerea ntr-un stil sau
altul, este funcia dominant. De pild:

emotiva n memorii, confesiuni, comentarii, interpretri critice

conativ n ordine, decizii, regulamente, discursuri politice, predici, reclame

poetic n operele literare, dar i n unele mesaje publicitare

metalingvistic n analize gramaticale, n dicionare, n texte cu caracter didactic

referenial e dominant n comunicate oficiale, buletine, chestionare, referate, cronici

fatic n saluturi i formule de convenien, texte de receptare a mesajului telefonic


Funciile limbajului
Scopul limbajului este acela de a transmite informaii, esenial este funcia sa de comunicare.
Comunicarea organizeaz enunul n forme diferite, ceea ce duce la existena unor diferite tipuri
de mesaj, care presupun mai multe funcii ale limbajului.
Funcia limbajului -relaie ntre o anumit form lingvistic i situaia/ contextul/ poziia social
ori interpersonal n care aceast form lingvistic este utilizat; nsumeaz comunicarea ideilor,
exprimarea atitudinilor etc.
Fiecrei funcii i corespund, n procesul comunicrii, forme lingvistice specifice; chiar dac un
mesaj nu are o singur funcie, una dintre ele predomin i impune un anumit uz al unitilor
lingvistice n enun.
Factori care intervin n procesul comunicrii
FUNCTIILE CORESPUNZATOARE
Emitor 1. Emotiv (numit i interjecional)
- este centrat asupra emitorului, are ca scop exprimarea atitudinii vorbitorului fa de
coninutul enunului. Stratul pur emotiv al limbajului este constituit din interjecii; dincolo de
emoia pur, limba posed ns i alte caracteristici formale menite s marcheze participarea
afectiv a vorbitorului la enun (persoana I la pronume i verb, intonaia* interogativ/
exclamativ, lungimea sunetelor etc): Vai, ce tare plou!
Destinatar(receptor) 2. Conativ (numit i persuasiv sau retoric)
- orienteaz enunul ctre destinatar (receptor). Expresia gramatical a funciei conative este
marcat de pers. a II-a la pronume i verb, de vocativ la substantiv i de imperativ la verb;
intonaia exclamativ/interogativ caracterizeaz i ea enunurile a cror funcie primordial este
centrat asupra receptorului: Ascult-m! De ce nu m crezi?
Referent(context) 3. Referenial (numit i denotativ, informativ)

- este orientat spre referentul mesajului, este funcia primordial ntr-o mare parte a enunurilor,
coexistnd uneori cu alte funcii; i aparin enunuri neutru-informative ca: Pisica este un animal
domestic.
Cod 4. Metalingvistic
- este predominant n frazele care aparin metalimbajului, deci care transmit informaii despre un
anumit cod*, devenit el nsui obiect de descriere n enun; distincia care st la baza identificrii
acestei funcii se face ntre limbajul obiectual (care spune ceva despre obiect, referent) i
metalimbaj (care spune ceva despre limbaj); explicaiile pot privi argourile, limbajul copiilor,
(in)corectitudinea unei forme gramaticale, decodificarea unui alt cod .a.: Nu se spune ei este, ei
face", ci ei sunt, ei fac"; u" nseamn ho; Sgeat nainte nseamn sens unic".
Contact 5. Fatic
- asigur meninerea contactului dintre vorbitor i interlocutor. Enunul poate cuprinde fraze care
atrag atenia destinatarului sau confirm faptul c el rmne n continuare atent, att n
comunicarea direct, ct i n cea mediat: Acum urmrii-m cu atenie!; Alo, mai eti pe fir?
Mesaj 6. Poetic(numit i estetic sau literar)
- este centrat asupra mesajului, constituind funcia predominant a artei verbale. Ea nu apare
izolat n text, ci se combin cu celelalte funcii, de ex. n diversele genuri poetice: poezia epic,
dominat de enunuri expozitive formulate la persoana a III-a. implic o participare a funciei
refereniale; poezia liric, dominat de persoana I, cuprinde enunuri n care intervine puternic
funcia emotiv, iar poezia liric-adresativ, cu valori retorice, formulat la pers. a II-a (oda,
epistola), implic funcia conativ.
CE PUTEM DEDUCE DESPRE AUTORUL TEXTULUI
COMUNICARE?CUI SE ADRESEAZA TEXTUL?

SI

DESPRE

SITUATIA DE

Autorul=Emitorul= sursa de informaie dintr-o situaie de comunicare;

Numele autorului este indicat n subsolul textului, alaturi de titlu


In general, titlul sugereaz faptul c autorul este un:
1. scriitor text beletristic;
2. om de tiin text tehnico-tiinific;
3. Instituie legislativ ( Parlamentul Romniei ) text juridico-administrativ ( oficial ) ;
4. jurnalist text publicistic ( jurnalistic ) .
Cititorul=Receptorul = beneficiarul informaiei dintr-o situaie de comunicare;

Acesta poate fi:


1. specializat ( un specialist n domeniu: critic literar / jurist/ om de tiin );
2. n curs de specializare ( elevi, studeni );
3. nespecializat ( cititor obinuit ).
Mesajul = fraza care poart informaia esentiala a textului(poate fi extrasa din text, sau poate fi
sintetizata de cititor);
Codul= limba romn;
Canalul =scris;
Referentul = informaia despre ceva;despre ce este vorba n mesaj;
Contextul= poate fi vorba de contextul la care se refera mesajul, sau/si de contextul in care este emis
mesajul

Trecerea din vorbirea direct in vorbirea indirect


VORBIRE DIRECTA = TEXT DIALOGAT
Ex.:

Dar vocea de dincolo adaog:

Coni! Uite Ionel! Vrea s-mi rstoarne maina! Astmpr-te, c te arzi!

Ionel! Strig iar madam Popescu; Ionel vin la mama!

Sri, coni! Vars spirtul ! s-aprinde!

- Ionel! Strig iar mama, i se scoal repede s mearg dup el.


VORBIRE INDIRECTA=TEXT NARATIV
Ex.
Vocea de dincolo(servitoarea) o strig insistent pe doamna, adaugand c Ionel vrea
s-i rstoarne maina, apoi i spune lui Ionel s se astmpere, pentru c se va arde.
Madam Popescu l cheam pe Ionel s vin la ea.
Si mai ingrijorata, slujnica o roag pe stapana s i sar n ajutor, fiindc Ionel vars
spirtul i se poate aprinde ceva.
Mama l strig iar pe Ionel i se ridica repede s mearg dup el.
MODIFICARI SURVENITE:
eliminarea liniei de dialog;
transformarea persoanei I i a-II-a a verbelor i a pronumelor n persoana a III-a;
semnalarea replicilor prin verbe care exprim aciunea de a spune;
plasarea, dup aceste verbe, a unor cuvinte precum: c, s , ca s, dac, unde, cnd, care etc.
(elemente de subordonare in fraza);

reproducerea ct mai exact a cuvintelor vorbitorului, transpunand narativ marcile


afectivitatii;
transformarea modului imperativ n conjunctiv;
transformarea cazului V n Ac sau D;
eliminarea exclamaiilor, interogatiilor, interjectiilor

TIPOLOGIA TEXTELOR (M. Adam)

Tipuri sau
secvene de text
Obiectivul lor
TEXTUL NARATIV

Testul descriptiv

Testul scenic sau


dialogal /
conversaional
Textul
informativ
a informa

Textul explicativ
- a face s
neleag

Textul injonctiv
a indica modul de
aciune
Textul
argumentativ
a convinge

Mrci lingvistice
probabile

Genuri de texte ce
aparin sau care au o
secven ce aparine
unui anume tip de text
- romane, nuvele,

ntrebri ce
evideniaz
specificul textului

ales: atunci, apoi, mai


trziu...
- timpuri verbale: prezent
i perfect compus sau
perfect simplu
- lexic: frecvena verbelor
i adverbelor ce insist
asupra aciunii
- repere spaiale, mai ales:
aici, mai departe, lng ...
- timpuri verbale:
imperfect sau prezent
- lexic: frecvena
substantivului i
adjectivului; verbe ale
strii; cmpuri lexicale ce
asigur unitatea tematic
- punctuaie specific
- mrci ale enunrii

basme...
- fapte diverse
- pasaje de basm, schi,
nuvel...

Unde? Cnd? Cum?


De ce?

- pasaje de roman,
nuvel, pastelul
- plane anatomice
- pasaje de ghid turistic

Ce este descris? De
cine? Cum? De ce?

- piese de teatru
- scene n texte epice
- conversaii pe viu"

- estomparea complet a
emitorului
- articulaii de tip cronologic: mai nti, apoi...;
timp verbal: prezentul
- lexic specific orizontului
tematic
- estomparea emitorului
- conectori logici: cauz efect: deoarece, deci...
- timp verbal: prezentul
- lexic specific orizontului
tematic
- estomparea emitorului
- timpuri verbale:
imperativ sau infinitiv
- conectori logici:
deoarece, n consecin,
cu toate acestea...
- lexic, n funcie de
strategia adoptat: neutru
sau valorizant vs.
devalorizant

- unele articole de pres


- rubrici de pres de
tipul meteo", anunuri"

Cine vorbete? Cu
cine? Despre ce?
Unde? Cnd? De
ce?
Despre ce suntem
informai?
De cine? Cum? De
ce?

- repere temporale, mai

Cine? Ce face?

- manuale colare
- unele texte tiinifice

Ce este explicat? De
cine? Cum? De ce?

- reete
- prospecte

La ce se refer
indicaiile? Cine le
d? De ce?
Cine argumenteaz?
Ce argumenteaz?
Pe cine dorete s
conving? Cui i se
opune? De ce?

- expuneri, prezentare
de carte
- editoriale, cronici i
comentarii de pres

Iarasi foarte folositor pentru bacalaureat - oral , mai ales pentru aceia dintre voi care nu pot invata teorie foarte multa;
cititi cu atentie mai ales coloana a 2-a (marci lingvistice probabile), ca sa va fixati cateva trasaturi ale fiecarui tip de
text.

TEXTUL LITERAR SI TEXTUL NONLITERAR

Materialul este luat de pe net, dar consider ca este foarte bine realizat si va ajuta sa realizati
diferenta literar/nonliterar, importanta in rezolvarea unor cerinte de la proba orala a
bacalaureatului.
MESAJUL poate fi structurat sub forma unui TEXT LITERAR sau NONLITERAR, n
funcie de scopul comunicrii i modul particular de concretizare a informaiei transmise.
A. TEXTUL LITERAR particularizeaz comunicarea artistic, pentru c n el se recunoate
originalitatea reflectrii lumii nconjurtoare de ctre creatorul operei artistice (populare sau
culte). n text se manifest funcia poetic a limbajului, prin excelen reflexiv, ntruct
expresivitatea coninutului primeaz i nu informaiile oferite.
B. TEXTUL NONLITERAR este elaborat pentru a comunica un coninut n care acioneaz, cu
precdere, funcia referenial. Vizeaz domenii diverse, de la cele tiinifice i juridicoadministrative la mass-media audio-vizual, concretizndu-se; cu ajutorul registrelor lingvistice
(oral/ scris; popular/ cult; regional, colocvial, argoul i jargonul). Indiferent de textul funcional
reprezentat n comunicare, emitorul abordeaz obiectiv realitatea i folosete un limbaj comun,
convenional, prin excelen tranzitiv (scopul principal este de a transmite informaii).
TEXTUL LITERAR
- caracter reflexiv
- subiectivitatea emitorului
- nclcarea intenionat a normelor lingvistice
- limbaj expresiv, realizat cu ajutorul figurilor de stil i al procedeelor artistice
- acioneaz funcia poetic
- modalizare afectiv maxim
TEXTUL NONLITERAR
- caracter tranzitiv
- obiectivitatea emitorului
- respectarea normelor de redactare a textului funcional
- limbaj specializat pe domenii de activitate
- acioneaz funcia referenial
- modalizare afectiv minim