Sunteți pe pagina 1din 132

3.

ÎNTREPRINDEREA SISTEM DE
PRODUC|IE TOTAL

3.1 Structura =i func\iile sistemului de produc\ie total

Orice unitate economică - industrială, agricolă, prestatoare de


servicii - este alcătuită din trei subsisteme de producţie, care formează
subsistemele funcţionale:
1. subsistemul operaţional (de execuţie) care acţionează direct asupra
obiectelor muncii. Acesta, la rândul său, va cuprinde mai multe sub-
subsisteme (unele auxiliare) corespunzând compartimentelor de execuţie
(fabricaţie).
2. subsistemul decizional (de conducere) care elaborează decizii
privind subsistemul operaţional, pe baza prelucrării informaţiei
disponibile.
3. subsistemul informaţional, este elementul de legătură în ambele
sensuri între subsistemele operaţional şi decizional; el realizează
prelucrarea, stocarea şi transmiterea de informaţie (inclusiv decizii) fiind
alcătuit din ansamblul datelor şi informaţiei existente împreună cu
relaţiile dintre ele, modalităţile de transformare şi elementele purtătoare
de date şi informaţie. Un sub-subsistem important al subsistemului
informaţional este sistemul informatic, care are funcţia specială de a
prelucra datele de care se dispune cu jutorul tehnicilor de calcul automat
(hard şi soft).
Dezvoltarea economică a dus la accentuarea complexităţii
unităţilor economice precum şi a subsistemelor componente. Ca urmare
se foloseşte noţiunea de sistem complex industrial, care este de regulă un
sistem de deschis, numit şi sistem total (spre a-l deosebi de subsistemele
sale).
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Structura unui sistem complex industrial are, la acelaşi nivel cu


subsistemul operaţional şi următoarele trei subsisteme (fig. 3.1):
- de aprovizionare;
- de transport;
- de întreţinere.
Fiecare din aceste subsisteme va conţine un subsistem al
procesului sub comanda unui subsitem de control (SC), deci:
SO (subsistemul opera\ional) = SC + PO (proces operativ);
SI (subsistemul de întreţinere) = SC + PI (proces de întreţinere);
ST (subsistemul de transport) = SC + PT (proces de transport);
SA (subsistemul de aprovizionare) = SC + PA (proces de
aprovizionare).

Observaţie:
La această structură a unui sistem complex industrial se mai adaugă:
- subsistemul programării/planificării producţiei, în SCC;
- subsistemul de gestiune a producţiei;
- subsistemul financiar.
Structura complexă rezultată corespunde funcţiilor unităţilor
productive:
1. funcţia principală de producţie;
2. funcţia comercială (aprovizionare/desfacere) - Marketing;
3. funcţia financiar contabilă;
4. funcţia de personal (recrutare/pregătire);
5. funcţia de cercetare - dezvoltare (investiţii);
6. funcţia de planificare/conducere - Management (funcţie care le
integrează pe primele cinci).

35
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

Medi
S.C.C. ≡ Sistem decizional ul
i

M Sistem informa\ional
U Produs
C
E
I SC SC SC
SC

PA PT PI
PO

SA ST SI SO

SISTEM TOTAL

Sistem logistic

Sistem suport

Fig. 3.1

3.2 Factori de producţie

Produc\ia – transformarea resurselor ]n bunuri economice –


implic[ combinarea eficient[ a factorilor de produc\ie.
Punctul de plecare în analiza factorilor de producţie îl constituie
resursele economice (sau productive): ansamblul mijloacelor disponibile

36
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

şi suscceptibile de a fi valorificate în producţia de bunuri. Acestea pot fi


analizate ca stocuri (cantitatea de resurse economice existente la un
moment dat) sau ca fluxuri (proces de atragere şi utilizare economică a
lor într-o perioadă de timp).
Privite în cadrul unei ţări, resursele stoc se prezintă ca avuţie
naţională: totalitatea resurselor de care dispune un popor la un moment
dat. (principalele elemente ale avuţiei naţionale sunt: 1. resursele
naturale ale solului şi subsolului cunoscute, utilizabile şi utilizate; 2.
resursele de muncă; 3. aparatul tehnic de producţie, bunuri materiale
acumulate; 4. resursele spirituale sau potenţialul creativ al ţării).
Potenţialul economic al unei ţări constă în ansamblul elementelor
avuţiei naţionale intrate sau care pot fi atrase în circuitul economic
(poate fi: maxim, valorificabil, atras).
Factorii de producţie constau din potenţialul de resurse economice
atrase în circuitul economic. Deci, resursele economice disponibile şi
valorificabile, în măsura în care sunt atrase şi utilizate în activitatea
economică, apar ca fluxuri sub formă de servicii ale factorilor de
producţie.
Analiza celor cinci fluxuri ale intr[rilor în sistemul de produc\ie
(Materiale, Energie, Informa\ie, Capital, resurse Umane) eviden\iaz[
sistemul factorilor de produc\ie prezentat ]n figura 3.2.
Factorii de performanţă umană (FPU) permit pregătirea,
organizarea şi dinamizarea întregului proces. Deşi au un caracter abstract
în raport cu factorii elementari (FE) ei condiţionează modul de
combinare şi transformare a acestora, influenţ`nd cantitatea, calitatea şi
valoarea produselor obţinute.
Informaţia, ca factor elementar de producţie, prezintă unele
particularităţi, deoarece procesul de producţie nu poate avea loc fără
prelevarea, transmiterea, recepţia, interpretarea şi utilizarea unor date cu

37
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

privire la calitatea şi cantitatea factorilor de producţie, caracteristicile


produselor, succesiunea în timp a proceselor şi evoluţia diferiţilor
parametrii.

SFP

FE FPu

M E Mj I ME FCd FCr

P O Cd Co C Cp CPs Co

Fig. 3.2
SFP – sistemul factorilor de producţie; FPu – factori de performanţă umană; FE – factori elementari;
FCd – factori de conducere; FCr – factori de crea\ie;
M – materiale, E – energie; Mj – mijloace de munc[; I – informa\ie; ME – munc[ de execu\ie;
P – planificare/prevedere; O – organizare; Cd – comand[/decizie; Co – coordonare; C – control;
Cp – concep\ie produs; CPs – concep\ie proces tehnologic; CO – concep\ie organizare

Principalele grupe de informaţie legate de procesul de producţie


sunt:
1. Informaţia despre produs;
2. Informaţia despre proces (tehnologic);
3. Informaţia privind programarea producţiei;
4. Informaţia privind controlul şi desfăşurarea producţiei;
5. Informaţia privind desfacerea producţiei;
6. Informaţia privind consumul de resurse.
Aceste 6 grupe de informaţie aparţin uneia din următoarele
categorii:
a) Informaţie tehnică pentru pregătirea producţiei;

38
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

b) Informaţie tehnică pentru realizarea procesului de producţie;


c) Informaţie economică pentru conducerea generală a proceselor
de producţie.
Informaţia tehnică pentru pregătirea producţiei este rezultatul
factorilor de creaţie (FCr) iar celelalte două - ale factorilor de conducere
(FCd) şi elementari (FE) aflaţi într-un proces interactiv permanent.
În concluzie, se poate considera producţia ca o combinare a
factorilor elementari cu cei de creaţie şi conducere, ceea ce permite
exprimarea sa ca pe o funcţie de cantitatea şi calitatea factorilor utilizaţi.
Pentru a se putea aplica principiul minimizării consumului de
factori, este necesară exprimarea acestora sub forma unor costuri.
Alegerea unei anumite variante (combinaţie de factori) se va baza pe
compararea informaţiei economice aferente fiecăreia şi evaluarea
diferitelor combinaţii în raport cu cerinţele principiului eficienţei.
Ca urmare, datele (informaţia) economice(ă) devin premisa funţiei
de reglaj în cadrul procesului de producţie.
Costurile de producţie depind de caracteristicile produsului, de
calitatea şi cantitatea factorilor de producţie şi de costul lor. Calitatea
factorilor de producţie este definită prin cerinţele tehnice; costul
factorilor de producţie – prin date economice iar cantitatea este
condiţionată în aceeaşi măsură de aspecte tehnice, economice şi
organizatorice.

3.3 Structura producţiei

Structura producţiei reprezintă alcătuirea internă a sistemului de


producţie total şi poate fi privită din două puncte de vedere:
- din punct de vedere al organizării structurale;
- din punct de vedere al componentelor şi relaţiilor interne.

39
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

Structura producţiei din punct de vedere al organizării structurale


reprezintă modul de împărţire a procesului de producţie pe subunităţi
organizatorice şi modul de conectare al acestora.
Subunitatea de definire a compunerii structurii de producţie este
secţia. După rolul lor în structura sistemului de producţie secţiile se
clasifică în:
- secţii de bază în care scopul procesului de producţie este realizarea
produselor ce constituie obiectul activităţii sistemului de
producţie;
- secţii de producţie auxiliare în care scopul proceselor de producţie
este asigurarea unor condiţii necesare desfăşurării proceselor de
producţie în secţiile de bază;
- secţii de producţie anexe în care se valorifică unele materiale
refolosibile rezultate în procesul de producţie din secţiile de bază.

MP – materii prime
M – materiale
Pp Ps C – combustibil
E - energie
S.Ax – secţii auxiliare
S.An – secţii anexe
SB – secţii de bază
SP – secţii de pregătire
SM - F MR S. An ST – secţii de transformare/
prelucrare
SM-F – secţii montaj – finisare
S,P – servicii şi produse
MR - materiale refolosibile
ST S,P Pp – produs principal
Ps – produs secundar

SP S,P S.Ax
SB

E
E MP M C

Fig. 3.3
Interconectarea tehnologică a secţiilor

40
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Secţiile conţin subunităţi (ateliere, puncte de lucru, locuri de muncă)


ce au drept scop realizarea unei etape a procesului de producţie:
pregătire, transformare, asamblare, finisare a produselor. Aceste
subunităţi sunt conectate între ele funcţie de nomenclatorul şi
caracteristicile produselor realizate .

P1 P2 P3

SB – P1 SB – P2 SB – P3

MP

Fig. 3.4
Interconectare pe produs

PF – produse finite
SB – M – secţie de bază de
montaj Livrare
SB – O1 – secţie de bază PF
directă
pentru obiectul 1

SB - M

SB – O1 SB – O2

MP

Fig. 3.5
Interconectare pe obiect

41
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

Principalele moduri de interconectare a secţiilor într-un sistem de


producţie sunt:
a. Interconectare tehnologică (fig. 3.3) - în succesiunea proceselor,
indiferent de succesiunea operaţiilor pentru fiecare produs;
b. Interconectarea pe produs (fig. 3.4) - în fluxuri tehnologice
separate pentru fiecare produs
c. Interconectare pe obiect (fig. 3.5) - în succesiunea operaţiilor
tehnologice se introduce o conexiune parţială după cerinţele unui anumit
ansamblu
d. Interconectare mixtă - o combinaţie între variantele de la punctele
a, b şi c ca de exemplu cea prezentată în figura 3.6

PF – produs finit
ST 1, ST 2, ST 3 – secţii de
transformare/prelucrare interconectate
tehnologic
SB – O2 – secţie de bază pentru obiectul 2
PF

ST 3

SB – O2
ST 2

ST 1

MP

Fig. 3.6
Interconectare mixtă

42
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Structura producţiei din punct de vedere al relaţiilor interne şi al


componentelor defineşte totalitatea tehnicilor şi a legăturilor dintre ele,
folosite în vederea obţinerii (realizării) producţiei.
Totalitatea proceselor la care sunt supuse obiectele muncii pot fi
grupate în 5 categorii de tehnici globale:
- tehnica producerii;
- tehnica transportului;
- tehnica conducerii;
- tehnica creaţiei;
- tehnica factorului uman.
Toate aceste tehnici sunt interdependente, alcătuind un tot unitar –
sistemul de producţie. Fiecare tehnică globală este alcătuită din mai
multe tehnici elementare, care corespund anumitor procese şi factori
elementari.

3.4 Tipuri de producţie

Tipul de producţie al unei unităţi (sistem) de producţie este


determinat de:
- numărul de sortimente;
- volumul de produse realizate din fiecare sortiment;
- tipul proceselor tehnologice, al maşinilor şi instalaţiilor folosite.
Principalele elemente care caracterizează tipul de producţie sunt:
- gradul de specializare al locurilor de muncă;
- gradul de continuitate al circulaţiei obiectelor muncii.
Există trei tipuri de producţie:
a) producţie de masă - în flux automatizat sau neautomatizat
(discontinuu);

43
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

b) Producţie de serie ( mare, mijlocie, mică)


c) Producţie individuală ( de unicate)

a) Producţia de masă
Producţia de masă este caracterizată de fabricarea permanentă a unui
produs sau a unui număr foarte mic de sortimente. Termenul
„permanentă” se referă, aici, la perioada de prognoză avută în vedere
pentru produsul respectiv.
Principalele caracteristici ale acestui tip de producţie sunt:
- utilizarea de echipamente (mijloace de muncă) cu un grad ridicat
de înzestrare tehnică (automatizare, mecanizare, robotizare etc.);
- amplasarea maşinilor şi utilajelor în linii tehnologice specializate
pe produs (sau subansamble ale acetuia) într-o succesiune
corespunzătoare operaţiilor procesului tehnologic (amplasare în
flux);
- normare exactă a consumului de timp pe operaţii;
- specializarea strictă a punctelor de lucru (locurilor de muncă);
- personalul pentru execuţie poate avea o calificare scăzută;
- pentru operaţiile de reglare şi întreţinere a utilajelor este necesar
un personal cu calificare foarte ridicată;
- flexibilitatea fabricaţiei este foarte scăzută.
În cadrul acestui tip de producţie se pot înt]lni următoarele situaţii:
- producţia de masă cu flux automatizat, caz în care transportul
obiectelor muncii se realizează în mod continuu, automat. Acest
gen de producţie, specific industriei chimice şi petrochimice, se
extinde şi în cadrul industriei constructoare de maşini prin
robotizare.
- producţia în flux neautomatizat (pe bandă) – transportul de la un
punct de lucru la altul se realizează neutomat (de exemplu

44
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

mecanizat). Durata operaţiilor la fiecare punct de lucru trebuie să


fie egală cu tactul liniei sau un multiplu al său.
- producţia în flux discontinuu (intermitent) – transportul obiectelor
muncii de la un punct de lucru la altul se face neautomat, dar o
parte sau toate operaţiile (grupate pe puncte de lucru) au o durată
care nu este nici egală nici multiplu al tactului liniei. Vor exista,
deci puncte de lucru la care timpul necesar realizării operaţiei
respective este mai mic dec`t tactul liniei, astfel înc`t se ceează
întreruperi în funcţionarea utilajelor ce deservesc aceste puncte de
lucru şi disponibilizări ale forţei de muncă. Prin introducerea unor
forme specifice de organizare, se pot elimina pierderile de timp.

b) Producţia în serie
Producţia în serie este caracterizată prin fabricarea de loturi de
produse, care se repetă după anumite perioade de timp prestabilite. Ca
urmare, la majoritatea punctelor de lucru, se repetă periodic aceleaşi
operaţii.
Producţia de serie se clasifică, după mărimea loturilor de
fabricaţie, în:
- producţie de serie mare (în flux), care este asemănătoare
producţiei de masă, cu diferenţa că, pe aceeaşi linie tehnologică se
pot realiza mai multe produse asemănătoare din punct de vedere
constructiv şi al proceselor tehnologice.
- Producţie de serie mijlocie, caracterizată prin loturi de produse
realizate succesiv. După fiecare lot se modifică structura şi
componenţa liniei tehnologice, ceea ce conduce la reducerea
productivităţii;

45
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

- Producţie de serie mică, caracterizată prin fabricarea unui


sortiment mare de produse, în loturi mici ce se repetă la intervale
neregulate de timp.
În general, producţia de serie, necesită at`t maşini specializate c`t şi
maşini universale. Raportul dintre cele două categorii estedependent de
tipul seriei (mare, mijlocie, mică) şi de mărimea lotului de fabricaţie,
care influenţează, de asemenea, gruparea şi amplasamentullor, gradul de
utilizare şi productivitatea.

c) Producţia individuală
Acest tip de producţie este caracterizată prin fabricarea unor produse
diverse, în cantităţi foarte mici, uneori chiar unicate. Din această cauză
sunt necesare maşini universale, grupate după tipul prelucrării pe care o
realizează şi deservite de personal ci înaltă calificare. Productivitatea şi
gradul de utilizare al maşinilor este scăzut.
Observaţie: Caracterizarea tipului de producţie este importantă
deoarece:
- permite definirea mijloacelor şi a formei structurale de organizare;
- permite analiza orientată a sarcinilor de fabricaţie astfel înc`t să se
stabilească o relaţie între acestea şi un anumit tip de fabricaţie,
deci o anumită clasă de sistem de producţie;
- permite elaborarea strategiilor diferenţiate de conducere a
sistemului de producţie.

O caracterizare generală a tipurilor de producţie este prezentată în


tabelul 3.1.
Obişnuit în practica proiectării şi a producţiei tipul de producţie nu se
determină prin calcul, ci se apreciază după mărimea seriei de fabricaţie
definită de cantitatea de produse care se execută după aceeaşi
documentaţie tehnică, care nu se modifică pe durata ciclului de viaţă al
produsului. Mărimea seriei de fabricaţie este întodeauna impusă de un
plan sau de piaţă.

46
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Tabelul 3.1

Criteriu Producţia de Producţia de serie Producţia în masă


unicate
Sortimentaţia foarte largă largă ... foarte singulară
producţiei restr`nsă
Specializarea tehnologică mixtă pe obiect
producţiei
Specializarea universale universale, speciale
utilajelor şi a specializate,
echipamentelor speciale
tehnologice
Flexibilitatea relativ ridicată medie scăzută
producţiei
Amplasarea pe grupe pe grupe, concordant cu
utilajelor şi a omogene în celule, fluxul tehnologic
locurilor de muncă tehnologic în flux
Calificarea înaltă, medie relativ scăzută
operatorilor direcţi policalificare
Diviziunea muncii scăzută mijlocie mare
Consumul specific relativ mare mijlociu mic
de materiale şi
manoperă pe produs
Costul unitar al mare mijlociu mic
produsului
Productivitaea mică mijlocie mare
muncii
Conducerea pe unicate pe comenzi (loturi) pe schimb şi linii
operativă a de producţie în
producţiei flux

Această determinare prin apreciere este foarte imprecisă şi are urmări


negative din punct de vedere tehnico-economic, soluţiile proiectate fiind
mai mult sau mai puţin îndepărtate de optim, necest`nd ulterior
reproiectări de produse, tehnologii şi organizări.
Delimitările cele mai utile pentru determinarea prin calcul a tipului
producţiei sunt prezentate în tabelul 3.2.
a) La nivelul sistemului de producţie (al mulţimii locurilor de muncă
dintr-o secţie, atelier, compartiment etc.), mărimile prin care se
caracterizează tipul producţiei sunt:

47
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

- coeficientul de continuitate al livrării unui produs, kcl, dat de relaţia:

nl − 1
kcl = (2.1)
11
unde nl este numărul de luni din anul de plan în care este
porgramată livrarea produsului.
- coeficientul mediu al specializării locurilor de muncă, kms, dat de
relaţia:

nto
k ms = (2.2)
n LM
unde nto este numărul total de operaţii realizate;
nLM – numărul de locuri de muncă.

Tabelul 1.2

Mărimi şi valori pentru nivelul


Tipul producţiei sistem de producţie loc de muncă
kcl kms njk mjk
de masă 1 ≤1 ≤1 ≥1
mare 0,5 ... 1 2 ... 10 2 ... 10 0,5 ... 0,1
de serie mijlocie 0,1 ... 0,5 10 ... 50 10 ... 20 0,1 ... 0,05
mică < 0,1 > 50 > 20 < 0,05
unicate ≅0 - - -

b) La nivelul locurilor de muncă, mărimile prin care se caracterizează


tipul producţiei sunt:
- numărul de repere distincte, j fabricate în cursul perioadei de un an
la locul de muncă la care se execută operaţia k pentru reperul respectiv,
njk, exprimat în [repere/loc de muncă], dat de relaţia:
Fdank
n jk = (2.3)
Q jan ⋅ N Tjk
unde Fdank este fondul anual de timp disponibil pentru locul de
muncă al operaţiei k ce se execută asupra reperului j, exprimat în
[ore/an];

48
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Qjan – volumul producţiei fizice a reperului j (aflat în


componenţa produsului i) în conformitate cu programul anual de
producţie, exprimat în [buc/an reper];
NTjk – norma tehnică de timp pentru operaţia k ce se execută
asupra reperului j, exprimată în [min.loc de muncă/buc].
- numărul de locuri de muncă pentru operaţia k necesar continuu în
cursul perioadei de un an pentru fabricare a Qjan repere de tip j,
mjk, exprimat în [nr. loc de muncă/reper], este dat de relaţia:
1
m jk = (2.4)
n jk
În întreprinderile constructoare de maşini tipul de producţie la
nivel de sistem de producţie este regăsit numai la 50 ... 70 % din locurile
de muncă aşa cum se exemplifică în tabelul 3.3.

Tabelul 2.3
Tipul producţiei Tipul producţiei la nivelul de loc de muncă
la nivel de de masă de serie mare de serie de serie mică şi
întreprindere mijlocie unicate
de masă 55 % 25 % 15 % 5%

de serie mică şi 5% 10 % 20 % 65 %
unicate

3.5 Proiectarea sistemelor de producţie

Un sistem de produc\ie cuprinde cinci componente tangibile:


- amenajarea – aranjarea fizic[ a sistemului de produc\ie;
- manipularea materialelor – c[ile =i mijloacele destinate deplas[rii
materialelor ]n interiorul sistemului de produc\ie;
- comunica\iile – sistemele care stocheaz[, prelucreaz[ =i transmit
informa\iile, inclusiv deciziile;

49
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

- utilit[\ile – distribu\ia de energie electric[, termic[, aer comprimat,


ap[ =i evacuarea reziduurilor;
- cl[dirile – structurile care ad[postesc sistemul de produc\ie.
La proiectarea sistemelor de produc\ie trebuie luate ]n considerare
toate cele cinci componente, una dintre ele fiind selectat[ drept
conduc[toare sau dominant[, func\ie de natura sistemului de produc\ie.
Proiectarea sistemelor de producţie are ca obiectiv optimizarea
suscesivă a proceselor şi structurilor, iar conceperea subsitemelor de
fabricare, control, transport intern, depozitare parcurge în mod specific
etapele generale ale concepţiei sistemelor inginereşti.
a) Datele iniţiale sunt determinate de cerinţele funcţionale ale
mediului social - economic şi evidenţiate prin prognoze, studii de
conjunctură şi marketing, programe pe termen lung sau mediu,
programe de restructurare, studii de fezabilitate. Rezultatul acestor
analize va conduce la una din urm[toarele dou[ situa\ii:
- concepţia şi construirea unor capacităţi noi de producţie;
- asimilarea de produse noi sau reprofilarea producţiei.
Datele iniţiale trebuie să cuprindă:
- i = 1,2, ..., P, produsele realizate;
- j = 1,2,..., Ri, (∀) i = 1,..., P, repere pentru fiecare produs;
- k = 1,2, ... , ORi, (∀) j = 1, ..., Ri, operaţii pentru fiecare reper.
b) Stabilirea funcţiei globale a sistemului de producţie, respectiv
relaţia intrări - ieşiri dată de producţia fizică planificată pentru seria de
fabricaţie, respectiv Qjan - volumul producţiei fizice anuale.
Obiectivele sistemului de producţie sunt:
- optimizarea nivelului calitativ al produselor;
- maximizarea eficienţei sistemului de producţie.
Aceste obiective se pot formula sintetic sub forma: minimizarea
consumului de resurse, deci a costurilor.

50
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

c) Proiectarea proceselor de producţie pe baza proiectelor de


tehnologii de fabricaţie pentru oricare din operaţiile k, sau pe baza unor
tehnologii tipizate pe grupe de obiecte i sau j (produse sau repere) şi a
proiectelor proceselor de transport, depozitare, transmiterea informaţiei
etc.
d) Proiectarea structurilor de producţie ( a componentelor tangibile)
va fi realizată de:
- institute de proiectare specializate în proiectarea uzinelor, în cazul
unor întreprinderi noi sau a unor dezvoltări importante pentru unităţi
existente;
- compartimentele specializate de organizare şi proiectare
tehnologică, în cazul unor reorganizări sau dezvoltări curente ale
producţiei într-o unitate existentă.
Proiectarea structurilor de producţie este precedată de de proiectarea
proceselor (de producţie) şi constă în:
- stabilirea (alegerea) tipului utilajelor şi a locurilor de muncă;
- calculul necesarului de utilaje şi locuri de muncă de acelaşi fel;
- determinarea ariilor suprafeţelor de producţie;
- conceperea legăturilor (amplasamente, reţele, căi de transport etc.)
între grupe de locuri de muncă, celule de fabricaţie, ateliere,
compartimente, secţii.
Proiectarea structurilor de producţie începe cu proiectarea structurilor
de fabricaţie.
e) Dezvoltarea succesivă a sistemului de producţie prin parcurgerea
periodică a etapelor a, ..., d.
În figura 3.7 se prezintă sub forma unei scheme logice (algoritm)
fazele generale ale proiectării structurilor de producţie.

51
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

Date ini\iale

PROIECTARE PROCESE: scheme, procese asamblare =i produc\ie

CALCUL FACTORI: Qjan; tip produc\ie pe opera\ii

1
NU

opera\iile au se poate organiza


NU caracter de serie produc\ia în flux
sau mas[ ? DA ? DA

GRUPARE: DIVIZARE +I
repere, opera\ii pentru 1 CONCENTRARE
structuri celulare; opera\ii pentru structuri
func\ionale în flux

CALCUL COMPONENTE STRUCTURI DE PRODUC|IE:


tip; nr. uitlaje =i locuri de munc[; arii suprafe\e; grad de ocupare

PROIECTARE
LEG{TURI:
amplas[ri,
componente, re\ele
3

52
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

NU
DA varianta este
optim[ ?
2

PROIECTARE COMPONENTE:
locuri de munc[, mobilier, echipamente (SDV) speciale,
utilaje speciale etc

Fig. 3.7

}n func\ie de amploarea proiectului sunt necesare colective


complexe care includ indivizi din interiorul =i din exteriorul organiza\iei.
Se apreciaz[ ca fiind specifice ingineriei industriale dou[
probleme specifice:
- fundamentarea produc\iei;
- optimizarea planului produc\iei fizice.

3.5.1 Fundamentarea produc\iei

Fundamentarea produc\iei unei ]ntreprinderi presupune respectarea


unor cerin\e de baz[:
- Luarea ]n considerare numai a acelor produse =i cantit[\i care au
desfacerea asigurat[, conform prevederilor din contractele =i conven\iile
]ncheiate cu beneficiarii sau informa\iilor rezultate din studiile de pia\[
efectuate de intreprindere;
- Respectarea cu stricte\e a termenelor stabilite ]n contracte =i conven\ii
pentru livrarea produselor la beneficiari;

53
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

- Asigurarea oferirii pe pia\[ a unor produse cu nivel calitativ =i cu


func\ii de utilizare adaptate cerin\elor individualizate ale clien\ilor, care
s[ satisfac[ exigen\ele de consum sau folosire ale acestora;
- Fundamentarea produc\iei ]n concordan\[ cu volumul, stuctura =i
caracteristicile resurselor tehnologice, materiale, umane =i financiare de
care dispune ]ntreprinderea ]n perioada considerat[;
- Asigurarea folosirii eficiente a capacit[\ii de produc\ie =i a for\ei
umane existente ]n ]ntprindere;
- Introducerea ]n nomenclator a unor produse caracterizate prin
posibilit[\i superioare de valorificare a resurselor de materii prime =i de
energie, care permit ]nlocuirea materialelor deficitare sau poluante, f[r[
ca aceasta s[ d[uneze calit[\ii produselor oferite;
- Executarea =i oferirea unor produse noi sau modernizate, care
determin[ sporirea productivit[\ii muncii, reducedrea costurilor de
produc\ie =i cre=terea profitului;
- Asigurarea, ca tendin\[ a specializ[rii diferitelor verigi de produc\ie,
unui profil de produc\ie optim ]n raport cu dotarea tehnic[ =i tehnologiile
existente.
Sintetiz`nd aceste cerin\a, se pot stabilii trei direc\ii principale de
fundamentare a produc\iei ]ntreprinderii.
1. Fundamentarea produc\iei ]ntreprinderii ]n func\ie de cerin\ele pie\ei
La baza acestei direc\ii de fundamentare st[ raportul dintre cererea =i
oferta de produse, dintre v`nzare =i produc\ie. }n evolu\ia istoric[ a
raportului respectiv, pot fi identificate trei etape.
Prima etap[, specific[ perioadei ]n care cererea era
neindividualizat[ =i dep[=ea substan\ial oferta de produse, se
caracterizeaz[ prin prioritatea produc\iei =i predominarea tipului de
produc\ie de serie mare =i mas[. Sloganul acestei etape <vinde ce se
produce>, eviden\iaz[ particularit[\ile =i preocup[rilor ei.

54
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Cea de a doua etap[, aduce un echilibru ]ntre cererea =i oferta de


produse. Raportul dintre produc\ia de serie mare =i de mas[, pe de o
parte =i produc\ia de serie mic[ =i individual[, pe de alt[ parte, se
modofic[ ]n favoarea acesteia din urm[, ca urmare a particulariz[rii
cerin\elor diferitelor categorii de clien\i. }n aceste condi\ii se manifest[
prioritatea procesului de v`nzare, cererea urm`nd s[ fie stimulat[ prin
politici de marketing orientate spre produs. Este etapa ]n care
]ntreprinderea <produce ce se vinde>.
}n a treia etap[ se caracterizeaz[ prin intensificarea concuren\ei ca
urmare a cre=terii num[rului de competitori =i a gradului de
competitivitate a fiec[ruia dintre ace=tia. Cererea este devansat[ de
oferta de produse =i cre=te ponderea produselor<dedicate> satisfacerii
cerin\elor particularizate, dorin\elor =i preferin\elor diferi\ilor clien\i. }n
aceste condi\ii, un rol important ]l are produc\ia executat[ la comand[,
iar pentru stimularea cererii pe pia\[ se utilizeaz[ politici de marketing-
\int[, orientate spre client. Procesul de v`nzare este cel care determin[
produc\ia =I, ca urmare, ]ntreprinderea se confrunt[ cu exigen\ele impuse
de imperativul <produce ce s-a v`ndut deja>.
2. Fundamenatrea produc\iei ]ntreprinderii ]n func\ie de posibilit[\ile
interne ale acesteia
M[rimea, structura =i caracteristicile calitative ale resurselor tehnice,
materiale =i umane aflate la dispozi\ia ]ntreprinderii, posibilit[\ile de
utilizare a acestora, volumul mijloacelor financiare ce pot fi alocate
pentru produc\ie, condi\iile tehnologice =i manageriale existente
reprezint[ cei mai importan\i factori ai poten\ialului productiv de la
nivelul ]ntreprinderii care condi\ioneaz[ =i deseori limiteaz[ ceea ce
aceasta poate s[ fac[ ]n domeniul produc\iei sale.
3. Fundamentarea produc\iei ]ntreprinderii ]n func\ie de strategia =i
politicile manageriale adoptate de aceasta

55
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

Fundamentarea produc\iei ]n aceast[ direc\ie presupune dou[ etape de


analiz[ previzional[, cu grade diferite de detaliere.
Astfel, ]ntr-o prim[ etap[, din ansamblul cerin\elor pie\ei se selecteaz[
acelea care corespund prevederilor din stategia economic[ a
]ntreprinderii.
Dup[ precizarea cerin\elor pie\ei care pot fi ]ndeplinite cu
resursele disponibile, se vor selecta acele cerin\e care contribuie ]n cea
mai mare m[sur[ la transpunerea ]n practic[ a prevederilor strategiei =i
politicilor adoptate. Factorii de decizie vor hot[r` <ce, c`t, cum, c`nd =i
pentru cine doresc s[ produc[>, adic[:
Ce ? – nomenclatorul produselor =i gama tipurilor, variantelor sau
modelelor executate.
C`t ? – cantit[\ile de produse pe diferite pozi\ii din nomenclator.
Cum ? – caracteristicile calitative, func\iile specifice de utilizare,
costurile de produc\ie =i rata profitului pentru fiecare produs.
C`nd ? – termenele de livrare pe comenzi.
Pentru cine ? – pie\ele de desfacere, domeniile de utilizare =i clien\ii
pentru fiecare produs.

3.5.2 Optimizarea planului produc\iei fizice

Optimizarea constitue o caracteristică esen\ial[ a concep\iei,


realiz[rii =i func\ion[rii sistemelor inginere=ti.
}n general, la elaborarea modelului matematic necesar optimiz[rii
unui sistem ingineresc se identific[:
1. Care sunt variabilele xi asupra c[rora se poate lua decizia
(necumoscutele sistemului matematic):
- caracteristici ale produsului;
- parametri regimului tehnologic;
- volumul produc\iei fizice pentru diferite sortimente.
2. Care sunt restric\iile esen\iale impuse sistemului:
- cantit[\ile de materiale disponibile;

56
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

- gabarite limitate;
- valori limit[ ale regimurilor tehnologice pentru utilajele
disponibile;
- for\a de munc[ disponibil[;
- grad d e ]nc[rcare al capacit[\ilor de produc\ie existente;
- volum al produc\iei fizice sortimentale contractat cu beneficiarii.
3. Care sunt criteriile de alegere a solu\iei optime, criterii care
definesc func\ia de optimizat a modelului matematic:
- randamentul unui produs sau proces;
- consumul specific de materiale sau de energie;
- costurile de produc\ie;
- profitul;
- ]nc[rcarea capacit[\ilor de produc\ie.
4. Care este obiectivul optimiz[rii: maximizarea sau minimizarea
func\iei obiectiv.
Rezolvarea unor astfel de probleme face necesar[ apelarea la
metodele cercet[rii opera\ionale (programarea liniar[, teoria deciziei,
teoria jocurilor, teoria stocurilor, analiza drumului critic, teoria firelor de
a=teptare =.a.).
Un astfel de exemplu este dat de problema utiliz[rii optime a unor
resurse.
Ipotezele problemei sunt urm[toarele:
- se urm[re=te producerea reperelor: Ri, i ˆ 1,2, …, n
- se utilizeaz[ resursele: Ej, j ˆ 1,2, …, m
- resursele sunt disponibile ]n cantit[\ile bj (pentru resursa Ej)
- se cunosc consumurile aji de resurs[ Ej pentru producerea reperului
Ri
- se cunosc profiturile unitare ci rezultate prin valorificare unit[tii de
produs Ri
- se cunosc costurile unitare αj necesare achizi\ion[rii unit[\ii de
resurs[ Ej
- se cunoa=te capitalul total disponibil S pentru achizi\ionarea
acestor resurse
Necunoscutele problemei sunt cantit[\ile, xi, din fiecare produs care
urmeaz[ a fi fabricate.
Rela\iilevalabile ]n ipotezele de mai sus sunt:
- ]ncas[rile totale rezultate din v`nzarea produselor Ri, i ˆ 1,2, …, n
sunt:
n
f ( x1 , x 2 ,..., x n ) = ∑ a ji ⋅ xi
i =1

57
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

n
- cantitatea consumat[ din resursa Ej este: ∑ a ji ⋅ x i
i=1
n
- costul total al resursei Ej consumat[ este: α j ⋅ ∑ a ji ⋅ x i
i =1
m n
- cheltuielile totale cu resurse sunt: ∑ α j ⋅ ∑ a ji ⋅ xi
j =1 i =1

Pentru determinarea necunoscutelor xi, se pot formula urm[toarele dou[


modele:
A) }n cazul ]n care se dispune de resursele E1, E2, …, Em ]n cantit[\ile
b1, b2, …, bm se pune problema utiliz[rii lor ]ntr-un mod care s[
conduc[ la ]ncas[ri totale maxime. }n acest caz, modelul
matematic care are ca solu\ii cantit[\ile x1, x2, …, xn optime, se
scrie astfel:

⎧ n



⎪(max) f ( x1 , x 2 ,..., x n ) = ci ⋅ x i
i =1

⎨ n

⎪ a ji ⋅ xi ≤ b j
⎪ i =1
pentru (∀) j = 1,2,..., m


⎩ xi ≥ 0 pentru (∀)i = 1,2,..., n

B) }n cazul ]n care se dispune de capitalul S (cunoscut), cu care se


dore=te achizi\ionarea resurselor E1, E2, …, Em, pentru fabricarea
reperelor R1, R2, …, Rn astfel ]nc`t ]ncas[rile s[ fie maxime =i s[
se recupereze capitalul investit, modelul matematic se scrie:

⎧ n
⎪(max) f ( x1 , x 2 ,..., x n ) =

∑ ci ⋅ xi
i =1

⎪ n n
⎪ ∑ ∑
(α j a ji ⋅ xi ) ≤ S
⎪⎪ j =1 i =1
⎨ n


⎪ ci ⋅ xi ≥ S
⎪ i =1
⎪x ≥0 pentru (∀) I = 1,2,..., N
⎪ i

⎪⎩

58
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Aceste modele numite fundamentale pot fi completate cu


numeroase detalii, care reprezint[ condi\ii suplimentare. A=a cum se
poate u=or constata, aceste dou[ modele probleme de programare liniar[,
care se pot rezolva prin metoda SIMPLEX (v. ANEXA 1) dup[ ce au
fost aduse la forma standard sau folosind un pachet de programe
specializat a=a cum este WINQSB.

3.6 Procesul de produc\ie

Baza activit[\ii ]ntr-un sistem de produc\ie o constitue procesul de


produc\ie, care reprezint[ ac\iunea organizat[ =i con=tient[ a for\elor de
munc[ asupra obiectelor muncii cu ajutorul uneltelor de munc[, ]n
vederea transform[rii lor ]n bunuri materiale necesare societ[\ii sau ]n
vederea realiz[rii unor servicii. Procesul de produc\ie cuprinde totalitatea
activit[\ilor intreprinderilor industriale ]ncep`nd cu procesul de
aprovizionare, continu`nd cu procesul tehnologic =i termin`nd cu
procesul de desfacere a produc\iei realizate.
Dintre cele trei componente amintite, cea mai important[ este
procesul tehnologic ]n cadrul c[ruia are loc activitatea propriu-zis[ de
creare a produsului marf[ sub ac\iunea proceselor de munc[ =i a
proceselor natural-dirijate.
Procesul tehnologic este deci, acea latur[ a procesului de produc\ie
care reprezint[ transformarea direct[ cantitativ[ =i calitativ[ a obiectelor
muncii (modificarea formei, structurii, grup[rii, compozi\iei chimice,
amplas[rii ]n spa\iu etc.).
Procesul de munc[ reprezint[ o latur[ a procesului de produc\ie,
cuprinz`nd activitatea executantului din sfera produc\iei materiale dar =i
a celui din sfera indirect productiv[.
Procesul de munc[ =i procesul tehnologic, ca laturi principale ale
procesului de produc\ie, se afl[ ]ntr-o str`ns[ leg[tur[. }n cazul ]n care
tansformarea obiectului muncii se face direct de c[tre executant,

59
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

procesul tehnologic se suprapune cu procesul de munc[. Prin


introducerea tot mai accentuat[ a tehnicii noi, se ajunge, ca de exemplu
]n cazul automatiz[rii, la un proces de munc[ care se reduce doar la
pornirea, supravegherea, reglarea =i oprirea utilajelor. Procesele de
munc[, ca elemente ale procesului de produc\ie se suprapun par\ial sau
total =i cu procesele auxiliare, de servire =i anexe (corespunz[toare
structurii generale a sistemului de produc\ie).

3.6.1 Clasificarea proceselor de produc\ie

O clasificare a proceselor de produc\ie trebuie s[ aib[ ]n vedere:


- produc\ia realizat[ =i locul de munc[ unde se execut[;
- gradul de participare la ob\inerea produsului finit;
- influen\a executantului asupra debitului de produse;
- gradul de mecanizare al proceselor;
- cooperarea ]ntre executan\i;
- gradul de ocupare al lucr[torilor.

a) }n func\ie de produc\ia realizat[ =i de locul de munc[ unde se


execut[, procesele de produc\ie pot fi: de extrac\ie, de prelucrare, de
transport, de control, de cultivare etc.
Procesele de prelucrare se caracterizeaz[ prin aceea c[ ]n cadrul lor
for\a de munc[ ac\ioneaz[ direct sau cu ajutorul mijloacelor de munc[
asupra acelor obiecte ale muncii care ]n prealabil au fost trecute prin
filtrul activit[\ii omului, produsul fiind rezultatul modific[rilor succesive
ale obiectului muncii.
b) }n func\ie de gradul de participare la ob\inerea produsului finit ,
procesele de produc\ie pot fi: de baz[, auxiliare, de servire =i anexe.

60
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Procesele de baz[ sau procesele tehnologice de fabrica\ie, constitue


con\inutrul principal al procesului de produc\ie, ]ntruc`t ]n cadrul lor au
loc principalele transform[ri fizice, chimice, mecanice, ale obiectelor
muncii, ]n vederea ob\inerii produsului finit.
Procesele de produc\ie de baz[ difer[ de la o ramur[ industrial[ la
alta, ]n func\ie de: natura materiilor prime prelucrate, caracteristicile
produsului finit sau caracteristicile utilajelor. Ele pot fi ]mp[r\ite ]n
procese de baz[ preg[titoare, procese de prelucrare propriu-zis[, procese
de finisaj – montaj.
Procesele auxiliare reprezint[ acele procese de produc\ie care au loc
paralel cu procesele de baz[ =i au drept scop asigurarea condi\iilor
necesare pentru ca procesul de baz[ s[ se desf[=oare ]n cele mai bune
condi\iuni. Caracteriatica acestor procese este aceea c[ ele nu ac\ioneaz[
]n mod direct asupra obiectelro munciipentru a le transforma ]n produse
finite ce constitue obiectul de profil al ]ntreprinderii, ci au ca scop
producerea diferitelor feluri de energie, confec\ionarea sculelor =i
dispozitivelor, ]ntre\inerea ]n stare de func\ionare a utilajelor, cl[dirilor,
construc\iilor speciale.
Procesele de servire sunt acele procese de produc\ie, care contribuie
la buna desf[=urare a proceselor de baz[ =i auxiliare. Activitatea de baz[
se materializeaz[ ]n servicii ca de exemplu: transportul materiilor prime
=i a materialelor, aprovizionarea locurilor de munc[, activitatea
laboratoarelor, activitatea depozitelor.
Procesele anexe au ca scop valorificareaa de=eurilor =i a altor
reziduuri ale proceselor de baz[ =i auxiliare.
c) }n func\ie de influen\a muncitorilor asupra debitului de produse,
procesele de produc\ie pot fi cu ritm liber =i cu ritm reglementat.
d) Conform gradului de mecanizare, procesele de produc\ie pot fi
clasificate ]n manuale =i mecanizate. Gradul de mecanizare al fiec[rui

61
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

loc de munc[ va avea influen\[ asupra caracterului muncii executantului


=i deci asupra norm[rii muncii.
e) Av`nd ]n vedere criteriul cooper[rii ]ntre exectan\i, procesele de
produc\ie pot fi realizate individual sau ]n colectiv.
f) Corespunz[tor gradului de ocupare ]n munc[ al fiec[rui executant
pot fi distinse procese cu ocupare par\ial[ sau cu ocupare complet[ a
acestuia pe parcursul schimbului de lucru.

3.6.2 Structura procesului tehnologic

Lu]nd drept baza procesul tehnologic de prelucrare mecanic[


structura acestuia cuprinde: opera\ia, a=ezarea sau pozi\ia, faza, trecerea,
m`nuirea =i mi=carea.
Opera\ia este acea parte a procesului de produc\ie de a c[rei
efectuare r[spunde un executant, pe un anumit loc de munc[ prev[zut cu
o anumit[ dotare (utliaje, unelte) care ac\ioneaz[ asupra unor anumite
obiecte ale muncii, ]n cadrul uneia =i aceleia=i tehnologii.
Corespunz[tor proceselor de munc[ =i proceselor tehnologice se
deosebesc: opera\ia de munc[, rezultat al diviziunii muncii =i opera\ia
tehnologic[ - rezultat al diviziunii tehnologice.
Opera\ia tehnologic[ se caracterizeaz[ prin patru elemente
constante: locul de munc[, obiectul muncii, mijlocul de munc[ folosit =i
caracterul lucr[rii.
Opera\ia de munc[ are ]n vedere =i alte elemente ale procesului de
produc\ie cum sunt cele legate de transportul, depozitarea sau controlul.
Faza este o parte a opera\iei care se caracterizeaz[ prin utilizarea
acelora=i unelte de lucru =i a aceluia=i regim tehnologic, obiectul muncii
suferind o singur[ transformare tehnologic[.

62
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Trecerea este parte a fazei care se repet[ identic =i se


caracterizeaz[ printr-o curs[ de lucru.
M`nuirea este acea parte a opera\iei de munc[ care reprezint[ un
anumit grup de mi=c[ri ale unui executant, determinat de un scop bine
definit.
Mi=carea, cel mai simplu element al muncii const[ dintr-o
deplasare, luare de contact sau desprindere a executantului de utilaj sau
organele acestuia de comand[, de unealta de lucru sau de obiectul muncii
asupra c[ruia se ac\ioneaz[.

3.7 Norme de munc[

Prezen\a omului în cadrul sistemelor de produc\ie constituie una din


problemele dificile ale conducerii acestora, deoarece unele aspecte ca:
aprecierea comparativã a diferitelor lucr[ri executate, analiza
productivi\[tii muncii, calculul costului manoperei, stabilirea salariului,
etc, sunt greu de cuantificat si controlat.
În acest context, cea mai important[ problem[ o constituie
ra\ionalizarea si m[surarea muncii ca premis[ a pl[\ii acesteia.
Determinarea corect[ a manoperei trebuie s[ r[spund[ la 2
chestiuni:
1. Care este productivitatea muncii considerat[ suficient[ în condi\iile
date?
2. Care este salariul rezonabil în condi\iile productivit[\ii realizate?
Dificult[\ile sunt legate atât de num[rul mare de factori ce intervin
cât si de natura subiectiv[ =i social[ a multora dintre ei.

63
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

C[utarea unui etalon pentru determinarea valorii for\ei de munc[ a


dus la elaborarea normelor de munc[, în cadrul activit[\ii de normare a
muncii.
Normarea muncii reprezint[ complexul de opera\ii prin care se
stabile=te cantitatea de munc[ necesar[ pentru executarea unor lucr[ri,
servicii sau îndeplinirea unor functii în condi\iile tehnico- organizatorice
precizate.
Problema calit[\ii normelor este o problem[ de corectitudine
tehnic[.
Problema viabilit[\ii normelor este o problem[ care se refer[ la
acceptabilitatea normelor de c[tre conducere =i de c[tre angaja\i.
Calitatea =i viabilitatea normelor este cu siguran\[ cea mai dificil[
problem[ permanent[ dintre cele pe care inginerul industrial trebuie s[ le
rezolve, deoarece trebuiesc optimizate legile economice cu nevoile
crec`nde ale oamenilor.
|in`nd cont de aprecierea c[ studiul muncii (studiul metodelor =i
m[surarea muncii) este esen\a ingineriei industriale, se prezint[ ]n
continuare elementele de baz[ necesare pentru activitatea de normare din
intreprinderile constructoare de ma=ini.
Norma de munc[ este o variabil[ de performan\[ a procesului
de munc[ si a procesului tehnologic. Ea reprezint[ sarcina (cantitatea) de
munc[ ce se stabileste unui executant (individual sau colectiv) care are
calificarea corespunz[toare si lucreaz[ cu intensitate normal[ pentru
efectuarea unei operatii sau lucr[ri în anumite conditii tehnico-
organizatorice precizate.
Norma de munc[ include actiunile utile ale executantului, precum si
acele întreruperi reglementate f[r[ de care nu este posibil[ realizarea
sarcinii de munc[ prescris[. Munca neproductiv[ si întreruperile
nereglementate nu se includ în norma de munc[.

64
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Forma de exprimare a normelor depinde de specificul activit[tii


respective (tipul productiei, forma de salarizare, etc). Cele mai uzuale
forme sunt norma de timp (folosit[ în constructia de masini) si norma de
productie. În cazul unor activit[ti specifice se pot exprima sub form[ de
sfer[ de atributii, frecvent[ a lucr[rilor pe o anumit[ perioad[, volumul
m[rfurilor ce trebuie vândut într-o anumit[ perioad[, etc.
Indiferent de forma de exprimare, în toate cazurile norma de munc[
trebuie s[ con\in[ descrierea con\inutului muncii, organizarea locului de
munc[ si cantitatea de munc[ necesar[.
Caracteristicile principalelor forme de exprimare a normelor de
munc[ vor fi prezentate în continuare:
1. Norma de timp (NT) reprezint[ timpul stabilit unui executant cu
calificare corespunz[toare si care lucreaz[ în ritm normal, pentru
efectuarea unei unit[ti de lucrare (produs), în conditii tehnico-
organizatorice precizate. Se exprim[ în unit[ti de timp-om pe unitatea
natural[ de productie. În cazul lucrului în colectiv, normele de timp se
pot fixa ca durate necesare execut[rii operatiei de întreaga echip[ (ore-
echip[). Normele de timp se pot utiliza ca atare sau pot fi folosite pentru
determinarea altor tipuri de norme. De exemplu, la productia de mas[ si
de serie mare, în ritm reglementat pe band[, se utilizeaz[ norma de
productie definit[ astfel:
NP ˆ 1/NT

2. Sfera de atributii (SA) si norma de deservire (ND)


Sfera de atributii reprezint[ ansamblul sarcinilor de munc[ stabilite
unui executant pentru a le îndeplini în cadrul procesului de productie la
care particip[ sau al activit[tii pe care o desf[soar[. Norma de munc[ se
exprim[ sub forma sferei de atrrbutii în cazul lucr[rilor variate, cu durate
de executie mici sau când ordinea în care apar lucr[rile si durata lor se

65
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

contureaz[ abia în timpul desf[=ur[rii, cum este cazul lucr[rilor de


între\inere si repara\ii. Se utilizeaz[ de asemenea, acolo unde
prescrip\iile tehnologice prev[d ni=te posturi fixe, obligatorii (sta\ii
electrice, sta\ii de compresoare etc).
În asemenea cazuri, norma de munc[ trebuie s[ cuprind[ descrierea
detaliat[ a tuturor atribu\iilor si sarcinilor de munc[ ce trebuie îndeplinite
de executant la postul respectiv.
Norma de deservire, ND, reprezint[ locul de munc[ (punctul de
lucru) delimitat prin suprafat[ si/sau dotarea lui, în care un executant î=i
exercit[ atribu\iile sau sarcinile de munc[.
Ex: l[c[tusi întretinere sau revizie, conduc[tori de colective.
Norma de deservire, ND, trebuie s[ fie stabilit[ si în cazul în care se
utilizeaz[ normele de timp, dar în decursul unui schimb de lucru nu se
asigur[ ocuparea complet[ a executantului. Pentru folosirea complet[ a
timpului de munc[, se stabileste si norma de deservire, indicându--–se
num[rul utilajelor deservite de executant. (ex: \es[torii, tratamente
termice, prelucr[ri pe ma=ini automate, etc).

3. Norma depersonal (NL) reprezint[ num[rul de lucr[tori, meseria


(func\ia) lor =i nivelul de calificare necesar pentru, un executant colectiv
care î=i exercit[ activitatea pe baza unei norme stabilite pe ansamblul
colectivului. Norma de personal este folosit[ în construc\ii, industria
minier[, comert, productia în flux pe band[ etc. La baza stabilirii normei
de personal st[ organizarea rational[ a muncii si folosirea complet[ de
c[tre executan\i a timpului de munc[.
Din punct de vedere al stadiului de aplicare normele de munc[ se
clasific[ ]n trei categorii:
1. Norma de munc[ definitiv[ este caracteristic[ proceselor tehnologice
stabile, este determinat[ pe baza unui studiu de metod[ si nu se

66
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

modific[ dec[t la schimbarea conditiilor avute în vedere la elaborarea


sa.
2. Norma de însu=ire reflect[, la un moment dat, cantitatea de munc[
real necesar[ pentru executarea unei lucr[ri în raport cu stadiul
însu=irii de c[tre executant a noilor condi\ii (metode) de munc[.
Diferen\a dintre norma de însu=ire si cea definitiv[ se stabileste prin
calcul si m[sur[tori, sub form[ de coeficient, a c[rei valoare scade
treptat a. î. la sfâr=itul perioadei de însu=ire (de obicei 6 luni) norma
s[ devin[ definitiv[.
3. Norma provizorie este stabilit[ prin compararea lucr[rii (operatiei)
normate cu alte lucr[ri (operatii) asem[n[toare pe baza documentatiei
tehnice existente sau a capacit[tii de evaluare a volumului de munc[
necesar pe care o au cei ce elaboreaz[ norma. Aceast[ norm[ are
caracter accidental si se aplic[ temporar, de regul[ la procese sau
produse noi, la care nu se pot stabili norme de munc[ în faza de
proiectare.
Metodele de normare (evaluare a normelor de munc[) sunt;
a) normare tehnic[ (analitic[), se realizeaz[ pe baz[ de calcule,
m[sur[tori, utilizare de normative (prescriptii valabile pentru
conditiile în care au fost stabilite)- cât mai extinse.
b) Normare empiric[, pe baza unor date statistice- experimentale,
comparatii =i evalu[ri- se aplic[ doar exceptional pentru norme
provizorii, valabile maxim 3 luni.
Pentru ca normele de munc[ ce se elaboreaz[ =i aplic[ în produc\ie s[
fie de calitate, este necesar ca în perioada de elaborare =i aplicare a lor s[
fie îndeplinite urm[toarele conditii:
a) s[ asigure din timp preg[tirea optim[ a procesului de productie;
b) s[ \in[ seama de tipul productiei (mas[, serie, unicate);

67
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

c) s[ se aplice metode corespunz[toare de m[surare a muncii pentru


cuprinderea corect[ a timpilor norma\i;
d) s[ se precizeze =i s[ se asigure toate condi\iile tehnice =i
organizatorice ce au fost avute în vedere la elaborarea normei de
munc[ respective.
e) s[ se prevad[ =i s[ se respecte cu stricte\e cerin\ele de calitate a
produselor, normele de protec\ie, securitate =i igien[ a muncii =i cele
de protec\ie a mediului.
Pentru ca norma de munc[ s[ fie considerat[ de calitate ea trebuie
s[ poat[ fi realizat[ de c[tre to\i executantii care posed[ calificarea
corespunz[toare lucr[rii executate, =i-au însu=it modul ra\ional de
executare a acesteia, lucreaz[ în ritm =i cu intensitate normal[ =i respect[
condi\iile tehnice si organizatorice prev[zute.

3.8 Norma tehnic[ de timp

3.8.1 Structura timpului de munc[ al executantului

Timpul de munc[ este timpul de care dispune un executant pentru


a-=i îndeplini sarcinile de munc[, conform duratei reglementate a zilei
de munc[ =i se exprim[ în ore-om, min.-om. Structura timpului de
munc[ al executantului este prezentat[ ]n figura 3.8 =i este detaliat[ ]n
continuare.

A. Timpul productiv (Tp) este timpul în cursul c[ruia un


executant efectueaz[ lucr[rile necesare pentru realizarea unei
sarcini de munc[. El se compune din:

68
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

A1. Timpul de preg[tire încheiere: reprezint[ timpul în cursul c[ruia un


executant, înaintea începerii unui lucr[ri (lot de produse), creeaz[
condiţiile necesare efectu[rii acesteia =i dup[ terminarea ei, aduce locul
de munc[ în starea iniţial[.

A2. Timpul operativ: este timpul în cursul c[ruia un executant


efectueaz[ sau supravegheaz[ lucr[rile necesare pentru modificarea
cantitativ[ =i/sau calitativ[ a obiectelor muncii efectuând totodat[ =i
acţiuni ajut[toare pentru ca modificarea s[ aib[ loc.
Top =tb + ta
Timpul de baz[, tb este timpul în cursul c[ruia un executant
efectueaz[ sau supravegheaz[ lucr[rile necesare pentru modificarea
nemijlocit[ cantitativ[ =i/sau calitativ[ a obiectului muncii, respectiv: a
dimensiunilor, formei, compoziţiei, propriet[\ilor, st[rii lui sau a
dispunerii în spa\iu a diferitelor sale p[r\i; în cazul opera\iilor de
transport este timpul de deplasare a produselor; timpul de baz[ necesit[
obligatoriu ac\iunea sau supravegherea direct[ a executantului.
Timpul ajut[tor, ta este timpul în cursul c[ruia nu se produce nici o
modificare cantitativ[ =i/sau calitativ[ a obiectului muncii, îns[ un
executant trebuie s[ realizeze mânuirile necesare sau s[ supravegheze
utilajul pentru ca aceast[ modificare s[ poat[ avea loc.
Ex: - timp pentru fixarea piesei în dispozitiv =i pentru scoaterea piesei;
- timp pentru deplasarea de la o ma=in[ la alta (când sunt deservite
mai multe MU)

OBS.:
Timpul de baz[ =i timpul ajut[tor se repet[ cu fiecare unitate sau
grup[ de unit[\i de produse executate.

69
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

În func\ie de gradul de mecanizare =i automatizare al opera\iilor,


caracterul particip[rii executantului la îndeplinirea muncii se schimb[
astfel c[ =i consumul de timp de baz[ =i ajut[tor poate fi clasificat în:
- timp de munc[ manual: lucrarea este efectuat[ de un executant cu
consum de energie proprie;
- timp de munc[ manual-mecanic[;
- timp de supraveghere a func\ion[rii utilajului (în care se men\ine
reglajul; de ex.: la prelucrarea pe ma=ini unelte automate,
supravegherea cuptoarelor de tratament)
A3. Timp de deservire a locului de munc[: este timpul în cursul c[ruia
executantul asigur[ pe întreaga perioad[ a schimbului de munc[ atât
men\inerea în stare de func\ionare a utilajelor =i sculelor cât =i
organizarea, aprovizionarea, ordinea =i cur[\enia la locul de munc[,
conform sarcinilor ce-i sunt stabilite.
Tdl = tdl + tdo
Timpul de deservire tehnic[, tdt, al locului de munc[, este timpul în
cursul c[ruia un executant asigur[, pe întreaga perioad[ a schimbului de
munc[, men\inerea în stare normal[ de func\ionare a utilajelor =i de
utilizare a sculelor cu care efectueaz[ sarcinile de munc[ ce-i sunt
stabilite.
Ex: - revizia, reglarea =i rodajul pentru cazul unor repara\ii accidentale,
înlocuirea unor scule care nu au o frecven\[ de schimbare legat[ de
tehnologie.

Timpul de deservire organizatoric[,tdo, a locului de munc[ este


timpul în cursul c[ruia un executant asigur[ pe întreaga perioad[ a
schimbului de munc[, îngrijirea, aprovizionarea =i organizarea locului
s[u de munc[, conform sarcinilor care-i revin.

70
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Ex.: - timpul pentru a=ezarea sculelor corespunz[tor nevoilor organiz[rii


locului de munc[, timpul pentru cur[\enia locului de munc[, timpul
pentru primirea =i predarea schimbului, când ace=ti timpi nu sunt lega\i
de timpul de preg[tire încheiere.

Timp de munc[
(TM)

Timp productiv Timp neproductiv


(Tp) (TN)

Timp de Timp Timp de deservire Timp de Timp de Timp de


preg[tire =i operativ a locului de întreruperi munc[ întreruperi
încheiere munc[ reglementate neproductiv nereglementate
(Tpî ) (Top) (Tdl) (Tîr) (Tmn) (Tîn)

Timp Timp Timp Timp Timp Timp Independent Dependent


de ajut[tor deservire deservire odihn[ condi\ionat de de
baz[ tehnic[ organiz. =i necesit. de tehnologie executant executant
(tb) (ta) (tdt) (tdo) fire=ti =i organiz. (ti) (td)
(ton) (tto)

Timp de Timp de munc[ Timp de supraveghere


munc[ manual[ manual-mecanic[ a func\ion[rii utilajului
(tman) (tmm) (tsf)

Fig. 3.8

B. Timpul neproductiv (TN) este timpul în care au loc întreruperi


în munca executantului, oricare ar fi natura lor. El se compune
din:

71
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

B1. Timpul de întreruperi reglementate, Tîr, este timpul pentru odihna =i


necesit[\ile fire=ti ale executantului, precum =i întreruperile reglementate
de tehnologia aplicat[ =i de organizarea locului de munc[.
Tîr = ton + tto
Timpul de odihn[ =i necesit[\i fire=ti, ton, este timpul din durata
schimbului în cursul c[ruia procesul de munc[ este întrerupt, în scopul
men\inerii capacit[\ii de munc[ =i al satisfacerii necesit[\ilor fire=ti =i de
igien[ personal[ ale executantului.
OBS.: ton depinde de condi\iile în care se desf[=oar[ procesul de munc[.
Timpul de întreruperi condi\ionat de tehnologie =i de organizarea
muncii, tto , este acela de întrerupere a procesului de munc[, care rezult[
inevitabil din prescrip\iile tehnice de folosire a utilajului prev[zut de
tehnologie =i din activitatea executan\ilor la locul de munc[.
Ex.: - timpul de întrerupere la diferite locuri de munc[ pe linii
tehnologice neechilibrate, la care timpul real al activit[\ii este mai mic
decât tactul liniei.

B2. Timpul de munc[ neproductiv, Tmn , este timpul în cursul c[ruia


executantul efectueaz[ ac\iuni ce nu sunt utile desf[=ur[rii normale a
procesului de produc\ie.
Ex.: - timpi rezulta\i din rebutarea unei piese =i/sau remedierea unor
lucr[ri executate necorespunz[tor;
- timpi necesari c[ut[rii de piese sau scule dintr-o mul\ime, în
cazul organiz[rii necorespunz[toare a locului de munc[.

B3. Timp de întreruperi nereglementate, Tîn , este un timp neproductiv


în care procesul de munc[ este întrerupt din cauze nereglementate.
Tîn = ti + td
Timpul de întreruperi independente de executant, ti

72
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Ex.: a=tept[rile legate de lipsa de energie, materii prime, semifabricate,


scule, mijloace de transport, a defec\iunilor accidentale ale utilajului sau
a calamit[\ilor naturale =i intemperiilor; timpul de supraveghere în care i
s-ar fi putut repartiza executantului alte munci, dar din deficien\e
organizatoriceaceasta nu s-a f[cut.
Timpul de întreruperi dependent de executant, td
Ex.: absen\e, întârzieri, discu\ii, greve.

3.8.2. Structura timpului de folosire a utilajului

Timpul de folosire a utilajului (TFU) se exprim[ în ore-utilaj, min-


utilaj =i are structura prezentat[ ]n figura 3.9
Timpul de folosire a utilajului, TFU , cuprinde timpul disponibil pe
întreaga perioad[ a schimbului de munc[ pentru utilizarea utilajului.
A. Timpul de func\ionare util[, Tfu , cuprinde totalitatea timpurilor:
A1 – de mers în sarcin[, tms , în care utilajul ac\ioneaz[ asupra
obiectului muncii;
A2 – de mers în gol, tmg , în care func\ionarea utilajului este necesar[
pentru asigurarea ac\iunii realizat[ în A1.
B. Timpul de func\ionare inutil[, Tfi
Ex.: timpul neopririi ma=inii la terminarea prelucr[rii sau în cursul
remedierii rebuturilor.
C. Timpul de nefunc\ionare a utilajului, Tnf , timpul în care acesta nu
func\ioneaz[ datorit[ întreruperilor:
C1. reglementate, Tîru , determinate de:
- ton – timpul de odihn[ =i necesit[\i =i
- tto – determinat de tehnologie =i organizare.
C2. nereglementate , Tînu , care pot fi:
- independente de utilaj , tiu

73
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

Ex.: lips[ energie, efectuarea unor repara\ii neplanificate,


necorelarea capacit[\ii cu locurile de munc[ vecine;
- dependente de utilaj , tdu
Ex.: întreruperi datorate defect[rii utilajului.

(TFU)

Timp de Timp de func\ionare Timp de


func\ionare inutil[ nefunc\ionare
util[
(Tfu) (Tfi) (Tnf)

Timp util Timp util Timp de Timp de


de mers de mers întreruperi întreruperi
în sarcin[ în gol reglementate nereglementate
(tms) (tmg) (Tîru) (Tînu)

independente dependente
de utilaj de utilaj
(tiu) (tdu)

Fig. 3.9

3.8.3 Structura timpului pe ciclu de fabrica\ie

Acest criteriu stabile=te structura timpului de munc[ d.p.d.v. al


obiectului muncii, în trecerea acestuia prin toate stadiile procesului de
fabrica\ie =i cuprinde:
A. Timpul de transformare, are ponderea cea mai mare =i
reprezint[ timpul în care obiectul muncii este supus
prelucr[rilor.

74
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

B. Timpul de transport, apare ca urmare a deplas[rii


semifabricatelor =i produselor finite între depozite =i între
locurile de munc[.
C. Timpul de control - destinat examin[rii cantitative
=i/sau calitative a materiilor prime =i materiale,
semifabricatelor =i produselor finite.
D. Timpul de a=teptare, pentru activit[\ile A, B =i C.
E. Timpul de depozitare.

Suma tuturor acestor timpi, începând cu depozitul de materii


prime =i materiale =i terminând cu cel de produse finite, formeaz[ ciclul
de fabrica\ie.

3.8.4 Structura =i determinarea normei de timp

Norma de timp, NT cuprinde totalitatea timpilor productivi ai


executantului =i cei de întreruperi reglementate. În vederea determin[rii
NT este util[ stabilirea structurii acesteia cu precizarea componentelor
sale. NT se exprim[ =i se calculeaz[ în min-om (ore-om) norm[/bucat[.
Diagrama structurii NT este prezentat[ ]n figura 3.9, nota\iile fiind
cele cunoscute din paragrafele anterioare.

Stabilirea timpului de preg[tire ]ncheiere Tp]


Tpî depinde de tipul produc\iei, de caracterul opera\iei =i de forma
de organizare a muncii (în principal).
Tpî este relativ mare pentru produc\ia individual[ =i de serie mic[,
atunci când acest timp este consumat la locul de munc[ de personalul de
baz[. În cazul celorlalte tipuri de produc\ie, utilajele fiind reglate pentru

75
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

o perioad[ mare de timp, iar organizarea nesuferind modific[ri, Tpî este


mic, ca pondere, în valoarea NT.

NT

Tpî Top Tdl Tîr

tb ta tdt tdo ton tto

Fig. 3.9

Timpul de preg[tire încheiere se exprim[ în procente fa\[ de


timpul operativ sau în unit[\i de timp. Pentru m[surarea acestui timp se
pot folosi: cronometrarea, fotografierea, fotocronometrarea =i observ[rile
instantanee.
Când în timpul prelucr[rii pieselor unui lot apar activit[\i ce se
repet[ dup[ un anumit num[r de piese, sau timp de func\ionare
(înlocuirea unei scule), timpul de preg[tire încheiere se stabile=te separat
pentru lucr[rile constante =i pentru cele variabile, în conformitate cu
rela\ia:
n
Tpî = T pî' + T pî" ⋅ , unde
q

T’pî – timpul de preg[tire încheiere constant, care nu variaz[ în


func\ie de m[rimea lotului;
T’’pî – timpul de preg[tire încheiere care variaz[ în func\ie de
m[rimea lotului;
q – nr. de piese realizate între dou[ opera\ii succesive ale lui T’’pî.

76
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Stabilirea timpilor operativi Top = tb + ta


Pentru procesele manuale =i manual-mecanice (lucr[ri de montaj,
prelucr[ri pe ma=ini unelte) timpul operativ se m[soar[ global prin toate
metodele de m[surare a timpului: cronometrare, fotografiere, observ[ri
instantanee etc. Pentru cazurile în care timpul de baz[ =i cel ajut[tor pot
fi stabili\i separat, timpul operativ se calculeaz[ prin însumnarea lor.
Pentru lucr[rile mecanice =i automate:
Top = Tfu – (T’d l +T’îr) + (t’’b + t”a)
Tfu – timp de func\ionare util[ a utilajului;
T’d l – timp de deservire a locului de munc[ suprapus cu Tfu;
T’îr – timp de întreruperi reglementate suprapus cu Tfu ;
t”b – timp de baz[ nesuprapus cu Tfu ;
t”a – timp ajut[tor nesuprapus cu Tfu ;
T”op = t”b + t”a - timp operativ nesuprapus cu Tfu .
În cazul în care timpul de baz[, tb , se suprapune integral cu timpul
de func\ionare util[ a utilajului, atunci timpul operativ este:

Top = Tfu + t”a

Sunt cazuri când timpul de func\ionare util[ a utilajului nu se


poate determina prin calcul ci prin observ[ri directe. În acest caz:
Top = T’op + T”op , în care:
T’op – este timpul operativ, suprapus cu Tfu , dat de rela\ia:
T’op = tsf + t’a , unde:
tsf – este timpul de supraveghere a func\ion[rii utilajului;
t’a – timpul ajut[tor (manual =i manual mecanic) care se suprapune
cu Tfu.
Rezult[ c[. ]n acest caz, timpul operativ se determin[ cu rela\ia:
Top = tsf + t’a + t”b + t”a

77
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

Timpul de produc\ie impune =i precizia norm[rii =i de aceea,


pentru produc\ia de mas[, se au în vedere mânuirile ca elemente de
normat, pe când la produc\ia individual[ sau de serie - fazele sau
opera\iile tipizate.
Calculul timpului de baz[ depinde de caracterul muncii.
Pentru procesele de munc[ manuale =i manual-macanice, timpului
de baz[ îi corespunde timpul de transformare nemijlocit[ de c[tre
executant a materiilor prime =i materialelor etc. De aceea el se stabile=te
prin m[sur[tori de timp care au în vedere diferi\ii factori de influen\[. De
exemplu, ajustarea unei suprafe\e se normeaz[ \inând seama de
caracteristicile mecanice ale materialului, de adaosul de prelucrare ce
trebuie îndep[rtat, de conturul ce trebuie ob\inut.
În cazul proceselor mecanice =i automatizate intervine timpul de
suprapunere a func\ion[rii utile în sarcin[ a utilajului par\ial sau total cu
timpul de func\ionare util[ a utilajului.
În timpul de baz[ se poate include uneori =i timpul de interven\ie
direct[ a executantului asupra obiectelor muncii (nesuprapuse cu Tfu ) ca
de exemplu luarea gradului unei g[uri strunjite, cur[\irea =i verificarea
pieselor prelucrate.
În cazul suprapunerii par\iale a timpului de baz[ cu cel de
supraveghere exist[ posibilitatea ca executantul s[ poat[ deservi mai
multe utilaje, întrucât în acest caz apar mai multe întreruperi în
activitatea executantului.
Timpul de baz[ se calculeaz[ în general cu ajutorul unor rela\ii de
calcul care au în vedere parametrii de func\ionare ai utilajelor =i
caracteristicile obiectivelor muncii.
De exemplu, timpul util de mers în sarcin[ la strunjirea exterioar[
longitudinal[ a unei piese de lungime L este:

78
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

L
tms = ⋅i unde:
n⋅s

n este tura\ia, ]n rot/min;


s – avansul, ]n mm/rot;
i – nr. de treceri.
Stabilirea timpului ajut[tor se realizeaz[, de asemenea, în func\ie
de caracterul muncii.
Timpul ajut[tor se poate stabili prin formule de calcul în cazul în
care întregul timp util de mers în gol al utilajului necesit[ supravegherea
executantului, dar de obicei, se stabile=te prin m[sur[tori directe. Timpul
util de mers în gol impune uneori o supraveghere total[ sau par\ial[. În
cazul în care aceast[ supraveghere nu este necesar[ pentru executant,
acest timp se poate considera ca fiind timp de întreruperi condi\ionate de
tehnologie.
La stabilirea timpului ajut[tor se va urm[ri ra\ionalizarea muncii
executantului: prin suprapunerea mi=c[rilor celor dou[ mâini, prin
suprapunerea mi=c[rilor muncitorului cu func\ionarea ma=inilor =i prin
scutirea muncitorului de activit[\i auxiliare =i neproductive.
În func\ie de tipul produc\iei, timpul ajut[tor se stabile=te luând în
considerare urm[toarele elemente ale procesului de produc\ie:
Produc\ia de mas[, serie mare: Elemente normate : mi=c[ri,
mânuiri, complexe de mânuiri.
Produc\ia de serie mijlocie: Elemente normate: complexe de
mânuiri, faze, opera\ii.
Produc\ia de serie mic[, unicate: Elemente normate: procese
tehnologice, pe tipuri de prelucrare a diferitelor suprafe\e sau a pieselor
întregi.

79
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

Stabilirea timpilor de deservire a locului de munc[


Durata timpului de deservire a locului de munc[ =i con\inutul
acestui timp depind de caracterul muncii, de tipul de produc\ie, de
lucrarea care se execut[ =i de felul utilajului folosit.
În cazul proceselor mecanice sau automatizate, acest timp se
calculeaz[ în procente din timpul de func\ionare util[ a utilajului, Tfu =i
se exprim[ în ore-om.
În cazul proceselor manuale sau manual-mecanice, timpul de
deservire a locului de munc[ se exprim[ în acelea=i unit[\i de timp, dar
în procente din timpul operativ Top.
Timpul de deservire a unei ma=ini-unelte va depinde de lucrarea care
se execut[, de cantitatea de =pan care trebuie îndep[rtat[, de lichidul de
r[cire folosit, de regimul de lucru utilizat, de gradul de automatizare,
care poate conduce la un anumit timp în care muncitorul poate executa
lucr[ri corespunz[toare altor categorii de timp, de num[rul de puncte de
ungere sau de sistemul de lubrifiere utilizat =.a.
Procedeele de m[surare a timpului de deservire a locului de munc[
sunt acelea=i cu cele pentru stabilirea timpului de preg[tire-încheiere cu
deosebirea c[ aceast[ categorie de timp se refer[ la aproape toate
lucr[rile ce se efectueaz[ pe un loc de munc[ =i nu se stabile=te în func\ie
de anumite lucr[ri.

Stabilirea timpului de ]ntreruperi reglementate


a) Timpul de odihn[ =i necesit[\i fire=ti, ton , se stabile=tepe baz[ de
normative în func\ie de factorii care determin[ apari\ia senza\iei de
oboseal[ la fiecare loc de munc[.
b) Timpul de întreruperi condi\ionate de tehnologie =i de organizarea
muncii se stabile=te fie prin formule de calcul, fie prin observ[ri

80
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

directe asupra timpului de munc[, separat pe cele dou[ componente


ale sale:
tto = tth + tog
b1) La stabilirea timpului de întreruperi condi\ionate de
tehnologie, tth , trebuie s[ se aib[ în vedere ca acest timp s[ de\in[ o
pondere tot mai mic[, de la o perioad[ la alta, pentru realizarea
cre=terii productivit[\ii muncii. La stabilirea acestui timp pot
interveni dou[ situa\ii:
- timpul de întreruperi condi\ionate de tehnologie survine
în timp cât utilajul nu func\ioneaz[, tth1 (timpul de întreruperi
cauzat de neechilibrarea locurilor de munc[ în flux);
- timpul de întreruperi condi\ionate de tehnologie survine
în timp cât utilajul func\ioneaz[, tth2 (timpul de întreruperi
cauzat de regimul termic variabil al utilajului tehnologic).
tth = tth1 + tth2
b2) În cazul organiz[rii produc\iei în flux, nu se poate asigura
întotdeauna o echilibrare perfect[ a tuturor locurilor de munc[, de=i
sunt numeroase încerc[ri teoretice =i experimentale în acest sens.
Ca urmare a existen\ei acestui dezechilibru apar a=tept[ri ale unor
executan\i =i utilaje, întreruperi în activitatea unor membri ai echipei.
Modificarea ritmului benzii, modificarea num[rului locurilor de
munc[ în flux, o normare corespunz[toare a muncii, o preocupare
pentru cuplarea =i echilibrarea opera\iilor, repartizarea cu grij[ a
executan\ilor la locurile de munc[, sunt c[ile prin care se pot reduce
timpii de intreruperi condi\ionate de organizarea muncii care apar atât
la opera\iile manuale cât =i la cele mecanizate, efectuate în flux de
c[tre o echip[ de muncitori. Prin aceasta se contribuie la cre=terea
productivit[\ii muncii.

81
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

3.8.5 Calculul normei de timp

a) Cazul proceselor manuale sau manual-mecanice:


Tpî Tpî ⎛ k + kîr ⎞
NT = + Top + Tdl + Tîr = + Top ⎜1 + dl ⎟
n n ⎝ 100 ⎠

Obs. Timpul de deservire a locului de munc[ =i cel de întreruperi


reglementate se exprim[, de obicei ca procent din timpul operativ.
b) În cazul proceselor mecanice sau automatizate, trebuie avute în
vedere simultan atât timpul de func\ionare util[ a utilajului deservit cât =i
timpul de munc[ al executantului. Rela\ia dintre cele dou[ categorii de
timp este prezentat[ în figura 3.10.
b1) În cazul în care timpul de func\ionare util[ a utilajului se poate
calcula pe cale analitic[, rezult[:
Tpî
NT = T fu + + ta'' + Tdl'' + Tîr''
n

tîn
‘’ (secund) – semnific[ timpii respectivi care nu se suprapun cu cel de
func\ionare util[ a utilajelor.
T pî
Deci: NT = T fu + + t a'' + t dt'' + t do
''
+ t on
''
+ t to''
n

De obicei t 'dt' , tdo'' , tto'' se exprim[ în procente din timpul de


func\ionare util[, iar ton'' - procent din timpul productiv, definit de
Tpî
rela\ia: Tp = + Top + Tdl
n

Rezult[:
⎛ Tpî ⎞ ⎛ k '' ⎞ ⎛ k '' k '' k '' ⎞
NT = ⎜⎜ T fu + + ta'' ⎟⎟ ⋅ ⎜⎜1 + on ⎟⎟ + T fu ⋅ ⎜⎜ dt + do + to ⎟⎟
⎝ n ⎠ ⎝ 100 ⎠ ⎝ 100 100 100 ⎠

b2) În cazul în care timpul de func\ionare util[ a utilajului trebuie


stabilit prin m[sur[tori directe =i nu prin rela\ii analitice, se are în
vedere rela\ia:
Tfu = tsf + ta’ + Tdl’ + Tîr’

82
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Indicele ‘ (prim) – se refer[ la timpii care sunt suprapu=i timpului de


func\ionare util[ a utilajului.

Fig.3.10
Tfu – timp de func\ionare util[ a utilajului; tsf – timp de supraveghere a
func\ion[rii utilajului; tin – timp de interven\ie al executantului ]n perioada de
timp c`t utilajul nu func\ioneaz[; tis - idem, c`t utilajul func\ioneaz[

3.8.6 Stabilirea normei de timp ]n cazul deservirii mai multor ma=ini

La baza trecerii la deservirea simultan[ a mai multor ma=ini, st[


posibilitatea execut[rii opera\iilor manuale pentru o ma=in[ în timpul
cât celelalte ma=ini func\ioneaz[ f[r[ interven\ia muncitorului.
Ciclul de lucru, Tc – pentru ma=in[, tc – pentru executant, în cazul
deservirii mai multor ma=ini reprezint[ perioada de timp în decursul
c[reia se îndepline=te cu regularitate una =i aceea=i activitate, care se
repet[ la toate ma=inile deservite.
Pe baza schemei din figura 3.11, rezult[:
Tfu = n ⋅ ( tin + tis + tsf ) - tin ;
T fu + tin
n= unde :
tin + tis + tsf

n este num[rul de ma=ini ce pot fi deservite simultan.


În cursul timpului de lucru, executantul î=i poate modifica ritmul
s[u de lucru, poate s[ reduc[ timpii de interven\ie tin =i tis. Ca urmare va
cre=te timpul de trecere de la o ma=in[ la alta =i de a=teptare a
executantului, conducând la o ocupare efectiv mai redus[ a executantului

83
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

în compara\ie cu cea normat[ =i la o mai bun[ folosire a ma=inilor,


ob\inându-se astfel o cre=tere a randamentului mijloacelor fixe =i a
productivit[\ii muncii.

Fig. 3.11
tin – timp de interven\ie în care ma=ina nu func\ioneaz[; tis – idem, ma=ina
func\ioneaz[; tsf – timp de supraveghere a func\ion[rii ma=inii.

În situa\ia invers[, a cre=terii timpilor de interven\ie, rezultatele


sunt în sens contrar.
Stabilirea normei de deservire optime are în vedere tocmai
realizarea unui minim de neutilizare a executantului =i a ma=inilor.
Pentru stabilirea normei de timp trebuiesc calcula\i în prealabil
urm[torii coeficien\i:
- Coeficientul de ocupare a executantului la o ma=in[:
tin + tis t +t
Ko = = in is
T fu + tin TC

- Coeficientul de a=teptare de c[tre ma=in[ spre a fi deservit[; Kam este


dependent de coeficientul de ocupare Ko =i de num[rul de ma=ini
deservite (v. fig 3.12).

84
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

- Coeficientul de a=teptare al executantului, Kae, func\ie de Ko =i n (v.fig.


3.13).
1
- Coeficientul de utilizare a unei ma=ini, Kum = .
K am

1
- Coeficientul de ocupare al executantului la ma=ini: Koe =
K ae

Timpul de lucru operativ al executantului la o ma=in[ este:


TC
Top = = (tin + tis) ⋅ Kae
n

Ciclul de lucru al ma=inii este:


TC = (Tfu + tin) ⋅ Kam
Norma de produc\ie pe schimb, în cazul deservirii mai multor
ma=ini, se poate determina fie prin num[rul de piese care se prelucreaz[
pe fiecare ma=in[, fie ca sum[ a normelor de produc\ie pentru toate
ma=inile deservite.
În cazul în care executantul nu î=i regleaz[ ma=inile norma de
produc\ie ]n buc[\i pe schimb este:
T − Td''
Nnr = n ⋅ , buc/schimb, unde:
TC

T - durata unui schimb;


T 'd' - consum suplimentar de timp ( Td = tdt’’ + tdo’’ + ton’’ )
În cazul c[ executantul va rezolva =i reglarea ma=inilor-unelte
deservite, norma de produc\ie în buc[\i pe schimb se calculeaz[ cu
rela\ia:
⎛ T ⎞
T − ⎜⎜ Td + pî ⎟⎟
⎝ N ⎠ , buc/schimb , unde:
Nr = n ⋅
TC

n – m[rimea lotului;
Tpî – timpul de preg[tire încheiere.

85
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

Fig.3.12

86
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Fig. 3.13

87
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

3.9 Aplica\ii ale teoriei a=tept[rii la stabilirea normelor de


deservire =i a normelor de personal

Elementele problemei fenomenului de a=teptare :


Sursa : mulţimea unit[ţilor care solicit[ un serviciu la un moment dat.
Sosirea unit[\ilor în sistemul de a=teptare determin[ o variabil[ aleatoare
X care reprezint[ num[rul de unit[\i care intr[ în sistem în unitatea de
timp.
Sistemul de a=teptare, format din:
- Firul de a=teptare : este determinat de num[rul unit[\ilor care
a=teapt[ (finit sau infinit)
- Statia de serviciu : un lucrator , o masina , etc. care efectueaza
serviciul solicitat. Timpul de servire al unei unitati in statia de serviciu
este o variabila aleatoare Y

Indicatorii principali ai problemei de a=teptare .


1) m - num[rul de unit[\i ale popula\iei din surs[ care sosesc în
sistem =i care poate avea valorile: - ∞ - sistem deschis
- finit – sistem închis
2) s - num[rul de sta\ii de serviciu ;
3) pn(t) -probabilitatea ca în sistemul de a=teptare s[ se g[seasc[
n unit[\i la momentul t oarecare (pn) ;
4) n(t) - num[rul de unitati ce se gasesc in sistemul de asteptare
(fir ‡ serviciu) la momentul t; este o variabil[
aleatoare cu distribu\ia:
⎛ 0 1 2 ... n ... m⎞
n(t ) : ⎜⎜ ⎟
⎝ p0 p1 p2 ... pn ... p m ⎟⎠

− m
4’) n(t ) = ∑ n ⋅ p n - num[rul mediu de unit[\i din sistem
n =0

la un moment t

88
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

5) nf(t) - num[rul de unit[\i din firul de a=teptare la un moment


dat t; nf(t )este o variabil[ aleatoare, care, \inând cont c[
exist[ unit[\i în firul de a=teptare atunci când n > s, are
distribu\ia:

⎛ 0 1 ... n − s ... m − s ⎞
n f (t ) : ⎜⎜ ⎟
⎝ p0 + p1 + ... + p s p s +1 ... pn ... pm ⎟⎠
− m
5’) n f(t) ˆ ∑ (n − s) ⋅ p
n =0
n - num[rul mediu de unit[\i care

se afl[ în fir;

6) ns(t) –num[rul de unit[\i care sunt servite la un moment t:

ns(t) = n(t) - nf(t) → variabila aleatoare;

6’) n s (t) = n (t) - n f (t) - num[rul mediu de unit[\i care

sunt servite la momentul t ;


7) P (n (t)> k) - probabilitatea ca num[rul unit[\ilor din sistem
la momentul t s[ fie mai mare decât k :
P (n(t)> k) = 1-P(n(t) ≤ k) = 1- (po + p1 + ... + pk )

8) t f - timpul mediu de a=teptare al unei unit[\i în fir ;


9) t s - timpul mediu de a=teptare al unei unit[\i în sistem .

Legile probabilistice ale sosirilor =i servirilor

Fie X variabila aleatoare discret[ ce reprezint[ num[rul de


unit[\i sosite în unitatea de timp, într-un sistem de a=teptare.
În condi\iile :
a) posibilitatea sosirii unei unit[\i la un moment dat este
costant[ =i nu depinde de ceea ce s-a întâmplat anterior ;

89
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

b) posibilitatea unei sosiri într-un interval de timp (t , t+Δt) este


propor\ional[ cu lungimea , Δt , a intervalului;
c) probabilitatea ca în intervalul de timp (t , Δt) , Δt foarte mic,
s[ avem mai mult de o sosire este aproximativ egal[ cu zero;
variabila aleatoare X , are reparti\ia Poisson , cu parametrul λt
1
Pn (t ) = (λt ) n e −λ ⋅t
n!
unde :
Pn(t) – probabilitatea ca la momentul t, num[rul de unit[\i
sosite s[ fie n ;
λ- num[rul mediu de unit[\i sosite în unitatea de timp.
Observa\ie: Acceptând acelea=i condi\ii a) , b) , c) =i pentru
num[rul unit[\ilor servite de c[tre o sta\ie care lucreaz[ f[r[
întrerupere , se ob\ine ca num[rul de servicii ce pot fi f[cute de o
sta\ie într-un timp t , este o variabil[ aleatoare poissonian[ , cu
parametru μt , unde μ este num[rul mediu de unit[\i servite în unitatea
de timp.
Variabila aleatoare Y1 , timpul dintre dou[ sosiri are o
reparti\ie exponen\ial[
f(t) = λ e –λ t
cu valoarea medie
1
M(Y1) = λ - intervalul mediu între dou[ sosiri

consecutive este inversul num[rului mediu de sosiri în


unitatea de timp.
Observa\ie: În mod similar,varibila aleatoare Y,timpul dintre
dou[ servicii consecutive are o reparti\ie exponen\ial[ de parametru μ
1
=i deci intervalul mediu dintre dou[ servicii cosecutive este .
μ

90
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Ecua\iile de stare pentru un fenomen de a=teptare ]n regim


sta\ionar
Regimul sta\ionar se caracterizeaz[ prin faptul c[ probabilit[\ile
pn(t) nu depind de momentul “t” , deci sunt constante la orice moment,
pk(t)ˆ pk. In acest caz se demonstreaz[ c[:
λ0 ⋅ K ⋅ λ n −1
pn = ⋅ p 0 (1)
μ0 ⋅K⋅ μn

λ0, K , λn-1 – parametrul sosirilor (num[rul mediu de sosiri in


unitatea de timp) este dependent de num[rul unit[tilor din sistem ;
μ1, K , μn – parametrul serviciilor, num[rul mediu de unit[\i
servite in unitatea de timp, dependent de num[rul unit[\ilor din sistem.

Modele de a=teptare

Modelul M(∞, 1, 1)

∞ - o infinitate de unit[\i in sursa (fenomen de asteptare


deschis);
1 – un fir de asteptare;
1 – o sta\ie de servire.
λn – constant, deoarece popula\ia din care provin sosirile este
suficient de mare;
μn - constant, pentru ca exist[ o singur[ sta\ie de servire, deci nu
depinde de num[rul unit[\ilor din sistem.
Rezult[ din (1):
n
⎛λ⎞
p n = ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ p 0 = ρ n ⋅ p 0
⎝μ⎠

Unde ρ = λ/μ este factor de serviciu sau intensitatea traficului


Pentru ρ > 1 - NU este suficient[ o singur[ sta\ie de deservire
(avem o aglomerare , crestere a sirului de asteptare).

91
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

Pentru ρ < 1 se obtine:


po=1-ρ ;
pn=ρn(1-ρ) ;
ρ
n= − num[rul mediu de unit[\i din sistem;
1− ρ

ρ2
nf = − num[rul mediu de unit[\i din fir;
1− ρ

n s = ρ − num[rul mediu de unit[\i in curs de servire;

μ ⋅ n − num[rul mediu de unit[\i servite in unitatea de timp;


1 ρ
tf = ⋅ − timpul mediu de asteptare al unei unit[\i ]n
μ 1− ρ

fir;
1 1
ts = ⋅ − timpul mediu de asteptare al unei unit[\i ]n
μ 1− ρ

sistem;
P(n>k)=ρk+1 – posibilitatea ca num[rul unita\ilor n aflate in
sistem s[ fie mai mare decat un num[r k.
Observa\ie: Dac[ firul de asteptare este limitat, adic[ sistemul de
asteptare are capacitatea m[rginit[ la N unit[ti deci in firul de asteptare
se pot afla cel mult N – 1 unit[ti, atunci formulele modelului M(∞, 1, 1)
devin:
1− ρ
p0 =
1 − ρ N +1
⎧ n 1− ρ
⎪p ⋅ , pt. n ≤ N
pn = ⎨ 1 − ρ N +1
⎪0, pt. n > N

nu mai este necesar[ conditia ρ<1; unit[tile care sosesc in sistem cand
n>N, pleac[ in alt[ parte.

92
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Modelul M(∞, 1, s)
λ
ρ= factorul de servire al unei statii.
μ

⎧1 n
⎪⎪ n! ⋅ ρ ⋅ p0 , pt.1 ≤ n ≤ s
pn = ⎨
⎪ 1 ⋅ρn ⋅ p = 1 ⋅ρs ⋅ ρ
⎩⎪ s!⋅s n − s
0
s!
() n− s
⋅ p 0 , pt. n ≥ s

λ
Unde ρ = reprezinta factorul de serviciu al tuturor statiilor.
s⋅μ
1
p0 = s −1
ρ n
ρs 1

n =0 n!
+ ⋅
s! 1 − ρ
⎧ ρs ρ
n
⎪ f = ⋅ ⋅ p0
⎪ s! 1 − ρ ( )2


⎨n s = ρ

⎪n = n f + n s


nf 1 ρs ρ
tf = = ⋅ ⋅ ⋅ p0
μ ⋅ n s μ ⋅ ρ s! 1 − ρ ( )
2

1 1 ⎛⎜ 1 ρ s ρ ⎞
ts = t f + = ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ p 0 + 1⎟
μ ⎜
μ ⎝ ρ s! 1 − ρ ( )
2 ⎟

Modelul M(m,1,1)
In cadrul modelelor anterioare s-a presupus ca populatia din sursa
este infinita. In practica, de cele mai multe ori, sosirile sunt in numar
foarte mare, insa finite. De exemplu: intr-un atelier exista m (numar
finit) masini cu aceleasi caracteristici tehnologice si care functioneaza
independent unele de altele. Masinile se pot defecta in mod intamplator
si sosesc la reparat dupa o lege poissoniana cu parametrul λ; pentru
reparatie exista un singur mecanic (statie), iar durata reparatiei unei
masini urmeaza o repartitie exponentiala (cu parametrul μ).
Acest exemplu constituie un model de asteptare cu un fir de asteptare,
o statie, populatie finita. Pentru determinarea caracteristicilor acestui

93
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

model se observa ca probabilitatea ca in intervalul de timp Δt sa


soseasca in sistem o unitate, atunci cand exista n unitati in sistem din
cele m ale sursei, este cu atat mai mica, cu cat numarul unitatilor ramase
in sursa este mai mic. De aceea se poate scrie:
λn ⋅ Δt = (m − n ) ⋅ λ ⋅ Δt
de unde rezult[:
λn = (m − n ) ⋅ λ
Deoarece exista o singura statie, parametrul μn nu depinde de
numarul de unitati din sistem, el fiind constant, μ.
Inlocuind in (1) rezulta:
n1 ⋅ λ n ⋅ (m − 1) ⋅ λ ⋅ K ⋅ (m − n + 1) ⋅ λ
pn = ⋅ p0 =
μ ⋅ μ ⋅ μ ⋅K⋅ μ
n
⎛λ⎞
= m ⋅ (m − 1) ⋅ (m − 2) ⋅ K ⋅ (m − n + 1) ⋅ ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ p 0
⎝μ⎠
p n = Amn ⋅ ρ n ⋅ p 0 pt. n = 1,2,K , m

Pentru calculul lui p0 se porneste de la relatia:


m

∑p
n =0
n =1

m
n n 1
∑ Am ⋅ ρ ⋅ p0 = 1 ⇒ p0 = m
n =0 n n
∑ Am ⋅ ρ
n =0

Caracteristicile acestui model vor fi:


- numarul mediu de unitati aflate in sistem:
m
1
n = ∑ n ⋅ pn = m − ⋅ (1 − p 0 )
n =0 ρ

- numarul mediu de unitati care sunt servite la un moment dat va fi


dat de aceeasi expresie ca la modelul modelul M(∞, 1, 1) deoarece
exista o singura statie de servire:

94
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

ns = 1 − p0

- numarul mediu de unitati aflate in fir:


1+ ρ
n f = n − ns = m − ⋅ (1 − p 0 )
ρ

- timpul mediu de asteptare a unei unitati din fir este:


nf 1 ⎛ m 1 ⎞
tf = = ⋅ ⎜⎜ − − 1⎟⎟
μ ⋅ ns μ ⎝ 1 − p0 ρ ⎠

- timpul mediu de asteptare in sistem:


1 1 ⎛ m 1⎞
ts = t f + = ⋅ ⎜⎜ − ⎟⎟
μ μ ⎝ 1 − p0 ρ ⎠

Modelul M(m,1,s)
Ca si in cazul M(m,1,1), cand popula\ia sursei este finita
parametrul λ, reprezentand numarul mediu al sosirilor pe unitatea de
timp, depinde de numarul unitatilor ramase in sursa, fiind proportional
cu acestea:
λn = (m-n) λ
- Celalat parametru, μ – num[rul mediu al venirilor pe unitatea de
timp, se va scrie ca si in modelul M(∞,1,s).
⎧n ⋅ μ daca 1 ≤ n ≤ s
μn = ⎨
⎩s ⋅ μ daca s ≤ n ≤ m

Cu aceste valori rezulta:


⎧C mn ⋅ ρ n ⋅ p 0 daca 1 ≤ n ≤ s

pn = ⎨ n s s
()
n
⎪ Am ⋅ ⋅ ρ ⋅ p 0 daca s ≤ n ≤ m
⎩ s!
λ
unde: ρ = − factorul de serviciu al tuturor statiilor
s⋅μ

λ
ρ= − factorul de serviciu al fiecarei statii
μ

95
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

1
p0 =
s s mk n
()
s1

∑ ⋅ ∑ Am ⋅ ρ
n
C n
m ⋅ ρ n
+
n =0 s! n = s

Celelalte caracteristici ale modelului se calculeaza pornind de la


relatiile lor de definire prezentate anterior.
Probleme de optimizare
In multe dintre fenomenele de asteptare preocuparea principala
este reducerea timpilor de asteptare/inactivitate proiectand spatii de
servire cat mai satisfacatoare, dar evident nu se poate merge cu marirea
acestora la infinit. Deci va fi necesara determinarea unui plan optim de
asteptare care sa fie cat mai convanabil din punct de vedere economic.
Pentru aceasta se studiaza diversele variante ale modelului de asteptare,
comparandu-se indicatorii intre ei: timpi de asteptare, numar de statii. In
acelasi timp trebuiesc calculate costurile globale, pe unitatea de timp ale
fiecarei variante din care se alege cea cu cheltuielile globale minime.
Costurile globale sunt date de rela\ia:
w
CT = ns ⋅ t s ⋅ C1 + s ⋅ C2
Primul termen reprezint[ pierderile ca urmare a a=tept[rii iar al
doilea termen costurile cu sta\iile de servire.
Se exemplific[ aceast[ problem[ cu urm[torul exemplu:

3.10 Procedeele de m[surare =i determinare al timpului de


munc[ =i al timpului de func\ionare al utilajului ]n industria
constructoare de ma=ini

M[surarea timpului de munc[ se realizeaz[ ]n cadrul a doua etape


principale:

96
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

- etapa de ]nregistrare a situatiei existente, pe baza c[reia se studiaz[ =i


se eviden\iaza prevederile de timp de munc[ ale executantului =i ]n
func\ionarea utilajului, ]n vederea elabor[rii unei norme ]mbun[t[\ite;
- etapa de m[surare a timpului de munc[ consumat;
M[surarea timpului de munc[, indiferent de metoda care se
utilizeaz[, necesit[ la r`ndul ei urm[toarele faze: preg[tirea m[sur[rii,
efectuarea m[sur[rii, prelucrarea datelor;
Pentru m[surarea timpului de munc[ =i a timpului de folosire a
utilajului se utilizeaz[: aparate indicatoare (ceasornice, cronometre),
aparate ]nregistratoare (obisnuite: magnetofon, oscilograf, filmat sau
specializate: centralograful, tehnograful) =i materiale auxiliare (plan=ete
speciale pe care se fixeaz[ fi=a de observare =i cronometrele).
Metodele de m[surare =i analiz[ a timpului de munc[ se clasific[
astfel:
1. Metode de ]nregistrare direct[ a timpului
a) Cronometrarea
a1. Cronometrarea f[r[ evaluarea ritmului
a2. Cronometrarea cu evaluarea ritmului
Fiecare dintre variantele de cronometrare se poate realiza prin mai
multe procedee:
- cronometrarea continu[;
- cronometrarea repetat[;
- cronometrarea selectiv[;
- cronometrarea selectiv-grupat[
b) Fotografierea
b1. Fotografierea individual[-autofotografierea
b2. Fotografierea colectiv[
b3. Fotocronometrarea individual[
b4. Fotocronometrarea colectiv[

97
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

2. Metode de ]nregistrare indirect[ a timpului


a) Observ[ri instantanee
a1. Observ[ri instantanee f[r[ evaluarea ritmului
a2. Observ[ri instantanee cu evaluarea ritmului
b) M[surarea timpului pe microelemente
3. Metode speciale: utilizeaz[ dotare special[ (filmare,
oscilografierea, centralofrafierea,etc)

3.10.1 Cronometrarea

Cronometrarea este o metod[ direc[ de ]nregistare a timpului prin


care se m[soar[ =i se analizeaz[ acele elemente de timp care se repet[
identic cu fiecare unitate de produs: timpul operativ sau timpul de
func\ionare util[ a utilajului.
Procedeele de cronometrare au caracteristicile prezentate ]n
continuare.
La cronometrarea continu[ se m[soar[ toate elementele de timp ale
unei opera\ii, ]n ordinea succesiuni lor, sf`r=itul unui element fiind
identic cu ]nceputul altuia. Notarea acestor momente cu ajutorul unui
cronometru, pentru opera\iile cu o durat[ mai mare de 3 secunde,
permite calculul duratei fiec[rui element.
Cronometrarea repetat[ se utilizeaz[ în cazul în care elementele de
timp ale unei opera\ii au durate mai mici de 3 secunde. Procedeul const[
în înregistarea de mai multe ori într-o ordine prestabilit[ a elementelor.
De exemplu dac[ o opera\ie se poate defalca în 9 elemente ce urmeaz[ a
fi cronometrate cu durate mai mici de 3 secunde, se poate face o
înregistrare repetat[ pe grupe de câte 3 elemente.
Cronometrarea selectiv[ se utilizez[ în cazul în care se urm[re=te
stabilirea duratei unui anumit element al opera\iei.

98
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Cronometrarea selectiv- grupat[ se aplic[ pentru determinarea


duratei unor grupe de elemente foarte mici, ordonate diferit de la un ciclu
la altul, grupe care se m[soar[ în mod continuu, eliminâdu-se riscul unor
erori de citire =i înregistrare a m[sur[torilor.
Dac[ trebuiesc m[surate n elemente ale unei opera\ii cu duratele xk,
k=1,2,…,n se pot stabili i, i=1,2,…,n permut[ri posibile de m[surare
distinct[ a duratei ai pentru n-1 elemente.
Ca urmare:
n
ai= ∑ x k − x i
k =1

notând cu T= ∑ a i =i tinând cont de rela\ia:


T
∑x k =
n −1

rezult[ durata fiec[rui element:


T
xk = -ai , pentru i=k=1,2,...,n
n −1

Pentru ca rezultatele s[ fie concludente este necesar s[ se respecte


condi\ia: (n-1)ai <T, pentru oricare i=1,2,...,n

a1.Cronometrarea f[r[ evaluarea ritmului este folosit[ ]n


activitatea ]ntreprinderii pentru mai multe scopuri:
- stabilirea duratei timpului operativ;
- ob\inerea datelor necesare elabor[rii normelor de munc[;
- verificarea normelor de munc[ existente =i stabilirea cauzelor
ne]ndeplinirii lor de c[tre unii executan\i;
- repartizarea corespunz[toare a sarcinilor de munc[ ]ntre executan\i
la lucrul ]n echip[;

99
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

- studierea metodelor de munc[ =i ra\ionalizarea m`nuirilor, ]n


vederea ]mbun[t[\irii procesului de munc[ =i a procesului
tehnologic;
Etapele acestei cronometr[ri sunt:
a) preg[tirea observatorului: asupra tehnologiei, tipului de
produc\ie =i organiz[rii locului de munc[;
b) defalcarea opera\iilor pe elemente de munc[ ce o
compune, p`n[ la m`nuiri =i mi=c[ri, urm[rindu-se ]n mod special
eviden\ierea timpului de func\ionare a utilajelor fa\[ de timpul manual al
executantului, suprapus =i nesuprapus =i a punctelor de fixare, adic[ a
limitelor care despart aceste elemente ]ntre ele.
Determinarea factorilor care influen\eaz[ fiecare element al
opera\iei cercetate este ]n m[sur[ s[ coduc[ la o normare corect[, la
proiectarea unui con\inut c`t mai ra\ional al fiec[rui element de munc[ =i
a structurii ra\ionale a opera\iei ]n ansamblu
c) fixarea momentului cronometr[rii: cronometrarea trebuie
s[ se ]ntind[ de-a lungul ]ntregului schimb (sau schimb[rilor) cu excep\ia
momentelor de ]nceput =i sf`r=it (circa 30 minute) =i s[ fie efectuat[ pe
mai mul\i executan\i
d) alegerea executantului: etap[ important[, deoarece
aptitudinile personale, experien\a, preg[tirea teoretic[ =i practic[ a
executantului, capacitatea de a-=i ]nsu=i metodele de munc[ noi,
influen\eaz[ nivelul productivit[\ii muncii. Se recomand[ un executant
cu calificarea corespunz[toare, care ]=i realizeaz[ ]n mod corect =i ]n ritm
normal sarcinile de munc[
e) adoptarea modelului de fi=[ de cronometrare care trebuie
s[ con\in[ informa\ii cu privire la:
- executant:calificare (categorie), v`rst[, etc;
- opera\ia executat[: MU, SDV-uri;

100
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

- produs: descrierea piesei finite, semifabricat;


- condi\iile de munc[: temperatur[, iluminat, zgomot, umiditate,
modalitatea de aprovizionare a locului de munc[ cu materiale =i scule
f) realizarea observ[rilor cronometrice =i ]nregistrarea unui
=ir cronometric. Din acest =ir trebuiesc eliminate ]nregistr[rile gre=ite din
cauza celui care face cronometrarea sau a unor ]ntreruperi ]n activitate al
executantului (discu\ii, fumat, etc).Timpul de execu\ie al unui element al
opera\iei variaz[ de la un ciclu la altul datorit[: varia\iei unor parametrii
care \in de obiectul muncii, organizarea locului de munc[, mi=c[rile
executantului nu pot fi reproduse ]n mod identic de-a lungul schimbului.
Ca urmare =irul cronometric trebuie s[ con\in[ un num[r de
observ[ri (care se determin[ \in`nd seama de calcule probabilistice), care
se poate calcula cu rela\ia:
D2
N=18000 , unde:
S2

D este diferen\a dintre valoarea maxim[ =i valoarea minim[


a primelor 10 observ[ri dintr-un =ir cronometric;
S-suma valorilor pentru primele 10 observ[ri.
Se adopt[, dup[ calcularea valorii N pentru fiecare element de
munc[ din ciclu, cel mai mare num[r de m[sur[tori
g) prelucrarea datelor =irului cronometric pentru acela=i
element al procesului de produc\ie se pate referi la un singur schimb sau
la ]ntreaga perioad[ cronometrat[.Calitatea m[sur[torilor va depinde de
num[rul de observ[ri =i se reflect[ ]n diferen\a dintre valoarea maxim[ =i
minim[ a =irului cronometric denumit[ =i c`mpul de toleran\[ sau
dispersia valorilor =i se exprim[ prin coeficientul CS de stabilitate a
=irului:
xi max
Cs =
xi min

101
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

Coeficientul de stabilitate a =irului trebuie s[ ]ndeplineasc[


condi\ia: Cs ≤ Csa undebCsa este coeficientul de stabilitate admisibil, care
se stabile=te ]n func\ie de caracterul muncii =i de tipul produc\iei pentru
opera\ia m[surat[ =i are valorile prezentate ]n tabelul 3.

Tabelul 3.
Caracterul muncii Csa
mas[,serie mare serie mijlocie serie mic[,unicate
Manual-mecanic 1,2 1,3 1,4
Manual 1,3 1,4 1,5

}n cazul ]n care nu este respectat[ aceast[ condi\ie se exclud din


=ir una sau mai multe din valorile extreme (cele care au un grad mai mic
de repetare) astfel ]nc`t histograma de distribu\ie a valorilor =irului s[ fie
simetric[ =i nu alungit[ spre valoarea maxim[ sau minim[. +irurile
cronometrice cu dou[ maxime ale histogramei dovedesc o calitate
necorespunz[toare a m[sur[torilor. La eliminarea valorilor extreme se
va urm[ri ca num[rul valorilor eliminate s[ nu dep[=easc[ 1/3 din
num[rul valorilor ini\iale. Metodele de eliminare sunt: la ]nt`mplare =i
alc[tuirea =irului ameliorat.

a2.Cronometrarea cu evaluarea ritmului


Ritmul de munc[ este caracterizat prin viteza de execu\ie =i este
invers propor\ional cu timpul de realizare a opera\iei.
Ritmul de munc[ difer[ nu numai de la un executant la altul ci =i
pentru acela=i executant, ]n func\ie de starea psihic[ =i fiziologic[, de
ziua =i ora la care se efectueaz[ m[surarea.
Ritmul de referin\[ este un ritm conven\ional ales ]n func\ie de
metodele de fundamentare utilizate.

102
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

}n func\ie de viteza de execu\ie, executan\ii se pot considera ca


fiind rapizi, medii sau len\i.
Se consider[ ca titm mediu, normal, ritmul realizat de un executant
care, av`nd un pas de 75 centimetrii, se mi=c[ pe o suprafa\[ orizontal[
neted[, f[r[ ]nc[rc[tur[, la temperatura normal[ (18º C), umiditate
normal[, cu o vitez[ de deplasare de 6,4 km/or[. Dezavantajul acestui
etalon este c[ se poate aplica numai pentru activitatea de mar=, fiind mai
pu\in reprezentativ pentru lucr[rile industriale care se realizeaz[ la
bancurile de lucru, la mese, depinz`nd de precizia =i ]ndem`narea
muncitorului.
Un alt etalon pentru un ritm mediu este deplasarea cu 15
centimetrii fa\[ de pozi\ia ini\ial[ a unui set de 10 creioane a=ezate
paralel unul fa\[ de altul la o distan\[ de 12 centimetrii ]n timp de 11
secunde.
Evaluarea ritmului presupune o preg[tire continu[ =i riguroas[ din
punct de vedere profesional =i aptiduni specifice din partea celui care
face cronometrarea ca =i o practic[ ]ndelungat[ ]n specialitate. Este
dificil de dat reguli precise asupra modului de evaluare a ritmului.
}n practic[, evaluarea ritmului trebuie realizat[ ]n mod corect
pentru fiecare opera\ie sau element de timp, av`nd durata cuprins[ ]ntre
3-30 secunde. Mai ]nt`i se ]nregistreaz[ valoarea ritmului apreciat =i abia
dup[ aceea se m[soar[ timpul pentru a nu fi influen\at observatorul ]n
evaluarea ritmului, de rezultatele ]nregistrate prin cronometrare. Pentru
elementele de timp care dep[=esc 30 secunde sau sunt mai mici de 3
secunde, evaluarea este mai dificil[. Din aceast[ cauz[ se impune
descompunerea corespunz[toare a opera\iilor de timp.
Crnometrarea cu evaluarea ritmului prezint[ urm[toarele avantaje:
- elimin[ o parte din erorile de m[surare pentru elaborarea unor norme
de munc[ =tiin\ific[, este mai obiectiv[ dec`t metoda simpl[ de

103
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

cronometrare, elimin[ dificultatea de a g[si un executant care s[ lucreze


cu ritm mediu; ritmul mediu este ]ntip[rit prin exerci\ii =i antrenament ]n
memoria observatorului;
-conduce la norme de munc[ echilibrate; (abaterea fiind de ± 5%)
- necesit[ un volum de munc[ mult mai sc[zut pentru o aceea=i precizie,
at`t pentru culegerea datelor c`t =i pentru prelucrarea acestora;
dar =i urm[toarele dezavantaje:
- dotarea necesar[ cu aparate de proiec\ie, filme, cu ritmuri etalon pentru
antrenament, care trebuie efectuat de 2 ori pe an; aplicarea metodei ]n
mod corect depinde ]ntr-o m[sur[ mai mare de gradul de preg[tire
profesional[ a observatorului;
- modul de execu\ie al opera\iei, precizia mi=c[rilor =i viteza de execu\ie
a opera\iei sunt 3 facori importan\i de care trebuie s[ se \in[ seama la
realizarea cronometr[rii cu evaluarea ritmului. Modul de execu\ie al
opera\iei trebuie stabilit =i definit ]naintea cronometr[rii, ]n condi\iile ]n
care metoda de munc[ a fost stabilizat[. La cronometrarea repetat[ a
unei opera\ii nu trebuie s[ existe modific[ri ]n metoda de munc[.
}nregistarea timpului se realizeaz[ cu at`t mai precis cu c`t metoda de
munc[ este mai respectat[.
Pentru realizarea cronometr[rii cu evaluarea ritmului, observatorul
trebuie s[ parcurg[ urm[toarele etape:
a) s[ observe ritmul de lucru =i s[-l ]registreze;
b) s[ cronometreze =i s[ ]nscrie timpii; s[ transcrie datele ]n fi=ele
de cronometrare;
c) s[ calculeze timpul reevaluat.
Penru prelucrarea datelor rezultate din m[sur[tori, se folosesc
metode analitice =i grafice. Cele mai utilizate sunt: metoda analitic[,
metoda graficului cu sc[ri logaritmice, metoda graficului cu sc[ri
uniforme, metoda grafo- analitic[.

104
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Metoda analitic[ de calcul are ca punct de plecare rela\ia care


leag[ timpul de ritm:
(1) Timpul (T) × Ritmul (R) ˆCONSTANT

Deci: (2) T0R0ˆT1R1ˆT2R2ˆ… ˆTnRnˆTERE

unde:R0, R1,…,Rn sunt ritmurile evaluate (observate);


T0,T1,…,Tn –timpi m[sura\i
RE – ritmul normal, etalon (100)
TE – timpul corespunz[tor ritmului normal (timpul reevaluat)
Din rela\ia (2) se stabile=te expresia fundamental[ pentru calculul
timpului corespunz[tor ritmului normal:
Ri R
TE ˆTi · ˆ Ti · i
RE 100
Pentru cazul unui num[r m de m[sur[tori:
Ri
∑ T 100
i
TE ˆ
m
Dezavantajul acestei metode este c[ nu permite o verificare a
corectitudinii evalu[rii ritmului. }n cazul ]n care acesta a fost stabilit
corect, asigur[ o bun[ precizie a prelucr[rii datelor.
Metoda graficului cu sc[ri uniforme permite o bun[ apreciere
asupra calit[\ii observ[rilor, dar are o anumit[ imprecizie la prelucrare.
Pentru aplicarea metodei se fac urm[toarele observa\ii:
- pentru ca ]nregistrarea s[ fie considerat[ corect[, timpul trebuie s[ aib[
o distribu\ie normal[;
- se traseaz[ norul punctelor =i axa norului de puncte ]ntre valoarea
maxim[ =i minim[ a ritmurilor observate;
- se stabile=te valoarea timpului corespunz[tor ritmului normal

105
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

3.10.2. Fotografierea

Fotografierea timpului de munc[ =i a timpului de folosire a


utilajului este o metod[ de m[surare =i ]nregistrare continu[ a duratei
tuturor elementelor unui proces de munc[, a ]ntreruperilor acestuia =i a
timpului de folosire a utilajului ]n cursul desf[=ur[rii procesului de
produc\ie.
Obiectivele acestei metode sunt:
- perfec\ionarea organiz[rii muncii prin ]nl[turarea pierderilor de timp
de munc[ =i de nefolosire a utilajului;
- stabilirea unor elemente ale normei de timp cum ar fi timpii de
preg[tire-]ncheiere, de deservire a locului de munc[, de ]ntreruperi
reglementate, adic[ a timpilor care nu se repet[ ]n fiecare unitate de
produs. }n cazul muncii care se repet[ ]n mod neuniform sau cu elemente
care au durate mari =i se lucreaz[ ]n regie (uneori =i ]n acord), iar durata
timpilor observa\i variaz[ ]n limite foarte largi, fotografierea poate fi
utilizat[ =i pentru stabilirea timpului operativ;
- stabilirea normelor de deservire =i a normelor de personal;
- cercetarea gradului de acoperire a muncitorului, de-a lungul zilei de
lucru =i pe total schimb =i a gradului de utilizare extensiv[ a utilajelor;
- cercetarea =i extinderea experien\ei executan\ilor cu realiz[ri
deosebite.
Pentru realizarea observ[rii, cel care efectueaz[ fotografierea se va
prezenta cu circa un sfert de or[ ]nainte de ]nceperea schimbului =i va
r[m`ne un timp dup[ terminarea acestuia, pentru a putea constata
sosirile mai devreme sau mai t`rziu de ora ]nceperii programului, ca =i
plec[rile.
Pe parcursul realiz[rii observ[rilor, executan\ii nu vor fi st`njeni\i
cu ]ntreb[ri, observa\ii sau sugestii, astfel ]nc`t procesul de munc[ s[ se

106
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

desf[=oare normal; eventualele sugestii de modificare a acestuia vor fi


men\ionate cu claritate ]n fi=a de observare.
Fi=ele de observare vor con\ine date ]n leg[tur[ cu:
a) executant: nume, marca, specialitatea, ]ncadrarea, meseria,
vechimea ]n meserie =i ]n specialitate, vechimea ]n societate;
b) opera\ia sau lucrarea efectuat[: piesa finit[, semifabricat,
cantit[\i comandate;
c) dotarea tehnic[ a locului de munc[: utilaj cu caracteristicile lui
tehnice, parametrii regimului de lucru folosi\i;
d) organizarea locului de munc[: modalit[\i de aprovizionare a
locului de munc[ cu materiale, scule, amplasarea utilajului =i a
muncitorilor, graficul de deservire a utilajului, condi\iile
igienico- sanitare =i de mediu.
Dup[ num[rul executan\ilor sau al utilajelor luate ]n observare,
fotografierea poate fi individual[ sau colectiv[.

A.Fotografierea individual[ cuprinde ]n observare activitatea unui


singur executant care deserve=te unul sau mai multe locuri de munc[ sau
utilaje.
Se ]ntocme=te o fi=[ de observare , ]n care se noteaz[ momentele
de ]nceput =i de sf`r=it ale fiec[rei categorii de timp, care este ]nregistrat[
separat, ori de c`te ori apare. Momentul de terminare a unei categorii de
timp coincide cu momentul de ]ncepere a alteia.
Prelucrarea datelor este relativ simpl[, realiz`ndu-se chiar pe fi=ele
de observare. Timpii observa\i se stabilesc ca diferen\[ ]ntre diferitele
momente ]nregistrate.
O importan\[ deosebit[ prezint[, gruparea categoriilor de timp de
acela=i fel, corespunz[tor structurii de timp =i analizei critice a acesteia.
}n urma analizei structurii timpului de munc[ se ]ntocme=te balan\a

107
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

acestuia pentru intervalul de timp supus observ[rii, stabilindu-se


ponderea diferitelor categorii de timp,fa\[ de durata schimbului.

B.Autofotofrafierea: fotografierea timpului de munc[ realizat[ de


]nsu=i executantul procesului de munc[.
Metoda se poate aplica =i ]n activit[\ile administrative de birou,
pentru eviden\ierea pierderilor de timp.
Fi=a de observare este asem[n[toare fotografierii.

C.Fotografierea colectiv[ se poate realiza ]n dou[ forme:


c1) fotografiere colectiv[ cu ]nregistrarea continu[ a datelor;
c2) prin sondaj, la anumite intervale (stabilite ]n prealabil) de
durate egale
c1) Fotografiere colectiv[ cu ]nregistrarea continu[ a datelor nu se
deosebe=te de fotografierea individual[ dec`t prin multiplicarea
num[rului de executan\i care sunt observa\i. Ca urmare, fi=a de
observare va cuprinde mai multe coloane corespunz[toare fiec[rui
executant; timpii ]nregistra\i trebuie s[ fie suficient de mari pentru a
putea fi ]nregistra\i.
Prelucrarea datelor se face ]n mod similar fotografierii individuale,
]n mod separat pentru fiecare executant.
c2) Fotografierea colectiv[ cu ]nregistrare la intervale egale se
aplic[ ]n cazul observ[rii simultane a unui num[r mare de executan\i,
care pot ajunge p`n[ la 15. Metoda are dou[ caracteristici importante:
- ]nregistr[rile se fac la intervale egale stabilite ]n prealabil;
- se consider[ aprioric c[ ]n decursul unui interval se consum[ numai
categoria de timp stabilit[ la ]nceputul lui
Etapele metodei sunt;

108
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

- ]ntocmirea fi=elor specifice de ]nregistrare;


- calculul m[rimii intervalului la care trebuie s[ se fac[ observ[rile,
interval egal pentru toate m[sur[torile;
- stabilirea elementelor reprezentative =i perioada de studiu.

D.Fotocronometrarea este o metod[ de m[surare =i ]nregistrare a


duratei elementelor unui proces de munc[ =i a timpului de folosire a
utilajului prin combinarea fotografierii cu cronometrarea anumitor
activit[\i.
Efectuarea m[sur[torilor (de obicei pentru un singur executant) =i
prelucrarea datelor se execut[ separat pentru cele dou[ metode prin
metodologiile specifice.

3.10.3. Metode de ]nregistrare indirect[ a timpului

Metodele de ]nregistrare indirect[ a timpului sunt observ[rile


instantanee (f[r[ sau cu evaluarea ritmului) =i m[surarea timpului pe
microelemente.
A1.Observ[rile instantanee f[r[ evaluarea ritmului asupra timpului
de munc[ =i a timpului de folosire a utilajului reprezint[ o metod[ de
m[surare a timpului prin ]nregistrarea, ]n anumite intervale, a activit[\ii
de moment a mai multor executan\i sau utilaje,]n scopul determin[rii
ponderii sau duratei elementelor de produc\ie.
Un studiu efectuat prin aceast[ metod[ cuprinde etapele:
a) preg[tirea efectu[rii observ[rilor;
b) efectuarea observ[rilor;
c) prelucrarea datelor.

a) Preg[tirea efectu[rii observarilor con\ine urm[toarele:

109
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

1. stabilirea elementelor de studiat


2. stabilirea circuitelor sau a traseelor de urmat
3. stabilirea ponderii probabile a elementului de timp studiat
4. determinarea num[rului de observ[ri
5. determinarea frecven\ei observ[rilor =i a num[rului de
circuite zilnice
6. realizarea caracterului ]nt`mpl[tor al observ[rilor
7. stabilirea formelor fi=elor zilnice de ]nregistrare a
observ[rilor =i a fi=elor pentru centralizarea datelor
1. La stabilirea elementelor de studiat se pleac[ de la informa\iile
culese =i de la scopul studiului, trec`ndu-se la defalcarea procesului pe
elemente ce urmeaz[ a fi studiate.
Din acast[ cauz[ este important ca observatorul s[ cunoasc[
am[nun\it activit[\ile care se ]ncadreaz[ ]n fiecare categorie de timp.
Trebuie definite precis ]nceputul =i sf`r=itul fiec[rui element
pentru a putea fi notat =i stabilit cu precizie.
2. }n func\ie de num[rul de diviz[ri zilnice =i de schi\a de
amplasare a locului de munc[ se ]ntocme=te planul traseului care trebuie
urmat de observator. }n cadrul planului de amplasare se marchiaz[
fiecare utilaj sau loc de munc[ printr-un num[r de ordine vizibil, num[r
care se ]nscrie =i pe planul circuitului.
Traseul ce trebuie urmat de observator va fi c`t mai scurt posibil,
cu por\iuni c`t mai mici de mers ]n gol =i s[ permit[ constatarea evident[
a activit[\ilor executan\ilor.
Pe acest plan se stabilesc locurile ]n care se realizeaz[ observarea
=i ]nregistrarea acesteia, precum =i locurile de munc[ ce urmeaz[ a fi
observate din aceste puncte.
Pe traseu, observatorul ]nregistreaz[ activitatea observat[ =i trece
mai departe

110
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

3. }n urma unei analize se alege ponderea probabil[ a elementului


de timp studiat, p, acea valoare ce corespunde elementului cu ponderea
cea mai mic[, pentru a se asigura realizarea pentru toate elementele a
preciziei stabilite ini\ial.
4. Num[rul de observ[ri se determin[ cu rela\ia:
a 2 (1 − p )
Nˆ , unde:
k2p

a- coeficientul probabilit[\ii verosimile (probabilitatea ca eroarea


relativ[ a rezultatelor observ[rilor s[ nu dep[=easc[ limita admisibil[);de
regul[ ]n practic[ se ia aˆ2, corespunz`nd probabilit[\ii Pˆ95%; ]n cazul
]n care se poate admite o probabilitate mai mic[ se va diminua
corespunz[tor =i a. De exemplu: Pˆ92% atunci aˆ1,7, sau Pˆ84% -
aˆ1,4. }n cazul ]n care se admite o probabilitate mai sc[zut[, rezult[ =i
num[rul de observ[ri mai redus
p- ponderea posibil[ a elementului de timp analizat;
k- eroarea admisibil[ relativ[ (kˆ ±1%…±5…)
5.Determinare frecven\ei observ[rilor nz =i a num[rului de circuite
zilnice nc depinde de num[rul total de observ[ri N =i de termenul de
executare a studiului (z- num[rul de zile).Cu c`t este mai mare num[rul
de zile afectate observ[rilor, cu at`t va fi mai obiectiv rezultatul,
deoarece av`nd ]n vedere o perioad[ mai lung[, exist[ posibilitatea
caracteriz[rii mai precise a activit[\ii respective.
}n cazul urm[ririi cu prec[dere a unei anumite categorii de timp
care apare mai rar va fi necesar sporirea num[rului de circuite zilnice =i
invers, dac[ apar mai des.
Frecven\a observ[rilor se va determina cu rela\ia:
N
nz ˆ , unde:
Z

N-num[r de observ[ri
Z- num[r de zile ]n care trebuie realizate observ[rile instantanee

111
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

Dac[ lungimea traseului nu este compatibil[ cu frecven\a impus[


de facorii care intervin, se pot utiliza doi sau mai mul\i observatori, ale
c[ror rezultate se vor grupa. }n acest mod se poate scurta =i termenul de
efectuare a studiului. Printre factorii care pot influen\a frecven\a
observ[rilor, mai pot interveni, deci: lungimea traseului parcurs =i
num[rul observ[rilor, num[rul elementelor observate.
}n practic[, un traseu nu va avea o durat[ mai mare de 20 minute =i
prin aceasta, va influen\a num[rul de circuite posibile din cadrul unei
zile care se determin[ cu rela\ia:
nz
nc ˆ , unde d-num[rul punctelor de observare
d

6.Observ[rile instantanee trebuie s[ asigure caracterul cu totul


]nt`mp[tor al m[sur[torilor.
Realizarea caracterului ]nt`mpl[tor se poate ob\ine prin: utilizarea
unor tabele de numere ]nt`mpl[toare, utilizarea tabelelor cu logaritmi,
tragere la sor\i.
7. Fi=ele de ]nregistrare sunt adaptate studiului care se efectueaz[.
Pentru ob\inerea unor m[rimi medii privind minimul de munc[, ]n fi=a
de observare se vor ]nscrie doar locurile de munc[ din planul traseului =i
elementele consumului de timp ce urmeaz[ a fi observate =i ]nregistrate
b) Efectuarea observ[rilor instantanee trebuie s[ fie asem[n[toare
unei fotografii care fixeaz[ ]n mod fidel faptele la un moment dat, f[r[ a-
i imprima un caracter personal.
Lucr[torii care realizeaz[ observ[ri trebuie s[ cunoasc[ tehnica de
lucru, s[ respecte programul de observ[ri, s[ recunoasc[ cu precizie
fiecare dintre elementele observate.
c) Prelucrarea datelor rezultate din observ[rile instantanee se poate
realiza ]n mai multe faze:

112
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

- o prelucrare zilnic[ a datelor prin centralizarea momentelor observate


pe categorii de consum de timp, prin ]nscrierea acestora ]n fi=a
centralizatoare =i prin stabilirea ponderii zilnice a elementului de timp
analizat, p;
- o prelucrare medie, dup[ c`teva zile de la ]nceperea observ[rii.
Stabilirea valorii medii a ponderii elementului de timp analizat, p
eviden\iaz[ tendin\a acestuia fa\[ de m[rimea ini\ial[ (probabil[) luat[ ]n
calcul. }n cazul ]n care rezult[ o valoare mai mare a acestuia se va
diminua num[rul de observ[ri, iar ]n cazul unei valori mai mici, se va
multiplica corespunz[tor num[rul observ[rilor.
- etapa final[ este cea de prelucrare a datelor ultime rezultate =i de
verificare a limitelor ]n care se afl[ ponderea elementului de timp
analizat, p.
A2.}n cazul observ[rilor instasntanee cu evaluarea ritmului, o dat[
cu ]nregistrarea diferitelor evenimente se noteaz[ =i ritmul de munc[.
Ritmul reprezint[ ]n acest caz media ponderat[ a ritmurilor de munc[
observate pentru categoria de timp studiat[.
Preg[tirea, realizarea observ[rilor, prelucrarea datelor =i
verificarea acestora se execut[ dup[ acelea=i criterii ca =i ]n cazul A1.
Analiza datelor ob\inute =i elaborarea de m[suri pentru
]mbun[t[\irea organiz[rii muncii se face pe baza aplic[rii studiului
metodelor prin eliminarea timpilor neproductivi =i simplificarea muncii.

B. M[surarea timpului pe microelemente


Metoda se aplic[ la normarea lucr[rilor manuale =i folose=te timpi
predetermina\i pentru mi=c[rile de baz[ ]n care se poate descompune
opera\ia respectiv[.

113
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

Exist[ 9 mi=c[ri de baz[ pentru care timpii sunt tabela\i (standard)


exprima\i în unit[\i TMU (TIME MESURE UNIT) func\ie de condi\iile
de executare a acesteia.
6 36
1 TMUˆ1/100000 or[ ˆ min ˆ secunde
10000 1000

Cele nou[ mi=c[ri de baz[ sunt:


-]ntinde m`na R (Reach)
- deplaseaz[ M (Move)
- ]ntoarce T(Turn)
- aplic[ presiunea AP (Apply pressure)
- ]ntoarce manivela C (Cranking)
- apuc[ G (Graps)
- d[ drumul RL (Relase)
- pozi\ioneaz[ P (Position)
- desprinde D (Disengage)
Etapele aplic[rii metodei MTM “Methods Time Measurement”
sunt:
- analiza opera\iei fie prin observ[ri, fie prin imaginarea execut[rii ei;
- atribuirea valorilor de timp pentru timpii de execu\ie

3.11 Aprovizionarea tehnico-material[

Aprovizionarea tehnico-material[ este activitatea care controleaz[


intr[rile resurselor materiale ]n sistemul de produc\ie.
Atingerea scopului sistemului de produc\ie este determinat[ de
controlul =i gestiunea acetui tip de intr[ri.

3.11.1 Sarcinile aprovizion[rii tehnico-materiale

Sarcini fundamentale ale aprovizion[rii tehnico-materiale sunt:

114
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

- asigurarea cu materii prime, materiale, echipament industrial =i


energie
- folosirea economic[ a acestor resurse
Detalierea celor dou[ sarcini fundamentale ale aprovizion[rii tehnico-
materiale conduce la urm[toarele 11 sarcini principale:
1. Aprovizionarea la timp, ritmic[ =i complex[
2. Aprovizionarea cu materii prime =i materiale de calitate, cantitate
=i dimensiunea coletelor corespunz[toare
3. Depozitarea =i p[strarea (]nmagazinarea) ]n condi\ii optime
4. Folosirea ra\ional[ a acestor resurse materiale. Aceasta implic[
optimizarea stocurilor
5. Stabilirea necesarului de resurse =i contractarea lor la furnizori
6. Urm[rirea livr[rilor =i respectarea termenelor
7. Recep\ia cantitativ[ =i calitativ[
8. Gestiunea resurselor – eliberarea din depozite ]n func\ie de
specificul produc\iei
9. Controlul stocurilor
10. }ntocmirea documenta\iei pentru resursele aprovizionate din
import
11. L[rgirea bazei de aprovizionare (materii prime, materiale,
furnizori) =i valorificarea superioar[ prin ob\inerea de produse
secundare =i regenerarea unor materiale
Aprovizionarea tehnico-material[ are la baz[ marketingul (studiul
pie\ei) =i stabile=te furnizorii actuali =i poten\iali numai pe criterii de
competitivitate.
Fazele aprovizion[rii sunt:
1. Prospectarea pie\ei =i identificarea furnizorilor
2. Contractarea
3. Transportul, inclusiv ]n interiorul unit[\ii

115
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

4. Recep\ia =i luarea ]n eviden\[


5. Depozitarea (stocarea =i inmagazinarea)
6. Distribuirea ]n procesul de produc\ie =i eviden\a (distribu\iei =i a
stocului)

3.11.2 Baza normativ[ a aprovizion[rii: norme de consum =i


stocuri de produc\ie

Norma de consum se define=te prin cantitatea maxim[ de resurse


materiale care se poate consuma pentru producerea unit[\ii de produs
finit
Consumul specific este cantitatea de resurse materiale care se
consum[ efectiv pentru producerea unit[\ii de produs finit.
Eficien\a procesului de produc\ie/fabrica\ie este func\ie de
raportul dintre norma de consum =i consumul specific. }n condi\iile
stabilirii corecte a normei de consum aceasta trebuie s[ fiea mai mare
dec`t consumul specific (cazul unor procese de produc\ie eficiente)
Pentru determinarea normelor de consum se folosesc urm[toarele
metode:
1. Metoda statistic[ - se bazeaz[ pe prelucrarea statistic[ a
consumurilor specifice pentru perioade anterioare. Metoda este
simpl[ dar prezint[ dezavantajul c[ nu stimuleaz[ economia de
resurse.
2. Metoda experimental[ - se aplic[ ]n cazul produc\iei din
industria chimic[ =i petrochimic[ =i are la baz[ rezultatele ob\inute
prin ]ncerc[rile de laborator sau a produc\iei experimenatle pe
sta\ii pilot.

116
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

3. Metoda analitic[ - se bazeaz[ pe analiza fiec[rui element


care determin[ un anumit consum de materiale. Pentru aceasta
trebuiesc puse ]n eviden\[ urm[toarele:
a. norma de consum net[ definit[ prin cantitatea de
materiale care se reg[se=te ]n unitatea de produs finit;
b. norma de consum tehnologic[ - cantitatea de materiale
care se reg[se=te ]n semifabricat. Diferen\a dintre norma
de consum net[ =i cea tehnologic[ este dat[ de adaosurile
de prelucrare =i adaosurile tehnologice.
c. norma de consum de aprovizionare – cantitatea de
materiale care trebuie aprovizionat[. Fa\[ de norma de
consum tehnologic[ aceasta trebuie s[ aib[ ]n vedere
pierderile tehnologice la ob\inerea semifabricatului =i
cele impuse de furnizor , transport =i depozitare.
Norma de consum de aprovizionare are caracter tehnico-economic
=i serve=te ca baz[ de calcul a programului de aprovizionare.
Norma de consum tehnologic[ este elementul de compara\ie ]n
raport cu care se consider[ consumul specific realizat ]n sistemul de
produc\ie respectiv.
}n construc\ia de ma=ini consumurile specifice depind de:
- calitatea materialelor;
- tipul semifabricatelor (gradul de apropiere al acestuia de forma =i
dimensiunile piesei finite)
- stabilitatea procesului tehnologic;
- starea ma=inilor =i utilajelor;
- calitatea produsului finit.
Stocul de produc\ie este definit prin cantitatea de materii prime =i
materiale depozitat[ ]n cadrul sistemului de produc\ie cu scopul de a

117
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

asigura continuitatea procesului de produc\ie (activitatea de produc\ie are


caracter continuu iar cea de aprovizionare – intermitent).
Dimensionarea stocurilor este o problem[ de optim deoarece:
- stocuri prea mari conduc la imobiliz[ri mari de capital;
- stocuri prea mici pot determina ]ntreruperi ale proceselor de
produc\ie.
Stocul de produc\ie poate fi:
- stoc curent – cantitatea de materiale destinat[ asigur[rii
continuit[\ii =i desf[=ur[rii normale a procesului de produc\ie;
- stoc de siguran\[ - cantitatea de materiale destinat[ asigur[rii
continuit[\ii =i desf[=ur[rii normale a procesului de produc\ie, ]n
cazul ]n care aprovizion[rile care formeaz[ stocul curent nu au
sosit la termenle stabilite din cauze diverse, ca: ]ntreruperi
neprev[zute ]n activitatea furnizorului sau a transportatorului,
respingeri ale unor cantit[\i aprovizionate din motive de calitate
etc.
- stoc de preg[tire condi\ionare – cantitatea de materiale necesar[ pe
durata preg[tirii =i/sau condi\ion[rii acestora ]n vederea
introducerii lor ]n procesul de produc\ie.
- stoc sezonier – se formeaz[ ]n cazul ]n care se folosesc materii
prime care se ob\in sezonier. }n acest caz nu se mai pune problema
creerii unui stoc curent sau de siguran\[ ci exist[ un singur stoc
care se creaz[ ]n sezonul respectiv =i care se consum[ pe toat[
durata dintre dou[ sezoane.
Referitor la no\iunea de stoc trebuiesc evitate:
- stocurile supranormative – cele care limita maxim[ admis[ de
norme;
- stocurile de prisos – cele care con\in materiale care nu mai pot fi
utilizate.

118
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

3.11.3 Controlul stocurilor

Stocurile reprezint[ investi\ii.


Stocarea este o opera\ie neproductiv[ care genereaz[ costuri
(directe - amortiz[ri, salarii, materiale de ]ntre\inere, energie etc. =i
indirecte – imobiliz[ri de capital, deprecierea fizic[ sau moral[ a
materialelor stocate) care pot dep[=i 25 % din valoarea materialelor
depozitate.
Indicatorul pentru aprecierea activit[\ii de control (=i gestiune) a
stocurilor este durata de rota\ie definit[ ca raportul dintre volumul
desfacerilor =i valoarea stocurilor.
}n cazul unui num[r mare de articole (elemente) stocate, influen\[
asupra duratei de rota\ie o vor avea numai pu\ine dintre ele.Aceasta este
baza metodei ABC de control a stocurilor care are ca scop clasificarea
articolelor astfel ]nc`t s[ li se acorde o aten\ie propor\ional[ cu
importan\a lor. Importan\a unui articol din stoc este determinat[ de:
- valoarea cantit[\ilor utilizate ]ntr-o perioad[ de timp;
- intervalul de timp necesar pentru refacerea stocului;
- cheltuielile pretinse de lipsa articolului respectiv din stoc.

3.11.4 Gestiunea stocurilor

Dinamica stocului pe perioada de stocare T este o func\ie


descesc[toare , ]n trepte (fig. 3.15).
Pentru u=urin\a trat[rii problemelor legate de gestiunea stocurilor
se consider[ o varia\ie liniar[, ]n timp a stocului corespunz[toare
nivelului mediu.

119
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

Gestiunea stocului implic[ cunoa=terea intr[rilor ]n stoc


(aprovizion[ri) =i a ie=irilor din stoc (deterministe =i cunoscute sau
aleatoare cu reparti\ie cunoscut[ statistic sau necunoscut[).

Fig. 3.15

Elementele care intervin ]n activitatea de management al stocului


sunt:
- cererea de resurse din stoc;
- nivelul stocului;
- volumul comenzii de reaprovizionare;
- perioada dintre dou[ reaprovizion[ri;
- costurile de stocare;

120
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

- costurile de penalizare ]n cazul ruperi de stoc (stoc zero);


- costul de lansare al comenzii.

Politica economic[ este activitatea de management al stocului care


implic[ un cost total minim. Elementele politicii economice sunt:
- nivelul optim al stocului;
- volumul optim al comenzii de reaprovizionare;
- perioada optim[ de reaprovizionare;
- num[rul optim de reaprovizion[ri (pe o perioad[ dat[);
- costul total minim (gestiunea optim[).

3.11.5 Modele matematice deterministe pentru gestiunea


stocurilor
Model de stocare al unui produs cu cerere constant[,
perioad[ constant[ de reaprovizionare =i f[r[ lips[ de stoc

Fig. 3.16

Ipotezele modelului sunt urm[toarele:


- se stocheaz[ un singur produs, cu cerere constant[ (α = constant);

121
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

- pe perioada de timp θ, cererea total[ este Q;


- aprovizionarea se face la intervale egale de timp, T cu cantit[\ile
q;
- costul unitar de stocare pe unitatea de timp este cs, UM/UMF UT
(de exemplu lei/kg zi) ;
- costul de lansare al unei comenzi de reaprovizionare este Cl;
- nu se admite lipsa de stoc.

Cu aceste ipoteze determinarea gestiunii optime se face dup[


urm[torul algoritm :
- costurile pe perioada de timp T sunt:

1
CT = Cl + q ⋅ T ⋅ Cs (1)
2

- num[rul de reaprovizion[ri, υ este:

θ Q
υ= = (2)
T q

- func\ia obiectiv , costuri totale este:

C ( q ) = υ ⋅ CT (3)

- minimizarea costurilor totale implic[ determinarea valorii lui q


pentru care:

122
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

⎧ dC (q)
⎪ dq = 0

⎨ 2 (4)
⎪ d C (q) > 0
⎪⎩ dq 2

Parcurgerea acestui algoritm conduce la urm[toarele valori ale


elementelor gestiunii optime:

⎧ 2 ⋅ cl ⋅ Q
⎪qˆ =
⎪ cs ⋅ θ

⎪νˆ = cs ⋅ θ ⋅ Q
⎪ 2 ⋅ cl
⎨ (5)

⎪Tˆ = 2 ⋅ cl ⋅ θ
⎪ cs ⋅ Q

⎪⎩Cˆ = 2 ⋅ cl ⋅ c s ⋅ Q ⋅ θ

Acest model este cunoscut ]n literatura de specialitate sub


denumirea EOQ (Economic Order Quantity).
}n cazul ]n care ]ntreprinderea este propriul s[u furnizor =i
formeaz[ stocuri de resurse proprii, modelul de gestiune al stocului este
urm[torul (figura 3.17):

Fig. 3.17

123
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

}n perioada t1 se formeaz[ stocul iar perioada t2 este de consum


f[r[ intr[ri ]n stoc. Volumul produc\iei zilnice este p iar consumul zilnic
– d. Este evident c[ pe perioada t1 avem p > d, iar pe perioada t2 , p = 0.
Rezolvarea problemei parcurge acela=i algoritm cu observa\ia c[,
]n rela\ia (1) costurile pentru lansarea comenzii sunt ]nlocuite cu cele
pentru reglarea utilajului – cr, ]n vederea lans[rii ]n fabrica\ie a lotului
optim de piese q̂ . Aceste costuri au cel pu\in dou[ componente:
- costul cu for\a de munc[ necesar[ pentru preg[tirea fabrica\iei;
- pierderi din cauza timpului neproductiv al utilajului pe perioada de
preg[tire a acestuia.
|in`nd cont c[ valoarea medie a stocului pe perioada T este:

1 p−d
S med = ⋅ ⋅q (6)
2 p

rezult[:
1 p−d
CT = c r + ⋅ ⋅ q ⋅ T ⋅ cs (7)
2 p

iar func\ia obiectiv, costuri totale, are expresia:

Q ⋅ cr 1 p − d
C ( q ) = ν ⋅ CT = + ⋅ ⋅ θ ⋅ cs ⋅ q (8)
q 2 p

Din condi\ia de minim se ob\ine valoarea optim[ a volumului


comenzii:

2 ⋅ Q ⋅ cr p
qˆ = ⋅ (9)
θ ⋅ cs p−d

Din rela\ia (9) rezult[:


- dac[ d→ p (necesarul zilnic este aproximativ egal cu produc\ia
zilnic[) atunci q̂ → ∞ , deci produc\ia trebuie s[ fie continu[.
- Dac[ p >> d, stocul se poate completa la prima cerere;

124
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE


- t1 =
p

p−d
- t2 = ⋅ qˆ
p⋅d

Acest model este cunoscut ]n literatura de specialitate sub denumirea


ELS (Economic Lot Size).

Model de stocare al unui produs cu cerere constant[,


perioad[ constant[ de reaprovizionare =i cu posibilitatea
lipsei de stoc

Ipotezele acestui model (figura 3.18) sunt cele de la modelul EOQ =i


]n plus se admite lipsa de stoc , penalizat[ cu costurile cp , UM/UMF UT
(de exemplu lei/kg zi) .

Fig. 3.18

Pe perioada T1 stocul satisface cererea =i ca urmare cheltuielile de


stocare sunt:
s
CT 1 = ⋅ c s ⋅ T1 (10)
2

125
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

Pe perioada T2 stocul nu satisface cererea =i ca urmare apar


cheltuielile de penalizare:
q−s
CT 2 = ⋅ c p ⋅ T2 (11)
2
Costurile pe ]ntreaga perioad[ de stocare T sunt:
s q−s
CT = C l + ⋅ c s ⋅ T1 + ⋅ c p ⋅ T2 (12)
2 2
=i \in`nd cont c[ :
⎧ s
⎪T1 = q ⋅ T

⎨ (13)
⎪T = q − s ⋅ T
⎪⎩ 2 q

se ob\ine expresia func\iei obiectiv:


1
C ( q, s ) = Q ⋅ C l ⋅ + c s ⋅ θ ⋅
s2
+ c p ⋅θ ⋅
(q − s ) 2
(14)
q 2⋅q 2⋅q

Din condi\ia de minim:


⎧ ∂C (q, s )
⎪⎪ ∂q = 0
⎨ (15)
⎪ ∂C (q, s ) = 0
⎪⎩ ∂s

se ob\ine valoarea stocului optim =i volumul optim al comenzii:


⎧ 2 ⋅ Q ⋅ cl
⎪sˆ = ⋅ ρ
⎪ θ ⋅ c s
⎨ (16)
⎪ˆ 2 ⋅ Q ⋅ cl 1
⎪ q = ⋅
⎩ θ ⋅ cs ρ

cs
unde ρ = este factorul de penalizare.
cs + c p

Dac[ costurile de penalizare sunt foarte mari (cp → ∞ ) atunci se ob\in


rela\iile de la modelul EOQ.

126
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Model de stocare al unui produs cu cerere constant[


perioad[ constant[ de reaprovizionare, f[r[ lips[ de stoc,
lu`nd ]n considerare costul de achizi\ie sau de produc\ie

Ipotezele acestui model sunt:


- se stocheaz[ un singur produs al c[rui consum este constant;
cererea produsului este Q pentru o perioad[ de timp θ;
- reaprovizionarea se face la intervale egale de timp T cu cantit[\i
egale q;
- pre\ul unitar de cump[rare sau costul unitar de produc\ie al
produsului este ca;
- costul fix al unei comenzi este cb;
- costul unitar de stocaj, cs se presupune propor\ional cu cheltuielile
f[cute pentru aprovizionarea cu unitatea de produs, coeficientul de
propor\ionalitate fiind α.
Din ipotezele de mai sus rezult[ c[ acest model este o variant[ a
modelului EOQ pentru care costul de lansare al comenzii este:
c l = q ⋅ c a + cb (17)
iar costul unitar de stocaj:
α ⋅ cl ⎛ c ⎞
cs = = α ⋅ ⎜⎜ c a + b ⎟⎟ (18)
q ⎝ q⎠

Parcurg`nd acela=i algoritm de rezolvare al problemei se ob\ine


expresia func\iei obiectiv – costuri totale:
1 1 1
C ( q ) = Q ⋅ c a + Q ⋅ cb ⋅ + ⋅ θ ⋅ α ⋅ c a ⋅ q + ⋅ θ ⋅ α ⋅ cb (19)
q 2 2

iar din condi\ia de minim:


2 ⋅ Q ⋅ cb
qˆ = (20)
θ ⋅ α ⋅ ca

=i cu aceasta toate celelalte elemente ale gestiunii optime.

127
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

3.11.6 Modele matematice probabiliste pentru gestiunea stocurilor


Model de stocare a unui produs cu cerere aleatoare, cu
pierderi ]n cazul surplusului de stoc, cu cheltuieli
suplimentare ]n cazul lipsei de stoc =i cu cost de stocare
neglijabil

Ipotezele acestui model sunt urm[toarele:


- se stocheaz[ un singur produs a c[rei cerere este o variabil[
⎛x ⎞
aleatoare X, cu reparti\ia: X ~ > ⎜⎜ ⎟⎟ , x = 0, 1, 2, ... pentru cazul
⎝ p( x) ⎠

⎛x ⎞
discret =i X ~ > ⎜⎜ ⎟⎟ , x ∈ [0, ∞) pentru cazul continuu;
⎝ f ( x) ⎠

- excedentul de stoc (situa\ia ]n care x ≤ s, s fiind stocul) se


penalizeaz[ cu un cost unitar c1;
- lipsa de stoc (x > s) se penalizeaz[ cu costurile suplimentare
unitare c2;
- cheltuielile de stocaj sunt foarte mici comparativ cu cele dou[
amintite =i se neglijeaz[.

a) cazul discret

⎛ s − x⎞
Variabila aleatoare excedent de stoc, Es are reparti\ia E s ~ > ⎜⎜ ⎟⎟ , x
⎝ p( x) ⎠
s
= 0,1,2,...,s, cu media M ( E s ) = ∑ ( s − x) ⋅ p( x) .
x =0

⎛ x − s⎞
Variabila aleatoare lips[ de stoc, Ls are reparti\ia Ls ~ > ⎜⎜ ⎟⎟ , x =
⎝ p( x) ⎠

s+1, s+2,... cu media M ( Ls ) = ∑ ( x − s ) ⋅ p( x) .
x = s +1

128
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Func\ia obiectiv a modelului este dat[ de cheltuielile medii totale


legate de managemntul stocului =i are expresia:

s ∞
C ( s ) = c1 ⋅ M ( E s ) + c 2 ⋅ M ( Ls ) = c1 ⋅ ∑ ( s − x) ⋅ p( x) + c 2 ⋅ ∑ ( x − s ) ⋅ p ( x)
x =0 x = s +1

(21)

Stocul optim ŝ se ob\ine din condi\ia de minim a func\iei obiectiv,


rela\ia (21) =i este dat de urm[toarea teorem[:

Teorema 1 Func\ia C(s) ]=i atinge minimul ]n punctul ŝ pentru care:

F ( sˆ − 1) < ρ < F ( sˆ)

unde
c2
ρ=
c1 + c 2

iar F este func\ia de reparti\ie a variabilei aleatoare discrete.

b) cazul continuu
⎛s − x⎞
Variabila aleatoare excedent de stoc, Es, are reparti\ia E s ~ > ⎜⎜ ⎟⎟ ,
⎝ f ( x) ⎠
s
x ∈ [0, s ] cu media M ( E s ) = ∫ ( s − x) ⋅ f ( x) ⋅ dx .
0

⎛x − s⎞
Variabila aleatoare lips[ de stoc, Ls, are reparti\ia Ls ~ > ⎜⎜ ⎟⎟ ,
⎝ f ( x) ⎠

x ∈ [ s, ∞) cu media M ( Ls ) = ∫ ( x − s ) ⋅ f ( x) ⋅ dx .
s

Func\ia obiectiv a modelului este dat[ de cheltuielile medii totale


legate de managemntul stocului =i are expresia:

129
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

s ∞
C ( s ) = c1 ⋅ M ( E s ) + c 2 ⋅ M ( Ls ) = c1 ⋅ ∫ ( s − x) ⋅ f ( x) ⋅ dx + c 2 ⋅ ∫ ( x − s ) ⋅ f ( x) ⋅ dx
0 s

(22)
Stocul optim ŝ se ob\ine din condi\ia de minim a func\iei obiectiv,
rela\ia (22) =i este dat de urm[toarea teorem[:
Teorema 2 Func\ia C(s) ]=i atinge minimul ]n punctul ŝ pentru care:

F (sˆ) = ρ

unde
c2
ρ=
c1 + c 2

iar F este func\ia de reparti\ie a variabilei aleatoare.

Model de stocare a unui produs cu cerere aleatoare, cu cost


de stocare =i cu cost de penalizare pentru lips[ de stoc

Ipotezele acestui model sunt:


- se stocheaz[ un singur produs, a c[rui cerere este o variabil[
aleatoare X discret[ sau continu[;
- costul unitar de stocaj este cs ;
- costul unitar de penealizare pentru lipsa de stoc este cp ;
- nivelul stocului la un moment dat este s.

}n managementul acestui stoc pe perioada T se pot ]nt`lni urm[toarele


dou[ situa\ii :
1 - f[r[ rupere de stoc – pe toat[ perioada T de gestiune, cererea nu
dep[=e=te stocul, adic[ s > x (figura 3.19)
2 - cu rupere de stoc (figura 3.20) – pe prioada T1 cererea nu
dep[=e=te stocul, x ≤ s , iar pe perioada T2 este lips[ de stoc, x > s .

130
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Fig. 3.19 Fig. 3.20

a) Cazul discret

⎛x ⎞
Cererea, variabila aleatoare discret[ X ~ > ⎜⎜ ⎟⎟ , x = 0, 1, 2, ... ,
⎝ p( x) ⎠

determin[ urm[toarele:
s
⎛ x⎞
- stocul mediu pentru situa\ia 1 este ∑ ⎜⎝ s − 2 ⎟⎠ ⋅ p( x) ; pentru acesta se
x =0

pl[tesc cheltuielile de stocaj Cs pe ]ntreaga perioad[ de stocare T;



- stocul mediu pentru situa\ia 2 este ∑ (s / 2 ) ⋅ p ( x ) ,
x = s +1
pentru care se

pl[tesc cheltuielile de stocaj cs pe perioada de stocare T1;



x−s
- lipsa medie de stoc pentru situa\ia 2 este ∑
x = s +1 2
⋅ p( x) , pentru

care se pl[tesc penaliz[rile cp pe perioada T2;

Ca urmare costurile totale pe perioada T sunt:

131
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

s
⎛ x⎞ ∞
s ∞
x−s
CT ( s ) + c s ⋅ T ⋅ ∑ ⎜ ( s − ⎟ ⋅ p ( x) + c s ⋅ T1 ⋅ ∑ ⋅ p( x) + c p ⋅ T2 ⋅ ∑ ⋅ p ( x)
x =0 ⎝ 2⎠ x = s +1 2 x = s +1 2

(23)

}n rela\ia (23) ]nlocuind T1 =i T2 func\ie de T se ob\ine func\ia


obiectiv :
CT ( s ) = T ⋅ C ( s ) (24)
unde :
s
⎛ x⎞ s 2 s p( x) 1 ∞
(x − s )2 ⋅ p( x) (25)
C ( s ) = cs ⋅ ∑ ⎜ s − 2 ⎟ ⋅ p ( x ) + cs ⋅ ⋅∑
2 x =0 x
+ ⋅cp ⋅ ∑
2 x
x = 0⎝ ⎠ x = s +1

Rela\ia (25) d[ costurile pe unitatea de timp. Valoarea optima a lui


s, care conduce la minimul acestor costuri, va fi evident optim[ =i
pentru CT(s) =i este dat[ de urm[toarea terorem[:
Teorema 3 Func\ia C(s) ]=i atinge minimul ]n punctul ŝ pentru care:

L( sˆ − 1) < ρ < L( sˆ)

unde:
⎧ cp
⎪ρ =
⎪ cs + c p

⎪ L( s) =
s
⎛ 1 ⎞ ∞ p( x)
⎪ ∑ p ( x ) + ⎜

s + ⎟⋅ ∑
2 ⎠ x = s +1 x
⎩ x =0

b) cazul continuu

}n acest caz se ob\ine, pentru func\ia C(s), expresia:

s
⎛ x⎞ 1
C ( s ) = c s ⋅ ∫ ⎜ s − ⎟ ⋅ f ( x) ⋅ dx + ⋅ c s ⋅ s 2 ⋅ ∫
f ( x)

1
⋅ dx + ⋅ c p ⋅ ∫
(x − s ) ⋅ f ( x) ⋅ dx
∞ 2

0⎝
2⎠ 2 s
x 2 s
x

(26)

132
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

iar stocul optim este dat de urm[toarea teorem[:


Teorema 4: Func\ia C(s) ]=i atinge minimul ]n punctul ŝ pentru care:
L(s ) = ρ

unde:
⎧ cp
⎪ρ =
⎪ cs + c p
⎪ ∞
⎪ f ( x)
⎨ L( s) = F ( s ) + s ⋅ ∫ ⋅ dx
⎪ s
x
⎪ s
⎪ F ( s ) = ∫ f ( x) ⋅ dx
⎪⎩ 0

3.11.7 Recep\ia materialelor

Este o opera\ie ce precede stocarea =i prezint[ 2 aspecte: recep\ia


cantitativ[ =i cea calitativ[.
Recep\ia cantitativ[ se poate executa fie la furnizor, fie la
beneficiar în func\ie de clauzele contractuale. Pot fi efectuate =i recep\ii
cantitative par\iale, sub rezerva verific[rii ulterioare.
Recep\ia calitativ[ poate fi efectuat[, func\ie de clauzele
contractuale, asupra tuturor componentelor lotului de livrare (control
integral) sau prin sondaj, aplicând reguli specifice de verificare a calit[\ii
produselor. Modul de verificare, parametrii controla\i =i condi\iile de
acceptare trebuie s[ fie prev[zute în contractul de apovizionare.

3.11.8 Eviden\a stocurilor

Eviden\a stocurilor presupune informarea operativ[ privind evolu\ia


stocului de materiale cu date care s[ permit[ determinarea curent[ a
nivelului efectiv al acestora în raport cu stocurile normate =i lansarea
în timp util a comenzilor de reaprovizionare.

133
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

Documentul de eviden\[ tehnico-operativ[ utilizat este fi=a de


magazie, care se întocme=te pentru fiecare sortiment de materiale =i în
care se opereaz[ toate modific[rile din stocul considerat.
Problema eviden\ei stocurilor devine complicat[ în cazul cererilor
variabile =i a perioadelor variabile de aprovizionare, cu cantit[\i fixe =i
variabile. În aceast[ situa\ie se poate aplica una din urm[toarele 2
metode de eviden\[ a stocurilor:
1. Sistem de stocuri continue ce are caracteristic faptul c[
înregistrarea în fi=[ se execut[ la fiecare eliberare de materiale.
Cantit[\ile de ie=ire se scad din stocul precedent, stabilindu-se
stocul real. Pe fi=[ este specificat nivelul minim al stocului
(stocul de siguran\[) astfel încât în momentul în care acesta
este atins, se lanseaz[ o nou[ comand[, cu cantitatea
economic[ stabilit[.

2. Sistem de stocuri periodice, bazat pe inventarieri


periodice ale stocului. Cu cât rata de consum este mai mare sau
mai imprevizibil[, cu atât perioada dintre dou[ verific[ri
trebuie s[ fie mai scurt[. Cantitatea comandat[ este variabil[
depinzând de stocul real înregistrat cu ocazia inventarierii =i în
func\ie de dinamica cererii.

Un sistem eficace de eviden\[ =i control asupra tuturor categoriilor


de stocuri se axeaz[ direct pe realizarea unei mari diversit[\i de obiective
care se pot grupa în trei categorii:
a) Obiective financiare: scopul lor este ca fondurile b[ne=ti
(capitalul) imobilizate în stocuri s[ fie men\inute în limitele
resurselor alocate, f[r[ a se produce întreruperi ale procesului de
fabrica\ie din lips[ de materiale;

134
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

b) Obiective legate de protec\ia patrimoniului, pentru


preîntâmpinarea pierderilor prin degradare, folosire nejustificat[
=.a.m.d.;
c) Obiective opera\ionale: ce urm[resc s[ asigure corela\ia optim[
dintre produc\ie =i imobiliz[rile în stocuri, evitându-se comenzile
“urgente” care implic[ pre\uri mai mari de achizi\ie la furnizor.
Efectuarea eviden\ei stocurilor cu ajutorul tehnicii de calcul automat
(calculatoare) permite informarea operativ[ a diferitelor niveluri
ierarhice ale unit[\ii de produc\ie, în vederea lu[rii unor decizii
corespunz[toare sau efectuarea unor analize ale situa\iei reale a
stocurilor. Principalele avantaje ale introducerii acestui sistem de
eviden\[ =i gestiune a stocurilor sunt:
a) mic=orarea ciclului de gestiune a stocurilor cu consecin\e asupra
diminu[rii costurilor =i a consumurilor de timp pentru prelucrarea
datelor (realizat[ automat);
b) posibilitatea identific[rii rapide a momentelor de lansare a
comenzilor de reaprovizionare prin cunoa=terea evolu\iei
stocurilor în “timp real” (cu rapiditate);
c) diminuarea costurilor de men\inere a stocurilor în depozite prin
dimensionarea lor corect[ (optimizare);
d) diminuarea opera\iilor func\ion[re=ti pentru eliberarea
materialelor;
e) identificarea rapid[ a oric[ror fluctua\ii în desf[=urarea procesului
de produc\ie, reflectate în variabilitatea cererilor de materiale.

135
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

3.11.9 Activitatea depozitelor

No\iunea de depozit poate fi definit[ atât d.p.d.v. economic cât =i


d.p.d.v. tehnic.
Economic: depozitul reprezint[ unitatea de baz[ ]n cadrul
procesului de aprovizionare tehnico-material[ ce cuprinde totalitatea
stocurilor de materiale sau produse finite p[strate în cadrul unit[\ii de
produc\ie în vederea asigur[rii ritmicit[\ii produc\iei =i a livr[rilor c[tre
beneficiari.
Tehnic: depozitele sunt formate din totalitatea construc\iilor sau
suprafe\elor special amenajate, împreun[ cu utilajele, instala\iile =i
dispozitivele neceasare efectu[rii diverselor opera\iuni în vederea
p[str[rii materialelor sau produselor finite.
M[rimea =i num[rul depozitelor de materiale dintr-un sistem
productiv sunt determinate de: nivelul specializ[rii =i cooper[rii,
structura de produc\ie, sistemul de organizare al aprovizion[rii =i
desfacerii + caracteristicile materialelor utilizate.
Amplasarea spa\ial[ a unit[\ii de înc[rc[tur[ în cadrul depozitelor se
face func\ie de mijloacele de grupaj folosite (palete sau containere),
acestea depozitându-se stivuire liber[ sau pe stelaje. Solu\ia modern[ =i
economic[ este cea a realiz[rii depozitelor pe vertical[ care, în cazul
utiliz[rii sistemului de depozitare pe stelaje pot constitui =i structura de
rezisten\[ a depozitului.
Sarcinile cele mai importante ale depozitelor:
• asigurarea p[str[rii în bune condi\ii a materialelor =i reducerea
pierderilor =i cheltuielilor de manipulare =i depozitare;
• utilizarea ra\ional[ a spa\iilor de depozitare;
• introducerea mijloacelor de mecanizare =i automatizare a
lucr[rilor de manipulare, transport =i depozitare;

136
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

• cre=terea operativit[\ii în activit[=i de recep\ie, eviden\[ =i


eliberare a materialelor din depozite.

Activit[\i desf[=urate în cadrul unui depozit:


• recep\ia =i preluarea în gestiune a materialelor;
• repartizarea =i depozitarea materialelor sau produselor pe locurile
de p[strare;
• p[strarea propriu-zis[ a materialelor;
• eliberarea materialelor c[tre sec\ii =i ateliere sau livrarea
produselor finite.
Repartizarea materialelor pe spa\iile de depozitare (compartiment,
stive, stelaje, boxe, pale\i) se face în func\ie de caracteristicile lor =i de
frecven\a consumului. Pentru g[sirea cu u=urin\[ a unui material în
depozit, a=ezarea se face fie în rafturi numerotate, fie în rafturi amplasate
în ordinea codurilor , când se aplica un anumit sistem de codificare a
materialelor.
Fiecare loc de depozitare este prev[zut cu “fisa de raft“ , În caresunt
indicate principalele caracteristici ale materialelor depozitate , codul sau
indicele de catalog precum si nivelul maxim si minim admisibil al
stocului din materialul respectiv.
Eliberarea materialelor din depozit se face pe baza bonurilor de
materiale , fiselor limit[ (în cazul productiei individuale si de serie) sau
fiselor de program (în cazul productiei de mas[).

137
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

3.12 Transportul intern


3.12.1 Importan\a, sarcinile, clasificarea =i structura
transportului intern

Transportul intern are loc între depozite si sectii, între sectii si între
locurile de munc[ ale sectiilor. El include si operatiile aferente de
înc[rcare, desc[rcare si depozitare.
Transportul intern asigur[ deplasarea în timp si spatiu a obiectelor
muncii si a produselor finite si îndeplineste concomitent si o important[
functie organizatoric[, mai ales în productia în flux automatizat, pe care
o conditioneaz[ în desf[surarea ritmic[. El ocup[ un loc important în
activitatea întreprinderii, având o influent[ deosebit[ asupra indicatorilor
sintetici ai acesteia. Cheltuielile de transport reprezint[ uneori 25…30%
din totalul cheltuielilor indirecte, fiind posibil ca pentru o singur[
operatie tehnologic[ s[ fie necesar[ o miscare foarte important[ de
materiale (num[r mare de activit[ti de transport si manipulare), asa cum
rezult[ din exemplul prezentat în figura 3.21
Nivelul de organizare al activit[tii de transport dintr-o organizatie
industrial[ contribuie la reducerea ciclului de fabricatie, accelerarea
rotatiei mijloacelor circulante, cresterea volumului de productie pe
unitatea de utilaj si, ]n final, îmbun[t[tirea indicatorilor de eficient[.

deplasare depozitare

manipul[ri asteptare

operatie tehnologic[

Fig.3.21

138
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Sarcina principal[ a activit[tii de transport intern const[ în


asigurarea desf[sur[rii ritmice si uniforme a procesului de productie în
sectiile de baz[ si auxiliare ale întreprinderii. Deplasarea unor înc[rc[turi
grele si cu volum mare de munc[ impune mecanizarea si automatizarea
acestora, iar reducerea cheltuielilor impune alegerea mijloacelor de
transport potrivit cerintelor, folosirea lor rational[ si/sau în regim de
economii.
Mijloacele necesare dot[rii si întretinerii activit[tii de transport
precum si organizarea folosirii lor rationale implic[ o prealabil[
clasificare , în:
a) Transport în exterior , folosit pentru aducerea obiectelor muncii si a
mijloacelor de munc[ si pentru trimiterea produselor finite c[tre
beneficiari; se efectueaz[ cu mijloacele clasice (aotocamion, cale
ferat[, maritim/fluvial , aerian) de obicei apelând la firme
specializate.
b) Transport intern propriu-zis –folosit pentru deservirea nemijlocit[ a
procesului de productie , poate fi:
- transport între sectii;
- transport în interiorul sectiei.
Dup[ felul transportului se distinge:
- transport pe =ine , în special cale ferat[ (cu ecartament
normal sau îngust si cu mijloacele necesare de ramificatie:
macazuri , platforme rotative sau pl[ci turnante ,
transbordare);
- transport pe sol (autocamioane , electrocare);
- transportul mecanic –în special în interiorul sectiilor (poduri
rulante , elevatoare , ascensoare etc).
Dup[ modul de ac\iune se deosebesc:

139
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

- transport cu actiune periodic[;


- transport cu actiune continu[;
Dup[ directia de deplasare a înc[rc[turii:
- transport orizontal;
- transport vertical;
- transport înclinat;
- transport combinat.
Fiecare form[ de transport prezint[ avantaje si dezavantaje în anumite
conditii de organizare, de aceea alegerea trebuie s[ se fac[ cu mult
discern[mânt.
Stuctura transportului , în teren , depinde de:
- tipul productiei;
- caracterul produselor (gabarit , greutate etc);
- natura procesului tehnologic;
- componenta si amplasarea sectiilor.
Aceasta se stabileste cu ocazia proiect[rii întreprinderii si se schimb[
în functie de modific[rile care apar în structura de productie a
întreprinderii , în dezvoltarea acesteia , în nivelul ei de înzestrare tehnic[
si în tehnica de transport.
În mod concret , alegerea tipurilor si dimensiunilor mijloacelor de
transport se face în functie de mai multe criterii tehnico-economice si
anume:
- volumul manipul[rilor si înc[rc[turilor (debit orar, zilnic,
s[pt[mânal si de vârf , frecvent[ etc);
- caracteristicile traseelor (locul de plecare si sosire ,
caracterul fix sau variabil , lungimea si directia deplas[rii ,
viteza dorit[ etc

140
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

- particularit[tile locurilor de munc[ deservite (starea solului ,


structura pentru amplasarea utilajelor de mainpulare ,
conditii de lucru etc)
- natura înc[rc[turilor (grele , usoare , în vrac etc).
Între transportul intern si amplasarea obiectivelor întreprinderii pe
de o parte si între transportul intern si amplasarea utilajelor în cadrul
sectiilor, pe de alt[ parte exist[ o strâns[ dependent[, întrucât o
amplasare judicioas[ a lor, asigur[ un transport intern scurt si rational,
economie de spatiu , economie de timp si în final costuri reduse.
Amplasarea nu este un atribut exclusiv al proiectantilor , deoarece
datorit[ caracterului s[u dinamic trebuie îmbun[t[tit[ permanent în
functie de noile conditii ce pot apare în “viata“ întreprinderii: fabricarea
de noi sortimente care impune noi amplas[ri, introducerea unor noi faze
tehnologice cu echipamentul respectiv, m[rirea volumului productiei etc.
O amplasare nera\ional[ poate conduce la: utilizarea
necorespunz[toare a spatiilor , transporturi lungi si nera\ionale , consum
nera\ional de fort[ de munc[ si în consecint[ costuri ridicate.
Din punctul de vedere al transportului intern, studiul amplas[rii
comport[ trei faze: de analiz[, de sintez[ si de alegere a solutiei.
1. Faza de analiz[ const[ din examinarea am[nuntit[ a urm[toarelor
elemente:
a) productia-P , cu nomenclatorul s[u; nomenclatorul materialelor
care se depoziteaz[ (materii prime , materiale , semifabricate ,
piese finite); gama de operatii cu timpii respectivi pentru fiecare
produs în parte; caracteristicile masinilor (cote de gabarit ,
greutate). Toate aceste elemente se vor avea în vedere \inând cont
de tipul produc\iei.

141
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

b) volumul productiei-Q , pe sortimente precum si varia\iile


acestuia. Se vor avea în vedere stocajul pe sortimente si modul de
expediere.
c) fluxul de fabricatie-R , prin care se stabileste cu exactitate
drumul urmat de produs , de la materia prim[ pân[ la produsul
finit , în ordinea tehnologic[ a operatiilor. La analiza procesului de
fabrica\ie se vor folosi , pentru fiecare operatie , principiile
ingineriei metodelor.
d) serviciile anexe- S , care nu fac parte din proces dar se
integreaz[ pe traseul de circulatie al produselor (întretinere,
reparatii, receptii, control, astept[ri tehnologice, stocare
intermediar[, expeditie).
e) timpul- T , indic[ perioada în care se execut[ produsul (se iau
în considerare toti timpii: tehnologici , de deservire etc).
Analiza P.Q.R.S.T. d[ indica\ii cu privire la modul în care trebuie
f[cut[ amplasarea în cadrul întreprinderii.
Analiza Q.P. indic[ tipul de amplasare care se va folosi. Curba Q.P.
de forma unei hiperbole (v. fig. 3.22) delimiteaz[ trei zone
(aseman[toarea analizeiABC):
- zona A , cu un num[r mic de produse , în cantit[ti mari ceea
ce denot[ o productie de serie mare sau mas[ , care permite
o organizare în flux cu un transport automatizat cu vitez[
mare de deplasare a produselor.
- zona B , un num[r mai mare de produse care se fabric[ în
serii mici; utilajele sunt grupate în linie , cu masini unelte ,
u=or reglabile pentru o gam[ mare de repere , sunt de tip
universal sau specializate; deplasarea materialelor se face cu
intermitent[.

142
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

- zona C , un num[r mare de produse în canit[ti foarte mici;


se folosesc masini unelte universale iar deplasarea
materialelor este intermitent[ cu vitez[ foarte mic[.
A B C
Q

produsul i produsul k

Fig. 3.22

2. Faza de sintez[ a amplas[rii stabileste cu precizie:


- drumul urmat de fiecare produs ;
- volumul stocurilor;
- operatiile pe locurile de munc[ , echipamentul necesar ,
cotele de gabarit;
- personalul;
- productia (medie si maxim[);
- cantitatea stocat[;
- greutatea si volumul corespunz[tor;
- cantitatea ce se deplaseaz[ pe or[ (schimb);
- frecventa transporrtului si a manipul[rilor;
- echipamentul de transport si manipulare.
3. Faza de alegere a solutiei în care se stabilesc avantajele si
dezavantajele solutiilor adoptate în faza 2 , avându-se în vedere :
- cheltuielile generate de fiecare solutie;
- cheltuielile cu întretinerea;

143
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

- calculul eficientei în cazul unei reamplas[ri.


Suprafata de amplasare SA este:
SA=SS+Sg+Se,
unde:
SS este suprafata static[, ocupat[ de utilaj si mobilier;
Sg – suprafata de gravitatie, suprafata utilizat[ de muncitor în jurul
locului de munc[; ea are în vedere si spatiul necesar pentru materiale;
Se – suprafata de evolutie – suprafata care trebuie p[strat[ între locurile
de munc[ pentru deplasarea personalului si pentru efectuarea
transportului.
Se= k(SS+Sg),
unde:
k=0,05…0,15 pentru industria grea cu pod rulant;
k=1,5…2,0 pentru mecanic[ fin[.
Pentru calculul suprafetelor magaziilor nu se calculeaz[ suprafata de
gravitatie Sg ci numai suprafata static[ SS si suprafata de evolutie Se.

3.12.2 Organizarea =i programarea activit[\ii de transport

La baza activit[\ii de transport stau urm[toarele principii:


• reducerea la maxim posibil a opera\iilor de transport ;
• mecanizarea opera\iilor de transport =i asigurarea cerin\elor de
eficien\[ economic[ a acestora ;
• deplasarea materialelor prin gravita\ie, ori de c`te ori este
posibil ;

144
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

• asigurarea unui flux simplu =i rectiliniu al materialelor cu


deplas[ri c`t mai scurte, rapide =i f[r[ ]ncruci=[ri sau blocarea
circula\iei;
• alegerea sistemelor de transport u=or adaptabile (elastice).

}n sistemele de produc\ie organizate pentru produc\ia de mas[ sau


de serie mare, cu flux de transport stabil, transportul se face, de regul[,
pe baz[ de grafic, de itinerariu =i mar=ruturi constante.
}n celelalte situa\ii (produc\ie de serie mic[ sau individual[, caz ]n
care fluxurile de transport sunt variabile) transportul se face pe baz[ de
programe zilnice sau la cerere.

Tipurile de mar=ruturi sunt :


1. Pendular (fig. 3.23)
a. unilateral
b. bilateral
c. ]n evantai
2. Circular (fig. 3.24)
a. constant
b. crec[tor
c. descresc[tor

Programarea activit[\ii de transport necesit[ o prealabil[ analiz[ a


folosirii mijloacelor de transport, pe baza urm[torilor indicatori:

145
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

a.

b.

c.

Fig. 3.23

- coeficientul de folosire a capacit[\ii de ]nc[rcare, definit de


rela\ia:

G
ki = (6.3)
C ⋅n
unde G este ]nc[rc[tura transportat[ ]ntr-o perioad[ de timp ;
C – capacitatea de ]nc[rcare a mijlocului de transport ;
n – num[rul de curse efectuate ]n acea perioad[ de timp.
Abaterile de la capacitatea de ]nc[rcare a mijlocului de transport sunt
determinate de : natura ]nc[rc[turii, ambalajele folosite, organizarea
activit[\ilor.
- coeficientul de folosire a cursei :

L
kc = (6.4)
L + L0

146
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

unde L este drumul efectuat cu ]nc[rc[tur[ ;


L0 – drumul efectuat f[r[ ]nc[rc[tur[.

a.

b.

c.

Fig 3.24

Cre=terea coeficientului de folosire a cursei determin[ reducerea


necesarului de material rulant, cre=terea productivit[\ii activit[\ii de
transport =i reducerea costurilor ]n activitatea de transport. Analiza
costurilor trebuie s[ arate abaterile de la costul normat =i, eventual,
m[rimea pierderilor.
C[ile de ]mbun[t[\ire a activit[\ii de transport intern sunt:
• mecanizarea lucr[rilor de ]nc[rcare-desc[rcare ;
• centralizarea lucr[rilor de transport;
• crearea bazei de repara\ii =i ]ntre\inere a mijloacelor de transport;

147
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

• sporirea volumului transporturilor care se repet[ (aplicarea


sistemului pendular =i mai ales a sitemului circular);
• repartizarea judicioas[ a personalului de deservire =i organizarea
folosirii ra\ionale a mijloacelor de transport.
Pentru programarea activit[\ii de transport trebuie s[ se cunoasc[
urm[toarele date:
- programul de produc\ie al ]ntreprinderii pe perioada
considerat[ ;
- necesarul de materiale pentru ]ndeplinirea sarcinilor de plan
(se extrage din planul de aprovizionare).
}ntocmirea unui program de transport intern presupune o preg[tire
minu\ioas[ prin parcurgerea urm[toarelor etape:
a) }ntocmirea sub form[ matricial[ a unei situa\ii cu privire la
cantit[\ile de materiale (pe sortimente) ce urmeaz[ a se
asigura sec\iilor de produc\ie (consumatorii C1, C2, C3, ... ,
Cn) de la sursele de aprovizionare (depozitele D1, D2, D3,
..., Dm), a=a cum este exemplificat ]n tabelul 6.
b) se determin[ distan\ele dintre obiective ]n tone-metri,
distan\ele medii de transport, num[rul mediu de cicluri de
transport, coeficientul mediu de folosire al cursei;
c) se ]ntocme=te balan\a capacit[\ii de transport care
eviden\iaz[ plusul sau deficitul de capacitate de transport
pentru fiecare obiectiv ]n parte ;
d) se determin[ necesarul de mijloace de transport, \in`nd cont
de capacitatea de transport a fiec[rui mijloc =i de
coeficeintul de folosire al acestuia.

148
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Tabelul 6.

Necesar b1 b2 b3 ... bj ... bm


consumatori
Cantit[\i Consumator C1 C2 C3 ... Cj ... Cm Total
]n materiale
depozite Depozit extrase din
depozite
a1 D1 x11 x12 x13 ... x1j ... x1m m
∑ x1 j ≤ a1
j =1

a2 D2 x21 x22 x23 ... x2j ... x2m m


∑ x2 j ≤ a 2
j =1

a3 D3 x31 x32 x33 ... x3j ... x3m m


∑ x3 j ≤ a3
j =1
...

...

...

...

...

...

...

...
ai Di xi1 xi2 xi3 ... xij ... xim m
∑ xij ≤ ai
j =1
...

...

...

...

...

...

...

...
an Dn xn1 xn2 xn3 ... xnj ... xnm m
∑ xnj ≤ an
j =1

Total n n n ... n ... n


transportat ∑ xi1 ≥ b1 ∑ xi 2 ≥ b2 ∑ xi 3 ≥ b3 ∑ xij ≥ b j ∑ xin ≥ bm
i =1 i =1 i =1 i =1 i =1
la
consumatori

3.12.3 Elaborarea planului optim de transport

Elaborarea planului optim de transport face parte din clasa mult


mai larg[ a problemelor modelate prin re\ele de transport.
O re\ea de transport modeleaz[ o situa\ie economic[ ]n care, dintr-
un num[r de puncte, numite surse (depozitele) trebuie transportat[ o
anumit[ cantitate dintr-o substan\[, ]ntr-un alt num[r de puncte denumite
destina\ii (consumatori). Situa\ia extrem de general[ expus[, poate fi
concretizat[ ]ntr-un num[r deosebit de mare de moduri, specific`nd dac[
exist[ sau nu puncte intermediare ]ntre surse =i destina\ii, modul ]n care
se face transportul (care sunt rutele posibile, costul transportului pe rute,

149
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

limite maxime sau minime pentru cantitatea transportat[ pe fiecare rut[,


timpul necesar transportului), scopurile urm[rite etc.
Problema clasic[ de transport are ca obiectiv minimizarea
cheltuielilor =i este formulat[ ]n cele ce urmeaz[.
Se consider[ aprovizionarea a m consumatori, C1, C2, ... , Cm din
n depozite D1,D2, ... , Dn cu o singur[ marf[.
}n fiecare depozit Di se g[se=te cantitatea de marf[ ai, i = 1,2, ..., n
iar fiecare consumator Cj are nevoie de cantitatea de marf[ bj, j = 1,2, ...,
m.
Costul transportului unei unit[\i de marf[ de la Di la Cj este cij.
Scopul modelului este determinarea cantit[\ilor xij de marf[
transportat[ de la depozitul Di la consumatorul Cj astfel ]nc`t costul
transportului ]ntregii cantit[\i de marf[ s[ fie minim.
}n situa\ia ]n care cij este infinit (foarte mare), transportul de marf[
de la Di la Cj este imposibil.
Problemele ]n care este ]ndeplinit[ rela\ia:

n m

∑a = ∑b
i =1
i
j =1
j (6.5)

se numesc echilibrate.
Modelele matematice ale problemei con\in ca restric\ii
urm[toarele dou[ condi\ii:
- totalul m[rfii extrase dintr-un depozit s[ nu dep[=easc[
existentul ]n acel depozit, adic[:

m
∑ xij ≤ ai , (∀)i = 1,2,..., n (6.6)
j =1

150
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

- cantitatea total[ primit[ de un consumator s[ nu fie mai mic[


dec`t necesarul acelui consumator, adic[

n
∑ xij ≥ b j , (∀) j = 1,2,..., m (6.7)
i =1

Costul total de transport (func\ia obiectiv) este dat de rela\ia :

n m
CTOT = ∑ ∑ cij ⋅ xij (6.8)
i =1 j =1

Cu cele de mai sus rezult[ urm[toarele modele ale problemei


clasice de transport :

a) problema echilibrat[

⎧ n m

⎪(min) f ( x ij ) = ∑∑ cij ⋅ xij


⎪ i =1 j =1

⎪ m
⎪ ∑ xij = ai , (∀)i = 1,2,..., n
⎪ j =1
⎨ n (6.9)
⎪ x = b , (∀) j = 1,2,..., m
⎪∑i =1
ij j


⎪ xij ≥ 0, (∀)i, j

c) problema neechilibrat[

151
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

⎧ n m

⎪(min) f ( xij ) = ∑∑ cij ⋅ xij


⎪ i =1 j =1

⎪ m
⎪ ∑ xij ≤ ai , (∀)i = 1,2,..., n
⎪ j =1
⎨ n (6.10)
⎪ x ≥ b , (∀) j = 1,2,..., m
⎪∑i =1
ij j


⎪ xij ≥ 0, (∀)i, j

Problema echilibrat[ este o problem[ de programare liniar[ ]n


forma standard. Pentru rezolvarea problemei neechilibrate trebuiesc
aplicate regulile de aducere a ei la forma standard (folosirea variabilelor
de compensare).

Exemplu

Se consider[ rezolvarea problemei de transport a unei m[rfi de la dou[


depozite D1 =i D2 ]n care se g[sesc cantit[\ile de marf[ a1 respectiv a2 c[tre trei
consumatori C1, C2, C3 care au necesarul b1, b2, b3.
se consider[ cazul problemei echilibrate, deci a1 + a2 = b1 + b2 + b3.
Costurile transportului de la depozitul i la consumatorul j sunt date de
matricea urm[toare:

consumator C1 C2 C3
depozit
D1 c11 c12 c13
D2 c21 c22 c23

Problema trebuie s[ determine valorile xij ale cantit[\ilor transportate de la


depozitul i la consumatorul j care s[ asigure costuri minime:

consumator C1 C2 C3
depozit
D1 x11 x12 x13
D2 x21 x22 x23

Modelul matematic al problemei este:

152
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

⎧(min) f = c11 ⋅ x11 + c12 ⋅ x12 + c13 ⋅ x13 + c 21 ⋅ x 21 + c 22 ⋅ x 22 + c 23 ⋅ x 23



⎪ x11 + x12 + x13 = a1
⎪ x 21 + x 22 + x 23 = a 2
⎪⎪
⎨ x11 + x 21 = b1
⎪x + x =b
⎪ 12 22 2

⎪ 13
x + x 23 = b3

⎩⎪ xij ≥ 0, (∀)i, j
(2.11)
Prin renotarea necunoscutelor modelul matematic devine:

⎧(min) f = c1 ⋅ x1 + c2 ⋅ x2 + c3 ⋅ x3 + c4 ⋅ x4 + c5 ⋅ x5 + c6 ⋅ x6

⎪ x1 + x2 + x3 + = a1
⎪ + x4 + x5 + x6 = a2
⎪⎪
⎨ x1 + + x4 = b1
⎪ x2 + + x5 = b2

⎪ x3 + + x6 = b3

⎪⎩ xi ≥ 0, (∀)i
Se constat[ c[ acesta este un model de programare liniar[ ]n forma standard
care are 6 necunoscute cu matricea A de forma:

⎛1 1 1 0 0 0⎞
⎜ ⎟
⎜0 0 0 1 1 1⎟
A = ⎜1 0 0 1 0 0⎟
⎜ ⎟
⎜0 1 0 0 1 0⎟
⎜0 0 1 0 0 1⎟
⎝ ⎠
Se poate constata c[ o astfel de problem[ devine foarte repede uria=[. de
exemplu o problem[ de transport cu n ˆ 10 furnizori =i m ˆ 10 consumatori va avea
m·n ˆ 100 necunoscute, iar matricea A a sistemului: m ‡ n ˆ 20 linii =i m·n ˆ 100
coloane.
Se observ[ u=or c[ rangul matricei r(A) < m‡n ceea ce face imposibil[
aplicarea algoritmului simplex (nu exist[ o baz[ de m ‡ n, num[rul de linii, vectori
coloan[ liniari independen\i necesari ]n primul pas). Problema se poate rezolva
numai prin scrierea problemei extinse.

Avand ]n vedere cele de mai sus, rezolvarea problemelor de


transport echilibrate se poate face mai usor prin utilizarea dualit[\ii.
Pentru modelul problemei de transport din exemplul de mai sus,
modelul dual se scrie astfel:

153
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

⎧(max) g = a1 ⋅ u1 + a 2 ⋅ u 2 + b1 ⋅ v1 + b2 ⋅ v 2 + b3 ⋅ v3

⎪ u1 + v1 ≤ c11
⎪u + v ≤ c
⎪ 1 2 12

u
⎪ 1 3 + v ≤ c13

⎪ u 2 + v1 ≤ c 21
⎪ u 2 + v 2 ≤ c 22

⎪ u 2 + v3 ≤ c 23
⎪ u ∈ R, v ∈ R
⎩ 1, 2 1, 2 , 3

Se constat[ c[ scrierea modelului dual implic[ adoptarea


variabilelor u1, u2 corespunz[toare num[rului de depozite, respectiv v1,
v2, v3 – corespunz[toare num[rului de consumatori.
Rezolvarea modelului dual =i ob\inerea solu\iei optime a
modelului primal a condus la stabilirea urm[torului algoritm pentru
rezolvarea problemelor de transport:

pas 1 Se alege o solu\ie de baz[ {xij } av`nd num[rul de componente

nenule egal cu m + n − 1
pas 2 Se rezolv[ sistemul {u i + v j = cij / xij > 0} determin`nd o solu\ie

particular[ {(u i , v j )}

pas 3 Dac[ pentru o component[ xαβ = 0 avem uα + v β > cαβ se caut[ o

alt[ solu\ie, pentru care xαβ’ s[ devin[ nenul


pas 4 Solu\ia optim[ s-a atins atunci c`nd :
u i + v j ≤ cij .(∀)i = 1,2,..., m, (∀) j = 1,2,..., n

Problema principal[ ]n cazul aplic[rii algoritmului de mai sus este


g[sirea unei solu\ii ini\iale de baz[. Exist[ o multitudine de metode care
]ncearc[ nu numai g[sirea unei solu\ii ini\iale de baz[, ci chiar g[sirea
uneia c`t mai bun[. Se expun ]n continuare urm[toarele metode :
1. Metoda nord-vest ;
2. Metoda minimului pe linii ;

154
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

3. Metoda minimului pe coloane ;


4. Metoda costului minim ;
5. Metoda diferen\elor maxime.
Schema comun[ a acestor metode este urm[toarea :
pas 1 : Se alege o rut[ ini\ial[ dup[ o anumit[ regul[. Aceast[ regul[
difer[ ]n func\ie de metoda folosit[, astfel :
Metoda nord-vest ruta din co\ul st`nga sus al tabelului
Metoda minimului pe linii ruta de cost minim de pe prima linie
(dac[ minimul este multiplu se ia prima
din st`nga)
Metoda minimului pe coloane ruta de cost minim de pe prima coloan[
(dac[ minimul este multiplu se ia cea mai
de sus)
Metoda costului minim ruta de cost minim din intregul tabel
(dac[ minimul este multiplu se ia una la
]nt`mplare)
Metoda diferen\elor maxime 1. Pentru fiecare linie =i fiecare coloan[
se calculeaz[ diferen\a dintre cele mai
mici dou[ costuri ale rutelor acesteia
(diferen\a poate fi =i 0 dac[ minimul este
multiplu) =i se g[se=te maximul dintre
aceste diferen\e.
2. Dintre toate rutele de pe liniiile =i
coloanele corespunz[toare acestui maxim
se alege ruta de cost minim (dac[
minimul este multiplu se ia una la
]nt`mplare)

pas 2 : Se transport[ pe aceast[ rut[ maximul posibil. Acest maxim este


egal cu minimul dintre cantitatea care mai e disponibil[ la furnizorul
corespunz[tor acestei rute =i cantitatea care mai e necesar[ la
consumatorul corespunz[tor rutei, ]n momentul alegerii acestei rute.
pas 3 : Dup[ folosirea unei rute este clar c[ fie se epuizeaz[ disponibilul
furnizorului corespunz[tor, fie se asigur[ ]ntregul necesar al
consumatorului corespunz[tor , fie ambele. Dac[ se epuizeaz[
disponibilul furnizorului este clar c[ nici o rut[ care pleac[ de la ecesta
nu va mai fi folosit[ =i analog, dac[ se asigur[ ]ntregul necesar al
consumatorului, nici o rut[ spre acesta nu va mai fi folosit[. Rutele care

155
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

nu vor mai fi folosite se numesc rute blocate, sunt cele nefolosite ]nc[ de
pe linia sau/=i coloana ultimei rute folosite =i se eviden\iaz[ ]n tabel prin
ha=urare.
pas 4 :Se alege ruta urm[toare, folosind regula :
Metoda nord-vest cea mai apropiat[ rut[ de ultima aleas[
dintre cele neblocate
Metoda minimului pe linii ruta de cost minim de pe prima linie pe
care mai sunt ]nc[ rute neblocate (dac[
minimul este multiplu se ia prima din
st`nga)
Metoda minimului pe coloane ruta de cost minim de pe prima coloan[ pe
care mai sunt ]nc[ rute neblocate (dac[
minimul este multiplu se ia cea mai de
sus)
Metoda costului minim ruta de cost minim din ]ntregul tabel
dintre cele neblocate ]nc[ (dac[ minimul
este multiplu se ia una la ]nt`mplare)
Metoda diferen\elor maxime se repet[ procedeul de la pas 1 pentru
rutele neblocate ]nc[

pas 5 : Se reia algoritmul de la pas 2 p`n[ c`nd nu mai r[m`ne nici o rut[
nefolosit[ sau neblocat[.
OBS.
Problemele de transport neechilibrate se rezolv[ prin echilibrarea
lor consider`ndu-se, dup[ caz, un depozit sau consumator fictiv care s[
echilibreze problema. Evident c[ se va considera valoarea zero pentru
costul transportului de la depozitul fictiv c[tre orice consumator
respectiv de la orice depozit c[tre consumatorul fictiv.

3.12.4 Aplica\ii ale teroriei grafurilor la rezolvarea problemelor de


transport

Aplic`nd teoria grafurilor se pot rezolva o multitudine de


probleme care implic[ re\ele de transport ca de exemplu:
- problema comis voiajorului ;

156
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

- problema drumului de cost minim ;


- problema fluxului maxim ;
- problema arborelui de valoare optim[ ;
- probleme de afectare.

A. Drumuri de valoare optim[ ]ntr-un graf

Probleme de transport ca : lungimea drumului minim dintre dou[


localit[\i, costul parcurgerii unei rute, capacitatea transportat[ pe o rut[
au ca rezolvare optimizarea drumurilor ]ntr-un graf.
Din cauza variet[\ii nelimitate, ]n general, a grafurilor, nu exist[
un algoritm care s[ rezolve orice problem[ ]n timp util, dar s-au elaborat
o mul\ime de algoritmi, fiecare fiind cel mai eficace pentru anumite
cazuri.

Algoritmul Bellman – Kalaba

Algoritmul se aplic[ ]n cazul unor grafuri finite f[r[ circuite de


valoare negativ[ (pentru problema de minim) sau f[r[ circuite de valoare
pozitiv[ (pentru problema de maxim) =i g[se=te drumurile de valoare
minim[ (maxim[) de la toate nodurile grafului la un nod oarecare, fixat.
Dac[ se dore=te determinarea drumurilor de valoare minim[ (maxim[)
]ntre oricare dou[ noduri se aplic[ algoritmul, pe r`nd, pentru fiecare nod
al grafului.
Formularea problemei este urm[toarea: fiind dat un graf valuat G
= (X, A, p) =i un v`rf fixat xn ∈ X se cere s[ se determine drumul “d” de
la un v`rf oarecare xi la v`rful xn pentru care valoarea drumului, p(d) s[
fie minim[.
Algoritmul care rezolv[ aceast[ problem[ folose=te urm[toarele
no\iuni =i propozi\ii (care nu vor fi demonstrate);

157
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

- matricea extins[ a valorilor arcelor, V = ‚vijƒ unde:


⎧0, pentru, i = j

vij = ⎨ pij , pentru, ( xi , x j ) ∈ A (1)

⎩∞, pentru, i ≠ j , si, ( xi , x j ) ∉ A

- mi(k) – valoarea minim[ a drumului d de la xi la xh considerat ]n


mul\imea drumurilor de cel mult k arce;
- mi – valoarea minim[ a drumului de la xi la xh considerat ]n
mul\imea tuturor drumurilor , indiferent de num[rul de arce.
Propozi\ia 1: Pentru orice k ∈ N*
{
mi( k +1) = min vij + m (jk )
j =1, n
} (2)

Propozi\ia 2: Dac[ exist[ k ∈ N* pentru care mi(k) = mi(k+1 ) pentru orice i


= 1, n , atunci:
a) mi( k ) = mi( s ) , (∀)i = 1, n,(∀) s ≥ k + 1

b) mi( k ) = mi , (∀)i = 1, n
Din cele de mai sus rezult[ urm[torul algoritm pentru
determinarea vectorului mi i =1, n
:

1. Se construie=te matricea V pentru graful dat.


2. Se adaug[ matricei V liniile suplimentare mi(1) , mi( 2) , ..., mi(n )

astfel:
T
a. Linia mi(1) coincide cu v jn j =1, n
, adic[ mi(1) = v jn j =1, n

b. Presupun`nd completat[ linia mi( k ) i =1, n


se completeaz[ linia

mi( k +1)
i =1, n
conform propozi\iei 1

c. Se continu[ aplicarea pasului 2. b p`n[ la ob\inerea a dou[


linii mi( k ) i =1, n
, mi( k +1) i =1, n
identice

3. Se adun[ linia i din V cu linia mi( k +1) i =1, n


urm[rindu-se rezultatul

minim care se poate ob\ine; s[ presupunem c[ acesta este:

158
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

mi( k +1) = vij + mi( k )

atunci primul arc din drumul minim de la xi la xn este (xi, xj); ]n


continuare se adun[ linia j din V cu mi( k +1) i =1, n
re\in`nd noua valoare

minim[ aflat[ pe coloana k – al doilea arc este (xj , xk) =.a.m.d.

Observa\ie
}n cazul rezolv[rii unei probleme de maxim algoritmul se modific[
astfel:
- rela\ia (1) devine:
⎧0, pentru , i = j

vij = ⎨ pij , pentru , ( xi , x j ) ∈ A (1’)

⎩− ∞, pentru , i ≠ j , si, ( xi , x j ) ∉ A

- rela\ia (2) devine:


{
mi( k +1) = max vij + m (jk )
j =1, n
} (2’)

B. Arbori de valoare optim[

Studiul arborilor este justificat de existen\a ]n practic[ a unui


num[r mare de probleme care pot fi modelate astfel, ca de exemplu:
- construirea unor re\ele de aprovizionare (ap[, energie, gaze etc.) a unor
puncte de consum dela un punct central;
- construirea unor c[i de acces (comunica\ie) ]ntre mai multe puncte
izolate;
- desf[=urarea unui joc strategic;
- luarea deciziilor ]n mai multe etape (arbori decizionali);
- organigramele ]ntreprinderilor.
}n toate aceste probleme se dore=te ca, dintre muchiile unui graf
valuat neorientat, s[ se extrag[ arborele optim (minim/maxim).

159
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

Algoritmul Kruskal

Problema pe care o rezolv[ acest algoritm este urm[toarea: fiind


dat un graf G neorientat, conex =i valuat se urm[re=te extragerea din G a
unui arbore par\ial pentru care suma valorilor muchiilor s[ fie minim[.
Pentru simplificare se presupune, ini\ial c[ ]ntre oricare dou[
v`rfuri ale grafului G exist[ o muchie =i c[ toate valorile muchiilor sutn
diferite dou[ c`te dou[. Fie A = {a1, a2, ..., am} iar valoarea muchiei aj
este p (aj) = pj . Vom presupune c[ p1 < p2 < ... < pm. La aceast[ situa\ie
se poate ajunge prin renumerotarea nodurilor =i a muchiilor.
Algoritmul Kruskal pentru determinarea arborelui minimal are
urm[torii pa=i:
1. Se alege muchia a1 de valoare minim[
2. Se alege muchia a2 de valoare minim[ din mul\imea muchiilor
r[mase
3. Fie S = {a1, a2}
4. Dintre muchiile r[mase se alege muchia de valoare minim[ care
nu formeaz[ cicluri cu muchiile din S. Dac[ nu exist[ o muchie ar
atunci algoritmul se ]ncheie =i solu\ia problemei este S. Dac[
exist[ o muchie ar se trece la pasul urm[tor
5. Se stabile=te noua valoare a lui S = S ∪ {ar}=i se reia algoritmul de
la pasul 4 p`n[ c`nd se ating toate v`rfurile rgafului

OBS. Pentru probleme de maxim ]n algoritm se ]nlocuie=te minim cu


maxim.

C. Flux maxim ]ntr-o re\ea de transport

160
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Un graf orientat valuat G = (X, U, c) se nume=te re\ea de transport dac[


satisface urm[toarele condi\ii :
a) exist[ un v`rf unic a∈ X ]n care nu intr[ nici un arc sau ω-(a) = Φ
unde ω-(a) este mul\imea arcelor care intr[ ]n v`rful a ;
b) exist[ un v`rf unic b ∈ X din care nu iese nici un arc, sau ω+(b) =
Φ unde ω+(b) este mul\imea arcelor care ies din b ;
c) G este conex =i exist[ drumuri de la a la b.
V`rful a se nume=te intrarea re\elei, v`rful b – ie=irea re\elei, iar num[rul
nenegativ c(u) se nume=te capacitatea arcului u ∈ U.

Defini\ie O func\ie f : U → R, astfel ]nc`t f(u) ≥ 0, (∀) u∈U se nume=te


flux ]n re\eaua de transport G cu capacitatea c, dac[ sunt ]ndeplinite
condi\iile :
C) condi\ia de conservare a fluxului :
Pentru (∀) x∈X cu x ≠ a, x ≠ b, suma fluxurilor pe arcele care intr[ ]n x
este egal[ cu suma fluxurilor pe arcele care ies din x, adic[:

∑ f (u ) = ∑ f (u ) , (∀) x ∈ X − {a,b}
u∈ω − ( x ) u∈ω + ( x )

M) condi\ia de m[rginire a fluxului :


Pentru orice arc al re\elei, valoarea fluxului nu poate dep[=i capacitatea
arcului respectiv :

f(u) ≤ c(u), (∀)u ∈ U

Defini\ie Pentru orice mul\ime de v`rfuri A ⊂ X se define=te o t[ietur[


de suport A prin mul\imea arcelor care intr[ ]n mul\imea A =i se
noteaz[ :

161
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

ω − ( A ) = {(x , y ) x ∉ A, y ∈ A, (x , y ) ∈U }

Similar se define=te mul\imea arcelor care ies din A:

ω + ( A ) = {(x , y ) x ∈ A, y ∉ A, (x , y ) ∈U }

Capacitatea t[ieturii de suport A, ω-(A),se noteaz[ cu c(ω-(A)) =i este


egal[ cu suma capacit[\ilor arcelor care fac parte din t[ietura
considerat[ :

(
c ω − (A) = ) ∑ c (u )
u∈ω − ( A )

}n problemele de determinare a fluxului maxim ]ntr- re\ea de transport se


lucreaz[ cu t[ieturi care con\in <ie=irea re\elei> (b) =i nu con\in <intrarea
re\elei> (a).
Teorema 1 Fiind dat[ o re\ea de transport cu intrarea a =i ie=irea b =i un
flux f, are loc egalitatea:

∑ f (u ) = ∑ f (u ) = f b
u∈ω + (a ) u∈ω − (b )

unde fb este fluxul la ie=irea re\elei.


Teorema, care arat[ c[ fluxul la intrarea ]n re\ea este egal cu cel de la
ie=irea din re\ea, se demonstreaz[, evident, \in`nd seama de condi\ia
conserv[rii fluxului.
Teorema 2 Pentru o re\ea de transport G = (X,U,c) cu intrarea a =i
ie=irea b =i un flux f :

fb = ∑ f (u ) − ∑ f (u ) ≤ c (ω − ( A) )
u∈ω − ( A ) u∈ω + ( A )

162
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

unde A⊂ X, a ∉ A, b ∈ A.
Aceast[ teorem[ arat[ c[ fluxul la ie=irea din re\eaua de transport este
egal cu suma fluxurilor t[ieturii de suport A minus suma fluxurilor pe
arcele care ies din mul\imea A de v`rfuri =i este mai mic[ cel mult egal[
cu capacitatea t[ieturii de suport A.

Algoritmul pentru determinarea fluxului maxim la ie=irea dintr-o


re\ea de transport (Ford – Fulkerson) este urm[torul:
Pasul 1 Se pleac[ de la un flux ini\ial care verific[ condi\iile de
conservare ]n fiecare v`rf =i de m[rginire pe fiecare arc (de exemplu de
la fluxul av`nd componente nule pe fiecare arc al re\elei)
Pasul 2 Se determin[ lan\urile nesaturate de la a la b (lan\urile pe care
fluxul poate fi m[rit). Se utilizeaz[ pentru aceasta urm[torul procedeu de
etichetare :
a) Se marcheaz[ intrarea a cu + ;
b) Un v`rf x fiind marcat, se va marca :
- cu +x oricare v`rf y nemarcat cu proprietatea c[ arcul u
= (x,y) este nesaturat, adic[ f(u) < c(u) ;
- cu –x oricare v`rf y nemarcat cu proprietatea c[ arcul u =
(y,x) are flux nenul, adic[ f(u) > 0 ;
Dac[ prin acest procedeu de marcare se eticheteaz[ ie=irea b,
atunci fluxul fb ob\inut la pasul curent nu este maxim =i se
trece la pasul 3.
Dac[ nu se mai poate marca ie=irea b, atunci fluxul ob\inut
este maxim =i problema este rezolvat[ : STOP.
Pasul 3 Se va considera un lan\ format din v`rfuri etichetate (ale c[ror
etichete au semnele + sau -) care une=te a cu b (care poate fi u=or de g[sit
dac[ se urm[resc etichetele v`rfurilor ]n sensul de la b c[tre a). Fie v
acest lan\. Se noteaz[ cu v+ mul\imea arcelor (x,y) ale lui v unde

163
cap.3 }ntreprinderea sistem de produc\ie total

marcajul lui y are semnul +, deci care sunt orientate ]n sensul de la a


c[tre b =i cu v- mul\imea arcelor (x,y) ale lui v, unde marcajul lui x are
semnul -, deci care sunt orientate ]n sensul de la b c[tre a.
Se calculeaz[ :
ε 1 = min[c (u ) − f (u )]
u∈v +
ε 2 = min f (u )
u∈v −
ε = min(ε 1 , ε 2 )

Din modul de etichetare rezult[ ε > 0.


Se va m[rii cu ε fluxul pe fiecare arc u∈ v+ =i se va mic=ora cu ε fluxul
pe fiecare arc cu u ∈ v-, ob\in`nd la ie=ire un flux m[rit cu ε. Se revine la
pasul 2.

Teorema 3 Algoritmul Ford-Fulkerson are un num[r finit de pa=i


pentru orice re\ea de transport cu capacit[\i numere intregi. }n momentul
]n care prin procedeul de etichetare nu se mai poate eticheta ie=irea
re\elei se ob\ine fluxul maxim ]n re\ea. Mul\imea arcelor care unesc
v`rfurile etichetate cu cele la care nu s-a mai putut continua etichetarea
formeaz[ o t[ietur[ de capacitate minim[.
Corolar Pentru orice re\ea de transport valoarea maxim[ a fluxului
la ie=ire este egal[ cu capacitatea minim[ a unei t[ieturi de suport A, cu
b⊄A.
In cazul unei probleme de transport se pune problema maximiz[rii
cantit[\ii totale de marf[ care poate fi transportat[ de la depozitele D1,
D2, ..., Dm, ]n care se g[sesc cantit[\ile a1, a2, ..., am, c[tre consumatorii
C1, C2, ..., Cn, care au necesarul b1, b2, ..., bn cunosc`ndu-se capacit[\ile
maxime de transport, cij, pe fiecare rut[ (de la depozitul Di la
consumatorul Cj).

164
INGINERIA SISTEMELOR DE PRODUC|IE

Aceasta este o problem[ de flux maxim ]n re\eaua de transport


G=(X,U,c), unde :
X = {a, D1 , D2 ,..., Dm , C1 , C 2 ,..., C n }

U = ⎧⎨(a, Di )i =1, 2,...,m , (C j , b ) j =1, 2,...,n , (Di , C j )i =1, 2,...,m ⎫⎬


⎩ j =1, 2 ,..., n ⎭


⎪a , u ∈ (a, D )
⎪⎪ i
{ }
{ }
i i =1, 2 ,..., m

c = ⎨b j , u ∈ (C j , b ) j =1, 2,...,n

⎪c , u ∈ ⎧⎨(D , C )i =1, 2,...,m ⎫⎬
⎪⎩ ij ⎩
i j
j =1, 2 ,..., n ⎭

]n condi\ia :
m n

∑a ≥ ∑b
i =1
i
j =1
j

165