UTILIZAREA IZOTOPILOR IN MEDICINA

Izotopii sunt specii de atomi care au acelasi numar de protoni in

nucleu, diferind prin numarul de neutroni, deci prin numarul de masa.
Denumirea acestora se face indicand in stanga simbolului elementului
corespunzator numarul atomic si numarul de masa. Cuvntul "izotop"
provine din grecescul isos (egal) si topos (loc). Toti izotopii unui
element chimic au n nvelisul electronic acelasi numr de electroni, iar
nucleele lor au acelasi numr de protoni; ceea ce este diferit reprezint
numrul de neutroni.

Cei trei izotopi ai litiului, caracterizati de acelasi numar de protoni, dar

cu numar diferit de neutroni (3, 4 si respectiv 5) sunt prezentati in figura
de mai jos
1

Termenul de nuclizi este utilizat pentru a descrie anumiti izotopi, in

special in cazul in care se urmareste sublinierea proprietatilor nucleare,
si mai putin a celor chimice. Termeni utilizati frecvent in asociere cu
anumite particularitati ale structurii nucleului sunt: izotoni izotopi ai
diferitelor elemente cu acelasi numar de neutroni (
si
sunt
izotoni, deoarece ambii au cate 20 de neutroni in nucleu); izobari
izotopi ai diferitelor elemente cu acelasi numar de masa (
si
sunt izobari, deoarece clorul are 17 protoni si 20 neutroni, deci 37
nucleoni, ca si argonul, care are 18 protoni si 19 neutroni) si izomeri
izomeri identici din toate punctele de vedere cu exceptia continutului
energetic al nucleului si modul in care se dezintegreaza radioactiv (cel
dintai exemplu de izomerie nucleara a fost dat de O. Hahn la elementul
protactiniu). Printre elementele cu cei mai multi izotopi se afla plumbul,
cu 10, si xenonul, cu 9 izotopi.
Nu toate elementele prezinta mai multi izotopi, 21 fiind
monoizotopice. Dintre cele care exista intr-o singura forma (sau care
prezinta in mare majoritate un anumit izotop) se pot enumera: beriliul,
2

fluorul, sodiul, aluminiul, fosforul, scandiul, magneziul, cobaltul,

arsenul, itriul, niobiul, rodiu, iodul, cesiul, praseodimul, terbiul, aurul si
bismutul. Aproape toate au Z impar.
Fenomenul de izotropie explica existenta maselor atomice
fractionare ale elementelor. Proportia de izotopi care intra in alcatuirea
unui element mixt natural este intotdeauna aceeasi, indiferent de
originea lui. Ca a urmare numarului identic de protoni din nucleu,
izotopii unui aceluiasi element sunt caracterizati de proprietati extrem de
asemanatoare, ceea ce face ca separarea lor sa fie dificila.
Multi izotopi sau obtinut artificial. Dintre cei aproximativ 1200
denuclizi numai 900 sunt radioactivi.Cunoasterea si studiul insusirilor
izotopilor sunt de mare insemnatate practica,deoarece izotopii diferitelor
elemente au multe si variate aplicatii in domenii importante ale activitati
umane :
industrie,
medicina,
arheologie
paleontologie,
constructii,
fabricarea
unor masini, etc.

n medicina, izotopii radioactivi sunt utilizati n diagnosticarea si

tratarea unor boli. Astfel,cu izotopul radioactiv al iodului se studiaza
functionarea glandei tiroide,cu calciu radioactiv se examineaza stomacul
si se depisteaza ulcerele. Depistarea si tratarea tumorilor canceroase
reprezinta una dintre cele mai importante aplicatii ale izotopilor n
medicina. Cu ajutorul izotopului radioactiv al 16C, geologii pot stabilii
vrsta rocilor, iar arheologii vrsta obiectelor dezgropate care
au
apartinut unor civilizatii disparute.

Aplicatii in medicina
Aplicatiile izotopilor in medicina sunt numeroase si se refera in
special la izotopii elementelor radioactive. Aceste aplicatii au contribuit
la dezvoltarea unei noi ramuri a medicinii, si anume medicina
nucleara.Iata cateva exemple:
Diagnosticarea - folosirea unor izotopi radioactivi care emit raze
gama asupra corpului uman. Aceste raze produc anumite modificari
fiziologice specifice asupra portiunilor din corp care se cerceteaza si
permit medicilor sa diagnosticheze cazul respectiv.
Radioterapia - tehnica de tratament folosita in majoritatea
cazurilor de cancer. Cercetatorii au observat ca in urma bombardarii
tesuturilor afectate de cancer cu anumiti izotopi radioactivi,cum ar fi de
4

exemplu iod-131 sau iridiu-192 celulele canceroase sunt complet

distruse.

Analize biochimice - pentru a determina prezenta unor urme de

elemente radioactive in corpul uman (in cazul unor boli profesionale,
aparute in urma contactului cu elemente radioactive - de exemplu
minerii de la minele de plumb sau uraniu, lucratorii de la Centralele
atomoelectrice) se folosesc teste cu izotopi radioactivi.
Exemple de izotopi utilizati in medicina nucleara:
Molibden-99-folosit pentru producerea izotopului numit
technetium-99m, care este cel mai des folosit izotop in medicina;
Technetium-99m - folosit in cercetarea scheletului uman si a
muschiului inimii, dar de asemenea, si pentru cercetarea creierului, a
glandei tiroide, a ficatului, a splinei, a presiunii sanguine.
Crom-51 - folosit la cercetarea sangelui ( in special in cazurile de
leucemie - leucemia este un cancer al sangelui)
Cobalt -61 -folosit in radioterapie
Cupru-64 - folosit pentru studierea bolilor genetice
Iod-125-folosit in tratamentul cancerului de creier
Iod-131 - folosit in cazurile de cancer al glandei tiroide
Izotopii au aplicaii n mai toate domeniile de activitate contribuind
la apariia de noi tiine (de exemplu medicina nucleara), noi tehnologii
folosite n industrie, agricultur, etc pentru producerea de bunuri sau
5

pentru cercetare. Nu toate aplicaiile au doar efecte pozitive. n folosirea

izotopilor, n special a celor radioactivi trebuie s se in seama de
efectele negative pe care acetia le au asupra omului i a mediului
nconjurtor.

Utilizari ale radioizotopilor in medicina

Terapie prin radiatii
Terapia prin radiatii, numita si radioterapie sau radiologie
terapeutica, utilizeaza surse de radiatii pentru tratamentul unor boli.
Pentru aceasta sunt utilizate radiatiile ionizante, care penetreaza adanc in
tesuturi si interactioneaza, fizic si chimic, cu celulele bolnave,
distrugandu-le. Celelalte forme de radiatii, infrarosii si ultraviolete, se
pot utiliza in lampi in tratamentul artritei sau a neurozei, pentru a reduce
inflamatiile.
Radioterapie se utilizeaza pentru tratamentul cancerului.
Intr-o perioada anterioara era utilizata si pentru boli ale tiroidei, acnee si
tumori benigne, dar complicatiile severe legate de bolile de piele si
cancerul pielii indus radioactiv au dus la completa renuntare la utilizarea
acestor proceduri.
Administrarea radiatiilor se poate face prin implantare in
tumori de substante radioactive sau prin expunerea corpului la surse
externe de radiatii de energie mare. Ambele metode au dus la rezultate
bune in tratarea cancerului. Celulele canceroase sufera ruperi de legaturi
moleculare, esentiale pentru cresterea celulelor. Efectele sunt variabile,
rezultatele fiind mai bune in cazul tipurilor de cancer cu evolutie mai
rapida.

Implantarea de surse radioactive se practica in cazul

tumorilor usor accesibile sau de mici dimensiuni. Se utilizeaza radiumul
sau radonul, sau izotopi radioactivi ai cesiului, cobaltului, aurului,
iridiumului si tantalului. Aceste elemente, ce emit radiatii g, sunt
inglobate etans in tuburi de sticla sau metal pentru a usura inserarea in
organism. Implanturile pot fi temporare sau permanente. Doza de
radiatie este redusa si continua, ceea ce ofera celulelor sanatoase timpul
de a se reface in urma afectarii lor de catre radiatii in timpul distrugerii
celulelor bolnave. Avantajul acestei metode il constituie stricta
localizare a actiunii la zona bolnava, fara a afecta zone sanatoase.
Radiatiile externe trebuie sa penetreze tesuturile pentru a
ajunge la tumori, ceea ce face ca tesuturi normale sa fie afectate, dar
cresterile rapide de celule bolnave sunt mai usor stopate. Tratamentul
presupune 10 - 20 sedinte de iradiere, pe durata a cateva luni. Acest gen
de terapie este frecvent utilizat in asociere cu indepartarea chirurgicala a
tumorilor. Avantajul fata de metoda implantului de substante radioactive
este ca pot fi tratate tumori greu accesibile.
7

Medicina nucleara de diagnostic

In medicina de diagnostic, a carei aparitie dateaza din
mijlocul deceniului al saptelea al acestui secol, radioizotopii se
administreaza pentru localizarea organului intern care trebuie studiat. Un
detector extern produce imagini a distributiei interne a radioactivitatii,
care depinde de comportarea biologica a izotopului administrat si de
modul in care functioneaza organul sub investigatie. Pentru aceasta
radiatiile g emise sunt transformate in impulsuri electrice care sunt
modulate, amplificate si procesate de un computer care produce o
imagine spatiala a organului. Echipamente de data recenta pot produce
sectiuni transversale ale organului studiat. Se obtin in acest mod harti ale
distributiei functiilor in organism sau intr-un anumit organ intern. Tipica
in acest sens este utilizarea iodului radioactiv (131I) pentru studiul
functiilor glandei tiroide.
Extrem de sofisticate sunt echipamentele PET (positron
emission tomography), ce utilizeaza radioizotopi ce emit pozitroni. O
imagine tomografica a creierului este prezentata in imaginile de mai
jos,unde este prezentat un tomograf.

Utilizarea izotopilor radioactivi in sterilizare

Proprietatea radiatiilor ionizante de inhibare a proceselor de
multiplicare celulara este folosita pentru distrugerea microorganismelor.
Se realizeaza prin iradiere sterilizarea echipamentului medical
chirurgical. Cel mai frecvent se utilizeaza 60Co si, mai rar, 137Ce, care
pot steriliza produse gata ambalate, prevenindu-se astfel o contaminare
ulterioara. Aceasta asigura si un avantaj economic, deoarece producerea
obiectelor ce trebuie sa fie sterile nu trebuie realizata in conditii sterile,
ci normale.
Tehnicile de sterilizare cu ajutorul radioizotopilor au
inlocuit tehnicile utilizate anterior, de tratare cu etilenoxid, care sunt
actualmente interzise in U.S, Japonia, E.U., ca urmare a faptului ca se
produc reziduuri cancerigene.

Bibliografie
http://www.referatele.com/referate/fizica/online9/Izotopii--Aplicatii-ale-izotopilor-in-diferite-domenii-de-activitate-Aplicatii-inpaleontologie-si-.php
https://ro.scribd.com/doc/114989354/Izotopi-radioactivi-inmedicina
http://www.creeaza.com/referate/chimie/IZOTOPI-SIUTILIZARILE-LOR333.php :
1. Endiclopedia Britannica Multimedia Edition, 1999
2. Ganescu, I, Chimie pentru definitivat, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1989.
9

3. Nenitescu, C. D., Chimie Generala, Editura Didactica si

Pedagogica, Bucuresti, 1972
4. Niac, V., Niac, G., Chimie pentru bacalaureat, Editura Dacia,
Cluj, 1973
5. O'Connor, P. R., Davis, J. E., Haenish, E. L., MacNab, W. K.,
McClellan, A. L., Chimie: experiente si principii, Editura Stiintifica si
Enciclopedica, Bucuresti, 1983
6. Rabega, C., Rabega, M., Chimie pentru admitere in facultate,
Editura Albatros, Bucuresti, 1973
7. Risavi, I, Ionescu, I, Chimie si probleme de chimie, Editura
Tehnica, Bucuresti, 1971
8. Strajescu, M., Cosma, M, Chimie anorganica, Editura Dacia,
Cluj, 1975

10